Modelarea - conditie fundamentala pentru optimizarea deciziei

Modelarea - conditie fundamentala pentru optimizarea deciziei

In actiunile militare, o conditie a obtinerii unei eficiente maxime o reprezinta respectarea normelor. Prin intermediul lor, tehnicile si procedeele de eficientizare a luptei armate devin posibile. Ele constituie cadre, ghid de actiune, dirijand spre indeplinirea scopului propus. Pe orice cale s-ar constitui, normele cuprind si sintetizeaza o indelungata experienta sociala, oferind astfel agentului actiunii posibilitatea de a nu mai reface drumul parcurs, ci de a beneficia de rezultatele si invatamintele lor sub forma riguroasa si clara. De aceea, din punct de vedere praxiologic, normele nu reprezinta un domeniu al optiunilor, ci componente ale situatiei, care necesita a fi cunoscute si respectate in conceperea si executia oricarei actiuni. In cazul in care nu ar exista normativitate, individul uman ar trebui sa mearga din aproape in aproape pana la gasirea variantelor acceptabile. Acest mod de obtinere a rezultatelor este neeconomic, cu consum mare de energie, durata mare, de multe ori inoportun.   

Preocuparea pentru modelarea comportarii unor sisteme din natura si societate nu este noua, ci insoteste intreaga dezvoltare a cunoasterii, fiind determinata de dorinta permanenta a oamenilor de a afla evolutia si rezultatele previzibile ale unor evenimente reale, inca inainte de a se adopta o decizie. Ea s-a impus atunci cand, datorita complexitatii sistemelor cercetate sau utilizate, comportarea lor ulterioara nu a mai putut fi intuita numai pe baza experientei dobandite. A aparut, astfel, necesitatea elaborarii unor modele ale proceselor reale, care sa imite comportamentul sistemului studiat.

Prin modelare se poate efectua studiul multilateral al procesului analizat, tinand seama de starile acestuia, pentru identificarea unei variante optime de actiune din multimea variantelor posibile, generate de dinamica cronologica a starilor pe timpul efectuarii experimentului si de restrictiile impuse.

Modelarea este o metoda de cercetare a unor fenomene sau procese prin substitutia obiectului real, avand la baza identificarea unor asemanari fizice, biologice, matematice etc. intre doua sisteme, (obiecte) studiate in raport cu anumite caracteristici stabilite. Cu cat modelul sistemului studiat este mai detaliat, cu atat acesta reflecta mai exact caracteristicile si performantele sistemului real.

Modelarea unui sistem sau proces oarecare presupune gasirea unei relatii care sa indeplineasca urmatoarele cerinte:

modelul sa reprezinte o aproximare suficient de exacta a sistemului real;

sa asigure o concordanta deplina intre elementele procesului fizic si cele ale modelului acestuia;

domeniul de variatie al timpului sa fie acelasi in procesul fizic si in modelul sau;

sistemele complexe, de regula, sa se descompuna pentru studiu in mai multe componente, (subsisteme) intercorelate, fiecare componenta avand asociat modelul sau propriu, caracterizat prin elemente specifice de intrare si de iesire.

Prin modelare se are in vedere si studiul anumitor criterii de eficacitate, precum si al coeficientului de masurare a performantei ce se urmareste a fi dobandita de procesul fizic sau organizatoric analizat.

Elementul fundamental al teoriei modelarii il constituie conceptul de model. De obicei, prin model se intelege reprezentarea intr-o forma fizica sau simbolica a unor sisteme, procese sau fenomene din realitatea obiectiva, a caror comportare nu poate fi identificata prin observare directa datorita complexitatii sau urmarilor functionarii reale a acestora.

Scopul principal al oricarui model este de a descrie structura interna, elementele de intrare si de iesire, relatiile si tipurile de legaturi dintre elementele constitutive, restrictiile si perturbatiile ce definesc un sistem sau fenomen real. Comportarea modelului este evaluata prin starea variabilelor de iesire, este determinata logic de variabilele de intrare, precum si de restrictiile impuse functionarii modelului. Daca starile corespondente din model si din sistem sunt suficient de apropiate, atunci modelul se considera adecvat. In caz contrar, modelul este partial adecvat sau inadecvat, urmand a fi inlocuit ulterior sau imbunatatit.

In functie de metoda utilizata pentru construirea modelelor, acestea pot fi: modele teoretice, fizice, matematice (analitice sau stochastice), de simulare etc.

Modelele teoretice permit exprimarea intr-o forma sintetica a cunostintelor acumulate la un moment dat despre fenomenele din natura si societate sau a ipotezelor formulate asupra acestora, fara a exista intotdeauna posibilitatea verificarii practice a continutului lor stiintific. De regula, ele preced modelele fizice sau matematice si fundamenteaza, din punct de vedere teoretic, posibilitatea realizarii acestora.

Modelele fizice au fost intrebuintate inca din antichitate - sistemul lumii denumit COSMOS, elaborat de Aristotel. Modelarea fizica are aplicatii concrete si in domeniul militar, sub forma studierii terenului si a actiunilor posibile ale trupelor pe macheta terenului sau pe alte machete, a analizei profilului si comportarii unor tipuri de avioane in tunele aerodinamice precum si a altor categorii de tehnica militara.

Modelarea matematica reprezinta o metoda de cercetare care studiaza procesele cu ajutorul unor fenomene care difera prin natura lor de procesul studiat, dar sunt descrise de aceleasi relatii matematice cantitative. Baza reala a modelarii matematice este izomorfismul fenomenelor, prin aceasta intelegandu-se o forma comuna de descriere a unor fenomene din natura diferite. De aici, posibilitatea de a se reduce studiul unui dintre sistemele izomorfe la studiul altui sistem, asemanator ca forma si structura, dar mai usor de studiat.

Modelele matematice analitice permit sa se furnizeze direct si cu suficienta exactitate o solutie optima de comportare a sistemului studiat. Ele se bazeaza pe aplicarea metodelor cercetarii operationale, incluzand programarea matematica, teoria jocurilor, teoria informatiei etc. Modelele matematice stochastice nu ofera direct decizia optima pentru problemele studiate, ci doar tabloul rezultatelor ce s-ar obtine in timp si spatiu, ca urmare a utilizarii variantelor de actiune preconizate, adica se obtine o imagine ce reprezinta prelungirea in timp si spatiu a desfasurarii unui proces ale carui coordonate definitorii se considera cunoscute, cel putin statistic.

Principalele avantaje ale studierii modelului sunt:

in unele domenii, este singura cale posibila de studiu, deoarece cercetarea sistemului real ar implica riscuri nejustificate sau ar necesita cheltuieli foarte mari;

pot fi eliminate de la inceput influentele exterioare si detaliile nesemnificative, ceea ce permite o reprezentare mai fidela a unui sistem real;

permite repetarea experientei pana la obtinerea rezultatului, care apoi se extrapoleaza la original;

sunt capabile sa realizeze comprimarea timpului: anii si operatiile sau activitatile unei organizatii pot fi simulate in cateva minute sau secunde pe calculator;

manuirea modelului este mai usoara decat manuirea intregului sistem;

asigura cercetarea atat pe parti, cat si pe ansamblu a sistemului real;

permite modificarea parametrilor izolati sau a grupurilor de parametri in limite prestabilite;

se obtine informatia necesara (varianta de actiune) cu un cost mai scazut decat cel ce ar rezulta din cercetarea originalului;

permite evaluarea riscurilor in procesul de elaborare a deciziei etc.