Cerbul de sticla

          Acu  povestea  asta nu-i atat de noua cum ai socoti poate dumneata. E mult mai veche, inca de pe vremea calicilor, cam de pe cand au fost atarnate stelele de aur intaiasi data pe cer, cu cativa ani inainte de a se fi nascocit drumul de fier. Si-apoi iaca , ce mai tura – vura. Traia cica pe la noi un boier lat in sele de atata stat pe sofale, care mostenise de la boierii dinaintea lui un beci mare cat o casa, din cele mari. Si beciul era tot, tot bucsit cu galbeni, de nu le stiau  seama nici vatafii, nici boierul, ca vorba aceea, daca am , sa fie si nici dracu`sa nu stie!

Iaca , bun, numai ca boierul , daca tot sedea si bea cafele , murea de – urat si se gandea la cate cele: mai, ca n-are si el ceva de facut in toata ziulica mare; ca sa-si numere galbenii nu are rabdare; ca de alceva nu-i in stare ; ca ce viata  amarata are- ma rog, sedea boierul pe sofa si, azi asa maine asa, plangea in ceasca de cafea!

Si – ntr-o buna zi, cum plangea el si-si inghitea lacrimile, mirandu-se ca-i pare cam sarata cafeaua, o data vine un slujitor si-l vesteste ca un negutator de peste mari si tari a sosit cu marfuri alese,  si roaga sa i se ingaduie sa le arate pe data cinstitului boier.

-Cum de nu? Sa vie, - striga boierul, prea multumit ca are cu cine a mai schimba o vorba. Si cat te-ai sterge, sa zicem, la un ochi, pasi negutatorul in incapere. Era un om lung si slab, cu barba ascutita si cautatura vicleana. Purta o mantie de culoarea visinei putrede, era incins cu un brau albastru de matase si-in brau avea infipt un hanger.

-Fi bine venit, negutatorule, - rosti boierul saltandu-se oleaca de pe sofa. Ce minunatii ne-aduci de peste mari si tari?

Nugutatorul se inclina tacut si , drept raspuns , batu de trei ori din palme. –(ce si chestia asta cu batutu din palme ! Si de trei ori! Oare cine o inventa-o? Oamenii bat din palme ori de cate ori li se iveste prilejul! Bat de bucurie bat de necaz bat de una altaba o palma la fundisorba o palma sau mai multe de la  amanta sau sotie si inversOm fi facuti cu palmele:))))- Atunci usile se deschisera, cu senzor de prezenta – cred  ,  si sapte,  – auziti oare ce o fi si cu `saptele`  asta dece nu sase sau cinci, sau 8 sau 9?-ma rog, -sapte slujitori,  muti si surzi, asezara la picioarele boierului pocale si tipsii, cupe si carafe, oglinzi de cristal si podoabe, toate din clestar, limpede si curat ca apa de izvor. Soarele juca pe clestaru cel limpede, care stralucea in culorile curcubeului, si boierul se salta din nou pe sofa.

-Aferim !striga el. Ti le cumpar pe toate!

Negutatorul se inclina si facu un semn. Cei sapte slujitori iesira ducand toate minunatiile acelea de clestar, iar boierul astepta, nadajnuind sa mai vada si altele. Dar negutatorul nu se clintea.

-Ei ce imi mai arati acu? intreba nerabdator boierul.

Atunci fata negutatorului se posomora si, pentru intaia oara de cand intrase in incapere, negutatorul vorbi:

-Ma doare inima , boierule, dar alceva nu iti mai pot arata!

- Chiar nimic? Nimic de tot? Intreba dezamagit ,  boierul.

-Nimic! Ofta negutatorul, Am fost silit sa-mi inchid sticlaria si ceea ce ai  vazut e tot ce mi-a mai ramas. Nu mai am bani

-N-ai bani? Se minuna boierul.

- Nu.

Un gand se nascu atunci in creierii toropiti ai boierului. Il intoarse si pe o parte si pe alta, chibzuisi, in cele din urma zise:

-Ia asculta negutatorule Ce ar fi sa-ti deschizi o sticlarie aici, pe mosia mea? Bani , vorba aceea am berechet. Faci obiecte din sticla si impartim castigul.

O flacara se aprinse in privirile viclene ale  negutatorului. Si macar ca toate mergeau dupa pofta inimii, se lasa greu, se facu ca chibzuieste indelung, si dupa trei ceasuri se invoi, spre marea bucurie a boierului. Nu de alta dar avea acum si el cu cine mai schimba o vorba.

Si iaca asa se deschise pe meleagurile nostre sticlaria strainului.

2. Nimeni nu avea ingaduinta sa arunce macar o privire inauntru. Acolo nu patrundea decat negutatorul  cu slujbasii lui muti si surzi, care se dovedira  a fi sapte mesteri mari, calfe de sticlari. Boierul se arata de cateva ori si apoi se multumii sa priveasca doar pocalele, sculele si podoabele de clestar, caci in sticlarie era si fum si cald, si tot mai bine se simtea pe sofa , langa ceasca lui de cafea.

Si-a mers treaba ani si ani, a mers ca pe roate, si din sticlarie ieseau lucrusoare de clestar care se-mprastiau in lume , aducndu-le multi , foarte multi bani, -(ca la Bingo!-)--atat negutatorului cat si boierului. Galbeni buni si lucitori. Se speriase boierul de multimea banilor si se tot framanta la gandul ca n-avea sa mai incapa-n beciul cel mare. Chiar se gandea ca ar fi bine sa mai sape altul mult mai mare si mai incapator pentru viitor. Intr-o zi i se infatisa nrgutatorul  posomorat si incruntat ca alta aia.

-Afla boierule- spuse el- afla ca azi noapte mi-a murit un mester. Asa ca am nevoie de un ucenic care sa invete mestesugul . Asta ca sa imi inlocuiasca pe mesterul mort , ca eu nu pot sa lucrez decat daca am sapte mesteri mari -(iar sapte)- in cap, calfe de  sticlari.

-Si pentru atat lucru te framanti? Rase boierul. Nu am eu destui tarani din care sa alegi unul? Nu unul , ci o suta  de ucenici! Negutatorul isi cobora fruntea si glasul:

-Mesterii mei , cum vei fi bagat de seama, sunt cu totii muti si surzi. I-am ales asa ca sa nu-mi tradeze mestesugul si n-am pofta sa ma dau acu pe mana unui ucenic in stare sa vorbeasca prea mult, si sa auda ce nu se cuvine. Eu boierule am nevoie de un ucenic mut ca pestele si surd ca un bustean.

-Pricep! - incuviinta boierul. Am sa chem de -n data vataful si-am sa-i poruncesc sa caute printre tarani un flacau mut si surd.

-Iar daca nu se va afla nici unul?

 Boierul se uita la negutator cu mila, asa cum te-ai uita la un prunc nestiutor, si spuse moale:

-Daca nu se va afla nici unul, om face noi unul cum se cere. I-om smulge limba si i-om strapunge urechile!

       Auzind asta se bucura negutatorul, caci si el tot asa se gandise, dar nu era incredintat ca boierul i-ar  fi ingaduit  sa schilodeasca un om. Apoi negutatorul pleca la treaba lui, bucuranduse in izbanda boierului. Cum pleca negutatorul boierul isi chema vataful si ii porunci cam asa:

-Asculta, vatafule, sa faci ce-i sti si cum ii sti, dar fara un flacau mut si surd sa nu vii!

Si-apoi incepu vataful sa cutreiere bordei dupa bordeisi, daca  gasi un mut, afla ca mutul aude, iar daca gasi un surzi acestia erau mosnegi, si graiau ca toti oamenii, - mai abitir! Tii! La mare incurcatura intrase vataful nostru.Umbla tot cu nasul in jos de teama boierului, si tot umbland asa , se ciocni piept in piept  cu un nepot de sora. Era un flacau sprinten , de nu sedea locului cum nu sade apa, si calic de n-avea dupa ce bea apa, nici cainii ce trage dintr-insul.

-Ce-i , nene? Ce umbli tot trist si tot parca iti ploua  si ninge intr-una?

-Fugi din drumul meu , pacoste!

-Zau, nene ,spune-mi  si mie ce -ai pe inima?.Cine stie de unde sare iepurele! Poate te alegi cu un sfat bun  tocmai de la unul ca mine

- Piei din ochii mei, n- auzi?

Dar flacaul ,nu si nu, si atata se tinu scai de om ca pana la urma vataful i-a spus porunca boierului, nu de alta dar numai sa scape de el.

-Atata tot?  rase  flacaul. Pai ia-ma cu dumneata! Zici ca is mut si surd din nascare si, incolo las pe mine! La inceput vataful nici n- a vrut sa auda. Dar vazand ca nu gaseste nici un flacau mut si surd, ce se gandii: ``Ia hai sa il duc boierului ,pe Radu! Asa il chema pe flacau. Daca m-o vedea boierul ca vin cu mana goala,  odata  te pominesti ca ma scoate din slujba``

Si iaca asa se potrivi ca vataful se-nfatisa la curte cu Radu. Negutatorul era si el de fata.

Da-i mut si surd? Intreba el.

- Vai de mine! Mai mut si mai surd nici ca nu se poate

-Esti mut, baiete? Intreba si boierul, dar  Radu, vezi bine ca nu scoase nici un cuvant. Holba ochii ca cepele si –si tinea buzele cusute ca un mut si-un surd ce se afla.

- Bine vedem noi- zise negutatorul si, nici una nici doua, il duce pe Radu in sticlarie , scoate un fier inrosit in foc si il lipeste de de brat 3. A sarit Radu de durere, s-a tavalit pe jos, dar nici un sunet n-a scos.

-E mut !  spuse negutatorul si, linistit dinspre partea asta, incepu sa ii arata  lui Radu ce are de facut .

Si uita asa a ramas Radu in sticlarie si –a privit lucrul mesterilor si s-a minunat vazandu-i cum moaie un capat de teava in sticla topita si sufla apoi in teava aia, inchipuind carafe si pocale de toata mana- si mici si mari si subtiri si pantecoase. A privit el  o vreme cum iti spusei, si unde nu-l vede negutatorul ca odata pune mana pe-o teava din cele de suflat, ii moaie un capat in sticla topita, si – apoi sufla pe celalalt capat. Iar margica de sticla moale odata  se umfla si crescu , crescu,  si se face o mandrete de pom , cu trunchi de sticla , ramuri  de sticla, flori de sticla, si frunze de sticla. Iar trunchiul era sur, frunzele verzi si florile de clestar, iar frunzele tremurau pe coditele lor si , tremurand asa, cantau usurel.

Se stransera mesterii in jurul lui Radu si privira prostiti minunea aceea de pom, iar negutatorul se incrunta si prinse a rasfoi prin ceasloavele lui, unde statea scris cum se fac toate podoabele de sticla. Rasfoi ceasloavele citi bucoavele, dar nicaieri nu gasi insemnari , despre felul cum se pot sufla pomi de sticla de diferite culori si sa mai si cante. De cand vietuiau  mesterii sticlari pe lume asta asa ceva  nu se mai pomenise. Tot incruntat , negutatorul ii porunci lui Radu sa mai sufle -un pom, ca sa vada si el cum vine treaba. Radu se gandi, ce se gandi , apoi scoase din cazan o boaba de sticla topita, si-ncepu a sufla. Il privea cu sufletul la gura negutatorul, il privea la fel si cei sase mesteri  mari si calfe de sticlari, iar Radu sufla , sufla, pana cand la capatul tevii se ivi un om de sticla. Si-si holbara mesterii ochii si nu le venea a crede ce vad , si se trase negutatorul de barba, caci omul de sticla era lung si slab, avea o barba ascutita si privirile viclene, purta o mantie de culoarea  visinei putrede, era incins cu un brau de matase albastra si –n brau purta infipt un hanger.

Eseu: Copilaria – varsta invatarii lumii Proiect: Fisa individuala - fructe, legume

Chiar asa , flacaul plasmuise din sticla , aidoma, chipul negutatorului!

 Si fata-i avea culoarea trandafirie a  fetei omenesti  si ochii erau verzi si parul negru.

 Daca-o vazu si pe asta , chibzui negutatorul , si din nou rasfoi ceasloavele, dar nicaieri nu gasi cum se fac oamenii de sticla dupa chipul si asemanarea oamenilor vii.  Mare ii era mirarea negutatorului, cand vazu ca Radu nu-i in stare sa sufle acelas lucru de doua ori. Facea mereu alti copaci sau oameni de sticla , dar nici unul nu semana cu altul. Apoi daca invatara si mesterii negutatorului, sa sufle pomi si oameni de sticla , ei faceau acelasi lucru mereu si la fel.  Radu nascocea mereu si mereu alte lucruri si chipuri, nemaintalnite, pe care ii invata si pe cei sase mesteri. Iar negutatorul trimitea in lumea larga, podoabele de sticla , unde imparatii incepura sa se bata pentru minunile flacaului de al carui nume , nimeni nu auzise vreodata.

 Si adunara boierul si negutatorul galbeni cu carul si sapara beciuri incapatoare, sapte beciurifiecare, sa aiba unde –si tine comorile. Cat despre Radu , ramase tot calic, de nu avea nici cainii ce trage dintr-insul

Si iata ca intr-o zi sosi la curtea boierului, un vatasel , cu strasnica porunca –imparateasca:

-``Afla boierule- suna porunca , afla ca eu, luminatul si prea puternicul Verde Imparat, am de gand sa-mi marit fata cu feciorul luminatului si prea puternicului Negru Imparat.-(daca nu erau puternici si luminati nici ca nu se putea altfel )- Si-n zestrea fetei vreau sa fie un lucru nemaipomenit, ca sa se mire neamurile si sa-mi cunoasca puterea.- (de parca puterea statea in obecte de sticla)- Si-ti poruncesc asadar  tie, credinciosul meu boier,sa grabesti sa faci ce-i sti si cum ii sti, dar pana-n trei zile sa-mi trimiti o podoaba de sticla cum n-a mai fost, nu este si nu v-a mai fi! Si sa fie si moarta si vie, zacand si umbland, si nimeni sa nu priceapa cum a fost lucrata. Si daca-mi vei indeplini porunca , vei primi trei care cu galbeni, iar daca n-o vei implini,  iti va sta capul unde-ti stau picioarele. Am zis!

3. Daca afla boierul porunc-imparateasca, ii scapa din mana ceasca de cafea si-si pata mandrete de sofa. Apoi tremurand tot, il gazdui pe vatasel si trimise dupa negutator.

-Nu te teme, boierule, - spuse negutatorul. Pai Radu ce pazeste?

Si-l chema ei pe  flacau si boierul striga, inca tremurand de spaima:

-Pana  azi ai huzurit, Radule, dar acu, iaca iti poruncesc sa grabesti sa faci ce-i sti si cum ii sti, dar pana –n trei zile sa-mi aduci o  podoaba cum n-a mai fost, nu este si nici nu va mai fi. Sa fie moarta si vie, , zacand si umbland, si nimneni sa nu priceapa cum a fost lucrata. Si daca imi vei indeplini porunca vei primi trei galbeni- ( ce hapsan, el ar  fi primi trei care cu aur , iar lui bietul Radu ii da numai trei galbeni! E revoltator!)- iar daca n-o vei indeplini, continua boierul, unde iti sta picioarele iti va sta si capul! Ai priceput? ( bietul de el)

- Ce sa priceapa boierule! Nu stii ca e mut si surd ? De unde sa priceapa? Si ii talmaci negutatorul prin semne ce are de facut.

Radu zambi se inclina si pleca. Si se incuie in sticlarie, si nu iesi de acolo doua zile si doua nopti din incaperea plina de fum si –ncinsa peste masura, nu manca ,nu dormi, -(facea greva foamei)-, iar in zorii zilei de-a treia, pe cand boierul se dadea de ceasul mortii, stand pe sofa si care bea  cafea dupa cafea, iaca ca se deschise usa sticlariei, si Radu , galben la fata ca lamaia, clatinandu-se pe picioare, dar purtand pe  brate ceva acoperit cu un stergar alb ca laptele. Si clatinandu-se, urca treptele de piatra si se-nfatisa boierului, care bea cafea dupa cafea si i se tanguia negutatorului:

Ce sa ma fac? Ce sa ma fac? Au sa ma lase fara cap!

Si intra Radu si-aseza la picioarele boierului ceea ce lucrase, si trase stergarul. Si tipa boierul de bucurie si striga de mirare negutatorul, ca flacaul suflase o minge de clestar, mare cat un cap de om, si-n mingea aceea alerga un cerb de sticla aurie. Si mingea era moarta si cerbul era viu, mingea zacea si cerbul umbla , si nimeni nu putea pricepe cum a fost facuta.

- Iata cei trei galbeni, ii meriti, spuse boierul -( ar fi putut sa-i dea un pesches macar,la cat s-a chinuit atatea zile!  la care daca mai adauga si TVA-ulCat impozit ar fi trebuit sa plateasca la trei care cu galbeni , acu ! Cred ca statul i-ar fi luat doua care sigur,  daca nu si din al treilea trei sferturiCa la Bingo din 4 miliarde mai ramai si tu cu ceva)

Si uite ca sa nu zici ca is baiat rau, facu boierul,  iti mai dau  inca un galben pe deasupraasa de la minesi sughita de placere la gandul a celor trei care de galbeni pe care imparatul ii promise.

Radu lua banii si se pregatea sa iasa din incapere, cand in incapere  navali  vataselul imparatesc:

Azi e a treia zi,  tinu sa-i aminteasca vataselul, nu ti-e mila de prea cinstitul dumitale cap?( auzi prea cinstitul cap?)

Ba mie mila, cum de nu? Raspunse boierul. Drept  aceea am si indeplinit porunca luminatiei sale

S-apai , daca vazu vataselul ce lucru de cerb viu intr-o minge moarta ii arata boierul, intai nu-si crezura ochilor. Apoi se lumina la fata si ramase prostit ca de obicei. (normal !)

Boierule pe legea mea asa ceva nu am mai vazut de cand sunt pe lume, cele  trei care cu galbeni pe care le vei primi sunt o nimica toata, pentru o asemenea minunatie, dar spunem rogute, cine e mesterul cu aceste maini de aur care a facut o asemenea minunatie?

- Acest cinstit negutator,si mester sticlar, care de mult i s-a dus buhul, zise boierul ,  aratand catre negutator, care se inclina smerit.

Dar Radu auzea  si pricepu tot. El primise patru galbeni , in timp ce boierul avea sa primesaca trei care cu aur, pentru ca sezuse pe sofa si isi bea obisnuitele si nelipsiltele cesti cu cafea? Dar sa se mandreasca altul cu munca lui?, asta nu rabda:

Cinstite  dregator imparatesc – spuse el cu furie, eu am lucrat cerbul de sticla.

Tii, maiculita maica ! Sa fi vazut ce mutre facura boierul de pe sofa si negutatorul care tocmai se-nchina Daca pamantul ar fi scuipat acolo , in fata lor un balaur cu sapte capete-( iar sapte capete)- sau daca o pasare cu cap de magar ar fi cazut din cer ,si ar fi-nceput sa raga acolo, in incapere, (prosti)- , n-ar fi cascat boierul ochii mai mari si n-ar fi albit negutatorul mai tare la chip.

-Nu-i mut! gemu boierul.

-Nici surd , scrasni negutatorul.

-Ne-ai inselat ticalosule Slujbasi! Dati-mi o cafea! Racni boierul si se rasturna pe sofa.

-Am sa storc si ultima licarire de viata din tine, zise negutatorul, care din alb se facuse verde la fata.

Atunci grai vataselul imparatesc, si toti ciulira urechile, si il priveau cu luare aminte, si cu teama:

-Imi vine sa rad, - spuse vataselul, pufnind intradevar in hohote de ras, si inecandu-se de ras.

4.-Nu-l crede, boierule-se repezi negutatorul. Ma stie o lume-ntreaga ce mester iscusit

-De-aceea-mi si vine sa rad, - ii intoarse vorba trimisul imparatului, pufnind din nou in ras, prinzand a behai ca o capra. Un flenduros si-un coate goale ca acesta sa fi putut lucra o podoaba cum nu s-a mai vazut sub soare?Haida-de! Ma credeti neghiob?(ca sa vezi cum unii pun pret mai mult pe haine si infatisare ,decat ce are in capsau ce stie sa faca)

-Intelepciunea luceste in privirele mariei tale, -susura negutatorul, inchinandu-se iar, in vreme ce boierul rasufla usurat.

Dar Radu nu se lasa si striga de se zgudui peretii:

-Asa? Apai faceti-va voi podoabele! Si , cum striga, se si repezi , incercand sa sfarme mingea de sticla.

Numai ca negutatorul ii puse piedica , si boierul cat era lat in sale sari de pe sofa in spinarea flacaului, care se zbatea in van. Sarira slujitorii pe el, darama unul , darama doi, darama noua, dar al zecelea tot reusi sa-l lege.

-Zvarliti-l in hruba , - racni boierul. Si, asezandu-se pe sofa, porunci bucuros: Si-acu sa-mi faceti o cafea !(ca de azi dimineata ,nu am baut nici macar o cafea- ca babele sclerozate, da asta e alta poveste)

Iac-s-asa se pomeni Radu intr-o hruba umeda , unde tinu tovarasie serpilor si guzganilor, in vreme ce vataselul pleca impreuna cu negutatorul la cetatea imparateasca. Flacaul statu o zi, mai statu o noapte, doar-doar  si-o aminti cineva  si de el,  si i-o aduce o coaja de mamaliga. Dar nimeni nu se arata. In hruba era liniste si numai apa murmura, curgand pe peretii de piatra. Se mai scurse o noapte, fara ca nimeni sa mai intrebe de el sau sa –i mai aduca ceva de-ale gurii. Cand ii era sete se ducea la marginea zidului si cu limba lipaia apa aceea . Barba ii crescuse.

-Au sa ma uite –aici, in hruba asta , isi spuse Radu. Si tare draga mi-a fost mie sticla! Cate lucrusoare-as mai fi suflat eu, sa se bucure oamenii, vazandu-le Si cerbul meucerbul meu de sticla , inchis in mingea de clestar, ce-o fi facand el acum, in palat printre boieri si dregatori? M-o fi uitat oare?

-Cum sa te uit, Radule? Spuse in clipa  aceea cerbul de sticla, si Radu se freca la ochi si nu-i veni a crede ce vede.

Dar cerbul lui, cerbul de sticla aurie ii statea in fata.

-Cum ai ajuns aici? Intreba flacaul.mai-mai sa-i plesneasca inima de bucurie

-Am simtit ca te gandesti la mine, - raspunse cerbul. Am izbit cu coarnele mingea de clestar, am spart-o si-am venit intr-un suflet

-Prin ziduri, se minuna radu.

- Prin ziduri. Hai suie -n spinarea mea!

Si Radu sari pe spinarea cerbului, care crescu cat un armasar. Apoi cerbul dadu cu coarnele de zid , iar zidul se casca la sand loc de trecere. In urma lor zidul se imbina  la loc.

-Dar unde ma duci ? mai intreba Radu.

-In lumea din care m-ai chemat

Afara era noapte. Si vazu flacaul ca cerbul se indreapta spre sticlarie, patrunde prin perete si se opreste langa cazanul de sticla topita, sub care focul ardea si zi si noapte. Mesterul de rand sa pazeasca focul atipise cu fruntea pe genunchi.

-Nu te teme, spuse cerbul si, avantandu-se, sari cu radu in cazanul cu sticla topita. I se paru flacaului ca cerbul trece printr-o panza de apa , iar daca strabatu acea panza de apa, tare se minuna Radu , afland o lume de sticla. Pajisti de sticla se intindeau pana-n zarea strajuita de munti de sticla, iar prin pajisti serpuind riulete de sticla si –n florea flori de sticlsa si pasteau mioare de sticla., langa care ciobanii de sticla se sprijineau in bate de sticla.

Uluit flacaul nostru,nu se satura sa priveasca, dar cerbul de sticla goni prin codri de sticla, si nu se opri decat intr-o pestera de sticla, in inima muntilor de sticla. Era adanca pestera aceea de toate culorile si soiurile de sticla , sticla lucie si sticla cu vine,iar Radu netezea cu mana peretii , minunandu-se de cate vedea.

Bine ai venit ,Radule!- spuse atunci cineva  in spatele flacaului. Radu se rasuci si vazu ca statea in fata unui om de sticla.

Era mic de stat, barba-i alba curgea pana -n directia genunchilor, si pletele albe ii batea calcaile. Descult, batranul avea un sort de piele ca orce mester, si-n mana tinea o teava de suflat, o teava ca aceea in care Radu suflase de atatea ori, desteptand din margeaua de sticla topita cate o plasmuire nemai-vazuta. Parea batranul un mester din vremuri trecute,  doar ca faptura si straiele-i erau de sticla si straluceau in bataia soarelui.

-Sunt Duhul-Sticlei, - spuse batranaul. Te cunosc Radule, si stiu de ce esti in stare Ingaduie, fiule, sa te –mbratisez!

Si batranul isi deschise bratele , iar flacaul se arunca la pieptul lui, simtind cu mirare ca pieptul batranului era cald, ca cel al unui om viu. Duhul-Sticlei il saruta pe frunte , si Radu se facu dintr-o data frumos, cum nici un pamantean n-a fost, iar zdrentele de pe el se schimbara in straie bogate, tesute cu fir.  (Ei asa mai merge)

- Nu sunt vrednic, - vorbi flacaul. De ce tocmai eu? Sunt atatea mesteri cu faima in lume

-Mesteri cu faima  or fi, Radule, dar tu nu esti numai mester, - grai Duhul-Sticlei. Tu iubesti sticla  si-ntelegi la ce nazuiestepui mare suflet, de aceea ai si rezultata pe masura.

Cazu Radu la picioarele batranului si-i saruta mana de sticla.

- Ce trebuie sa fac? , intreba el.

- Cat mai multe si mai frumoase plasmuiri din sticla , fiule, - raspunse batranul ridicandu-l. Ia si teava asta. Asa Iar tu , cerbule- zise batranul intorcandu-se catre cerb, care in tot acest timp statuse deoparte, slujeste-ti stapanul  cu vrednicie. Ramaneti cu bine! Si graind asa, batranul se topi in peretii de sticla, iar Radu incalecand pe cerbul de sticla, o luara la drum.

Dar uite ca ma luai cu vorba si uitai sa-ti  spui de inca una- uita-ne-ar sa ne uite relele si zilele negre! Poi da ca in vremea asta se starnise mare zarva in imparatie

5. Se maritase domnita lui Verde imparat cu feciorul lui Negru Imparat si se bucurase de mingea de clestar cu cerbul de sticla aurie ce alerga  in ea. Drept care negutatorul primi cele trei care cu galbeni. Si-apoi nu trecuse mult , si intr-o buna seara , pe cand imparatita cea tanara se afla la ea in iatac si privind  la cerbul de sticla care alerga in mingea-i  de clestar, odata o auzira slugile tipand. Si navalind slugile-n iatac gasira pe podele cioburile de clestar ale mingii si-ntr-un jilt o aflara pe imparatita, care racnea:

-Prindeti-l! Prindeti-l ! Mi-a fugit cerbul de sticla!

As! Prinde umbra daca poti, ca mai lesne ai fi prins o umbra decat sa te poti tine dupa cerbul de sticla, care parca intrase in pamant. De inima rea a cazut la pat imparatita si, macar ca fura chemati s-o vindece doftori si babe si vraci, se-a lesera din leacurile lor doar  cu draci uscati.

Ca imparatita bolea si bolea si tot dupa cerbul de sticla plangea.

A trimis atunci Verde Imparat , vatasei pe cai iuti, cu strasnica porunca sa-l afle pe negutatorul si mesterul sticlar, care lucrase mingea de clestar. Sa faca ce-o sti si cum o sti, dar sa se infatiseze cu alta minge in care sa alerge alt cerb de sticla, ca de nu , capul i-o sta la picioare si trupul la soare, ospat pentru zburatoare.

Iar daca au sosit vataseii imparatesti cu porunca , s-a –ncuiat negutatorul in sticlarie si s-a pus cu garbaciul pe cei sase mesteri  mari,  calfe de sticlari, ca sa-i sufle mingea de clestar cu cerbul de sticla in ea. Si si-a citit ceaslovele si le-a cercetat bucoavele si-au nadusit mesterii si s-au suptiat ca niste ate, dar de ispravit nimica nu au ispravit. Isi lasase pana si boierul cafeaua, isi parasise sofaua si, cat era ziua de lunga, tragea pe nas fum de sticla si dadea din maini , jeluindu-se si smulgandu-si parul din cap, dar cu toate acestea cerbul nu alerga in mingea de clestar. Si nu dadea semne ca ar fi putut vreodata alerga.

Ei, si dac-a vazut, si a vazut ca truda-i in van, s-a dus boierul la hruba cea umeda, gandind sa-l scoata pe Radu la lumina. Cand colo, flacaul pierise! A cazut boierul din picioare si, de spaima, n-a mai rostit o vorba, de-au trebuit slujitorii sa-l care pe sofa , sa-i toarne-n gura cafea dupa cafea, pana sa-l auda gemand:

-RaducerbulSariti!

Se dadea boierul de ceasul mortii, se perpelea negutatorul,naduseau cei sase mesteri mari si cu totii-ncepeau sa se desprinda cu gandul descapatinarii, cand un alai ciudat poposi la curte.  In frunte, pe un cerb urias,si starlucind ca aurul, calarea un strain frumos, cum nici un pamantean n-a fost , purta starie bogate ,straiele bogate ii erau tesute cu fir, iar strainul purta infipt in brau, in loc de hanger, o teava de suflat sticla. Dupa cerbul acela veneau inca opt , mai mici, ducand in spinare opt barbati cu fete lucitoare, cu haine lucitoare, mandri si semeti.

-Aici e sticlaria? Intreba strainul.

-Aici boierule, -raspunse slujitorii.

-Poftesc sa cumpar sticlarie aleasa

-Numaidecat, - dadura cuvant slujitoriisi, intrand la boierul care palngea si se vaita , ii vestira sosirea strainului.

Si strainul fu adus in casa si boierul se minuna de frumusetea si de straiele lui. Dar, daca-l cerceta prin panza de lacrimi care-i impainjeneau ochii, spuse boierul:

-Tare ma mir, cinstite oaspe, de teava pe care ti-o  zaresc in brau

-Nu-i de mirare, - raspunse strainul. Sunt si eu oleaca de mester in tara mea si voi sa cumpar sticlarie tocmai ca sa mai invat cate ceva

Auzind una ca asta , odata rasari boierul dintre perne.

-Te pominesti ca ceasul cel bun si norocul mi te-au adus in casa! striga el.  Nu sti cumva sa fauresti o minge de clestar in care sa alrge un cerb  de sticla aurie?

Incepu a rade strainul.

-Dar bine , boierule – cuvanta el- asta-i treaba pentru unul ca mine? Asemenea nimicuri fac toti ucenicii

Tii, bucuria boierului ! Ce s-o mai lungesc, l-a dus el pe Radu ( ca cred ca v-ati prins cine era starinul) , l-a dus in sticlarie si i-a fagaduit marea cu sarea, doar-doar i-o face o minge de clestar in care sa alerge un cerb de sticla aurie.

-Dar la ce -ti trebuie dumitale astfel de flecustet? Intreba flacaul.

-Ia sa mai schimbam si noi felul podoabelor, se grabi sa spuna si negutatorul

-Asa, asa , intari si boierul. Sa le mai schimbam!

Dar radu duse teava la ureche si, prefacandu-se ca asculta ceva, dadu din cap.

Nu mintiti! ca degeaba mintiti! Imi spune mie teava asta descantata ca pricina e alta

Schimabara atunci boierul si negutatorul priviri furise , iar negutatorul vorbi repede clipind din ochii vicleni.

- Vad ca nu-ti putem ascunde nimic. Iaca, adevarul e ca mingea de clestar ne trebuie pentru o serbare pe care vrea s-o dea boierul

Doar ca teava lui Radu ii mai dadu odata de minciuna.

Incercara ei s-o mai intoarca-n fel si chip, se-ncurcara , balbaira si, pana la urma, inciudati marturisira : ca mingea de clestar  le fusese poruncita de imparat, pentru fica lui bolnava.

- Asa da, - spuse Radu Bine Am s-o fac, dar am s-o duc chiar eu.

Dadeau din colt in colt boierul si negutatorul, dar daca n-aveau ce face? Decat fara capete, mai bine fara cinste

6. Si numai ce se –nvoira ei, ca baga, flacaul un capat al tevii in caznul cu  sticla topita si lua din el o boaba , si sufla  o data si facu o minge de clestar in care alerga un cerb de sticla aurie, si cerbul avea coarne de aur si vorbea cu glas omenesc. Il privea boierul, il privea negutatorul, il privea cei sase mesteri mari calfe de sticlari, si nici unul nu cuteza sa sufle.

-Boierule esti un pacatos! Spuse cerbul cu coarne de aur. Si pacatos esti si tu, negutatorule!

Iar cei doi il ascultau stand smirna si nu puteau  rosti o vorba.

Ma tem ca cerbul meu , are dreptate, - zambi atunci Radu. Ce-ai facut, boierule, cu flacaul pe care l-ai inchis in hruba cea umeda?

Rotea  boierul priviri nauce si buzele prinsera a-i tremura.

-De de unde stii?

- Eu stiu tot, - spuse Radu si, ducand teava la buze, sufla asupra boierului.

Si se prefacu boierul, intr-un boier de sticla, cu straie si islic de sticla. Ca o momaie ramase in picioare, si vazand asta se bucura negutatorul, socotind ca tot aurul se va -ntoarce lui.

- Bine i-ai facut. – spuse negutatorul. Era un om rau si-i mai marea rusinea  cum s-a purtat cu bietul flacau din hruba

- Nici tu nu esti mai breaz,- spuse insa cu asprime Radu. Cine ti-a dat dreptul sa smulgi limbile mesterilor, pe care-i mani cu garbaciul?

Si-odata sufla si asupra negutatorului si-l schimba si pe acesta intr-un chip de sticla. Si tare mult se bucurara cei sase mesteri mari calfe de sticlari , se stransera in jurul flacaului, multumindu-i prin semne si dand sa-i pupe mainile. Ca mesterii aceia, sarmanii, erau robii negutatoruluisi , dupa ani si ani , acu intaia oara se bucurarau si ei , de sfanta libertate.

Dar Radu ii duse la beciurile cu galbeni si le imparti galbenii dupa dreptate si-i aseza pe toti stapani peste curtea boierului si peste sticlarie, dupa care Rdu porni catre imparatie, cale lunga, ca sa-i tie , drum din vara-n primavara si din seara pana-n seara.

De atunci urma flacaului s-a pierdut pe drumuri fara capat, dar mesterii au mesterit in sticlarie, s-au insurat si-au avut copii, din care au iesit toti mesteri mari,  calfe de sticlari, si mestesugul nu li s-a pierdut.

Si n-a fost sticlarie  mai frumoasa, decat a lor, si tare se mai minunau, oamenii de cate stiau sa faca mesterii, sufland intr-o boaba de sticla topita. De aceea , si spune unul si altul, ori de cate ori mesterii ivesc o noua podoaba, ca-n puterea noptii bate la poarta sticlariei un flacau frumos, cum nici un pamantean n-a mai fost, un flacau in straie bogate si si cusute cu fir. E calare pe-un cerb urias si-l insotesc pe opt cerbi ,opt barbati cu fete lucitoare, si cu haine lucitoare, mandrii si semeti.  Acela, cica ii invata pe mesteri sa sufle podoapbele cele nemaivazute

Si mai zic unii , ca daca vrei sa ajungi mester mare, calfa de sticlar, fara-asemanare, se cere sa pandesti la miezul noptii trecerea celor noua cerbi. Daca flacaul frumos, cum nici un pamantean n-a fost, te atinge  cu teava lui de suflat sticala, atunci iese din tine  un mester fara pereche.

Asta , pasamite, e tot o taina a mesterilor din sticlariea cea veche. Acu, o fi, n-o fi, cine poate sti? Daca-i intrebi, nesterii clatina din cap si tac

Si-atunci, mie ce-mi mai ramane sa fac? Tac si eu ca pestii, ca am ajuns la capatul povestii!

-Frumos!.mi-a placut sai asta. Maine ce poveste imi mai spui?