Componentele nodale ale curriculumului -finalitati, continuturi, timp de invatare

COMPONENTELE NODALE ALE CURRICULUMULUI -FINALITATI, CONTINUTURI, TIMP DE INVATARE[1]

Cuvinte cheie finalitati educationale, ideal, scopuri (generale, specifice), obiective (generale, operationale), continutul invatamantului, continut curricular, cultura sociala, cultura scolara, cultura generala, cultura profesionala, timpul de invatare (alocat, angajat, necesar), invatare deplina.

I. Finalitatile reprezinta intentionalitati ale procesului de  invatamant de diferite tipuri, nivele si grade de generalizare.

Idealul educational este intentionalitatea cu cel mai inalt grad de generalizare, stabilita pentru intreg procesul de invatamant si educational al unei societati, care surprinde tipul de personalitate care se doreste la un moment dat, intr-o societate data. Desi idealul include o doza de irealitate , rolul sau este de a determina actiunile educationale sa urmeze un anumit traseu valoric.

Scopul stabileste achizitiile ample si complexe, verificabile dupa o anumita perioada de timp:

Scopuri generale ale invatamantului, determinate de rolul invatamantului, de functiile sociale si individuale pe care acesta trebuie sa le indeplineasca.

Scopuri specifice ciclurilor curriculare (vezi tema 4) si tipurilor de scoli. Acestea sunt determinate de particularitatile varstei si structurilor profesionale si sunt precizate in Curriculumul national.

Obiectivul stabileste achizitii specifice, concrete, testabile, controlabile dupa un interval de timp relativ scurt. Categorii:

Obiective generale (cadru) specifice fiecarei discipline scolare; acestea se stabilesc in functie de logica stiintei si de psihologia invatarii sunt urmarite de-a lungul mai multor ani de studiu si asigura coerenta disciplinelor in cadrul unei arii curriculare (vezi tema 4). Obiective de referinta - precizeaza rezultatele asteptate la finalul unui an de studiu si asigura progresul acestora de la un an de studiu la altul. Obiective operationale - stabilite de cadrele didactice pentru fiecare activitate in parte, in functie de particularitatile clasei de elevi si particularitatile individuale ale elevilor.

In functie de domeniul de referinta - obiective cognitive (care se refera la transmiterea si asimilarea cunostintelor), obiective afective (vizeaza formarea convingerilor, atitudinilor, sentimentelor), obiective psihomotorii (vizeaza formarea operatiilor si conduitelor motrice).

Functiile finalitatilor

de anticipare a rezultatelor invatarii,

de comunicare a valorilor in slujba carora este pusa educatia,

de evaluare a rezultatelor,

de organizare si reglare a procesului educativ.

Observatii:

A. Intre cele trei categorii de finalitati trebuie sa existe unitate si continuitate.

B. Nivelul de autoritate educationala la care se stabilesc aceste finalitati depinde de gradul de centralizare al sistemului de invatamant dintr-o tara. In cazul Romaniei, finalitatile educationale sunt stabilite de catre autoritatile centrale ( Ministerul Educatiei si Comisii de Specialitate) pana la nivelul obiectivelor operationale.

C. Din punct de vedere axiologic, in ultimele decenii s-a produs o rasturnare a prioritatilor ierarhia traditionala a finalitatilor educationale (Cunostinte, Aptitudini, Atitudini) s-a rasturnat, accentul mutandu-se pe formarea atitudinilor si a aptitudinilor (G.Vaideanu).

II. Continutul reprezinta componenta fundamentala din perspectiva teoriei curriculumului. El include ansamblul valorilor din campul de influenta educationala sub forma unor corpuri organizate de informatii, date factuale, situatii problema, notiuni, principii, modele de actiune si gandire, care sunt selectionate, organizate in raport cu anumite norme pedagogice.

Perspectiva curriculara asupra procesului instructiv-educativ propune termenul de continut curricular, definit ca sistem de valori selectionate din cunoasterea savanta, din practicile sociale si din cultura scolara, acumulate de societate pana la un moment de referinta, si care sunt transpuse didactic in termeni de cunostintinte, capacitati si atitudini integrate in sistemul curriculumului prescolar/ scolar/universitar/postuniversitar (Carmen Cretu).

Stabilirea continutului presupune raspunsul la trei intrebari:

1. Ce informatii vor fi selectate din cultura sociala? (in ce cantitate si ce calitate vor avea aceste informatii?) Raspunsul indica gradul in care cultura sociala devine cultura scolara.

2. Cum vor fi organizate aceste informatii?

3. Cand vor fi proiectate din punct de vedere temporal si psihologic sa fie transmise aceste informatii?         

Raportul intre cultura sociala si cultura scolara  este dat de patru tipuri de informatii: informatia sociala, informatia utila, informatia programata (pragmatica) si informatia asimilata.

Raportul intre informatia sociala/informatia utila este totdeauna mai mic de 1 si da seama de  corespondenta intre nivelul de dezvoltare al culturii, stiintei, tehnologiei, artei, si dezvoltarea invatamantului (gradul de modernizare al invatamantului)..

Raportul intre informatia utila/informatia pragmatica semnifica gradul de integrare al informatiilor utile in documentele scolare.

Raportul intre informatia pragmatica/informatia asimilata da seama de eficienta procesului de invatamant acest raport trebuie obligatoriu sa fie egal cu 1.

Observatie Explozia informationala si uzura morala rapida a informatiilor, pe de o parte, si limitele umane de receptare si prelucrare a cestor informatii, au determinat schimbari importante in invatamant. Unele dintre solutiile gasite la aceasta problema sunt cresterea duratei invatamantului obligatoriu, diversificarea institutiilor dupa invatamantul obligatoriu, revederea planurilor de invatamant si a programelor scolare, regandirea criteriilor de organizarea a continuturilor (interdisciplinar..), accentuarea caracterului formativ al invatarii, utilizarea metodelor activ-participative, crearea unui sistem coerent de educatie permanenta.

Un alt raport semnificativ in orientarea procesului de invatamant contemporan il constuie cel intre cultura generala si cultura profesionala. Cultura generala contituie continutul educatiei generale, realizabil prin programe comune de studii si discipline obligatorii sau prin cursuri optionale si facultative (educatia diferentiata). Cultura profesionala se dobandeste prin educatia vocationala, prin cursuri si practica de specialitate obligatorii si prin cursuri optionale sau facultative.

Conform UNESCO, structura culturii generale ar putea fi, in formula ariilor curriculare, urmatoarea 1.cunostinte stiintifice despre lume si om, 2.cunostinte de matematica, 3.limba materna si cel putin doua limbi straine, 4.cunostinte de tehnica si tehnologie, 5.stiinte sociale, 6.cunoasterea artelor si practicarea activitatilor artistice, 7.cunoasterea si insusirea valorilor convietuirii sociale (morale, juridice, ale relatiilor interumane), 8.cunoasterea si practicarea culturii fizice, a sportului si ingrijirea sanatatii.

III. Timpul de invatare reprezinta o constangere, dar si o conditie a invatarii. Exista trei categorii temporale ce trebuie avute in vedere:

timpul alocat pentru invatare

timpul angajat efectiv pentru invatare

timpul necesar individual pentru invatare

Observatie: Intr-un studiu amplu realizat in anii `70 in Statele Unite asupra performantelor scolare ale elevilor (cunoscut sub numele de Raportul lui Coleman) s-a concluzionat ca inegalitatea sociala existenta la nivelul familiilor elevilor se tranforma in inegalitate scolara, de aici rezultand diferentele intre performantele elevilor. Aceasta ipoteza a fost dezvoltata ulterior, printre altii, de P. Bourdieu deficitul de capital cultural cu care vin din familie unii copii se accentueaza la intrarea in scoala, in conditiile in care scoala este o institutie care reproduce inegalitatea sociala si care nu poate realiza egalitatea de sanse pentru elevi.

Ipoteza inegalitatii sociale si scolare este contrazisa de Michael Rutter care demonstreaza ca diferentele de performanta scolara, fenomenele de indisciplina si delincventa pot fi asociate cu anumite caracteristici si procese interne ale institutiilor scolare prin urmare, scoala este factorul cauzal. Studiul sau demonstreaza ca atunci cand creste timpul alocat invatarii, creste si performanta. Timpul efectiv utilizat de elev in invatare depinde de capacitatea cadrelor didactice in a-l determina sa se implice in rezolvarea sarcinii.

Concluzie: Nu timpul garanteaza succesul, ci modul in care acest timp este folosit si capacitatile intelectuale implicate in invatare.

Modelul invatarii depline (Caroll si Bloom - 1963) contrazice curba lui Gauss aptitudinile individuale diferite si instruirea diferita sub raportul sarcinilor de invatare si a timpului alocat, conduc la cresterea performantelor. Conform acestui model, invatarea depinde de urmatorii  factori: factori care tin de elev: aptitudinea acestuia, care se obiectiveaza in timpul de invatare necesar; capacitatea de a intelege indicatiile profesorului ; perseverenta sa, care se obiectiveaza in timpul efectiv utilizat de elev pentru invatare; factori care tin de profesor ocazia de a invata (experienta de invatare care i se ofera elevului), calitatea instruirii.