Teoriile satisfactiei muncii: Teoria bifactoriala, proceselor oponente

Aproape toate teoriile despre motivatie contin idei referitoare la satisfacta in munca. In mai multe cazuri, specialistii din domeniul organizatiilor prezinta o teorie a motivatiei, teorie care poate fi regasita si in cazul satisfactiei muncii. Putem spune ca exista teorii comune motivatiei si satisfactiei muncii. Totusi exista teorii specifice satisfactiei muncii: teoria bifactoriala, teoria proceselor oponente,teoria compararii interpersonale, teoria compararii intrapersonale

Teoria bifactoriala a fost formulata de Herzberg, Mausner si Snyderman in anul 1959 si este poate cea mai des citata teorie a satisfactiei muncii[1]. Metoda utilizata de autorii mai sus amintiti, in stabilirea factorilor satisfactiei si insatisfactiei muncii a fost cea a incidentului critic, dar adaptata. Cum a procedat Herzberg? El a cerut unui numar de 200 de ingineri si contabili sa descrie acele situatii de munca din cariera lor care s-a dovedit a fi deosebit de satisfacatoare sau neobisnuit de nesatisfacatoare, cu precizarea duratei lor, a influentei pe care au avut-o asupra comportamentului lor. Descrierile angajatilor sunt analizate de cercetatori in vederea depistarii acelor factori care au produs satisfactie sau insatisfactie. Din fenomenele identificate in urma experimentului au fost gasite: realizarea, recunoasterea, munca in sine, responsabilitatea, avansarea-factori ce produc satisfactie, antreneaza modificari atitudinale durabile, de lunga durata si au fost numiti factori de valorizare sau de continut. Tot in urma experimentului au fost identificati si : politica unitatii, competenta tehnica, remunerarea,relatiile dintre persoane, conditiile muncii - factori care produc insatisfactie si antreneaza modificari atitudinale scurte. Acesti factori au fost numiti factori de ambianta, de context sau de igiena. Pana la Herzberg se credea ca satisfactia si insatisfactia au un caracter unidimensional, in sensul ca unul si acelasi factor poate sa apara atat in calitate de factor de satisfactie cat si in calitate de factor de insatisfactie. Noua teorie bidimensionala aduce un mod propriu de interpretare.

Teoria bifactoriala a avut insa si critici: unii autori o resping total motivand ca datele experimentale nu o confirma, ca teoria reprezinta o suprasimplificare a relatiilor dintre motivatie- satisfactie si sursele satisfactiei profesionale; altii o considera o teorie valabila si utila; altii o mentin doar partial.

Si in privinta metodei utilizata de Herzberg, exista rezerve, in sensul ca ea se bazeaza pe descrierile subiective ale subiectilor, la care se adauga si subiectivitatea cercetatorului care analizeaza, grupeaza, clasifica factorii obtinuti, ceea ce ar putea contribui la deformarea realitatii. In ciuda a acestor limite conceptuale si metodologice, teoria bifactoriala formulata de Herzberg ramane un izvor de inspiratie pentru manageri, ea presupunand modalitati practice de crestere a gradului de satisfactie in munca. Aceasta teorie are marele merit de a oferi o viziune complementara mai ales pentru teoriile axate pe trebuinte, motiv pentru care a ramas extrem de populara in randul managerilor. Ea se aplica mai ales in proiectarea locului de munca, pentru crearea unor noi posibilitati de dezvoltare a salariatilor.

Teoria proceselor oponente. In anul 1978, psihologul american F.J.Landy propune un mod de abordare a satisfactiei radical diferit de cele de pana atunci. El incearca sa raspunda la numeroase inztrebari ca: Ce se intampla cu satisfactia de-a lungul timpului? Ce anume explica variatia sau constanta nivelului ei? Faptele simple de observatie arata ca nivelul satisfactiei unui individ se modifica in timp chiar daca munca ramane aceeasi. O activitate de munca este mai interesanta in primele saptamani decat dupa cativa ani. Inainte, acest fapt era explicat prin plictiseala. Landy considera ca echilibrul emotional al omului este extrem de important pentru functionalitatea lui normala. Ca urmare, el incearca sa depisteze mecanismul in stare sa asigure echilibrul emotional, formuland in acest context teoria proceselor oponente. Aceasta teorie are la baza cel putin doua postulate:

Primul postulat: echilibrul emotional al omului este asigurat de o serie de mecanisme psihologice existente in interiorul sau; rolul sau este de a-l proteja pe om de efectele nefavorabile produse de starile emotionale extreme (pozitive sau negative). De exemplu, intotdeauna cand suntem extrem de fericiti exista un mecanism care mentine aceasta fericire sub control. Corespunzator, cand suntem nefericiti exista mecanisme care incerca sa aduca aceasta stare emotionala la un nivel neutru. Potrivit acestui postulat, bazele cauzale ale satisfactiei sunt fiziologice.

Al doilea postulat sustine ca procesele oponente devin mai puternice de fiecare data cand sunt activate, adica acelasi stimul poate avea efecte diferite asupra satisfactei individului, in functie de cat de des a experimentat individul stimulul respectiv in trecut. Cu acest postulat intelegem aspecte din viata curenta si cea organizationala. Astfel, intelegem ca munca este nesatisfacatoare nu prin ea insasi, ci atunci cand individul este expus repetat la acelasi fel de munca. Raspunsul fiziologic creat de aceasta situatie indeparteaza placerea.

Landy arata ca teoria lui ii indeamna pe cercetatori sa studieze longitudinal satisfactia muncii si nu transversal . Momentul cand cercetatorul adreseaza intrebari referitoare la satisfactie est foarte important. Una este sa-l chestionezi pe angajat imediat dupa producerea unui eveniment si cu totul alta sa-l chestionezi inr-un moment mai indepartat. Un aspect la fel de important este sa interpretam satisfactia dintr-o perspectiva dinamica. Din pacate teoria proceselor oponente nu a fost validata empiric.

Teoria compararii interpersonale isi are originea in cercetarile din psihologia sociala care arata oamenii se analizeaza pe ei insisi pornind de la perceperea celorlalti. Aceasta teorie este formulata de Leon Festinger si constituie, probabil, prototipul noii teorii. Festinger sustinea ca oamenii isi apreciaza propriile opinii sau aptitudini prin compararea acestora cu opiniile si aptitudinele altor oameni .

La baza teoriei compararii interpersonale sta credinta in faptul ca satisfactia/insatisfactia apare in urma comparatiilor pe care oamenii la fac in raport cu alti in privinta sentimentelor referitoare la satisfactia muncii. O persoana care observa alte persoane care lucreaa in locuri de munca similare cu al ei poate deduce cat e satisfacute sunt aceste persoane. Comparandu-se cu acestea, ea poate stabili, in final, daca este satisfacuta sau nesatisfacuta.

Teoria compararii intrapersonale, este o teorie la fel de asemanatoare cu cea anterioara, cu diferenta ca de data aceasta individul nu se mai compara cu altul, ci cu sine insusi. McCormik si Ilgen afirmau ca gradul sau nivelul starii afective a unei persoane rezulta din compararea standardelor individului cu perceptiile sale asupra satisfacerii acestor standarde . Practic, individul compara ceea ce isi doreste cu ceea ce primeste- altfel spus, ceea ce ofera si ceea ce obtine in urma efortului depus. Cu cat discrepanta dintre "intrari "si "iesiri" este mai mica, cu atat gradul de satisfactie este mai mare si invers. Dat fiind faptul ca satisfactia apare in urma unui proces de comparare ce are loc in interiorul individului, teoria s-a numit a compararii intrapersonale.

O munca satisfacatoare ofera oportunitatea de actiune pe baza valorilor personale Teoria este aplicabila in organizatie in masura in care oamenii au nevoi sau valori pe care munca le poate satisface.