Ramanerea in urma la invatatura si insuccesul scolar

Ramanerea in urma la invatatura si insuccesul scolar

Termenul, ramanere in urma la invatatura include doua sensuri interdependente. Astfel ramanerea in urma presupune, atat un proces de acumulare a unor lacune in indeplinirea cerintelor, cat si fiecare caz concret de neimplinire, acest caracter dublu reflecta esenta obiectiva a lucrurilor, continuitatea procesului este rezultanta momentelor sale componente, iar acumularea, concentrarea acestor momente duce la esec procesul incheindu-se astfel printr-un rezultat logic.

Esenta caracterului de profilaxie a esecului scolar consta in esenta stratificarii si consolidarii lacunelor, adica in impiedicarea incheierii procesului.

Prin trasaturile sale caracteristice, ramanerea in urma la invatatura se aseamana cu insuccesul scolar propriu zis (repetenta, corigenta), dar se si deosebeste de acesta.

Asemanarea consta in faptul ca nivelul cunostintelor, si intr-un caz si in celalalt este coborat sub nivelul minim de cerinte ale procesului instructiv-educativ.

Ramanerea in urma la invatatura se manifesta insa ca moment al evolutiei in activitatea scolara  si nu ca rezultat al acestei actiuni.

Astfel, ramanerea in urma la invatatura premerge rezultatul finalului si se afla in continua schimbare, pe cand insuccesul la invatatura reprezinta un final al activitatii scolare, o relativa stabilitate, cel putin pe o perioada determinata de timp.

Fiind un proces, ramanerea in urma la invatatura cunoaste tendinte diferite. Uneori se recupereaza si atunci nu duce la esec scolar, alteori se agraveaza, si in acest caz, de cele mai multe ori duce in final la insucces scolar.

Din practica pedagogica s-a constatat ca ramanerea in urma la invatatura nu se identifica cu insuccesul scolar, deoarece s-a constatat aparitia ei si la unii elevi foarte buni. Prin urmare, ramanerea in urma la invatatura se include ca moment in evolutia situatiei scolare a elevului, evolutie care duce, in cele din urma la un anumit rezultat (succes sau insucces scolar).

Deci, intarzierea scolara poate fi considerata ca un element determinant al situatiei de esec. In masura in care, ramanerea in urma la invatatura nu este insotita de un handicap sau de tulburari de adaptare, ea poate fi usor remediata prin masuri pedagogice adecvate.

De cele mai multe ori, ramanerea in urma la invatatura este mai mult o consecinta a situatiei de inadaptare decat un factor al acesteia. In acest caz el devine element al unui cerc vicios; copilul care se afla in situatia de insucces nu are o motivatie, munca lui nu da randament si astfel apare o intarziere in insusirea cunostintelor, care atrage dupa sine o tot mai dificila adaptare la cerintele scolii. Am constatat ca, diagnosticata in faza incipienta, cand ramanerea in urma la invatatura este numai un moment al evolutiei situatiei scolare, ea poate fi dirijata printr-o metodica adecvata, spre depasirea impedimentelor si asigurarea reusitei. In astfel de cazuri putem discuta despre prevenirea  insuccesului scolar, actiunea pedagogica avand astfel o eficienta maxima. Sesizarea fenomenului atunci cand se manifesta cu cea mai mare persistenta si stabilitate, nu mai putem vorbi de prevenire ci doar de combatere, ceea ce presupune o actiune pedagogica mult mai complexa si mai dificila. De aceea sesizarea la timp a greutatilor intampinate de elevi in procesul instructiv educativ reprezinta una din cele mai importante sarcini ale cadrelor didactice.

A rezolva o situatie de insucces scolar inseamna a-i da elevului posibilitatea sa foloseasca instrumentele, sa dobandeasca cunostintele, dar si a-l ajuta sa gaseasca cai cat mai variate in raport cu familia si scoala, astfel incat sa depaseasca insuccesul.

Intelegerea si prevederea reactiei individuale a elevului cu rezultate slabe la invatatura este necesara pentru gasirea celor mai eficiente mijloace de rezolvare.

Evident ca, o astfel de atitudine pedagogica este cu mult mai eficienta in etapa initiala a ramanerii in urma la invatatura decat atunci cand s-a soldat cu insuccesul scolar.