Film televiziune
Mack Sennett (Michael Sinnott)Mack Sennett (Michael Sinnott) Mack Sennett are intocmai ca Ince o mare vocatie de animator. Dupa ce isi facuse exercitiile de digitatie in comediile de la 'Biograph', cineastul fondeaza in 1912 firma 'Keystone' unde lucreaza ca regizor, coscenarist, supervizor, monteur si producator. Sennett va lansa, sau va contribui la consolidarea carierei lui Chaplin, Keaton, Harold Iloyd, Harry Langdon, Fatty, Ben Turpin, Al Saint John sau Mabel Normand, pilonii burlescului din anii 1910 / 1920, tot asa cum Griffith va fi maestrul lui Erich von Stroheim, King Vidor ('Aleluia' primul film din istoria cinematografului jucat in totalitate de negri) si Raoul Walsh - cineasti cu o contributie esentiala la progresul filmului narativ psihologic, iar Ince va fi invatatorul cinematografic al lui Frank Borsage (autor de filme psihologice, foarte aproape de melodrama), un alt exponent de seama al aceluiasi filon. Sennett redescopera traditia autohtona si cea straina a burlescului potentand-o in termenii unui stil original cristalizat pana in ultimele lui detalii, reusind sa impuna o veritabila scoala. Productia de la Keystone inregistreaza mai multe varste stilistice: a) prima varsta, cuprinsa intre 1912-1913 se defineste mai ales prin reluarea sugestiilor la care fusese sensibil inca McCucheon - parintele formulei, provenite din teatrul de music-hall anglo-saxon si din reprezentatia de circ. Sunt privilegiate goana-urmarirea, travestiul, gag-ul violent, comicul gros cu o nuanta licentiaosa. Nu mai putin, productiile din 1912-1913 se caracterizeaza prin intrebuintarea relativ frecventa a trucajelor convocate nu o data pentru marirea coeficientului spectacular al actiunii si, mai ales, pentru a da gag-ului un aer fantastic.
Prima varsta a burlescului propune filme in care
improvizatia joaca un rol esential. colii sennettiene
face dovada masurii si chiar a finetii sale de joc, caci Normand se numara
printre putinii actori burlesti care stiu sa evite grimasele. Dupa 'Mickey' productia sennettiana va
face loc, din ce in ce mai mult, lung metrajului, cu succes in unele cazuri, cu
esecuri clare in altele, anume in cazurile in care economia narativa a filmului
de lung metraj vine sa compromita densitatea de gag-uri: se produce o saracire
a arsenalului de gag-uri, evident cu exceptia lui Chaplin, Buster Keaton,
Harold Lloyd si Harry Lendon. Toti acesti comici propun lung metraje care duc
stilurile individuale, si in acelasi timp stilul colectiv, cel al scolii burlesti,
la desavarsire.
|