Metode propuse pentru constructia europeana: Metoda interguvernamentala

A. Metoda interguvernamentala

Denumita si diplomatica, ea consta in colaborarea internationala traditionala dintre state. In organizatiile internationale clasice, organul de conducere reuneste reprezentantii statelor participante si, de regula, hotaraste in unanimitate. Statele isi pastreaza intreaga suveranitate. Nu se ajunge la integrare.

Exemple: Consiliul Europei, NATO, OSCE etc. Metoda este astazi folosita in pilonii 2 (PESC) si 3 (cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala) ai Uniunii Europene, in care rolul principal apartine statelor membre, si nu institutiilor comunitare.

B. Metoda federalista

Sistemul federal este supranational. Deciziile se iau cu majoritate de voturi, ceea ce implica o limitare esentiala a suveranitatii nationale, deoarece un stat membru al federatiei nu mai poate bloca decizia prin veto.

Federalistii europeni doreau in trecut adoptarea unei constitutii federale, dupa modelul SUA. Astazi, obiectivele lor sunt mai putin ambitioase.

Cu toata diluarea in timp a continutului sau, notiunea de „federal” a constituit o nesfarsita sursa de dispute intre oamenii de stat europeni. Unii continua sa o considere o amenintare la adresa suveranitatii nationale. Astfel, s-a incercat inserarea termenului de „federal” atat in Tratatul UE, cat si in proiectul de Constitutie, dar formularea nu a mai fost retinuta in versiunile finale, din cauza impotrivirii britanice.

C. Metoda functionalista a lui Jean Monnet

Realizarea dintr-o data a unei federatii europene nu era posibila in climatul postbelic. Au dovedit-o disputele de la Congresul de la Haga, precum si negocierile dificile de la infiintarea primelor organizatii europene de cooperare.

Cautand o solutie de durata pentru gravele probleme ale Europei, Monnet a evaluat situatia cu ochii practicianului. Astfel, conditia pentru asigurarea pacii era includerea Germaniei in acordurile europene, cu un statut egal cu al celorlalti participanti. Pe de alta parte, el vedea in bazinul carbonifer din Europa de Vest un intreg pe care natiunile l-au divizat artificial, prin numeroase frontiere.

In spiritul conceptiei functionaliste3, Jean Monnet a pornit de la nevoile comune ale statelor. Ideea lui era ca, daca Europa unita nu se poate realiza dintr-o data, ea se poate cladi pas cu pas, integrand statele mai intai pe un  sector  de  activitate  ingust,  dar  vital. Legaturile economice vor crea solidaritati de fapt, concrete, declansandu-se un proces ce va cuprinde, prin angrenari succesive, si alte domenii. Se va ajunge la o uniune economica mai larga si in final la integrarea politica.

Integrarea inlocuieste vechea forma de cooperare dintre state. Organizatia economica proiectata de Monnet are un caracter puternic supranational. Statele transfera esentialul capacitatii de decizie unei Inalte Autoritati independente, ale carei acte sunt obligatorii pentru state si pentru intreprinderi. Pentru rezolvarea oricaror litigii izvorate din activitatea comuna, se instituie o Curte de Justitie ale carei decizii au putere de lucru judecat.

Nota  bene pentru Jean Monnet, crearea unei comunitati cu profil economic, asadar integrarea economica, reprezinta numai un mijloc de a birui inertia statelor, o cale spre realizarea scopului principal, care este uniunea  politica (federatia europeana).

D. Metoda comunitara

Dupa esecul Comunitatii Europene de Aparare, ideea unei structuri cu un pronuntat caracter supranational nu mai era de actualitate. Pe de alta parte, relansarea proiectului european prin TCEE s-a facut pe o scara mult mai extinsa decat sectorul ingust in care s-a experimentat CECO, iar statele nu puteau concepe renuntarea la atributele suveranitatii pe o arie atat de larga.

Solutia practica pentru CEE a constat in compromisul dintre elementul supranational, intr-o forma atenuata fata de sistemul CECO si elementul interguvernamental, redescoperit. S-a diminuat rolul Comisiei, care a primit in special monopolul puterii de propunere, in timp ce esentialul puterii de decizie a fost transferat Consiliului de Ministri, institutie cu caracter interguvernamental.

Astfel, in prima faza de existenta a CEE, mecanismul de decizie era urmatorul: Consiliul decidea la propunerea Comisiei, dupa consultarea Parlamentului4.

Interesele statelor sunt aparate de Consiliul de Ministri, compus din reprezentantii statelor membre, care hotaraste in unanimitate sau cu majoritate calificata. Interesele generale ale Comunitatii sunt aparate in primul rand de Comisie. Adunarea (viitorul Parlament European) este expresia legitimitatii democratice, in timp ce Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene realizeaza functia de control jurisdictional.