Strategia pentru protectia, integrarea si incluziunea persoanelor cu handicap

Strategia nationala pentru protectia, integrarea si incluziunea persoanelor cu handicap

Obiective generale:

   1.1. Cresterea capacitatii institutionale si administrative;

   1.2. Participarea activa si accesul la serviciile sociale;

   1.3. Consolidarea parteneriatului public - privat;

   1.4. Promovarea furnizarii serviciilor de calitate care sa raspunda nevoilor individuale ale persoanei cu handicap;

   1.5. Accesibilizarea mediului fizic, informational, a transportului si locuintelor;

   1.6. Corelarea sistemului de protectie a copilului cu handicap cu cel al adultului cu handicap;

   1.7. Acordarea de sprijin pentru familiile care au in componenta persoane cu handicap;

2.  Obiective specifice:

   2.1. Identificarea nevoilor de sprijin familial;

   2.2. Asigurarea serviciilor de sprijin familial;

3. Cresterea gradului de ocupare a fortei de munca pentru persoanele cu handicap:

   3.1. Sprijin timpuriu efectiv (inclusiv prin dezvoltarea sistemului educational de la varsta timpurie corelata cu nevoile identificate in vederea cresterii gradului de incluziune sociala);

   3.2. Implicarea angajatorilor;

   3.3. Imbunatatirea sistemului educational si de formare profesionala;

   3.4. Imbunatatirea serviciilor de sprijin in vederea angajarii si crearea serviciilor de sprijin al persoanelor cu handicap la locul de munca.

Strategia judeteana pentru  protectia, integrarea si incluziune a persoanelor cu handicap

Strategia DGASPC in domeniul asistentei sociale a persoanele cu handicap

Strategia judeteana in domeniul persoanelor cu handicap trebuie sa se bazeze pe urmatoarele principii fundamentale:

   1. Respectarea drepturilor si a demnitatii persoanelor cu handicap, in baza Declaratiei Universale a Drepturilor Omului care proclama, in primul articol, ca toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi, ca sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii. Astfel, comunitatile trebuie sa tina seama de diversitatea membrilor lor si sa se asigure ca persoanele cu handicap, membri ai comunitatii, isi pot exercita efectiv si se bucura de toate drepturile omului: civile, politice, sociale, economice si culturale;

   2. Prevenirea si combaterea discriminarii potrivit caruia fiecarei persoane i se asigura folosirea sau exercitarea, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice fara deosebire, excludere, restrictie sau preferinta pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientare sexuala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectarea HIV ori apartenenta la o categorie defavorizata. Discriminarea la care persoanele cu handicap trebuie sa faca fata este cauzata de prejudecati insa, de cele mai multe ori, este urmare a faptului ca aceste persoane sunt uitate sau ignorate, ceea ce conduce la aparitia si intarirea artificiala a barierelor de mediu si de atitudine intre persoanele cu handicap si comunitate;

   3. Egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap, inteles ca proces, definit de Regulile Standard privind Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap, prin care diversele sisteme ale societatii, cum ar fi serviciile, activitatile, informatiile, comunicarea si documentarea, sunt disponibile tuturor. Persoanele cu handicap sunt membri ai societatii si trebuie sa primeasca tot sprijinul de care au nevoie in cadrul structurilor obisnuite din educatie, sanatate, angajare in munca, servicii sociale etc. Ca parte integranta a procesului de egalizare a sanselor, trebuie prevazute ajutorarea si pregatirea persoanelor cu handicap pentru ca acestea sa-si poata asuma deplina responsabilitate de membri ai societatii;

   4. Egalitatea de tratament care reprezinta absenta oricarei discriminari directe sau indirecte, bazate pe motive de apartenenta religioasa sau convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala, in ceea ce priveste ocuparea si incadrarea in munca, asa cum este stabilit in Directiva Consiliului Europei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000;

   5. Solidaritatea sociala, potrivit caruia societatea participa la sprijinirea persoanelor care nu isi pot asigura nevoile sociale, in vederea mentinerii si intaririi coeziunii sociale;

   6. Responsabilizarea comunitatii, potrivit caruia comunitatea intervine activ in promovarea drepturilor persoanelor cu handicap precum si in crearea, dezvoltarea, diversificarea si garantarea sustinerii serviciilor necesare persoanelor cu handicap. Aceste servicii trebuie sa fie de calitate, bazate pe nevoile persoanelor cu handicap, integrate in contextul social si nu o sursa de segregare. Un astfel de sprijin este in conformitate cu modelul social european de solidaritate, model care recunoaste solidaritatea noastra, a tuturor, unii fata de ceilalti si, in special, fata de cei care au nevoie de sprijin;

   7. Subsidiaritatea, potrivit caruia comunitatea locala sau asociativa si, complementar acestora statul, intervin in situatia in care familia sau persoana nu-si poate asigura integral nevoile sociale;

   8. 'Adaptarea' societatii la persoana cu handicap, potrivit caruia societatea in ansamblul ei trebuie sa vina in intampinarea eforturilor de integrare a persoanelor cu handicap, prin adoptarea si implementarea masurilor adecvate iar persoana cu handicap trebuie sa-si asume obligatiile de cetatean. Procesul transfera accentul pus pe reabilitarea persoanei pentru a se 'incadra' in societate, pe conceptia de schimbare a societatii care trebuie sa includa si sa faca fata cerintelor tuturor indivizilor, inclusiv a celor cu handicap;

   9. Interesul persoanei cu handicap potrivit caruia orice decizie si masura este luata numai in interesul acestei persoane, fiind inacceptabile abordarile intemeiate pe mila si pe perceptia persoanelor cu handicap ca fiind neajutorate;

   10. Abordarea integrata, potrivit caruia protectia, integrarea si incluziunea sociala a persoanelor cu handicap sunt cuprinse in toate politicile nationale sociale, educationale, ale ocuparii fortei de munca, petrecerii timpului liber, accesului la informatie etc. Nevoile persoanelor cu handicap si ale familiilor acestora sunt diverse si este important sa fie conceput un raspuns al comunitatii cat se poate de cuprinzator care sa tina seama atat de persoana ca intreg cat si de diversele aspecte ale vietii acesteia;

   11. Parteneriatul, potrivit caruia organizatiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap, care reprezinta interesele acestora sau cu activitate in domeniu sunt implicate si consultate in procesul decizional, la toate nivelurile, privind problematica handicapului, precum si in procesul de protectie a persoanelor cu handicap.

Strategia judeteana prevede pe termen scurt, mediu si  lung, actiuni de reforma institutionala. Reforma institutionala este un proces constituit din patru etape simultane, complementare si integrate:

Referat: Filosofie si filosofare Proiect: Tipuri si forme de manifestare ale violentei in scoala - violenta intre elevi - violenta profesorilor

v     prevenirea institutionalizarii;

v     restructurarea institutiilor;

v     dezvoltarea de alternative de asistenta si protectia speciala;

v     dezinstitutionalizarea.

Reforma institutionala se traduce prin noile tendinte pe care le are politica protectiei persoanelor cu handicap, respectiv:

• mentinerea, acolo unde este posibil, a persoanei cu handicap in familie, cu un suport adecvat;
• inlocuirea institutiilor clasice rezidentiale cu alternative rezidentiale care sa creeze un mediu cat mai apropiat de cel familial;
• imbunatatirea calitatii vietii si a serviciilor oferite persoanelor cu handicap prin aplicarea noilor standarde de calitate;
• integrarea socio-profesionale a persoanelor cu handicap.

Obiectivul major al restructurarii unei institutii este acoperirea nevoilor beneficiarilor conform noilor standarde. Restructurarea care  implica inchiderea definitiva a institutiei, pentru a fi eficienta, trebuie sa fie un proces dublu: INCHIDERE si DESCHIDERE, respectiv inchiderea structurii vechi, de mare capacitate si deschiderea altor institutii, moderne si de capacitate mica.

Incluziunea sociala este in ultimii ani cadrul de actiune pentru promovarea politicii sociale a Uniunii Europene. Prioritatea acordata incluziunii sociale este rezultatul unei deplasari a accentului pe linia: - Combaterea saraciei - Combaterea excluziunii sociale - Promovarea incluziunii sociale. Nici un alt concept nu se coreleaza atat de strans cu cel de excluziune sociala cum este cazul celui de handicap. Notiunea de handicap descrie rolul social atribuit persoanei cu deficienta sau dizabilitate prin care este plasata ca dezavantajata comparativ cu persoanele obisnuite. Excluziunea sociala a persoanelor cu handicap nu inseamna doar un nivel redus a resurselor materiale ci mai ales dificultatile sau imposibilitatea lor de a participa in mod efectiv la viata economica, sociala, politica si culturala. In anumite privinte mai inseamna alienare si distantare fata de societatea obisnuita.

Excluderea sociala este definita in termenii lipsei de acces sau a accesului limitat la drepturile civile, politice, sociale, economice si culturale.

Dizabilitatea apare ca o problema de drepturi umane, implica lupta pentru alegere, justitie sociala si participare. In principal handicapul este semnificatia excluderii si marginalizarii in raport cu sistemul de educatie si cu piata fortei de munca. Excluziunea sociala trebuie analizata multidimensional, astfel aparitia unei probleme conduce, in traiectoriile concrete ale indivizilor la proliferarea altor probleme de alt tip. Acest lant de reactii si faptul ca problema aparuta initial se adanceste odata cu contaminarea altor laturi ale vietii, este caracterizata prin afirmatia ca excluziunea sociala trebuie analizata dinamic.

Aceasta perspectiva multidimensionala si dinamica a fost asumata ca un cadru de referinta la nivelul Uniunii Europene insa, accentul este pus pe promovarea incluziunii sociale. Abordarea politicii sociale din perspectiva dezvoltarii este o optiune strategica la nivel national. Strategia nationala de promovare a incluziunii sociale isi fixeaza ca obiectiv global consolidarea unui stat al bunastarii in acelasi timp cu rezolvarea unor probleme specifice lansandu-se in acest sens inca din 2002 Planul national de combaterea saraciei si promovarea incluziunii sociale, care a fost implementat la nivel national prin preluarea obiectivelor propuse in planurile sectoriale ale ministerelor.

Planul elaborat la nivel judetean a preluat obiectivele prioritare de la nivel national ajustandu-le in conformitate cu prioritatile locale si completandu-le cu obiective specifice.

La nivelul judetului Brasov se asigura urmatoarele servicii comunitare:

Serviciile sociale privesc, in principal, ingrijirea persoanei, prevenirea marginalizarii sociale si sprijinirea pentru reintegrarea sociala, consiliere juridica si administrativa, sprijin pentru plata unor servicii si obligatii curente, ingrijirea locuintei si gospodariei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei;

Serviciile socio-medicale privesc, in principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacitatilor fizice si psihice, adaptarea locuintei la nevoile persoanei varstnice si antrenarea la activitati economice, sociale si culturale, precum si ingrijirea temporara in centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate;

Serviciile medicale, sub forma consultatiilor si ingrijirilor medicale la domiciliu sau in institutii de sanatate, consultatii si ingrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare si de dispozitive medicale.

La nivelul judetului Brasov, Strategia judeteana prevede pe termen scurt, mediu si lung, actiuni de reforma institutionala. Reforma institutionala este un proces constituit din patru etape simultane, complementare si integrate:

prevenirea institutionalizarii;

restructurarea institutiilor;

dezvoltarea de alternative de asistenta si protectia speciala;

dezinstitutionalizarea.

Reforma institutionala se traduce prin noile tendinte pe care le are politica protectiei persoanelor cu handicap, respectiv:

mentinerea, acolo unde este posibil, a persoanei cu handicap in familie, cu un suport adecvat;

inlocuirea institutiilor clasice rezidentiale cu alternative rezidentiale care sa creeze un mediu cat mai apropiat de cel familial;

imbunatatirea calitatii vietii si a serviciilor oferite persoanelor cu handicap prin aplicarea noilor standarde de calitate.

integrarea socio-profesionale a persoanelor cu handicap.

Noile standarde de calitate care ne obliga sa ne aliniem la standardele internationale din domeniu, trebuie astfel intelese in sensul ca restructurarea poate insemna inclusiv inchiderea institutiei care se restructureaza.

Obiectivul major al restructurarii unei institutii este acoperirea nevoilor beneficiarilor conform noilor standarde de calitate. Restructurarea care implica inchiderea definitiva a institutiei, pentru a fi eficienta, trebuie sa fie un proces dublu: INCHIDERE si DESCHIDERE, respectiv inchiderea structurii vechi, de mare capacitate si deschiderea altei institutii, moderne si de capacitate mica.

Analiza datelor

La nivelul judetul Brasov ce numara 596.000 locuitori, la data de 30.09.2006 erau in evidenta un numar de total de 9932 persoane cu handicap, din care 1020 copii si 8912 adulti (anexa nr. XI).

Restructurarea institutionala ce se intentioneaza a se realiza la nivel de tara, pe termen scurt este o etapa necesara, dar care la nivelul judetului Brasov va trebui sa aiba in vedere problematica deosebit de grava a persoanelor defavorizate, a celor cu dizabilitati in contextul actual:

• 3 zone mari din judet (Fagaras, Rupea, Apata - Intorsura Buzaului) declarate defavorizate, in care 80% din populatie traieste la limita subzistentei;
• 15% din populatia activa a judetului nu este prinsa in nici o forma de munca;
• numar mare de persoane cu handicap;
• natalitate in scadere;
• zone in care mortalitatea este ridicata datorita imbatranirii populatiei;
• resurse financiare locale reduse, distribuite spre alte prioritati – scoli, gradinite, unitati medicale etc;

• cresterea numerica a populatiei de etnie rroma, care inregistreaza un spor natural pozitiv, dar care din cauza conditiilor de viata inadecvate dau nastere unui numar mare de copii cu handicap (locomotor, neuropshic etc.);
• numar mare de copii in institutii peste 1.200 din care 600 sunt cu handicap;
• peste 2500 de copii sunt in familia naturala cu suport din partea institutiei;

Ca urmare a evaluarilor efectuate reteaua serviciilor de protectie speciala pentru persoane cu handicap, persoane varstnice, persoane singure, familii/persoane aflate in nevoi de la nivelul judetului Brasov trebuie sa includa:

centre de consiliere si informare cuplate cu cantine sociale;

centre de zi si de integrare prin terapie ocupationala cu predilectie pentru persoane cu handicap si varstnici;

locuinte protejate de tip „familial” pentru persoane cu handicap, tineri care au parasit institutii de plasament, varstnici aflati in nevoi;

centre de recuperare si reabilitare pentru persoane cu handicap locomotor, neuropshic si toxico –dependente, pentru victimele violentei si agresorilor;

centre de adapostire a victimelor violentei in familie.

Infrastructura locala

Locuinte protejate, centre de zi, centre de criza au fost infiintate in diferite locuri, iar numarul lor este in crestere. Exemple foarte clare nu sunt usor de gasit, dar exista exemple de buna practica. Foarte interesant este numarul relativ mare de initiative de servicii la domiciliu. In schimb centrele de zi pentru adulti sunt foarte rare, sau complet absente in multe locuri.

Oricum, multe dintre aceste proiecte sunt foarte vulnerabile si de multe ori izolate. Activitatea lor depinde de puterea personala a initiatorilor si se bazeaza pe sustinerea sponsorilor din strainatate, care este limitata in timp, urmand sa infrunte nesiguranta surselor.

Analiza capacitatii institutionale si administrative in vederea promovarii integrarii sociale a persoanelor cu handicap ca cetateni activi, in masura de a-si controla viata

Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap este organul de specialitate al administratiei publice centrale care coordoneaza, la nivel central, activitatile de protectie speciala si promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, elaboreaza politicile, strategiile si standardele in domeniul promovarii drepturilor persoanelor cu handicap, asigura urmarirea aplicarii reglementarilor din domeniul propriu si controlul activitatilor de protectie speciala a persoanelor cu handicap.

Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap are in structura Comisia superioara de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulti, cu activitate decizionala in solutionarea contestatiilor la certificatele de incadrare intr-o categorie de persoane cu handicap, emise de comisiile judetene sau ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

In subordinea Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap functioneaza Institutul National pentru Prevenirea si Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap.

Conform legii, fiecare municipalitate trebuie sa aiba unul sau mai multi asistenti sociali. Ei se regasesc in cadrul departamentului de protectie sociala. Multi dintre acesti asistenti sociali nu au o formare profesionala conforma pozitiei respective; nu exista posibilitati adecvate de instruire. Municipalitatile se plang ca, in urma descentralizarii, au primit noi responsabilitati fara suportul bugetar corespunzator.

De asemenea, cunostintele legate de dezvoltarea sistemului social, cum ar fi cresterea numarului varstnicilor, migratia etc, sunt reduse sau chiar absente. Bazele de date lipsesc sau sunt incomplete. Doar putine municipalitati aveau, la inceputul anilor 2000, o politica clara referitoare la dezvoltarea sociala asteptata, la pozitia persoanelor cu handicap si a altor grupuri vulnerabile de cetateni.

Coordonarea activitatii ONG-urilor cu politicile municipale sau judetene pentru persoanele cu handicap este destul de limitata, cooperarea intre ONG-uri este fragmentata si cu greu se poate vorbi de o sustinere adecvata a ONG-urilor.

O pozitie deosebita o ocupa asociatiile pentru nevazatori si pentru surzi. Aceste organizatii au fost infiintate inainte de 1989 si au o structura extinsa de facilitati de suport pentru membrii lor.

De asemenea, cunostintele legate de dezvoltarea sistemului social, cum ar fi cresterea numarului varstnicilor, migratia etc, sunt reduse sau chiar absente. Bazele de date lipsesc sau sunt incomplete. Doar putine municipalitati aveau, la inceputul anilor 2000, o politica clara referitoare la dezvoltarea sociala asteptata, la pozitia persoanelor cu handicap si a altor grupuri vulnerabile de cetateni.

Educatia

Numarul scolilor speciale se reduce pe masura ce copiii sunt integrati in scoala normala. Opiniile despre succesul acestei noi politici sunt diferite. In anumite municipalitati, procesul de integrare a copiilor in sistemul scolar normal s-a desfasurat fara nici o problema. Dar, conform Asociatiei Nationale a Nevazatorilor, in prezent 1250 de copii nevazatori sau cu afectiuni de vedere nu sunt integrati in nici un sistem de invatamant. Exista neclaritati si despre posibilitatea de educatie a copiilor imobilizati sau cu handicap grav care traiesc in familii.

Conditii de locuit

Conform legii, persoanele cu handicap accentuat si grav pot primi un ajutor special privind locuinta. Un anumit procent (25%) din fondurile alocate de stat pentru locuintele sociale ar trebui repartizate persoanelor cu handicap grav. Dar nu exista nici o masura speciala in vederea stimularii elaborarii de proiecte de locuinte adaptate si nu exista nici un inventar sistematizat al locuintelor care ar putea fi transformate in locuinte speciale pentru persoane cu handicap.

Sport si petrecerea timpului liber

Se pare ca se acorda doar putina atentie activitatilor sportive si de petrecere a timpului liber, desi anumite servicii si programe exista la nivel national, cum ar fi participarea Romaniei la Jocurile Olimpice Speciale. Nu au fost gasite nici un fel de programe speciale la nivel local si judetean. Importanta activitatilor sportive si de petrecere a timpului liber pentru persoanele cu handicap au fost puternic sustinute de numeroase ONG-uri. Aproape toate institutiile  au diferite tipuri de rezidenti: persoane cu handicap social, cazuri psihiatrice, bolnavi cronici (Korsakov), infectati HIV, varstnici. Principalele cauze ale institutionalizarii sunt frecvent in stransa legatura cu starea de saracie.

Conditiile de locuit ale rezidentilor variaza de la modeste sau bune (camere mici si dragute, un numar mic de persoane pe camera si camere intime) pana la foarte rele (dormitoare uriase sau camere mici pline cu paturi, oameni si mobilier). Absenta intimitatii este cea mai pregnanta problema in toate institutiile. Multe din aceste aspecte pot si trebuie rezolvate fara intarziere.

Multe dintre institutiile  au unul sau mai multe ateliere. In unele cazuri este vorba de o forma utila de terapie ocupationala, alteori de un prim pas spre reintegrarea in societate. Institutiile care au personal calificat de recuperare sau asistenti sociali au rezultate mult mai bune in ceea ce priveste reintegrarea. O schimbare in componenta personalului, combinata cu un program de recalificare ar putea duce la o imbunatatire considerabila.

Conform estimarilor, numarul de persoane care ar putea trai in familii sau in locuinte protejate, daca serviciile locale ar fi disponibile, variaza intre 10% si 70%, in functie de tipul de institutie si tipul de handicap. Totusi, exista institutii care au liste de asteptare cu zeci de persoane care vor sa fie institutionalizate. Procesul de dezinstitutionalizare este puternic afectat de lipsa serviciilor alternative de suport, cum ar fi centre de zi, locuinte protejate, servicii la domiciliu si altele. Institutiile sustin ca nu au suficient personal ca sa furnizeze si servicii la domiciliu.

Traditia institutiilor rezidentiale (deseori vizibila in atitudinea conducerii si a personalului), stilul de conducere (neinteresat de schimbare) si slabele legaturi cu societatea sunt bariere puternice in calea procesului de schimbare. Evaluarea independenta ar putea fi utila in stabilirea capacitatii conducerii si a personalului de a atinge scopul propus.

Situatia financiara a unora dintre institutii este slaba. In medie, institutiile primesc o suma de aproximativ 1.750.000 lei pe luna pe asistat, ceea ce reprezinta aproximativ 58.000 pe zi. In functie de circumstante, aceasta suma poate fi substantial mai mare.