Primii pasi spre dezvoltarea unei etici a mediului - protectia mediului inconjurator si mentinerea diversitatii biologice

Etica mediului a aparut si s‑a dezvoltat ca disciplina academica ce alatura valori etice lumii naturale.

Daca societatea noastra contemporana va adera la principiile eticii mediului, atunci protectia mediului inconjurator si mentinerea diversitatii biologice vor deveni prioritati fundamentale, stiut fiind faptul ca etica socie­tatii incurajeaza responsabilitatea personala si utilizarea eficienta a resurselor naturale, asigurand o dezvoltare durabila a mediului.

In ultimele decenii s-a impus atentiei oamenilor de stiinta, dar si socie­tatii civile faptul ca mai mult, adica acumularile crescute din sfera economicului, nu se converteste automat sau de la sine in mai bine, adica in ameliorarea efectiva a traiului pentru toti membrii societatii.

Rezulta astfel ca este necesara o constienta si permanenta trecere de la contabilitatea financiara la contabilitatea sociala, adica o trecere de la calcularea exclusiva a costurilor de productie, la o adevarata etica sociala si a mediului in care omul isi desfasoara activi­tatea.

Chiar daca aplicarea pe scara larga a metodelor economiei ecologice constituie un lucru pozitiv pentru dezvoltarea conservarii diversitatii biolo­gice, s-au inregistrat destule semnale negative din partea sistemului econo­mic mondial in acceptarea acestor idei.

Intr-un sistem economic mondial in care mor anual milioane de oameni ca urmare a saraciei, malnutritiei, epidemiilor sau razboiului si in care sute de specii de animale si plante devin extincte in fiecare an prin distrugerea habitatelor, se pune problema daca este nevoie doar de ajustari minime sau de schimbari majore de gandire si actiune.

Se considera ca imbunatatirea calitatii vietii oamenilor, concomitent cu o dez­voltare durabila si conser­varea diversitatii biologice, care duce la schimbarea valorilor fundamentale ale societatii noastre contemporane 'pro­­fund materialiste si depersona­lizate', se poate realiza printr-o legislatie rigu­roasa si o monitorizare de mediu performanta, dar mai ales printr‑o educatie corespunzatoare a tuturor membrilor societatii.

Conferintele mondiale in domeniul protectiei mediului.

Conceptul de dezvoltare durabila, biodiversitatea si conservarea diversitatii biologice

Conceptul de dezvoltare durabila desemneaza totalitatea formelor si metodelor de dezvoltare socio-economica, al caror fundament il reprezinta, in primul rand, asigurarea unui echilibru intre aceste sisteme socio-econo mice si elementele capitalului natural.

Cea mai cunoscuta definitie a dezvoltarii durabile este considerata cea data de Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCED) in raportul 'Viitorul nostru comun': 'dezvoltarea durabila este dezvoltarea care urma­reste satisfacerea nevoile prezentului, fara a compromite posi­bili­tatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi'.

Dezvoltarea durabila urmareste si incearca sa gaseasca un cadru teo­retic stabil pentru luarea deciziilor in orice situatie in care se regaseste un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediul inconjurator, economic sau social. Desi initial dezvoltarea durabila s-a vrut a fi o solutie la criza eco­logica determinata de intensa exploatare industriala a resurselor si degra­­darea continua a mediului si cauta, in primul rand, prezervarea calitatii mediu­lui inconjurator, in prezent conceptul s-a extins asupra calitatii vietii in complexitatea sa si sub aspect economic si social.

Initial, conceptul de dezvoltare durabila a fost legat de problemele de mediu si de criza resurselor naturale, in special a celor legate de energie, de acum 30 de ani. Termenul si conceptul de dezvoltare durabila s-au impus in , dupa Con­ferinta privind mediul si dezvoltarea, organizata de ONU la Rio de Janeiro.

Ca o paranteza, reamintim ca Organizatia Natiunilor Unite (abre­viat ONU) este cea mai importanta organizatie internationala din lume. Fondata in 1945 dupa Al Doilea Razboi Mondial, are in prezent 192 de state membre, iar sediul central al organizatiei este situat la New York. Inte­meierea ei a constat din semnarea, de catre membrii ei fondatori, a Cartei Organizatiei Natiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura pacea mondiala, respectarea drepturilor omului, coope­rarea internationala si respectarea dreptului internatio­nal. Unul dintre principalele scopuri ale ONU este promovarea si incurajarea 'respectului pentru drepturile omului si libertatile fundamentale, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie'.

Revenind, conceptul de durabilitate pleaca de la ideea ca activitatile umane sunt dependente de mediul inconjurator si de resurse. Sanatatea, sigu­­ranta sociala si stabilitatea economica a societatii sunt esentiale in defi­nirea cali­tatii vietii.

Discutiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabila au debutat la inceputul anilor '70 ai secolului trecut. In , a avut loc la Stockholm, in Suedia, prima Conferinta mondiala in domeniul protectiei mediului, la care au participat 118 state. Conferinta a pus pentru prima data in mod serios problema deteriorarii mediului inconjurator in urma activitatilor umane, ceea ce pune in pericol insusi viitorul omenirii. Ordinea de zi a acestei Conferinte a cuprins: planificarea si gestionarea asezarilor umane in vede­rea asigurarii calitatii mediului inconjurator; gestionarea resurselor naturale ale mediului; dezvoltarea mediului; aspecte educative, sociale si culturale ale problemelor de mediu. Cel mai important document adoptat in cadrul Conferintei de la Stockholm este Declaratia asupra mediului inconjurator, ce cuprinde principiile generale privind drepturile si obligatiile in domeniu.

In anul , isi incepe activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCED), dupa o rezolutie adoptata de Adunarea Generala a Orga­nizatiei Natiunilor Unite.

Doi ani mai tarziu, deci in , este descoperita, deasupra Antarc­ticii, gaura din stratul de ozon si, prin Conventia de la Viena se incearca gasirea unor solutii pentru reducerea consumului de substante chimice care dauneaza stratului protector de ozon care inconjoara planeta.

: Olimpiada de geografie - etapa judeteana : Marile calde si marile reci

In anul 7, urmare a lucrarilor Comisiei Brundtland, este dat publi­­citatii asa-numitul Raport Brundt­land, al Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dez­voltare (WCED), cu titlul 'Viitorul nostru comun' ('Our common Future') care da cea mai citata defi­nitie a dezvoltarii durabile ('sustainable development'): «Dezvoltarea durabila este cea care urmareste satisfacerea nevoilor din prezent, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a‑si satisface propriile lor nevoi». Deci, dezvoltarea durabila reprezinta acea dezvoltare care raspunde nevoilor prezente ale omenirii, fara a com­promite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface, la randul lor, pro­priile nevoi. Cu alte cuvinte, este vorba despre constientizarea faptului ca resursele planetei sunt limi­tate si ca un consum excesiv si iresponsabil este in detrimentul celor care vor veni dupa noi. Dezbaterile s-au concentrat in jurul valorii relative a cuvantului 'nevoie' si asupra faptului ca 'nevoile' variaza pe scara larga in diferite parti ale lumii, in functie de gradul de dezvoltare.

In orice caz definitia dezvoltarii durabile data de Comisia Brundtland a consfintit intentia esen­tiala de compromis, in special in ceea ce priveste conservarea resurselor neregenerabile si o intelegere mai realista a dome­niului economic in ceea ce priveste utilizarea resurselor in lume. Raportul Brundt­land a admis ca dezvoltarea economica nu poate fi oprita, dar a subli­niat ca stra­tegiile trebuie schim­­bate, astfel incat sa se potriveasca cu limitele ecolo­gice oferite de mediul inconjurator si de resursele planetei. In finalul rapor­tului, comisia sustinea necesitatea organizarii unei conferinte interna­tionale asupra dezvoltarii dura­­­­bile.

Ziua de 5 iulie, proclamata 'Ziua Mondiala a Mediului Incon­­jurator' la conferinta de la Stockholm (1992) a fost marcata de cea de-a doua Confe­rinta a Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare de la Rio de Janeiro.

Aceasta conferinta s‑a desfasurat in anul 1992, in Brazilia, la Rio de Janeiro, si a fost denumita si Conferinta Mediului, Conferinta mileniului 2 sau 'Summit-ul Pamantului'. La aceasta au participat reprezentanti sefi de state si de guverne si ministrii ai mediului, din aproximativ 170 de state. In urma intalnirii, au fost adoptate mai multe conventii referitoare la schimba­rile de clima (reducerea emisiilor de metan si dioxid de carbon), diversi­ta­tea biolo­gica (conservarea speciilor) si stopa­rea defrisarilor masive.

Scopul Confe­rintei a fost acela al elaborarii de strategii si masuri care sa contribuie la combaterea degradarii mediului inconjurator in toate tarile, in contextul dez­vol­tarii durabile. S-a stabilit un plan de sustinere a dezvoltarii durabile si s-a adoptat in acest sens Agenda 21 program de actiune referi­tor la tot ceea ce inseamna dezvoltarea dura­bila, poluare, moduri de actiune pentru reducerea emisiei gazelor cu efect de sera s.a.

Pe scurt, documentele adoptate de Conferinta Mediului de la Rio de Janeiro sunt:

- declaratia de principii numita si 'Carta Pamantului', in care sunt enume­rate principiile dupa care omenirea trebuia sa se conduca in relatiile inter­umane, precum si in relatiile dintre om si natura;

- 'Agenda 21', ce reprezinta un program care analizeaza premisele si posi­bilitatile de punere in aplicare a principiilor Declaratiei de la Rio de Janeiro, referindu-se in cadrul celor patru sectiuni la dimensiunile sociale si econo­mice, conservarea si gestionarea resurselor in scopul dezvoltarii, intarirea rolului organismelor internationale si la mijloacele de executie;

- Conventia privind schimbarile climatice reprezinta un angajament ferm al statelor semnatare ca, pana in anul 2000, sa-si reduca emisiile de bioxid de carbon din atmosfera la nivelul anilor 1990. Ulterior s-a adaugat un amen­dament prin care s-a prevazut ca obligatiile partilor continua pana in 2012;

- Conventia privind diversitatea biologica (Conventia asupra biodiversi­tatii) prevede masu­rile ce trebuie luate pentru protejarea ecosistemelor si a diverselor forme de viata. Statele semnatare se angajeaza sa stabileasca zone protejate, sa inte­greze problemele biologice in sistemele de dezvoltare pe plan natio­nal si sa asigure intregii comunitati umane avantaje decurgand din utilizarea resur­selor genetice, inclusiv asigurarea transferului de tehnologii biologice;

- Declaratia de principii asupra conservarii si exploatarii padurilor s-a dorit a fi o conventie, insa datorita opozitiei statelor tropicale, care isi reali­zau mari venituri din exploatarea padurilor, a ramas la stadiul de simpla recomandare.

La 10 ani de la Conferinta de la Rio de Janeiro, in anul , a avut loc la Johannesburg, in Africa de Sud 'Summit‑ul privind dezvoltarea dura­bila', reprezentand cea de-a treia Conferinta Mondiala a ONU asupra Mediului, la care au participat delegatii din 148 de state. In Decla­ratia con­ferintei se recunoaste necesitatea eradicarii saraciei si dezvoltarea durabila, insa, intrucat s-au iscat discutii intre delegatia SUA si cele ale celorlalte state, in legatura cu Protocolul de la Kyoto, nu s-au putut adopta documente notabile.

Reamintim ca Protocolul de la Kyoto este un acord international pri­vind mediul, care a fost negociat in decembrie de catre 160 de tari, si prevede o reducere a emisiilor poluante pentru tarile industrializate. Pentru a intra in vigoare Protocolul de la Kyoto trebuia sa fie ratificat de cel putin 55 de state (conditie indeplinita dupa Conferinta de la Marrakech, din noiem­brie , cand 40 de tari au ratificat protocolul), care sa produca 55% din emisiile globale de dioxid de carbon (conditie indeplinita abia in octombrie 2004 prin ratificarea de catre Rusia a protocolului, Rusia fiind responsabila pentru 17,4% din emisiile de gaze de sera, moment in care numarul tarilor participante era de 127, printre care se numara Uniunea Europeana, Canada, China, India, Japonia s.a.). Printre tarile care nu au rati­ficat acest protocol se afla Statele Unite, responsabile pentru mai mult de 40% din totalul emisiilor de gaze de sera.

Chiar daca studiul biodiversitatii a luat avant la nivel regional, in anii 1980, odata cu intelegerea rolului economic al diver­sitatii plan­telor, ani­­malelor si microorganismelor, totusi, la nivel global, momentul decisiv l‑a constituit Confe­rinta de la Rio de Janeiro odata cu semnarea Conve­ntiei asupra biodiversitatii.

Se considera ca diversitatea biologica ocupa o pozitie critica intre necesitatile umane directe si mentinerea calitatii vietii. Ea reprezinta sursa principala de bunuri si servicii utilizabile si joaca un rol esential in proce­sele ecologice locale, regionale si globale. Biodiversitatea reprezinta sursa principala de hrana si are rol in mentinerea sanatatii populatiei umane.

Biodiversitatea este abundenta de entitati vii pe Pamant, reprezentata de milioane de plante, animale si microorganisme, genele pe care acestea le contin, complexitatea ecosistemelor pe care le formeaza. Biodiversitatea este definita ca indice structural complex al ecosis­te­mului si atribut al bio­cenozei care, ca parte vie a ecosistemului, este constituita din numarul de specii, efectivele acestora si gruparile ecologice formate in interiorul bioto­pului pe care il populeaza.

Diversitatea biologica include tot spectrul organismelor de pe Terra, procariote si eucariote, indiferent de regnul caruia ii apartin. Diversitatea speciilor reprezinta nu numai raspunsul adaptarilor ecologice si filogenetice ale populatiilor la particularitatile mediului, ci si baza resurselor primare si alternative pentru om (hrana, adapost, materie prima etc.).

Diversitatea genetica consta in variatiile genetice ale indivizilor, popu­latiilor si speciilor de pe Terra. Ea constituie suportul pentru menti­nerea capacitatii reproductive a speciilor, pentru asigurarea rezistentei la boli si intemperii, pentru capacitatea de adaptare la conditiile de mediu si de supravietuire in cazul unor dezastre. Prezinta o importanta deosebita pentru agricultura si zootehnie.

Diversitatea ecosistemica reuneste variatiile comunitatilor ce for­meaza biocenozele, variatiile interactiunilor dintre aceste comunitati si cele ale ecosistemelor de pe Terra. Diversitatea ecosistemica reprezinta raspunsul colectiv al speciilor ce formeaza comunitatile biologice la diferite conditii de mediu. Biodiversitatea ecosistemelor a fost si este influentata permanent, in sens pozitiv sau negativ, de o multitudine de factori. In prezent activitatea antropica, prin toate formele de manifestare, are influente foarte puternice, si de cele mai multe ori nefaste asupra biodiversitatii, atat la nivel regional, cat si la nivel global.

N. Eldredge (1992) defineste mai multe categorii ale biodiversitatii:

diversitatea ecologica, care este data de numarul diferitelor forme de orga­nizare prezente intr-un sistem local si care participa la schimburile de materie si energie, include: organismele (nivelul individual), populatiile locale (reprezentand nivelul populational) si biocenoza (ecosistemele locale si regionale);

diversitatea genealogica se refera la numarul taxonilor dintr-un ram mono­­filetic, iar in viziunea lui Eldredge aceasta include: genomul, orga­nismul, populatia locala, specia si taxonii monofiletici;

diversitatea fenotipica reprezinta suma variatiilor sau a deosebirilor din interiorul si dintre populatiile unei specii (sau taxon de rang superior spe­ciei).

Conservarea diversitatii biologice este o stiinta noua, complexa, iar necesitatea aparitiei sale era evidenta, deoarece in ultimele decenii, mediul nostru global a fost serios amenintat, in principal, ca rezultat al activitatilor umane. Conservarea diversitatii biologice reprezinta o stiinta complemen­tara disciplinelor traditionale, aparuta fiindca niciuna dintre aceste stiinte traditio­nale nu putea analiza si reduce distrugerea biodiversitatii, ea avand mai multe obiective majore, printre care:

­sa studieze diversitatea biologica a planetei,

sa evalueze impactul antropic asupra speciilor, comunitatilor biologice si ecosistemelor,

sa gaseasca metode pentru prevenirea disparitiei speciilor, protejarea si refacerea comunitatilor biologice.

Aceasta noua stiinta studiaza deci: diversitatea biologica si strate­giile, metodele si mijloacele conservarii diversitatii biologice; fragmentarea, degradarea, distrugerea habitatelor si schim­barile climatice globale; supra­exploatarea; infiintarea si manage­mentul ariilor protejate; restaurarea eco­logica; conservarea si dezvoltarea durabila la nivel local si global; econo­mia ecologica; etica conservarii biodiversitatii etc.

Pe scurt, sa retinem ca conservarea diversitatii biologice urmareste protejarea si administrarea lumii naturale. Conservarea biodiversitatii stu­diaza deci mecanismele care altereaza sau mentin diversitatea biologica si utilizeaza rezultatele cercetarilor fundamentale si aplicative care urmaresc prevenirea pierderilor in lumea vie: extinctia speciilor, pierderea variabi­litatii genetice, distrugerea comunitatilor biologice etc.

Etica mediului a aparut ca o noua disciplina care alatura valorile etice lumii naturale

Daca societatea contemporana va adera la principiile eticii mediului, atunci prezervarea mediului natural si mentinerea diversitatii biologice vor deveni prioritatile ei fundamentale.

Este bine de stiut ca un mediu sanatos are o mare valoare economica, estetica si etica, ori mentinerea unui asemenea mediu presupune prezer­varea in bune conditii a tuturor componentelor sale: specii de animale si plante, variabilitate genetica si ecosisteme, incat o presiune exercitata in sens negativ poate duce la dezechilibrul intregului mediu.

Pornind de la ideea ca natura are o valoare spirituala care este superioara valorii economice si de la faptul ca orice fiinta are dreptul la viata, etica mediului tine seama de faptul ca individul uman are o serie de obligatii morale ce merg pana la obligatii morale fata de toate ecosistemele planetei si fata de Terra insasi (fig. 1, dupa Noss, 1992).

In ciuda eforturilor din ultimii ani, nici astazi raporturile societatii cu mediul inconjurator nu sunt bazate pe spusele de acum cinci secole ale filo­sofului englez Francis Bacon ( - ) 'oame­nii nu pot stapanii natura decat supunandu-se legilor ei', de aseme­nea autor al aforis­mului 'putina stiinta departeaza de Dumnezeu, in schimb multa stiinta apropie de Dumne­zeu'.