Stocurile - definirea si clasificarea stocurilor

In contabilitatea financiara a intreprinderii stocurile sunt clasificate si delimitate in functie de patru criterii: fizic, destinatie, faza ciclului de exploatare si locul de creare a gestiunilor.

Stocurile reprezinta ansamblul bunurilor si serviciilor care intervin in cadrul ciclului de exploatare, fie pentru a fi vandute in aceeasi stare sau la terminarea procesului de productie, fie pentru a fi consumate cu ocazia primei utilizari.

Stocurile sunt active detinute pentru a fi vandute in cursul normal al activitatii; in curs de productie, pentru o astfel de vanzare; sub forma de materii prime sau furnituri care trebuie sa fie consumate in procesul de prestare de servicii.

Aceasta definitie nu tine cont de natura elementului considerat, ci de destinatia acestuia, care este puternic influentata de activitatea intreprinderii care detine bunurile. De exemplu terenurile si constructiile constituie imobilizari in majoritatea intreprinderilor, dar ele sunt stocuri pentru un comerciant de bunuri imobiliare.

De asemenea, stocurile pot sa aiba o natura necorporala. Astfel, in intreprinderile prestatoare de servicii, lucrarile realizate si nefacturate, la inchiderea exercitiului constituie stocuri.

Dupa natura lor, de obicei, sunt delimitate patru categorii de stocuri:

marfurile cumparate si revandute fara nici o transformare;

materiale si furnituri, care intra in productia de bunuri fabricate;

produsele finite, obiecte fabricate de intreprindere;

lucrarile in curs de executie, produse sau servicii care au atins un stadiu intermediar de fabricatie.

Conform IAS 2 stocurile sunt definite ca toate activele obtinute in scopul revanzarii pentru desfasurarea normala a activitatii, inclusiv terenurile si alte mijloace fixe. Un activ achizitionat in alte scopuri decat vanzarea in desfasurarea normala a activitatii nu devine stoc in baza unei decizii ulterioare de vanzare a acestuia.¹

In principiu stocurile sunt clasificate in bilant conform naturii si destinatiei lor sau a ordinii cronologice in care apar, in cadrul ciclului de exploatare.

O buna gestiune a stocurilor solicita ca: natura bunurilor sa fie indicata cu precizie; intrarea in stoc sa fie inregistrata in momentul transferului de proprietate; evaluarea intrarilor si iesirilor de bunuri in si din stoc sa fie definita cu exactitate si sa ramana invariabila.

Natura bunurilor stocate este definita printr-o nomenclatura interna intreprinderii si trebuie sa fie armonizata cu o nomenclatura macroeconomica a produselor si activitatilor.

In modelul bilantier din tara noastra, sunt individualizate urmatoarele categorii de

bunuri:

materiile prime participa direct la fabricarea produselor si se regasesc in produsul finit integral sau partial, fie in starea lor intiala, fie transformata

materiale consumabile (materiale consumabile, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminte si materiale de plantat, furaje si alte materiale consumabile) participa sau ajuta la desfasurarea procesului de productie sau, in general, de exploatare, fara a se regasi, de regula, in produsul finit.

materiale de natura obiectelor de inventar reprezinta bunuri cu o valoare mai mica decat limita prevazuta de lege, pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau o durata mai mica de un an, indiferent de valoarea lor, precum si bunurile asimilate acestora (echipamentul de protectie, echipamentul de lucru, imbracamintea speciala, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, aparatele de masura si control, matritele folosite la executarea anumitor produse si alte obiecte similare). In tarile cu sisteme contabile evoluate, categoria de obiecte de inventar nu este contabilizata si prezentata in categoria stocurilor. Criteriile precise de delimitare intre imobilzarii, stocuri si cheltuieli fac ca bunurile de natura obiectelor de inventar, deci bunuri de valoare mica si al caror consum este destul de rapid sa fie considerat ca integral consumate in exercitiul lor in serviciu.

stocuri aflate la terti reperezinta diferitele materiale de natura stucurilor aflate in curs de aprovizionare, trimise spre prelucrare la terti, aflate in custodie sau consignatie la terti. In fapt ele sunt stocuri de materii si materiale, de obiecte de inventar, de produse, de animale, de marfuri si de ambalaje, care patrimonial apartin intreprinderii, dar fizic se gasesc la terti sau sunt in curs de aprovizionare.

productia in curs de executie este productia care nu a parcurs toate fazele de prelucare, prevazute in procesul tehnologic, precum si produsele nesupuse probelor si receptiei tehnice sau necompletate in intregime. De asemenea ea include si lucrarile, serviciile, precum si studiile in curs de executie sau neterminate.

semifabricatele sunt produsele al caror proces tehnologic a fost terminat pentru o faza de fabricatie si care vor continua procesul de fabricatie in alte sectii, pentru parcurgerea celorlalte faze, sau vor fi vandute tertilor.

produsele finite sunt produsele care au parcurs toate fazele procesului de fabricatie si au fost depozitate, in vederea vanzarii, sau au fost livrate direct clientilor.

produsele reziduale sunt elementele secundare rezultate din procesul de fabricatie: rebuturi, materiale recuperabile, deseuri.

animalele: post care se refera la animalele nascute sau cele tinere de orice fel, cele crescute si folosite pentru reproductie, cele puse la ingrasat pentru a fi valorificate, cele crescute pentru productia de lana, lapte si blana, precum si coloniile de albine.

marfurile sunt acele bunuri care au fost achizitionate pentru a fi revandute in aceeasi stare sau dupa ce au suportat o foarte usoara transformare.

ambalajele sunt bunurile necesare pentru protectia materialelor si marfurilor pe timpul transportului si depozitarii sau pentru o cat mai buna prezentare comerciala a acestora. Este vorba de ambalaje re folosibile achizitionate goale sau o data cu materialele si marfurile aprovizionate, ambalajele confectionate de unitate si cele restituite de clienti, in conformitate cu contractele incheiate cu acestia. Ambalajele si materialele de ambalat fabricate in sectiile de productie ale intreprinderii pentru a fi vandute ca atare, fac parte din categoria stocurilor de produse finite. Materialele de ambalat care nu pot fi gestionate ca ambalaje sunt incluse in categoria materialelor consumabile.