Dunarea - sectoarele dunarii

DUNAREA

Dunarea constituie cel mai mare si mai important fluviu al Europei Centrale si Sud-Estice si, in acelasi timp cel mai mare afluent al Marii Negre. Lung de 2860 km, fluviul dreneaza o suprafata bazinala de 805.300 km², ceea ce reprezinta 8 % din suprafata Europei, bazinul sau hidrografic desfasurandu-se intre 42 si 50⁰ latitudine nordica si intre 8 si 30⁰ longitudine estica. Din timpuri stravechi apele si valea Dunarii au oferit o cale usoara de circulatie. Asa se explica de ce pe malurile acestuia si-au desfasurat existenta numeroase popoare si civilizatii.

Dunarea izvoraste din Muntii Padurea Neagra, de sub varful Kandel (1241m) prin 2 mici afluenti: Breg si Brigah, care conflueaza la Donauesingen si se varsa in Marea Neagra prin bratele Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe.

De-a lungul cursului sau, fluviul strabate tinuturi muntoase, de podis si de campie. Catenele muntoase reprezinta limitele conventionale care separa cursul fluviului in trei sectoare principale: superior (sectorul alpin), mijlociu (sectorul panonic) si inferior (sectorul carpato-pontic).

Sectorul superior sau alpin se desfasoara pe 1060 km lungime, intre izvoare si Poarta Devin. Acest sector marcheaza limita intre regiunile orogenetice ale sistemului alpin si cel hercinic, peste care, in zona de izvoare, sunt cladite nivelele jurasice si triasice. Intre aceste sisteme de munti se gaseste depresiunea bavareza (de varsta neogena), in care Dunarea curge printre dealuri inalte.

In sectorul superior Dunarea primeste o serie de afluenti aplini: Günz, Mindel, Riss, Iller, Lech, Isar, Würm, Inn s.a. Cel mai mare dintre afluenti este Innul, care, la varsare, are un debit (810 m³/s) mai mare decat al Dunarii (660 m³/s). Innul izvoraste de sub varful Pin Longin (Elvetia), de la 2840 m. altitudine, fiind unul din afluentii Dunarii cu scurgerea cea mai bogata.

Dupa confluenta cu Innul, Dunarea primeste caracterul de fluviu, cu un debit mediu de 1441 m³/s. in avale de Ulm, Dunarea este navigabila, adancimea de etiaj pe talveg depasind 1,2 m.

Sectorul mijlociu sau panonic se desfasoara intre Poarta Devin si Bazias, pe o lungime de 725 km. La Bratislava patrunde in depresiunea Raab sau Kisalföld (Campia Mica), o zona de divagare. Din cauza pantelor mici ale acestei largi campii aluviale, fluviul se despleteste in trei brate: Dunarea Mica sau Dunarea Vahului la nord, iar la sud de cursul principal se afla bratul Mosonyi Dunaag. Bratul sudic se uneste cu Dunarea la Gyor. in bratul sudic (Mosonyi Dunaag) se varsa raurile Leitha si Raab, care coboara din Alpii Orientali.

Intre bratele Dunarii sunt cuprinse insulele Marele Schutt (la nord) si Micul Schutt (la sud).

Pentru protejarea terenurilor agricole de inundatii, in cuprinsul depresiunii Raab fluviul este indiguit.

In avale de Budapesta, Dunarea patrunde in Campia Panonica propriu-zisa.

In sectorul panonic fluviul primeste cei mai importanti afluenti: Drava, Tisa, si Sava. Din Carpatii Padurosi primeste o serie de afluenti (Bela Tisa, Teresva, Tereblia, Rika, Borshava, Bodrog), insa cei mai numerosi si mai mari coboara din Carpatii Orientali si Occidentali (Viseu, Iza, Tur, Somes, Crisuri, Mures, Bega).

Tot in sectorul mijlociu, Dunarea mai primeste apele Timisului, Carasului, Nerei si Moravei.

Sectorul inferior (pontic, valah sau romanesc) se desfasoara intre Bazias si varsare, pe 1075 km. Panta albiei este redusa, in medie intre 0,04 si 0,07 ‰, mai mare fiind in defileu (intre Bazias si Gura Vaii), intre 0,2 si 0,4‰.

Marea varietate a regiunilor naturale strabatute de Dunare pe teritoriul romanesc, a determinat impartirea cursului inferior in mai multe sectoare, cu caracteristici morfo-hidrografice specifice:

- sectorul defileelor carpatice (Bazias-Gura Vaii);

- sectorul pontic (Gura Vaii - Calarasi);

- sectorul pontic oriental cu balti;

- sectorul predobrogean;

- sectorul Deltei Dunarii.

In lungul defileului, de la vest catre est se succed sectoare morfologice si morfostructurale distincte: Valea Nerei - Valea Rilii, sector de vale ingusta; Depresiunea Moldova - Veche, situata pe amplasamentul unui bazin miocen; sectorul Pescari - Aliberg, cu aspect de culoar ingust de vale, pe o lungime de 6 km, in timp ce Depresiunea Luibcava reprezinta un sector mai larg de vale; intre Berzeasca si Graben, pe circa 18 km, valea este relativ simetrica, cu versanti abrupti. intre Graben si Plavisevita, pe aproximativ 25 km, valea este sapata in formatiuni metamorfice, eruptive si sedimentare si este putin mai larga. Cazanele Mari (3,8 km) si Cazanele Mici (3,6 km), sculptate in calacare jurasice, se desfasoara intre Plavisevita si Ogradena si sunt separate prin bazinetul tectonic de la Dubova. La iesirea din Cazanele Mici valea fluviului se largeste si se intra in depresiunea Ogradeana - Orsova.

La Varciorova, in avale de varsarea raului Bahna, fosta albie a Dunarii este traversata de stanci calcaroase tithonice, formatiuni sistoase si granitice, care alcatuiesc cataracta Pregradei. De aici incep Portile de Fier (8 km lungime), unde albia se ingusteaza de la 1100 m la 600 m.

Deoarece sectorul Portile de Fier era greu de strabatut de nave, intre anii 1890 - 1898 a fost amenajat un canal pe tarmul sarbesc (2 m. adancime si 75 m. latime) pe traseul unui vechi canal construit de romani in Timpul lui Traian. Navele erau trase, in lungul canalului, de locomotive.

Prin darea in exploatare a sistemului hidroenergetic de la Portile de Fier (1971), cu cele doua sisteme de ecluze, navigatia pe Dunare pe acest tronson s-a imbunatatit radical.

Sectorul sud-pontic se desfasoara intre Drobeta Turnu si Calarasi, pe 566 km lungime. in acest sector cursul fluviului se adapteaza, in buna parte, la contactul Podisului Prebaleanic cu Campia Romana. Valea este asimetrica: malul drept este abrupt iar cel stang este jos, constituit dintr-o lunca larga si o succesiune de terase fluviale. Lunca se largeste treptat spre aval (4 - 13 km). in lunca erau cantonate lacuri mari, adesea organizate in adevarate sisteme lacustre, legate intre ele prin canale si garle; aceste lacuri reprezentau, dupa Grigore Antipa ,,supapa de siguranta a fluviului”.

Dintre lacurile mai mari, care au fost asanate, mentionam: Fantana Banului, Rastu, Carna, Nedeia, Suhaia, Maharu, Complexul Baneasa - Pietrile - Greaca, Boianu, Calarasi s.a; dintre cele existente si astazi amintim: Garla Mare, Maglavit, Golenti, Ciuperceni, Bistretu.

Panta albiei in sectorul sud-pontic este redusa (0,045 - 0 - 0,6 ‰), fiind favorabila formarii ostroavelor (Ostrovu Mare, Papadia, Dragavelu, Baloiu, Belene, Ostrovul Pasarilor).

Sectorul pontic oriental, numit si sectorul baltilor este cuprins intre localitatile Calarasi si Braila (195 km). Sectorul cuprinde intre bratele principale ale fluviului Balta Ialomitei (Borcei) si Balta Brailei. Lunca este foarte bine dezvoltata, atingand pe alocuri 20 km latime. Aceste doua mari balti sunt, de fapt, ultimele ramasite ale lacului Cuaternar din estul Campiei Romane. Ambele balti se gasesc in diferite stadii de colmatare.

Balta Ialomitei incepe la 8 km amonte de Calarasi, unde fluviul se despleteste in doua brate: Bratul Borcea ( in stanga), lung de 110 km si Dunarea Veche (in dreapta) de 125 km lungime. Cele doua brate (ambele navigabile) se unesc la Vadul Oii. Prin bratul Borcea, Dunarea transporta 56 % din debitele fluviului. La marginea Podisului Dobrogei, la sud de Cernavoda, se insira o serie de limane ale Dunarii: Garlita, Oltina, Marleanu, Vederoasa, Baciului, Domneasca, Cochirleni, lacuri cu adancimi reduse (91 - 2 m) si cu regim variabil.

Balta Brailei (Insula Mare a Brailei) este incadrata de bratele Turceasca Macin (98 km lungime) si Dunarea propriu-zisa (Valciu, Mamusoaia, Cremenea, Calia, Arapu), de 70 km. Bratele Cremenea, Calia si Arapu transporta 70 % din debitul mediu al fluviului, fiind folosite si in navigatie.

In Balta Brailei s-au realizat importante lucrari hidroameliorative (defrisari, desteleniri, desecari).

Sectorul nord-dobrogean se desfasoara intre Braila si Ceatalul Izmail, pe 80 km. lungime. Fluviul curge pe o singura albie, a carei latime variaza intre 0,4 si 1,7 km si are adancimi mari (intre 20 si 34 m). in acest sector Dunarea face cateva coturi, determinate de structura rezistenta a rocilor de baza dobrogene. Cel mai cunoscut este Cotul Pisicii, care joaca un rol important in formarea zapoarelor.

Pe malul stang Dunarea primeste, in acest sector, doi afluenti importanti: Siretul (222 m³/s) si Prutul (85 m³/s). intre Dunare si Prut se intindea pana in 1964, lacul Brates, unul dintre cele mai mari lacuri dunarene. Lacul a fost ameliorat si redat in buna parte, agriculturii; o suprafata de 2400 ha a fost amenajata pentru piscicultura.

In avale, spre delta, in lunca fluviului se insira o serie de limane: Kahul, Orlovet - Dervest, Kugurlui - Iaplug, Katalpug, Kitai, aflate pe malul stang.

Tabelul 13 - Repartitia procentuala a debitelor de apa pe bratele principale ale Dunarii

Anul/Perioada	Chilia %	Sulina %	Sf. Gheorghe % Lucrare: Biotehnologia Referat: Uretra

Sectorul defileelor carpatice se desfasoara pe 135 km lungime, intre Bazias si Gura Vaii. Sapat in zona muntoasa a Carpatilor Portilor de Fier (V. Mihailescu, 1963), defileul formeaza limita de sud a Muntilor Banatului. Formatiunile geologice care predomina sunt sisturile cristaline ale domeniilor getic si autohton, alaturi de care mai apar roci eruptive si sedimentare permo-mezozoice si neozoice.

Sectorul Deltei este cuprins intre Ceatalul Izmail si tarmul Marii Negre. La Ceatalul Izmail, Dunarea se ramifica in doua brate: Chilia (111/km lungime) la nord si Tulcea (19 km lungime) la sud. Bratul Tulcea, in aval de localitatea cu acelasi nume, se desparte in alte doua brate: Sf. Gheorghe (116 km) si Sulina (63 km). Pe bratul Sulina, care curge prin mijlocul deltei, se efectueaza navigatia maritima. Intre aceste brate ale fluviului se desfasoara Delta Dunarii care, fara sistemul lagunar Razin, se extinde in tara noastra pe 2540 km². Cele trei brate ale fluviului transporta volume inegale de apa. Din debitul mediu anual de 6473 m³/s la Ceatalul Izmail, bratului Chilia ii revin 60 %, Sfantului Gheorghe 21,2 % si Sulinei 18,8 %. Volumul de apa transportat de bratele principale se modifica destul de sensibil. Astfel, din tabelul 13 rezulta ca intre anii 1856-1980, pe bratul Chilia, ponderea debitelor a variat intre 60 si 72,8 %, constatandu-se o scadere dupa 1943.

In secolul nostru au crescut debitele lichide transportate pe bratul Sulina de circa patru ori, datorita mai cu seama dragajului permanent al canalului navigabil pe care trebuie sa se asigure adancimea necesara pentru navigatia maritima.

Regimul hidric. Ca urmare a aportului afluentilor, debitul Dunarii creste din amonte spre avale. Astfel, la Passau, in cursul superior, debitul mediu este de 1470 m³/s iar la Viena de 1920 m³/s; la Budapesta, in cursul mijlociu, este de 2350 m³/s iar in cursul inferior, dupa ce primeste apele a trei mari afluenti (Tisa, Drava si Sava), care aduc un debit mediu de 2944 m³/s, Dunarea intra in tara noastra (Bazias) cu un debit mediu de 5300 m³/s, realizand o cretere de circa 3,6 ori. La intrarea in delta (Ceatalul Izmail) debitul mediu al fluviului ajunge la 6480 m³/s datorita aportului afluentilor din sudul si estul Romaniei si al celor din Podisul Prebalcanic.

Regimul hidric al Dunarii se caracterizeaza prin variatii importante de nivel si debit atat in cursul anului cat si pe suprafata bazinului sau hidrografic.

Primavara (III - V) abundenta scurgerii pe Dunare si afluenti este in stransa legatura cu rezervele de zapada si cu conditiile termice de topire a acestora. Ploile ce se suprapun topirii zapezilor contribuie la cresterea valorilor scurgerii; se produc ,,apele mari de primavara“.

Pe raurile din Moldova, Campia Romna si Podisul Prebalcanic scurgerea de primavara variaza intre 45-50 %. in zona de izvoare a Dunarii, Savei si Dravei procentajul scurgerii de primavara scade la 25 - 30 %. in Carpati si Alpi scurgerea de primavara scade cu altitudinea dupa cum urmeaza: in Muntii Carpati scurgerea scade de la 40 - 45 % in zonele joase la 32 - 35 % la altitudini mari iar in Muntii Alpi scade la 12 - 15 %.

In sectorul superior al fluviului, datorita alimentarii nivo-pluviale, apele mari de primavara se produc in lunile martie-aprilie iar in cursul inferior, ca urmare a alimentarii pluvio-nivale, acestea se produc in luna mai.

Vara (VI - VIII) in regiunile secetoase, cu caractere stepice, valorile scurgerii sunt reduse (intre 10 si 15 %). Pe raurile din Carpatii Orientali scurgerea din ploile de vara atinge 32-36 % iar in Alpi, la altitudini mai mari de 2000 m scurgerea de vara creste cu inaltimea, de la 40 la 73 % din volumul anual. De la confluenta cu Innul pana la Bratislava, datorita aportului unor afluenti ce se alimenteaza din ghetari, debite mari se inregistreaza pe Dunare in luna iunie.

Toamna (IX - XI) in vestul, sud-vestul si nordul bazinului scurgerea este mai ridicata (peste 20 %), datorita influentelor oceanice si zonalitatii verticale.

In partea estica a bazinului scurgerea este scazuta (8 - 12 %), instalandu-se in aceasta perioada ,,apele mici de toamna“.

Iarna (XII - II) pe raurile din vestul bazinului Dunarii (raurile autohtone din Podisul Bavariei si afluentii din stanga ai fluviului din cursul superior), datorita influentei maselor de aer oceanice, scurgerea este bogata (30 - 40 % din totalul anual). Topirile dese de zapada din timpul iernii duc la formarea apelor mari si viiturilor de iarna. Ca urmare a acestei influente oceanice, o scurgere bogata se constata iarna (peste 30 %) pe raurile autohtone din estul Campiei Tisei. Aceleasi valori ale scurgerii de iarna (30%) se remarca si pe raurile din Oltenia.

In regiunile de munte (la peste 1000 m altitudine), cu patura de zapada stabila, precum si in Moldova si, partial, in bazinul Tisei superioare unde iarna sunt influentate anticiclonale, scurgerea scade sub 15 % din scurgerea anuala. O scurgere redusa se constata iarna si pe raurile din estul Campiei Romane (15 %).

Tipurile de regim hidrologic. Pentru bazinul hidrografic al Dunarii au fost identificate 19 tipuri de regim, cuprinse in doua grupe de baza (I. Ujvari, 1972): grupa raurilor regiunilor joase (cu bazine de receptie sub 750 m altitudine) si grupa raurilor montane.

La raurile din regiunile joase se reflecta particularitatile zonalitatii continentale in sens latitudinal si longitudinal. Astfel, la vest de lantul Muntilor Carpati sunt dominante efectele climei Europei centrale, la est de acest lant muntos se manifesta particularitatile climei est-europene iar in sudul bazinului cele ale climei submediteraneene.

Clima central-europeana determina tipurile de regim: danubian superior, tipic pentru Dunare pana la confluenta cu Innul (cu scurgere bogata iarna, care se prelungeste primavara; scurgerea cea mai scazuta se inregistreaza vara); boemian, pericarpatic transilvanean (cu ape mari primavara, viituri la inceputul verii si ape mici toamna si iarna); panonic vestic (cu unele asemanari cu tipul boemian, dar cu viituri mai intense vara din cauza convectiei puternice din acest anotimp); subcarpatic occidental, panonic estic (cu scurgere scazuta vara si toamna, ape mari de primavara); pericarpatic vestic (scurgerea medie de iarna egaleaza ponderea scurgerii de primavara; sunt intense viiturile de scurta durata de la inceputul verii); panonic premediteraneean (cu viituri din ploi de toamna si scaderea scurgerii de vara si de primavara); tipul Olteniei (asemanator celui pericarpatic vestic); pontic (cu caracteristici de tranzitie spre tipul de regim continental al Podisului Moldovei); pericarpatic estic (scurgerea de iarna scade si creste cea de primavara; creste si intensitatea viiturilor de vara); dobrogean (primavara si vara viituri ocazionale intense).

Pentru raurile din regiunile de munte au fost separate urmatoarele tipuri de regim: alpin propriu-zis (cu ape mici iarna si toamna si ape mari primavara si vara, provenite din topirea ghetii si zapezii si din ploile de vara; este tipic pentru afluentii din dreapta Dunarii superioare si ai Dravei superioare); alpin - oriental, carpatic oriental (ambele cu ape mici iarna, pana in luna martie, ape mari de primavara - vara si viituri intense in perioada mai - iunie datorita convectiei puternice); dinaric submediteraneean (cu ape mari in lunile martie-aprilie si viituri din ploi vara); carpatic apusean si balcanic (ape mari rezultate din topirea zapezii in martie - mai si viituri vara); carpatic - meridional (ape mari de primavara - vara, ape mici toamna si iarna); carpatic transilvanean cu ape mari primavara si viituri vara; acest tip este raspandit pe versantii estici ai Carpatilor Orientali).

De-a lungul cursului Dunarii, tipurile de regim se schimba de la izvoare spre varsare, in functie de aportul afluentilor care dreneaza regiuni hidrologice diferite. Se diferentiaza, astfel, sectoarele cu:

- tip danubian superior, de la izvoare pana la confluenta cu Innul (scurgerea maxima se produce in luna martie);

- tip alpin, intre confluenta cu Innul si Viena (scurgerea maxima se produce in luna iunie);

- tip mixt alpin - carpatic vestic, intre Viena si confluenta Dunarii cu Tisa;

-tip carpato-dinaric, dupa confluenta cu Tisa si Sava (maxima se produce in aprilie);

- tip carpatic - meridional, de la confluenta cu Oltul pana la varsare (maxima in luna mai).

Scurgerea maxima si viiturile. Debitele maxime ating valori crescute mai ales in perioada apelor mari de primavara. Frecventa viiturilor in lungul cursului Dunarii este mai mare primavara - vara, iar pentru tipurile de regim sudic toamna-iarna-primavara.

Prin urmare, pe sectorul romanesc al Dunarii aparitia viiturilor este un fenomen frecvent primavara, vara si iarna.

La Orsova, la 13. IV. 1940 s-a inregistrat un debit maxim de 15.100 m³/s, la Oltenita in mai, 1942 de 15.900 m³/s, la Ceatalul Izmail la 5. VI. 1970 de 15.500 m³/s.

Scurgerea minima in sectorul romanesc al Dunarii se produc toamna, iar in unele cazuri in perioada de iarna.

Valorile inregistrate sunt foarte scazute: 1250 m³/s la Orsova (12. I. 1954), 1450 m³/s la Ceatalul Izmail (X, 1921).

Debitul de aluviuni al fluviului creste din amonte spre avale, in functie de debitul lichid: 1224 kg/s la Orsova, 1720 kg/s la Oltenita, 1870 kg/s la Braila, 2140 kg/s la Ceatalul Izmail.

Aluviunile transportate de Dunare sunt variate ca dimensiuni iar puterea de transport a fluviului este conditionata de viteza apei si de debitul lichid. Dupa datele publicate de W. Lászlóffy si W. Kresser, in sectorul alpin al Dunarii, aluviunile tarate, cu dimensiuni maxime de aproximativ 100 - 150 mm, reprezinta 15 - 20 %, restul reprezentand aluviunile in suspensie. in aval de Budapesta, aluviunile tarate cu dimensiuni mai mari de 0,35 mm sunt treptat inlocuite de formatiunile nisipoase fine, de natura mai mult argiloasa. La Orsova, aluviunile tarate la fundul fluviului nu depasesc 5 - 10 % iar pe tronsonul Giurgiu-varsare 1,5 % (Stanescu V. si colab., 1964).

Temperatura apelor si fenomenele de inghet. Temperatura apelor Dunarii este influentata de regimul temperaturii aerului si intr-o masura mai mica, de factorii locali (relief, surse de alimentare s.a.).

Temperatura medie a apelor este, in general, mai scazuta in sectorul alpin al fluviului, unde primeste o serie de afluenti montani, cu ape reci; in avale de confluenta cu Sava, temperatura apelor Dunarii creste cu 0,6 pana la 2⁰ C. Valorile temperaturii medii cresc din amonte spre avale: 8,5⁰ C la Ulm, 10,2⁰ C la Regensberg, 9,2⁰ C la Linz ( la scaderea temperaturii medii a fluviului contribuie apele reci ale afluentilor), 10,9⁰ C la Budapesta, 17,2⁰ C la varsare.

Iarna, de-a lungul fluviului si pe afluenti se produce inghetul. Fenomenele de inghet sunt insa variate atat ca forma cat si ca durata. Formatiunile de gheata pot sa apara din prima decada a lunii decembrie si pana la inceputul lunii martie; podul de gheata insa, nu se formeaza peste tot. in iernile blande sloiurile sau podul de gheata pot sa lipseasca. Podul de gheata se formeaza, mai frecvent, in sectoarele unde albia minora este mai ingusta si dureaza, in medie, 45-50 de zile. in sectoarele inguste se formeaza si zapoare.

Inghetul se produce mai rapid in partea inferioara a sectorului romanesc datorita continetalismului mai accentuat al climei (ierni aspre si prezenta Crivatului).

Dezghetul se produce primavara, din aval spre amonte, intr-un interval de 4 - 8 zile.

Particularitatile chimice ale apelor. Apele Dunarii sunt putin mineralizate, dar dezvoltarea industriei si agriculturii in cuprinsul bazinului sau si-au lasat amprenta asupra calitatii apei.

Mineralizarea apelor fluviului in sectorul romanesc variaza intre 280 si 500 mg/l si apartine tipului bicarbonatat - calcic; pH apelor este in jur de 7,5 - 8,1, valori ce indica o usoara alcalinitate.

Un grad mai crescut al mineralizarii se inregistreaza pe sectiunile unde sunt asezate marile orase (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad), datorita deversarii in fluviu a apelor reziduale industriale, agricole, menajere etc. insa, datorita debitelor si vitezelor relativ mari, Dunarea dispune de o capacitate de autoepurare a apelor ridicata, asa incat inspre sectorul inferior calitatea apei se imbunatateste.