Cele mai importante probleme cu care se confrunta copilul - saracia

Cauza problemelor sociale, nu numai a celor care privesc copilul, este saracia, de la care pleaca altele, „ca un arbore cu ramuri” (administratie publica, Iasi)

Toate pleaca de la saracie. Intr-o familie saraca copilul nu prea se duce la scoala, mai munceste, ii ajuta pe parinti, acestia il mai si bat, el la un moment dat se satura si pleaca de acasa, se incurca cu cine nu trebuie, fura si asa mai departe administratie publica, Botosani)

0 - 14 ani
15 - 24 ani
25 - 64 ani			Referat: Filosofie si filosofare Proiect: Tipuri si forme de manifestare ale violentei in scoala - violenta intre elevi - violenta profesorilor
65 ani si peste

Parcul Tineretului, Botosani

Pentru a identifica principalele probleme cu care se confrunta copiii cu situatie materiala precara, am realizat interviuri cu 40 de familii sarace (cate un parinte si un copil din cadrul aceleiasi familii), cu autoritati locale, reprezentanti ai institutiilor furnizoare de servicii sociale pentru acestia, cu cadre didactice ale scolii din zona, preot. Intervievatii au fost selectati din zona Parcul Tineretului, una dintre zonele cele mai sarace ale orasului Botosani, recomandata pentru studiu de autoritatile locale si personalul specializat din institutiile implicate in cercetare. Mai mult, operatorii de interviu au solicitat la intamplare locuitorilor orasului indicarea unor zone sarace, cu probleme sociale, iar cei abordati au indicat “Parcul Tineretului”. Nu este singurul cartier sarac, insa este zona cea mai extinsa, cuprinzand sute de familii.

„Exista o zona in Parcul Tineretului care cuprinde un ansamblu de blocuri locuite in majoritate de populatie saraca si foarte saraca.- 2 camine de nefamilisti care arata ca niste ghetouri. Peste saracie intalnim aici si infractionalitate, boli s.a.m.d. In aceste blocuri locuiesc aproximativ 600 de persoane”. (administratie publica, Botosani)

Aceasta recunoastere qvasi-unanima ii determina pe reprezentantii autoritatilor locale, ONG-uri, biserica, reprezentanti ai diferitelor organizatii religioase, etc, sa-si orienteze majoritatea actiunilor de suport spre acest cartier. Majoritatea persoanelor intervievate – beneficiari sau autoritati – au admis ca au primit / acordat ajutor in aceasta zona. Mai mult, lipsa de colaborare dintre diversele institutii face ca aceleasi familii / persoane sa beneficieze de acelasi tip de sprijin din partea mai multor institutii.

Caracteristici ale locuirii

Majoritatea celor intervievati locuiesc in blocuri de garsoniere confort 3, identificate de ceilalti drept  “ghetouri”: locuinte formate dintr-o singura camera, cu grup sanitar comun, fara bucatarie sau alte dependinte. Cladirile sunt debransate de la reteaua de termoficare iar spatiile comune (toalete, holuri etc.) se afla intr-o stare avansata de degradare: igrasie, pereti crapati, sparti in unele locuri, geamuri sparte si foarte multa mizerie.

Acoperisul este in intregime degradat astfel ca locuintele de la ultimul etaj sunt afectate de infiltrarile de apa. Iarna se incalzesc fie la resouri sau alte surse improvizate, fie isi instaleaza o soba cu lemne. Putine familii au aragaz. Majoritatea celor intervievati nu au avut niciodata o alta locuinta, unii si-au pierdut-o datorita imposibilitatii achitarii datoriilor catre stat. Unii locatari, in special de etnie roma, tranziteaza in zona.

Nici proprietarii acestor locuinte, nici autoritatile nu manifesta interes pentru reabilitarea sau consolidarea acestora, intrucat toate incercarile din trecut au fost soldate esecului: ceea ce s-a reparat a fost distrus la loc. In plus, autoritatile locale justifica lipsa investitiilor in reparatiile necesare prin costurile imense pe care le presupune un asemenea demers. Conform afirmatiilor primarului ar fi mai ieftina construirea unui bloc de locuinte similar.

In ceea ce priveste relatiile dintre vecini lucrurile nu stau foarte bine: se acuza unii pe altii ca fiind „neglijenti, puturosi, tigani, hoti”, multi considerand ca situatia dificila a familiei se datoreaza numai faptului ca locuiesc in aceasta zona. Nu se poate vorbi de o comunitate a saracilor din Parcul Tineretului intrucat nu se remarca coeziune, solidaritate la nivel de grup, nu s-au stabilit relatii de organizare interna si nu exista lideri formali recunoscuti ca atare. Actiunea colectiva si intrajutorarea comunitara sunt mai degraba situatii de exceptie.

Caracteristici socio-demografice

Majoritatea persoanlor intervievate (dintre parinti) sunt tineri (pana in 45 de ani). O pondere insemnata (peste jumatate din cazuri) sunt de etnie roma, cea mai mare parte autodeclarati, insa au fost si cazuri de heteroidentificare din partea reprezentantilor institutiilor care asistasera familia respectiva. Nivelul de educatie este foarte scazut (maxim gimnaziu). Au existat numai 2 cazuri de femei cu 10, respectiv 12 clase.

Ca tip de gospodarie, sunt familii cu multi copii (in medie 3 copii), de cele mai multe ori nucleare, fara alti membri ai familiei extinse sub acelasi acoperis. De altfel isi descriu familia de origine in termeni negativi: sunt tot familii sarace, dezorganizate, multe din mediul rural, intretinand relatii sporadice sau chiar tensionate cu aceasta.

Principalele surse de venit sunt alocatia pentru copii, ajutorul social si bani sau produse castigate din munca cu ziua. Pentru a suplimenta veniturile, copii sunt si ei folositi la munca inca de la varste foarte mici: 10-12 ani. Nici-una dintre persoanele intervievate nu are loc de munca. Intrebati daca si-au cautat un loc de munca, majoritatea afirma ca nici nu are rost sa caute, intrucat nu exista locuri de munca pentru pregatirea si calificarea lor Un aspect ingrijorator este faptul ca in 14 cazuri intervievatii au recunoscut faptul ca ajutorul social complementar cu celelalte alocatii de care beneficiaza reprezinta o alternativa preferabila salariului: „Nu merita sa ma angajez! Imi fac si eu un calcul: ajutorul plus alocatiile copiilor, mai iese ceva si la munca cu ziua, asta insemna mai mult decat salariul de la intreprindere..” (B. M., barbat, 32)

Cei care isi doresc sa lucreze raspund invariabil ca vor sa plece in strainatate. Chiar si unii dintre copii au dezvaluit intentia de a pleca la munca „in Italia, ca acolo am auzit ca e bine” (A. M., baiat, 12). Sunt constienti insa ca nu au resursele necesare: nu au bani, nu sunt inclusi intr-o retea de cunostinte, prieteni care sa-i ajute, nu au vre-o calificare, „as munci orice dar nu stiu sa fac nimic” (B. V., barbat, 24). Existau totusi doua cazuri in care un membru al familiei era plecat la munca in Italia, probabil modelele pentru ceilalti, insa in mod paradoxal sotia si copiii au declarat ca imbunatatirile din locuinta (usi, ferestre, mobila, aragaz etc.) le facusera cu banii de la alte rude.

Educatia copiilor, participare scolara

Ca urmare a educatiei scazute a parintilor, scoala nu este valorizata. Putini parinti si copiii admit faptul ca un nivel mai ridicat de pregatire scolara si profesionala inseamna mai multe sanse de a reusi in viata. Aspiratiile lor socio-profesionale sunt extern de limitate. „Multa carte” insemna de regula cel mult 10 clase, “ei, daca s-o putea liceular fi foarte bine” (A. B., femeie, 35).

Desi in zona se afla o scoala, putini copii o frecventeaza. Motivele sunt diverse: lipsa hranei, a imbracamintei, a rechizitelor scolare, discriminare pe motive de etnie, etc. Putini copii au abandonat formal scoala, insa au multe absente si rezultate scolare slabe. Exista situatii in care se opteaza pentru invatamantul special, desi copiii nu au probleme de acest tip, motivatia fiind faptul ca aceasta forma de invatamant ofera un regim tip internat pentru elevii sai (cazare, masa, de multe ori se asigura si imbracamintea si incaltamintea elevilor). De asemenea unii dintre parinti au convingerea ca o persoana considerata a avea nevoi speciale beneficiaza de mai mult sprijin in gasirea unui loc de munca.

O parte dintre copii cu varsta intre 6-12 ani care fie nu au fost cuprinsi in invatamant, fie urmeaza sa intre in clasa I din toamna, frecventeaza cursurile unui program organizat de Autoritatea Tutelara si Directia de Asistenta Sociala din Botosani, in parteneriat cu Centrul de Asistenta Psihopedagogica. Copii beneficiaza nu numai de instruire, ci si de o masa gratuita si de transport gratuit. Interviurile cu personalul din institutiile implicate in proiect, ca si cu beneficiarii, au pus in evidenta faptul ca acoperirea serviciului este cu totul insuficienta fata de nevoi (capacitatea este de maxim 20 de copii pe zi).

Succesul initiativei este insa privit cu scepticism. Organizatorii programului considera ca asigurarea unei mese pe zi este principalul motiv pentru care parintii ii trimit la aceste cursuri complementar cu faptul ca „pentru o perioada de timp scapa de grija lor”. Psihologul si directorul centrului apreciaza ca putini parintii si copii vor fi capabili sa valorifice cunostintele insusite prin acest curs. Rezultatele modeste nu se datoreaza unor deficiente de natura intelectuala sau psihica, ci neincrederii in scoala a parintilor si a lipsei de interes fata de viitorul copiilor lor.

Sanatate

Conditiile improprii de viata a afectat intr-o masura apreciabila starea de sanatate a familiilor din acest cartier si a copiilor lor. Majoritatea sunt bolnavi de hepatita, astm sau bronsita cronica, TBC, malnutritie, cancer, HIV / SIDA.  De asemenea, exista si situatii in care diversi membri ai familiei sufera de boli psihice.

Desi prin grija asistentilor sociali de la diverse institutii / ONG-uri care au avut activitatea in zona toate persoanele intervievate erau pe listele unui medic de familie, accesul la serviciile medicale intampina numeroase obstacole. Ameliorarea sanatatii este conditionata de resurse: nu au bani sa-si procure medicamentele recomandate de catre medic si necesare tratarii afectiunilor.

Pe de alta parte, in cazul in care afectiunea necesita spitalizare, de cele mai multe aleg sa plece acasa. In cazul barbatilor, motivatia este ca nu mai pot merge la munca cu ziua iar in cazul femeilor ca nu are cine sa se ocupe de copii.

Riscul institutionalizarii

Din interviurile cu parintii rezulta ca in una din cinci familii (8 din cele 40 de familii) din aceasta zona copiii se confrunta cu riscul institutionalizarii. Desigur ca lotul investigat nu este reprezentativ, insa chiar si in acasa situatie frecventa cu care parintii au raspuns afirmativ la setul de intrebari privind posibilitatea institutionalizarii copiilor este ingrijoratoare. Trebuie tinut cont ca in general este vorba de mame singure cu copii, pentru care dificultatile sunt cu atat mai mari: „sincera sa fiu, m-am gandit serios sa ii dau la centru (nn. de plasament), poate o sa le fie mai bine decat cu mine” (P. V, fem., 38)