Cetina voinicul

CETINA VOINICUL

De mult, tare de mult, cand stramosul era-n fasa si o zana-i era nasa, a fost o tara foarte indepartata. Pe crestele albe ale muntilor inalti si batrani, ca timpul de batrani, vanturile si viscolele isi cladisera castele tari de stanca aninate deasupra prapastiilor adanci si inspaimantatoare.

De coborai costisele in vai, te intampinau codrii frematatori de brad cu poieni in care florile, fragii si ciupercile cresteau luandu-se la intrecere, incat tulpinile lor ajungeau cateodata sa intreaca in inaltime virfurile celor mai inalti brazi. Seara, se adunau toate vietuitoarele din codru la marginea lacului si isi povesteau una alteia necazurile sau bucuriile lor.

Pentru ca am uitat sa va spun, uita-m-ar necazurile, ca toate animalele, de la cele mai mici pana la cele mai mari traiau in buna intelegere si pace, unindu-se cateodata si ajutandu-se atunci cand haitele coltoase de caini si cetele de vanatori dadeau iama printre ele.

Mai mare peste aceasta imparatie frumoasa si bogata era un imparat rau si inntunecat la chip, pe numele sau Cenusa imparat.

Isi tragea numele din felul cum se imbraca, din uitatura lui fioroasa si din puterea sa. Bietii oameni ar fi preferat sa domneasca in locul lui un zmeu sau un balaur, ca poate asa ar fi fost mai bine.

Pana si palatul in care traia, dimpreuna cu ostenii sai, era tot din cremene neagra construit, iar pe varfurile turnurilor intunecate falfaiau in vant drapelele de culoarea cenusii. Rau era imparatul, ca nimenea de rau. Multa jale si planset adusese in imparatie.

In fiecare zi, din cauza rautatii lui, mureau oameni nevinovati, taiati de securea calaului de la palat sau biciuiti pana isi dadeau sufletul.

Dar, intr-o buna zi, cruntul imparat cazu la pat ca din senin, lovit de o boala nestiuta.Venira vraci vestiti si iscusiti din toate colturile lumii si-l doftoricira si-l afumara de era si mai catranit ca inainte.Dar au dat gres pe rand, pentru ca boala nu avea leac si pace.

Intr-una din zile, cand picotea intre somnul vietii si al mortii, iabrasul de imparat avu o vedenie: se uita tinta la pala focului din camin si vazu cum din flacarile uriase, se ivi un cap de zmeu, solzos si cu un bot urias, plin de colti ascutiti. Ochii ingusti si rai il bagara pe imparat in sperieti, incat acesta se ascunse sub plapuma si nu mai privi intr-acolo decat pe furis. Aratarea insa icni de ras si racni:

-Imparate slavit!

-Ce-i ? balbai acesta aproa[e mort de frica.

-Stii cat mai ai de trait, slavite imparat ?

-Nuuu

-Un ceas ; dar mai poti trai inca un an de te invoiesti sa ma slujesti la o anumita treaba.

Auzind aceasta, imparatul isi scoase capul de sub plapuma si il intreba mai cu curaj:

-Doar un an?

-Un singur an, slavite. De te-nvoiesti. De nu

-Ma invoiesc, urla imparatul. Spune degraba, ce am de facut ?

-Nimic alta decat sa arzi pe vatra asta, de azi in 7 zile, bradul cel rosu din mijlocul codrului, care are crestat pe el un semn,ca un palos. Dar tine minte, de ma inseli vei pieri. Pana atunci, striga-ti un slujitor si pune-l sa-ti aduca de aici de unde sunt, un carbune uncins, pe care-l vei tine in gura.

Imparatul se trezi ca din vis si-si spuse pe buna dreptate: „Sa iau un carbune din foc in gura?Doar n-oi fi prost.”

Dar cum zise asta, cazu lat in asternut, chinuit de noi dureri.

-Slujitori, urla, veniti degraba de-mi dati un carbune aprins din vatra.

A doua zi imparatul se simti mai bine si adunandu-si sfatul, povesti in mare taina si cu spaima in suflet ceea ce patise.

Dar cum nici curtenii nu se pricepura sa-l sfatuiasca , fura chemati vanatorii si intrebati daca in timpul vanatorilor vazusera vreun brad ca acela de spunea imparatul.

Unul dintre ei, pasi in fata si grai:

-Intunecate doamne,eu sa-ti spui drept vazut-am asemenea minunatie de brad ca mi-l arata varu-meu paduraru’, dar sa stii ca nimenea nu se poate apropia de brad, afara de el si de o nepoata de-a mea, fiica Ilenei. Am incercat si eu sa ma apropii, dar numai ce m-am gasit la vreo suta de pasi de el, ca se si porni un vant naprasnic si o voce de tunet care-mi ingheta sangele in vine, imi striga sa nu ma apropii.

-Oi fi fost baut, nemernicule, il stropsi imparatul.

-Ba nu, inaltate stapane. Nu-ti fie cu suparare dar mi-am luat inima in dinti si-am facut un pas. Dar ca din senin cazu de undeva din ramurile boltite deasupra-mi o lance care se infipse asa de darz in fata mea ca tremura si zbarnaia din fieeer pana in varful cozii.

Document online: Jocul Lucrare: Chestionar privind comportamentul alimentar al copilului

-Bine, bine, il opri iar imparatul.Ajunga-ti cu sporovaiala, harb batran. Batu apoi din palme si din firidele intunecoase ale ferestrelor tasnira doua matahale care, ingenunchind in zornait de fiare, urlara ca unul:

-Porunca, maria-ta!

-Va veti duce degraba la coliba padurarului si ii veti spune, din partea mea, ca am poruncit sa reteze bradul cel falnic cu un semnde palos pe el si sa mi-l aduca la castel. Ii veti luafata pe care am s-o tin zalog, pana cand imi va indeplini porunca. Auzitu-m-ati?

Namilele se inclinara a inchinaciune si o rupsera la fuga. Incalecara si pornira ca vantul ajungand ca gandul la coliba sarmanului padurar. Spunandu-i ce are de facut, ii legar fata, pe frumoasa Ileana si cu toate lacrimile padurarului si ale nevesti-si, cu toate tipetele bietei copile, luara drumul inapoi spre castel.

Nefericitii parinti plansera imbratisati multa vreme.Intr-un tarziu, femeia padurarului, cu sufletul impietrit de durere,spuse barbatului sau :

-Eu, ca muiere ce sunt, mi-am secat izvorul lacrimilor. Seaca-l si tu pe al tau, ia securea si du-te de fa voia imparatului.

-Dar, mai femeie, nu stii ca bradul acela-i vrajit ?

-Stiu, dar raman la ceea ce am zis, spuse femeia neinduplecata. Iar de nu te duci tu,      m-oi grabi eu sa-mi scap fata.

-Ba taci mai, zise padurarul. Vezi-ti de treaba, ca incolo am sa plec eu.

Zis si facut. Isi lua ceva de-ale gurii intr-o straita, puse toporul pe umar si porni pe poteca dinspre mijlocul padurii luminandu-si calea cu o faclioara.

Dupa o bucata de drum ajunse in fata bradului si lasandu-si la radacina lui unealta, mai trase o toana de plans and vazu ce mandrete de copac trebuia sa doboare. De atata jale i se incetosasera privirile si-si duse poala sumanului la ochi ca sa se stearga.

Care nu-i fu mirarea cand, privind din nou la brad, zari in locul acestuia un flacau inaltut si subtirel cu parul de aur si ochi albastri ca vioreaua, inarmat pana in dinti. Pe pavaza lui era incrustat un brad. Padurarul isi duse mana la gura trasnit de uimire, in timp ce flacaul zambi si spuse cu blandete :

-Nu te teme taica.Eu sunt cel pe care voiai sa-l tai. De n-as sti ce nevoie te-a indemnat incoace, ai fi murit pana sa ajungi la mine. Du-te inapoi acasa si fii pe pace. Ma duc intr-un suflet la castel sa vad ce trebuinta are imparatul si ce pofteste de la mine.

Zicannd acestea, se invarti odata pe calcaie si se topi din fata padurarului, lasandu-l mai uimit de cum il aflase.

La castel tocmai facea de straja la poarta unul din cei de fusesera la padurar si nu mica-i fu mirarea cand vazu rasarind alaturea de el pe voinicul nostru, care-i puse un jungher la gat si-i zise :

-Eu sunt Cetina Voinicul. De tii la viata ta du-ma la imparat. Namila porni inspaimantata cu voinicul dupa ea si strabatand salile castelului, abia luminate de flacara vreunui opait, il conduse la imparat.

-Hei, urla acesta. Cine-i nesocotitul care-mi strica odihna ?

-Dar tu, grai Cetina Voinicul, cine te crezi de-mi srici odihna mie, punand oamenii   sa-mi reteze tulpina ?

Imparatul tacu malc cand vazu ce repede il ia voinicul. Apoi, cu glas schimbat si mieros, ii povesti toata tarasenia, incheind cuvantul si mai dulceag :

-Daca in loc sa ma ajuti voinicule, voiesti a ma rapune, iti spun ca e de ajuns sa suflu o data in cornul acesta, ca fata padurarului sa piara dintre cei vii.

-Stiu in mana cui se afla viata ta, zise voinicul, fierband de furie. Il voi ucide, dar daca te atingi de Ileana o sa ai parte de o moarte mult mai infioratoare.

-Mai, mai, ce viteaz esti, se auzi o voce.

Imparatul se ascunse sub pat, tocmai cand, din vatra unde ardeau buturugile a trei copaci, se desira in odaie un zmeu cu chip slut, ranjind cu coltii ascutiti.

-Mai, mai, ce curajos ! Nu-ti incerci puterile cu mine ?

-Ba cum nu, zmeule, zise si Cetina Voinicul. De cand astept sa dau ochii cu tine.Hai si-om cobori in curte sa ne rafuim.

-Nu inainte de a-l rasplati pe imparat pentru felul in care m-a slujit. Si zicand aceasta isi casca botul din care tasni inspre pat o pala de foc uriasa. Patul arse cat ai bate din palme si sub scandurile scrumite de parjol nu se mai vazu decat o mana de cenusa. Atat ramasese din imparat.

Coborara si ce sa va spun ? Urma o lupta asa de incrancenata intre viteazul Cetina si zmeu, incat pamantul se clatina si stancile din zidurile castelului jucau in scobituri asa de tare, ca cele de jos ajunsera sus si cele de sus, jos. Lupta tinu sapte zile incheiate. In a saptea zi, obosit, grai zmeul catre voinic :

-Slabeste-ma, Cetina Voinicule, ca nu mai pot. Cruta-mi zilele ca te-oi face bogat si fericit.

-Bogat sunt si fericit voi fi cand vei muri tu,zise Cetina Voinicul. Crezi ca sunt asa de prost, acum cand te am la mana sa te las ? Apoi stiu ca ai fost blestemat de muma-ta pe care tot eu am ucis-o, sa piei in ziua asta daca nu ma vei fi omorat tu mai inainte. Si zicand acestea il intoarse si il izbi de pamant.

Palosul fulgera, sangele tasni si zmeul isi dadu suflarea.

Obosit se ridica Cetina Voinicul. Isi sterse sudoarea de pe frunte, apoi catand catre castel facu un semn cu palosul plin de sangele zmeului.

Zidurile se inalbira si se ridicara semete inspre soare.

Mai facu un semn si din pamant se ridicara toti cei care fusesera ucisi in timpul domniei lui Cenusa imparat.

Se stranse popor mult ca iarba. Cantece de veselie si strigate de bucurie se auzeau peste tot. Purtat pe sus, voinicul fu dus in sala tronului unde-l astepta frumoasa Ileana cu coroana de imparat pusa pe o pernita de catifea.

-Marite stapane ! Roaba ta iti incredinteaza coroana si tronul acestei tari. Esti bun, viteaz si tanar.

-Si,daca n-ai nimic impotriva, voi fi si sotul tau, copila frumoasa. Cum ea nu spuse nu, se pregatira de nunta :

Cu nuntasi, cu invitati

Doar craiese si-mparati

Soarele si stelele

Zanele si ielele.

Si-a fost lume dupa lume

La baut si spus la glume

M-au invitat si pe mine

Dar crezut-am ca-i mai bine

Sa vin sa va-nveselesc

Basmul sa vi-l povestesc.