Filme despre Holocaust

Filme despre Holocaust

Lista lui Schindler

Lista lui Schindler, o capodopera cinematografica, castigatoare a 7 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film si cel mai bun regizor, a cucerit atat criticii de arta cat si publicul.Filmul prezinta o poveste adevarata a enigmaticului Oskar Schindler, membru al Partidului Nazist, un afemeiat si un profitor dar care reuseste sa salveze vietile a mai bine de 1100 de evrei in timpul Holocastului.

Filmul il are ca protagonist pe Liam Nesson in rolul lui Oskar Schindler sub regia lui Steven Spielberg.Pelicula prezentandu-l pe Schindler , care prin sarm si eleganta , reuseste sa 'distreze' ofiteri germani importanti din Cracovia intr-una din seratele lor obisnuita.Datorita inventivitatii sale reuseste sa obtinuta favoruri de la armata germana , printre care si o fabrica ce va servi pe viitor loc de refugiu si ajutor pentru evrei.

Amen :

Un alt film construit pe bazele Holocasutului este filmul Amen  al regizorului Costa Gavras. Subiectul filmului vorbeste despre tacerea Papei Pius al XII-lea (Marcel Iures) in fata dramei Holocaustului. Pelicula povesteste istoria tragica si reala a unui ofiter SS protestant, Kurt Gerstein (personaj al germanului Ulrich Tukur), ale carui semnale de alarma catre Biserica si Vatican in legatura cu lagarele de exterminare naziste ramin fara efect. El este ajutat de un tanar iezuit, Ricardo Fontana, un personaj fictiv, pe care actorul Mathieu Kassovitz il joaca extrem de convingator.

In chiar inima teatralismului lui Méliès exista, asadar, o difuza intuitie vizionara, o presimtire a ceea ce va fii noua arta. {i numai in acest fel se poate explica marea influenta exercitata de filmele de la "Star Film" (casa de productie, firma lui Méliès) asupra cinematografului autohton din epoca (productia Lumière, productia Pathé, productia Gaumont, in principal), ca si asupra cinematografului strain - englez, american, italian, cu osebire.

Initial, trucajele pe care le foloseste Méliès, sunt trucaje teatrale. Pur si simplu transferate din spectacolele de prestidigitatie si iluzionism, pe platou. Este vorba de intrebuintarea trapelor si a diverselor efecte pirotehnice.

Trucajele propriu-zis cinematografice descoperite, unele intamplator, cuprind, intre altele disparitia - o intalnim pentru prima oara in "Disparitia unei doamne la Robert Houdin" - 1896 - trucaj din categoria acelora pe care Christian Metz le numeste trucaje profilmice - e vorba de intreruperea filmarii, parasirea campului vizual de actor si reluarea filmarii.

Substituirea - trucajul este prezent intr-un set de filme tot din 1896 din care fac parte "Conacul diavolului" si "Fakirul indian" - in cazul substituirii, dupa intreruperea filmarii se opereaza inlocuirea actorului cu un altul si reluarea filmarii.

Fondu - ul si enchainé-ul - functionand ca semne de punctuactie cinematografica. Fondu-urile de deschidere si de inchidere, se intalnesc prima data, in filmele din 1898. La fel enchainé-ul, datorita caruia in "Pygmalion si Galateea", Méliès realizeaza transformarea statuii Galateei intr-o fiinta vie.

Expunerea multipla cu masca si expunerea multipla cu masca mobila (expunerea multipla cu masca si fond negru este descoperita in doua filme din 1898, cele patru capete stanjenitoare si dedublare cabalistica ; o performanta in utilizarea mastii mobile, o reprezinta "Omul oechestra" din 1900).

Supraimpresiunea (este practicata in cateva filme din 1898 -
"Pestera blestemata", "Vis de artist", "Atelierul pictorului".

Cu un an inainte, insa, englezul George Albert Smith experimentase procedeul in "Fratii corsicani" si intr-o serie de filme cu subiect legendar ca: "Mos Craciun", "Cenusareasa", "Faust si Mefisto".

Toate aceste filme aparand pe ecrane concomitent cu filmele amintite mai inainte ale lui Méliès, majoritatea istoricilor il considera pe Méliès parintele supraimpresiunii, caci filmele lui sunt difuzate in 1898, inaintea filmelor lui Smith provocand uimirea si mobilizand lumea cinematografica la exploatarea procedeului).

Filmarea accelerata (o gasim la Méliès inainte de 1900, paternitatea cineastului e incerta, sigura e importanta derivata din ideea intrebuintarii sistematice a acestui trucaj intemeiat pe modificarea vitezei de filmare).

Filmarea inversa - se pare ca Méliès isi imparte intietatea descoperirii cu
Louis Lumière.

"Baile Dianei la Milano" realizat, dupa unii istorici, in 1896, dupa altii, in 1897, ii permite lui Méliès o mica gluma. (Printr-un salt innotatorii din piscina revin din apa pe trambulina de pe care sarisera)

In 1896 Lumière face faimosul "Daramarea unui zid" (in care vedem un prerete daramat de cativa lucratori , refacandu-se ca prin farmec din molozul lui).Trucajul este singurul element de limbaj cinematografic pe care il gasim in filmele cineastului.

Daca travlingul constituie o descoperire a casei Lumière, panoramicul este exersat pentru prima oara in "Panorama Senei" (Méliès - 1899), (travlingul se datoreaza lui Alexandrè Promio, operatorul trimis de Lumière in Italia, pentru a realiza "Canale grande la Venetia" - 1896. Promio amplaseaza camera pe o gondola, panoramicul sau infatisand Puntea Suspinelor, Palatul Dogilor si alte monumente ale orasului. Aceasta miscare de aparat a ceea ce toti istoricii cinematografului numesc un travling spontan, realizat empiric, un travling spontan, de vreme ce nu avem de-a face cu o miscare construita anume, ci pur si simplu, de fixarea aparatului de luat vederi pe un mobil. Pe urmele lui Promio, multi operatori ai firmei Lumière si deindata tot atatia operatori englezi si americani, vor realiza aceste travlinguri, care nu-si merita numele, cu ajutorul trenului, tramvaiului, telefericului etc. Lui Méliès i se atribuie un fals travling prezent in "Omul cu capul de cauciuc" - 1901, unde efectul vizual echivaleaza efectul unui travling inainte).

Paralela care se poate stabili intre Lumière si Méliès vizaza si alte planuri. De pilda, orientarea spre anumite genuri cinematografice. Grosul o

The Pianist :

Castigator a 3 premii Oscar in 2003, Palme d'Or pentru cel mai bun film din competitie la Festivalul de la Cannes din 2002 si premiat al Academiei Europene de Film, pentru cea mai buna imagine

Bazat pe memoriile pianistului W. Szpillmann, filmul este povestea adevarata a unui stralucit pianist polonez, care, datorita originii sale evreiesti, este fortat ca pe timpul ocupatiei naziste a Poloniei sa duca o viata de fugar, pentru a scapa de deportare.