Procedura incheierii si executarii contractelor administrative

PROCEDURA INCHEIERII SI EXECUTARII CONTRACTELOR ADMINISTRATIVE

1. Regulile de incheiere a contractelor administrative

Desigur, materia contractelor administrative cunoaste – si este supusa – unor reguli, anume reguli referitoare la competenta celor indrituiti a incheia contracte si reguli privitoare la alegerea cocontractantului (optiunea).

1.1. Reguli referitoare la competenta

In primul rand, sub acest punct consideram necesar a sublinia importanta notiunii de competenta in drept. Notiunea de competenta prezinta o mare insemnatate din punct de vedere juridic, deoarece in functie de determinarea competentei sunt stabilite anumite functii si prerogative ale diverselor organe interne de stat sau apartinand unor organizatii internationale, element indispensabil in vederea asigurarii unei bune functionalitati si operativitati a acestora.

Dictionarul Explicativ al Limbii Romane enumera mai multe sensuri ale notiunii de competenta, printre care „capacitatea cuiva de a se pronunta asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoasteri adanci a problemei in discutie, capacitatea unei autoritati, a unui functionar etc., de a exercita anumite atributii” [1]. Mai departe, competenta este definita sub urmatorul aspect: a fi de competenta cuiva inseamna a intra in atributiile cuiva; a-si delega competenta, conform dictionarului, inseamna a se declara lipsit de autoritatea legala sau fara pregatirea necesara pentru a judeca o chestiune, sau a se pronunta intr-o problema.

Dictionarul juridic, aparut in Editura Albatros, sub coordonarea prof.univ.dr. Sanda Ghimpu, defineste competenta ca fiind „sfera de atributii prevazute de lege pentru organele sau organizatiile de stat ori obstesti, pentru unele functii ori persoane”[2].

In legatura cu notiunea de competenta, in teoria dreptului sunt aduse numeroase precizari si clasificari, enuntandu-se diverse acceptii ale termenului de competenta. Se vorbeste, astfel, de pilda, despre competenta materiala sau ratione materiae, de competenta teritoriala – ratione loci, sau de competenta dupa calitatea persoanei – ratione personae. Se face, de asemenea, distinctie intre competenta absoluta sau de ordine publica, de la care nu pot fi admise derogari, si competenta relativa, asupra careia notiunea de competenta nu actioneaza cu aceeasi forta si vigoare, existand posibilitatea unor derogari .

In stiinta juridica si in teoria organizatiilor internationale se face, de asemenea, o deosebire intre competentele explicite, care rezulta in mod direct din anumite tratate sau documente fundamentale, si competentele implicite, care ar rezulta din interpretarea sensului unor documente, a unor acte, statute, si care sunt in fond indispensabile exercitarii competentelor explicite.

Teoria competentei cuprinde, de asemenea, referiri la existenta unor competente exclusive, care apartin in mod obligatoriu unei singure categorii de organe, si la competente concurente, situatie in care infaptuirea unui anumit act, a unei anumite activitati, implica participarea mai multor institutii sau a mai multor organe[4].

Revenind la problemele contractelor administrative, la regulile de competenta pentru formarea acestor contracte, consideram necesar sa reamintim ca statul, judetul si comuna au fost create pentru a asigura membrilor societatii apararea teritoriului, a vietii si a bunurilor persoanelor fizice care alcatuiesc populatia acestora, precum si pentru satisfacerea cerintelor de instruire, cultura si sanatate ale populatiei si asigurarea fondurilor necesare bunei functionari a organelor statului, judetului si comunei, precum si a institutiilor publice de invatamant, cultura, sanatate s.a.[5]

Pentru realizarea acestor sarcini, statul, judetul si comuna infiinteaza o serie intreaga de organisme care au obligatia de a le infaptui in practica, in favoarea si pentru intreaga populatie a statului si a subdiviziunilor sale administrativ-teritoriale. Organismele create de stat, judet, comuna pentru a realiza aceste sarcini se numesc servicii publice.

Fata de diversitatea si multitudinea atributiilor statului modern, acesta infiinteaza, corespunzator, o multitudine de servicii publice, fiecare infaptuind o anumita atributie, sau numai o latura a acesteia, a statului. De pilda, pentru adoptarea unor norme juridice general obligatorii, care sa reglementeze in mod uniform, la nivelul intregii tari, raporturile sociale ce apar intre membrii societatii, statul a infiintat serviciul public de legiferare care, in tara noastra, este alcatuit din cele doua Camere ale Parlamentului – Camera Deputatilor si Senatul. De asemenea, pentru a solutiona cu putere de adevar legal conflictele juridice ce apar intre membrii societatii, precum si pentru a sanctiona pe cei care incalca legea, statul a infiintat serviciul public judiciar, alcatuit din sistemul instantelor judecatoresti – judecatorii, tribunale judetene si al municipiului Bucuresti, curti de apel si Curtea Suprema de Justitie.

Pentru a realiza atributiile statului in domeniul executarii legilor si a hotararilor judecatoresti, ca si pentru asigurarea ordinii publice in stat, paza granitelor tarii si securitatea statului, satisfacerea intereselor de instruire, cultura, sanatate ale populatiei, precum si asigurarea conditiilor materiale de viata, statul a creat si creeaza in continuare o diversitate de organisme administrative, care infaptuiesc sarcinile puterii executive. Astfel de organisme administrative infiintate de stat, judet si comuna poarta denumirea de servicii publice administrative, sau servicii administrative.

Este bine stiut ca unul din scopurile statului, indiferent de perioada sa de existenta dar mai ales in perioada moderna, sau de forma de guvernamant, este acela de a satisface interesele generale ale societatii fie direct, prin serviciile publice ale statului, fie prin asigurarea unui astfel de cadru legal care sa dea posibilitatea ca si particularii sa contribuie la satisfacerea intereselor generale ale societatii. Insa, spre deosebire de particulari, care satisfac unele interese ale societatii cu scopul, de regula, de a realiza un profit, statul le satisface – de cele mai multe ori – fara sa realizeze vreun profit, ci chiar inregistrand pierderi. Este cazul cheltuielilor pe care le face statul prin serviciul public avand ca obiect de activitate administrarea, construirea, intretinerea si modernizarea cailor rutiere.

Este relevanta, in aceasta privinta, sintetizarea obligatiilor statului modern de a satisface interesele generale ale societatii de catre prof. Paul Negulescu. El arata ca „statul trebuie sa faciliteze transportul persoanelor si marfurilor, construind cai de comunicatii, sa asigure ordinea publica, sa apere colectivitatea impotriva atacurilor din afara, sa caute sa dezvolte individul prin raspandirea culturii si artei, sa ia toate masurile ca indivizii sa aiba posibilitatea de a se hrani, sa asigure o buna stare sanitara”[6]. Toate aceste interese se satisfac de catre serviciile publice administrative ale statului, judetului si comunei, precum si, in conditiile legii, de particulari.

Mai este de subliniat ca serviciile publice ale statului, judetului si comunei sunt organizate si functioneaza sub varii aspecte: ca organe ale administratiei publice, ca institutii publice, ca servicii publice exploatate in regie – adica regii autonome de interes public –, care in perioada interbelica erau denumite la noi, dar si in alte tari, stabilimente publice. Pentru acele forme folosite de particulari in scopul satisfacerii unor interese generale ale societatii s-a folosit notiunea de stabilimente de utilitate publica[7].

Cateva precizari cu privire la serviciul public. Pentru a fi in prezenta unui serviciu public este necesar ca:

- sa fie infiintate de stat, judet sau comuna pentru satisfacerea intereselor specifice ale membrilor acestora;

- infiintarea acestor organisme administrative trebuie sa se faca prin lege sau pe baza legii[8].

Aceste organisme trebuie sa fie dotate cu functii publice, adica cu acele atributii, puteri, competente si responsabilitati de a da satisfactie unor anumite interese generale. Aceste functii publice trebuie sa fie ocupate de persoane cu o calificare de specialitate care sa realizeze, in mod concret, atributiile functiei publice pe care o ocupa in cadrul serviciului public, adica sa fie ocupate de functionari publici cu drepturi si indatoriri corespunzatoare[9].

Este necesar ca aceste organisme sa desfasoare o activitate continua si ritmica, dupa un program stabilit si adus la cunostinta publicului.

Baza materiala necesara activitatii acestor organisme trebuie sa se asigure, in principal, prin bugetul statului, judetului sau comunei.

Alegerea (optiunea) contractantului

Daca, asa cum am vazut, administratia publica – sub diversele sale forme organizatorice – are initiativa incheierii de contracte datorita necesitatii indeplinirii programelor si sarcinilor lor, este imperativ necesar ca initiativa lor trebuie sa corespunda unei vointe sau unor alte vointe, pentru a se realiza un contract. Astfel cum subliniaza Mircea Preda in recenta sa lucrare „Drept administrativ – Partea generala” atributiile de drept privat ale statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale, „ sunt legate preponderent de modul in care administreaza bunurile pe care le detin, si presteaza serviciile din sfera lor de competenta, asigurand, prin aceasta, atat interesul public, general, al statului sau al unitatii administrativ-teritoriale, dupa caz, cat si al persoanelor fizice sau juridice cu care acestea intra in raporturi juridice” .

Mai departe, se subliniaza ca in exercitarea atributiilor lor de drept privat, autoritatile publice reprezentative ale statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale emit nu numai acte de autoritate, in mod unilateral, prin care isi impun neconditionat, obligatoriu, vointa lor. Ele incheie, in acest scop, si acte juridice care asigura atat realizarea interesului public, general, al statului si al unitatii administrativ-teritoriale respective, dar si interesul celui cu care incheie actul – particularul, persoana fizica si persoana juridica. Asemenea acte au ca obiect, dupa caz: achizitionarea sau vanzarea de bunuri, prestarea de servicii, executarea de lucrari, concesionarea ori inchirierea de bunuri.

Desigur, actele juridice avand ca obiect un bun din proprietatea publica sau un serviciu public care trebuie sa fie asigurat de catre stat sau de unitatile administrativ-teritoriale se vor incheia in anumite conditii si dupa o anumita procedura reglementata prin lege. Aceasta procedura asigura, in principiu, o pozitie privilegiata autoritatilor publice in raport cu particularul cu care se incheie actul – contractul administrativ.

Initiativa incheierii contractelor administrative apartine intotdeauna celui care reprezinta, potrivit legii, statul sau unitatea administrativ-teritoriala, respectiv ministrilor si conducatorilor celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate, presedintilor consiliilor judetene, primarilor comunelor si oraselor, conducatorilor institutiilor publice, regiilor autonome si celorlalte servicii publice aflate in subordinea sau autoritatea Guvernului, ori a consiliilor locale sau judetene.

Cealalta parte a contractului administrativ poate fi orice particular, persoana fizica sau juridica (romana sau straina) care adera la initiativa autoritatilor publice de a contracta, acceptand conditiile puse de initiatorul actului si se supune procedurilor stabilite in prealabil de lege. Ca atare, ca in orice contract, trebuie sa se intalneasca, sa concorde oferta si acceptarea, adica sa se realizeze acordul de vointe al partilor; cu alte cuvinte, sa se incheie contractul.

Pentru a se putea ajunge la acordul de vointa asupra celor ce urmeaza a forma obiectul contractului administrativ, este absolut necesara cunoasterea initiativei, ceea se poate realiza prin oferta (de licitatie).

Orice doritor de a participa la un contract administrativ este interesat, in mod firesc, sa cunoasca in detaliu toate datele ce vor constitui viitorul contract. Necesarmente, ofertantul trebuie sa ia masurile cuvenite si legale pentru a aduce la cunostinta potentialilor contractanti datele si conditiile incheierii contractului administrativ.

In dreptul civil, de pilda, care constituie dreptul comun in materia contractelor, se subliniaza ca intalnirea concordanta dintre oferta si acceptare, adica acordul de vointe al partilor contractante, semnifica incheierea contractului. De aceea, un interes deosebit il prezinta stabilirea momentului si locului incheierii contractului.

Acceptarea consta in manifestarea de vointa a destinatarului (destinatarilor) de a incheia contractul in conditiile prevazute in oferta. Dar daca, prin ipoteza, acceptarea conditioneaza, limiteaza sau depaseste cuprinsul ofertei, ea valoreaza contraoferta. Potrivit dispozitiilor art.39 Cod comercial, „acceptarea conditionata sau limitata se considera ca un refuz al primei propuneri si formeaza o noua propunere”. Intr-o atare situatie, se inverseaza rolurile: destinatarul devine ofertant, iar ofertantul initial devine destinatar. O asemenea inversare de roluri poate continua pana ce se ajunge la o acceptare pura si simpla.

Neindoielnic, o asemenea situatie nu se pune in privinta contractelor administrative, din cel putin doua ratiuni: in primul rand, ofertantul – in aceste contracte – este o autoritate publica, avand o pozitie speciala, fiind investit cu autoritate; in al doilea rand, partea careia nu ii convin conditiile din oferta are, pur si simplu, calea renuntarii, fara a putea conditiona, limita sau face noi propuneri.

Aceasta ne conduce la ideea ca, astfel cum am aratat la punctul privind clasificarea contractelor, contractul administrativ poate fi incadrat in categoria contractelor de adeziune.

Si in contractul administrativ acceptarea se califica, intocmai ca si oferta, ca o manifestare unilaterala de vointa care indeplineste cerintele pentru incheierea contractului.

Acceptarea se aseamana, in unele aspecte, fara a se identifica in totul, cu oferta. Astfel, privitor la continut, acceptarea trebuie sa fie intru totul concordanta cu oferta, sa fie neindoielnica, sa fi intervenit inainte ca oferta sa fi devenit caduca sau sa fi fost – indreptatit – revocata. In cazul contractului administrativ – ca si in unele contracte de alta natura – oferta cuprinde toate datele privitoare la continutul, la obiectul si la conditiile de plata, iar continutul acceptarii este extrem de simplu: o simpla acceptare, o adeziune la conditiile impuse de contractantul autoritate publica. Si in alte contracte – civile, comerciale etc. – acceptarea ofertei se poate limita la simple afirmatii, precum: da, accept, sunt de acord.

Daca in ce priveste forma acceptarii ofertei se poate vorbi de: acceptare expresa, exprimata in scris sau verbal, ridicarea mainii la vanzarile prin licitatie publica; acceptare tacita – constand in inceperea executarii contractului de catre destinatar, in contractul administrativ nu poate fi vorba, credem, decat de acceptare expresa a ofertei, modalitate care a devenit obligatorie si in multe alte cazuri de contracte.

Ni se pare interesant sa subliniem si faptul ca daca oferta are un caracter specific, nefiind adresata unui anume subiect, acceptarea in schimb are un caracter determinat, vizand o persoana determinata – autoritatea publica initiatoare a contractului.

Procedura licitatiei

Evident, a scoate la licitatie inseamna a atribui, prin hotarare judecatoreasca, un bun scos la licitatie, unei persoane care ofera pretul cel mai mare. Dar, trebuie subliniat totodata ca, licitatia inseamna vanzarea unui bun, facuta in public, dupa reguli speciale, avand drept rezultat atribuirea obiectului de vanzare persoanei care a oferit pretul cel mai mare (scoatere la mezat, vanzare publica a bunurilor unui datornic). Desigur, o asemenea acceptiune nu corespunde sensului actual al licitatiei. Este firesc ca licitatia traditionala continua, in cazurile mentionate. Dar in prezent, prin licitatie se „ofera” posibilitatea de a deveni parte la un contract, in care autoritatea publica – sub formele pe care le-am semnalat in cele ce preced – isi exprima abilitatea de a face cunoscut celor interesati, doleanta sa ca pentru indeplinirea sau executarea sarcinilor ce le revin pentru a satisface interesul public general, sa poata alege pentru aceasta pe cei care corespund cerintelor specificate .

Dar, fara indoiala, a adjudeca inseamna a atribui, prin hotarare judecatoreasca, un bun scos la licitatie persoanei care ofera pretul cel mai bun[12].

Adjudecatar este persoana careia i se adjudeca un bun la licitatie publica.

Deosebit de aceste semnificatii ale notiunii de licitatie, trebuie de mentionat ca a licita, inseamna a face oferta in cadrul unei licitatii, a vinde ceva prin licitatie.      

Traditional, despre licitatie se spune ca „vanzarea se face prin licitatie publica, de catre un functionar al fiscului, delegat de perceptor si insotit de un agent politienesc in comunele urbane si de notari in comunele rurale. Daca suma oferita la licitatie este vadit derizorie, adjudecarea nu se va putea face decat cu aprobarea administratorului de incasari si plati”[13].

Din cele expuse mai sus rezulta cu claritate ca licitatia se organiza fata de bunurile datornicului, deci ca o sanctiune, ca un mijloc de recuperare a unor bunuri sau sume de bani, iar nu pentru a se oferi spre contractare bunuri sau servicii, constructii etc.

Pentru a asigura satisfacerea interesului general, al colectivitatii, astfel cum am vazut, autoritatile administratiei publice organizeaza licitatii – potrivit legii – la care se pot prezenta cei interesati. Si, asa cum am mai aratat, faptul ca cei interesati nu au alternativa la propunerile autoritatii administrative, contractul administrativ fiind un contract de adeziune, acestia pot sa accepte si sa incheie contractul sau se pot retrage de la licitatie.

Licitatia da posibilitatea serviciului public care incheie un act administrativ de gestiune – un contract de concesiune ori de inchiriere, de achizitii guvernamentale sau de executare de lucrari publice – pe de o parte, sa aleaga pentru a contracta, pe acela care ofera cel mai bun pret si in conditii de executare avantajoase. Totodata, licitatia este de natura sa inlature orice suspiciune, cat priveste alegerea contractantului, din partea serviciului public care contracteaza ori a organizatorului de licitatie.

Licitatia publica se poate organiza atat de serviciul public, de autoritatea interesata, cat si de un agent specializat, care are calitatea de organizator de licitatie.

Pentru a se incheia un contract administrativ, trebuie parcurse anumite etape obligatorii, precum:

Prima faza consta in lansarea, de catre serviciul public ori de organizator, a obiectului licitatiei, inclusiv a caietului de sarcini, si publicarea acestora in Monitorul Oficial Partea a IV-a si intr-o publicatie de mare tiraj, cu precizarea formei de licitatie si a datei pana la care se primesc ofertele.

Formele licitatiei, potrivit reglementarilor in vigoare, sunt: a) licitatie publica deschisa fara precalificare; b) licitatie publica deschisa cu precalificare; c) licitatie publica restransa ori selectiva si d) incredintare directa. Aceasta din urma forma se practica numai in mod exceptional[14].

Cea de a doua faza a licitatiei o constituie, fireste, depunerea ofertelor, ceea ce constituie angajamentul ferm al ofertantului de a executa, in conformitate du prevederile caietului de sarcini, obiectul licitatiei. Oferta se depune in plic inchis, impreuna cu dovada ca s-a achitat taxa si garantia de participare la licitatie.

Urmatoarea faza – a treia – incepe la expirarea termenului de depunere a ofertelor. Ea consta in deschiderea, examinarea si compararea ofertelor.

Apoi, faza a patra, consta in adjudecarea, de catre comisia de licitatie instituita de serviciul public sau de organizatorul licitatiei, dupa caz, a ofertei celei mai convenabile si comunicarea rezultatului catre toti ofertantii.

Faza urmatoare reprezinta finalul licitatiei si consta in incheierea, pe baza hotararii comisiei de licitatie, a contractului – a actului administrativ de gestiune.

Dupa comunicarea adjudecarii, serviciul public sau organizatorul licitatiei vor dispune restituirea, catre ofertantii necastigatori, a garantiei depuse.

Dupa ce a fost consumata si aceasta ultima faza, se trece la executarea contractului.   

2.1.. Contractul de concesiune

A. Originea concesiunii

Concesionarea unui bun public a fost prezenta inca din antichitate, in dreptul public roman, dar fundamentele institutiei concesionarii pentru bunurile private se gasesc in evul mediu[15].

In evul mediu proprietatea – din exclusiva, independenta si simpla – devine dependenta, complicata si strivita de sarcini, datorita obiceiului ce apare, dupa caderea Imperiului Roman, de a transforma folosinta pamantului in ceva, perpetuu, in baza unui contract, in schimbul unei rente. Astfel proprietarul originar pastra proprietatea, iar concesionarul nu avea decat posesiunea si folosinta; concedarea folosintei pamanturilor generalizandu-se, ele primind denumirea de fiefuri sau censive[16]. Asupra acestor pamanturi se suprapuneau, deci doua drepturi, ambele perpetue; dreptul proprietarului originar, care avea domeniul eminent si dreptul proprietarului concesionar, care avea domeniul util .

Concesionarul de-a lungul timpului devine tot mai puternic, pe cand cel al seniorului tot mai simbolic, incepand sa fie uitat. Asa se explica de ce concesionarul apare, in istorie, ca singurul proprietar legitim, iar redeventa pe care trebuia sa o plateasca seniorului ca o „sarcina nesuferita” ce apasa asupra pamantului, implicit cei care primeau redeventa incep sa fie priviti ca paraziti sociali, hraniti din munca cultivatorului, paraziti pe care o organizare sociala mai buna trebuia sa-i inlature: fiind aici unul dintre obiectivele revolutiilor burgheze[18]. Concesiunea bunurilor domeniului public, in evul mediu, erau surse de venituri, pentru monarhi si mijloace ale luptei politice, modalitati de rasplatire a loialitatii.

Doctrina romaneasca, dupa 1866 a devenit refractara la ideea dreptului exorbitant implicit a categoriilor pe care aceasta le presupunea, intre care cea de contract administrativ, mai ales ca nici in codul civil, nici in codul comercial nu este prevazuta si reglementata concesiunea.

In perioada interbelica in doctrina romaneasca, concesionarea, a fost abordata in special de catre doi mari autori in domeniul dreptului public si anume de profesorii Paul Negulescu si E.D. Tarangul.

Profesorul Paul Negulescu a definit concesiunea ca fiind „modul de organizare a serviciilor publice, in care administratia incredinteaza un serviciu public particular. Acesta se angajeaza sa gireze serviciul public pe socoteala si pe riscul sau in conformitate cu regulile stabilite de administratie, remunerandu-se din taxele pe care le percepe de la particularii, care se folosesc de serviciul concesionat”[19].

La randul sau profesorul E. D. Tarangul, definea concesiune ca fiind „o forma de exploatare a unui serviciu public in care un particular – persoana fizica sau morala – ia asupra sa riscurile exploatarii si conducerea activitatii serviciului in schimbul dreptului de a percepe taxele pentru serviciile prestate”[20].

In ce priveste doctrina franceza de specialitate, care de altfel a influentat puternic si doctrina romaneasca, a dat cateva definitii. Profesorul J. Rivero, J Waline, arata ca „concesiunea serviciului public este un mod de gestiune a unui serviciu prin care o persoana publica, concedentul, insarcineaza prin contract o persoana privata, concesionarul, cu functionarea unui serviciu, pentru o anumita perioada de timp, cu asumarea sarcinilor si cu dreptul de remunerare al serviciilor prestate”[21].

Un alt autor prezinta concesiunea ca fiind „procedeul prin care o persoana publica, concedentul, insarcineaza, prin contract, o persoana privata (concesionarul), sa faca sa functioneze serviciul public pentru o perioada determinata, pe riscul si pe pericolul sau, el remunerandu-se din taxele percepute de la usagerii sai[22].

Dupa o alta definitie concesiunea serviciului public este „conventia prin care o colectivitate publica incredinteaza exploatarea unui serviciu public, celui care poate asigura investitii in aceasta, el urmand a se remunera din redeventele percepute de la usagerii”[23].

Putem observa din definitiile date de autori francezi, ca ei fac referire doar la concesiunea serviciului public, prin aceasta intelegand, insa si concesiunea de lucrari publice, care, dupa parerea unui autor „este tot o concesiune a unui serviciu public, prin care, insa, concesionarul nu se obliga doar sa functioneze acest serviciu, ci el se angajeaza sa construiasca, pe cheltuiala sa si lucrari publice necesare functionarii”[24].

Prin sistemul concesiunilor, pe parcursul istoriei, tarii noastre, s-au valorificat bogatiile naturale, fapt absolut necesar dezvoltarii statului, s-au infrumusetat si au fost reorganizate asezaminte in care isi desfasoara activitatea institutii sociale si culturale importante, au fost utilizate bunuri apartinand domeniului public si care pana atunci nu adusesera nici un folos colectivitatii, a fost inlesnit progresul civilizatiei. Deci concesiunea a fost un instrument prin intermediul caruia viata individului si existenta de grup au fost influentate pozitiv, fara afectarea bugetului public, care, dimpotriva, a fost marit cu veniturile realizate.

Rolul important al faptului de a concesiona si al institutiei juridice a concesiunii in existenta societatii omenesti, in general, si a societatii romanesti, in particular, rezulta clar din realitatea ca aceasta a fost aleasa ca mijloc de realizare a cailor ferate, ca prin concesiune, s-au asanat malurile marii, au fost create canale, poduri, s-au indiguit rauri navigabile, s-au construit instalatii de distributie pentru apa, gaz, electricitate, s-a dezvoltat transportul in comun. Aceste lucrari au fost intalnite in limbaj juridic al vremii ca permisiuni de stationare, permisiuni de ocupatiune temporara si concesiuni, avand ca fundament scopul de a servi interesul general al colectivitatii si progresul civilizatiei.

Institutia juridica a concesiunii este necesara pentru ca trebuie stabilite niste reguli care sa preintampine arbitrariul in luarea hotarari privind acordarea concesiunii si sa se evite abuzul in utilizarea dreptului de folosire a bunului din domeniul public, dreptul de prestare a serviciului public sau a activitatii economice. De asemenea concesiunea este necesara pentru ca, tinand cont de importanta sociala a activitatii desfasurate de partenerul particular, institutiile publice trebuie sa-i ofere anumite inlesniri si garantii[25].

B. Reglementari juridice privind concesiunea

Cadrul legal privind concesiunea este abordata de Legea nr. 219/1998 – Lege privind regimul concesiunilor[26] si H.G. nr. 216/1999 – Hotarare pentru aprobarea Normelor metodologice-cadru de aplicare a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor . In art. 42 al Legii nr. 219/1998 se prevede ca aceste acte normative inlocuiesc prevederile art. 25-29 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si cele ale art. 1-17, art. 25 si anexele nr. 1-5 din H.G. nr. 1228/1998 pentru aprobarea Metodologiei concesionarii, inchirierii si locatiei gestiunii , ambele modificate si completate. Legea nr. 528 din 25 noiembrie 2004 pentru modificarea si complectarea Ordonantei Guvernului nr. 16/2000 privind contractele de parteneriat public-privat, precum si a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor.

In privinta cadrului legal, se impune observatia, si anume, daca mentionarea anumitor bunuri, servicii publice si activitati precizate in articolul 2 al Legii nr. 219/1998 poate fi interpretata ca abrogare expresa a actelor normative speciale[30]. Profesorul Nedelcu Iulian in aceasta privinta sublinia „Principiul de drept afirma ca specialia generalibus derogant, deci norma generala nu poate abroga o norma speciala, deoarece norma juridica speciala se aplica cu prioritate, ea derogand de la norma generala, chiar daca norma speciala este mai veche. Intrucat in Legea nr. 219/1998 nu se precizeaza expres ca orice alta prevedere legala referitoare la concesiune se abroga sau ca orice prevedere legala contrara respectivei legi se abroga, rezulta, pe baza principiului amintit, ca, in cazul in care pentru anumite bunuri, servicii publice ori activitati care – potrivit prevederilor art. 2 din Legea privind regimul concesiunilor – pot constitui obiectul unui contract de concesiune exista in vigoare legi speciale anterioare Legii nr. 219/1998, aceste legi se vor aplica urmand a se completa, cand este cazul, cu prevederile Legii privind regimul concesiunilor” .

Principiile care stau la baza selectarii ofertantilor si a incheierii contractelor de concesiune sunt:

- transparenta, respectiv punerea la dispozitie tuturor celor interesati a informatiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune;

- tratamentul egal pentru toti ofertantii, insemnand ca toate criteriile de selectie si de atribuire a contractului de concesiune se aplica intr-o maniera nediscriminatorie;

- proportionalitatea, respectiv ca orice masura ceruta de catre autoritatea publica sa fie necesara si corespunzatoare naturii contractului;

- nediscriminarea, respectiv acceptarea de catre autoritatea publica a serviciilor oferite de candidatii de alta nationalitate, in conditiile prevazute in acordurile si conditiile la care Romania este parte;

- libera concurenta, respectiv asigurarea conditiilor pentru ca orice candidat, indiferent de nationalitate, sa aiba dreptul de a deveni concesionar in conditiile legii, ale conventiilor si acordurilor internationale la care Romania este parte.

C. Tipuri de concesiune

In art. nr. 1 alin.(1) din Legea nr. 219/1998 se precizeaza ca obiect al concesiunilor . bunurile apartinand domeniului public sau domeniului privat al statului, al judetului, al orasului sau al comunei, activitatile si serviciile publice de interes national sau local.

In alineatul (2) al articolului 2 din acelasi act normativ aduce precizarea ca pot face obiectul unei concesiuni, bunurile, activitatile sau serviciile publice din urmatoarele domenii:

- transporturi publice;

- autostrazile, podurile si tunelurile rutiere cu taxa de trecere;

- infrastructurile rutiere, feroviare, portuare si aeroportuare civile,

- constructia de hidrocentrale noi si exploatarea acestora, inclusiv a celor aflate in conservare;

- serviciile postale;

- spectrul de frecvente si retele de transport si de distributie pentru telecomunicatii;

- activitatile economice legate de cursurile de ape naturale si artificiale, lucrari de gospodarire a apelor aferente acestora, statiile si instalatiile de masuratori hidrologice, meteorologice si de calitate a apelor si amenajarilor piscicole;

- terenurile proprietate publica, plajele, cheiurile si zonele libere;

- retelele de transport si de distributie a energiei electrice si termice;

- retelele de transport prin conducte si de distributie a petrolului si gazelor combustibile ;

- retelele de transport si de distributie publica a apei potabile;

- exploatarea zacamintelor minerale si a substantelor solide si fluide;

- exploatarea surselor termale;

- resursele naturale ale zonelor economice maritime si ale platoului continental;

- bazele sportive, locurile de recreere, institutiile profesioniste de spectacol;

- unitatile medico-sanitare, sectiile sau laboratoarele din structura acestora, precum si serviciile medicale auxiliare;

- activitatile economice legate de punerea in valoare a monumentelor si siturilor istorice;

- colectarea, depozitarea si valorificarea deseurilor;

- orice alte bunuri, activitati sau servicii publice care nu sunt interzise prin legi organice speciale.

Deci putem trage concluzia ca exista trei tipuri de concesiuni : concesiunea de bunuri, concesiunea de servicii publice si concesiunea de activitati. Legea nr. 528/2004 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat, precum si a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor stipuleaza la articolul 1 ca „obiectul prezentei legii il constituie reglementarea si organizarea atribuirii concesiunii de activitati, servicii si bunuri, dupa cum urmeaza: a) activitati si servicii publice de interes national sau local, in schimbul unei redevente; b) alte servicii in schimbul unei remuneratii; c) bunuri proprietate publica ori privata a statului, judetului, orasului sau comunei, in schimbul unei redevente, cu exceptia concesiunii de lucrarii, asa cum este ea reglementata de Ordonanta Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 470/2002, cu modificarile si complectarile ulterioare.”

D. Elementele contractului de concesiune

a) Subiectele contractului de concesiune

Legea nr. 219/1998 in art. 1 alin. (2) stabileste ca partile contractante in cazul contractului de concesiune sunt concedentul si concesionarul.

Concedentul este persoana care transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public, in schimbul unei redevente.

Concedentul in conformitate cu prevederile art.5 alin. (1) din Legea nr. 219/1998, pot avea calitate de concedent, in numele statului, judetului, orasului sau comunei, urmatoarele subiecte de drept: ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale – in cazul bunurilor aflate in proprietate publica sau privata a statului ori pentru activitatile si serviciile publice de interes national – si consiliile judetene, consiliile locale sau alte activitati publice de interes local, pentru bunurile aflate in proprietatea publica sau in proprietatea privata a judetului, a orasului sau a comunei, ori pentru activitatile si serviciile publice de interes local.

Pe durata contractului de concesiune concedentul are urmatoarele drepturi:

- sa verifice respectarea obligatiilor asumate de concesionar, astfel are dreptul sa inspecteze bunurile, sa verifice stadiul de realizare a investitiilor, precum si modul in care este satisfacut interesul public. Verificarea se va executa cu notificarea prealabila a concesionarului si in conditiile stabilite in contract.

- la incetarea contractului concedentul are dreptul sa isi manifeste intentia de a dobandi bunurile de preluare si sa solicite concesionarului incheierea contractului de vanzare – cumparare cu privire la aceste bunuri. Partile vor putea stabili un termen in care concedentul sa fie obligat sa isi exercite dreptul de optiune sub sanctiunea decaderii.

- concedentul poate modifica in mod unilateral partea reglementara a contractului de concesiune, in conditiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 219/1998. Concesionarul este obligat sa continue exploatarea bunului, desfasurarea activitatii ori prestarea serviciului in noile conditii stabilite de concedent, fara a putea solicita incetarea contractului de concesiune.

Concedentul are obligatia de a nu il tulbura pe concesionar in exercitiul drepturilor rezultate din contractul de concesiune. El nu are dreptul sa modifice in mod unilateral contractul in afara cazurilor prevazute de lege, fiind obligat totodata sa notifice concesionarului aparitia oricaror imprejurari de natura sa aduca atingere drepturilor acestuia.

Concesionarul este persoana care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, care primeste dreptul si isi asuma obligatia de exploatare a unui bun din domeniul public, a unei activitati sau a unui serviciu public, platind o redeventa.

Calitatea de concesionar, conform prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 219/1998, poate fi dobandita de orice persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, romana sau straina.

Redeventa este suma de bani platita de concesionar in schimbul dreptului de a exploata un bun, o activitate sau un serviciu public. Aceasta se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupa caz[32].

Concesionarul in temeiul contractului de concesiune are urmatoarele drepturi:

- dreptul de a exploata in mod direct, pe riscul si raspunderea sa, bunurile, activitatile si serviciile publice care fac obiectul contractului, potrivit obiectivelor stabilite de catre concedent.

- are dreptul de a folosi si de a culege fructele bunurilor care fac obiectul concesiunii, potrivit naturii bunului si scopului stabilit de parti.

- are dreptul de a incheia contracte cu tertii pentru asigurarea si valorificarea exploatarii bunurilor, activitatilor si serviciilor publice care fac obiectul contractului de concesiune in conditiile legii, fara a putea transfera acestora drepturile dobandite prin contractul de conceiune.

In temeiul contractului de concesiune, concesionarul are urmatoarele obligatii:

- sa asigure exploatarea eficienta in regim de continuitate si permanenta a bunurilor, activitatilor sau serviciilor publice care fac obiectul concesiuni;

- sa exploateze in mod direct bunurile, activitatile sau serviciile publice care fac obiectul concesiunii, fara a putea sub concesiona unei alte persoane, in tot sau in parte, obiectul concesiunii;

- este obligat sa plateasca redeventa la valoarea prevazuta in oferta si in modul stabilit in caietul de sarcini;

- la incetarea contractului de concesiune, concesionarul este obligat sa incheie cu concedentul un contract de vanzare cumparare avand ca obiect bunurile de preluare prevazute ca atare in caietul de sarcini si stabilite prin contractul de concesiune, in privinta carora concedentul si-a manifestat intentia de a le dobandi;

- in termen de 90 de zile de la data semnarii contractului de concesiune concesionarul este obligat sa depuna garantia prevazuta la art. 34 din lege, care va fi stabilita de catre concedent. Concesionarul poate depune ca garantie si titluri de credit asupra carora constituie un drept de gaj in favoarea concedentului;

- la incetarea contractului de concesiune din alte cauze decat prin ajungere la termen, forta majora sau cazul fortuit, concesionarul este obligat sa asigure continuitatea prestarii activitatii sau serviciului public, in conditiile stipulate in contract, pana la preluarea acestora de catre concedent;

- concesionarul cand sesizeaza existenta unor cauze sau iminenta producerii unor evenimente de natura sa conduca la imposibilitatea realizarii activitatii sau serviciului public, va notifica de indata acest fapt concedentului, in vederea luarii masurilor ce se impun pentru asigurarea continuitatii activitatii sau a serviciului public.

b) Obiectul contractului de concesiune

Contractul de concesiune poate fi perfectat cu privire la concesionarea unui bun apartinand domeniului public sau domeniului privat al satului sau unitatilor administrativ-teritoriale, cu privire la concesionarea unui serviciu public de interes national sau local ori cu privire la concesionarea unei activitati economice de interes national sau local.

Obiectul contractului are rol important in procedura de concesionare incepand cu pasul premergator procedurii de initiere a concesionarii, si anume, studiul de oportunitate efectuat de concedent in prealabil. Obiectul contractului de concesiune prezinta interes si prin lamurirea aspectului daca la concesionarea unui serviciu public se realizeaza implicit si concesionarea de bunuri, asa numita „problema obiectului multiplu”[33].

c) Forma si clauzele contractului de concesiune

Contractul de concesiune conform prevederilor art. 47 din H.G. nr. 216/1999, modificata, trebuie incheiat in forma scrisa sub sanctiunea nulitatii absolute.

Forma scrisa a contractului este necesara deoarece suntem in fata unor operatii juridice prin care se creeaza un drept real asupra unor bunuri din domeniul public, sau se da drept de desfasurare a unor activitati de interes public, deci operatii importante asupra existentei colectivitatilor umane. De asemenea importanta formei scrise este pentru a se putea verifica drepturile si obligatiile partilor, atunci cand se pune problema rezilierii unilaterale a contractului.

d) Incheierea contractului de concesiune

Contractul trebuie incheiat in termen de 30 de zile de la data la care concedentul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale, daca prin caietul de sarcini nu s-a prevazut altfel.

Ofertantul se considera informat la data receptionarii scrisorii recomandate cu confirmare de primire, care contine acceptare ofertei sale.

Refuzul ofertantului declarat castigator de a incheia contractul de concesiune atrage pierderea garantiei depusa pentru participare la licitatie si, dupa caz, plata de daune-interese.

In cazul in care ofertantul declarat castigator refuza incheierea contractului, licitatia publica va fi anulata, iar cocedentul va relua procedura de licitatie publica de la etapa publicarii anuntului, in conditiile legii, studiul de oportunitate si caietul de sarcini pastrandu-si valabilitatea.

e) Clauzele in contractul de concesiune

Contractul de concesiune va contine in mod obligatoriu:

- partea reglementara a contractului, care cuprinde clauzele prevazute in caietul de sarcini;

- alte clauze contractuale stabilite de catre parti prin acordul lor.

f) Incetarea contractului de concesiune

Contractul de concesiune inceteaza de drept la expirarea perioadei pentru care a fost incheiat, in masura in care partile nu convin, in scris, prelungirea acestuia in conditiile legii.

Partile pot prelungi contractul de concesiune cu o perioada egala cu cel mult jumatate din durata sa initiala, dar care nu depaseste 49 de ani.

In masura in care partile nu convin asupra unor noi conditii cu privire la prelungirea contractului de concesiune, acesta se va derula in conditiile stabilite initial.

Concedentul poate denunta unilateral contractul de concesiune conform prevederilor legale. In aceasta situatie, concedentul va notifica intentia de a denunta unilateral contractul de concesiune si va face mentiune cu privire la motivele care au determinat aceasta masura.

Partile vor stabili cuantumul despagubirilor datorate concesionarului si modul de plata al acestora. In acest caz de dezacord, acestea vor fi stabilite de instanta de judecatoreasca sau, dupa caz, de instanta arbitrala precizata prin contract.

In momentul cand una din parti nu si-a respectat obligatiile din culpa, sau a incapacitatii acestora, cealalta parte este indreptatita sa ceara instantei judecatoresti sau, dupa caz, celei arbitrale, sa se pronunte cu privire la rezilierea contractului, cu daune-interese.

In cazul disparitiei, dintr-o cauza de forta majora, a bunului concesionat sau in cazul imposibilitatii obiective a concesionarului de a-l exploata, acesta va notifica, de indata, concedentul despre disparitia bunului ori despre imposibilitatea obiectiva de realizare a activitatii sau serviciului public, declarand renuntarea la concesiune.

Concedentul nu va putea fi obligat la plata vreunei despagubiri pentru prejudiciile suferite de concesionar.

Prin contractul de concesiune partile pot stabili si alte cauze de incetare a contractului de concesiune, fara a aduce atingere cauzelor si conditiilor reglementate.

g) Aspecte speciale privind incheierea contractului de concesiune.

Procedura prealabila incheierii contractului de concesiune: analiza incheierii unui contract, in general, implica studierea problemei acordului de vointe[34]. Acest acord se realizeaza prin intalnirea unei oferte de a contracta cu acceptarea acelei oferte . Oferta de a contracta si acceptarea acestei oferte reprezinta cele doua laturi ale vointei de a contracta care se reunesc tocmai in acordul de vointa. In ceea ce priveste contractele de concesiune, reglementate prin Legea nr. 219/1998 si legile speciale privind concesiunile, realizarea acordului de vointa este precedata de o etapa procedurala prealabila si obligatorie prevazuta de cap. II., art. 6-9 din Legea nr. 219/1998 si de art. 5 din H.G. nr. 216/1999 de aprobare a Normelor Metodologice Cadrul de aplicare a Legii nr. 219/1998.

Initiativa concesiunii: Initiativa o poate avea concedentul sau orice investitor interesat. In ce priveste concedentul potrivit art. 7 din lege el poate avea initiativa concesiunii daca exista un studiu de oportunitate efectuat in prealabil si aprobat prin ordin, decizie sau hotarare, dupa caz, potrivit art. 6 din H.G. nr. 216/1999. studiul de oportunitate trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:

- descrierea bunului, a serviciului public sau a activitatii care urmeaza a fi concesionata;

- motivele de ordin economic, financiar, social si de mediu care justifica acordarea concesiunii;

- investitiile necesare pentru modernizare sau extindere;

- nivelul minim al redeventei;

- modalitatea de acordare a concesiunii avuta in vedere; daca se recurge la procedura licitatiei deschise cu preselectie sau la negocierea directa, trebuie motivata aceasta optiune;

- durata estimativa a concesiunii;

- termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare;

- avizul obligatoriu al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale si al Statului Major General privind incadrarea concesiunii in infrastructura sistemului national de aparare, dupa caz.

Intocmirea studiului de oportunitate este obligatorie, aceasta rezultand din textul de lege cu caracter imperativ, studiul fiind un act preparatoriu si obligatoriu pentru autoritatea de stat.

Investitorul interesat sa concesioneze poate face o propunere scrisa autoritatilor publice care sa cuprinda date de identificare ale investitorului, manifestarea ferma si serioasa de a concesiona, obiectul concesiunii si planul de afaceri. In aceasta etapa premergatoare concesiunii, propunerea de concesionare nu are valoare de oferta de a contracta, ea doar naste obligatia pentru autoritatea publica ca in termen de 30 de zile sau un altul stabilit de parti sa intocmeasca studiul de oportunitate. Oferta devine valabila dupa intocmirea caietului de sarcini al concesiunii si dupa manifestarea vointei autoritatii publice de a concesiona, exprimata prin publicarea licitatiei concesiunii[36].

Daca partile convin, studiul de oportunitate poate fi intocmit si de o firma de consultanta independenta, costul studiului fiind suportat de concesionar. Daca autoritatea publica careia i se adreseaza investitorul refuza intocmirea studiului de oportunitate sau nu il intocmeste in termen de 30 de zile sau cel stabilit de parti, va putea fi atacata in instanta, sectia de contencios administrativ, deoarece intocmirea studiului este o obligatie legala pentru autoritatea publica. Obligatia autoritatii de a intocmi studiul de oportunitate nu atrage dupa sine si pe aceea de a concesiona, mai ales in favoarea investitorului interesat[37].

De la aceasta regula exista o exceptie reglementata de art. 13 alin. (3) din Lege nr. 50/1991 (republicata) in care se impune obligatia ofertantilor de a alatura ofertei lor si un studiu de oportunitate in vederea unei concesiuni directe privind bunurile proprietate publica sau privata, activitatile sau serviciile pe care le-au avut in administrare autoritatile publice mentionate in textul legal, la data intrarii in vigoare a Legii nr. 219/1998.

Caietul de sarcini al concesiunii este o alta etapa prealabila incheierii contractului de concesiune.

Daca privim incheierea contractului de concesiune ca un proces care cuprinde, in evolutia lui, mai multe etape obligatorii de parcurs, atunci putem situa etapa intocmirii caietului de sarcini, ca ulterioara deciziei autoritatii publice de a concesiona (emisa pe baza studiului de oportunitate), dar prealabila apelului la oferte, realizat prin publicitatea licitatiei concesiunii[38].

Conform art. 12, alin. 2 din Legea nr. 219/1998, caietul de sarcini va cuprinde, in mod obligatoriu, conditiile de exploatare a concesiunii, investitiile care urmeaza sa fie realizate de catre concesionar, clauzele financiare si de asigurari, regimul bunurilor utilizate de concesionar si obligatiile care-i revin privind protectia mediului.

De asemenea, H.G. nr. 216/1999 stipuleaza la art. 9, alin. 2 faptul ca, in afara continutului obligatoriu mentionat de lege, caietul de sarcini poate cuprinde :

- obiectul concesiunii: datele necesare pentru identificarea exacta a obiectului concesiunii, care se vor obtine din fundamentarea tehnico-economica prevazuta in studiul de oportunitate, identificarea bunurilor rezultata in urma inventarierii si evaluarii;

- destinatia bunurilor, activitatilor sau serviciilor ce fac obiectul concesiunii;

- obligativitatea asigurarii activitatilor si serviciilor publice in regim de continuitate si permanenta;

- interdictia subconcesionarii bunului, activitatii ori serviciului concesionat;

- conditiile in care concesionarul poate inchiria bunul concesionat pe durata concesiunii;

- durata concesiunii, care nu poate depasi 49 de ani;

- redeventa minima si modul de calcul al acesteia;

- valoarea investitiilor facute pana la data concesionarii;

- conditiile impuse de natura bunurilor, activitatilor sau serviciilor publice ce fac obiectul concesiunii, cum sunt : protejarea secretului de stat, materiale cu regim special, conditii de siguranta in exploatare, conditii privind folosirea si conservarea patrimoniului sau cele privind protejarea si punerea in valoare a patrimoniului cultural national, dupa caz, protectia mediului, protectia muncii, conditii impuse de acordurile si conventiile internationale la care Romania este parte;

- modul de organizare a concesionarului: optiunea autoritatii concedente pentru forma de organizare a concesionarului;

- cuantumul garantiilor ce urmeaza a fi depuse de catre concesionar in conformitate cu art. 34 din lege;

- clauzele referitoare la incetarea contractului de concesiune;

- in cazul activitatilor sau serviciilor publice in derulare, clauze referitoare la personalul angajat si la protectia sociala;

- orice alte conditii specifice care vor fi stabilite de catre concedent.

Alte dispozitii legale in legatura cu caietul de sarcini le intalnim si in O.G. nr. 50/1995 privind regimul de concesionare a construirii si exploatarii unor tronsoane de cai de comunicatie.

Articolul 13 din actul normativ mentionat precizeaza principalele elemente pe care trebuie sa le contina caietul de sarcini, in general, ele fiind similare cu cele prevazute de Lege nr. 219/1998.

Lipsa unor prevederi exprese din legile speciale ale concesiunii, privind obligativitatea intocmirii caietului de sarcini si a continutului acestuia, nu trebuie insa, interpretata in sensul ca, in cazul acelor concesiuni nu este necesar caietul de sarcini, ci ca, in acele cazuri, se aplica dispozitiile din legea generala – Legea nr. 219/1998.

Din dispozitiile actelor normative mentionate mai sus putem trage concluzia ca, in continutul caietului de sarcini, autoritatea publica va fi obligata sa stipuleze elementele prevazute la art. 12, alin. 2 din Legea nr. 219/1998, in timp ce inserarea, in continutul acestuia a dispozitiilor mentionate la art. 9, alin. 2 din H.G. nr. 216/1999, este facultativa[39].

La incheierea contractului de concesiune, potrivit art. 7, alin. 2 din H.G. nr. 216/1999, concedentul pierde posibilitatea de a modifica, pe cale unilaterala, unele clauze din contractul de concesiune. Astfel nu are nici o relevanta din punct de vedere juridic faptul ca, in temeiul art. 40 din lege, beneficiarii concesiunilor directe sunt societatile comerciale ori nationale sau companiile nationale infiintate prin reorganizarea regiilor autonome si care au avut, la data intrarii in vigoare a legii, in administrare, bunurile, activitatile sau serviciile care fac obiectul concesiunii directe.

Avand in vedere continutul caietului de sarcini, acesta poate fi clasificat in caiet de sarcini tip, care va cuprinde, in mod obligatoriu, clauzele legal obligatorii stipulate la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 219/1998 si la art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 216/1999 si caietul de sarcini speciale, care va cuprinde, pe langa cauzele tip si totalitatea clauzelor facultativ mentionate in art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 216/1999 sau doar o parte din ele[40].

Caietul de sarcini se aproba de concedent prin hotarare a Guvernului sau a consiliului judetean ori local; aceasta hotarare are caracterul unui act administrativ care explica dreptul concendentului de a modifica, unilateral, unele clauze ale contractului de concesiune pe parcursul executarii lui. Modificarea clauzelor contractuale legale (tip) poate avea loc doar in conditiile impuse de lege. Fiind vorba de o modificare unilaterala, concesionarul nu poate sa adere la clauzele cuprinse in caietul de sarcini. Momentul in care concesionarul adera la continutul caietului de sarcini este acela in care, dupa publicitate licitatiei concesiunii, acesta depune oferta proprie de concesionare, presupunandu-se ca a luat la cunostinta si ca este de acord cu continutul caietului de sarcini.

Caietul de sarcini poate fi definit potrivit dispozitiilor legale care guverneaza domeniul contractelor de concesiune publica, ca fiind aceea parte a contractului de concesiune – partea reglementara – obligatorie si legala, adoptata printr-un act administrativ unilateral de catre concedent, anterior incheierii contractului si care contine principalele clauze si prescriptii ale concesiunii si care pot fi modificate, in conditiile legale, in mod unilateral de concedent, in timpul executarii contractului[41].

E. Procedurile de concesionare

a) Consideratii generale

Doctrina. In doctrina juridica romana, oferta de a contracta a fost definita ca fiind „propunerea pe care o persoana o face unei alte persoane, sau publicului in general, de a incheia un anumit contract in anumite conditii”[42].

„Ea reprezinta prima manifestare de vointa, primul pas pentru formarea acordului de vointa” si se mai numeste si policitatiune[43].

In cazul concesiunii, intalnirea efectiva dintre oferta si acceptarea ei are loc dupa parcurgerea unei etape distincte, legale si obligatorii – denumite generic „initiativa concesiunii si intocmirea caietului de sarcini si a studiului de oportunitate”.

Reglementare. Potrivit art. 10 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, concesionarea unui bun, a unui serviciu sau a unei activitati se realizeaza prin licitatie sau negociere directa. Sub aspectul desfasurarii in timp a procesului de concesiune, etapa licitatiei sau a negocierilor directe are loc dupa lansarea ofertei de concesiune, intocmirea studiului de oportunitate si a caietului de sarcini, de catre concedent. In ce priveste negocierea directa, se apeleaza la aceasta modalitate atunci cand prin licitatie publica nu s-a putut desemna un castigator, deci numai in subsidiar (art. 26 alin.1). Legea nr. 528/2004 mai introduce o metoda de concesionare si anume dialogul competitiv.

b) Procedura concesiunii prin licitatie

Conform art. 11 din lege, licitatia publica poate fi deschisa sau deschisa cu preselectie.

Procedura concesionarii prin licitatie publica deschisa. Este definita de legiuitor la art. 11 alin. 2 ca fiind „licitatia prin care orice persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, romana sau straina, poate prezenta o oferta”. Aceasta forma de licitatie a fost definita in literatura franceza ca avand drept obiectiv „alegerea, printr-o formula de selectie, a unui cocontractant ale carui oferte sunt cele mai interesante pentru administratie, adjudecarea sprijinindu-se pe principiile egalitatii si concurentei intre ofertanti, principii care guverneaza mecanismul de acces la adjudecare”[44]. In conceptia legiuitorului roman, concesionarea prin licitatie publica deschisa presupune parcurgerea mai multor etape succesive si obligatorii:

Document online: Pozitia geopolitica a Romaniei Eseu: Principalii factori de risc si amenintare la adresa stabilitatii si pacii

Etapa publicitatii. Obligativitatea publicitatii licitatiei concesiunii este prevazuta la art. 13 din lege si presupune publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a, intr-un cotidian de circulatie nationala si intr-unul de circulatie locala, precum si in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene si/sau intr-un jurnal international de larga circulatie[45].

Anuntul respectiv va cuprinde, in mod obligatoriu urmatoarele: denumirea si sediul concedentului; obiectul si durata concesiunii; locul unde poate fi studiata documentatia mentionata la art. 12, alin. 1 din lege; actele doveditoare privind calitatile si capacitatile cerute ofertantilor; data si locul de primire al ofertelor; durata in care ofertantii raman angajati prin termenii ofertelor lor, precum si data, ora si locul de deschidere a ofertelor, denumirea, adresa, faxul si adresa de e-mail ale autoritatii contractante unde se transmit ori se depun sau dupa caz, se solutioneaza contestatiile.

Etapa depunerii ofertelor. Modalitatea de depunere a ofertelor este reglementata prin art. 14-15 din lege, precum si din art. 20 – 30 din H.G. nr. 216/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice si de aplicare a Legii nr. 219/1998 cu modificarile ulterioare. Astfel, la art. 14 se precizeaza ca, termenul de primire nu poate fi mai mic de 20 de zile calendaristice si nu poate depasi 60 de zile calendaristice, incepand cu data publicarii anuntului, iar ofertele se trimit in plicuri sigilate, unul exterior si unul interior, care se inregistreaza, in ordinea primirii, intr-un registru special, tinut de concedent, la sediul sau[46].

Comisia de evaluare. Comisia se constituie din reprezentanti ai concedentului si ai Ministerului Finantelor, respectiv ai structurilor sale de la nivel judetean[47], fiind numita prin decizia concedentului, care desemneaza si presedintele Comisiei, iar acesta, la randul sau, desemneaza secretarul, insarcinat cu redactarea procesului-verbal. Legea ingaduie ca la sedintele Comisiei, presedintele acesteia sa poata invita personalitati recunoscute pentru experienta si competenta lor in materie ce face obiectul licitatiei deschise, personalitati care „beneficiaza de un vot consultativ”(art. 16 alin. 4).

Sedinta de deschidere a plicurilor este publica, incepe, firesc, cu deschiderea plicurilor, exterioare, urmand ca apoi Comisia sa elimine ofertele care nu contin totalitatea datelor si documentelor cerute de lege (art.15) sau de instructiunile privind organizarea si desfasurarea procedurii de concesionare[48], intocmind procesul-verbal in care se mentioneaza rezultatul deschiderii plicurilor(art.17 alin.2). Deschiderea plicurilor interioare ale ofertelor retinute se face numai dupa semnarea procesului-verbal de catre toti membrii Comisiei, fiind si aici vorba de o norma imperativa (art.17 alin.3), a carei incalcare atrage dupa sine nulitatea procesului-verbal, implicit a licitatiei .

Deliberarea Comisiei presupune alegerea ofertei pe care o considera cea mai buna „din punct de vedere al satisfacerii criteriilor de selectie enuntate in instructiunile privind organizarea si desfasurarea procedurii de concesionare”, criterii care au in vedere: 1) eficienta economica; 2) suma investitiilor propuse; 3) pretul prestatiilor si valoarea lor tehnica; 4) modul de rezolvare a obligatiilor privind protectia mediului; 5) modul de rezolvare a problemelor sociale; 6) garantiile profesionale si financiare propuse de catre fiecare ofertant; 7) termenele de realizare a lucrarilor de investitii (art.18 alin. 3). Legea permite Comisiei ca, in faza deliberarii, daca considera necesar, sa ceara ofertantilor precizari cu privire la continutul ofertelor lor. Rezultatul deliberarii Comisiei se consemneaza, din punct de vedere tehnic-juridic,          intr-un raport, adica intr-un act administrativ care, dincolo de redactarile nereusite ale legii, se poate spune ca are o structura trihotomica, similara, oarecum, hotararilor judecatoresti clasice, punerea in tema (practica, ce cuprinde si istoricul), motivarea sau considerentele si dispozitivul sau decizia administrativa propriu-zisa, in cazul nostru (art. 19 alin. 1. din Legea nr. 219/1998) . Practica se deduce, referindu-ne la art. 19 alin. (1) citat, din formularea „descrierea procedurii de concesionare si operatiunile de evaluare”, considerentele se deduc din formulare: „elementele esentiale ale ofertelor depuse si motivele alegerii ofertantului castigator”, iar dispozitivul rezulta din subtext . Daca licitatia publica deschisa nu a condus la desemnarea unui castigator, acest aspect se va consemna intr-un proces-verbal, organizandu-se o noua licitatie, in termen de 45 de zile, iar daca si la a doua licitatie se intampla aceeasi situatie, atunci se va recurge la procedura de negociere directa.

Raportul Comisiei se transmite, de indata, concedentului, care in termen de 5 zile calendaristice, informeaza ofertantul castigator, iar in termen de 10 zile calendaristice de la primirea comunicarii de respingere, ii informeaza pe ceilalti ofertanti. De asemenea, concedentul are obligatia ca, in acelasi termen, la solicitarea scrisa, sa comunice ofertantilor respinsi o copie de pe procesul-verbal de evaluare a ofertelor (art. 20). In ce priveste contestatiile, legea precizeaza ca „ofertantii pot face contestatii privind modul in care au fost respectate dispozitiile legale care reglementeaza procedura concesionarii prin licitatie publica deschisa”, trimitand pentru restul aspectelor de Drept administrativ procesual la normele metodologice[52].

Procedura concesionarii prin licitatie deschisa cu preselectie. Aceasta procedura este reglementata de art. 22-25 din Legea nr. 219/1998 si din art. 19 din H.G. nr. 216/1999. Conform art. 22 din lege, in cazul licitatiei publice deschise cu preselectie, concedentul are obligatia sa elaboreze un anunt de primire de candidaturi, in care va mentiona: 1) obiectul concesiunii; 2) obiectivele pe care si le propune concedentul; 3) actele doveditoare privind calitatile solicitate candidatilor; 4) termenul de primire al candidaturilor; 5) criteriile de selectie a candidatilor.

Publicitatea anuntului de primire a candidaturi este facut in aceleasi conditii ca si cea prevazuta la art. 13 din lege, iar termenul de primire a candidaturilor este acelasi cu cel aratat la art. 14.

In ce priveste anuntul de primire de candidaturi, este ca acesta se constituie intr-un veritabil apel la oferta, termen care este folosit si in legislatia si doctrina franceza. Articolul 19 din H.G. nr. 216/1999, prevede ca depunerea candidaturilor are loc la sediul concedentului sau la locul indicat in anuntul publicitar si se inainteaza comisiei de evaluare a ofertelor, dupa expirarea termenului de depunere a candidaturilor.

In cazul licitatiei deschise cu preselectie suntem in fata a doua selectii ale ofertantilor, deoarece preselectia candidaturilor are loc dupa expirarea termenului de depunere a ofertelor, dar inaintea selectiei propriu-zise.

In prima etapa, comisia de selectie va analiza indeplinirea standardelor precizate in anuntul publicitar al apelului la oferta, intocmind un proces-verbal, care va cuprinde candidatii admisi la licitatie, urmand sa se afiseze lista acestora la sediul sau locul unde s-a desfasurat preselectia (art. 19, alin.4 din H.G. nr. 216/1999). Concedentul informeaza, in termen de 5 zile calendaristice, candidatii respinsi, despre neacceptarea candidaturii lor, iar la solicitarea acestora, care trebuie facuta in termen de 10 zile calendaristice de la primirea comunicarii de respingere, concedentul le va transmite o copie a procesului-verbal.

In a doua etapa a selectiei candidaturilor se desfasoara sedinta publica de licitatie, la care au posibilitatea sa participe doar candidatii declarati admisi la preselectie si care se va organiza in aceleasi conditii ca si in cazul licitatiei publice deschise.

O problema care se ridica, este cea referitoare la contestatiile pe care le pot face candidatii respinsi in faza preselectiei, precum si a contestatiilor formulate de catre ofertantii care au pierdut adjudecarea licitatiei concesiunii. Raspunsul la aceasta problema este dat de profesorul Antonie Iorgovan care sublinia: „legea nu reglementeaza un drept la contestatii, dar apare intrebarea: eventualele contestatii urmeaza a fi respinse ca inadmisibile? Daca se adreseaza la comisia de contestatii, special constituita, in baza art. 21, raspunsul este pozitiv, fiind vorba de o jurisdictie administrativa speciala, dar daca contestatia este adresata concedentului, in baza dreptului fundamental de petitionare (art. 47 din Constitutie) si, respectiv, ca o actiune prealabila in baza Legii contenciosului administrativ, raspunsul este nu, fiind posibila, sub acest ultim aspect, si o actiune in justitie, potrivit principiului prevazut in Constitutie la art. 21”[53].

Legea nr. 528/2004 introduce in Capitolul III (art.27² – art.27¹⁰) intitulat „Cai de atac”. Potrivit textelor nou introduse, actele emise cu incalcarea prevederilor prezentei legi pot fi atacate pe cale administrativa si/sau in justitie. Autoritatea contractanta este competenta sa solutioneze contestatiile inaintate pe cale administrativa (art.27² alin.2)[54].

Actiunea in justitie se introduce la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carei circumscriptie se afla sediul autoritatii contractante. Impotriva hotararii tribunalului se poate declara recurs la sectia de contencios administrativ a curtii de apel.

Dupa cum se stipuleaza in lege, orice persoana care are un interes legitim in legatura cu un anumit contract de concesiune si care sufera, risca sa sufere sau a suferit un prejudiciu, ca o consecinta directa a unui act nelegal, are dreptul de a utiliza caile de atac prevazute de prezenta lege. Persoanele care au suferit un prejudiciu, pot solicita despagubiri prin actiune in justitie in conditiile legii contenciosului administrativ.

Ori de cate ori primeste o contestatie, autoritatea contractanta suspenda procedura pentru atribuirea contractului de concesiune in cauza. Perioada de suspendare atrage prelungirea in mod corespunzator a oricarei perioade afectate prin suspendare, cu exceptia perioadelor prevazute pentru exercitarea cailor de atac. Decizia de suspendare se comunica de indata de catre autoritatea contractanta contestatorului, precum si tuturor participantilor implicati in procedura pentru atribuirea contractului de concesiune de servicii la data inaintarii contestatiei. Autoritatea contractanta poate refuza suspendarea procedurii privind atribuirea contractului de concesiune in cauza, in oricare dintre urmatoarele situatii: a) contestatia este neintemeiata; b) prin suspendarea aplicarii procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune exista pericolul iminent de a afecta grav un interes public major.

Autoritatea contractanta, dupa ce primeste o contestatie sau o notificare privind introducerea unei actiuni in justitie, are obligatia ca in termen de 3 zile, sa instiinteze despre aceasta si despre decizia sa motivata de a suspenda sau nu procedura pentru atribuirea contractului de concesiune pe toti participantii inca implicati in respectiva procedura, anexand copie dupa contestatie sau notificarea primita.

Autoritatea contractanta are obligatia de a comunica tuturor participantilor implicati in procedura pentru atribuirea contractului de concesiune toate actele ulterioare referitoare la contestatia sau actiunea in justitie in cauza, in termen de doua zile lucratoare de la producerea sau primirea lor.

Participantii implicati in procedura pentru atribuirea contractului de concesiune au dreptul de a se asocia la contestatia inaintata autoritatii contractante, prin comunicare scrisa depusa la sediul autoritatii contractante, in termen de 5 zile de la primirea instiintarii privind primirea unei contestatii.

Cei care se asociaza la o contestatie au aceleasi drepturi si raspunderi cu cei care au initiat contestatia. Participantii inca implicati in procedura pentru atribuirea contractului de concesiune, care nu se asociaza unei contestatii potrivit prevederilor prezentului alineat, pierd dreptul de a ataca, atat pe cale administrativa, cat si in justitie, actul invocat ca nelegal prin contestatia inaintata initial.

In solutionarea contestatiilor, autoritatea contractanta poate decide masuri coercitive de modificare, incetare, revocare, anulare si alte asemenea ale actelor nelegale sau ale activitatilor in legatura cu acestea, in scopul conformarii cu prevederile prezentei legi. Orice masura coercitiva decisa de autoritate contractanta trebuie sa fie precizata in cadrul rezolutiei motivate.

In cazul suspendarii sau anularii procedurii de atribuire a contractului de concesiune, serviciul supus concesionarii se desfasoara in conditiile anterioare declansarii procedurii de concesionare, fara ca prin aceasta sa se depaseasca perioada maxima de concesionare.

Hotararile judecatoresti irevocabile, pronuntate in litigiile care decurg din aplicarea dispozitiilor prezentei legi, se publica in monitorul Oficial al Romaniei, Partea a VI-a, iar plata transmiterii si a cheltuielilor de publicare este in sarcina partii care a pierdut procesul; in acest scop instanta va dispune prin aceeasi hotarare judecatoreasca plata acestor cheltuieli.

2.2. Folosinta gratuita. Contract de punere in valoare a bunurilor proprietate publica.

Legea de revizuire a Constitutiei introduce o modalitate juridica de utilizare a bunurilor proprietate publica, anume folosinta gratuita. Aceste bunuri pot fi date in folosinta gratuita si institutiilor de utilitate publica[55].

Privind notiune de „institutie de utilitate publica” trebuie sa ne raportam sub aspect stiintific numai la sintagma „utilitate publica”, care vine cu un sens foarte precis din istorie[56].

Au dreptul de a primi bunuri proprietate publica in folosinta gratuita asociatiile si fundatiile care in baza Legii nr. 21/1924 sau a Ordonantei de Urgenta nr. 26/2000, fie prin Lege, fie prin hotarare de Guvern, au fost declarate de „utilitate publica”.

Acest drept il au si alte structuri neguvernamentale, care prin legea lor organica sunt calificate ca fiind de utilitate publica, fiind implicate in prestarea unui serviciu public cu aceleasi efecte ca structurile administratiei publice. In aceasta categorie intra si universitatile particulare acreditate prin lege si anumite organizatii profesionale[57].

Atribuirea in folosinta gratuita se face de catre Guvern, pentru bunurile proprietate publica de stat, consiliul judetean pentru bunurile proprietate publica a judetului, consiliul local, pentru bunurile proprietate publica a municipiului, orasului sau comunei. Atribuirea in folosinta gratuita se face in conditiile legii organice, ceea ce inseamna ca procedura, regulile de folosire a bunului, incetarea folosintei gratuite, ca si solutionarea litigiilor vor trebui stabilite printr-o lege organica speciala sau printr-o lege de modificare si completare a Legii nr. 213/1998, fie a Legii nr. 219/1998. In momentul de fata neavand o asemenea lege, se pot aplica prin analogie dispozitiile in materie de concesiune.

Atribuirea in folosinta gratuita, presupune incheierea unui contract, care este contract administrativ. Se poate intampla ca aceste contracte sa se incheie in baza actului unilateral al administratorului general (Guvern, consiliul judetean, consiliul local), intre regia sau institutia publica care are bunul in administrare concreta si institutia de utilitate publica.

Actul juridic de atribuire in folosinta gratuita trebuie sa rezolve toate aspectele regimului juridic in care se afla bunul respectiv dupa cum sublinia si profesorul Antonie Iorgovan „Logic, bunul respectiv se poate afla in trei ipoteze : a) in administrarea unei institutii publice sau a unei regii autonome;b) in regim de inchiriere, chirias fiind o persoana juridica de drept privat cu scop patrimonial, si c) in regim de concesionare, concesionar fiind acelasi subiect de drept in cazul inchirierii. Fireste, daca problema atribuirii in folosinta gratuita se pune dupa ce bunul, in baza Constitutiei revizuite, a fost deja atribuit in folosinta gratuita, atunci apare si a patra ipoteza juridica. In prima ipoteza actul de atribuire a folosintei gratuite nu face altceva decat sa inlocuiasca administratorul direct cu beneficiarul atribuirii in folosinta gratuita, adica cu persoana juridica de drept privat, care a dobandit statutul de utilitate publica, reiesind ca aceasta din persoana juridica se subroga in drepturile si obligatiile administratorului direct (institutie publica sau dupa caz, regie autonoma).

In ipostazele doi si trei actul juridic unilateral de atribuire in folosinta gratuita trebuie sa rezolve si problema continuitatii contractelor de inchiriere, respectiv de concesionare in conditiile in care concedentul initial a disparut, nemaiavand o legatura juridica cu bunul in cauza. Solutiile vor fi diferite dupa forta juridica a actului unilateral de atribuire in folosinta gratuita, fiind de la sine inteles ca in ipoteza in care atribuirea in folosinta gratuita „se decide” prin lege, aceasta poate prevedea si solutia subrogarii. In ipoteza a patra , de asemenea trebuie sa admitem ca pot fi mai multe solutii juridice, in functie de natura juridica a actului prin care se reglementeaza aceste solutii. Este logic ca atunci cand actul de atribuire in folosinta gratuita are aceiasi natura juridica cu actul de atribuire in administrare, opereaza o subrogare cu titlu universal, atipica pentru dreptul civil, dar cu sens in dreptul public”[58].

2.3. Contractul de serviciu public

Legea privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului National, Sectiunea I , Cai de Comunicatie[59], urmareste integrarea, in perspectiva, a Romaniei in retele transeuropene, potrivit Cartei Europene a Amenajarii Teritoriului si a Programului de dezvoltare si interconexiune a retelelor transeuropene, elaborat de Consiliul Europei in perioada 1989-1990.

Legea consacra principiul dupa care lucrarile pe care le prevede sunt de interes national si constituie cauza de utilitate publica, fiind vorba de planuri de dezvoltare a retelei de cai rutiere, de cai feroviare, de cai navigabile si respectiv de cai aeriene.

Denumirea de interes national si de cauza de utilitate publica, care apar in articolul 2 din Legea mentionata mai sus, ne arata ca suntem in prezenta unui regim domenial, adica un regim juridic axat pe regulile dreptului administrativ, deci implicit realizarea acelor investitii care sa suporte proba timpului pentru a fi transmise generatiilor viitoare.

In articolul 5 din Legea privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului National, care face referire expresa la termenul „vor coopera” intelegand prin acest lucru cooperarea intre autoritatile administratiei publice centrale si cele ale administratiei publice locale, vor duce la incheierea de contracte care in termen strict juridic vor fi prin definitie contracte administrative.

O. U. G. 111/2005 califica transportul public feroviar de calatori ca „serviciul public social” si introduce termenul de contract de serviciu public.

Continutul contractului de serviciu public (privind transportul feroviar public de calatori) O. U. G. nr. 111/2005 stabileste obligativitatea urmatoarelor sapte elemente minime: indicatori de calitate privind functionarea infrastructurii feroviare; obiective precise cu efect cuantificat in nivelul veniturilor si cheltuielilor pentru cresterea eficientei functionarii companiei care administreaza infrastructura feroviara; principalele lucrari de reparatii ale infrastructurii feroviare necesare pentru mentinerea starii tehnice la parametrii proiectati si in concordanta cu normativele referitoare la uzura si intensitatea traficului; principalele lucrari de reabilitare si modernizare ale infrastructurii feroviare; nivelurile maximale ale tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare; lista completa a denumirii tarifelor ce pot fi percepute de companie de la operatorii de transport pentru activitatile conexe activitatii de transport feroviar, lista completa a trenurilor de calatorie care reprezinta pachetul minim social care face obiectul contractelor de servicii publice.

De asemenea noile reglementari introduc obligativitatea incheierii acestor contracte si intre societatile nationale, sau dupa caz, societatile comerciale care efectueaza transportul feroviar public de calatori care au statut de operatori de transport feroviar, si institutiile publice, pe de alta parte, contracte care, de asemenea, se incheie cu ministerul de resort in numele statului. Acest tip de contract de serviciu public, incheiat intre operatorul de transport si institutia beneficiara, dupa cum se mentioneaza in alin. (2) al art. 38 din O.U.G. nr.12/1998, asa cum a fost modificata prin O.U.G. nr. 111/2005, poate sa cuprinda in particular: servicii de transport care sa respecte normele stabilite de continuitate, regularitate, capacitate si calitate, servicii de transport complementare, servicii de transport la preturi si conditii determinate, in special pentru anumite categorii de calatori sau anumite rute, adaptari de servicii la cerintele actuale.

In cea ce  priveste continutul acestor din urma contracte de serviciu public legea se multumeste cu precizarea ca acesta „va cuprinde printre altele, urmatoarele prevederi”. Este de la sine inteles ca exprimarea „va cuprinde” care ne duce cu gandul la notiunea de norma imperativa, contureaza existenta unui drept de apreciere a partilor contractante, ceea ce ne determina sa apreciem ca norma respectiva este mai degraba o norma de recomandare .

Din cele prezentate pana acum, rezulta ca ne aflam in prezenta unei categorii de contracte administrative, mai precis, o categorie a contractelor de prestare de servicii publice, nominalizata de art. 2 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ.

Putem observa ca nici O.U.G. de baza nr. 12/1998 si nici O.U.G. modificatoare si completatoare nr. 111/2005 nu cuprind o dispozitie in ceea ce priveste solutionarea litigiilor, ceea ce inseamna ca se vor aplica dispozitiile dreptului comun, iar dreptul comun este dat de noua Lege a contenciosului administrativ.

2.4. Contractul de achizitii publice

Achizitiile publice reprezinta un mod de dobandire definitiva sau temporara, de catre o persoana juridica, definita ca autoritate contractanta, a unor produse, lucrari sau servicii prin atribuirea unui contract de achizitie publica. Achizitiile publice constituie un potential mijloc de profit pentru companiile private care alimenteaza sectorul public, atat in tara, cat si in afara.

Termenul de achizitie - in general – semnifica forma contractuala avand ca obiect cumpararea de produse sau servicii. Sensul este de procurare, cumparare de obiecte. Achizitia se concretizeaza, practic, in bunul obtinut prin acest mijloc, in conditii avantajoase de pret.

Sistemul de achizitii publice in Romania este reglementat in prezent, prin mai multe acte normative: Legea nr. 212/2002, prin Ordonanta de Urgenta nr. 60/2001 si normele de implementare ale acesteia adoptate prin Hotararea de Guvern nr. 461/2001; Legea nr. 219/1998 cu privire la sistemul concesiunilor, modificata de Legea nr. 528/2004 pentru modificarea si complectarea Ordonantei de Urgenta nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat; Ordonanta de Guvern nr. 16/2002 modificata prin Legea nr. 470/2002, Ordonanta de Urgenta nr. 15/2003, Legea nr. 293/2003 si Legea nr. 528/2004; Dispozitiile Ordonantei nr. 20/2002 privind achizitiile publice prin licitatii electronice (publicata in M.Of., Partea I, nr. 86 din 1 februarie 2002), Hotararea de Guvern nr. 1587/2003 cu privire la procedura concilierii pentru rezolvarea disputelor privitoare la acordarea contractelor de achizitii publice; Hotararea de Guvern nr. 1186/2001 pentru achizitii in sectorul apararii nationale. In aplicarea reglementarilor legale au fost emise trei ordine, respectiv pentru achizitia publica de produse, de servicii si de lucrari, astfel: Ordinul 1012/2001 al ministrului finantelor publice privind aprobarea structurii, continutului si modului de utilizare a Documentatiei standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achizitia publica de produse (publicata in M. Of. nr. 336 din 25 iunie 2001); Ordinul comun nr. 1013/873/2001 al ministrului finantelor publice si al ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei privind aprobarea structurii continutului si modului de utilizare a Documentatiei standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achizitia publica de servicii (publicat in M. Of. Nr. 340 din 27 iunie 2001); Ordinul comun nr. 1014/874/2001 al ministrului finantelor publice si al ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei privind aprobarea structurii, continutului si modului de utilizare a documentatiei standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achizitia publica de lucrari (publicat in M. Of. Nr. 357 din 4 iulie 2001); Hotararea Guvernului Romaniei nr. 411/2005 privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice si pentru modificarea art. 3 din Hotararea Guvernului nr. 841/1995 privind producerile de transmitere fara plata si valorificarea a bunurilor apartinand institutiilor publice.

Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achizitie publice sunt:

- libera concurenta, respectiv asigurarea conditiilor pentru ca orice furnizor de produse, executant de lucrari sau prestator de servicii, indiferent de nationalitate, sa aiba dreptul de a deveni, in conditiile legii, contractant;

- eficienta utilizarii fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurential si a criteriilor economice pentru atribuirea contractului de achizitie publica;

- transparenta, respectiv punerea la dispozitie tuturor celor interesati a informatiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica;

- tratamentul egal, respectiv aplicarea in mod nediscriminatoriu a criteriilor de selectie si a criteriilor pentru atribuirea contractului de achizitie publica, astfel incat orice furnizor de produse, executant de lucrari sau prestator de servicii sa aiba sanse egale de a i se atribui contractul respectiv;

- confidentialitatea, respectiv garantarea protejarii secretului comercial si a proprietatii intelectuale a ofertantului.

Trasaturile specifice ale contractului de achizitie publica sunt:

- este un contract sinalagmatic;

- este un contract cu titlu oneros;

- este un contract solemn;

- este un contract comutativ.

Astfel, autoritatea publica urmareste achizitionarea unui produs, a unei lucrari sau a unui serviciu, iar particularul urmareste incasarea contravalorii produselor furnizate, a lucrarilor executate sau a serviciilor prestate.

Dupa cum rezulta din definitie, contractul de achizitie publica imbraca urmatoarele forme :

- contract de servicii este un contract de achizitie publica care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, asa cum sunt acestea cuprinse in clasificarile statistice oficiale;

- contractul de furnizare este un contract de achizitie publica care are ca obiect furnizarea unuia sau mai multor produse, asa cum sunt acestea cuprinse in clasificarile statistice oficiale, pe baza cumpararii, inclusiv in rate, a inchirierii sau a leasingului cu sau fara optiune de cumparare;

- contractul de lucrari este contractul de achizitie publica care are ca obiect executia sau dupa caz, atat proiectarea, cat si executia, uneia sau mai multor lucrari de constructii, asa cum sunt acestea cuprinse in clasificarile statistice oficiale, sau a oricarei combinatii a acestor lucrari de constructii, care conduce sau nu conduce la un rezultat menit sa indeplineasca prin el insusi o functie tehnico-economica.

A. Proceduri pentru atribuirea contractului de achizitie publica         

Autoritatea contractanta are obligatia de a aplica una dintre procedurile de mai jos pentru atribuirea unuia contract de achizitie publica:

- licitatie deschisa, respectiv procedura prin care orice furnizor, executant sau prestator interesat are dreptul de a depune oferta;

- licitatie restransa, respectiv procedura care se desfasoara in doua etape distincte si prin care numai candidatii selectati de catre autoritatea contractanta in prima etapa sunt invitati sa depuna oferte;

- negociere, care poate fi: negociere competitiva[61], respectiv procedura prin care autoritatea contractanta se consulta si negociaza clauzele contractuale, exclusiv pretul, cu mai multi furnizori, executant sau prestator; negociere cu o singura sursa , respectiv procedura prin care autoritatea contractanta se consulta si negociaza clauzele contractuale, inclusiv pretul, cu un singur furnizor, executant sau prestator;

- cererea de oferta, respectiv procedura simplificata, prin care autoritatea contractanta solicitata oferte de la mai multi furnizori, executanti sau prestatori.

Concurs de solutii, procedura ce permite achizitionarea in special in domeniul amenajarii teritoriului, al proiectarii urbanistice si peisagistice, al arhitecturii sau in cel al prelucrarii datelor, un plan sau un proiect, prin selectarea acestuia pe baze concurentiale de catre un juriu, cu sau fara acordarea de premii concurentilor castigatori. Concursul de solutii poate fi o procedura independenta sau parte a unei proceduri care conduce la atribuirea unui contract de servicii. Proiectele/planurile depuse de catre concurenti trebuie sa ramana anonime pana la finalizarea evaluarii acestora de catre juriul constituit.

Contractele de achizitie publica se atribuie de regula prin aplicarea procedurilor de licitatie deschisa sau restransa. Autoritatea contractanta nu are dreptul de a diviza contractul de achizitie publica in mai multe contracte distincte de valoare mai mica, in scopul de a evita aplicarea procedurilor de licitatie deschisa sau restransa.

B. Transparenta si publicitate                               

Autoritatea contractanta are obligatia de a face cunoscuta in mod public intentia de a efectua achizitii publice, scop in care trebuie sa transmita spre publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a VI-a- Achizitii publice, un anunt de intentie.

Transparenta actiunilor trebuie analizata atat din unghiul constituirii unui cadru normal, legal, de desfasurare al activitatilor cat si ca mijloc de atragere a cat mai multor participanti la procedura de incredintare a achizitiei publice. Toate acestea se pot realiza, prin trei mijloace: publicitate, punerea la dispozitia candidatilor, fara discriminare, a tuturor informatiilor necesare pentru intocmirea si prezentarea ofertei si asigurarea unei permanente comunicari, incadrata in limitele si conditiile stipulate in actele normative, intre autoritatea contractanta si ofertanti. Asigurarea comunicarii intre organizatorul procedurii si participanti apare ca necesara pentru clarificarea unor probleme ce pot decurge din interpretarea documentatiei de intocmire si prezentare a ofertei si a modului de organizare si desfasurare a procedurilor.

Pentru realizarea unei transparente si publicitati reale, actele normative in vigoare au prevazut mai multe mijloace ca : anuntul de intentie, anuntul de participare si anuntul de atribuire a contractului de achizitie.

Conform art. 18 aliniatul (3) din O. U. G. Nr. 60/2001 se stipuleaza ca „in cazul aplicarii procedurii prin cerere de oferta autoritatea contractanta nu are obligatia de a respecta prevederile alin. (1).”Nerespectarea principiului transparentei si renuntarea la publicitate in cazul de fata, mai ales ca contravine unor prevederi reglementate de insasi legislatia privind achizitiile publice poate avea un impact negativ asupra activitatilor de achizitii prin faptul ca limiteaza posibilitatile asigurarii unui nivel concurential ridicat si impiedica constituirea si actualizarea bazei de date proprii fiecarei autoritati contractante. In aceasta situatie se impune ca si in cazul procedurii prin cerere de oferta autoritatea contractanta sa utilizeze mijloacele de publicitate care este in primul rand o modalitate de inlaturare a suspiciunilor care pot plana asupra organizarii si desfasurarii procedurii respective.

C. Conditiile de valabilitate ale contractului de achizitie publica

Pentru a fi valabil incheiat, contractul de achizitie publica trebuie sa intruneasca anumite elemente care, conform regulilor generale in materie de contracte, sunt: consimtamantul, capacitatea, obiectul, o cauza licita si forma scrisa, fiind vorba de un contract solemn.

Consimtamantul. Acordul de vointa intre parti este totdeauna necesara in vederea formarii contractului. Manifestarea de vointa a autoritatii contractante, facuta cu intentia de a crea un raport juridic concret – si anume contractul de furnizare, de prestare ori de executare – este exteriorizata intr-o forma expresa – hotararea de adjudecare.

In ceea ce priveste consimtamantul celeilalte parti, O.U. G. Nr. 60/2001 (art. 71) prevede si situatia cand ofertantul, desi oferta sa a fost declarata castigatoare, nu isi manifesta dorinta de a contracta (legea foloseste sintagma „autoritatea contractanta nu ajunge sa incheie contractul cu ofertantul”, ceea ce poate desemna si situatia cand acesta este decazut din drepturi), deci nu se realizeaza acordul de vointa intre parti. In acest caz, autoritatea contractanta are dreptul fie de a invita ofertantii, in ordinea descrescatoare a clasamentului, in vederea incheierii contractului, fie de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica. Pentru a fi valabil, consimtamantul nu trebuie sa fie viciat.

D. Capacitatea partilor de a incheia contracte de achizitie publica

O.U.G. nr. 60/2001 la art. 5 alin. (1) modificat prin art. Unic punctul 5 din Legea nr. 212/2002 defineste urmatoarele subiecte de drept public ca avand vocatia juridica de a fi autoritate contractanta deci parte in contractul de achizitie publica:

- oricare autoritate publica, astfel cum este definita aceasta in Constitutia Romaniei, inclusiv autoritatea judecatoreasca;

- oricare institutie publica, de interes general sau local, autonoma ori aflata in subordinea sau sub controlul unei autoritati publice;

- oricare persoana juridica care a fost infiintata pentru a desfasura activitati de interes public fara caracter comercial sau industrial si care se afla cel putin in una din urmatoarele situatii: a) este finantata din fonduri publice; b) se afla in subordinea sau sub controlul unei autoritati ori institutii publice; c) in componenta consiliului de administratie/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumatate din numarul membrilor acestuia sunt numiti de catre o autoritate sau o institutie publica.

- oricare persoana juridica ce desfasoara activitati relevante in unul dintre sectoarele de utilitati publice – apa, energie, transporturi si telecomunicatii – si care se afla, direct sau indirect, sub influenta dominanta a uneia dintre persoanele juridice prevazute mai sus, ori care beneficiaza de drepturi speciale sau exclusive pentru desfasurarea unor astfel de activitati.

- este autoritate contractanta si asociatia contractanta, in acest caz, prin conventie civila partile desemneaza din randul lor aceea persoana juridica ce le reprezinta, in calitate de achizitor unic, in raporturile cu orice furnizor, executant sau prestator.

- prin hotarare a Guvernului se pot stabili si alte persoane juridice care au obligatia de a efectua achizitii publice potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta, in cazul in care se desfasoara pe piete in care concurenta este exclusa prin efectul unui act normativ sau administrativ ori datorita existentei unei pozitii de monopol.

Pentru a avea capacitatea de a contracta, autoritatea contractanta are obligatia de a indeplini o serie de conditii prealabile initierii atribuirii contractului, conditii stabilite de lege, precum:

- contractul sa fie cuprins in programul anual al achizitiilor publice, cu exceptia cazului in care obiectul contractului este determinat de aparitia unei situatii de forta majora sau a unor situatii care impun acoperirea urgenta a unor necesitati neprevazute;

- a fost publicat un anunt de intentie in cazul in care valoarea estimata a contractului de achizitie publica este egala cu sau mai mare decat echivalentul in lei a 75000 euro (atunci cand estimeaza valoarea contractului de achizitie publica, autoritatea contractanta are obligatia de a aplica regulile prevazute de H.G. nr. 461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 60/2001);

- sunt asigurate pentru anul in curs fondurile necesare in vederea indeplinirii contractului de achizitie publica;

- este intocmita documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei;

- este constituita comisia de evaluare;

- s-a stabilit criteriul pentru atribuirea contractului, care poate fi fie pretul cel mai scazut, fie oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico-economic.

Contractantul este orice furnizor, executant sau prestator, persoana fizica sau juridica romana sau straina, care a castigat o procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica. In ceea ce priveste furnizorul, executantul sau prestatorul strain, legea prevede ca aceasta beneficiaza in Romania de acelasi regim privind participarea de care beneficiaza si furnizorul, executantul sau prestatorul roman in tara in care el este rezident.

De asemenea, si pentru contractant sunt stabilite o serie de incapacitati speciale. Astfel, pentru a avea capacitatea de a contracta, acesta are obligatia de a nu se afla in anumite situatii, precum:

- sa nu se afle in stare de faliment ori lichidare, afacerile sa nu ii fie administrate de un judecator-sindic ori activitatile sale comerciale sa nu ii fie suspendate, ori sa nu se afle intr-o situatie similara cu cele anterioare, reglementata prin lege;

- sa nu faca obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa in una dintre situatii prevazute mai sus.

- sa isi fi indeplinit toate obligatiile de plata exigibile a impozitelor si taxelor si catre stat, precum si a contributiei pentru asigurarile sociale de stat;

- sa nu furnizeze informatii false in documentele prezentate;

- sa nu fi comis o grava greseala in materie in materie profesionala sau sa nu isi fi indeplinit obligatiile asumate printr-un alt contract de achizitie publica, in masura in care autoritatea contractanta poate aduce ca dovada mijloace probante in acest sens.

Pentru toate aceste situatii, ofertantului i se ia o declaratie pe proprie raspundere privind eligibilitatea. Daca ofertantul nu indeplineste conditiile de mai sus sau nu doreste sa le indeplineasca, el va fi exclus de la procedura pentru atribuirea contractului, devenind deci incapabil de a contracta.

E. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei

Autoritatea contractanta are obligatia de a asigura intocmirea documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei, care trebuie sa cuprinda cel putin:

- informatii generale privind autoritatea contractanta;

- cerintele minime de calificare solicitate de autoritatea contractanta si documentele care urmeaza sa fie prezentate de ofertant/candidat pentru indeplinirea cerintelor respective;

- caietul de sarcini;

- instructiuni privind datele limita care trebuie respectate si formalitatile care trebuie indeplinite, inclusiv cele privind garantia de participare si cea de buna executie, referitoare la modul de prezentare si de depunere a ofertei, precum si perioada de valabilitate a acesteia;

- instructiuni privind modul de elaborare si de prezentare a propunerii financiare;

- informatii privind criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achizitie publica.

Caietul de sarcini: acesta trebuie sa contina in mod obligatoriu specificatii tehnice. De asemenea mai trebuie sa precizeze si institutiile competente de la care furnizorii, executantii sau prestatorii pot obtine informatii privind reglementarile obligatorii referitoare la protectia muncii, la prevenirea si stingerea incendiilor si la protectia mediului, care trebuiesc respectate pe parcursul indeplinirii contractului respectiv si care sunt in vigoare la nivel national sau, in mod special, in regiunea ori in localitatea in care se executa lucrarile sau se presteaza serviciile[63]. Legea prevede de asemenea si interdictii privind definirea in caietul de sarcini a unor specificatii tehnice care indica o anumita origine/sursa sau productie, procedee speciale, marci de fabrica sau de comert, brevete de inventie, licente de fabricatie sau a oricaror alte cerinte care au ca efect favorizarea unuia sau mai multor ofertanti.

F. Elaborarea si prezentarea ofertei. Oferte alternative

Ofertantul are obligatia de a elabora in conformitate cu prevederile documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei. Oferta are caracter ferm si obligatoriu si trebuie sa fie semnata, pe propria raspundere, de catre ofertant sau de catre o persoana imputernicita legal de catre acesta[64]. In cadrul elaborarii si prezentarii ofertei trebuie avuta in vedere la prezentarea propunerii tehnice sa fie facuta in concordanta cu cerintele cuprinse in caietul de sarcini pentru a asigura furnizarea tuturor informatiilor necesare pentru evaluarea tehnica. Aceiasi cerinta este necesara si la elaborarea propunerii financiare. Oferta, trebuie sa fie semnata de catre ofertant, pe propria raspundere sau de catre imputernicitul legal al acestuia, are caracter ferm si obligatoriu pe toata durata de valabilitate a ofertei. Propunerea financiara trebuie facuta in lei, pretul ramanand fix pe toata durata contractului de achizitie publica, daca perioada de indeplinire a acestuia este mai mica sau egala cu 12 luni . In caz contrar, daca durata este mai mare de 12 luni, partile au posibilitatea de a conveni asupra clauzelor contractului privind pretul, printr-un act aditional, pentru asigurarea protectiei asupra inflatiei.

Furnizorul, executantul sau prestatorul are obligatia de a depune oferta la adresa si pana la data limita pentru depunere, stabilite in anuntul sau in invitatia de participare. Mai multi furnizori, executanti sau prestatori au dreptul de a se asocia, prezentand o oferta comuna. Asocierea nu trebuie sa aiba o forma legalizata (decat daca autoritatea contractanta le cere asta, in momentul in care oferta comuna este declarata castigatoare), dar ofertantii asociati raspund in solidar de consecintele viitorului contract de achizitie publica. Asociatii au dreptul sa depuna doar oferta comuna, nu si altele in mod individual.

Furnizorul, executorul sau prestatorul are dreptul de a depune o singura oferta, oferta de baza, care sa respecte continutul documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei. Exceptie face cazul in care se pot depune si oferte alternative, dar numai atunci cand criteriul de evaluare a ofertelor este oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico-economic, aceasta indeplinind conditiile prevazute clar in caietul de sarcini. Este obligatorie precizarea interdictiei depunerii de oferte alternative in caietul de sarcini, atunci cand autoritatea contractanta nu doreste decat depunerea ofertei de baza.

Ofertantul are dreptul sa prevada in oferta un procent mai mare decat cel stabilit de autoritatea contractanta. Oferta nu este luata in considerare in cazul in care ofertantul nu si-a constituit garantia pentru participare conform documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei. Fiecare ofertant poate sa-si retraga sau sa-si modifice oferta, insa numai inainte de data limita de depunere a ofertei.

In caz contrar, acesta este exclus de la procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica si pierde garantia de participare. Autoritatea contractanta are posibilitatea sa ceara prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei, inainte de expirarea ei, caz in care ofertantul poate fi de acord sau poate sa nu accepte si atunci se considera ca si-a retras oferta, fara sa piarda garantia de participare.

G. Comisia de evaluare/Comisia de negociere/Juriul

Comisia de evaluare isi desfasoara activitatea in cadrul procedurilor de licitatie deschisa, licitatie restransa si cerere de oferta. Ea trebuie sa fie constituita inainte de initierea procedurii de atribuire a contractului de achizitie publica si este compusa din cel putin trei membri. Comisia de evaluare:

- verifica eligibilitatea, inregistrarea si indeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si economico-financiara de catre ofertanti;

- deschide, examineaza si evalueaza ofertele;

- stabileste oferta castigatoare.

a. Comisia de negociere/evaluare isi desfasoara activitatea in cadrul procedurilor de negociere competitiva si negociere cu o singura sursa. Este constituita inainte de initierea procedurii de atribuire a achizitiei publice si este compusa din cel putin 3 membri. Rolul Comisiei de negociere /evaluare:

- negociaza prevederile ce urmeaza sa fie introduse in documentatia finala pentru elaborarea si prezentarea ofertei, in cazul negocierii competitive;

- negociaza si stabileste prevederile finale ale clauzelor contractuale;

- verifica eligibilitatea, inregistrarea si indeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si economico-financiara de catre ofertanti;

- deschide, examineaza si evalueaza ofertele;

- stabileste oferta castigatoare.

b. Juriul se constituie pentru evaluarea solutiilor prezentate intr-un concurs de solutii si este compus din cel putin trei membrii. Daca li se solicita, prin documentatia pentru elaborare si prezentarea ofertei, concurentilor o anumita calificare profesionala, atunci cel putin o treime din membrii juriului trebuie sa aiba acea calificare sau una echivalenta. Rolul Juriului :

- verifica respectarea regulilor de depunere si prezentare a solutiei;

- evalueaza solutiile primite;

- in functie de criteriile prevazute in anuntul de participare, adopta o decizie sau formuleaza o opinie;

- indeplineste alte atributii specifice.

Atat in cadrul Comisiei de evaluare, cat si a Comisiei de negociere ori a Juriului, autoritatea contractanta poate numi fie persoane din cadrul acesteia, fie consultanti de specialitate.

H. Atribuirea contractului

Contractul se atribuie ofertantului declarat castigator de catre comisia de evaluare si se semneaza dupa cel putin 7 zile de la instiintare privind rezultatul aplicarii procedurii. In cazul in care autoritatea contractanta nu ajunge sa incheie contractul cu ofertantul declarat castigator, acesta are dreptul:

- de a invita ofertantii, in ordinea descrescatoare a clasamentului, in vederea incheierii contractului;

- de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica.

I. Repetarea procedurii

In cazul procedurilor de licitatie deschisa si negociere competitiva, atunci cand numarul de furnizori, executanti sau prestatori care au depus oferta este mai mic de 2, autoritatea contractanta are obligatia de a repeta procedura.

Aceiasi solutie este aplicabila si in cazul procedurii de licitatie restransa, atunci cand numarul de candidati este mai mic de 5. Pentru a atribui contractul de achizitie publica prin procedura cererii de oferta, autoritatea contractanta trebuie sa primeasca cel putin 2 oferte corespunzatoare, altfel procedura se va repeta.

J. Anularea procedurii

Anularea procedurii se poate realiza numai inainte de incheierea contractului, de regula inainte de comunicarea rezultatului evaluarii ofertelor. Decizia de anulare nu creeaza obligatii autoritatii contractante fata de participantii la procedura, cu exceptia returnarii garantiei de participare. Cazurile in care pot avea loc anularea procedurii:

- nu a fost posibila asigurarea unui nivel satisfacator al concurentei (respectiv numarul de candidati/ofertanti este mai mic decat cel minim prevazut pentru fiecare procedura);

- nici unul dintre candidati/ofertanti nu a indeplinit conditiile de calificare prevazute in documentatie;

- au fost prezentate numai oferte necorespunzatoare, adica:

* depuse dupa data limita de depunere a ofertelor;

* nu au fost elaborate si prezentate in concordanta cu cerintele din documentatie;

- contin preturi care par, in mod evident, a nu fi rezultatul liberei concurente si care nu pot fi temeinic justificate;

- contin propuneri referitoare la clauzele contractuale in mod evident dezavantajoase pentru autoritatea contractanta;

- prin valoarea inclusa in propunerea financiara, fiecare dintre ele a depasit valoarea fondurilor alocate pentru indeplinirea contractului de achizitie public respectiv.

Circumstante exceptionale afecteaza procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica sau este imposibila incheierea contractului.

K. Procedura licitatiei electronice

Licitatia electronica a aparut ca o necesitate obiectiva si urmareste cresterea operativitatii actiunilor de achizitie publica, reducerea cheltuielilor, gestionarea judicioasa a resurselor bugetare, eficienta utilizarii fondurilor publice, realizarea unei transparente reale a tuturor activitatilor si nu in ultimul rand eliminarea sau atenuarea coruptiei, fraudelor si practicilor nelegale[66].

Autoritatile contractante care au obligativitatea de a aplica procedura licitatiei electronice, produsele, serviciile si lucrarile care fac obiectul acesteia, precum si pragurile valorice se stabilesc prin hotarare a Guvernului. Prin Hotararea Guvernului 182/28.02.2002 privind lista autoritatilor contractante care au obligatia aplicarii prevederilor Ordonantei Guvernului 20/2002 privind achizitiile publice prin licitatii electronice si produsele care urmeaza sa fie achizitionate prin procedura de licitatie electronica, s-au stabilit 159 de autoritati contractante, ministere si institutii din subordinea acestora, care au obligatia de a utiliza Sistemul electronic de achizitii publice si sapte grupe de produse ale agriculturii, industriei alimentare, bauturi, tutun, industriei textile, industriei celulozei, hartiei, cartonului, produse naturale si ale industriei de prelucrare a titeiului, industriei constructiilor metalice, produse si echipamente electrice si optice, care fac obiectul acestui tip de procedeu.

Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achizitie publica in procedura electronica sunt:

- libera concurenta, respective asigurarea conditiilor Pentru ca orice furnizor de produse, executant de lucrari sau prestator de servicii, roman sau strain, sa aiba dreptul de a deveni, in conditiile legii, contractant;

- eficienta utilizarii fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurential si a criteriilor economice pentru atribuirea contractului de achizitie publica;

- transparenta, respectiv punerea la dispozitie tuturor celor interesati a informatiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica;

- tratamentul egal, respectiv aplicarea in mod nediscriminatoriu a criteriilor pentru atribuirea contractului de achizitie publica, astfel incat orice furnizor de produse, executant de lucrari sau prestator de servicii sa aiba sanse egale de a i se atribui contractul respectiv;

- confidentialitatea, respectiv garantarea protejarii secretului comercial si a proprietatii intelectuale.

Legiuitorul utilizeaza in cuprinsul legii o serie de termeni pe care ii si defineste: sistemul electronic de achizitii publice, procedura electronica, operatorul sistemului electronic.

Prin sistem electronic de achizitii publice se intelege un sistem informatic de utilitate publica, accesibil prin Internet la o adresa precizata, utilizat in scopul efectuarii de achizitii publice prin mijloace electronice.

Utilizarea in tot sau in parte, a facilitatilor tehnice oferite de sistemul electronic de achizitii publice in cadrul atribuirii unui contract de achizitie publica se numeste procedura electronica.

Operator al sistemului electronic este persoana juridica de drept public care, in conditiile stabilite de autoritatea contractanta si in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare, asigura atribuirea contractelor de achizitie publica prin procedura electronica, stabilind in acest sens cadrul procedural de operare specific.

Orice furnizor, executant sau prestator poate sa urmeze procedura de atribuire prin licitatie electronica, denumita procedura de licitatie electronica, numai dupa inregistrarea sa in sistemul electronic.

Aceasta inregistrare in sistemul electronic a autoritatii contractante ca furnizor, executant sau prestator de servicii, poate fi refuzata iar daca a fost deja acordata, poate fi suspendata sau revocata, in urmatoarele cazuri:

- solicitantul este in stare de faliment ori lichidare judiciara, afacerile ii administrate de un judecator-sindic sau activitatile sale comerciale sunt suspendate ori este intr-o situatie similara cu cele anterior reglementate prin lege;

- a incalcat normele si procedurile de securitate ale sistemului electronic, stabilite de operatorul acestuia.

In situatia cand ulterior momentului inregistrarii ca furnizor, executant sau prestator, persoana fizica in cauza, respectiv reprezentantul legal al persoanei juridice, apare una din situatiile de mai sus, are obligatia sa notifice operatorului sistemului electronic acest lucru, in termen de doua zile lucratoare de la luarea la cunostinta. Operatorul sistemului electronic va trimite o confirmare de primire in forma electronica, semnata cu semnatura electronica extins a operatorului sistemului electronic, extinsa a operatorului sistemului electronic, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.

Acolo unde este posibil, documentele de inregistrare pot fi prezentate si in forma electronica, semnate cu semnatura electronica extinsa a emitentului, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii acreditat.

Produsele, serviciile si lucrarile care urmeaza sa fi achizitionate prin licitatie electronica, precum si pragurile valorice pana la care se aplica prezenta ordonanta, se stabilesc prin hotarare a Guvernului.

b) Procedura licitatiei electronice cuprinde urmatoarele faze, dupa caz:

- publicarea anuntului de participare;

- inscrierea solicitantilor;

- preselectia solicitantilor;

- comunicarea documentatiei de elaborare si prezentare a ofertei;

- evaluarea ofertelor;

- comunicarea rezultatului evaluarii;

- incheierea contractului;

- publicarea anuntului de atribuire a contractului de achizitie publica.

a)Publicarea anuntului de intentie (participare)

Autoritatile contractante, stabilite prin hotarare de Guvern, au obligatia de a face cunoscuta prin mijloace electronice intentia de a efectua achizitii publice prin publicarea in sistemul electronic a anuntului de intentie.

Anuntul de intentie va fi publicat in cel mult 30 de zile de la data intrarii in vigoare a legii bugetului de stat sau de la obtinerea unei surse de finantare extrabugetare. Anuntul de intentie cuprinde cel putin contractele de achizitie publica previzionate sa fie atribuite pana la sfarsitul anului bugetar, a caror valoare estimata, fara T.V.A., este egala sau mai mare decat echivalentul in lei a 100000 euro. Pentru contractele a caror valoare estimata, fara T.V.A., este mai mica decat echivalentul in lei a 100000 euro, publicarea anuntului de intentie este optionala.

Autoritatile contractante care desfasoara activitati relevante in sectoarele de utilitati publice fac exceptie de la prevederile alin. (2), in sensul ca acestea au dreptul sa transmita spre publicare anuntul de intentie oricand pe parcursul anului.

Anuntul de intentie se va publica in mod separat pentru produse, lucrari si servicii si va trebui sa contina cel putin urmatoarele informatii, in formatul stabilit de operatorul Sistemului electronic:

- elemente de identificare a autoritatii contractante;

- procedura aplicata pentru fiecare faza a atribuirii contractului de achizitie publica;

- tipul contractului de achizitie publica pentru care sunt solicitate oferte;

- locul de livrare a produselor/amplasamentul lucrarii/locul de prestare a serviciilor;

- natura si cantitatea produselor ce se vor achizitiona (codul CPSA), natura si cerintele de executie, caracteristicile generale ale lucrarii/categoria serviciilor ce se vor achizitiona si descrierea acestora (codul CPSA);

- recomandari referitoare la posibilitatile ofertantilor de a depune oferta pentru o parte sau pentru intreaga cantitatea de produse/lucrari/servicii solicitate;

- data limita de livrare a produselor/termenul limita de executie a lucrarii/durata sau termenul limita de prestare a serviciilor;

- modalitatea de obtinere a unui exemplar al documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei;

- costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar (unde este cazul);

- data limita pentru solicitarea clarificarilor;

- data limita pentru depunerea ofertelor;

- modalitatea de depunere a ofertelor;

- limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele;

- data, ora si locul deschiderii ofertelor;

- garantiile de participare cerute;

- modalitatile principale de finantare si de plata sau referirile la prevederile care le reglementeaza;

- forma juridica in care trebuie sa se legalizeze asocierea grupului de ofertanti carora li s-a atribuit contractul de furnizare (unde este cazul);

- informatiile privind conditiile de eligibilitate, precum si cerintele minime cu privire la capacitatea tehnica si la cea economico-financiara pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantul;

- perioada pentru care ofertantul trebuie sa isi mentina oferta valabila;

- criteriul care va fi utilizat pentru atribuirea contractului;

- interzicerea depunerii de oferte alternative (unde este cazul);

- alte informatii (acordarea preferintei interne etc.);

- numarul anuntului de intentie si data publicarii in sistemul electronic sau mentionarea inexistentei unui astfel de anunt.

b) Inscrierea solicitantilor

Orice furnizor, executant sau prestator care doreste sa urmeze procedura de licitatie electronica pentru atribuirea unui anumit contract de achizitie publica trebuie sa se inscrie in conformitate cu regulile stabilite de operatorul sistemului electronic iar in momentul inscrierii fiecare solicitant va primii descrierea detailata a procedurii de comunicare si a procedurii de generare electronica a documentelor care se utilizeaza pe parcursul licitatiei electronice, respectarea acestor proceduri fiind obligatorie.

c) Preselectia solicitantilor

In functie de specificul obiectului contractului de achizitie publica, autoritatea contractanta poate stabili drept conditie de preselectie indeplinirea unor conditii minime referitoare la capacitatea tehnica si situatia economico-financiara ale solicitantilor.

Criteriile pe baza carora trebuie sa se faca, ori de cate ori acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, prin utilizarea unor proceduri automate de verificare a indeplinirii criteriilor, in conditii stabilite de operatorul Sistemului electronic, pe baza specificatiilor autoritatii contractante.

In cazul in care preselectia nu se poate realiza prin utilizarea unei proceduri automate, comisia de evaluare a autoritatii contractante are obligatia sa transmita rezultatul preselectiei in maximum 24 de ore de la luarea hotararii.

Art. 21 din Legea nr. 212/2003, precizeaza obligatia stabilirii si a includerii in anuntul de participare a datei limite de primire a documentelor de calificare. In general aceasta perioada trebuie sa fie de minim 30 de zile, iar uneori poate sa fie redusa, dar nu mai mica de 10 zile, cu justificarea motivelor de urgentare si fara sa aduca prejudicii autoritatii contractante.

Solicitantii au dreptul de a cere clarificari in legatura cu procedura de preselectie si cu documentele de calificare pana cel mai tarziu cu 6 zile inainte de data limita de depunere a documentelor de calificare iar autoritatea contractanta are obligatia de a pune la dispozitia tuturor solicitantilor, prin publicare in Sistemul electronic, raspunsurile la clarificarile cerute, cu cel putin 4 zile inainte de data limita de depunere a documentelor de calificare.

d)Comunicarea documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei

Documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei trebuie sa contina criteriul de atribuire a contractului de achizitie publica si, unde este cazul, algoritmul detailat de calcul ce va fi aplicat pentru determinarea punctajului.

In cazul in care evaluarea se va face dupa criteriul ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere tehnico-economic, autoritatea contractanta are obligatia sa stabileasca un algoritm de calcul care sa permita utilizarea unei proceduri automate de selectare a ofertei castigatoare, ori de cate ori acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic.

Garantia de participare se constituie de catre ofertant in scopul de a proteja autoritatea contractanta fata de riscul unui eventual comportament necorespunzator al acestuia pe intreaga perioada pana la incheierea contractului de achizitie publica.

Documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei trebuie sa contina cuantumul garantiei de participare si perioada de valabilitate a acesteia.

Cuantumul garantiei de participare se stabileste in suma fixa, care se va incadra de regula intre 1% si 2% din valoarea estimata a contractului de achizitie publica si care in nici un caz nu va fi mai mica de 0,5% sau mai mare de 2,5% din aceasta valoare.

Perioada de valabilitate a garantiei de participare va fi cel putin egala cu perioada de valabilitate a ofertei.

Autoritatea contractanta va vira garantia de participare in bugetul propriu, ofertantul pierzand suma constituita drept garantie atunci cand se afla, din culpa, in oricare dintre urmatoarele situatii:

- isi retrage oferta in perioada de valabilitate a acesteia;

- oferta sa fiind stabilita castigatoare, nu constituie garantia de buna executie in perioada de valabilitate a ofertei;

- oferta sa fiind stabilita castigatoare, refuza sa incheie contractul de achizitie publica in perioada de valabilitate a ofertei.

Garantia de buna executie a contractului de achizitie publica se constituie de catre contractant in scopul asigurarii autoritatii contractante de indeplinirea, din punct de vedere cantitativ, calitativ si in termen, a contractului.

Autoritatea contractanta are obligatia de a stabili in documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei cuantumul garantiei de buna executie, care va fi cuprins intre 5% si 10% din pretul contractului de achizitie publica.

Intre data publicarii in sistemul electronic a documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei si data limita pentru depunerea ofertelor trebuie sa existe o perioada de minimum 45 de zile. Prin exceptie de la acest termen, in cazul in care autoritatea contractanta a publicat in anul respectiv un anunt de intentie referitor la contractul de achizitie publica ce urmeaza sa fie atribuit, acesta are dreptul de a reduce perioada fixata pentru depunerea ofertelor pana la 26 de zile, incepand de la data publicarii in sistemul electronic a documentatiei pentru elaborarea si prezentarea ofertei.

Aceste prevederi sunt aplicabile numai in cazul in care anuntul de intentie a fost publicat cu cel putin 52 de zile inainte de data publicarii anuntului de participare.

In cazul in care respectarea intervalului de timp de 45 de zile ar cauza prejudicii autoritatii contractante, acesta are dreptul sa reduca perioada, dar la nu mai putin de 10 zile.

In cazul in care obiectul contractului de achizitie publica include si furnizarea de produse, oferta de pret depusa de fiecare furnizor trebuie sa contina in mod obligatoriu si costul transportului produselor la locul de livrare indicat de autoritatea contractanta in anuntul de participare, precum si orice alte cheltuieli si taxe aplicabile.

Solicitantii au dreptul de a cere clarificari in legatura cu documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei, pana cel mai tarziu cu 8 zile inainte de data limita a primire a ofertelor.

Autoritatea contractanta are obligatia de a pune la dispozitie tuturor solicitantilor, prin publicare in sistemul electronic, raspunsurile la clarificari, cu cel putin 6 zile inainte de data limita de primire a ofertelor.

e) Evaluarea ofertelor

Stabilirea ofertei celei mai avantajoase se face prin utilizarea facilitatilor sistemelor electronice de clasificare a ofertelor, conform procedurii stabilite de operatorul sistemului electronic.

Evaluarea ofertelor trebuie sa se faca, ori de cate ori acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, prin utilizarea unei proceduri automate de aplicare a algoritmului de calcul prevazut in documentatia de prezentare si elaborare a ofertei.

In cazul in care evaluarea nu se poate realiza, in tot sau in parte, prin utilizarea unei proceduri automate, comisia de evaluare a autoritatii contractante are obligatia sa transmita rezultatul evaluarii in maximum 24 de ore de la luarea hotararii.

Autoritatea contractanta are dreptul sa recurga la o procedura de ofertare deschisa.

Procedura de ofertare deschisa presupune ca, pentru unul dintre criteriile de evaluare cuantificabile electronic, fiecare ofertant are posibilitatea sa prezinte, in interiorul unui interval de timp bine precizat, mai multe oferte consecutive a caror valoare sa fie accesibila tuturor celorlalti ofertanti, fara a fi accesibila si identitatea titularului fiecarei oferte.

Regulile standard de aplicare a procedurii prevazute in art. 5 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 1567 din 18 decembrie 2003[67] se stabilesc de operatorul sistemului electronic, astfel incat sa se asigure, pe tot parcursul procedurii, confidentialitatea in ceea ce priveste identitatea fiecarui ofertant, inclusiv cu autoritatea contractanta.

Descrierea detailata a procedurii trebuie prevazuta in documentatia de elaborare si prezentare a ofertei.

Pentru fiecare participant plasarea unei noi oferte atrage neluarea in considerare a ofertei anterioare.

La sfarsitul intervalului de timp prevazut la art. 36 alin. (2) din Ordonanta nr. 20 din 24 ianuarie 2002 modificat prin Legea nr. 468/2002[68] operatorul sistemului electronic selecteaza oferta cea mai avantajoasa dintre cel existente, o comunica autoritatii contractante care o declara castigatoare, identitatea titularului ofertei castigatoare devenind accesibila celorlalti ofertanti prin intermediul operatorului sistemului electronic.

Comunicarea rezultatului privind stabilirea ofertei castigatoare se transmite in termen de 5 zile prin utilizarea procedurii de comunicare stabilite de operatorul sistemului electronic.

In cazurile prevazute la art. 21 alin. (3) si la art. 29 alin. (4) termenul prevazut la alin. (1) este de 24 de ore[69].

Autoritatea contractanta are obligatia de a incheia contractul de achizitie publica cu ofertantul a carui oferta a fost stabilita ca fiind castigatoare, in conditiile prezentului capitol.

Autoritatea contractanta are obligatia de a verifica, inainte de incheierea contractului de achizitie publica, documentele de calificare ale ofertantului a carui oferta a fost stabilita ca fiind castigatoare.

Autoritatea contractanta are obligatia sa incheie contractul de achizitie publica numai dupa cinci zile de la data transmiterii comunicarii privind rezultatul stabilirii ofertei castigatoare.

f) Incheierea contractului de achizitie publica

In cazul in care contractul se semneaza electronic de catre parti, o copie de pe acesta va fi stocata de operatorul sistemului electronic in vederea asigurarii mijloacelor de proba corespunzatoare.

In situatia in care autoritatea contractanta stabileste in documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei obligativitatea incheierii contractului altfel decat prin procedura electronica de catre parti are natura juridic a antecontractului.

In cazul in care autoritatea contractanta nu ajunge sa incheie contractul de achizitie publica cu ofertantul a carui oferta a fost stabilita castigatoare, atunci acesta are dreptul:

- de a invita ofertantii, in ordinea descrescatoare a clasamentului, in vederea incheierii contractului; sau

- de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica.

g) Publicarea anuntului de atribuire a contractului de achizitie publica

Autoritatea contractanta are obligatia de a transmite spre publicare operatorului sistemului electronic un anunt de atribuire a contractului de achizitie publica, nu mai tarziu de 30 de zile de la data incheierii contractului de achizitie publica.

h) Dispozitii procedurale

Operatorul sistemului electronic are obligatia sa stabileasca acele proceduri si norme de securitate care asigura un grad ridicat de confidentialitate, fiabilitate si siguranta a operatiunilor desfasurate in cadrul sistemului electronic, in scopul bunei desfasurari de licitatie electronica.

Orice comunicare, solicitare, informare, notificare si alte asemenea prevazute de lege trebuie sa se transmita in forma electronica, in conformitate cu procedura stabilita de operatorul sistemului electronic, sub sanctiunea neluarii lor in considerare.

Toate documentele transmise in cadrul procedurii de licitatie electronica trebuie sa fi prezentate in forma electronica si semnate electronic, sub sanctiunea neluari lor in considerare.

Toate documentele in forma electronica ce sunt de natura a contine manifestari de vointa ale celui care le-a semnat electronic, cu respectarea procedurilor stabilite de operatorul Sistemului electronic, sunt prezumate a apartine titularului semnaturii respective.

Orice document in forma electronica trebuie inregistrat in momentul transmiterii si al primirii.

Orice document in forma electronica trebuie confirmat de primire, cu exceptia documentelor care confirma primirea.

Ori de cate ori procedura licitatiei electronice permite, ofertantii pot transmite oferta in format electronic criptat, avand obligatia ca la momentul deschiderii ofertei aceasta sa devina accesibila.

Daca specificatiile autoritatii contractante prevad obligativitate prezentarii unor documente in original sau in copie legalizata, aceasta obligatie se considera indeplinita prin prezentarea unei copii in forma electronica de pe aceasta, copie semnata electronic de catre un notar public inregistrat in sistemul electronic.

Eliberarea unei copii in forma electronica de pe un inscris, in vederea aplicarii procedurii de licitatie electronica, este considerata act notarial si este asimilata, din punctul de vedere al regimului aplicabil, inclusiv in ceea ce priveste nivelul onorariilor minimale, cu legalizarea copiilor de pe inscrisuri, prevazute la art. 93 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, cu modificarile ulterioare.

Autoritatea contractanta care a incheiat un contract de achizitie publica in urma aplicarii procedurii de licitatie electronica are obligatia sa plateasca operatorului sistemului electronic tariful de utilizare, calculat in cota procentuala din valoarea contractului.

Cuantumul tarifului de utilizare se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si a Ministerului Finantelor Publice, in cota procentuala in limita a 0,5%.

Fiecare furnizor, executant sau prestator care participa la o procedura de licitatie electronica are obligatia sa plateasca operatorului sistemului electronic tariful de participare.

Cuantumul tarifului de participare se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si a Ministerului Finantelor publice.

Tariful de utilizare si tariful de participare se face venit la bugetul operatorului sistemului electronic.

Operatorul sistemului electronic are obligatia de a implementa un sistem statistic privind utilizatorii sistemului electronic si modul de derulare a licitatiilor electronice.

i) Dosarul achizitiei publice desfasurate prin procedura de licitatie electronica

In scopul asigurarii mijloacelor de proba corespunzatoare operatorul sistemului electronic are obligatia de a intocmi, in forma electronica, dosarul achizitiei publice desfasurate prin procedura de licitatie electronica.

Informatiile si documentele in forma electronica ce trebuie sa fie incluse in dosarul achizitiei publice se stabilesc de catre operatorul sistemului electronic, care a re obligatia sa stocheze in conditii de securitate evidentele necesare pentru fiecare faza desfasurata on-line a procedurii licitatiei electronice.

Dosarul achizitiei publice desfasurata prin procedura de licitatie electronica se pastreaza de catre operatorul sistemului electronic atata timp cat contractul de achizitie publica produce efecte juridice, dar nu mai putin de 5 ani de la data finalizarii contractului respectiv[70].

j)Anularea licitatiei in cazul utilizarii procedurii electronice

Autoritatea contractanta are dreptul de a anula licitatia in cazul utilizarii procedurii electronice pentru atribuirea contractului de achizitie publica in urmatoarele cazuri:

- nu a fost posibila asigurarea unui nivel satisfacator al concurentei, respectiv numarul de candidati/ofertanti este mai mic decat cel minim prevazut pentru fiecare procedura;

- nici unul dintre candidati/ofertanti nu a indeplinit conditiile de calificare prevazute in documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei,

- au fost prezentate numai oferte necorespunzatoare, respectiv oferte care:

* sunt depuse dupa data limita de depunere a ofertelor;

* nu au fost elaborate si prezentate in concordanta cu cerintele cuprinse in documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei;

* contin in propunerea financiara preturi care par in mod evident a nu fi rezultatul liberei concurente si care nu pot fi temeinic justificate;

* contin propuneri referitoare la clauzele contractuale, propuneri care sunt in mod evident dezavantajoase pentru autoritatea contractanta;

* prin valoarea inclusa in propunerea financiara fiecare dintre ele a depasit valoarea fondurilor alocate pentru indeplinirea contractului de achizitie publica respectiv.

* circumstante exceptionale afecteaza procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica sau este imposibila incheierea contractului.

k) Caile de atac

Actele incheiate cu incalcarea prevederilor O.U.G. 60/2001 privind achizitiile publice pot fi atacate pe cale administrativa, prin contestatie si/sau pe cale judiciara, prin introducerea actiunii in instanta. Conform prevederilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, orice persoana fizica sau juridica, care are un interes legitim in legatura cu un contract de achizitie publica si/sau care a fost victima unui prejudiciu, ca o consecinta directa a unui act nelegal sau a unei decizii nelegale, are dreptul de a utiliza caile de atac mentionate.

Conform art. 59 din Ordonanta Guvernului nr.20/2002 privind achizitiile publice prin licitatii electronice, caile de atac utilizate in sistemul electronic de achizitii publice sunt cele prevazute de art. 80-97 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice.

l) Contestatia

Autoritatea contractanta are competenta de a solutiona contestatiile inaintate pe cale administrativa, avand obligatia de a mentiona in anuntul sau in invitatia de participare, denumirea adresa, faxul compartimentului unde se depun contestatiile.

Mai mult decat atat, conform art. 5 alin. 1, lit. i din Legea nr. 544/2004 privind liberul acces la informatiile de interes public, autoritatea contractanta are obligatia de a informa cu privire la mecanismele de plangere si atac.

Contestatia trebuie formulata in scris, sub sanctiunea decaderii, si este adresata autoritatii emitente a actului, la adresa si in atentia compartimentului prevazut in mod expres in anuntul sau invitatia de participare. Contestatia poate sa fie depusa la sediul autoritatii contractante, sau poate fi trimisa prin posta cu confirmare de primire.

Contestatia trebuie inaintata autoritatii publice emitente in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, potrivit art. 7 din Legea nr. 544/2004. Conditiile privind forma scrisa, termenele si continutul contestatiei trebuie indeplinite cumulativ, in caz contrar autoritatea contractanta avand dreptul sa respinga contestatia depusa.

In momentul primirii contestatiei, autoritatea contractanta suspenda procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica. Perioada de suspendare a procedurii necesara solutionarii contestatiei sau actiunii in justitie, poate dura cel mult 30 de zile, cu o amanare care nu poate depasi 60 de zile. Decizia de suspendare va fi comunicata imediat contestatarului, precum si celorlalti participanti la procedura de achizitie publica.

Pentru a formula o rezolutie motivata, autoritatea contractanta se poate consulta cu contestatarul sau cu ceilalti participanti la procedura de atribuire a contractului de achizitie publica. In cazul in care autoritatea contractanta primeste mai multe contestatii impotriva aceluiasi act sau decizii nelegale, aceasta are obligatia de a solutiona contestatiile in mod unitar, pe baza principiului tratamentului egal al participantilor la procedura de atribuire a contractului de achizitie publica. In termen de 2 zile de la primirea comunicarii rezolutiei motivate asupra contestatiei, contestatarii au obligatia de a aduce la cunostinta autoritatii contractante decizia lor privind acceptarea sau respingerea rezolutiei sau a masurilor corective dispuse de acesta.

Contestatarii care accepta rezolutia autoritatii contractante decad din dreptul de a ataca apoi, in instanta actul sau decizia nelegala care le produce un prejudiciu, inclusiv din dreptul de a introduce cerere de interventie in interesul partii care ar ataca respectiva rezolutie.

Autoritatea contractanta poate decide modificarea, incetarea, revocarea, anularea actelor si deciziilor nelegale sau activitatilor in legatura cu acestea.

De indata ce primeste o contestatie, autoritatea contractanta are obligatia sa instiinteze despre aceasta Ministerului Finantelor Publice, care trebuie sa formuleze si sa transmita un punct de vedere cu privire la modul in care considera ca ar trebui solutionata contestatia, in termen de 7 zile de la primirea instiintarii.

In situatia in care procedura vizeaza atribuirea unui contract de lucrari sau de servicii de proiectare a constructiilor, atunci autoritatea contractanta trebuie sa instiinteze si Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, in aceasta situatie, punctul de vedere fiind elaborat de cele doua ministere, in comun.

Autoritatea contractanta trebuie sa comunice Ministerului Finantelor Publice si Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei toatele actele si deciziile referitoare la contestatie, in termen de doua zile lucratoare de la producerea lor.

Punctul de vedere al Ministerului Finantelor Publice si al Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei au caracter facultativ pentru autoritatea contractanta.

m) Actiunea in fata instantei de contencios administrativ

Poate introduce o actiune in justitie, fara ca in prealabil sa fi inaintat o contestatie pe cale administrativa:

- orice persoana fizica sau juridica care un interes legitim in legatura cu un anumit contract de achizitie publica si care sufera, risca sa sufere sau a suferit un prejudiciu, ca o consecinta directa a unui act nelegal sau a unei decizii nelegale si care nu a fost in nici un fel implicata in procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica, dar numai dupa publicarea anuntului de atribuire a contractului de achizitie publica respectiv si nu mai tarziu de 15 zile de la data publicarii anuntului de atribuire;

- orice participant inca implicat in procedura pentru atribuirea contractului de achizitie publica, numai pentru a ataca masurile corective decise de autoritatea contractanta ca efect al solutionarii contestatiei sau contestatiilor, daca poate dovedi ca:

a) fie masurile corective sunt, la randul lor, nelegale si determina incalcarea prevederilor legale;

b) fie masurilor corective, desi legale, sunt incomplete si ca urmare, este inca alterata respectarea principiilor liberei concurente, eficientei utilizarii fondurilor publice, transparentei, tratamentului egal si al confidentialitatii;

- orice ofertant, numai in cazul in care autoritatea contractanta a incheiat deja contractul de achizitie publica mai devreme de 7 zile de la data transmiterii comunicarii privind rezultatul aplicarii procedurii de atribuire a contractului de achizitie publica, dar nu mai tarziu de 15 zile de la data publicarii anuntului de atribuire.

Actiune in justitie se introduce numai dupa ce a fost epuizata calea de atac a contestatiei.

Actiune in justitie se introduce la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carui arie teritoriala de competenta se afla sediul autoritatii contractante. Se poate declara recurs impotriva hotararii tribunalului la sectia de contencios administrativ a Curtii de Apel. Recursul se depune la grefa tribunalului, in atentia Curtii de Apel.

L. Concluzie

Sistemul de achizitii publice in Romania este reglementat in acest moment, printr-un noian de acte normative (aproximativ 20 de acte normative). Nu este greu de imaginat ca acest noian de acte normative sunt generatoare de confuzie in domeniu si poate genera suspiciuni prin faptul ca aplicarea unor proceduri eficiente de monitorizare si control este din cale-afara de greoaie. Credem ca o noua lege care sa fie adaptata la cerintele Uniunii Europene mult simplificata este imperios necesara.

2.5. Contractul de Parteneriat Public-Privat

A) Consideratii privind necesitatea contractului de parteneriat

public-privat

Evolutia societatii omenesti a fost tot timpul in relatie de interdependenta cu progresul stiintific. Satisfacerea nevoilor sociale existente la nivelul colectivitatilor umane organizate in unitatile administrativ-teritoriale sau la nivelul macrocolectivitatii organizate in stat impune utilizarea unor bunuri apartinand domeniului public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, ori a unor bunuri din domeniul privat al statului.

Parteneriatul public-privat a aparut datorita unor motive de ordin financiar, uman si material din partea administratiei publice, ea neputand sa asigure in totalitate sau in parte aceste resurse, fiind necesar antrenarea unor resurse materiale si financiare private[71].

Pe plan international, parteneriatul public-privat este considerat un aranjament juridic prin care resursele, riscurile si recompensele aferente atat agentiei publice cat si companiei private se combina pentru a asigura o eficienta mai ridicata, un mai bun acces la capital si o conformare mai riguroasa la reglementarile legale privitor la mediu si locurile de munca. Interesul public este asigurat prin introducerea in cadrul contractului a unor prevederi referitoare la existenta unor monitorizari permanente asupra modului de derulare a proiectului. In acest mod toate partile implicate sunt recompensate: entitatea publica, compania privata si publicul in general. Viabilitatea economica a unui proiect este apreciata de partenerul privat prin capacitatea sa de a genera resurse capabile sa asigure finantarea si remunerarea convenabila a capitalului investit si riscurilor la care se expun. Acestea privesc impactul economic, insa partenerul public este obligat sa introduca in ecuatie si notiunea de utilitate sociala ceea ce da specificitate parteneriatului public-privat.

Utilizarea parteneriatelor public-private acopera arii de interes foarte larg si creeaza posibilitatea rezolvarii unor probleme pe care comunitatile urbane sau rurale le resimt in mod acut in toate aspectele vietii cotidiene. Literatura de specialitate internationala prezinta exemple ale unor astfel de colaborari in numeroase sectoare:

- infrastructura: constructia de autostrazi, poduri, tuneluri, retele feroviare, porturi, aeroporturi etc.;

- utilitati publice: operare si/sau administrare a unor retele de apa si canalizare, statii de tratare a apei, retele de transport, spitale, etc.;

- siguranta publica: inzestrarea armatei, paza si protectie obiective publice, administrarea unor sisteme de monitorizare a traficului, etc.

- domeniul imobiliar si de dezvoltare economica: constructia de ansambluri rezidentiale, birouri, parcuri industriale etc.

- noi tehnologii in domeniul administrarii infrastructurii: dezvoltarea sistemelor de comunicatii electronice etc.;

- programe sociale si de educatie: administrarea de inchisori, scoli, institutii de ocrotire a copiilor si batranilor etc.;

- dezvoltare urbana: redefinirea spatiilor urbane in stransa legatura cu expansiunea demografica si economica;

- managementul financiar: proiectarea din punct de vedere financiar a necesitatilor comunitatilor si identificarea surselor care sa permita acoperirea nevoilor cetatenilor;

- protectia mediului: identificarea si remedierea problemelor legate de poluare si suprasolicitare a mediului inconjurator.

In practica sunt posibile doua situatii. In prima situatie, bunul util exista. O varianta este aceea ca starea bunului permite utilizarea lui asa cum se gaseste la momentul cand folosirea lui este necesara. A doua varianta este aceea ca starea bunului impune ca inainte de a fi folosit sa se desfasoare activitatii de imbunatatire a starii sale. In a doua situatie, bunul este necesar, dar trebuie materializat, el neexistand decat la nivel ideatic.

B) Obiectul contractului

Contractul de parteneriat public-privat este instrumentul prin care partenerul privat isi asuma obligatia unei investitii. Aceste investitii sunt fie din mijloace proprii sau partenerul privat le poate atrage din diferite surse pentru a sustine financiar realizarea integrala sau partiala a unui proiect de materializare sau de imbunatatire a unui bun, primind in schimb dreptul de exploatare a bunului pe o perioada de maxim 49 de ani si eventual, dreptul de a percepe tarife de utilizare a acestuia de catre utilizatori, urmand ca la terminarea intervalului de valabilitate a contractului bunul sa intre in domeniul public.

Partenerul particular in cazul contractului de parteneriat public-privat, are calitatea de investitor, asumandu-si obligatii nu numai privind exploatarea bunului construit sau reconditionat, ci, mai ales obligatia de a investi.

C) Reglementarea juridica

Parteneriatul public-privat este reglementat prin Ordonanta Guvernului Romaniei nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat . Acest act normativ a fost aprobat prin Legea nr. 470/2002 – Legea pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat , Legea nr. 528/2004 pentru modificarea si completarea O.G. nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat precum si a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor.

Orice lege reglementeaza de principiu o anumita materie, in general numai anumite aspecte fiind reglementate in detaliu. In consecinta administratia publica in procesul de transpunere in practica a legilor, este obligata de realitatea obiectiva sa emita pe baza si in executarea legii, acte administrative cu caracter normativ. Si in cazul parteneriatului public-privat a fost necesara adoptarea unui astfel de act: H.G. nr. 621/2002 – Hotarare pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat[74].

In O.G. nr. 16/2002 in art. 14 si in art. 1, paragraful 13 din Legea nr. 470/2002 ni se prezinta tipurile de proiecte de parteneriat public-privat si etapele procedurale din acest tip de contract.

In art. 2 lit. b) din O.G. nr. 16/2002, modificata prin Legea nr. 470/2002 intalnim denumirea de „proiect public-privat” si „contract de parteneriat public-privat”. Trebuie sa subliniem ca cele doua denumiri sunt diferite in sensul ca „proiectul public-privat” este proiectul care se realizeaza in intregime sau in majoritate cu resurse financiare proprii ori atrase de catre un investitor, pe baza unui model de parteneriat public-privat, in urma caruia va rezulta un bun public. Investitor privat poate fi orice persoana juridica sau orice asociatie de persoane juridice, romana sau straina, care este dispusa sa intreprinda una sau mai multe din etapele de pregatire, finantare, constructie sau exploatare a unui bun public pe cont propriu si in baza principiilor comerciale. In ce priveste denumirea „contractul de parteneriat public-privat” este acel act juridic in care sunt inscrise drepturile si obligatiile autoritatii publice si ale investitorului pentru toata perioada de functionare a parteneriatului public-privat, acoperind una sau mai multe dintre etapele de pregatire, finantare, constructie sau exploatare a unui bun public, pe o durata determinata, de maxim 49 de ani.

D) Natura juridica

Actele normative care reglementeaza contractul de parteneriat public-privat nu fac nici o precizare privind acest aspect. Studiind modul in care acest tip de contract este reglementat putem trage concluzia ca acest este un contract administrativ chiar daca partea financiara si materiala vine din domeniul privat. Pentru a intari aceasta afirmatie putem aduce urmatoarele argumente prezentate de Prof. univ. dr. Nedelcu Iulian[75] astfel:

- initierea unui proiect public-privat se face de catre o autoritate publica – centrala sau locala – pentru initierea proiectului intocmindu-se obligatoriu de catre autoritate respectiva un studiu de prefezabilitate[76], iar initierea trebuie publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a . Autoritatea publica centrala va fi „Guvernul Romaniei, reprezentat de unul sau mai multe ministere sau autoritati ori institutii publice, responsabile pentru proiectele public-private de interes national” , iar prin autoritate a administratiei publice locale trebuie inteles „organismul de decizie publica constituind si functionand, dupa caz, la nivelul judetului, municipiului, orasului sau comunei, responsabil pentru proiectele public-private de interes local” . Apreciem necesara modificarea textului sub forma: „Guvernul Romaniei reprezentat de unul sau mai multe ministere sau alte institutii publice responsabile pentru proiectele public-private de interes national”, pentru a se evita o exprimare inadecvata care poate fi asimilata unui pleonasm juridic , autoritatea fiind o componenta a institutiei indiferent ca este privita in sens functional sau in sens organizatoric.

- Scrisorile de intentie privind initierea contractului ale potentialilor parteneri particulari se selecteaza de autoritatea publica, aceasta retinand ofertele pe care le considera cele mai bune din punct de vedere tehnic, economic, financiar. Depunerea scrisorilor se face in termen de 60 de zile de la data publicarii intentiei de initiere a contractului de parteneriat. Faptul de a nu fi depus nici o scrisoare de intentie in acest termen stopeaza procedura. Nu se poate opera prelungiri de termen; in mod obligatoriu, trebuie preluata procedura de la inceput[81];

- Pentru negocierea conditiilor de realizare a proiectului de parteneriat public-privat, pe baza clauzelor acordului de proiect si a studiului de prefezabilitate, autoritatea publica numeste prin ordin sau decizie, dupa caz, una sau mai multe comisii de specialisti care sa analizeze toate aspectele generale economico-financiare si juridice ale proiectului. Trebuie precizat ca acordul de proiect este gandit ca un act juridic cu valoare de antecontract incheiat intre autoritatea publica si investitor in vederea definirii parteneriatului dintre parti pe durata pregatirii unui proiect public-privat, act in care se definesc precis obligatiile si drepturile fiecarei parti, precum si modalitatile de stingere reciproca a obligatiei[82]. Membrilor numiti in comisia de negocieri li se aplica - in raport cu apartenenta la comisie – unul dintre principiile care guverneaza exercitarea atributiilor care compun functia publica: stabilitatea in functie. Ei nu pot fi revocati sau inlocuiti pe parcursul negocierilor;

- Studiul de fezabilitate al proiectului, elaborat de autoritate publica in paralel cu desfasurarea negocierilor cu investitorii, este prioritatea exclusiva a autoritatii publice[84];

- Autoritate publica este investita legal[85] cu prerogative de a emite o decizie cuprinzand lista investitorilor ierarhizati pe criteriul celei mai bune oferte din punct de vedere al parametrilor tehnico-economici si financiari. Se impune precizat ca, dupa ce comisia de negociere formata din specialisti a comunicat rezultatele negocierilor pentru care a fost constituita, pe baza continutului studiului de fezabilitate si a rezultatelor ce i-au fost comunicate, autoritate publica este cea care are competenta de a continua negocierile si de a intocmi lista investitorilor cuprinsi in decizia mentionata deja. Decizia trebuie comunicata in scris, simultan, tuturor investitorilor participanti la selectie;

- Contestarea deciziei care cuprinde ierarhizarea investitorilor trebuie facuta la autoritatea publica in termen de 10 zile calendaristice de la data comunicarii deciziei, fiind in exclusivitate de competenta[86] acesteia solutionarea contestatiei. Autoritate publica trebuie sa transmita fiecarui contestator un raspuns scris. Termenul de raspuns este de 10 zile calendaristice de la data expirarii termenului de depunere a contestatiilor. Nu exista cai de atac sau posibilitatea utilizarii contenciosului administrativ, deoarece aprecierea oportunitatii nu este de competenta instantei judecatoresti, ci a autoritatii administrative. Textul legal prevede clar ca „la finalizarea procedurii de depunere si rezolvare a contestatiilor, autoritate publica intra in negocierea finala a unui contract de parteneriat public-privat cu investitorul cel mai bine clasat” , iar daca negocierea nu are rezultat favorabil se reia cu ceilalti investitori, in ordinea in care sunt inscrisi pe lista, pana se obtine un rezultat favorabil. Daca nu se ajunge cu nici unul dintre investitorii inscrisi pe lista, este necesar reluarea tuturor etapelor procedurale, incepand cu prima;

- nu este suficienta intelegerea partilor cu privire la continuarea proiectului, exprimata in contractul de parteneriat public-privat, ci contractul este supus aprobarii autoritatilor publice, potrivit competentelor si atributiilor legale ale acestora[88] (Guvernul sau o autoritate a administratiei publice locale);

- la finalizarea contractului de parteneriat public-privat, bunurile create in cadrul proiectului se transfera, cu titlu gratuit, autoritatii publice, in buna stare, exploatabile si libere de orice sarcina sau obligatie, iar proprietatile rezultate prin realizarea proiectului si terenurile ocupate de proiect sunt scoase din circuitul civil (nu pot fi instrainate, ipotecate, gajate si nu pot constitui garantii pentru terti);

- autoritatea publica are competenta de a delimita terenurile, culoarele si amplasamentele necesare pentru realizarea proiectelor de parteneriat public-privat (pe baza documentatiei de urbanism si amenajarea teritoriului, aprobata conform prevederilor legale, pe baza studiilor de fezabilitate si a proiectelor tehnice), iar daca terenurile apartin domeniului privat al judetului, municipiului, orasului sau comunei ori sunt in proprietate, privata a persoanelor fizice sau juridice, se expropriaza pentru cauza de utilitate [89]publica, intrand in proprietatea publica a statului sau a unitatii administrativ teritoriale, dupa caz;

- terenurile pe care se executa proiecte de parteneriat public-privat, inclusiv cele pe care sunt amplasate instalatii, cladiri si dotari aferente, trec gratuit in administrarea companiei de proiect – pentru toata durata parteneriatului – prin hotarare a Guvernului sau a autoritatii administratiei publice locale, dupa caz si de asemenea, pentru aceste terenuri nu se percep taxe sau impozite pe durata parteneriatului;

- procedura de selectionare a investitorilor, tipurile de proiecte de parteneriat public-privat, modul de elaborare a studiului de prefezabilitate si a studiului de fezabilitate, procedura de negociere cu investitorii selectati, continutul standard al contractului, calculul costurilor de proiect si calculul costului comparativ de referinta, sunt reglementate prin hotarare de Guvern[90].

Trebuie specificat caracterul special al acestui tip de contract care se manifesta si in raport cu celelalte contracte administrative. Reglementarile speciale care au ca obiect acest tip de contract si prevederea expresa din art. 13 al O.G. nr. 16/2002, care precizeaza ca „proiectele de parteneriat public-privat le sunt aplicabile prevederile legale privind promovarea investitiilor directe cu impact semnificativ in economie” si ca actiunea de contractare a proiectelor de parteneriat public-privat „nu intra sub incidenta Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice”[91]. De asemenea Legea nr. 528/2004 pentru modificarea si completarea O.G. nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat si a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor , stipuleaza la alin.(4) in mod expres ca dispozitiile legii, adica dreptul comun al concesiunilor, „nu se aplica contractelor de proiectare, finantare, constructie, exploatare, intretinere si transfer pentru orice bun public care se incheie potrivit procedurilor prevazute in O.G. nr.16/2002, aprobata cu modificarile si completarile prin Legea nr. 470/2002, cu modificarile si completarile ulterioare”. De aici rezulta ca regimul contractelor de parteneriat public-privat care au ca obiect proiectarea, finantarea, constructia, exploatarea, intretinerea si transferul unui bun proprietate publica, reglementat de O.G. nr. 16/2004 nu poate fi aplicat concomitent cu regimul concesiunii. Pentru aceste ipoteze functioneaza principiul „a lege de uno ab initio de altero”.

E) Forma si continutul contractului de parteneriat public-privat

Forma scrisa a contractului de parteneriat este obligatorie. Pentru a se evita pe cat posibil interpretarile Guvernul Romaniei a elaborat un act normativ in care se prezinta continutul standard al contractului de parteneriat public-privat, continand doua sectiuni intitulate: „Sectiunea legala” si „Conditii de contract”.

1) „Sectiunii legale” cuprind:

- termeni generali: parti semnatare; scopul contractului; durata contractului; inceperea contractului; drepturi de proprietate; drepturi de exploatare a bunului public;

- termeni specifici: incredintarea realizarii proiectului public-privat; termene de plata; libertate comerciala; modificari in proiect; achizitionarea de terenuri; drepturi de exclusivitate; compensari; regimul taxelor si impozitelor; garantii speciale; transferul bunurilor publice; garanti financiare si de risc valutar; interdictii de substitutie a partilor semnatare; monitorizarea proiectarii, constructiei si exploatarii proiectului public-privat; dreptul utilizatorilor; cazuri de suspendare sau de incetare anticipata a contractului; proceduri de legatura si comunicare; revizuirea documentelor; compania de proiect (numai in cazul in care partile au convenit infiintarea acesteia); calculul amortismentelor; mecanisme de finantare si auditare financiara pe durata de functionare a proiectului public-privat; proceduri de urmarire a realizarii obiectivelor proiectului public-privat; modul de recuperare a investitiei de catre fiecare parte la contract; orice angajamente specifice ale partilor.

- termeni comuni: legislatia aplicabila; asigurarea proprietatilor; incetare; forta majora; dispute si rezolvarea acestora.

2) „Conditii de proiect” cuprind:

- conditii financiare: capitalul investit sau dupa caz, capitalul initia subscris si varsat; raportul debit-capital; rata de acoperire; capitalul de lucru; dividende; facilitati de creditare stand-by; acorduri intre actionari; rata aplicabila a dobanzilor; valutele, imprumuturile si sursele de finantare; contabilitate;

- conditii de constructie: standarde si specificatii; durata de viata proiectata; servicii existente; durata maxima de constructie; metodele de punere in exploatare; calitatea constructiilor; tehnologiile de constructie; sursa materialelor; caracteristicile constructiilor; penalitati de intarziere in constructie; programul lucrarilor auxiliare; prescriptii temporare, garantii si precautii constructive;

- conditii de exploatare: specificatii de performanta; cerere minima; capacitati de infrastructura; metode de transfer; metode directe de masurare a utilizarii; garantii; contabilitate; inregistrari si acces la acestea; specificatii de echipament; proceduri de control si inspectie; penalitati de neindeplinire a nivelului serviciilor stabilite; metode de operare;

- conditii de venit: nivelul taxelor/tarifelor percepute si modul de percepere; perioada pe care vor fi percepute taxele/tarife; frecventa si metoda de actualizare a taxelor/tarifelor; distributia de venituri; valuta veniturilor; garantii pentru cererea minima; structura tarifului; angajamente bancare escrow, venituri nete maxime; formule de variatie a tarifelor; subventii si plati;

F) Tipologia parteneriatelor public-private

In acest domeniu scopurile publice se alatura celor ale partenerilor privati, dand nastere unei variatii de tipuri de parteneriate ce combina aspecte financiare, de management, de utilitate sau de operare. Prin prisma unor astfel de conditionari, parteneriatele public-privat pot imbraca forme de urmatoarea natura:

- Construire/Operare/Transfer: partenerul privat realizeaza o investitie conform specificatiilor solicitate de partenerul public, utilizeaza aceasta investitie pe o perioada stabilita in baza unui contract sau a unei francize, transferand ulterior investitia partenerului public.

- Construire/Transfer/Operare : partenerul privat realizeaza o investitie pe care o transfera partenerului public, ulterior utilizand aceasta investitie pe o perioada stabilita in baza unui contract sau a unei francize.

- Construire/Detinere in proprietate/Operare: partenerul privat realizeaza o investitie si o utilizeaza fara a o transfera partenerului public. Dreptul de proprietate ramane in domeniul privat, autoritatea publica neavand obligatia de a achizitiona respectiva investitie.

- Cumparare/Construire/Operare: autoritatea publica vinde activele catre partenerul privat in vederea reabilitarii sau extinderii pentru a le utiliza intr-un mod profitabil.

a) Servicii contractuale

Utilizare si operare: entitatea publica incheie un contract cu un partener privat in vederea prestarii unor servicii specifice si/sau intretinerii unor active. Partenerul public detine dreptul de proprietate si de administrare generala a activelor publice, operatorul privat utilizand sau intretinand respectivele investitii.

Utilizare, intretinere si administrare: partenerul public incheie un contract cu un partener privat in vederea utilizarii, intretinerii si administrarii unor investitii sau sisteme avand ca scop prestarea unor servicii specifice. In baza unui astfel de contract, partenerul public detine dreptul de proprietate al activelor publice, dar partenerul privat poate investi in dezvoltarea investitiei luand in calcul gradul de rentabilitate al acesteia.

Proiectare/Construire: in cadrul acestui parteneriat, partea privata asigura proiectarea si realizarea unui proiect pentru o entitate publica. Astfel se economisesc timp si bani iar riscurile unei asemenea intreprinderi sunt preluate de partenerul privat. Sectorul public detine dreptul de proprietate si are responsabilitatea utilizarii si intretinerii sale.

Proiectare/Construire/Intretinere: acest tip de contract este similar celui anterior cu unica diferenta ca activitatea de intretinere este preluata tot de partenerul privat. Partenerul public utilizeaza activele, avand calitatea de proprietar.

Proiectare/Construire/Utilizare: autoritatea publica incheie un contract unic cu partenerul privat in vederea proiectarii, constructiei si utilizarii unei investitii. Detinatorul titlului de proprietate este partea publica, cu exceptia cazului in care proiectul este de tipul proiectare/constructie/utilizare/transfer sau proiectare/detinere in proprietate/utilizare.

Finantare pentru dezvoltare: partenerul privat finanteaza constructia sau extinderea unei investitii publice in schimbul obtinerii dreptului de a construi spatii rezidentiale, comerciale si/sau industriale in acelasi perimetru. Finantatorul privat castiga dreptul de a utiliza investitiile sub supravegherea autoritatii publice, putand incasa in viitor taxe de la utilizatori.

Inchiriere/Dezvoltare/Utilizare sau Construire/Dezvoltare/Utilizare: in cadrul unor astfel de parteneriate, relatia public-privat se desfasoara in trei etape: partenerul privat inchiriaza sau cumpara o investitie existenta de la o agentie publica; investeste capitalul in vederea renovarii, modernizarii si/sau extinderii activului; utilizeaza investitia in baza unui contract incheiat cu partenerul public.

Inchiriere/Cumparare : acest tip de relatie se bazeaza pe un contract de vanzare in rate. Conform acestuia, sectorul privat finanteaza si construieste o investitie noua ce este ulterior inchiriata partenerului public ce urmeaza sa plateasca in rate contravaloarea acesteia conform unui grafic stabilit. Dupa plata ratelor, ce se poate realiza si in avans fata de grafic, agentia publica obtine dreptul total de proprietate asupra investitiei. Pe parcursul contractului de inchiriere, investitia poate fi utilizata atat de partenerul public cat si de cel privat.

Vanzare/Inchiriere: acesta reprezinta o intelegere financiara prin care proprietarul unui activ il vinde unei alte entitati, urmand ca ulterior sa inchirieze activul de la noul proprietar. Atat entitatile publice cat si cele private pot fi parti ale unor astfel de contracte, in ambele posturi.

Exceptarea de la plata unor taxe pe veniturile de inchirieri : un partener public isi finanteaza achizitiile de active sau investitiile prin realizarea unor imprumuturi de la investitori privati sau institutii financiare. Intr-un asemenea contract, partenerul privat este scutit de la plata unor taxe sau impozite aferente dobanzii incasate in contul imprumutului acordat.

Cand se alege un anumit tip de contract de parteneriat public-privat autoritate publica competenta, trebuie sa aiba in vedere cateva aspecte deosebit de importante cum ar fi: natura si localizarea proiectului, constrangerile de piata existente in sectorul privat, marimea, durata si intensitatea constrangerilor bugetare, mediul politic, obiectivele administratiei centrale sau locale privitor la asumarea responsabilitatilor pe care este pregatit sa le accepte. Puterea publica trebuie sa fie in masura sa fixeze de la bun inceput in caietul de sarcini al proiectului ansamblul tuturor drepturilor si obligatiilor partenerului privat si sa renunte la interventii neoportune pe parcursul derularii proiectului prin decizii arbitrare.

Noua tendinta in ceea ce priveste dezvoltarea unor parteneriate public-privat are in vedere utilizarea de catre partenerul privat a fondurilor proprii pentru realizarea proiectului initiat de entitatea publica si recuperarea cheltuielilor prin preluarea dreptului de operare a investitiei pe o perioada determinata. Cazul cel mai elocvent il reprezinta proiectul Eurotunelului, in care unei societati integral privata, creat exclusiv in acest scop, i-a fost incredintata sarcina finantarii, constructiei si exploatarii investitiei in cadrul unui contract acordat de guvernele Marii Britanii si Frantei pana in anul 2086, fara acordarea vreunui ajutor de stat, in conditiile unei finantari stabilita initial la mai mult de 13 miliarde de euro si fara posibilitate de a masura extrem de precis toate riscurile conexe unei asemenea intreprinderi.

G) Concluzii

Notiune de parteneriat public-privat pentru realizarea si administrarea de infrastructuri si servicii publice si-a dovedit utilitatea in economiile tuturor statelor ce le-au utilizat. Acest parteneriat a permis si permite sa se raspunda la nevoi esentiale fara a impovara finantele publice si sa elibereze puterea publica de sarcini de simpla gestiune.

Necesitatea dezvoltarii infrastructurii si a serviciilor publice in tarile industrializate precum si in statele in curs de dezvoltare, deschide permanent un camp vast de actiune, desi exista in continuare obstacole ce trebuie depasite. Distribuirea costurilor unui parteneriat public-privat intre sectorul public si cel privat depinde de preluarea riscurilor financiare, comerciale si de alta natura. Cu cat mai multe riscuri sunt in sarcina partenerului privat, cu atat impactul pozitiv prelungit asupra bugetului este mai mare.

Succesul unui contract pentru autoritatile publice depinde in foarte mare masura de licitatie care trebuie sa aleaga partenerul privat cel mai convenabil din punct de vedere al calitatii costului si al serviciilor oferite. Concurenta asigurata inainte de demararea proiectului este singura in masura sa oblige ofertantii privati sa micsoreze costurile, sa creasca calitatea si sa fie inovativi.

La gestionarea unor utilitati publice se poate folosi managementul privat, care sa aduca o cat mai mare eficienta. Un accent deosebit se pune pe delegarea de gestiune, din partea sectorului de stat, spre sectorul privat. Pentru parteneriatul public-privat se impune definirea cat mai clara a riscurilor si distributia lor, contractele trebuind sa fie foarte bine negociate si structurate legal. O parte din riscuri pot fi reduse ca urmare a unui montaj adecvat al proiectului si a luarii unor masuri de protectie a mediului, administratiilor publice revenindu-le sarcina principala de a stabili foarte clar actiunile ce urmeaza a se intreprinde in acest domeniu, avand in vedere ca un parteneriat se poate intinde pe o perioada lunga de timp, adesea decenii.

Proiectul de parteneriat public-privat se dovedeste astfel a fi unul dintre principalele mecanisme prin care sectorul public reuseste sa obtina valoarea in schimbul banilor, prin implicarea sectorului privat care este controlat in toate fazele realizarii investitiei si in exploatare.

Contractul de parteneriat public-privat prezinta o deosebita importanta nu numai din punct de vedere al implicatiilor sale sociale, ci si din punct de vedere al teoriei si practici judiciare. Profesorul Nedelcu Iulian sublinia „normele speciale care compun institutia juridica a parteneriatului public-privat li se adauga alte norme de drept administrativ (de exemplu in materia domeniului public, in materia raspunderii contraventionale), norme de drept civil, de drept financiar, de drept fiscal, de drept comercial, de drept penal, de drept procesual civil si de drept procesual penal. Toate consideratiile prezentate pledeaza pentru calitatea de contract special a contractului de parteneriat public-privat, incadrandu-se in categoria contractelor administrative”[94].

Contractul de imprumut public

A. Consideratii introductive privind imprumuturile publice

In cadrul finantelor publice din statele moderne, imprumuturile publice reprezinta un mijloc de completare a fondurilor banesti publice, in situatia in care statul are de efectuat cheltuieli importante si nu le poate acoperi pe seama veniturilor ordinare.

Din punct de vedere terminologic, expresia „imprumut public” este sinonima cu „credit public” iar in sfera acestuia se cuprind imprumuturile atat de stat cat si ale unor colectivitati publice, mai frecvent, unitati administrativ-teritoriale.

Atunci cand cuantumul cheltuielilor este mai mare decat cel al veniturilor ordinare, se creeaza un deficit bugetar, pentru acoperirea caruia statul apeleaza la creditul public, contractand imprumuturi si atragand la dispozitia sa disponibilitatile banesti ale bancilor comerciale, agentilor economici si populatiei.

De asemenea, insuficienta capitalului autohton conduce la atragerea capitalului strain prin imprumuturi pe piata externa de capital destinate refacerii rezervei valutare a tarii, sustinerii balantei de plati externe si, in cazuri exceptionale, acoperirii deficitelor bugetare.

Creditul public reprezinta o conventie incheiata intre persoane fizice si juridice romane, institutii si organisme financiar-bancare internationale in calitate de creditori si stat in calitate de debitor, prin care prima parte pune la dispozitia statului, o suma de bani, cu titlul de imprumut, iar statul se obliga sa o restituie, in conditiile convenite, platind si o anumita suma de bani pentru utilizarea imprumutului. Cu ajutorul creditului public se consolideaza patrimoniul statului prin valorile viitoare reale create ca urmare a folosirii in folos public a sumelor de bani imprumutate si reprezinta totodata un mijloc de incurajare a economiilor banesti ale populatiei si de activare a unor capitaluri particulare.

In acelasi timp, creditul public prezinta si unele dezavantaje, angajand generatiile viitoare (in cazul unui imprumut pe termen lung) si reduce capitalul particular circulant in economie.

Mijloacele mobilizate de stat pe cale imprumutului public sunt folosite atat in scopuri productive, cat si in scopuri neproductive. In cazul in care sumele de bani imprumutate capata o destinatie productiva (ex. investitii), atat aceasta cat si dobanda aferenta se suporta din profitul rezultat in urma utilizarii.

Resursele banesti mobilizate de stat prin intermediul imprumutului public si utilizate in scopuri neproductive (ex. inarmare) nu se transforma in capital, adica intr-o valoare capabila sa produca profit. Restituirea imprumutului in aceasta situatie, plata dobanzilor si a comisioanelor se fac de regula pe seama veniturilor curente, bugetare, in principal din impozite si taxe.

Confruntand avantajele si dezavantajele imprumutului public, interne si externe, negocierea si incheierea de contracte, acorduri si conventii, precum si utilizarea altor instrumente juridice generatoare de datorie publica se fac in cadrul institutional reglementat prin Legea privind datoria publica nr.313/2004, cu modificarile si complectarile ulterioare.

Pentru exprimarea proportiei cantitative a imprumuturilor de stat, este utilizata expresia de „datorie publica”, care reprezinta totalitatea obligatiilor pecuniare la un moment dat, rezultate din imprumuturi interne si externe, pe termen mediu sau lung, contractate de stat in nume propriu sau garantate de acesta.

Datoria publica este efectul direct al deficitelor bugetare cumulate din perioada anterioara care trebuie finantate prin imprumutare.

Datoria publica interna se refera la imprumuturile de stat de pe piata financiara interna, de la persoane juridice sau persoane fizice, nerambursate la un moment dat.

Datoria publica externa reprezinta imprumuturile externe pe termen mediu sau lung, contractate direct sau de catre societatile comerciale, societatile nationale si autoritatile publice locale cu garantia statului.

Termenul de datorie externa are mai multe sensuri, si anume: de datorie publica externa neta sau bruta, bruta in sens larg, in sens restrans sau in sensul ce i-a fost atribuit de o anumita institutie financiara internationala.

Datoria externa in sens larg cuprinde sumele de bani si alte valori pe care rezidentii unei tari, persoane fizice si juridice, le datoreaza strainatatii la un moment dat.

Aceasta interpretare exhaustiva cuprinde totalitatea sumelor datorate de stat, subdiviziunile sale politice, unitatile administrativ-teritoriale si alte entitati de drept public, intreprinderile private, publice sau mixte, ca si de persoanele fizice, unor organisme internationale, guverne, creditori, precum si unor persoane fizice rezidente in strainatate, rezultand din imprumuturi de tot felul, achizitii de bunuri, executari de lucrari sau prestari de servicii pe credit, investitii directe de capital, indeplinirea altor obligatii derivand din contracte sau alte reglementari.

Datoria externa bruta in sens restrans cuprinde obligatiile banesti fata de strainatate, cu urmatoarele exceptii: creditele pe termen scurt, deoarece acestea constituie operatii financiare curente, indispensabile desfasurarii activitatii economice externe; investitiile straine directe, care nu au termene de rambursare sau de lichidare; ajutoarele cu caracter nerambursabil, primite in cadrul programelor de asistenta publica; imprumuturile externe cu o perioada de gratie de 10-20 de ani sau mai mare; imprumuturile acordate de unii creditori externi, sucursalelor, filialelor sau altor reprezentanti ale acestora, in conditii mai avantajoase decat cele practicate pe piata mondiala; creditele contractate de persoane fizice sau juridice private, negarantate de stat sau de autoritati publice.

Datoria externa in interpretarea Bancii Mondiale si a celorlalte institutii din grupul sau cuprind : sumele datorate unor creditori publici si privati, in valuta straina, bunuri sau servicii, cu o perioada de rambursare mai mare de un an; sumele datorate de persoane de drept public si cele datorate de persoane private, garantate de o autoritate publica. In aceasta interpretare, datoria externa nu cuprinde: datoria persoanelor private catre strainatate, negarantata de autoritatile publice; datoria din tranzactiile cu Fondul Monetar International; datoria poate fi achitata, in optiunea debitorului, in moneda nationala a tarii sale; sumele datorate pentru care au fost stabilite termene de rambursare.

Datoria externa neta cuprinde diferenta dintre activele publice si private ale rezidentilor unei tari in strainatate (disponibilitati in valuta, imprumuturi acordate, investitii directe, titluri, alte creante si valori) si activele detinute de rezidentii straini in tara considerata (imprumuturi primite de la guverne, agentii guvernamentale si alte entitati publice, credite primite de la banci private, organisme financiare si alti creditori, investitii directe de capital, titluri, disponibilitati in valuta si alte valori apartinand unor persoane publice sau private straine). Adesea, in datoria externa neta se includ numai creantele lichide sau usor realizabile fata de strainatate; celelalte creante, care nu pot fi usor mobilizate, se exclud din calcul.

In functie de durata pentru care se contracteaza imprumuturile de stat distingem: datoria publica flotanta (pe termen scurt) si datoria publica consolidata (pe termen lung). Prima este reprezentanta prin imprumuturile de stat cu termen de rambursare in acelasi an sau cel mult de la un exercitiu bugetar la altul, pentru acoperirea un deficite bugetare si cheltuieli neprevazute. A doua este rezultanta imprumuturilor de stat contractate pe termene mai mari, pentru necesitati de fonduri sau cheltuieli publice care se mentin mai multi ani, chiar cu perspectiva nelimitata in timp.

Raportand datoria publica la calitatea creditorilor, putem vorbi de datorie publica bruta, care include valoarea totala a imprumuturilor, indiferent de furnizorii acestora, si datorie publica neta, care nu cuprinde valoarea imprumuturilor furnizate de institutiile statului (de exemplu imprumuturile de la Banca Nationala).

Corelat cu denumirile datoriei publice este tot mai des intrebuintata expresia „serviciul datoriei publice” este o expresie intrebuintata pentru comensurarea costului banesc al datoriei publice.

Legea privind datoria publica cuprinde dispozitii potrivit carora serviciul datoriei publice este format din „platile datorate pentru rambursarea datoriei publice interne si externe, reprezentand ratele scadente intr-o perioada de un an, dobanzile, spezele si comisioanele aferente, precum si cheltuielile ocazionale de emitere si folosirea valorilor mobiliare[95].

B. Clasificarea imprumuturilor de stat

Contractele de imprumut public pot fi definite ca fiind acele conventii prin care o persoana juridica de drept public se imprumuta, de la o alta persoana juridica de drept public sau de la o persoana fizica ori juridica de drept privat, cu o suma de bani, care urmeaza a fi utilizati in interes public.[96]

In literatura de specialitate si avand la baza diverse criterii sunt cunoscute urmatoarele clasificari ale imprumuturilor de stat :

Dupa forma de exprimare, imprumuturile de stat pot fi in natura sau de bani.

Imprumuturile in bani sunt frecvente, pe cand imprumuturile in natura se intalnesc in mod incidental si depasesc sfera finantelor publice.

In perioadele de accentuata depreciere monetara, pentru a pune la adapost pe subscriitori de urmarile nefaste ale inflatiei monetare, statul exprima imprumuturile contractate in unitati naturale, in aur sau intr-o moneda straina care indeplineste conditiile convertibilitatii monetare totale.

La contractarea imprumuturilor ca si la rambursarea acestora se tine seama de pretul (tariful) produselor (serviciilor) in care a fost exprimat imprumutul sau de cursul valutelor straine, dupa caz.

Dupa locul de plasare a obligatiunilor de imprumut, imprumuturile de stat se subdivid in interne si externe.

Imprumuturile publice interne se contracteaza de stat sau de autoritatile publice locale in relatiile cu cetateni proprii, dar si la societati bancare si alti detinatori interni de disponibilitati banesti.

Imprumuturile publice externe se contracteaza atat de catre stat cat si de unitati economice interne insa garantate de stat. Aceste imprumuturi se contracteaza in relatiile cu alte state, organizatii internationale financiar-bancare, banci si grupuri de banci straine, precum si capitalisti particulari din alte state.

In anumite conditii, imprumuturile publice interne pot deveni imprumuturi publice externe si invers, in virtutea faptului ca efectele publice se cumpara si se vand liber, la bursa de valori.

In functie de caracterul subscierii, imprumutul de stat pot fi voluntare, cand subscrierea este libera si fortate (silite), cand subscriitorii sunt obligati sa subscrie la imprumut, in anumite conditii impuse de stat. De regula, la plasarea efectelor publice statele se lasa subscrise la latitudinea detinatorilor de capital banesc disponibil.

In functie de durata pentru care se contracteaza, imprumuturile de stat pot fi: pe termen scurt (pana la 12 luni), pe termen mediu (1-3-5 ani), pe termen lung (peste 5 ani) si imprumuturi fara termen sau perpetue. Pentru acestea din urma statul se obliga sa plateasca in fiecare an dobanzile datorate, fara a rambursa sumele imprumutate. Totusi, statul isi rezerva dreptul de a retrage de pe piata obligatiunile imprumuturilor fara termen (denumite titluri de renta perpetua) la un moment dat, pe calea rascumpararii lor la bursa de valori.

Dupa modul in care se achita venitul rezultat ca urmare a subscrierii, imprumuturilor de stat se clasifica in imprumuturi cu dobanda, cu dobanda si prima de rambursare, cu discount, cu premii si alte facilitati.

Aceasta clasificare este determinata de practica imprumuturilor de stat si in special de faptul ca daca la lansarea unui imprumut, statul nu asigura subscriitorilor un venit cel putin egal cu acela pe care il aduc capitalurile banesti in depozite bancare, cei care au capitaluri banesti disponibile nu vor fi tentati sa le plaseze in imprumuturi de stat.

C. Concluzii

In doctrina franceza J. M. Auby arata ca actul prin care statul opereaza un imprumut este considerat un contract administrativ pentru ca implica numeroase reguli exorbitante, derogatorii de la dreptul comun (imunitatea fiscala, insesizabilitatea etc.)[97].

In doctrina romaneasca se considera ca „asemenea contracte, in cazul in care se incheie cu organe bancare de stat, pot fi socotite contracte administrative, intrucat clauzele acestora nu sunt negociate, ci sunt stabilite unilateral de catre banca”. Acest contract este consacrat si in legislatie. Astfel prin Legea privind datoria publica nr. 313/2004[98], art. 3, Guvernul este autorizat sa contracteze imprumuturi de stat interne si externe numai prin Ministerul Finantelor Publice, in urmatoarele scopuri:

- finantarea deficitului bugetului de stat, finantarea temporara a deficitelor din anii precedenti ale bugetului asigurarilor sociale de stat, pana la alocarea de sume cu aceasta destinatie, finantarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetul Trezoreriei Statului din exercitiul curent si refinantarea datoriei publice guvernamentale, in conditiile acceptate de Ministerul Finantelor Publice;

- mentinerea in permanenta a unui sold corespunzator in contul curent general al Trezoreriei Statului, stabilit de Ministerul Finantelor Publice;

- finantarea unor proiecte sau a altor necesitati aprobate prin hotarare a Guvernului;

- sustinerea balantei de plati si a rezervei valutare;

- alte situatii prevazute de lege.

Contractele de imprumut public indeplinesc toate criteriile pentru a fi incluse in cadrul contractelor administrative, chiar cand ne referim si la asa-zisele „subventii bugetare” pe care statul roman le acorda unor societati comerciale cu capital de stat sau unor consilii judetene ori locale, pentru efectuarea unor lucrari publice.