UNIVERSITATEA PITESTI

FACULTATEA DE STIINTE ALE EDUCATIEI

AUTORITATE, LIBERTATE, SEVERITATE

"O libertate fara limite ucide libertatea"

(Honore de Balzac)

"Ordinea fara libertate si libertatea fara ordine sunt la fel de daunatoare"

( Theodore Roosevelt, Jr.)

"Nu cautati niciodata sa faceti uz de autoritate , cand puteti recurge la ratiune"                                 

(F.M. Arouiet de Voltaire)

Termenul de autoritate[1] este definit ca:

• impunerea unor influente recunoscute de catre un subiect asupra altui subiect, realizata prin consens sau prin acceptare,
• institutionalizarea drepturilor,
• puterea legitima,
• personalizarea regulilor.
• Toate aceste semnificatii subliniaza criteriile de recunoastere ,de consens,de legitimitate esentiale pentru conceptul de autoritate.
• Fenomenul psiho-social al autoritatii a fost caracterizat de Gh.Bourceanu astfel : putere obiectiva si obiectivata in norme,regulamente,uzante,simboluri,intemeiata pe consimtamant si conformitate ,fiind produsul unui proces de evaluare presupune prezenta unei ierarhii de roluri sociale.

Libertatea[2] este:

Posibilitate a unui sistem (persoana, grup, organizatie, colectivitate) de a realiza finalitatile sale. Cu cat un sistem social prezinta o autonomie functionala mai ridicata, dinamica sa fiind orientata de finalitati proprii, cu atat l. va constitui pentru el o cerinta mai accentuata, luand forma idealului, aspiratiei, revendicarii. L. are doua nivele: unul negativ ( eliberarea de factorii perturbatori care impiedica realizarea finalitatilor proprii) si unul pozitiv ( posibilitatea instrumentala de a realiza acele finalitatile). Consecinta morala a l. este responsabilitatea. L. este vital legata de cunoasterea necesitatii interioare, proprii (pentru a o promova) si a necesitatii exterioare (pentru a o putea controla, contracara). In sociologia actuala, tema l. este legata in mod special de modificarile profunde ale relatiei dintre individ si colectivitate, de tranzitia de la formele traditionale ale autoritatii la democratie si participare.

Drepturi cetatenesti: l. individuala este dreptul care garanteaza inviolabilitatea persoanei; l. de constiinta este dreptul oricarui cetatean de avea o opinie proprie in orice domeniu; l. de gandire sau l. cuvantului este dreptul de a exprima prin viu grai sau prin scris opiniile proprii etc.

Severitatea inseamna:

exigenta.

asprime, constrangere, intransigenta, rigoare, rigurozitate, strasnicie, strictete, (inv.) strasnicire, (fig.) duritate

seriozitate.

austeritate, gravitate, rigorism, sobrietate, (fig.) asprime.

.IN ANTICHITATE..

Instrumentul, cadrul, unei formatii era familia. Istoricii dreptului subliniaza solida constructie a familiei romane, autoritatea suprema cu care era investit pater familias, respectul de care se bucura mama. In nici un alt domeniu rolul acestei celule sociale nu se manifesta mai pregnant ca in educatie.

..IN PREZENT .

Indiscutabil, afirmatia lui Iosef Bochenski:"traim in epoca autoritatii" nu este mai adecvata decat afirmatia ca traim o "perioada de contestare a autoritatilor, deci de criza" .

Semnul crizei pare a fi, dupa Hannah Arendt, faptul ca in procesul contestarii a fost antrenata si Scoala: "Simptomul cel mai semnificativ al crizei, si care indica profunzimea si seriozitatea ei, este ca a atins sfere pre-politice, ca educatia si instructia copiilor, unde autoritatea in sensul ei cel mai larg, a fost intotdeauna acceptata ca o necesitate naturala." [5]

Traim intr-o perioada in care autoritatile par a fi luat locul Autoritatii, fara a se observa ca aceasta subsitituire pune sub semnul intrebarii indreptatirea acestora.

Accelerarea transformarilor sociale, democratice, emanciparea femeii (la preocuparile materne si gospodaresti adaugandu-se preocuparile profesionale si de studiu), modificarea statutului copilului, dispersia familiei, incercarea de a restitui prestigiul educatiei familiale (pe care l-a avut pana la introducerea invatamantului obligatoriu), progresele sociologiei si psihologiei, precum si alte cauze au dus la intelegerea faptului ca orice sistem de educatie ramane neputincios daca se izbeste de indiferenta sau de opozitia parintilor.

'Deoarece axa directoare a civilizatiei occidentale este inaintarea persoanei spre mai multa libertate si fericire, inaintarea societatilor spre mai multa intelegere si justitie si dat fiind demisia unui numar de parinti si faptului ca un numar crescand de copii vin fie din familii destramate, fie din medii analfabete si o comunicare intre parinti si copii nu se face intotdeauna foarte bine (parinti nascuti intr-o lume aproape imobila inca, au copii care sunt nascuti intr-o lume bulversata), pentru toate aceste motive scoala are in sarcina o misiune suplimentara' .

Au existat intotdeauna educatori excelenti si parinti iubitori, care nu si-au pus probabil atatea probleme si totusi au reusit foarte bine; dar poate ca acest lucru era mai usor intr-o lume foarte statornica, in care traditia avea ultimul cuvant. Modificarea pe care au suferit-o, in curs de o generatie sau doua, relatiile dintre parinti si copii, dintre adulti si tineri, apare mai vadita in consideratia pentru copil ce 'are semnificatia de recunoastere intima si profunda a valorii persoanei copilului si de incredere in potentialul lui de dezvoltare'[7].

In familie autoritatea este reprezentata de parinti, care hotarasc intre bine sau rau, intre corect si gresit. Prin intermediul grupului de prieteni copilul intra in contact cu autoritatea interpersonala In compania "egalilor" din grupul de prieteni, pe masura ce invata sa se supuna regulilor impersonale ale mingii, sa-si asume rolul obiectiv de arbitru in unele jocuri, copilul isi formeaza implicit si un sistem personal de credinte referitoare la conceptele de justitie, dreptate, echitate pe care le va aplica apoi in alte imprejurari. Cu timpul va deveni, el insusi, reprezentatnt al legii si ordinii; se va concepe pe sine ca protector al normelor; va exercita controlul social asupra colegilor (R. Linton).

Autoritate - libertate - severitate in clasa de elevi

Intr-o analiza privind relatia dintre sistemele de invatamant si caracteristicile psihologice ale diferitelor popoare J.Lion propune o tipologie menita sa puna in evidenta izomorfismul dintre cele doua realitati-psihologia popoarelor si a sistemele lor de invatamant.Cele cinci tipuri de sisteme de educatie sunt caracterizate de Emil Paun(1999) astfel:

1. Tipul latin care se distinge in mod predominant prin intelectualism, prin cultivarea performantei intelectuale la elevi.Franta constituie exemplul tipic in aceasta privinta.Copilul este considerat a priori dominat de instincte primitive, ca urmare educatia trebuie sa fie de tip dominator, autoritar, coercitiv, sa se desfasoare intr-un climat auster, bazat pe disciplina impusa.

2. Tipul germanic se centreaza pe socializarea copilului si pe formarea cetateanului.

3. Tipul scandinav promoveaza o cultura de tip comunitar cu valori care sunt egalitatea, libertatea, autonomia, cooperarea, toleranta, spiritul practic.

4. Tipul britanic imbina autoritatea cu libertatea.

5. Tipul american promoveaza valori dominante ca succesul si reusita, incurajeaza autonomia si creativitatea.

In Romania la intersectia dintre sistemul de invatamant si psihologia romanilor se contureaza tipul de invatamant latin, caracterizat prin intelectualism, prin dominarea teoretizarii asupra activitatii practice, prin stiluri didactice si manageriale autoritariste. Dar -consideram noi- tipul de invatamant latin nu se explica doar prin argumente de psihologia popoarelor ci si prin efectele sistemului politic comunist asupra invatamantului.Conducerea dictatoriala a societatii , subfinantarea cronica a tuturor domeniilor de activitate s-au reprodus la nivelul sistemului de invatamant. In lipsa unei dotari materiale elementare , cu laboratoare,cabinete si mijloace didactice si educationale adecvate invatamantul s-a orientat spreactivitatea teoretica. Disciplina impusa, coercitiva, controlul cvasitotal, conducerea ierarhica, autoritarista erau modalitatile de perpetuare la nivelul scolii a sistemului politic dictatorial de la nivelul societatii.

Autoritatea este descrisa de Bochenski ca "o relatie cu trei termeni care se instituie intre un purtator, un subiect si un domeniu." Purtatorul este "cel care detine autoritatea ", subiectul este " omul pentru care purtatorul are autoritatea mentionata", iar domeniul constituie pur si simplu aria de probleme in interiorul careia purtatorul detine autoritatea in raport cu subiectul.[8]

Particularizand, putem identifica profesorul ca purtatorul autoritatii, elevul cu subiectul acesteia, iar domeniul este constituit din obiectul de studiu pe care il preda profesorul respectiv.

In perioada comunista, in interiorul campului educativ scolar, profesorul era unicul pol de autoritate iar posibilitatea ca pozitia sa sa fie pusa la indoiala, si mai mult sa fie respinsa de catre elevi, parea o pura speculatie, lucru care poate fi afirmat si in ceea ce priveste posibilitatea existentei a unui alt pol de autoritate: elevul. In acest sens este edificatoare prejudecata profesorului, nu neaparat constientizata ca atare, conform careia "elevul nu trebuia sa se miste decat in cadrele fixate si ca nu are nici un cuvant de spus in ceea ce priveste cadrele ca atare sau activitatea de fixare a lor".

Dupa caderea comunismului, campul educational romanesc pare a isi fi fluidizat granitele, astfel ca au aparut mai multi centri de putere: profesorul si-a pierdut pozitia unica, trebuind sa accepte acum prezenta altor factori de putere, si anume: elevii, parintii sau mass-media. Insa "pragul psihologic" ce pare cel mai greu de trecut este acceptarea autentica a elevilor ca factori reali in derularea evenimentelor din campul educational, nu numai de catre profesori cat si de planificatorii invatamantului, care in Statutul elevului, nu au prevazut explicit vreun drept de participare la decizie pentru acestia din urma.

Sub presiunea unui mediu social mult mai dinamic, din ce in ce mai frecvent, asteptarile elevilor nu se mai intalnesc cu standardele profesorilor, "standarde- care trebuie sa recunoastem au fost transformate in ticuri inactuale si inadecvate in raport cu asteptarile elevilor si cu standardele impuse de reusita intr-o lume ambigua."

Stiluri de conducere ale profesorilor

In ceea ce priveste controlul profesorului asupra elevilor sai, Louis Cohen si Lawrence Manion au propus doua concepte-cheie: putererea si autoritatea. Desi corelative, aceste concepte acopera sfere semantice diferite, in special in domeniul controlului social. Asfel, in timp ce puterea denota mai ales modalitatile brutale, lipsite de normativitate consensuala ale profesorolor, autoritatea este sustinuta, macar partial de un sistem de norme si valori impartasite si de catre elevi. [11]

Document online: Jocuri muzicale in gradinita Referat: Fisa de evaluare predictiva - evaluare predictiva a achizitiilor prescolare

Prin dozarea diferita a puterii si autoritatii au luat nastere mai multe tipuri de control din partea profesorilor asupra elevilor sai. Wragg considera ca exista 6 tipuri de control[12] :

1. autoritar- acest tip de control se bazeaza pe conceptia profesorilor potrivit careia ei sunt obligati sa mentina ordinea si sa ia decizii in toate situatiile care pot aparea. Cu toate ca aceasta obligatie este intemeiata pe "bagajul mult mai mare de cunostinte si experiente" al profesorilor, acest tip de control devine prea usor represiv, descurajand formarea unui spirit responsabil si autonom.
2. permisiv- acesta se bazeaza pe libertatea individuala si pe dreptul de a alege al elevilor. Desi ajuta la dezvoltarea autonomiei lor poate usordegenera intr-o prea mare relaxare.
3. un tip de control bazat pe modificarile de comportament prin intermediul dubletului pedeapsa-recompensa, pe care profesorii il pot utiliza pentru modelarea comportamentelor dezirabile, insa acest tip de control reduce actiunile elevilor la "reactii primitive, de tipul reflexelor conditionate"(E. Stan)
4. un tip centrat pe relatii de parteneriat cu elevii, accentul fiind pus pe negociere si participare, insa in acest caz procesul efectiv de invatare paote fi neglijat.
5. tipul stiintific- prin care se controleaza sistemetic procesul de predare, dar exista obiectia ca acesta este un act intuitiv si nu poate fi supus unei analize relevante.
6. un tip centrat pe conexiunile scolii cu alte subsisteme sociale- acest tip de control se bazeaza pe existenta influentelor de ordin politic, financiar, social, emotional asupra scolii ca institutie, infleunte pe care profesorul trebuie sa le controleze. Insa putem usor constata ca acest lucru este practic imposibil.

Trebuie facuta mentiunea ca, pe de o parte, aceste 6 tipuri de control conturate de Wragg nu subzista in stare pura, iar pe de cealalta parte ele pot fi indentificate cu ceea ce in literatura de specialitate apare sub numele de stiluri de conducere, fapt foarte important daca consideram relatia dintre profesori si elevi echivalenta celei intre sefi si subordonati, si privim scoala ca pe o organizatie, cu roluri prestabilite in regulamentul intern.

Stilul profesorului (stilul didactic) reprezinta totalitatea procedeelor generale si specifice ale activitatii acestuia, care permit folosirea maximala a calitatilor si capacitatilor. (Arama Eugenia)

Primele incercari de studii experimentale asupra stilurilor de conducere apartin lui K. Lewin[13] care a identificat trei stiluri respectiv:

1. autoritar sau autocratic in care conducatorul determina activitatea grupului, fixeaza sarcinile de munca si metodele de lucru; desi, pe termen scurt, stilul este eficace, genereaza tensiuni, nemultumiri, frustrari, ostilitate si chiar agresivitate;
2. democratic in care conducatorul discuta problemele si adopta deciziile impreuna cu grupul, chiar daca face aprecieri obiective si realiste asupra activitatii celorlalti; stilul este eficace, asigura interdependenta de actiune a membrilor grupului, precum si stabilirea

unor relatii de buna colaborare si a unui climat socio-afectiv placut;

3. "laissez-faire" cand conducatorul lasa subordonatilor sai intreaga libertate de decizie si de actiune, furnizeaza anumite informatii suplimentare si nu se intereseaza de derularea activitatii, desi la inceput favorizeaza instalarea unei atmosfere destinse, stilul genereaza o eficienta scazuta, deoarece in cadrul grupului se lucreaza fara angajare profunda in munca si la intamplare.

La concluzii apropiate ajunge si R. Likert, care in lucrarea "Le gouvernement participable de l′entreprise" distinge patru sisteme de management (stiluri de conducere) si anume:

1. sistemul 1 (stilul autoritar-exploatator), caracterizat prin conducere pe baza de frica si constrangere, comunicarea la varf, deciziile sunt adoptate si impuse de catre nivelul superior al ierarhiei fara consultare, superiorii si subordonatii sunt din punct de vedere psihologic foarte indepartati si, uneori, se acorda recompense;

2. sistemul 2 (stilul autoritar-paternalist), caracterizat prin conducerea prin recompense mai degraba decat prin sanctiuni, dar subordonatii raman integral supusi, informatiile ascendente de la baza sunt cele care convin sefului, deciziile sunt luate in partea superioara a ierarhiei, numai anumite decizii, minore, sunt delegate subordonatilor si se solicita idei si propuneri de la subordonati;

3. sistemul 3 (stilul consultativ), caracterizat printr-o incredere sporita dar nu deplina in subordonati; conducatorii folosesc eficace ideile si propunerile subordonatilor si stimuleaza comunicatiile ascendente si descendente, se folosesc preponderant recompensele si, mai rar, sanctiunile iar deciziile se adopta tot la nivelul ierarhic superior;

4. sistemul 4 (stilul participativ), caracterizat printr-o incredere deplina a conducatorilor in subordonati, se stimuleaza permanent comunicatiile in organizatii, ideile si propunerile subordonatilor, participarea la stabilirea obiectivelor si luarea deciziilor, iar conducatorii si subordonatii sunt apropiati din punct de vedere psihologic.

Desi in majoritatea cazurilor conducerea democratica este mai indicata, avand ca rezultate relatii amiabile intre elevi, performantele inalte si acceptarea profesorului de catre clasa, depind adesea de autoritatea profesorului, de exigenta acestuia. Cand sarcina este structurata liderul autoritar se bucura de simpatia membrilor putand determina obtinerea unui randament deosebit. De acea, se apreciaza ca profesorii eficienti, sunt cei care stiu sa realizeze un echilibru intre controlul strans si exigent si deplina libertate de exprimare a elevilor sai. (Likert R, apud Leontin Stanciu).

Kenneth Moore considera ca stilul autoritar denota putere, presiune, dominatie. Profesorul utilizeaza acesti factori in relatiile lui cu elevii, asumandu-si singur responsabilitatea pentru deciziile privitoare la clasa ca intreg. Elevii sunt supusi unui control strict, impus rapid, avand drept suport frica. Profesorul poate recurge la umilirea elevului in fata clasei, mizand pe efectul de unda, in ideea ca ii va determina si pe ceilalti elevi la o ascultarea neconditionat. Efectele stlului autoritar sunt si ele subliniate de K. Moore: "Cercetarilesugereaza ca acest stil de conducere are adesea ca rezultat o atmosfera de ostilitatesi induce elevilor sentimentul neputintei si al instrainarii fata de obiectul de studiu respectiv. Adesea, intr-o atmosfera de ostilitate, elevilor le este teama sa faca incercari, astfel dezvoltandu-se lipsa de incredere in sine si pesimismul. Elevii au tendinta de a renunta cand trebuie sa infrunte o noua dificultate sau o sarcina noua." (K. Moore, 1992)

Pe scurt, Moore prezinta ca fiind principalele trasaturi ale stilului autoritar urmatoarele:

a pedepsi

a impune

a critica

a utiliza o voce ascutita

a domina

a inspira teama

a umili

a cere imperativ

a exercita presiuni

a fi aspru.

Pentru mai buna conturare a stilului autoritar este indicat sa luam in considerarea si trasaturile mentionate de W. Parkaz si Beverly Stanford in "Beacoming teacher"(1992):

sef

comanda

presiune

impune ideile sale

pedepseste

voce ascutita/aspra

putere

cere imperativ

dominare

critica.

Controversele pedagogice in legatura cu relatia profesor - elev se situeaza intre cele doua extreme: cea a permisivismului (liberalismul) si cea a autoritarismului, constituite in teorii pedagogice distincte (I. Nicola).

Teoria disciplinei permisive sau liberale isi are originea in conceptia lui J.J. Rousseau: "totul este bun cand iese din mainile autorului lucrurilor, totul degenereaza in mainile omului".

J.J. Rousseau considera ca interventia educatorului nu se justifica - daca este bun copilul de la natura.

Existenta oricarui sistem presupune un anumit mod de functionare a relatiilor dintre autoritate si libertate. Disciplina sociala reglementeaza aceste relatii, presupune acceptarea si respectarea unui ansamblu de norme, cerinte si dispozitii. Din perspectiva autoritatii disciplina sociala genereaza si impune un ansamblu de cerinte si reguli iar din perspectiva libertatii exercita o presiune in vederea respectarii lor.

Interdependenta dintre autoritate si libertate difera in functie de particularitatile sistemului macrosocial.

Sistemul macrosocial comunist impune o disciplina bazata pe constrangerea fizica, economica, politica etc.

Sistemul macrosocial democratic genereaza o disciplina bazata pe normele majoritatii, dispozitiile ei vizand apararea intereselor societatii in ansamblu dar si a fiecarui membru in parte. In acest caz, libertatea se bazeaza pe constientizarea necesitatii respectarii dispozitiilor impuse de autoritate.

A fi liber nu inseamna a respinge orice reglementare pentru ordine, reguli si dispozitii, a nu recunoaste o anumita subordonare fata de imperativele autoritatii

Orientarea nou-directivista din pedagogia contemporana, reprezentata de Carl R. Rogers, Gilles Ferry etc., se inscrie in aceeasi arie a liberalismului pedagogic. Adeptii acestei orientari se declara impotriva constrangerilor intemeiate pe teama, amenintare, prescriptii paralizante pentru evolutia normala a copilului. Asemenea interventii brutale conduc la deformarea vietii interioare prin instaurarea incapatanarii, a sentimentului de culpabilitate, a complexului de inferioritate.

Multe din reflectiile acestei orientari si-au gasit aplicarea in organizarea activitatii de grup, grupul fiind considerat un mijloc de a oferi posibilitatea exprimarii libere a copilului.

La polul opus se afla teoria disciplinei autoritare. Punctul de plecare al acestei teorii este ideea potrivit careia natura umana este prin esenta sa predispusa la manifestari negative, care ulterior vor lua forme violente de manifestare. Pentru atenuarea si franarea lor sunt necesare masuri severe de constrangere. Reprezentatul cel mai de seama al acestei orientari este pedagogul german I.F. Herbart. Unul dintre conceptele fundamentale ale sistemului sau pedagogic este cel de guvernare prin porunci, interdictii severe si pedepse. El nu exclude si metode mai blande ca sfaturile, activitatea preferata, autoritatea educatorului dar acestea nu se vor substitui guvernarii prin dresaj.

Reprezentantii orientarii sociologice in educatie continua ideile lui Herbart privitoare la disciplina in scoala. Acestia (Durkheim, Kerschensteiner) inclina balanta in favoarea autoritatii, restrangand campul de manifestare a individului. Copilul trebuie obisnuit - sustine Durkheim - sa-si stapaneasca "egoismul natural" prin subordonarea sa imperativelor autoritatii externe.

Cele doua orientari fundamentale asupra disciplinei: liberalismul si autoritarismul denatureaza relatia dintre autoritate si libertate.

In esenta, autoritatea si libertatea sunt doua laturi complementare ale relatiei pedagogice. Mentinerea echilibrului intre ele este un indiciu al

functionalitatii optime a acestei relatii. Autoritatea nu inseamna doar constrangere si pedeapsa. Ea are si un rol stimulativ pentru copil iar libertatea nu se reduce doar la anumite manifestari spontane.

Atitudinea disciplinata matura marcheaza echilibrul intre autoritate si libertate.

Pentru a intelege dezvoltarea structurii de influenta,conducere,autoritate si putere in clasa de elevi este necesara diferentierea termenilor respectivi.

Termenul de conducere(leaderschip) are in psihologia sociala mai multe sensuri:

· de exercitare a autoritatii si a puterii asupra grupului,

· de dominare prin influenta,

· de organizare si focalizare a energiilor grupului in directia scopului propus.

Dintre aceste semnificatii in mod evident cea de organizare si focalizare a energiilor grupului in directia scopului propus este cea mai convenabila,deoarece se diferentiaza de componentele negative ale puterii restrangand sfera de actiune a influentei ,centrandu-se pe mobilizarea membrilor grupului si pe sarcina de grup.

Conducerea propriu-zisa ca dirijare efectiva, operativa se realizeaza pe baza autoritatii investite, statuate, a profesorului -autoritate care-i confera dreptul de a decide.Conducerea efectiva reprezinta manifestarea autoritatii dar si a libertatii responsabile a elevilor prin participarea lor la activitatile manageriale.Conducerea nu se realizeaza pas cu pas in sens behaviorist ci este un sistem de actiuni si mijloace prin care profesorul influenteaza elevii, pentru realizarea obiectivelor stabilite.De aici rezulta corelarea stansa a conducerii cu coordonarea si indrumarea elevilor.

Puterea raportata la autoritate este predominant subiectiva, intemeiata mai mult pe constrangere decat pe consimtamant.

Puterea imbinand constrangerea cu legitimitatea a fost clasificata de Franch si Raven in 5 categorii:

1. puterea fondata pe recompensa,

2. puterea fondata pe pedeapsa,

3. puterea fondata pe legitimitate,

4. puterea fondata pe competenta,

5. puterea fondata pe identificare.

Dintre aceste tipuri de putere cele bazate pe legitimitate si pe competenta acumuleaza cel mai mare numar de bile albe ,desi in practica se intalnesc toate formele dar in grade diferite.Puterea bazata pe recompensa,pe pedeapsa si pe identificare foloseste constrangerea ,pozitiva sau negativa,dependenta fata de sef a membrilor grupului.

In clasa de elevi profesorul sau profesorul -diriginte reprezinta autoritatea, bazata pe legitimitate,el este managerul oficial,cu un anumit rol-status predeterminat.Evolutia pozitiva a relatiilor intragrupale ar trebui sa conduca la mentinerea autoritatii sale legitime ,la care sa se adauge autoritatea de competenta fara alunecari spre extrema puterii.In realitatea educationala ca si-n alte domenii de activitate mirajul puterii este foarte mare.Tentatia de a folosi mijloacele de constangere ,de a manevra recompensa,pedeapsa chiar si identificarea pentru obtinerea puterii personale este prezenta si-n invatamant sau in clasa de elevi.Astfel profesorul foloseste diferite forme si grade de constangere de la metodele expozitive de predare-invatare pana la cele de constrangere fizica .

J.Muller identifica mai multe feluri de constrangere:

· directa si indirecta,subtila,

· fizica si psihica ,

ele fiind moduri nelegitime de exercitare a puterii.

Din categoria constrangerii directe Muller se refera la tortura,bataia,luarea ca ostatic,izolarea fizica.Constrangerea indirecta mai subtila este considerata:insulta,amenintarea,tipatul,ironia,critica,intreruperile,neascultarea,analiza excesiva,folosirea jargonului,izolarea psihica.Constrangerea fizica este concretizata in :tipat,gesturi amenintatoare,plans,privirea trista,priviri incarcate cu ura,spatiu amenintator,atitudini devalorizante.Constrangerea psihologica este cea mai puternica si mai perversa dintre toate ,aceasta fiind realizata prin:minciuna,retinerea informatiei,flatare,simularea bolii,culpabilizarea,moralizarea,pasivitatea,me-taforizarea,a spune e spre binele tau.

Aceste tipuri de constrangere se folosesc in mod cu totul nepedagogic in clasa de elevi.

Cultura scolii a asimilat treptat idei privind natura umana, caracteristici ale aces-teia concretizate in opinii si chiar modele explicite sau implicite privind copilul. Ideea centrala este credinta in natura perfectibila a copilului, in planul modalitatilor de a face educatia apar, adeseori, deosebiri. Ele s-au structurat in mentalitati care afirma, de exemplu, credinte de tipul 'bataia este rupta din rai', care exprima o anumita conceptie privind modalitatea de educare a copilului si anume nevoia de constrangere si pedeapsa, intrucat copilul nu doreste sau nu-i place sa mearga la scoala sau sa fie instruit. Formulari de tipul: 'pe copil sa nu-l saruti decat in somn' sau 'copilul este neputincios' sunt sursa pe care s-au dezvoltat o serie de valori cum ar fi severitatea si dirijarea. Am dat aceste exemple pentru a arata ca in cultura scolii au fost asimilate uneori, elemente ale culturii educationale sociale (structurate ca un model educational implicit). Acesta asimilare este datorata, pe de o parte, izomorfismului ce exista intre cultura sociala si cea a scolii, iar pe de alta parte, faptului ca profesorii aduc cu ei experienta lor de parinti, chiar daca aceasta este 'cenzurata' de cultura pedagogica.

Razvratirea - raspuns al severitatii?

Desi multi dintre noi reusesc sa isi pastreze umanitatea in cadrul acestui sistem bazat pe recompensa si pedeapsa, totusi alternativele aparente sunt doar supunerea si razvratirea. Ne supunem atunci cand ne este frica de consecinte, nu pentru ca ne-ar pasa de autoritatea unei persoane. Intr-un sistem de putere suntem rareori intrebati care ar fi nevoile nostre, primind in schimb doar ordine. Ne razvratim din nevoia noastra de autonomie, pentru a fi capabili de a lua noi deciziile ce le dorim indiferent de ce ne spun altii sa facem. Razvratirea poate fi singura cale prin care cineva poate simti ca are puterea. Dar oricat de bun ar fi sentimentul imediat, razvratirea nu vine dintr-o decizie luata in mod real. O decizie reala este cu mult diferita decat a actiona fara frica de consecinte.
A lua o decizie constienta in fata fricii de consecinte este un act caracterial foarte puternic, uneori continuand constient de posibilitatea unor suferinte severe. Acest fel de forta este esenta nonviolentei practicate de Gandhi sau de Martin Luther King Jr. Uneori in aceasta postura putem fi de acord cu ceea ce ni se cere sa facem, pentru ca se prea poate ca acel lucru chiar sa raspunda nevoilor noastre. Alte dati ar insemna sa ne opunem clar, dar pastrand dialogul cu persoana cu autoritate, oferind cu empatie expresia sentimentelor si nevoilor noastre, in incercarea de a acoperi cat mai mult din nevoile ambelor parti. Asa cum libertatea de a spune DA depinde de optiunea de a spune NU, nu putem onest sa alegem NU daca a alege DA raspunde nevoilor noastre, separat de ceea ce doreste persona aflata in autoritate.

Cand folosim ca si argumente forta, invinuirea si critica, chiar daca o sa reusim sa ne creem anumite avantaje pe termen scurt, ne distantam clar de cei a caror atitudini vrem sa le vedem schimbate. Succesele ce se obtin prin intimidare decat prin dialog, prin argumentare decat prin ascultare, nu vor duce la transformarea pe care o dorim, nici in noi nici in cei la care vrem sa le schimbam atitudinea. Mai devreme sau mai tarziu, cei cu mai multa putere vor castiga, iar ceilalti vor fi lasati infranti si umiliti.
Sa fi capabil sa asculti cu intelegere nu este un lucru usor. Este o practica spirituala, cerandu-ne sa ne concentram asupra valorile fundamentale ale compasiunii si ale nonviolentei. Pentru a putea sa ne distantam de propriile noastre ganduri de bine si rau, va trebui sa gasim in noi un nivel adanc de incredere in diversitatea universului si in fundamentala natura pasnica a nevoilor umane. Premiza spirituala care ne poate oferi aceasta incredere sunt nevoile umane, care sunt diferite de strategiile umane, si care sunt universale si impartasite de noi toti: afectiune, apreciere, intelegere, siguranta, nevoia de a contribui, de a conta pentru altii. Conflictele apar asadar din diferitele strategii pe care le folosim pentru a ajunge la acelasi set de nevoi de baza, si nu din nevoi propriu zis.

Exista o tensiune foarte mare intre grupurile de varsta. Adultul nu trebuie sa dicteze, el trebuie sa aiba autoritate pe un teren de libertate si nu pe unul de forta.Cine trebuie sa dea startul reconcilierii dintre 'tabere'? Elevii, care sa accepte ritmul mai lent al dascalilor si sa faca diferenta intre libertate si libertinaj? Sau profesorii, care sa renunte la hibele vechiului sistem si sa-i perceapa pe elevi ca pe niste prieteni, nu doar ca pe o masa de ascultatori docili.

'Vedem acum ca si cea mai prostuta fata poate deveni vedeta daca are un corp frumos si se plimba cu cine trebuie, ca anumiti tipi semianalfabeti au facut avere. Aceste lucruri ii indeparteaza pe copii de invatat si reduc din autoritatea profesorilor', sustine sociologul Ioan Mihailescu. Acesta mai arata ca si balansul dintre bogat si sarac joaca un rol definitoriu.

Conflictul dintre generatii face din ce in ce mai multe 'victime' printre adolescenti, profesori si parinti, insa niciuna dintre tabere pare ca nu gaseste o cale de reconciliere. Elevii vor un profesor modern, sociabil, cool. Profesorii doresc un elev cuminte, disciplinat si ascultator. La randul lor, parintii vor un copil bun. Ce-i de facut? Psihologii si sociologii trag un semnal de alarma cu privire la evolutia si transformarile adolescentilor din '90 incoace, considerand ca, de fapt, problemele isi au radacinile in mediul familial. Ei sustin ca denaturarea comportamentului elevilor este un efect al neintelegerii dintre doua institutii care au demisionat: scoala si familia. Fiecare cere de la celalalt formare, dar nimeni nu face nimic, iar copiii sunt prinsi in acest pendul permanent. Prin urmare, ei se duc in spatele blocului si gasesc ceea ce cauta: intelegere din partea grupului, care, de cele mai multe ori, cultiva violenta.Un studiu realizat de Institutul de Stiinte ale Educatiei, in colaborare cu Institutul de Criminalistica, arata ca fenomenele de violenta se intalnesc in 75% din scoli. Sondajul a fost realizat in perioada 2004-2005, pe un esantion de 1.207 unitati de invatamant din tara si din Bucuresti. Rezultatele au scos la iveala trei tipuri de violenta: intre elevi, elevi fata de profesori si profesori fata de elevi. Studiul a mai aratat ca agresivitatea adolescentilor fata de dascali este intalnita cu precadere in mediul urban (54%), cu 20 de procente mai mult decat in mediul rural. Ingrijorator este faptul ca 45% dintre profesorii de la oras isi agreseaza elevii, in timp ce in mediul rural dascalii se arata mai 'calmi' - 24,5%.    

Mediul ideologic general de permisivitate si oportunitati i-a influentat cu precadere pe adolescenti, ei fiind la varsta la care fac optiunile. A fost momentul de ruptura, care a provocat conflictul dintre profesori, elevi si parinti. Psihologul Aurora Liiceanu sustine ca neintelegerile dintre scoala si familie se rasfrang asupra copiilor.

'Se pare ca atat profesorii, cat si parintii au demisionat. Fiecare cere de la celalalt formare, dar pana la urma nimeni nu face nimic, iar elevii sunt prinsi la mijloc. Ei ce fac? Se duc in spatele blocului si gasesc ceea ce cauta, intelegere din partea grupului, care nu va participa aproape niciodata la bunastarea individului.' Faptul ca masurile represive nu mai sunt acceptate intr-o societate democratica i-a dezorientat atat pe parinti, cat si pe profesori. 'Pentru ca 'li s-a luat nuiaua din mana', profesorii nu pot avea o comunicare directa cu tinerii. Faptul ca elevii nu le mai stiu de frica creeaza o confuzie in mintea dascalilor.

Trebuie gasit un 'modus vivendi' firesc', explica Stelian Dumistracel, profesor universitar doctor, lingvist, la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iasi.

Desi au trecut aproape 18 ani de la Revolutie, realitatea ne arata ca inca mai exista cadre didactice care penduleaza intre doua stari.

'Fie se imagineaza a fi ciobanul cu bata la turma, fie ramane un simplu difuzor de date care nu reuseste sa accepte modificarile din societate', a adaugat Dumistracel. Sociologii sustin ca alte motive care au dus la neintelegerile dintre elevi si profesori sunt democratia prost inteleasa de tineri si debusolarea cadrelor didactice.

Promovarea, de cele mai multe ori, a inculturii si a nonvalorii de catre mass-media a determinat un haos in mentalitatea dascalilor, al caror sistem de valori a fost rasturnat.

O atmosfera pedagogica se va obtine prin cultivarea unor raporturi personale de incredere, prin promovarea activitatilor de grup, prin incurajari, ajutor, confirmari, dozarea rationala a cerintelor si evitarea situatiilor impovaratoare psihic. In acest fel, rolul conducator al profesorului va fi acceptat si nu resimtit ca o interventie externa, ostila, autoritatea sa va fi castigata si nu impusa.

Menirea dascalului este inainte de toate , de a face din discipolul sau, o fiinta responsabila,chiar si cu riscul de a folosi autoritatea in momentul in care ratiunea nu mai gaseste solutii, iar noi sustinem ca orice fiinta responsabila nu este niciodata absolut libera..libertatea nu este absenta regulilor , iar ordinea nu este absenta libertatii.

CAUZELE ABSENTEISMULUI

Contextual social actual a dus la cautarea unor cauze multiple in diverse medii, cu care elevul-licean interactioneaza.

Astfel exista cauze:

Care tin de personalitatea si starea de sanatate a elevului

-motivatie scolara scazuta,

-lipsa de interes,

-incredere scazuta in educatia scolara,

-oboseala, anxietate,

-autoeficacitate scazuta,

-imagine de sine deteriorata,

-sentimente de inferioritate,

-abilitati sociale reduse,

-pasivitate,

-refuzul de a adera la o alegere facuta de altii (reactie la presiunea exercitata de dorintele adultilor)

Care tin de familie, conditiile socio-economice ale familie

-saracia,

-stil parental indiferent, neglijent,

-familii dizarmonice,

-parinti foarte ocupati sau plecati in strainatate

Care tin de contextul scolar specific (inclusiv relatia profesor-elev):

presiunea grupului,

-supraincarcarea scolara,

-comunicarea defectuasa elev-profesor (ironizarea, umilirea elevului)

-evaluarea subiectiva,

-frica de evaluare,

-conflict cu colegii,

-practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante,

- incompatibilitate intre aspiratiile, trebuintele de invatare si oferta educationala a scolii;

- politici proabsenteiste ale scolii la elevii din clasele terminale (in scolile de ,elita'')

Pentru studiul de fata prezinta interes , in special cauzele absenteismului care tin de contextul scolar specific, si mai precis, caracteristicile stilului autoritar al profesorilor care au repercursiuni asupra psihicului elevilor, determinand modificari comportamntale, care printre altele se se concretizeaza in absentarea de la orele acestor profesori.

Mai trebuie mentionat, de asemenea, si faptul ca in cazul elevilor de liceu- care reprezinta universul cercetarii de fata- fuga de la ore este rezultatul unei optiuni multifactoriala aparuta in urma unui proces de decizie, care- in cazul disciplinelor de profil- credem noi, are la baza tipul de control autoritar exercitat de profesori.

CAUZA ABSENTEISMULUI LA LICEENI LA DISCIPLINELE DE PROFIL ESTE STILUL AUTORITAR AL PROFESORILOR.

STILUL AUTORIAR AL PROFESORILOR (care determina chiulul elevilor)

1. TRASATURILE PROFESORILOR CU TIP DE CONTROL AUTORITAR:

lipsa consultarii cu elevii

plasarea in prim-plan a autoritatii formale

inclinat spre critica

aspru/sever

inspira teama

folosesc o voce asctita/aspra

pedepseste indisciplina neadecvat

indrumare excesiva

control strict (rapid)

a umili in fata clasei

2. EFECTELE STILULUI AUTORITAR ASUPRA ELEVILOR:

atmosfera de ostilitate

geneerazasentimente de : - neputinta

- instrainare fata de obiectul de studiu

- teama de a face incercari

- renuntarea in fata unei dificultatii/sarcini noi

BIBLIOGRAFIE

Bochenski, Josef - Ce este autoritatea? , Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992;

Dictionarul explicativ al limbii romane Academia Romana, Institutul de Lingvistica 'Iorgu Iordan', Editura Univers Enciclopedic, 1998;

Joita , E. - Management scolar , Editura Gh. C. Alexandru, 1995;

Leca, Corina ,coord. - Educatia pentru democratie si drepturile omului- Ghidul profesorului -, Editura SIEDO ,1998;

Neamtu, Cristina - Devianta scolara. Ghid de intervetie in cazul problemelor de comportament ale elevilor, Editura Polirom, Iasi

Osterrieth, P - Copilul si familia. Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1973;

Paun, Emil - Scoala o abordare sociopedagogica, Editura Polirom, Iasi, 1999;

Stan, Emil -Profesorul intre autoritate si putere, Editura Teora, Bucuresti, 1999;

Stanciulescu E. - Teorii sociologice ale educatiei,Editura Polirom, Iasi, 1996;

Zamfir C., Vlasceanu L., - Dictionar de sociologie , Editura Babel, Bucuresti, 1993;

isjcj.ubbcluj.ro (Eugenia Arama- managementul prezentei elevilor la scoala).

https://www.evenimentulzilei.ro/articleprint.php?artid=278831

www. Armyacademy.ro/reviste (Leontin Stanciu- Abordari teoretice ale stilurilor de conducere) ;

https://www.human-rights.net/siedo/gidul.html