Esența și sarcinile educației intelectuale

EDUCATIA  INTELECTUALA

Educația intelectuala este acea componenta a educației care, prin intermediul valorilor științifice și umaniste pe care le prelucreaza și vehiculeaza, contribuie la formarea și dezvoltarea tuturor capacitaților intelectuale, funcțiilor cognitive și instrumentale, schemelor asimilatorii, structurilor operatorii, precum și a tuturor mobilurilor care declanșeaza, orienteaza și intrețin activitatea obiectului educațional indreptat in aceasta direcție.

Educația intelectuala ocuaa un loc important in ansamblul activitații educative, mulți autori considerand-o ca fiind "axul principal" al intregului demers educativ, intrucat, pe de o parte, integrarea activa a individului in societate nu este posibila fara ca acesta sa asimileze valorile fundamentale acumulate in patrimoniul spiritual al omenirii, iar pe de alta parte, asigura premisele absolut necesare pentru realizarea celorlalte componente ale educației. Se poate aprecia ca importanța deosebita a acestei componente a educației in formarea personalitații umane este sporita in contextul actual și datorita creșterii ponderii elementelor de factura intelectuala in cadrul tuturor activitaților umane.

Din definiția de mai sus se pot desprinde doua aspecte fundamentale ale educației intelectuale - unul informativ, care vizeaza cantitatea și calitatea informației științifice și umaniste ce urmeaza a fi transmisa și asimilata de tanara generație, celalalt formativ, care se refera la efectele asimilarii acestei informații asupra intelectului elevului in procesul dezvoltarii sale. Modul diferit de interpretare a celor doua aspecte a dus la conturarea a doua teorii pedagogice diametral opuse și unilaterale (culturalista și formativista).

Potrivit teoriei (culturaliste) culturii materiale - intemeiata pe tezele psihologiei asociationiste - important este ca elevul sa acumuleze cat mai multe cunoștinte care sa-i ofere posibilitatea de a raspunde solicitarilor externe prin simple asociații de idei. In viziunea acestei teorii scopul educației intelectuale ar consta doar in asimilarea unui volum cat mai mare de cunoștinte și in formarea capacitații de asociere intre idei. Adepții teoriei culturii formale (formativiste) considera ca scopul educației intelectuale consta in indrumarea și stimularea dezvoltarii intelectului, exersarea acestuia in vederea inzestrarii lui cu capacitațile necesare asimilarii ulterioare de cunoștinte utile in viața.

Ambele teorii interpreteaza deformat și unilateral relația dintre asimilarea de cunoștințe și dezvoltarea capacitaților intelectuale. Cercetarile psihologiei contemporane privind mecanismele inteligenței, ale invațaturii permit o ințelegere mai adecvata a relației dintre asimilarea cunoștințelor și dezvoltarea intelectuala. Potrivit acestor cercetari dezvoltarea este rezultatul asimilarii active și creatoare a cunoștințelor.

Din esența educației intelectuale rezulta doua sarcini fundamentale ale acesteia: informarea intelectuala și formarea intelectuala.

5.1.1. Informarea intelectuala consta in transmiterea și asimilarea valorilor științifice și umaniste prelucrate in conformitate cu anumite principii și norme didactice sau ordonate intr-un anumit fel cu scopul de a facilita ințelegerea și insusirea lor. Accelerarea ritmului de dezvoltare sociala specific societații contemporane se manifesta și prin așa-zisa explozie informaționala, rezultat al creșterii exponențiale a cunoștințelor umane. Creșterea cantitativa este insoțita de restructurari profunde in interiorul știițtelor ca și in relațiile dintre ele. Ca rezultat al acestor restructurari, tradiționala deosebire dintre știintele naturii și cele socio-umane tinde sa se atenueze datorita relațiilor dintre ele. Explozia informaționala are efecte profunde pe plan pedagogic prin problemele pe care le ridica și prin soluțiile pe care le reclama.

Cu privire la informarea intelectuala, din punct de vedere pedagogic se ridica cateva intrebari: ce, cat  și cum sa se transmita elevilor? Ele vizeaza atat operația de selectare a valorilor științifice și umaniste din ansamblul celor acumulate la nivel social, cat și operația de transmitere care o implica și pe cea de asimilare. Pentru ca informarea intelectuala sa se finalizeze eficient, cu rezultate superioare pe planul formarii personalitații umane, este necesar ca in realizarea ei sa se respecte cateva principii cu valoare orientativa cum sunt:

q     Informarea intelectuala trebuie sa fie in concordanta cu prescriptiile idealului educational, ceea ce inseamna ca ea trebuie sa fie  astfel realizata incat sa conduca la dezvoltarea armonioasa, integrala a personalitatii umane, prin asigurarea unui echilibru intre diferitele categorii de cunostinte umaniste, teoretice/practice, de cultura generala;

-     Selectarea, transmiterea-asimilarea informațiilor trebuie sa se realizeze din perspectiva posibilitații de utilizare a acestora in etapele urmatoare de necesitatea de a asigura condiții pentru asimilarea de noi cunoștinte, de posibilitatea optimizarii relațiilor individului cu lumea inconjuratoare;

-     Selectarea și transmiterea cunoștințelor trebuie realizata intr-o maniera integrativa, care presupune integrarea lor in sisteme de cunoștințe ce implica relații intra și interdisciplinare, permanenta restructurare și reorganizare, comprimarea cunoștințelor mai puțin relevante, in favoarea celor semnificative, esențiale, cu mare valoare instrumentala și funcționala;

-     In procesul informarii intelectuale trebuie sa primeze calitatea informațiilor evaluata din punct de vedere psihopedagogic dupa criterii precum valoarea lor explicativa, instrumentala și operaționala, utilitatea și actualitatea, gradul de generalitate ș.a.;

Lucrare: Subiectul activitatii: Prietenul meu necuvintator Referat: Proiect de activitate integrata - clasa: pregǎtitoare "a, a, a! acum e toamnǎ, da!"

-     Informarea intelectuala trebuie sa se realizeze in concordanța cu profilul psihologic al varstei, nu in ideea subordonarii acțiunii particularitaților de varsta, ci, mai ales, in ideea luarii in considerare a acestora, in vederea stimularii potențialului de care dispune obiectul educației și crearii condițialor pentru trecerea la un stadiu superior al dezvoltarii ca urmare a implicarii sale intr-un efort susținut pentru asimilarea de noi informații; 

Reținem in concluzie ca informarea intelectuala presupune deopotriva selectarea și transmiterea valorilor, in conformitate cu anumite principii și norme pedagogice și pe baza celor mai adecvate metode care sa favorizeze asimilarea acestora de catre elevi la parametrii de eficiența autentica.

5.1.2. Formarea intelectuala. Educația intelectuala nu se rezuma la informarea intelectuala, ci vizeaza formarea și dezvoltarea intelectuala, prin care ințelegem o acumulare treptata a unor modificari de funcție a proceselor psihice cognitive datorate invațarii, care conduc la transformarea intelectului uman concretizata in capacitați de cunoaștere, creativitate, autonomie intelectuala.

Formarea intelectuala presupune activarea potențialitaților copilului, prin intermediul informației, in scopul transformarii si restructurarii sale psihice, in concordanța cu legile interne ale dezvoltarii, asigurand astfel un sens ascendent dezvoltarii intelectuale a personalitații.

Ințelegerea corecta a procesului formarii intelectuale presupune clarificarea in prealabil a relației dintre fiziologic și psihologic in cadrul fenomenelor psihice. Componentele psihicului uman sunt dependente de proprietațile funcționale ale sistemului nervos, totuși conținutul ca și calitațile prin care se exprima sunt determinate de interacțiunea dintre subiect și obiect, dintre subiect și sarcina. Toate componentele psihicului uman se elaboreaza și se reelaboreaza continuu ca urmare a unui proces de interiorizare, rezultat al activitații subiectului și al interactiunii sale cu mediul.

Spre deosebire de concepția teoriei formale potrivit careia dezvoltarea componentelor psihice ale individului este un rezultat al maturizarii sau al exersarii in afara unui conținut informațional, concepția științifica, bazata pe descoperirile psihologiei genetice, considera acest proces ca rezultat al interacțiunii intre factorii interni și externi. Joncțiunea intre cele doua categorii de factori se realizeaza in și prin activitate. Deci interdependența dintre informarea intelectuala și formarea intelectuala se realizeaza in procesul invațarii, in care subiectul participa cu intreaga personalitate.

Formarea intelectuala este o sarcina extrem de complexa care, implica aspecte diverse, diferențiate in raport de perioadele de varsta la care se raporteaza. Abordand formarea intelectuala ca pe un proces complex, de durata, evidențiem ca aceasta presupune:

-     elaborarea unor capacitați intelectuale de natura instrumentala și cum sunt: insușirea limbii materne, a scris-cititului, formarea priceperilor și deprinderilor de calcul mintal, capacitaților de stocare și procesare a informației;

-     formarea capacitaților intelectuale operaționale și funcționale care vizeaza toate capacitațile intelectuale, intreg intelectul uman, cu deosebire dezvoltarea gandirii, a operativitații generale, cultivarea capacitații de comunicare;

-     stimularea și dezvoltarea creativitații ca dimensiune psihologica a personalitații, care favorizeaza obținerea unor produse cu caracter original, gasirea de soluții noi, inedite la variatele solicitari carora individul trebuie sa le faca in vederea optimei integrari socioprofesionale;

-           cultivarea motivației invațarii, in ideea optimizarii relației dintre elev și procesul de invațare in cadrul careia un rol important il au motivele care il determina pe elev sa invețe, scopurile pentru care invața, starile afective pe care le traiește in procesul invațarii;

-           familiarizarea cu metodele și tehnicile de munca intelectuala, insușirea diverselor strategii cognitive care sa conduca la formarea stilului muncii intelectuale.

In continuare sunt prezentate cateva dintre problemele privind familiarizarea cu metodele și tehnicile de munca intelectuala și dezvoltarea creativitații, care datorita importanței deosebite va fi mai amplu abordata.

Familiarizarea elevilor cu metode și tehnici de munca intelectuala reprezinta o sarcina importanța a școlii contemporane. Ea rezulta din caracteristicile societații moderne care se distinge prin creșterea elementelor intelectuale in toate domeniile activitații profesionale. Munca intelectuala presupune anumite tehnici instrumental acționale indispensabile desfașurarii ei cu un randament ridicat. Din punct de vedere pedagogic se pune problema sa-i invațam pe elevi cum sa invețe, adica sa-i familiarizam cu principalele cerințe privind igiena, organizarea și metodologia muncii intelectuale, menite sa duca la reducerea efortului și la marirea randamentului acestei munci. Formarea priceperilor, deprinderilor și tehnicilor de munca intelectuala presupune totodata dezvoltarea motivelor intrinseci, specifice acestei munci. Stapanirea acestor instrumente reprezinta o condiție importanta care asigura obținerea unui randament superior in procesul de invațamant.

Acest obiectiv impune profesorului o noua viziune asupra procesului educativ, in care predominanta devine pregatirea condițiilor pentru ca individul sa-și elaboreze propriile tehnici de munca intelectuala care sa-i permita detașarea treptata de indrumarea externa și angajarea tot mai intensa in procesul autoeducației și autoinstruirii.

Subliniind importanța pregatirii elevilor pentru autoinstruire sociologul american Alvin Toffler, inca cu doua decenii in urma, spunea ca "Analfabetul de maine nu va mai fi cel care nu știe sa citeasca, ci cel care nu știe sa invețe" (10, p.402).

Aria tehnicilor și metodelor de munca intelectuala este foarte extinsa. Termenul de metoda sau tehnica de munca intelectuala are o multitudine de sensuri cum ar fi "cale spre ceva", "modalitate de a obține ceva", "de a asimila anumite cunoștințe", "de a ajunge la un rezultat", "de a ințelege mai exact și mai profund o problema", "de efectuare-executare a unei probleme", "de rezolvare originala a unei probleme" etc. Clasificarea lor se poate face dupa mai multe criterii. Astfel, dupa conținutul lor distingem metode și tehnici privitoare la igiena muncii intelectuale, la organizarea și metodologia desfașurarii ei; dupa destinația lor putem delimita metode și tehnici de informare, de observare, cercetare și creație; dupa aria de cuprindere ele pot fi metode și tehnici generale aplicabile in toate genurile de activitate intelectuala și la toate obiectele și specifice adaptate unui domeniu sau unui obiect de invațamant; dupa condițiile pedagogice se pot diferenția in metode și tehnici implicate in activitatea elevilor la lecții și metode și procedee folosite in activitațile extra didactice. Reunite intr-un tot unitar in structura personalitații elevului, aceste metode și tehnici formeaza stilul muncii intelectuale al elevului. Aceasta desemneaza "modalitatea particulara in care sunt utilizate și dezvoltate metodele și tehnicile muncii intelectuale"(11, p.204).

Diferențiat și progresiv in funcție de varsta, se va urmari deprinderea elevului cu metode și tehnici de munca intelectuale cum sunt:

-        deprinderea de a folosi manualul, sarcina specifica pentru clasa intai;

-        familiarizarea cu diverse modalitați de citire (lenta, rapida, de aprofundare, selectiva, studiul de text etc.);

-        inițierea in tehnica folosirii unor instrumente auxiliare pentru imbogațirea și precizarea cunoștințelor (dicționare, enciclopedii, crestomatii, antologii) și valorificarii surselor documentare prin intocmirea de rezumate, planuri de idei, conspecte, fise);

-        deprinderea de a asculta atent ce se comunica in cadrul orelor, de a identifica elementele esențiale ale comunicarii, de a lua notițe;

-        familiarizarea cu specificul tehnicii de observare și experimentare, cu diferite strategii creative in rezolvarea sarcinilor de invațare;

-        formarea obișnuinței de a-și propune scopuri și a persevera in realizarea lor, a deprinderii de a invața constant, de a-și rezolva ritmic sarcinile de invațare;

-        cultivarea obișnuinței de a respecta cerințele igienei muncii intelectuale, de a adopta un regim rațional de munca și odihna.

Formarea metodelor și tehnicilor muncii intelectuale nu se poate realiza independent și paralel cu predarea-invațarea cunoștințelor. Formarea lor presupune prelucrarea informațiilor și angajarea totala a personalitații celui care invața. Instrumentele intelectuale și informațiile formeaza un corp comun, primele constituie latura operaționala, iar cele din urma materialul cu care se opereaza. O tehnica de lucru poate fi invațata numai aplicand-o la insușirea unui conținut informațional. Aceasta presupune exersarea, aplicarea procedeelor intelectuale la invațarea cunoștințelor predate. Oricarui conținut i se asociaza o tehnica de invațare și oricarei tehnici de invațare i se asociaza un conținut (7, p.192-193).

Se impune ca in procesul de invațamant profesorul sa faca distincția intre cele doua laturi. El va insista asupra celei operaționale, fara a o privi in sine, desprinsa de conținutul pe care il transmite elevilor.