Forme de organizare a procesulu de invatare

FORME DE ORGANIZARE A PROCESULU DE INVATARE

Formele de organizare  reprezinta modalitati in care se articuleaza activitatea de invatare cu cea de predare in cadrul procesului educational.

In functie de modul cum sunt organizate predarea si invatarea se pot delimita forme diferite de activitate.

Lectia, forma de organizare de baza, reprezinta modalitatea prin care sunt indeplinite obiectivele educationale prevazute la o tema din programa scolara intr-un timp determinat ( ex: 50 min)

Termenul de lectie vine de la latinescul "lectio" care insemna lectura cu glas tare a unui manuscris.

Comenius a fost primul care a pus bazele sistemului educational organizat pe clase si lectii, in care a propus lucrul frontal cu un numar foarte mare de elevi ( invatamant de masa). Aceasta consta in:

1.         verificarea de catre monitori a temelor pentru acasa ale elevilor

2.         discutii asupra temei anterioare

3.         prezentarea de catre profesor a materialului nou

4.         elevii puneau intrebari, iar raspunsul il primeau de la colegi sau de la monitori

In secolul XIX, Johan Friedrich Herbart a stabilit "faze precise ale lectiei", ceea ce a dus la uniformizarea si ridigizarea procesului educational:

1.         claritatea- perceperea obiectului pe care trebuia sa-l studieze elevii

2.         asocierea- dezbatere libera asupra obiectului de studiu

3.         sisteme- se stabileau ideile principale, se generalizau notiunile, principiile

4.         metoda- se aplicau principiile

Ca replica la aceasta standardizare apare un curent care se baza pe metoda conversatiei euristice si intuitiei ( Scoala activa).

Secolul XX a reactionat fata de scoala traditionala si metodele didactice autoritariste si a accentuat nevoia respectarii particularitatilor individuale ale elevilor.

Proiect: PROIECT DE ACTIVITATE - GRUPA: Mare -pregatitoare joc didactic: joc exercitiu "Vreau sa fiu scolar" Proiect: Evaluare finala-nivel i-pe domenii experientiale

Modele de lectie:

1.         Modelul traditionalist ( modelul magistero-centrist)

Invatamantul are ca scop transmiterea unor cunostinte

Accentul se pune pe profesor

Elevul recepteaza pasiv

Critici: creeaza o realitate artificiala pentru ca informatia nu se raporteaza la viata reala, este excesiv de directiv, nu exerseaza gandirea, inhiba creativitatea, e monoton, iar eficienta formativa a activitatii de acest tip e scazuta

2.         Modelul empirico-centric:

Se bazeaza pe ideea ca stiinta si cunoasterea e un proces si nu un produs

Urmareste sa cultive activismul elevilor, descoperirea cunoasterii de catre ei insisi, cu minima dirijare din partea profesorului

Se bazeaza pe metode de cercetare a realitatii, cu urmatoarele faze: analiza fenomenului, elaborarea ( individual sau in grup) a noilor cunostinte, confruntarea colectiva a rezultatelor si aplicatii

3.         Modelul tehno-centrist:

Accent pe sarcina si mai ales pe ceea ce trebuie sa stie sa faca elevii la sfarsitul experientei de invatare

Presupune planificarea fazelor foarte strict de unde rezulta rigiditatea activitatii

4.Modelul socio-centric ( centrat pe activitate de grup):

Lectia reprezinta un cadru de manifestare colectiva in care se dezvolta relatiile interpersonale si se coopereaza

Este eficient mai ales in cadrul activitatilor practice

4.         Modelul psiho-centric:

Accent pe fundamentarea psihologica a activitatii didactice si centrarea pe elev

Se bazeaza pe ideea unei educatii naturale, pe dezvoltare spontana a tendintelor firesti ale copilului

Presupune tratarea diferentiata a elevilor, individualizarea invatarii, joc si activitati practice

Observatie!

Modelele lectiei pot si trebuie valorificate complementar astfel incat sa se asigure cresterea eficientei lectiei.

In prezent tendinta este de deschidere a lectiei catre viata: valorificarea experientei de viata a elevilor in cadrul formal al lectiei si completarea lectiilor cu activitati educationale complementare ( ex: activitati extradidactice= alte forme de organizare, dar care nu sunt prevazute in documentele scolare; presupune participare benevola, continutul se stabileste in functie de preferintele participantilor, sunt flexibile in etapele pe care le presupun, chiar daca sunt realizate sub indrumarea unui profesor).

Proiectarea lectiei reprezinta fixarea mentala a pasilor care pot fi parcursi pentru indeplinirea obiectivelor. Aceasta presupune, pentru profesor, punerea a patru intrebari:

1.         "Ce voi face?" - spre ce tinde, ce vrea sa realizeze sau sa comunice

2.         "Cu ce voi face asta?" - ce resurse trebuiesc si ce resurse are la dispozitie

3.         "Cum voi face ?"- ce metode, ce mijloace si in ce forma

4.         "Cum stiu ca ceea ce mi-am propus am realizat?"- feed-backul, evaluarea rezultatelor

Etapele care se recomanda in desfasurarea unei lectii:

Captarea si mentinerea atentiei- profesorul trebuie sa introduca un element de noutate

Specificare obiectivelor care sunt urmarite - pentru ca elevii sa cunoasca ce performante trebuie sa atinga si pentru ca o astfel de informare are un aspect motivational asupra invatarii

Initierea reactualizarii unor cunostinte si capacitati invatate anterior, care reprezinta premise indispensabile noii experiente de invatare ( idei ancora)

Prezentarea noului material printr-un stimul

Dirijarea invatarii - toate interventiile profesorului in organizarea experientei de invatare ( interventiile trebuie sa fie stimulative si motivante, sa sustina interesul elevilor)

Obtinerea performantei - depistarea evenimentelor care demonstreaza ca elevii au obtinut performanta dorita

Asigurarea feed-back-ului - se confirma sau infirma corectitudinea performantei. Daca se infirma se trece la ameliorare si corectare.

Evaluarea- masurarea riguroasa a rezultatelor si apreciere prin note

Aplicarea noii experiente in alte contexte, transferul informatiei.

Ordinea acestor faze si numarul lor nu este obligatoriu, totul depinde de alegerea profesorului, de varianta de lectie pentru care opteaza.