Irisul galben

Hercule Poirot isi intinse picioarele spre radiatorul electric asezat langa perete. Barele sale incinse la rosu, frumos aranjate, erau o incantare pentru mintea sa ordonata.

Focul de carbune, spuse in sinea lui, era intotdeauna inform si intamplator! Niciodata nu ajungea la simetria asta.

Telefonul suna. Poirot se ridica, uitandu-se la ceas. Era aproape de unsprezece si jumatate noaptea. Se intreba cine putea sa-l sune la ora asta. Era posibil sa fie o greseala.

Sau, murmura ca pentru el, cu un zambet straniu, este un milionar, proprietarul unui ziar, descoperit mort in biblioteca din casa lui de la tara, cu o orhidee pastelata, inclestata in mana sa stinga si cu o pagina rupta dintr-o carte de bucate, prinsa cu un ac de piept.

Zambind de acest scenariu imaginar, ridica receptorul.

Imediat o voce se auzi – vocea ragusita a unei femei, cu o tenta de disperare si urgenta in ea.

Domnul Hercule Poirot? Domnul Hercule Poirot?

Hercule Poirot la telefon.

Domnule Poirot, puteti veni imediat, imediat, sunt in pericol, intr-un mare pericol, stiu asta

Poirot spuse aspru:

Cine sunteti? De unde vorbiti?

Vocea se auzi mai slab, dar si mai ingrijorata.

— Imediat e vorba de viata sau de moarte'Jardin des Cygnes' imediat masa cu irisi galbeni.

Urma o pauza, un fel de rasuflare ciudata si nu se mai auzi nimic.

Hercule Poirot inchise. Era uluit. Murmura printre dinti:

— E ceva aici foarte curios.

In usa restaurantului 'Jardin des Cygnes', Luigi cel gras se grabi sa-l intampine.

— Buona sera, domnule Poirot. Doriti o masa, da?

— Nu, nu dragul meu Luigi. Ma uit dupa niste prieteni. Dau o raita, poate inca n-au venit. Ah, ia uite, masa de acolo din colt cu irisi galbeni, apropo, o mica intrebare, daca nu sunt indiscret. Pe toate celelalte mese sunt lalele, lalele rosii, de ce numai pe masa aia ati pus irisi galbeni?

Luigi ridica din umeri foarte expresiv.

— O comanda, monsieur! Un ordin special! Fara indoiala, florile favorite ale uneia dintre doamne. Masa e a domnului Barton Russell, un american imens de bogat.

— Aha, trebuie sa studiezi capriciile doamnelor, nu-i asa, Luigi?

— Monsieur are dreptate, spuse Luigi.

— Vad la masa aceea o cunostinta de-a mea. Ma duc sa stam de vorba.

Poirot isi croi drum, cu delicatete, pe langa ringul de dans, pe care evoluau perechi. Masa respectiva era pregatita pentru sase persoane, dar, deocamdata, era un singur ocupant, un tanar adancit in ganduri, trist si care bea sampanie.

Nu era deloc persoana pe care se asteptase s-o vada Poirot. Parea imposibil sa asociezi ideea de pericol sau melodrama cu orice grup din care facea parte Tony Chapell.

Poirot se opri, fara zgomot, langa masa.

— Ah, e aici, cumva, prietenul meu Anthony Chapell?

— O, ce bine imi pare, Poirot, copoiul politiei! striga tanarul. Nu Anthony, dragul meu, – Tony, pentru prieteni! Trase un scaun.

— Hai, stai cu mine. Sa vorbim despre crime! Sa mergem si mai departe si sa bem pentru crime. Turna sampanie intr-un pahar gol. Dar ce cauti tu in invalmaseala asta de cantece, dans si veselie, dragul meu Poirot? N-avem cadavre aici, absolut nici un singur cadavru sa-ti oferim.

Poirot sorbi din sampanie.

— Pari foarte vesel, mon cher!

— Vesel? Ma simt nenorocit, prabusit de amaraciune. Spune-mi, auzi melodia pe care o canta. O recunosti? Poirot se aventura cu multa precautie:

— Are, probabil, ceva de-a face cu fata care te-a parasit?

— Ai ghicit, spuse tanarul, dar nu complet. 'Nimic nu se compara ce dragostea care te face nefericit!' Asa se numeste.

— Aha?

— Cantecul meu preferat, rosti Tony Chapell morocanos. Restaurantul meu favorit, orchestra mea favorita si fata mea draga e aici si danseaza cu altcineva.

— De asta esti asa melancolic? intreba Poirot.

— Exact. Stii, Pauline si cu mine am avut, ceea ce oamenii de rand numesc, o cearta. Adica, ea a spus 95 de cuvinte si eu cinci din fiecare suta. Cele cinci ale mele erau: 'draga, stai sa-ti explic'. Ea reincepea cu cele 95 si nu inaintam deloc. Cred, adauga Tony trist, ca am sa ma otravesc.

Pauline? murmura Poirot.

Pauline Weatherby. Cumnata cea mica a lui Barton Russell. Tanara, frumoasa si dezgustator de bogata. In seara asta Barton Russell da o petrecere, il cunosti? Mare afacerist, american proaspat barbierit, plin de vigoare si personalitate. Sotia lui a fost sora Paulinei.

Si cine mai ia parte la petrecere?

O sa-i cunosti intr-o clipa, cand se opreste muzica. E Lola Valdez, stii, dansatoarea sud-americana din noul spectacol de la 'Metropole' si Stephen Carter. Il cunosti pe Carter, lucreaza in diplomatie. Foarte secretos. I se spune Stephen cel mut. Tipul de om care spune: 'Nu am calitatea de a declara etc., etc.'. Iata-i ca vin.

Poirot se ridica. Fu prezentat lui Barton Russell, lui Stephen Carter, senorei Lola Valdez, o fiinta bruneta, lasciva si Paulinei Weatherby, foarte tanara, foarte blonda cu ochii mari, frumosi.

Barton Russell spuse:

Cum, acesta-i marele Hercule Poirot? Imi face multa placere sa va intalnesc, domnule. Vreti sa stati jos si sa ramaneti cu noi? Asta daca nu

Tony Chapell il intrerupse.

Are o intalnire cu un cadavru, cred, sau cauta un om de afaceri disparut, ori marele rubin al Rajahului din Borrioboolagah?

Ah, prietene, crezi ca nu sunt niciodata liber? Nu pot si eu, o data, sa incerc sa ma distrez?

Poate ti-ai dat o intalnire aici cu Carter. Ultimele stiri despre situatia internationala de la Natiunile Unite, acum atat de grava. Planurile furate trebuie gasite, altfel se va declara maine razboi!

Pauline Weatherby spuse taios.

De ce trebuie sa fii atat de cumplit de idiot, Tony?

Scuze, Pauline.

Tony Chapell se afunda in tacerea lui plina de amaraciune.

Ce severa sunteti, mademoiselle.

Nu pot sa sufar oamenii care se dau in spectacol tot timpul!

Vad ca trebuie sa fiu grijuliu. Sa discut numai despre treburi serioase.

O, nu, domnule Poirot. N-am vrut sa spun asta.

Se intoarse zambitoare spre el si il intreba.

Sunteti, intr-adevar, un fel de Sherlock Holmes si faceti deductii miraculoase?

Ah, deductiile, nu sunt asa de usor de facut in viata adevarata. Dar sa fac o incercare? Asadar, sa deduc ca irisii galbeni sunt florile dumneavoastra preferate?

Ati gresit, domnule Poirot. Crinii sau trandafirii.

Poirot ofta.

Un esec. O sa incerc mai departe, in seara asta, nu cu mult timp in urma ati telefonat cuiva. Pauline rase si batu din palme.

Exact.

Imediat dupa ce-ati sosit aici?

Ati ghicit din nou. Am telefonat in clipa in care am intrat pe usa.

Ah, asta nu e chiar asa. Ati telefonat inainte de a veni la masa asta?

Da.

— In mod hotarat e foarte rau.

O, nu, cred ca a fost foarte inteligent din partea dumneavoastra. Cum de-ati stiut ca am telefonat?

Asta, mademoiselle, este secretul marelui detectiv. Si persoana careia i-ati telefonat poarta un nume care incepe cu P, sau poate cu un H?

Pauline rase.

Ati gresit. I-am telefonat cameristei mele sa puna la posta niste scrisori extrem de importante pe care n-am reusit sa le expediez. O cheama Louise.

Sunt incurcat, foarte incurcat.

Muzica incepu din nou.

Dansam, Pauline? intreba Tony.

Nu vreau sa dansez iar atat de repede, Tony.

Ce poate sa fie oare mai rau! exclama Tony cu amaraciune, adresandu-se parca intregii lumi.

Poirot ii sopti sud-americanei din partea cealalta a lui:

Señora, nu indraznesc sa va invit la dans. Sunt din cale-afara de demodat.

Lola Valdez raspunse:

Ah, e una prostie ce spuneti acolo! Sunteti inca un tanar. Parul este inca negru!

Poirot tresari usor.

Pauline, in calitate de cumnat si tutore al tau, rosti Barton Russell pe un ton imperativ, am sa te fortez sa vii la dans! Asta-i vals si e singurul la care ma pricep.

Dar cum nu, Barton, dansam imediat.

Esti o fata buna, Pauline, a minunat din partea ta.

Plecara impreuna. Tony isi indeparta scaunul de masa. Apoi se uita la Stephen Carter.

Esti un tip vorbaret, nu-i asa, Carter? remarca el. Inveselesti grupul cu conversatia ta spirituala, ei, ce zici?

Zau, Chapell, zau, nu stiu ce vrei de la mine?

O, nu stii, nu stii? il imita Tony.

Dragul meu.

Bea, baiete, bea, daca nu vorbesti.

Nu, multumesc.

Atunci am sa beau eu.

Stephen Carter ridica din umeri neputincios.

Scuza-ma, trebuie sa vorbesc cu un tip de acolo, pe care-l cunosc. Un tip cu care am fost la Eton.

Stephen Carter se ridica si se indrepta spre o masa care se afla cativa pasi mai departe.

Document online: Holopoem - estetica paradoxismului poemul reflectarii sacrului intreg cosmic in partea-autor / eu poetic Lucrare: Perioada pasoptista - tendinte de ordin cultural si literar

Tony spuse incurcat:

Cineva ar trebui sa-i inece pe toti absolventii astia de la Eton inca de la nastere.

Hercule Poirot continua galanta sa conversatie cu bruneta frumoasa de langa el.

Ii sopti:

Ma intreb care ar putea fi florile favorite ale domnisoarei?

Ah, acum de ce vrea sa stie señor? Lola era sireata.

Mademoiselle, daca as vrea sa trimit flori unei doamne, as fi foarte atent ca acestea sa fie cele care ii plac.

Aceasta este foarte encantador din partea dumneavoastra, domnule Poirot. Va spun: ador garoafele mari rosii sau trandafirii foarte rosii.

Superb, da, superb! Deci, nu va plac irisii galbeni.

Florile galbene, nu, nu fac un acord cu temperamentul meu.

Ce intelept Spuneti-mi, mademoiselle, ati telefonat vreunui prieten in seara asta, de cand ati sosit aici?

Eu? Sa telefonez la un prieten? Nu, nu, ce intrebare curioasa!

Ah, dar eu, eu sunt un om foarte curios.

Sunt sigura ca sunteti. Isi rostogoli ochii negri in fata lui. Un om foarte periculos.

Nu, nu, nu periculos; sa spunem, un om care poate fi util la pericol! intelegeti?

Lola chicoti, isi arata dintii ei albi.

Nu, nu, rase ea. Sunteti periculos.

Hercule Poirot ofta.

Vad ca nu intelegeti. Toata treaba asta este foarte stranie.

Tony se destepta din mahmureala lui si spuse dintr-o data:

Lola, ce-ai zice sa ne repezim si sa dam o raita? Haide.

Vin, da. Daca domnul Poirot nu e tanto curajos! Tony o lua de umeri si, in timp ce se indepartau, ii arunca o remarca lui Poirot:

Batrane, poti sa meditezi la urmatoarea crima! Poirot zise:

Spui ceva profund. Da, da ceva profund

Ramase pe ganduri un minut sau doua, apoi ridica un deget. Luigi veni prompt, cu fata lui lata, toata numai zambet.

Mon vieux, spuse Poirot, am nevoie de niste informatii.

Mereu la ordinele dumneavoastra, monsieur.

As dori sa stiu cati dintre oamenii de la masa aceasta au folosit telefonul pana acum?

Va pot spune, monsieur. Tanara, cea in alb, a telefonat de indata ce a ajuns aici. Apoi, s-a dus sa-si lase haina si, in timpul asta, cealalta doamna a iesit de la garderoba si a intrat in cabina telefonica.

Deci, señora a telefonat! Asta a fost inainte de a intra in restaurant?

Da, monsieur.

Altcineva?

Nu, monsieur.

Toate astea, Luigi, imi dau groaznic de furca!

Vai, monsieur.

Da. Cred, Luigi, ca in noaptea asta, mai presus decat toate, trebuie sa fiu cu ochii in patru! Ceva urmeaza sa se intample, Luigi si eu nu sunt deloc sigur despre ce este vorba.

Pot sa fac ceva, monsieur?

Poirot facu un semn. Luigi se departa discret. Stephen Carter se intorcea la masa.

Suntem inca singuri, domnule Carter, spuse Poirot.

O, cam asa, remarca celalalt.

— Il cunoasteti bine pe domnul Barton Russell.

Da, il cunosc foarte bine.

Cumnata lui, micuta domnisoara Weatherby, este foarte incantatoare.

Da, o fata draguta.

Si pe ea o cunoasteti bine?

Destul.

O, destul, destul, spuse Poirot. Carter il privi cu atentie. Muzica se opri si ceilalti se intoarsera. Barton Russell spuse unui ospatar:

— Inca o sticla de sampanie, repede. Apoi isi ridica paharul.

Fiti atenti cu totii. Vreau sa toastam. Ca sa va spun adevarul, mica petrecere din seara aceasta are un pretext. Dupa cum stiti, am retinut o masa pentru sase persoane.

Noi eram numai cinci. Deci, aveam un loc liber. Atunci, printr-o foarte stranie coincidenta, s-a intamplat ca domnul Hercule Poirot sa treaca pe aici si l-am rugat sa ramana cu noi. Inca nu va dati seama ce coincidenta fericita a fost. Stiti, scaunul gol din seara aceasta reprezinta o doamna – doamna in a carei memorie dau aceasta petrecere. Doamnelor si domnilor, aceasta petrecere o dedic memoriei scumpei mele sotii, Iris, care a murit exact acum patru ani, la aceeasi ora!

Se crea o rumoare la masa. Barton Russell, cu fata aproape netulburata, ridica paharul.

Sa bem in memoria ei. Pentru Iris!

Iris? spuse Poirot aspru.

Se uita spre flori. Barton Russell ii surprinse privirea si aproba incet-din cap.

Cei din jurul mesei murmurau:

Iris Iris

Toti pareau surprinsi si nu se simteau in largul lor.

Barton Russell continua sa vorbeasca cu intonatia sa americana, rar si monoton, fiecare cuvant pronuntandu-l cu greutate.

S-ar putea sa vi se para tuturor ciudat sa sarbatoresc o moarte in felul acesta, printr-o petrecere la un restaurant luxos. Dar am un motiv, da, am un motiv. Pentru ca domnul Poirot sa inteleaga, am sa ma explic.

Isi intoarse capul spre Poirot.

— Intr-o seara, acum patru ani, domnule Poirot, am organizat o petrecere de felul acesta la New York. Am fost: sotia mea si cu mine, domnul Stephen Carter, care era atasat la ambasada din Washington, domnul Anthony Chapell, ce se afla ca musafir in casa noastra de cateva saptamani, si señora Valdez, ce incanta New Yorkul atunci cu dansul sau. Micuta Pauline – si o batu pe umar – avea numai 16 ani, dar i s-a facut o favoare ca sa vina la petrecere, iti amintesti, Pauline?

— Imi amintesc, da.

Vocea ei era usor tremurata.

Domnule Poirot, in noaptea aceea s-a intamplat o tragedie. Tobele au batut si programul de cabaret a inceput. Luminile s-au stins, cu exceptia unei pete luminoase din mijlocul ringului. Cand luminile s-au reaprins, domnule Poirot, am vazut ca sotia mea cazuse cu capul pe masa. Era moarta. Moarta de-a binelea. S-a gasit cianura de potasiu pe fundul paharului sau de vin si restul din pachet a fost descoperit in geanta ei.

S-a sinucis? intreba Poirot.

Asta a fost verdictul acceptat M-a distrus, domnule Poirot. Exista, probabil, vreun motiv posibil pentru un asemenea act – asa a considerat politia. Am acceptat decizia ei.

Lovi deodata puternic in masa.

Dar eu nu eram satisfacut nu, de patru ani ma gandesc, ma framant si nu sunt satisfacut: nu cred ca Iris s-a sinucis. Dimpotriva, domule Poirot, sunt convins ca ea a fost omorata de cineva de la aceasta masa.

Ia asculta, domnule

Tony Chapell sarise pe jumatate in picioare.

Linisteste-te, Tony, zise Russell. N-am terminat. Unul a facut-o – sunt sigur de asta acum. Cineva care, acoperit de intuneric, a strecurat pachetul pe jumatate gol cu cianura in geanta ei. Cred ca stiu cine-a fost. Adica, stiu adevarul

Lola spuse pe un ton ridicat, aspru:

Esti nebun, innebunit. Cine vroia sa-i faca rau? Zau, esti nebun. Eu nu mai raman

Se opri. Bateristul se dezlantuise. Barton Russell spuse:

Cabaretul. Vom continua in felul acesta. Ramaneti cu totii la locul vostru. Trebuie sa ma duc sa vorbesc cu orchestra. Am o mica intelegere cu ei.

Se ridica si pleca de la masa.

Ce treaba fantastica, comenta Carter. Omul e nebun.

Da, e innebunit, spuse Lola. Luminile se micsorara.

As da orice s-o pot sterge de aici, spuse Tony.

Nu! Se rasti Pauline la el. Apoi murmura: O, draga O, draga

Ce s-a intamplat, mademoiselle? intreba Poirot. Ea raspunse aproape in soapta:

E oribil! Este la fel ca in noaptea aceea

Sst! Sst! se auzi din mai multe parti.

Poirot vorbi pe un ton mai jos.

Sa va spun ceva la ureche, ii sopti si o batu usor pe umar. Totul se va termina cu bine, o asigura el.

Dumnezeule, ascultati, striga Lola.

Ce este, señora

E aceeasi melodie, acelasi cantec pe care l-au interpretat in noaptea aceea la New York. Barton Russell trebuie sa fi aranjat asta. Nu-mi place ce se intampla.

Curaj Curaj

Se auzira din nou sasaituri.

O fata inainta spre mijlocul ringului, o fata neagra ca abanosul, cu ochi mari, imensi si dinti albi stralucitori.

Incepu sa cante cu o voce ragusita, patrunzatoare, o voce care, in mod curios, te emotiona.

Te-am uitat, in fine,

Nu ma mai gandesc la tine

Felul cum mergeai,

Felul cum vorbeai,

Lucrurile pe care mi le spuneai.

Te-am uitat, in fine,

Nu ma mai gandesc la tine.

N-as putea spune

Cu siguranta azi

Daca ochii tai erau albastri sau verzi

Te-am uitat, in fine,

Nu ma mai gandesc la tine.

M-am saturat

Sa ma gandesc la tine

Iti spun, m-am saturat

Sa ma gandesc la tine

La tine la tine la tine

Melodia languroasa, vocea adanca de aur a negresei avea un efect puternic. Te hipnotiza, te vrajea. Chiar si ospatarii il simteau, intreaga sala era cu ochii indreptati spre ea, hipnotizata de adanca emotie pe care i-o insufla, picurand-o pana la saturatie.

Un ospatar trecu incet in jurul mesei umpland paharele, murmurand 'sampanie' pe un ton jos, dar toata atentia era concentrata asupra petei de lumina stralucitoare, asupra femeii ai carei stramosi ramasesera undeva in Africa, ea continuand sa cante cu vocea ei catifelata:

Te-am uitat, in fine,

Nu ma mai gandesc la tine.

O, ce minciuna

Ma voi gandi la tine la tine la tine

Pana voi muri

Aplauzele izbucnira frenetice. Luminile se aprinsera. Barton Russell se inapoie si se aseza in scaunul sau.

E mare, striga Tony.

Dar cuvintele lui fura intrerupte de tipatul Lolei.

Priviti priviti.

Si-atunci vazura cu totii cum Pauline Weatherby cazuse cu capul pe masa. Lola tipa:

A murit exact ca Iris ca Iris la New York.

Poirot sari din scaun, facandu-le semn celorlalti sa stea pe loc. Se apleca peste trupul prabusit pe masa, ridica incet o mana inerta ca sa-i ia pulsul.

Fata sa se facu alba si sumbra. Ceilalti il priveau. Erau ca paralizati, cazuti in transa.

Poirot dadu incet din cap.

Da, a murit, la pauvre petite. Si eu stateam langa ea! Ah! Dar de data aceasta ucigasul n-o sa scape. Barton Russell, pamantiu la fata, murmura:

Exact ca Iris Ea a vazut ceva, Pauline a vazut ceva in noaptea aceea Numai ca nu era sigura Mi-a spus ca nu era sigura Trebuie sa chemam politia O, doamne, micuta Pauline.

Poirot spuse:

Unde este paharul ei? il duse la nas. Da, miros de cianura. Un miros de migdale amare aceeasi metoda, aceeasi otrava

Ii lua geanta.

Sa ne uitam in geanta ei. Barton Russell striga:

Doar nu credeti ca si asta-i tot sinucidere? Pe viata mea!

Asteptati, ii ceru Poirot. Nu, aici nu-i nimic. Stiti, luminile s-au aprins prea repede, incat ucigasul n-a avut timp. Asadar, otrava se afla inca la el.

Sau la ea, spuse Carter.

Se uita la Lola Valdez. Ea suiera printre dinti:

Ce vrei sa spui, ce insinuezi? C-am omorat-o eu, asta nu-i adevarat, nu este adevarat, de ce as face eu un asemenea lucru!

Te indragostisesi de Barton Russell la New York. Am auzit ca asa se barfea. Frumoasele argentiniene sunt vestite pentru gelozia lor.

O gramada de minciuni. Si eu nu sunt din Argentina. Sunt din Peru. Ah, te scuip in fata. Te si ea o dadu pe spaniola.

Va rog faceti liniste, striga Poirot. Vreau sa vorbesc.

Barton Russell spuse hotarat:

Toata lumea trebuie perchezitionata. Poirot spuse calm.

Non, non, nu este necesar.

Cum adica, nu este necesar?

Eu, Hercule Poirot, stiu. Eu vad cu ochii mintii. Si-am sa vorbesc! Domnule Carter, vreti sa ne aratati pachetul din buzunarul de la piept?

Nu-i nimic in buzunarul meu. Ce dracu

Tony, prietene, vrei sa fii atat de bun Carter tipa:

Du-te dracului

Tony ii sustrase pachetul, inainte ca acesta sa se poata apara.

Poftiti, domnule Poirot, e asa cum ati spus!

E o minciuna marsava, striga Carter. Poirot ridica pachetul si citi eticheta.

Cianura de potasiu. Cazul e incheiat.

Se auzi vocea grava a lui Barton Russell.

Carter! Am fost convins tot timpul. Iris te iubea. Vroia sa plece impreuna cu tine. Nu vroiai scandal de dragul pretioasei tale cariere, asa incat ai otravit-o. O sa atarni in streang, sarpe veninos.

Liniste! Vocea lui Poirot rasuna ferma si autoritara, inca nu am terminat. Eu, Hercule Poirot, am ceva de spus. Prietenul meu de aici, Tony Chapell, mi-a spus cand am venit ca sunt in cautarea unei crime. Asta e pe jumatate adevarat. Ma gandeam la crima, dar am venit sa preintampin o crima. Si am impiedicat-o. Ucigasul a planuit-o bine; dar Hercule Poirot a fost cu un pas inaintea lui. El a trebuit sa gandeasca repede si sa-i sopteasca iute ceva la ureche domnisoarei, cand luminile s-au stins. Ea e spirt de desteapta, mademoiselle Pauline; si-a jucat bine rolul. Mademoiselle, vrei sa fii asa de buna si sa ne arati ca nu esti moarta?

Pauline se ridica, incepu sa rada cu pofta.

— Invierea Paulinei, spuse ea.

Pauline, draga mea.

Tony!

Iubirea mea!

Scumpule!

Barton Russell se uita cu gura cascata.

Nu nu inteleg

Am sa va ajut sa intelegeti, domnule Barton Russell. Planul dumneavoastra a esuat.

Planul meu?

Da, planul dumneavoastra. Cine era singurul om care avea, un alibi cat timp a fost intuneric. Cel care a plecat de la masa – dumneavoastra, domnul Barton Russell. Dar, v-ati intors, invaluit de intuneric, ati dat roata mesei cu o sticla de sampanie, umpland paharele, i-ati pus cianura in paharul Paulinei si ati lasat sa cada pachetul pe jumatate gol in buzunarul lui Carter, in timp ce v-ati aplecat peste el ca sa luati un pahar. O, da, e usor sa joci rolul unui ospatar in bezna cand atentia tuturor este indreptata in alta parte. Acesta a fost adevaratul motiv pentru petrecerea din seara asta. Cel mai sigur loc de a comite o crima este in mijlocul multimii.

De ce, de ce naiba sa vreau eu s-o omor pe Pauline?

S-ar putea intampla sa fie o problema de bani. Sotia v-a lasat ca tutore al surorii ei. Ati mentionat aici acest lucru. Pauline are 20 de ani. La 21 de ani, sau cand se va casatori, trebuie sa dati socoteala de felul cum i-ati administrat averea. Cred ca nu v-ati putea justifica. Ati facut speculatii cu banii ei. Nu stiu, domnule Barton Russell daca v-ati ucis sotia in acelasi mod sau daca sinuciderea ei v-a sugerat ideea acestei crime, dar stiu ca in seara aceasta v-ati facut vinovat de incercare de omucidere. Ramane la latitudinea domnisoarei Pauline daca vrea sa va dea in judecata.

Nu, spuse Pauline. Sa nu-l mai vad si sa plece din tara asta. Nu vreau scandal.

Ati face bine sa va evaporati rapid, domnule Barton Russell si va sfatuiesc sa aveti grija in viitor.

Barton Russell se ridica cu fata congestionata.

Iadul sa te manance, puslama de belgian prapadit care-ti bagi coada unde nu-ti fierbe oala.

Pleca furios. Pauline ofta.

Domnule Poirot ati fost minunat

Dar, dumneata mademoiselle ai fost uimitoare. Sa versi jos sampania, sa te prefaci moarta cu atata naturalete.

Aoleu, se cutremura ea, ma faceti sa ma-nfior.

El spuse cu blandete:

Dumneavoastra mi-ati telefonat, nu-i asa?

Da.

De ce?

Nu stiu. Eram ingrijorata si infricosata fara sa stiu prea bine de ce. Barton mi-a spus ca va da petrecerea asta ca sa comemoreze moartea lui Iris. Mi-am dat seama ca se gandise la un plan, dar ca n-o sa-mi spuna despre ce era vorba. El arata asa de ciudat si framantat incat am simtit ca s-ar putea intampla ceva teribil, numai ca, bineinteles, nu m-am gandit niciodata ca avea intentia sa ma bage in mormant tocmai pe mine.

Si, mademoiselle?

Auzisem vorbindu-se de dumneavoastra. M-am gandit ca daca as reusi sa va aduc doar aici, as putea sa previn ceva. Mi-am inchipuit ca fiind un strain, daca as suna si m-as preface ca sunt in pericol si as invalui totul in mister

V-ati gandit ca melodrama ma va atrage? Asta m-a pus pe ganduri. Mesajul in sine era ceea ce se numeste un 'bogus' – nu suna real. Dar teama din voce era adevarata. De aceea am venit si ati negat foarte categoric ca mi-ati trimis vreun mesaj.

Trebuia. Si-apoi, nu vroiam sa stiti ca eu am telefonat.

Ah, dar eram aproape sigur de asta! Nu chiar de la inceput. Dar foarte curand mi-am dat seama ca singurele persoane care stiau despre irisii galbeni de pe masa erati dumneavoastra sau domnul Barton Russell.

Pauline dadu din cap afirmativ.

L-am auzit comandand sa fie pusi pe masa, explica ea. Lucrul acesta si faptul ca a mai cerut o masa pentru sase persoane, din moment ce stiam ca aveau sa vina numai cinci, mi s-au parut suspecte. Se opri muscandu-si buza.

Si ce-ati mai banuit, mademoiselle?

Ea spuse incet:

Mi-a fost teama ca i se va intampla ceva domnului Carter.

Stephen Carter tusi. Fara graba, dar destul de hotarat se ridica de la masa.

Da Hm Trebuie Va multumesc, domnule Poirot. Va raman foarte indatorat. Sunt sigur ca o sa ma scuzati ca plec. Intamplarile din seara asta au fost cam neplacute.

Uitandu-se dupa silueta lui care se indeparta, Pauline izbucni violent:

— Il urasc, intotdeauna m-am gandit ca din cauza lui Iris s-a sinucis. Sau poate Barton a omorat-o. O, totu-i atat de groaznic

Poirot ii spuse bland:

Nu va mai ganditi, mademoiselle Uitati Lasati trecutul Ganditi-va numai la prezent Pauline murmura:

Da, aveti dreptate

Poirot se intoarse catre Lola Valdez.

Señora, odata cu caderea noptii am devenit mai curajos. Ati dansa cu mine acum?

O, cum nu. Sunteti mustacios ca o pisica, domnule Poirot. Insist sa dansez cu dumneavoastra.

Sunteti foarte buna, señora

Tony si Pauline au fost lasati singuri. Ei s-au aplecat unul catre celalalt peste masa.

Draga Pauline.

O, Tony, am fost toata ziua o nesuferita si o artagoasa de zgripturoaica. Poti sa ma ierti?

Scumpa mea! Din nou melodia noastra. Hai sa dansam.

Dansau, zambindu-si, murmurand incet:

Nimic nu te face mai nenorocit decat iubirea,

Nimic nu te face mai trist ca iubirea,

Mai abatut,

Mai sentimental,

Mai plin de temperament,

Mai patimas,

Nimic mai mult decat iubirea

Nu te face sa te prabusesti.

Nimic nu te rascoleste mai mult ca iubirea,

Nimic nu te face mai nebun ca iubirea,

Mai insistent,

Mai posesiv,

Sinucigas,

Ucigas,

Nimic nu-i ca iubirea,

Nimic nu-i ca iubirea