Inadaptarea scolara - cauze si modalitati de prevenire

ARGUMENT:

Se vorbeste tot timpul de adaptare scolara de modalitati de a promovare a capacitatii intelectuale a copilului la cerintele scolare toate acestea din dorinta de a evita diferite manifestari de respingere a eforturilor parintilor si educatorilor.Materialul de fata isi propune o analiza a cauzelor si modalitati de prevenire a inadaptarii la conditiile scolare.

In general se considera ca un individ este adaptat ( diferit de la o varsta la alta) cu atat mai mult cu cat are mai frecvente si profunde raporturi interpersonale cu ceilalti indivizi ai ambiantei sale sociale. Astfel exista:

- indivizi bine adaptati , care se comporta ca atare in orice situatii;

- persoane adaptate, care pot face fata cerintelor facand eforturi;

- persoane general inadaptate.

Mai intai mediul familial si scolar, apoi cel profesional si social vor constitui etape de adaptari si remodelari succesive ale individului.

“Pragul” principal pentru testare a adaptabilitatii generale a unui individ tanar este scoala cu sarcinile si exigentele sale intelectuale si sociale. Acesta se maifesta atat la debutul scolaritatii dar poate sa apara si la trecerea de la un nivel la altul de invatamant.”Confruntarea” cu mediul scolar va proba validitatea modalitatilor de comportament in curs de formare. Acesta este si momentul cand adaptatrea sociala, incepe sa fie luata in considerare printr-unul din aspectele sale particulare specifice unei categorii de varsta – adaptarea scolara.

Chiar inainte de debutul scolar, copiii care traiesc intr-un regim sever de interdictii impuse de parinti (mai ales pedeapsa cu interdictia jocului - pe calculator, mai nou) sau care trebuie sa-si inhibe tendinta de activitate si miscare pot dezvolta in timp datorita represiunii activitatii specific infantile, comportamente inadecvate de tipul negativismului, opozitionismului atitudini de protest manifestat violent de micuti. Inhibitia miscarii, intrebarilor, curiozitatii se poate generaliza actionand in orice situatie.Acest echilibru delicat pe care parintii trebuie sa-l realizeze in privinta dreptului si nevoii de activitate ale copilului este suplimentar perturbat prin intrarea acestuia in scoala, care va institui noi interdictii si reguli care nu marcheaza altceva decat un stadiu in care copilul trebuie sa renunte la o parte din joc in favoarea muncii sistematice. Si iata ca situatia aceasta prezinta scoala ca pe un factor conflictual pentru copil pentru ca el nu vede inca utilitatea scolii care-l opreste exact de la activitatile ce-I fac mai multa placere.

Se spune despre un copil ca este adaptat cand are relatii amiabile cu celilati si un mod adecvat de a raspunde exigentelor externemsocial acceptate printre care figureaza si cele scolare. Deci, o conditie esentiala a adaptarii scolare o reprezinta realizarea concordantei intre cerintele obiectivelor instructiv – educative si raspunsul comportamental adecvat al elevului fata de acestea. Trebuie avut in vedere permanent ca esenta adaptarii scolare consta in combinarea armonioasa a procesului de educatie si a caracteristicilor de personalitate ale elevului.

Pentru a verifica modul in care elevul s-a adaptat regimului scolar trebuie sa luam in considerare acordul ce se realizeazantre copil si si mediu in diferite momente, tinand cont de o serie de indicatori, cum ar fi:

- aptitudinea elevului ded a-si insusi informatiile transmise si a posibilitatii de operare cu acestea;

- capacitatea de a stabili relatii in cadrul grupului scolar si in afara lui;

- interiorizarea unor norme scolare si valori scolare acceptate.

In contradictie, inadaptarea scolara se refera la dificultatile de a indeplini sarcinile scolare, cat si la esecul de integrare in mediul scolar din care copilul face parte. Indeplinirea cu dificultate a sarcinilor scolare poate sa fie la toate disciplinele (globala) sau la un obiect sau o anumita arie curriculara (partiala).Vorbim in acst caz de o inadaptare pedagogica sau instructionala.

Exista si inadaptarea comportamentala care se refera la tulburarile de relationare a copilului cu colegii, parintii sau profesoriim la incalcarea regulilor colectivitatii scolare sau extrascolare.

Cauzele inadaptarii scolare pot fi de natura :

- intelectuala – tulburari ale dezvoltarii cognitive generale, identificabile prin teste psihologice de inteligenta;

- paraintelectuala – tulburari permanente sau ocazionale ale atentiei;

- instrumentala – tulburari de perceptie, integrare cerebrala si raspuns motric ce afeteaza limbajul si psihomotricitatea;

Referat: Filosofie si filosofare Proiect: Tipuri si forme de manifestare ale violentei in scoala - violenta intre elevi - violenta profesorilor

- organica – tulburari care au la origine o etiologie organica;

- afectiva – tulburari prin perturbarea echilibrului emotional.

Perron R. a constat ca exista trei mari tipuri de inadptare infantila:

Inadaptarea datorata intarzierilor sau tulburarilor dezvoltarii intelectuale, manifestate prin incapacitatea de a oreri raspunsuri adecvate solicitarilor ambiantei din cauza deficitului intelectual;

Handicapurile senzo-motorii si tulburarile intrumentale care actioneaza defavorizant in adaptarea armonioasa a copilului la nivelul functiei de receptie senzoriala (tulburari de vedere, auz), de expresie (handicap motor, instabilitate psiho-motorie) si a functiilor instrumentale (tulburari sau intarzieri ale dezvoltarii limbajului oral si scris etc.)

Tulburarile si dificultatile de constructie si cristalizare a personalitatii, referitoare la copiii asa-zis “caracteriali” si manifestate prin conduite inadaptate, agresivitate, bizarerii, in general, comportamente care vizeaza mai ales aspectele etico-morale ale conduitei si relationarii sociale.

Sentimentul de insecuritate resimtit de unii elevi care traiesc in societatea actuala marcata de ritmul accelerat al schimbarilor socio.economice si culturale, de faptul ca ei participa la incertitudinile parintilor fata de viitorul economic si pozitia lor, de aparenta libertate excesiva, de sentimentul de neadeziune la niste valori care nu sunt ale generatiei lor, totate acestea si inca multe altele ii imping uneori pe tineri spre apatie sau aagresivitate, negarea societatii, anomie, inadaptare, culpabilizarile parintilor si profesorilor de nerealizarile lor.

Invazia generalizata a informaticii si tehnologiei in practica scolii si familieim dezvoltarea unei automatizari excesive prin care orice este facil si rezolvabil, o intarziere in plan verbal, copilul fiind un etern spectator al imaginilor de pe marile ecrane , televizoare sau monitoare si nu un factor activ al comunicarii interpersonale , toate acestea au efecte noneducative.

Este adevarat insa ca aceste situatii nu sunt permanente si pot sa apara si stari de hiperexcitabilitate, de emotivitate crescuta, de impresionabilitate excesiva, stari care nu sunt propice invatarii si formarii scolare si profesionale si aceasta cu atat mai mult cu cat elevii resimt adesea decalajul intre lumea scolii si viata sociala reala, traeisc dramele tensiunilor intra-familiale si mai ales pe cele care se refera la ei insisi.

Faptul ca majoritatea copiilor evolueaza spre comportamente adaptate si conduite eficiente impune constatarea ca dezvoltatea globala a copilului este un proces adaptativ, rezultat din relatia dinamica contrangeri- raspunsuri asteptate si eficiente. Ar fi totusi eronat sa se considere ca , in intregime, comportamentele inadaptate sunt nejustificate. Exista situatii sand anumite atitudini, considerate acum ca inadaptate, vor putea fi in viitor apreciate ca progresiste adaptate exprimand un protest fata de constrangeri excesivem nedemne si deci inacceptabile.

Din punctul de vedere al dezvoltarii psihologice, adaptarea este atat un indicator, cat si un efect al acesteia, rezultat al procesului de diferentiere si organizare prin care se realizeaza atat echilibrul intern, cat si adaptarea externa.Astfel se explica situatiile de inadaptare manifestate prin comportamente specifice, prin starile de dezechilibru intren al unui individ real si activ in comparatie cu unul primitor al contrangerilor la care trebuie doar sa se supuna. Fiecare individ este motorul prorpiei adasptari, care va avea o dinamica relativ comuna tuturor si rezultate secifice fiecaruia.Exista pentru fiecare copil perioade si conjuncturi maximal favorabile internalizarii constrangerilor externe.

In fiecare etapa cronologica de dezvoltare, elevul are resurse, motivatii si mecanisme diferite de adaptare. Nivelul de dezvoltare produce si face active noi procese si modalitati de adaptare, de planificare, de amanare sau evitare, intr-o corespondenta mai mare cu realitatea, printr-o analiza prealabila a situatiilor si controlul mintal al activitatilor posibile.In acest proces pot apare dezechilibre majore in ceea ce priveste maturizarea si integrarea conduitelor adaptate, adica internalizarea constrangerilor. Daca acsete constrangeri nu actioneaza pregresiv si elastic se ajunge la cristalizarea unei personalitati care este structurata pe interdictii, pe mecanisme de inhibitie continua, fapt care va duce la stari de aparent echilibru, la tensiuni si conflicte interne, in ultima instanta la inadaptare.

Evolutia copilului nu este continua si lineara, ci prezinta momente de stagnare si avant, dar toate acestea intr-o succesiune logica si articulata, fiecare stadiu fiind un nivel de organizare functionala in echilibru dar care, progresiv, devine insuficeint dezvoltarii complsexe si adptate. Dezvoltarea si adaptarea presupun stari de inadaptare functionala relativa si provizorie. Starile de criza temporara sunt adesea provocate inconstient chiar de copilul in cauza pentru ca acestea ii ofera prilejul si justificarea schimbarii, a descoperirii de noi conduite sau sisteme de organizare comportamentala. Cronicizarea starii de criza, prelungirea excesiva sau chiar ramanerea intr-o perpetua stare de inadaptare vor trebui sa faca obiectul atentiei celor avizati, pentru a interveni, atenua sau rezolva aceste situatii dramatice.

Nu orice adaptare este acceptabila si orice inadaptare suparatoare. Oprirea dezvoltarii unor structuri care ar fi trebuit sa evolueze – chiar daca pana la un anumit moment dezvoltarea acestora a fost armonioasam nu este un fapt pozitiv; doar o perspectiva genetica poate oferi un raspuns asupra valorii pozitive sau negative a adaptarii si / sau indaptariim permitand, totodata, sa nu se confunde “palierele de echilibru” – caracterizate prin dominatia sistemelor de conduite adaptate – cu stagnarea dezvoltarii inaintea maturizariim etapa in care pot sa se instaleze “fixatii pe conduite inadaptate” [Perron. R. 1992].

Asa cum s-a demonstrat fenomenul de inadaptare se manifesta printr-o atitudine inadecvata sau de respingere a unorcerinte din mediul scolar si social, concretizata in diferite forme de comportament deviant: miciuna, furt, fuga de la scoala, vagabondaj, acte de violenta etc. Una din cauze o constituie deficientele mintale (genetice, dobandite). Acestea la randul lor, sunt determinate de factori interni (anomalii cromozomiale, tulburari metabolice, degenerative) si factori externi (ingestie de alcool, intoxicatii cu medicamente, radiatii, infectii materne, traumatisme cranio-cerebrale, subalimentatie, infectii, imaturitate organica la nastere).

Alte cauze sunt de ordin afectiv. Ele exista la copii privati de ingrijirea materna in primii ani de viata.

Cauzele socio-culturale determina si ele unele intarzieri mintale, observate la copiii ce apartin familiilor cu situatie socio – economica inferioara, frustrate, cu posibilitati economice si culturale scazute. Devierile de comportament intalnim si la copii proveniti din familiile dezorganizate, atrasinmicrogrupuri antisociale, din familii unde copiii sunt angajati in starile conflictuale dintre parinti, sau li se ofera un regim educativ restrictiv ori excesiv de liberal.

In toate aceste cazuri dirigintii trebuie sa intervina prin terapie educativa, aplicata in colaborare cu profesorii clasei si cu parintii.

Formele de devianta comportamentala pot fi prevenite daca sunt depistate la prima forma de manifestare si se inlatura cauzele ce le-au produs, avand in vedere factorii biologici, psiholofici si psihosociali, apoi conditiile socio-culturale in care se formeaza omul ca personalitate.

Examinarile medicale si psihologice vor oferi posibilitatea initierii unor masuri de reeeducare, cum sunt: psihoterapia individuala si de grup, prima asigurand rezultate bune atunci cand se stabileste o comunicare adecvata intre terapeut si pacient. Mai eficienta este insa terapia de grup, la care participa mai multi psihoterapeuti.

Energoterapia sau terapia prin muncam, vizeaza reintegrarea sociala a inadaptatului pe baza resurselor educationale ale grupului, care il ajuta, pornind de la inclinatiile si preferintele lui.

Socioterapia vizeaza reintegrarea inadaptatului in grup, care il ajuta sa-si reorganizeze viata satisfacandu-si trebuintele si interesele prin actiuni socio-utile.

De asemenea, invatarea de catre delicventii minori a unei profesiuni, convorbirile etice individuale si de grup, studiul de caz, jocul de rol si sociodrama sunt metode care si-au dovedit eficienta.

Consilierea este o activitate extrem de complexa, avand valente educativem vocationale, suportiv-terapeutice de rezolvare a problemelor, de desteptare aconstiintei, de autocunoastere. De aceea consilierul este cel cae poate interveni acordand ajutor competent atunci can intro scoala se constata cazuri de inadaptare. De altfel asa cum este gandit procesul de consiliere se adreseaza problemelor de integrare/ adaptare a individului la realitatile vietii, urmarin stabilirea unui acord intre individ si mediu si rezolvarea situatiilor critice ce pot aparea. In scoala, principala sarcina a consilierului este de a ajuta elevii sa parcurga etapele procesului de constientizare, clarificare, evaluare si actualizare a sistemului propriu de valori totul si in vederea unei mai bune adaptari scolare.

La nivel mondial, Conferinta Mondiala a Counselling-ului de la Paris (august 1998) a scos in evidenta cateva din efectele consilierii: diminuarea absenteismului, a abandonului scolar, reducerea delicventei juvenile, cresterea eficientei invatarii si a succesului scolar. Iata de ce este atat de necesara prezenta si activitatea consilierului in fiecare scoala si in tara noastra.

BIBLIOGRAFIE:

Jigau, Mihaela, Factorii reusitei scolare, Editura Grafoart, Bucuresti,1998

Neamtu,Cristina , Editura Polirom, Iasi, 2003.

Perron, R, Les enfantes inadaptes, Paris, PUF, 1992.

Stoica ,Marin, Psihopedagogia personalitatii, Editura didactica si pedagogica,Bucuresti, 1996.