Definirea motivatiei

Definirea motivatiei

Omul desfasoara multe activitati: se joaca, invata, mananca, colectioneaza lucrari de arta, isi agreseaza semenii, ii ajuta, etc. O trasatura comuna acestor activitati este motivatia.

A cunoaste motivatia unei persoane echivaleaza cu gasirea raspunsului la intrebarea,,de ce'' intreprinde o activitate. Raspunsul este dificil, deoarece cauzele declansatoare sunt multiple si nu se pot reduce la stimulii externi. Activitatea, reactiile sunt declansate si de cauze interne; ansamblul lor a fost numit motivatie de la latinescul motivus (care pune in miscare). Pentru unii psihologi, motivul este numele generic al oricarei componente a motivatiei fiind definit ca fenomen psihic ce declanseaza, directioneaza si sustine energetic activitatea. Componentele sistemului motivational sunt numeroase, variaza ca origine, mod de satisfacere si functii, clasificarea si explicarea lor fiind controversate. Cei mai multi psihologi accepta azi ca motivatia umana include trebuinte, tendinte, intentii, dorinte, motive, interese, aspiratii, convingeri.

Pentru descrierea motivatiei s-au utilizat in psihologie metafore construite pe baza unor notiuni imprumutate din fizica.

Motivatia actioneaza ca un camp de forte in care se afla atat subiectul cat si obiectele, persoanele, activitatile. Pentru a caracteriza o componenta a motivatiei s-a folosit conceptul de vector care poseda in fizica: marime, directie si sens. Analog vectorilor fizici, vectorii -motivatiei sunt caracterizati prin intensitate, directie si sens, proprietati care pot fi masurate prin anumite metode psihologice. Directia si sensul unui vector exprima atractia, aproprierea ori evitarea sau respingerea. Intensitatea lui, se regaseste in forta de apropiere sau respingere. Intre motivatiile active la un moment dat, ca si intre fortele fizice, pot exista relatii diverse, dar mult mai complexe.

De ce reactioneaza un om ? De ce unul reactioneaza intr-an fel si altul in cu totul alt fel ? De ce unul si acelasi om reactioneaza diferit in momente diferite ? Iata intrebari majore pe care psihologia trebuie sa le solutioneze. In incercarea de a raspunde la aceste intrebari, s-a facut apel la unii termeni, cum ar fi : forte propulsive (fortele care il determina pe om sa actioneze intr-an anume fel) ; dorinte (tendinte de a regasi ex­periente satisfacatoare, fie in realitate, fie in imaginatie) ; pulsiuni (pu­seuri energetice care isi au sursa in tensiunile somato-psihice, scopuri aflate sub tensiune). Indiferent de termenul folosit, se tintea spre evi­dentierea rolului unor fenomene si mecanisme psihice interne dotate cu capacitatea de a permite actiunea independent de factorii exteriori.

Nu este suficient ca scopul unei activitati sa fie clar, corect si riguros formulat pentru ca ea sa se desfasoare normal si mai ales eficient. Daca lipseste stimularea si sustinerea energetica in vederea realizarii scopului, activitatea nu va putea fi dusa la indeplinire. Chiar daca omul dispune de instrumente intelectuale bine dezvoltate (o buna perceptie si memorie, o gandire flexibila, o imaginatie bogata), dar nu este impins, determinat de ceva pentru a invata, a munci sau a crea, el nu va obtine performantele dorite. Asadar, activitatea umana pe langa stabilirea precisa a scopului, pe langa punerea in disponibilitate a tuturor instrumentelor necesare rea­lizarii ei (cunostinte, priceperi, deprinderi, aptitudini), trebuie sa faca apel si la o serie de factori cu rol de stimulare si activare, de sensibilizare se­lectiva si imbold, care sant incadrati in notiunea de motivatie.

Motivele sunt factorii care - in conditii externe date - declanseaza sustin si orienteaza activitatea. Ele indeplinesc doua functii: pe de o parte o functie de activare, de mobilizare energetica, pe de alta parte o functie de directionare a conduitei. Pe scurt, motivul prezinta doua laturi solidare: o latura energetica si alta vectoriala.

Intelegem prin motivatie - in prima aproximatie - totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie ca sunt innascute sau dobandite, constientizate sau neconstientizate, simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte". De regula, orice act de conduita este motivat.

Dar ce este motivatia ? In filogeneza si ontogeneza se elaboreaza anumite stari de necesitate sau sensibilizari ale organismului pentru di­ferite obiecte. Asa se dezvolta nevoia de substante nutritive, de oxigen, de anumite conditii de temperatura, umiditate, presiune, de semnale infor­mationale ce urmeaza a fi receptionate si apoi prelucrate, nevoia de mis­care, actiune, relaxare, de comunicare ca altii, de realizare de sine. Toate acestea nu sunt altceva decat trebuinte, conditii ale vietii, procese pulsionale fundamentale ce semnalizeaza perturbarile, de tipul privatiunilor sau exceselor, intervenite in sistemul organism sau in sistemul de personali­tate. Alaturi de trebuinte, se dezvolta si impulsuri (trebuinte aflate in stare de excitabilitate accentuata, expresiva), intentii (implicari proiec­tive ale subiectului in actiune), valente (orientari afective spre anumite rezultate), tendinte (forte directionate mai mult sau mai putin precis). Ansamblul acestor stari de necesitate ce se cer a fi satisfacute si care il imping, il instiga si il determina pe individ pentru a si le satisface, for­meaza sfera motivatiei acestuia. Este vorba de o noua categorie de stimuli, si anume, de stimulii interni. Daca pana acum notiunea de stimul era raportata la obiectele si evenimentele din exterior, de data aceasta ea se raporteaza la viata interna a individului. Este vorba despre acei stimuli care, din interior, il determina pe individ sa intreprinda o serie de actiuni (de cautare, de apropiere sau de evitare si respingere a unor obiecte) Unii autori au definit motivatia ca o "cauza interna' a comportamentu­lui. Numai ca aceasta structura psihica activatoare si predispozanta cu functii de autodeterminare a omului prin stimulatii interne, a trebuit sa fie, la randul ei, explicata atat functional, cat si genetic. Or, acest lucru nu poate fi realizat decat prin apelul la o serie de factori determinati ce se inscriu in istoria interactiunilor dintre subiect si ambianta sa sociocul­turala.

Unele dintre formele motivatiei, relativ simple si putine la numar, s-au format in decursul filogenezei si ii sunt date omului prin nastere. Altele, mai com­plexe si mult mai numeroase, se formeaza in decursul vietii acestuia, fiind depen­dente atat de particularitatile mediului extern, cat si de specificul starilor de necesitate interne existente deja, de modul de asimilare si sedimentare a lor. Practic, ele nu sunt altceva decat stimularile externe care actionand repetat asupra indivi­dului si satisfacandu-i anumite cerinte de autoreglare, au fost preluate, interiorizate, asimilate si transformate in conditii interne. Daca. unui copil i se repeta frecvent si imperativ acel "trebuie' (trebuie sa te speli pe maini, trebuie sa-ti faci lectiile, trebuie sa fii ordonat etc). cu timpul, acest "trebuie' va fi asimilat de copil, va fi transformat intr-un stimul interior, asa incat la un moment dat el va actiona spon­tan, "din proprie initiativa', fara a mai fi indemnat din afara. Gradul de inde­pendenta fata de situatiile actuale este insa variabil si niciodata absolut.

Motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii individu­lui, o forta motrice a intregii sale dezvoltari psihice si umane. Aceasta in­seamna ca selectarea si asimilarea, ca si sedimentarea influentelor externe se vor produce dependent de structurile motivationale ale persoanei. Mo­tivatia sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe, facand-o mai mult sau mai putin permeabila la ea. Acum intelegem mai bine de ce una si aceeasi influenta externa produce efecte diferite la persoane diferite sau la aceeasi persoana in momente diferite ale existentei sale. Motivatia, prin caracterul ei propulsator si tensional, rascoleste si reaseaza, sedimen­teaza si amplifica materialul constructiei psihice a individului.

Motivatia reprezinta un ansamblul de stimuli sau de mobiluri - trebuinte, montaje, tendinte, atractii, interese, convingeri, nazuinte, interese, vise, aspiratii, scopuri, idealuri - care sustin (energetic) din interior realizarea anumitor actiuni, fapte, atitudini ;

Montajul este starea de pregatire pentru o anumita activitate, neconstientizata de o persoana ;

Tendinta este orientarea si directionarea conduitei persoanei spre o anumita tinta sub impulsul dat de trebuinta.

Atractia reprezinta inclinatia pozitiva a unei persoane fata de un obiect, o idee, o norma sau fata de alta persoana.

Nazuinta constituie motiv al conduitei constand in aceea ca trebuinta se exprima in astfel de conditii de existenta si manifestare care nu sunt reprezentate nemijlocit in situatia data, dar care pot fi create ca rezultat al organizarii speciale a activitatii persoanei.

Visul - reprezinta imaginea a ceea ce dorim creata prin fantezie.

Aspiratia este strans legata de nazuinte, scopuri, visuri, idealuri; consta in mobilizarea persoanei in directia unui obiectiv sau stimul care este anticipat in plan mental constient, ca element al unei activitati sau conduite viitoare.

Frustrarea constituie starea tensionala ce apare cand persoana se ciocneste de obstacole, pe directia atingerii scopului.

Scopul este rezultatul activitatii reprezentat de ideal.

Trebuintele sunt structuri motivationale bazale si fundamentale ale personalitatii, fortele ei motrice cele mai puternice, reflectand cel mai pregnant echilibrul psihosocial al omului in conditiile solicitarii mediului extern. Ele semnalizeaza cerintele de reechilibrare in forma unor stari si imbolduri specifice. Ele se clasifica in :

a) trebuinte primare: biologice, fiziologice.

b) trebuinte secundare: materiale, spirituale, sociale.

Psihologul american H. Maslow a stabilit cinci categorii de trebuinte. Referitor la acestea el precizeaza ca:

- o trebuinta este cu atat mai improbabila cu cat este mai continuu satisfacuta;

- o trebuinta nu apare ca motivatie decat daca cea anterioara ei a fost satisfacuta.

Satisfacerea fireasca a trebuintelor se asociaza cu reducerea tensiunilor; nesatisfacerea lor o perioada mai indelungata mai indelungata de timp pune in pericol existenta fizica si psihica a individului.

Motivele - constituie reactualizari si transpuneri in plan subiectiv a starilor de necesitate. Nu toate motivele sunt constiente, dar ele asigura efectuarea comportamentelor corespunzatoare de satisfacere. in concluzie, motivul reprezinta mobilul care declanseaza, sustine energetic si orienteaza actiunea. Motivele sunt extrem de variate, ele actioneaza interdependent, formand constelatii de motive.

Interactiunea motivelor in situatii complexe de viata implica actiuni de optare, de retinere a unor motive si de respingere a altora, actiuni de cooperare, de sustinere reciproca a motivelor, fapt care duce la intarirea motivatiei; actiuni conflictuale ce conduc la aparitia unor stari tensionale, care se soldeaza cu efecte negative.

Prevenirea sau eliminarea conflictelor motivationale se poate face prin ordonarea si distantarea in timp a satisfacerii motivelor. Motivele sunt legate de interese, de nivelul aspiratiilor. Ele se afla intr-o stransa legatura cu nevoile individului, stimulandu-l la actiune in scopul satisfacerii lor. Motivele invatarii sunt diverse. De cele mai multe ori se intampla ca nu numai un gen de motive (cognitive, sociale, profesionale, etc.) stimuleaza eforturile elevilor, ci un ansamblu intreg. Totusi unele motive predomina asupra altora si atunci se observa cu usurinta, ca un elev invata, in primul rand, si simtind o puternica dorinta de cunoastere pe care ar vrea sa o satisfaca, in timp ce un alt elev nu-si manifesta aceasta dorinta, materia scolara nu-l intereseaza si invata indeosebi pentru a obtine calificative satisfacatoare, pentru a promova clasa. in urma unei anchete, elevii buni indica alte motive decat elevii slabi. Elevii buni vorbesc frecvent despre motive cognitive, sociale, afective, in timp ce elevii slabi despre motivele practice si cele generate de teama. Motivele cognitive si sociale, legate de interesele si convingerile puternice ale elevilor, actioneaza foarte puternic in procesul invatarii si de aceea elevii la care predomina obtin cele mai bune rezultate.

Asupra efectelor invatarii influenteaza si forta acestor motive. Indicatorul general al fortei de actiune a motivelor se numeste nivel al motivatiei. Ridicarea nivelului motivatiei conduce, de regula, la rezultate pozitive in invatamant. Depasirea nivelului optim al motivatiei conduce la rezultate negative, se dovedeste a fi nefavorabil. Actionand cu pricepere asupra motivatiei elevilor, poate fi influentata activitatea lor, astfel incat rezultatele obtinute la invatatura sa se apropie de cele maxime.

Interesul - ca motiv de invatare

Interesele reprezinta orientari selective, relativ stabile si active spre anumite domenii de activitate. Sunt formatiuni mai complexe decat trebuintele si motivele, deoarece implica organizare, constanta si eficienta. in structura lor psihica intra elemente cognitive, afective si volitive. Orientarea spre o activitate presupune prezenta unor cunostinte, intrarea in actiune a activismului mintal, trairea ei ca o stare agreabila, care produce placere, dar care, totodata, impinge spre actiune, spre control, spre punerea in disponibilitate a unor calitati ale vointei (hotararea, perseverenta). Exista interese generale si personale pozitive si negative, profesionale si extraprofesionale. Cea mai raspandita clasificare este cea in functie de domeniul de activitate in care se manifesta (literar-artistice, sportive, tehnice, stiintifice). Cand un elev manifesta interes pentru un obiect de invatamant, el poate invata peste limitele solicitate, traind veritabile satisfactii si obtinand rezultate bune. Paleta larga si variata a intereselor unei persoane este si un semn distinctiv al maturizarii personalitatii sale, a extensiei eu-lui sau.

Convingerile sunt idei adanc implantate in structura personalitatii, puternic traite afectiv, care imping, impulsioneaza spre actiune. Nu orice idee este o convingere. Convingerile sunt numai ideile-valoare care se contopesc cu trebuintele si dorintele individului, cu aspiratiile si nazuintele lui, cu trasaturile lui de personalitate. Ele isi au radacinile adanc infipte in afectivitatea, emotiile, sentimentele si pasiunile sale. Ele se impun in comportament, il orienteaza permanent. Intra in functiune in imprejurarile de alegere sau conflict valoric. Cand sunt contrazise si atacate ele devin adevarate idei forta.

Idealurile reprezinta proiectii ale individului in sisteme de imagini si idei care ii ghideaza intreaga existenta. Ele reflecta si transfigureaza atat experienta proprie, cat si experienta semenilor, devenind in cele din urma anticipari, generalizari si optimizari ale proiectului existential. Idealul nu reprezinta o simpla formula cognitiva de viata preluata din afara prin imitatie, ci este plamadit de individ in functie de particularitatile lui proprii. Idealul (moral, filozofic, estetic), ca ceva ce nu exista, dar ar putea fi, ca motiv central al existentei, "ca stea calauzitoare', reprezinta o adevarata forta spirituala, decisiva pentru individ.

Cercetarile de psihologie arata ca uneori interesele, atitudinile, nivelul aspiratiilor, motivele actiunii sunt trecatoare si se schimba usor. Interesele se manifesta in diferite forme ale activitatii omului. Ele se dezvolta foarte devreme, favorizand satisfacerea diferitelor trebuinte. Ele dirijeaza perceptiile, perceperea avand un caracter selectiv. Dependenta rezultatelor invatarii de interese se observa foarte usor si in etapele in care predomina invatarea involuntara. Experimentele efectuate au demonstrat ca intre ceea ce isi insusesc copii de varsta prescolara in urma unui joc antrenant care-i intereseaza si ceea ce invata ei in cadrul unei "lectii' prost conduse, exista mari diferente, chiar daca materialul didactic a fost acelasi. in situatiile de joc care corespund intereselor copiilor, efectele invatarii sunt, de regula, mai mari.

Interesul copiilor fata de invatare poate fi starnit si de materialul cu care copilul ia contact, cand acesta, desi e nou, greu accesibil, se afla pe placul copiilor. Deseori insa, daca pe elev il intereseaza activitatea pe care o efectueaza, el o efectueaza cu placere, chiar daca materialul in sine nu este atragator. Un exemplu de astfel de activitate il constituie lucrarile practice. Interesele joaca un rol pozitiv in invatare. Tinand cont de faptul ca obiectul intereselor se schimba in raport cu varsta individului, programele    scolare trebuie adaptate la interesele copiilor. Declansarea unui interes puternic trebuie sa preceada intotdeauna procesul didactic propriu-zis . In caz contrar, rezultatele obtinute sunt mediocre si se observa un efect secundar nefavorabil, respectiv demobilizarea elevilor in timpul lectiilor sau chiar la invatatura, in general. Interesul fata de efectele invatarii este in stransa relatie cu nivelul aspiratiilor, prin aceasta intelegand ceea ce asteapta elevul in sfera realizarilor sale. Asteptarile sale pot fi in concordanta sau in discordanta cu posibilitatile sale.

Aspiratiile pe care le nutreste elevul (sau persoana care invata) nu raman fara influenta asupra rezultatelor obtinute. Nivelul optim al aspiratiilor este cel care corespunde posibilitatilor maxime ale elevului, mobilizandu-l la efort sustinut, activizandu-l, asigurandu-i obtinerea succesului. inregistrarea de succese antreneaza in continuare procesul invatarii, actionand in sens mobilizator asupra activitatii ulterioare a elevului. Atat nivelul aspiratiilor prea mic in raport cu posibilitatile reale, dar si cel prea inalt sunt nefavorabile, primul avand ca efect formarea ca trasatura generala a elevului - aversiunea pentru eforturi mari, comoditatea, lipsa de ambitie, cel de-al doilea conducand inevitabil la deceptie, deoarece ceea ce ar dori elevul sa obtina se dovedeste a fi irealizabil.

Succesul sau insuccesul la invatatura exercita intotdeauna o anumita influenta asupra nivelului aspiratiilor elevilor. S-a constatat ca cei care au realizat o serie de succese isi ridica in general propriul nivel al aspiratiilor, in schimb, dupa o serie de insuccese, acest nivel scade. S-a observat ca in urma succesului copii isi fixeaza scopuri care corespund intr-o mai mare masura posibilitatilor reale, decat in urma insucceselor. Insuccesul genereaza sentimentul de nesatisfacere a trebuintei, adica frustrarea si, ca o reactie la aceasta, se observa deseori o regresie exprimata de inrautatirea situatiei la invatatura.