Forme de relief de acumulare create de apele curgatoare

Forme de relief de acumulare create de apele curgatoare.

Apele curgatoare transporta cantitati mari de materiale rezultate din eroziunea pe care o exercita asupra patului albiei si malurilor, dar si din aporturile laterale, de pe versanti unde dislocarea si transportarea se realizeaza prin diverse procese. Transportul presupune o energie ce rezulta din marimea debitului si viteza imprimata de scurgerea apei pe panta sub efectul gravitatiei. In sectoarele unde exista energie, transportul va fi bogat, iar acolo unde aceasta scade raul va fi nevoit sa depuna o buna parte din debitul solid pe care-l duce. Frecvent acumularile cele mai importante se realizeaza in locurile unde panta generala scade foarte mult. Aceasta se intampla indeosebi fie, la trecerile brusce din unitati de relief inalte, fragmentate si unde pantele sunt ridicate ca valoare (munti, dealuri), la unitati joase, netede (campii, depresiuni) fie, la varsarea lor in lunci largi, in lacuri, mari cu platforme litorale extinse si la mica adancime. Rezulta mai multe tipuri de forme de relief de acumulare cu dimensiuni variabile.

1. Conurile aluviale sunt corespondentul conurilor de dejectie ale torentilor, dar cu dimensiuni mult mai mari. Sunt frecvente pe rama depresiunilor si rezulta prin acumulari continui de panze de aluviuni, dar cu accent la viituri cand sunt transportate si materiale grosiere. Dimensiunile variaza in functie de mai multi factori:

caracteristicile reliefului, indeosebi altitudinea, energia, pantele unitatii de relief de unde raul le disloca si le transporta (din munti, dealuri inalte va aduce o cantitate mare de pietrisuri, bolovanis, iar conul va avea extindere; dintr-o regiune deluroasa joasa va cara material mai redus si nisipo-argilos cu care va crea conuri mici aplatizate);

climatul se va impune in specificul proceselor care au loc pe versanti, in marimea debitului si prin acesta capacitatea de transport a raului care va forma conul.

rocile dominante din bazin faciliteaza cantitati mai insemnate sau mai reduse de materiale in functie de rezistenta la atacul exercitat de apa paraielor din bazinul colectorului ce formeaza conul.

gradul acoperirii cu vegetatie a bazinului hidrografic etc.

2. Deltele continentale Constituie conuri aluviale foarte mari, dar cu inaltime mica dezvoltate la iesirea in campii (de divagare) sau in depresiunile cu vatra neteda a raurilor cu debit solid important. Pe suprafata lor pot fi urmarite cursuri parasite care denota pendularea frecventa a albiei determinata de inaltarea ei, in urma depunerii de aluviuni; structura tipica este de panze aluviale suprapuse formate din pietrisuri, nisip, lentile de argila.

In Romania, astfel de forme au dezvoltat Buzaul, Prahova, Putna in campie; situatii relativ similare sunt in Asia Centrala, deltele fiind construite de rauri care coboara din muntii din nordul Afganistanului si Iranului.

3. Glacisurile aluviale Sunt forme de relief de racord intre dealuri, munti si depresiuni sau campii rezultate din imbinarea, suprapunerea laterala a mai multor conuri aluviale construite de rauri. Inaltimea lor depinde de dimensiunile elementelor ce alcatuiesc aluviunile (cele grosiere dau conuri inalte), iar extensiunea de volumul de materiale acumulate. Configuratia releva aspectul ondulat si caderea usoara spre exterior. Sunt strabatute de raurile care le-au creat. Tipice sunt pe marginile depresiunilor Giurgeu, Ciuc, Brasov sau in campia Ramnicului (Vrancei).

4. Piemonturile Sunt campii extinse (zeci, sute de kilometri) rezultate la contactul relativ brusc dintre o unitate inalta (munti) si una joasa, neteda (depresiune intinsa, campie lacustra etc.) prin acumularea unor mase imense de aluviuni carate de catre o retea densa de paraie si rauri. Evolutiv constituie o forma superioara conurilor si glacisurilor care aparute intr-o faza de inceput s-au extins si imbinat.

Sunt tipice in Italia de nord, pe marginea Alpilor (regiunea Piemont), in sudul Himalayei dar, si in tara noastra (pe rama sudica a Depresiunii Brasov, iar la inceputul cuaternarului la exteriorul Carpatilor Meridionali).

- Conditii de formare Formarea piemonturilor solicita existenta pe de o parte a unui contact net (brusc), intre o unitate de relief inalta (munti sau dealuri in ridicare), iar pe de alta a unui climat care permite erodarea si transportarea unui volum mare de aluviuni din munti si acumularea acestora la marginea lor (fig. 29).

Conditie de natura tectonica se realizeaza la exteriorul muntilor sau dealurilor in care energia tectonica impune o ridicare activa; in aceeasi masura, ea se intruneste si pe marginile depresiunilor tectonice interne (intramontane), dar unde subsidenta a incetat sau este slaba. Rezultatul ridicarii muntilor este individualizarea unor versanti tectonici relativ abrupti care domina sesurile limitrofe cu mai multe sute de metri. Altitudinile mari impun pante ridicate care faciliteaza, cresterea vitezei si de aici, putere de eroziune deosebita a cursurilor de apa, dar si capacitatea de transport deosebita.

Conditia climatica solicita pe de-o parte precipitatii bogate, dar cu un ritm de producere torential, iar pe de alta parte existenta unor luni secetoase cu vegetatia slab dezvoltata care sa permita expunerea directa a versantilor la atacul agentilor externi. Astfel de cerinte sunt intrunite in regiunile subtropicale, subpolare dar, in anumite locuri si in cele temperat continentale.

- Geneza si faze de evolutie:

Cand cele doua categorii de conditii sunt intrunite are loc generarea campiilor piemontane. Au loc doua categorii de procese opuse ca sens al constructiei in cele doua unitati de relief (muntii si sesul din fata lor), intre care exista o discontinuitate neta. Pe de-o parte in muntii aflati in ridicare, raurile exercita o puternica eroziune in tendinta de ai nivela, iar pe de alta parte pe sesul cvasiorizontal unde pantele extrem de mici franeaza viteza apei si forteaza depunerea aluviunilor. Sunt doua actiuni contradictorii care solicita un echilibru morfodinamic, tendinta care partial este reflectata de forma care este creata la contactul munte - ses si anume, de campia piemontana.

- Etapa de construire a campiei piemontane. Debuteaza cu dezvoltarea de conuri aluviale, care prin unire dau glacisuri, iar dupa o indelungata evolutie prin extindere in suprafata si atenuarea denivelarilor dintre conuri si panzele de aluviuni, se ajunge la campii piemontane. Caracteristicile acestora sunt:

constituie o campie slab fragmentata si ondulata care inclina de la contactul cu muntele spre periferie;

este alcatuita din panze de pietris, nisip, lentile de argila suprapuse in unghiuri variate de unde si numele de ''structura incrucisata''.

in lungul ei exista albiile putin adancite ale raurilor care ies din munti, dar si multe albii parasite lipsite de apa.

in fazele avansate ale evolutiei acumulative, varfurile conurilor de aluviuni patrund in lungul luncilor in spatiul montan, iar o parte din aluviuni se suprapun pe treapta de eroziune rezultata din retragerea versantilor tectonici prin procese de meteorizare, gravitationale, siroire, torentialitate. La inceputul evolutiei, dezvoltarea piemontului se face in detrimentul sesului din fata pe care aluviunile se acumuleaza, ulterior actiunea va putea cuprinde si marginile muntilor.

Finalul    acestei etape ar putea corespunde dobandirii unui echilibru dinamic cand panta albiei raurilor nu va mai putea asigura decat scurgerea apei. Un astfel de moment este greu de realizat intrucat, pot surveni diversi factori care vor impune adancirea raurilor. Intre acestia importanti sunt: - ridicarea muntilor si chiar a campiei piemontane; coborarea nivelului de baza regional (la exteriorul campiei piemontane; modificarea radicala a climei. In primele situatii se modifica panta de scurgere, iar in al doilea debitul astfel ca, raurile dispunand de energie suplimentara se vor adanci ducand in timp la fragmentarea formei create in etapa anterioara.

- Etapa fragmentarii piemontului. Incepe din momentul intreruperii procesului de dezvoltare a piemontului si se incheie cand din acesta nu au mai ramas decat petece, pe unele interfluvii. In cadrul ei in multe tratate de Geomorfologie se separa, prin specificul modului in care se realizeaza fragmentarea, trei faze si anume:

Faza fragmentarii longitudinale. Se caracterizeaza prin: adancirea raurilor care vin din munte si strabat piemontul. Ea este asociata frecvent cu inaltarea campiei piemontane impreuna cu muntele. Adesea procesul este destul de activ, situatie in care unitatea geografica se transforma dintr-o campie intr-un podis. In aceste conditii pe de o parte, rezulta culoare de vale ce separa interfluvii plate aproape paralele, iar pe de alta parte la exteriorul piemontului se formeaza o noua generatie de conuri aluviale din materialele ce-au fost erodate si transportate de rauri, inclusiv din podisul piemontan. La contactul cu muntele de pe versantii inca inclinati, apele torentilor se organizeaza intr-o retea de paraie care converg spre raul care se adanceste. Ele vor eroda adanc si repede contactul dintre rocile dure ale muntelui si cele slab consolidate ale piemontului. Ca urmare, aici vor rezulta depresiuni de contact cu dezvoltare paralela cu muntele, interfluviile se vor ingusta transformandu-se local in sei, iar piemontul aproape desprins de munte va dobandi un versant cu panta accentuata (uneori caracter de cuesta) pe care siroirea si alunecarile vor domina. Prin unirea depresiunilor se poate ajunge la formarea unui culoar submontan, jos cu caracter eroziv sau tectono-eroziv (daca muntele este ridicat).

Faza fragmentarii transversale. Inceputul poate fi asociat fie cu momentul in care raurile adancindu-se, au atins stratele de la baza piemontului cu rezistenta mai mare, fie cand evolutiv s-au apropiat de un profil de echilibru. Astfel, se produce o schimbare radicala a manifestarii eroziunii, pe prim plan trecand modelarea laterala care extinde luncile si indeparteaza versantii; sunt intersectate panzele de apa din piemont ceea ce faciliteaza dezvoltarea paraielor. Ca urmare, multimea de torenti si paraie care sunt pe versantii vailor longitudinale se adancesc repede datorita pantei mari a acestora. Se dezvolta o noua generatie de vai separate de interfluvii secundare, piemontul fiind continuu imbucatatit.

Faza fragmentarii totale a piemontului din care raman doar martori de eroziune piemontani. Se realizeaza dupa o indelungata evolutie cand se impun generatii noi de vai torentiale. Din piemont nu s-au mai pastrat decat cateva varfuri (martori de eroziune) alcatuite din pietrisuri. Ele se afla peste culmi cu desfasurare foarte variata. Relieful va fi format pe de-o parte din principalele vai cu lunci extinse ce au o dezvoltare longitudinala sau oblica si doua-trei generatii de vai din ce in ce mai inguste cu caracter secundar. Pe de alta parte acestea sunt interfluvii rotunjite plate sau chiar creste; la contactul cu muntele exista un uluc depresionar in care apare si treapta de eroziune realizata prin retragerea versantilor la inceputul evolutiei si care uneori a fost exhumata de sub depozitele piemontului.

In Romania, in sudul Depresiunii Brasov este in constructie o campie piemontana (Sohodol, Timis-Sacele), in sudul Carpatilor Meridionali, campia piemontana getica de la inceputul cuaternarului a fost inaltata piemontul intrand in etapa fragmentarii, din care prima faza s-a consumat; in jumatatea nordica s-a trecut la faza fragmentarii transversale. Situatii similare se pot urmari la contactul Alpilor cu campia Padului.

Concluzii. Piemonturile sunt cele mai extinse si complexe forme de relief rezultate prin acumulari fluviatile bogate in anumite conditii tectonice si de climat. Studiul elementelor sale permit aprecieri genetico-evolutive cum ar fi: specificul factorilor genetici, mecanismul formarii, etapele si fazele de evolutie, aprecierea rolului nivelului de baza si al raportului eroziune-acumulare, rolul neotectonicei si al variatiei conditiilor climatice vis-à-vis de schimbarile de evolutie etc. Piemonturile prin caracteristicile reliefului si alcatuire impun un specific aparte in desfasurarea activitatilor umane. Mai intai se remarca un anumit mod in organizarea folosintei terenurilor (culturi diverse pe podurile piemontane nefragmentate, livezi si paduri pe versanti, asezari, culturi si cai de comunicatie in culoarele de vale etc.), apoi o diminuare a degradarii solurilor si stabilitate pe podurile interfluviale opusa pantelor cu siroire, alunecari si surpari de pe versantii cu inclinari accentuate, lipsiti de vegetatie si in alcatuirea carora intre panzele de nisip, pietris exista lentile si strate de argila. Pietrisurile si nisipurile in panze groase favorizeaza infiltrarea apei la adancime sau cantonarea si circulatia ei la nivelul stratelor de argila. Ca urmare, pe de-o parte pe cea mai mare parte a piemonturilor se constata lipsa apei si ca urmare pe podurile interfluviale, asezarile vor fi rare (locuitorii folosesc apa din puturi de adancime sau din ochiuri lacustre amenajate – benturi), iar vegetatia (indeosebi arborescenta) va fi slab dezvoltata. Izvoarele apar la baza versantilor vailor principale. Prezenta acestora, dar si unele trepte de lunca inalta sau de terase extinse au facilitat pozitionarea majoritatii asezarilor in lungul vailor (ex. piemonturile Cotmeana, Oltetului etc.)

5.Campiile de nivel de baza. Sunt campii joase dezvoltate in regiunile de varsare ale fluviilor in lacuri mari, in mari sau oceane, de unde apelativul ''de baza'' adica in sectorul ce impune mersul general al eroziunii lineare. Realizarea solicita cateva cerinte - fluviul sa care cantitati mari de aluviuni, sa existe o platforma litorala extinsa care sa aiba adancimi mici, sa nu existe curenti si maree care sa conduca la imprastierea materialelor in largul marilor.

Ca urmare a depunerii aluviunilor care dominant sunt fine (argile, maluri, nisip marunt) se dezvolta suprafete de uscat formate din grinduri si terenuri mlastinoase; are loc si o ramificare a cursului de ape ducand la dezvoltarea de delte. In timp de mii de ani, daca nivelul marii ramane constant se formeaza o unitate de relief de acumulare numita campie de nivel de baza si care are pante foarte mici (sub 1‰). In cuprinsul acesteia pot fi urmarite albii secate, mlastinoase, ochiuri de apa si balti, albii prin care apa se scurge, grinduri, terenuri de cultura si diguri, unele asezari. In Romania, unitatea formata din Delta Dunarii si complexul Razim alcatuieste o campie fluvio-lagunara in formare.

Verificari:

Precizati legaturile care se realizeaza in timp si spatiu intre procesele fluviatile si consecintele genetico-evolutive.

Desenati si explicati componentele albiei minore si cele din lunca.

Care sunt elementele morfologice si structurale ale unei terase.

Explicati geneza teraselor.

Desenati si explicati tipuri de terase.

Desenati o captare laterala si indicati elementele care stau la baza recunoasterii lor acestui tip.

Care sunt cauzele formarii piemonturilor?

Folositi dictionarele de specialitate pentru explicarea notiunilor – eroziune lineara, eroziune regresiva, fluviatie, terase acumulative, delte continentale, profil de echilibru, captari etc.