STRATEGIA DIDACTICA (strategia instruirii)

Strategia didactica (strategia instruirii)

1. Conceptul de strategie didactica

Complexitatea situatiilor de instruire impune folosirea diferitelor meto-de si mijloace de invatamant, conduce la necesitatea combinarii acestora, folo-sirea lor ca resurse interdependente, astfel incat sa se valorifice plenar avanta-jele unora si sa se diminueze pe cat posibil limitele sau dezavantajele altora.

Modalitatea in care cadrul didactic alege combina si organizeaza cro-nologic ansamblul metodelor si mijloacelor pentru a infaptui obiectivele educa-tionale este denumita prin termenul de strategie didactica sau strategia in-struirii.

Strategia didactica reprezinta o ipoteza de lucru, un anumit mod de a concepe o situatie de instruire, de organizare si planificare a resurselor inva-tarii, in ideea valorificarii depline a valentelor pe care acestea le reprezinta pentru a atinge in conditii de maxima eficienta obiectivele prestabilite. Desem-neaza un ansamblu de procedee prin care se realizeaza conlucrarea dintre pro-fesor si elevi, relatii optime intre activitatea de predare si cea de invatare, in ve-derea realizarii obiectivelor educationale. Ea nu se reduce la o simpla tehnica de lucru, ci este in acelasi timp o manifestare a personalitatii cadrului didactic, este deopotriva tehnica si arta educationala (11, p.374).

2. Criterii de elaborare a strategiei didactice

Profesorul, ori de cate ori are de tinut o lectie se afla in fata mai multor alternative de actiune sau solutii didactice posibile. El este obligat in aceste conditii sa identifice alternativele posibile, sa intreprinda o analiza operationala a diferitelor moduri de abordare a invatarii. Odata identificate diversele solutii strategice se va alege cea care va duce sigur la succes. Practicianul poate apela la diverse strategii, cu conditia sa le motiveze din punct de vedere al valorii si eficientei.

Rezulta ca strategia instruirii nu se stabileste la intamplare. In elabo-rarea unei strategii didactice eficiente trebuie sa se ia in considerare cateva criterii fundamentale (9, p. 212-213):

Conceptia pedagogica dominanta in etapa respectiva. Se va avea in vedere ca in perioada pe care o traversam se promoveaza un invatamant activ, cu puternic caracter formativ, care sa solicite elevul sa participe efectiv la actul invatarii, cu scopul de a-i stimula si dezvolta maximal intregul potential bio-psihic de care dispune. Aceasta conduce la utilizarea cu precadere a metodelor activ-participative si a unor mijloace de invatamant care sa vina in sprijinul traducerii in fapt a noii conceptii pedagogice.

Obiectivele instructiv-educative urmarite reprezinta un alt criteriu de baza, pentru ca obiective diferite impun strategii diferite. In raport de obiective se stabilesc resursele materiale si procedurale, se gandeste modul de combinare a acestora, creandu-se astfel premisele infaptuirii finalitatilor prefigurate. Unele vor fi strategiile cand obiectivele vizeaza cu precadere asimilarea de informatii si cu totul altele in cazul in care se urmareste formarea unor deprinderi intelectuale sau practice, formarea convingerilor si atitudinilor. Deci, pentru a fi eficienta, o strategie trebuie sa decurga in mod firesc din obiective;

Natura continutului influenteaza sau chiar determina alegerea strate-giei, pentru ca diferite continuturi se predau prin strategii diferite. Cunostinte matematice, literare, istorice, stiintifice impun metode si mijloace diferite, mo-dalitati specifice de combinare a acestora;

Tipul de invatare in care vor fi antrenati elevii. In predarea aceluiasi continut se poate apela la tipuri de invatare diferite: invatare prin receptare sau prin descoperire creativa, invatare dirijata sau independenta, invatare algo-ritmica sau euristica, prin repetare sau transfer etc. Invatarea prin descoperire va solicita strategii inductive bazate pe observatie, experiment, studiu de caz, modelare, in timp ce invatare prin receptare, care conduce gandirea pe un traseu deductiv, va impune folosirea predominanta a metodelor expozitive bazate pe limbajul oral sau lectura;

Caracteristicile subiectilor implicati in activitatea de predare invatare. Conceptia pedagogica a profesorului, capacitatea sa de reflectie pedagogica, de a intelege tendintele de perfectionare a procesului de invatamant, experienta, creativitatea, deschiderea spre nou sau, dimpotriva, inclinatia spre rutina influenteaza optiunile acestuia spre o anumita strategie;

Determinante in alegerea strategiei sunt si particularitatile de varsta si individuale ale elevilor: nivelul dezvoltarii intelectuale, motivatia invatarii, capacitatea de efort, nivelul pregatirii, gradul de stapanire a unor metode si tehnici de munca intelectuala.

Proiect: PROIECT DE ACTIVITATE - GRUPA: Mare -pregatitoare joc didactic: joc exercitiu "Vreau sa fiu scolar" Proiect: Evaluare finala-nivel i-pe domenii experientiale

Principiile didactice, expresie a unor legitati bio-psiho-pedagogice, precum si a unor conceptii sau teorii ale instruirii reprezinta cerinte obligatorii care trebuie avute in vedere in alegerea strategiei didactice. O strategie nu poate fi eficienta decat in masura in care asigura participarea constienta si activa a elevilor in procesul de invatamant, ofera un suport concret-senzorial cunoasterii, creeaza conditii pentru legarea teoriei de practica, pentru accesibilizarea cunostintelor.

Caracteristicile spatiului scolar, dotarea didactico-materiala a scolii. Este evident ca strategii in care accentul se pune pe folosirea unor metode precum observarea, experimentul nu pot fi promovate decat in masura in care scoala dispune de mijloace de invatamant necesare. De asemenea, strategiile care au la baza invatarea prin cooperare si implica folosirea metodelor de grup presupun conditii de spatiu adecvate.

Timpul scolar atribuit pentru o situatie de instruire trebuie sa fie luat in considerare in elaborarea strategiei didactice, stiut fiind ca strategiile experimentale, de descoperire independenta presupun un timp mai mare pentru realizarea obiectivelor fata de cele expozitive.

Rezulta ca in alegerea si elaborarea unei strategii de instruire trebuie avute in vedere numeroase aspecte. Aceasta face imposibila stabilirea unor retete sau reguli precise in acest sens si impune cadrului didactic o analiza pertinenta a alternativelor, creativitate si originalitate.

3. Tipuri de strategii de instruire

Desi in literatura de specialitate nu s-a conturat inca o tipologie a strategiilor de instruire, sunt prezente numeroase incercari de clasificare care, cunoscute de cadrele didactice, pot sa le orienteze si sa le sprijine efortul de decizie in elaborarea modalitatii de abordare a unei situatii de instruire, de a combina metodele si mijloacele de invatamant, de a pune elevul in contact cu materia noua, pentru ca in finalul activitatii obiectivele urmarite sa fie indeplinite. Clasificarea strategiilor didactice se poate face dupa mai multe criterii:

A. Dupa logica gandirii, dupa modul in care evolueaza gandirea pe drumul cunoasterii se pot distinge:

strategii inductive, prin intermediul carora elevii sunt pusi in contact direct cu diferite aspecte concrete ale realitatii si pe baza analizei acestora ii conduc  spre cunoasterea si intelegerea legilor, principiilor care le guverneaza si le explica. Specific pentru aceste strategii este ca, in procesul invatarii, elevii sunt indrumati ca pe baza datelor perceptive, analizei unor cazuri particulare, sa ajunga la elaborarea notiunilor si ideilor, sa se ridice de la concret la general si abstract;

strategii deductive organizeaza procesul de predare-invatare de asa maniera incat gandirea elevului parcurge drumul de la general la particular, de la definitii si notiuni la exemple concrete, de la ipoteze la fapte verificate prin observatie si experiment.

De retinut ca atat strategiile inductive cat si cele deductive au unele note comune cu investigatia stiintifica, familiarizeaza elevul cu metodele si tehnicile de cercetare, contribuie la dezvoltarea structurilor cognitive.

strategii analogice promoveaza invatarea bazata predominant pe metoda modelarii, diferitele aspecte ale realitatii care fac obiectul invatarii fiind transpuse sub forma unor modele;

strategii transductive care uzeaza de explicatia prin metafore.

B. Dupa gradul de dirijare /nondirijare a invataturii, dupa gradul de interventie din partea cadrului didactic se pot identifica:

strategii algoritmice (prescrise) care impun o dirijare foarte stricta a invataturii, prescriu pas cu pas, cu mare rigoare predarea si invatarea. Sunt directiviste, rigide nu lasa loc initiativei si manifestarii libere a originalitatii, spontaneitatii. Pot fi de mai multe feluri:

imitative, axate pe imitarea unor modele anterior elaborate, pe repetitie, pe exercitii, pe solicitarea memoriei;

explicativ-reproductive /expozitive, de invatare prin receptare;

demonstrative;

bazate pe metoda algoritmizarii;

invatarea programata.

strategii semialgoritmice, de invatare semiindependenta, in care interventia cadrului didactic in dirijarea invatarii este moderata.

strategii nealgoritmice (neprescrise) - pun accentul pe stimularea efortului propriu, promoveaza munca independenta; dirijarea din partea profesorului este redusa la minimum. Sunt strategii cu puternice valente activ-participative. La randul lor se impart in mai multe grupe:

strategii euristice, de descoperire, de cercetare; pun elevul in situatii oarecum similare cu cele in care se afla cercetatorul de profesie, determinandu-l sa-si asume riscul incercarii si erorii. In cadrul lor se folosesc predominant conversatia euristica, problematizarea, observatia investigativa, experimentul s.a.

strategii creative creeaza conditii pentru afirmarea originalitatii, spontaneitatii, diversitatii de opinii si formei de exprimare; pun accent pe formarea capacitatii de reflectie, sinteza, evaluare critica, de creatie. Solicita cu deosebire gandirea divergenta, imaginatia creatoare.

Strategiile nealgoritmice dezvolta capacitatea de rezolvarea autonoma a problemelor, pun bazele autonomiei spirituale. Sunt usor transferabile, dar folosirea lor presupune un timp mai mare.

Retinem ca in procesul de invatamant nu se foloseste in mod exclusiv un anumit tip de strategie, ci strategii mixte (inductiv-deductive, cu elemente de dirijare si independenta, euristice si algoritmice), in functie de continutul invatarii, varsta elevilor.

BIBLIOGRAFIE