Forme de manifestare ale insuccesului scolar

Forme de manifestare ale insuccesului scolar

Insuccesul scolar este un fenomen care se poate manifesta in mai multe faze, ce constau in:

faza premergatoare (incetinirea ritmului, aparitia lacunelor);

faza ramanerii in urma la invatatura propriu-zisa (semnaleaza acumularea golurilor mari in cunostinte, evitarea oricarui efort de indeplinire individuala a sarcinilor, aversiune fata de invatatura);

repetentia sau abandonul.

Considerand ca prin referirile la necesitatea cunoasterii psihologice, a metodelor, a simtului diagnostic, profesorul unei anumite specialitati, impreuna cu psihologul si cu ceilalti pot forma o echipa cu orizonturi diferite pentru a accepta cum se pot dobandi cunostinte despre personalitatea fiecarui elev si ce fel de decizii se iau cu privire la procesul instructiv[1], cum se poate asigura interventia adecvata pentru a preveni esecul scolar.

Cunoasterea psihologica a copilului si eficienta activitatii educative

Referitor la intrebarea care sunt cunostintele de acest fel, o solutie este aceea de stabilire a prioritatilor. Intre acestea, in mod firesc sunt cele privind identificarea mai precisa a dificultatilor de invatare, pentru ca sa poata interveni sub aspect educational pentru inlaturarea acestora, pornind de la solidaritatea dintre cunoasterea psihologica si eficienta activitatii educative.

Spre exemplu, se constata mai intai efectul, faptul ca un elev are dificultati la matematica, dar nivelul si cauzele acestora nu se pot identifica usor. Respectiv nu este suficient sa afirmam sau sa constatam aceasta si sa observam spre exemplu (daca in cazul respectiv este astfel), ca acestea sunt cauzate de faptul ca elevul nu poate aduna fractii cu numitori diferiti (daca era vorba de un capitol anterior rezolvarii unor probleme cu fractii). La fel, se exemplifica faptul ca nu este suficient sa spunem ca un elev nu cunoaste un anumit capitol al fizicii, ci aceasta se constata si sub aspectul operational, anume, ca "nu stie sa alcatuiasca un circuit electric in serie care sa functioneze corect" (dupa C. Harnaveanu in A. Cosmovici si L. Iacob, Ed. Polirom, 1998, p. 89), respectiv ca, aspectele aplicative, operationale, nu le poate observa si realiza datorita insuficientelor in privinta cunostintelor teoretice.

Asadar, ne putem concentra sub aspectul diagnosticului psihic asupra a doua feluri de probleme:

cele care duc la esecuri la invatatura; (nu inseamna ca nu mai sunt si alte probleme; dar pe baza cunoasterii lor - cel putin in acest caz - se pot lua masuri atat curative cat si preventive privind esecurile la invatatura);

cele care pot aduce in situatia in situatia sa putem lua masuri in cunostinta de cauza spre a consolida si extinde sfera succeselor scolare.

Asfel, in diagnosticarea cauzelor esecurilor la invatatura pornim de la o ipoteza mai generala si anume aceea ca orice elev, pentru a avea rezultate normale sau pentru a avea succese trebuie mai intai sa dobandeasca comportamente, obisnuinte de a invata si in orice caz, cele care sunt deja necesare ca prealabile pentru indeplinirea sarcinii date care este in prezent sau urmeaza sa fie rezolvata (se poate constata ca daca nu cunoaste si nu are deja deprinderile de rezolvare a anumitor sarcini care precedau problema respectiva, nu are cum sa o rezolve pe aceasta, mai ales in domenii ale stiintelor naturii - fizica, chimie, s.a. - sau matematica unde universul de cunostinte sunt prezentate intr-o asemenea desfasurare, incat au o mare interdependenta; respectiv cele care urmeaza, fac obligatorie trimitere si intelegere a celor anterioare; ca urmare: din punctul de vedere psihologic inceputul cercetarii este sa descoperim daca elevul poate indeplini fiecare dintre sarcinile prealabile care alcatuiesc o unitate, o progresie inspre rezolvarea sarcinii de invatare actuala[2].

Document online: Jocuri muzicale in gradinita Referat: Fisa de evaluare predictiva - evaluare predictiva a achizitiilor prescolare

Putem constata ca, se manifesta mult mai frecvent aparitia surselor didactogeniei:

fie lipsa de competenta, fie subiectivismul, in care aprecierea profesorului tocmai prin faptul ca este insusita de majoritatea clasei si genereaza o opinie colectiva, duce adeseori la perturbari de durata pentru multi dintre cei care intr-o situatie sau alta nu fac fata unor sarcini scolare si sunt etichetati negativ sau chiar stigmatizati si prin aceasta demotivati.

fie evaluarea cunostintelor este influentata adesea de imaginea pe care profesorul si-o face despre nivelul elevului. O data ce profesorul ajunge sa opereze cu atributele de elev bun, mijlociu sau slab si si-a format in propria lui minte deja opinia despre o asemenea situatie, ajunge in unele cazuri, ca notarea sa o faca pe baza opiniei pe care o are dobandita sau preluata de la altii ca elevii buni nu pot avea decat performante bune, in timp ce elevii slabi nu se pot plasa decat la un nivel scazut de performante.

In sensul celor mentionate anterior si spre a preveni repetarea acestora in "Psihologia educatiei si dezvoltarii" (colectiv de redactie: Ion Radu coordonator, Pantelimon Golu, Ursula Schiopu, Stela Teodorescu, E.A. , Bucuresti 1983, p. 205), sunt prezentate analitic: spiralele de dezvoltare in instruirea scolara si rolul motivatiilor, respectiv spirala ascendenta si apoi spirala descendenta.

Pornind de la faptul ca insuccesul repetat, insotit si de frustare se inscrie adesea intr-o spirala regresiva: daca elevul nu reuseste sa inteleaga, sa faca fata cerintelor, atunci fie ca renunta la efortul de intelegere, se resemneaza - ceea ce se manifesta prin indiferenta, descurajare - fie ca se spune de-a dreptul efortului, mai ales cand intervine si presiunea celor din jur.

Problema este de a sesiza exact cand incepe asa numita spirala a "demotivarii". Daca mai este si indusa prin etichetari sau prin evaluari necorecte sau este insotita si de alte surse de blocaj, atunci desigur ca subiectivismul si lipsa de competenta apar ca surse didactogene evidente.

Ne-am referit pana acum la eficienta educativa in cadrul procesului de invatamant din sistemul scolar, dar nu trebuie sa uitam nici de factorul educativ in ceea ce priveste familia in raport cu cerintele scolii.

Este suficienta insa o singura carenta a familiei pentru a afecta planul vietii psihice a copilului, antrenand o serie intreaga de neajunsuri, printre care si dificultati in activitatea lui dominanta: invatatura. De aici si starea lui de incordare la scoala, unde pe drept cuvant, este sanctionat, nou prilej de tensiune, cu atat mai mult cu cat o nota slaba obtinuta atrage dupa sine, in mod firesc, penalizari in familie.

Iata format un cerc vicios, din care elevul nu poate iesi decat daca este inlaturata carenta familiala care l-a generat. In caz contrar, pot aparea traume de natura psihica sau morala, copilul esuand in stari melancolice de natura nervoasa, in conduite reprobabile si de aici doar un pas il mai desparte de esecul scolar.

In concluzie, in ceea ce-i priveste pe profesori, acestia ar trebui, mai ales, sa constientizeze inflenta negativa pe care o poate avea asupra evolutiei copilului o stare prelungita de stress, creata la scoala, uneori paralela celei existente in familie, sau chiar numai expuneri de scurta durata la situatii stresante, dar care, daca depasesc un anumit prag, il pregatesc pe plan psihic pentru trairi emotionale excesive si pentru suprareactie, iar pe plan formativ ii afecteaza placerea de a munci si randamentul muncii, inventivitatea si creativitatea, capacitatea de a invinge dificultatile si optimismul.

Examinand situatiile stresante pentru copil in familie, s-a constatat ca ele se inscriu intr-o arie neasteptat de larga, luand forme dintre cele mai variate.

Ele se intalnesc deopotriva in familia dezorganizata sau pe cale de a se destrama si in familia bine consolidata, dar care fac greseli de educatie din grija excesiva sau din indiferenta fata de problemele copilului.