Managementul public

Managementul public

Managementul public nu poate fi identificat cu managementul organizatiilor private, tocmai pentru ca un intreg ansamblu de norme, principii si asteptari il diferentiaza si ii determina o noua misiune. Organizatiile publice isi definesc misiuni variate, desprinse direct din exercitarea puterii publice. Anumite functii sunt finantate prin impozite si taxe, iar relevarea interventiei publice este incontestabila. Unele organizatii publice sunt finantate prin “retete proprii” atasate serviciilor pe care le presteaza, determinand un anumit caracter comercial si industrial. Altele urmeaza o desfasurare schematizata prin caracterul lor administrativ.

In sens general, cu cat interesul public este mai puternic resimtit, cele mai multe tehnici de management utilizate se diferentiaza de tehnicile de management din domeniul privat si integreaza principii de organizare si functionare specifice.

Interventiile publice finantate prin sistemul de impozitare sunt realizate prin prestatii particulare si originale, in timp ce interventiile publice care dau loc platii unui pret de catre utilizator pot determina indicatorul care constituie piata, chiar daca exista numeroase situatii de monopol care altereaza valoarea semnalelor emise. Chiar daca nu prezinta o uniformitate in practica, managementul public este specific locului in care este aplicat. Putem caracteriza aceasta specificitate de maniera urmatoare: organizatiile publice se afla sub controlul institutiilor politice. Acest control poate sa fie mai mult sau mai putin direct, dar el se exercita in mod clar.

Managerii publici trebuie sa ia in considerare toate mecanismele sistemului administrativ, care functioneaza pe baza unei logici politice. Politicul functioneaza dupa o logica proprie. Politica este sensibila opiniei publice si se supune unei innoiri periodice. Aceasta poate induce comportamente care pot fi ignorate de unii manageri publici.

Cu toate acestea“problemele esentiale” ale societatii nu pot fi rezolvate de “suprastructura organizarii politice”. Intr-un studiu publicat in revista Atlantic Monthly, Peter Drucker, recunoscut profesor american de management scria: “daca acest secol (secolul XX) dovedeste ceva, acel ceva e inutilitatea politicii”. Schimbarea nu s-a produs datorita actiunii politice, fie ea revolutie sau reforma, ci datorita fortelor sociale si economice ce au actionat in felul lor “precum curentii oceanici in adancul marii agitate de uragan”.

Asadar managementul public a avut de infruntat numeroase neintelegeri de-a lungul dezvoltarii sale. Fie ca este vorba de confuzia sensului, cea a vechimii sau a campului initial de aplicare, fie ca este dificil de identificat cu exactitate care sunt disciplinele fondatoare, sansa managementului public a aparut dintr-o formidabila diaspora stiintifica: economisti, manageri, juristi, istorici, sociologi, practicieni sau universitari, reuniti pe un teritoriu comun.

Daca ne intrebam cum s-au realizat transferurile manageriale, din punct de vedere istoric, putem fara discutie sa recunoastem cele doua sensuri spre sectorul public si spre cel privat, dar in proportii diferite, variabile dupa tari si epoci.

Daca in S.U.A. managementul public este slab inradacinat in traditii, disciplinele sale fondatoare se diferentiaza destul de mult de cele identificate in Europa continentala. Se constata astfel o slaba conexiune cu domeniile juridice si cele sociologice cu care francezii opereaza cel mai mult in acest sens.

In Germania, Franta sau Marea Britanie specialistii actuali in managementul serviciilor publice sunt juristi, jurnalisti, economisti sau sociologi, interesati de modalitatile de utilizare a regulilor stabilite de dreptul public, de functionarea organizatiilor publice sau de studierea realitatii cotidiene a practicilor publice.

Managementul public:

- studiaza procese si relatii de management ;

- se bazeaza pe principii si legitati ;

- este determinat si determina: valori economice, politice , sociale, culturale ;

- incearca satisfacerea interesului public; determina cresterea nivelului de performanta in organizarea si functionarea institutiilor publice.

In acest context se poate mentiona urmatoarea definitie a managementului public: ansamblul proceselor si relatiilor de management existente intre componentele sistemului administrativ, bine structurate, prin care, in regim de putere publica, se aduc la indeplinire legile/procesele de actiune, si/sau se planifica, organizeaza, coordoneaza, gestioneaza si controleaza activitati ce satisfac interesul public.

Managementul presupune o ratiune strategica, vizand atingerea anumitor obiective, daca intreprinderea privata are un scop clar (cautarea si maximizarea profitului) in functie de care ea isi poate organiza actiunile si modela organizarea, situatia nu este identica in cazul administratiei publice; misiunea ei de a urmari realizarea “interesului general” este echivoca.

Referat: Parlamentul European - puterea legislativa si bugetara Proiect: Substratul filosofic al democratiei grecesti

Asadar apare dubla egalitate:

firma privata = cautarea profitului

organizatia publica = interes general

Managementul presupune detinerea de catre organizatie a unei capacitati de actiune strategica, care ii permite sa atinga obiectivele pe care si le-a fixat.

Aceasta capacitate de actiune este redusa la organizatiile publice care se caracterizeaza prin interdependenta actiunilor lor, dependenta de puterea politica (de care depinde fixarea marilor obiective, a pachetelor de activitati, nivelul tehnologic, resursele, relatiile sociale) si supunerea fata de drept.

Aceste elemente le priveaza de flexibilitatea necesara, interzicand posibilitatile de reorganizare si de reorientare in functie de dificultatile intalnite.

Pentru administratia publica, primul criteriu de organizare nu este cel de eficacitate economica ci cel de conformitate politica: alegeri ce par “irationale” in termeni de management se pot dovedi necesare, datorita dorintei si actiunii exprimate de catre alesii politici.

Managementul este construit in functie de o lege: cea a pietei, pe cand intreprinderea privata este inserata intr-un sistem concurential, care o obliga la un efort permanent de rationalizare si modernizare, administratia publica se afla in parte sustrasa disciplinei pietei. Ea este dotata cu privilegii care ii permit sa elimine eventuala presiune a concurentei (alocarea specifica a resurselor elimina practic toate relatiile directe intre pret si serviciile puse la dispozitie).

Firma privata este, in ultima instanta, reglata “in aval”, de catre clientii sai, care ii determina rezultatele. Organizatia publica este reglata “in amonte”, in functie de

constrangerile etatice. Bineinteles, aceste particularisme sunt mai mult sau mai putin accentuate in functie de diferitele administratii si servicii publice. Constientizarea acestor particularisme va conduce, deci la elaborarea unui management adaptat acestui tip de gestiune, un management public.

In practica, managementul public vizeaza sa amelioreze calitatea actiunilor, prin exploatarea a noi mijloace de gestiune, sa atenueze anumite rigiditati de organizare si sa imbunatateasca sistemul de comunicatie cu exteriorul.

Definirea managementului public nu poate fi privita ca un efort facil, datorita diferitelor modalitati de percepere a acestui domeniu precum si diferentelor amintite intre sectorul public si cel privat.

Ca o premisa de ordin general putem percepe managementul public ca un demers de gestionare si organizare necesar organizatiilor in cadrul carora modelul traditional de construire a legitimitatii a devenit inoperant.

Cele doua orizonturi ale managementului:

Orice manager/conducator trebuie sa asigure functionarea cotidiana a echipeipe care o conduce. Avem de-a face deci cu o perspectiva pe termen scurt; acest domeniu de activitate este desemnat prin termenul de management operational. In acelasi timp managerul trebuie sa isi largeasca orizontul, perspectiva si sa depaseasca ”imediatul” in timp si spatiu; el trebuie sa inscrie actiunea proprie precum si cea a echipei intr-un orizont pe termen mediu si lung.

Acest domeniu de activitate este desemnat ca fiind managementul strategic. Trebuie observat faptul ca managementul se concentreaza, pe de alta parte, pe doua tipuri de resurse indispensabile:

- resurse umane

- resurse tehnice

Punand in legatura cele doua aspecte putem identifica 4 sectoare esentiale ale managementului public:

1. managementul strategic al personalului

2. managementul strategic al resurselor tehnice

3. managementul operational al personalului

4. managementul operational al resurselor tehnice