Stiluri de invatare

Stiluri de invatare

Stilurile de invatare au fost studiate in multe cercetari si un numar de colegii si universitati au facut din aceasta o parte importanta din munca lor. Multiplele abordari catre stilurile de invatare pot fi examinate la patru nivele: 1) personalitate, 2) procesarea informatiei, 3) interactiune sociala, 4) metode instructionale.

Un cercetator, totusi speculeaza ca de fapt cateva modele descriu corelatiile a doua orientari fundamentale in invatare: "despartitoare" care tind sa analizeze informatia logic si o impart in parti mai mici si "lucratori" care au tendinta sa vegeheze dupa modele, si relatiile intre parti.

In alte tipuri unele inexactitati pot fi pozitive astfel incat experienta studentilor sa ii ajute sa invete in moduri noi si sa aduca in joc moduri de gandire si aspecte ale sinelui care inainte nu ii erau cunoscute. Orice inexactitate insa ar trebui facuta cu consideratie pentru studenti, deoarece experienta discontinuitatii poate fi foarte inspaimantatoare mai ales cand studentii sunt slabi la acel capitol. Cunostintele despre stilurile de invatare pot astfel sa ajute experientele din facultate apropiate pentru studenti, in termeni de a potrivi sau nu si sa le permita sa faca in acest fel, dar intr-un mod considerativ si sitematic.

Informatia despre stilurile de invatare este extrem de ajutatoare in sarcinile studentilor. In orientare poate ajuta studentii sa-si inteleaga propriile preferinte si puteri in invatare si sa fie un stimul pentru dezvoltarea unor moduri de invatare.

O abordare mai aprofundata despre stilurile de invatare este facuta de M. Boekaerts in lucrarea Psychology of education, P. Smith, A. Pellegrini, 2000. El porneste in descrierea stilurilor de la o explicatie a personalitatii, care consista in milioane de obiceiuri specifice, astfel fiind imposibil sa descrii profilul personalitatii unui individ. Cercetatorii au facut o distinctie intre diferentele de suprafata si structura de baza a personalitatii. Parerea de baza este ca indivizii difera unul de celalalt deoarece sunt caracterizati de modelul lor unic de componente.

Exemple de variabile de personalitate care au dominat literatura educationala de ceva timp sunt: inteligenta, anxietatea, teama de esec, controlul, orientarea egou-lui, motivarea spre realizari, motivarea intrinseca, propriul concept de abilitate, impulsivitatea, competenta sociala si stima proprie.

In plus fata de aceste trasaturi multe stiluri au fost introduse in literatura educationala, incluzand: stiluri cognitive, stiluri de invatare si predare, stiluri de gandire, stiluri de atribuire, stiluri de copiere.

Royce a vazut stilurile ca moduri consistente de procese afective si cognitive, care influenteaza modul in care abilitatile afective si cognitive sunt legate de comportamentul individual. Cercetatorii de stil au facut o incercare explicita pentru a schita reteaua de relatii intre diferitele parti care caracterizeaza stilul. Teoreticienii stilului impartasesc un interes comun in identificarea atributelor personalitatii care impreuna caracterizeaza felul in care studentii isi folosesc sistemul de procesare a informatiei pentru a percepe, gandi, atribui sau a se comporta.

Boekaerts descrie patru stiluri: stiluri cognitive, stiluri de invatare, stiluri de personalitate si stiluri de gandire.

Stilurile cognitive

In literatura despre stilurile cognitive se presupune ca studentii au abilitatea sa foloseasca diferite forme de procesare a informatiei (perceperea, conceptualizarea, categorizarea, luarea deciziilor), dar ca nu au o tendinta constanta sa foloseasca o forma specifica.

Diferite grupuri de cercetatori au scos in evidenta diferitele aspecte ale procesarii informatiilor incluzand: flexibilitate, fluenta, nevoie de varietate, dogmatism, impulsivitate si preferinta pentru complexitate.

Stilurile cognitive au fost prezentate in termeni de dimensiuni bipolare, si nota unei persoane la un test cognitiv e vazuta ca un index al prezentei sau absentei stilului. Astfel se ia drept normal ca ceea ce o persoana face de obicei este o indicare a stilului sau cognitiv. Aceasta este o conceptie gresita deoarece o persoana poate opta in mod selectiv pentru unul din cele doua aspecte ale stilului.

Nota stilului cognitiv al unei persoane reflecta balanta nativa pe care aceasta a gasit-o in dimensiunea stilului cognitiv. De exemplu studentii apropiati extremelor bipolaritatii continue "reflectie-impulsivitate" se crede ca au stiluri cognitive relativ stabile, astfel scotand la iveala rigiditatea. Studentii situati in mijlocul continuitatii sunt aceia care iau note relativ mai mari sau mai mici in ambele aspecte ale stilurilor cognitive. Este evident ca cei din urma pot fi considerati mai versatili in drumul lor de procesare a informatiilor si de raspundere la stimuli din mediul inconjurator decat studentii situati la oricare dintre extreme.

Avand in vedere relatia dintre stilurile de invatare si cele cognitive, multi autori au spus ca stilurile cognitive influenteaza atat folosirea cat si dezvoltarea structurilor cognitive si au o implicare importanta pentru acumularea cunostintelor. Studentii cu stiluri cognitive specifice sunt mai bine echipati pentru succesul academic. Studentii cu un stil cognitiv diferit variaza in modul in care acorda atentie diferitelor aspecte ale informatiei. Ei codifica si iau informatii diferit si procesele lor de gandire variaza.

Stilurile de invatare

Similar la ceea ce s-a gasit in cercetarile stilului cognitiv, grupuri diferite de cercetatori au scos in evidenta diferite aspecte ale stilurilor de invatare ale studentilor. Cu toate acestea exista o intelegere generala ca stilurile de invatare difera de stilurile cognitive. Cele din urma se refera la moduri caracteristice de organizare si la controlarea proceselor cognitive, iar prima descrie orientari consistente spre achizitionarea cunostintelor, invatare si schimbari conceptuale. Au fost identificate cateva moduri caracteristice ale invatarii.

Entwistle a facut o distinctie intre trei orientari sau stiluri de invatare incluzand orientare spre reproducere (memorizare), orientare spre realizare (a incerca sa obtii note mari ), orientare spre intelegere (o cautare pentru intelegerea personala). Autorul descrie aceste stiluri in termeni de modele de motivare a studentilor. El specifica ca studentii cu primele doua stiluri sunt motivati extrinsec, cel de dinainte fiind motivat de teama de esec iar cel din urma de speranta de a avea succes. Studentii cu orientare spre sens sunt motivati intrinsec.

Biggs a distins stiluri de invatare similare si le-a categorizat ca stiluri de folosire, de obtinere si de internalizare.

Marton si Säljő introduc doua stiluri de invatare de baza: un nivel de suprafata sau abordare de suprafata a proceselor care este caracteristic studentilor care in principal repeta si memoreaza materialul de studiat pe de rost. In contrast studentii care acorda o abordare profunda a procesului vor sa inteleaga materialul si par sa aiba mai multe obiective de invatare decat ceilalti. Ei sunt interesati in gasirea mesajului de dedesubt al unui text dar de asemenea au placerea de a explora informatii noi si de a reflecta la ele. Ei au capacitatea de a structura informatia noua intr-un asemenea fel incat o pot integra cu inteles in propria lor retea conceptuala. Cei mai multi studenti nu sunt constienti de stilul lor de invatare. Acestia au dificultati in acapararea intelesului intrebarii formulate abstract decat in mod general.

Stiluri de personalitate

Ross se refera la diferentele individuale inradacinate in aplicarea controlului peste functionalitatea cognitiva cu termenul "stil de personalitate". El scoate in evidenta faptul ca stilurile personale care de asemenea includ preferinte individuale sunt consistente in timp si de-a lungul activitatii. Aceste stiluri au implicatii importante pentru modul in care indivizii isi folosesc resursele personale. Cativa teoreticieni au facut diferenta intre stiluri personale adaptive si neadaptive. De exemplu o distinctie a fost facuta intre modele motivationale functionale si disfunctionale. Pentru a diagnostica aceste modele divergente, dimensiuni ale personalitatii care direct sau indirect influenteaza procesul invatarii au fost identificate, operationalizate si evaluate. Se discuta faptul ca modelele motivationale mai putin adaptative ies in evidenta din conceptii despre sine si ca intelegerea naturii divergentei va aduce lumina in rolul de sine, in medierea si reglarea comportamentului.

Vazute ca atare stilurile de personalitate sunt apropiate conceptului de sine. Acesta este totalitatea propriilor descrieri si a propriilor prescrieri care definesc cum o persoana se vede in prezent, in viitor si in trecut. Exista cateva modele conceptuale ale conceptului de sine, fiecare axandu-se pe importantele zone ale propriei conceptualizari, incluzand abilitati fizice si infatisare, competenta academica, stabilitatea emotionala si adecvarea in relatiile sociale. Teoreticienii considera ca ar trebui facuta o dictinctie intre conceptul de abilitate al copilului (ca o capacitate influenta sau ca o capacitate maleabila), capacitatea lor de credinta, propria eficacitate si motivele lor pentru a se incadra in munca academica (orientare spre obiective).

Un alt stil care are importanta pentru modul in care studentii isi folosesc resursele personale este "actiunea de control " a lui Kuhl. Aceasta ofera o explicatie detaliata a proceselor mentale care relateaza cognitii referitoare la sine si obiectivele personale catre aptitudini reglatorii motivationale. Teoria merge mai departe decat credintele despre control. Se axeaza pe simtul individului, pe aptitudinea fiecaruia de a-si regla motivatiile si emotiile. Kuhl introduce si moduri de control: orientare spre actiune si orientare spre stadium.

Document online: Jocuri muzicale in gradinita Referat: Fisa de evaluare predictiva - evaluare predictiva a achizitiilor prescolare

Studentii care au note mari pe scara actiunii controlului isi pot proteja intentiile de comportament din a face actiuni tendentioase.

Stiluri de gandire

Sternberg a introdus teoria auto-conducerii mentale sau stilurilor de gandire pentru a combina diferitele stiliuri cognitive, de invatare si de personalitate.

Teoria foloseste metafora de guvernare pentru a explica cum caracteristicile intelegerii si personalitatii sunt organizate si directionate. Ca si guvernele, indivizii pot fi caracterizati pe baza observatiilor functiilor lor preferate, formelor de organizare, niveluri la care functioneaza, scopuri si directii. In analogie cu guvernele oamenii indeplinesc functiiile legislative, executive si judecatoresti. Unii indivizi prefera sa urmeze reguli si metodele existente (modelul executiv), altii se multumesc sa creeze si sa-si formuleze propriile lor reguli (stilul legislativ), in timp ce altora le place sa judece si sa evalueze regulile, metodele, ideile si procedurile (stilul judiciar).

De asemenea guvernele opereaza la diferite niveluri cum ar fi cel global sau local si sunt ingrijorate de realizarea politicilor generale sau specifice. In analogie studentii cu un stil global de gandire prefera gandirea abstracta generala, facandu-se simtiti in lumea de idei, pe cand studentii cu un mod local de gandire sunt cu picioarele pe pamant si orientati spre pragmatismul situatiei.

Guvernele difera in scop si se ocupa in principal cu probleme interne si externe. Astfel studentii cu un mod de gandire intern difera de studentii cu un mod de gandire extern si prefera sa lucreze independent de ceilalti.

Guvernele au o preferinta pentru un stil liberal sau conservator la fel cum au si studentii. Cei cu un stil de gandire liberal prioritizeaza obiectele si sarcinile care le permit sa acopere teren neexplorat. Ei mai mult cauta dacat sa ocoleasca stimuli ambigui si nesiguri. In contrast studentii cu un stil de gandire conservator prefera situatiile familiare, nonamenintatoare.

Teoria lui Sternberg combina cateva miniteorii ale functionarii intelectualitatii, invatarii si personalitatii. Ea are un potential ridicat pentru generarea ipotezelor despre modul in care abilitatile studentilor si personalitatea lor interactioneaza in comportamentul de zi cu zi.

Fiecare dintre cei care invata, foloseste stilul de invatare preferat. Important este sa descoperi stilul puternic si secundar de invatare si tipul de multitudine de stiluri care-ti sunt specifice. Folosirea stilurilor puternice de invatare si dezvoltarea celor mai slabe iti ofera strategii pentru a-ti imbunatatii invatarea.

Fiecare persoana prefera diferite stiluri de invatare si tehnici. Fiecare are o mixtura de stiluri de invatare. Unii oameni pot afla ca au stiluri dominante de invatare, cu o utilizare mai mica a altor stiluri, in timp ce altii folosesc stiluri diferite in diferite circumstante. O noua abordare este folosirea unor multiple stiluri de invatare si "multiple inteligente". Recunoscand si intelegand propriile stiluri de invatare se pot folosi tehnici care se potrivesc mai bine propriei persoane. Acestea imbunatatesc viteza si calitatea invatarii. Aceste stiluri sunt: vizual, auditiv, verbal, fizic, logic, social, independent.

Intrebarea este cum poti sa-ti imbunatatesti invatarea folosind stiluri de invatare. Un mod evident este sa folosesti mai multe stiluri de invatare dominante. O importanta caracteristica a stilurilor de invatare este ca poti sa-ti imbunatatesti performantele de invatare folosind stiluri pe care nu le folosesti prea des. Daca esti in mare o persoana vizuala atunci poti face o lectie sa fie mai memorabila folosind mai multe continuturi auditive. Daca iti place sa folosesti logica atunci poti folosi ocazional cateva tehnici de invatare fizica.

Un test clasic din cercetarile stilurilor de invatare este asa-numitul learning style inventory (inventar al stilurilor de invatare) al americanului David Kolb (in Invatarea autodirijata si consilierea pentru invatare - H. Siebert). Acest autor a realizat pentru acest domeniu un test pentru adulti, foarte usor de completat si de evaluat. Testul se bazeaza pe teoria cunoasterii a lui J. Piaget si nu se refera la invatarea scolara, ci la cea cotidiana, extrainstitutionalizata. Acest test de autoapreciere are o structura relativ simpla: el este constituit din 9 grupe cu cate patru proprietati/ activitati. Pe fiecare rand subiectul trebuie sa ordoneze notiunile dupa rangul lor, ceea ce caracterizeaza cel mai bine propriul stil de invatare. Fiecarei notiuni i se aplica un anumit punctaj.

Evaluarea testului: in primul rand se aduna punctajele de pe fiecare coloana, fara cele acordate pentru raspunsurile distingand, abstract, intensiv, important etc. Punctajul mediu pentru fiecare coloana caracterizeaza stilul invatarii:

Coloana I coloana II coloana III coloana IV

1 3 6 7 8 9 2 3 4 5 8 9 1 3 6 7 8 9

Cele patru punctaje indica fiecare un stil de invatare si un mod specific de insusire a realitatii. Prima coloana reprezinta invatarea din experienta proprie. Continuturi ale invatarii nelegate de situatii concrete raman niste continuturi "externe", iar cele cu radacini in biografia sau profesia individului sunt insusite ulterior. Adeptii acestui stil tind spre un transfer rapid al cunostintelor si realizarea corelatiilor, neglijand de regula deosebirile.

Un punctaj superior (mai mare de 15) obtinut in coloana a II-a reprezinta stilul observatiei reflectate. Cei care se inscriu in aceasta categorie observa cu deosebita atentie situatiile si starile de lucruri. In privinta exprimarii opiniei ei sunt destul de reticenti. Atitudinea lor in invatare este una distanta si mereu in asteptere.

Al treilea stil este cel al conceptualizarii abstracte. Stilul se preteaza mai ales la aranjamentele instruirii autodirijate precum si la instruirea cu ajutorul textelor stiintifice.

Un alt stil este experimentarea activa. Specific acestui stil este orientarea spre actiunile concrete si preferinte pentru modalitatea "invatarii din greseli".

O persoana adepta a unui singur stil de invatare constituie o exceptie. In general se intalnesc la om toate stilurile, dar in proportii diferite.