Definirea strategiilor didactice

Definirea strategiilor didactice

In literatura de specialitate s-a proliferat o varietate remarcabila de acceptiuni ale termenului de "strategie didactica". Astfel strategia didactica este "un mod de combinare si organizare cronologica a ansamblului de metode si mijloace alese pentru a atinge anumite obiective" (UNESCO, 1976, in I. Neacsu - Instruire si invatare ); " un mod in care poate fi atacata o situatie de instruire, un mod de a pune in contact elevul cu materialul nou de invatat, o combinare si organizare optima a celor mai adecvate metode, mijloace si forme de grupare a elevilor in raport cu natura obiectivelor urmarite, tipuri de continuturi actuale, tipul de experienta de invatare"; "o ipoteza de lucru, o linie directoare de actiune careia i se asociaza un anumit mod global de organizare a unor metode si mijloace" (I. Cerghit, 1988, in I. Neacsu - Instruire si invatare); "un mod deliberat de programare a unui set de actiuni sau actiuni de predare si invatare orientate spre obtinerea in conditii de maxima eficacitate si eficienta a obiectivelor prestabilite"; "o actiune decompozabila intr-o suita de decizii, operatii, fiecare decizie asigurand trecerea la secventa urmatoare de instruire pe baza valorificarii informatiilor dobandite in etapele anterioare" (Potolea, 1983, in I. Neacsu - Instruire si invatare).

Ioan Neacsu considera important faptul ca strategia de instruire implica elevul in situatii specifice de invatare, rationalizeaza si adecveaza continutul instruirii la particularitatile personalitatii elevilor (motivatii, nivel de pregatire, stil de cunoastere de invatare), creeaza premise pentru manifestarea optimala a interactiunilor dintre celelalte componente ale procesului de instruire, dependente la randul lor de personalitatea profesorului, in special de capacitatea lui de a realiza proiectarea, implementarea si evaluarea instruirii.

Strategiile de invatare sunt instrumente cognitive folosite pentru organizarea sistematica a procesului gandirii asociate cu cunostinte si abilitati achizitionate. Ele trebuie vazute ca resurse intelectuale care-i da posibilitatea celui care invata sa planifice, sa organizeze,sa monitorizeze, sa directioneze si sa reflecteze la invatare. Spus diferit strategiile de invatare promoveaza invatarea auto-reglatoare (self-regulated learning).

Utilizarea strategiilor de invatare se bazeaza pe teoriile cognitive de invatare care o interpreteaza ca abilitatile si cunostintele existente ale celui care invata si care este organizata pentru remedii de mai tarziu. (Scheid, 1995, in A. Anderson - Learning strategies in physical education).

Strategiile de invatare contribuie la abilitatile individuale de intelegere a noilor informatii, la imbunatatirea concentrarii, la intelegerea modului cum are loc invatarea si la promovarea performantelor auto-reglatorii. Strategiile pe care le foloseste cel care invata pentru receptarea, interpretarea si oragnizarea informatiilor, joaca un rol instrumental in centrarea si ghidarea proceselor gandirii si actiunilor care se desfasoara de-a lungul constructiei pattern-urilor de functionare (de desfasurare a actiunii).

Invatandu-l pe student strategii de invatare, acesta poate sa creeze legaturi intre cunostintele existente si noi continuturi. Uneori strategiile de invatare sunt folosite pentru a transforma informatia pur si simplu intr-o forma care este mai accesibila pentru student, in timp ce alte strategii faciliteaza reverificarea, accentueaza atentia ca un aspect calitativ al performantei, blocheaza interferentele, structureaza si secventioneaza practicile in parti care pot fi invatate, promoveaza auto-perfectionarea (self-awareness). Strategiile de invatare il pot pregati pe student sa actioneze cu intentie, sa se centreze pe actiune si sa depuna efort.

A. Anderson in lucarea sa Learning strategies in physical education stabileste sapte criterii pentru o strategie efectiva de invatare. Aceasta ar trebui sa-i permita studentului:

1. sa faca instructia personala relevanta;

2. sa descrie si sa discute in moduri cu inteles, atributele unei performante de calitate;

3. supervizarea si autodirectionarea propriei practici si a progresului;

4. recunoasterea propriilor limitari, preferinte si nevoi;

5. adaptarea unei abordari mai planificate in achizitionarea cunostintelor si aptitudinilor;

Document online: Jocuri muzicale in gradinita Referat: Fisa de evaluare predictiva - evaluare predictiva a achizitiilor prescolare

6. acceptarea unor noi si variate provocari de invatare cu mai multa incredere, sarguinta si persistenta;

7. a te ocupa cu mai multa atentie de mijloace, de exemplu, procese si instrumente asociate in invatare, si obtinerea progreselor fata de rezultatele initiale.

In ciuda varietatii de strategii, anumite caracteristici sunt comune la toate:

1. strategiile sunt actiuni deliberate pentru atingerea obiectivelor particulare;

2. sunt inventate si generate de acea persoana care le foloseste si implica in urmarea regulilor mai degraba influenta si controlul decat conformismul si lipsa de ratiune;

3. strategiile pot fi selectate si aplicate flexibil, implica abilitati cognitive si vointa motivationala;

4. strategiile sunt deseori tactici asistate social pentru rezolvarea problemelor si devin independente mai ales cand sunt legate de sarcini de invatare academice;

Comportamentul strategic implica mai mult decat simpla cunoastere sau metacunoastere a strategiilor. Teoriile despre strategii ale copiilor trebuie sa fie unite cu teoriie lor despre propria competenta, efort si sarcini academice, pentru a fi manifestate in invatarea auto-reglatoare. Cunostintele trebuie sa fie transpuse in actiuni cu obiective pe termen scurt si control volitional.

Convergenta mai multor teorii despre strategii este evidenta in "Good Strategy User", model discutat de Borkowski, Pressley si colegii lor (in B. Zimmerman, D. Shunk - Self-regulated learning and academic achievement). Borkowski, Johnston si Reid sintetizeaza strategiile, metacognitia si motivatia in trei tipuri de cunostinte obtinute de copii. In primul rand ei discuta faptul ca, subiectiii obtin cunostinte specifice despre strategii, care includ cunostinte declarative si procedurale despre un numar de procese cognitive. De exemplu:

1. obiectivele si scopurile unei strategii;

2. sarcinile pentru care acea informatie procedurala este potrivita;

3. raza ei de aplicabilitate;

4. castigurile in invatare care se asteapta de la folosirea constienta a strategiei;

5. cantitatea de efort asociata cu folosirea lui;

6. daca strategia este placuta sau greu de folosit.

In al doilea rand, ei apreciaza ca, cunostintelor generale despre strategii li se cere sa reflecte gradul de efort necesar pentru a aplica strategiile cu succes.

In al treilea rand copiii acumuleaza cunostintele relationale despre strategii, care ii ajuta sa compare diferite strategii, astfel incat sa poata selecta tactici adecvate in fata cererilor schimbatoare ale sarcinilor. "Good Strategy User" ca si teoriile componente ale invatarii auto-reglatoare se dezvolta prin scoala si coincid cu alte schimbari cognitive, practica si instructie directa. Studentul care are mai multe teorii articulate despre strategiile invatarii efective, in mod constant are performante mai mari in invatare.