Responsabilitatea juridica, garantie a drepturilor si libertatilor

Unele consideratii generale

Se stie ca, libertatea fara responsabilitate nu poate exista, dupa cum responsabilitatea este ineficienta fara raspunderea juridica.

Pe de alta parte, responsabilitatea si raspunderea juridica sunt inerente existentei Statului si Dreptului atat pe plan intern cat si pe plan extern.

Statul in care nu functioneaza institutiile cu responsabilitatii si raspundere este condamnat la anarhie si la pieire, iar garantarea si ocrotirea drepturilor este formala.

In orice Constitutie, conceptele de garantare, ocrotire, asigurare sunt foarte des folosite. Potrivit art. 12 din Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului (1789) 'garantarea drepturilor omului si ale cetateanului necesita o forta publica; aceasta forta este deci creata in avantajul tuturor si nu spre folosinta proprie a celor caror ea le este incredintata'. Or garantarea, ocrotirea, asigurarea ar fi concepte lipsite de continut si eficienta daca aceasta forta publica nu ar actiona in limitele unor alte concepte constitutionale, respectiv responsabilitate, raspundere si constrangere juridica. De aceea, socotim ca studierea institutiilor responsabilitatii si raspunderii juridice este necesara si de mare actualitate.

In lipsa unei teorii generale asupra responsabilitatii, precum si a folosirii ambigue a notiunilor de 'responsabilitate', 'raspundere' si 'constrangere', vom face cateva consideratii, incercand sa lamurim continutul acestor concepte spre a verifica daca au acelasi inteles, iar daca nu, care ar fi semnificatiile si utilitatea fiecareia dintre ele. Celebrul dictionar 'Larousse' de exemplu, consemneaza pentru termenul de 'responsabilitate' mai multe sensuri: 'Obligatia de a repara daunele altuia, cauzate de el insusi ori de catre o persoana care depinde de el sau, de un animal ori un lucru aflat in paza sa; obligatia de a suporta pedeapsa prevazuta pentru infractiunea comisa; capacitatea de a lua o decizie fara avizul prealabil al autoritatii superioare; necesitatea pentru un ministru de a-si abandona functia atunci cand parlamentul ii refuza increderea; responsabilitatea colectiva - faptul de a considera pe toti membri unui grup ca responsabili solidari pentru actul comis de catre unul din membrii grupului' . Din aceasta definitie desprindem ideea ca responsabilitatea constituie o obligatie impusa sau recunoscuta de lege, persoanei private sau publice, de a face ori de a da socoteala pentru ea sau pentru altul aflat in grija sa, ceea ce presupune o garantie a responsabilitatii.

Totdeauna, observam ca responsabilitatea are caracter general declarativ, dar socotim ca, in mod gresit, in aceasta definitie, se arata ca responsabilitatea opereaza dupa savarsirea faptului declansator al acesteia, si in baza unei actiuni a celui vatamat.

Acelasi dictionar pentru termenul de 'responsabil' consemneaza doua sensuri: 'cel care trebuie sa raspunda', sa fie garantat pentru propriile sale actiuni sau ale altuia pe care le determina; persoana care are capacitatea de a lua decizii, dar care trebuie sa dea socoteala unei autoritati superioare sau celor care i-au acordat mandatul . Se observa prin urmare ca responsabilitatea este anterioara raspunderii care este de fapt o materializare a responsabilitatii in cadrul unei proceduri prevazute de lege.

In dictionarul enciclopedic roman, termenul de 'raspundere' nu figureaza ca atare, fiind semnalat numai intr-una din formele sale particulare 'raspunderea materiala a angajatilor', iar termenul de 'responsabilitate' este definit ca o 'consecinta a nerespectarii unei obligatii care consta in indatorirea de a repara prejudiciul cauzat si cand este cazul de a suporta o sanctiune' . Aceasta definitie, situeaza in mod eronat 'responsabilitatea ca fiind ulterioara faptului, respectiv ca o consecinta a nerespectarii unei obligatii. Noi credem ca aceasta definitie este mai aproape de conceptul de 'raspundere' decat de 'responsabilitate'.

'Obligatia' generica din aceasta definitie - care nu este altceva decat responsabilitatea - este anterioara faptei, fiind prevazuta mai intai in lege. 'De remarcat ca prin formularea data, insusi sensul si continutul juridic al termenului, este prezentat incomplet, unilateral, privit numai din perspectiva incalcarii, nu si a respectarii - chiar impuse - a normei juridice; ca si cum responsabilitatea ar fi un fenomen, care intervine intotdeauna 'post festum', un factor care actioneaza numai pe taramul raului deja infaptuit (consecinta a nerespectarii unei obligatii) si nu un fenomen care in primul rand vegheaza curent si permanent la respectarea normelor si raporturilor sociale in conditiile functionalitatii lor normale' .

Pe de alta parte, Dictionarul limbii romane moderne si Dictionarul explicativ al limbii romane, pun semnul egalitatii intre 'responsabilitate' si 'raspundere', definind 'responsa-bilitatea' ca o obligatie de a efectua un lucru, de a raspunde, de a da socoteala de ceva , definitie destul de imprecisa , dupa cum vom arata in cele ce urmeaza.

Prof. C.G. Dissescu in studiul 'Putere si responsabilitate guvernamentala' trateaza 'responsabilitatea' ca un principiu si o asociaza cu principiul separatiei puterilor, aratand ca 'responsabilitatea juridica' este 'fixarea, masurarea consecintelor unui act' ipotetic, prin lege.

In dreptul german, G. Hancy si Wagner, leaga notiunea de raspundere de un sentiment de responsabilitate: 'aceasta presupune o masura a conduitei cerute de lege, un mod specific de obligare sociala al individului, responsabilitatea devenind in fond o cerinta, care face ca drepturile si obligatiile individului sa fie determinabile si respectiv determinate in cazuri concrete'. (s.n.)

Asa cum arata prof. C.G. Dissescu, in Grecia, libertatea s-a nascut - odata cu responsabilitatea - si in special odata cu raspunderea. Totusi, principiul responsabilitatii a avut cea mai mare dezvoltare si amploare la Roma, unde functiile publice erau anuale. Eliberarea din functie dupa un an ca urmare a nerealegerii este considerata de C.G. Dissescu ca o forma de 'responsabilitate' a functionarului statal. Aceasta ultima opinie, reprezinta interes deosebit la noi, mai ales in prezent, deoarece in reglementarea actuala a autonomiei locale, primarii au o responsabilitate atenuata si astfel prevenirea, indreptarea greselilor, abuzurilor sau raspunderea pentru acestea este greu de realizat, atata timp cat eventuala nerealegere intervine dupa patru ani; in acest timp, un primar necinstit sau incompetent, poate creea imense pagube comunitatii. Credem ca reducerea termenului de la 4 la 2 ani ar putea fi un element stimulator pentru cresterea responsabilitatii primarilor si a eficientei administratiei publice locale. De asemenea, argumentul ca mandatul de 2 ani ar fi insuficient ca primarul sa justifice increderea si sperantele alegatorilor sai nu rezista criticii deoarece primarul poate fi reales, putand astfel sa-si continue realizarea programului, daca 'trece examenul noilor alegeri'.

Consideram ca nu este la adapost de critica nici limitarea controlului social specializat asupra primarului prin reducerea responsabilitatii numai la cazurile de suspendare sau demitere a acestuia pentru:

condamnare definitiva la o pedeapsa privata de libertate (art. 49 din Legea nr. 69/1991, modificata);

arestarea pe o perioada mai mare de 6 luni, pentru infractiuni savarsite cu intentie[13];

anularea irevocabila de catre instanta in mod repetat, a unor dispozitii date cu rea credinta[14] si contrar intereselor generale ale statului sau cu incalcarea Constitutiei si legilor tarii.

Observam ca in conformitate cu Legea nr. 69/1991 modificata, infaptuirea raspunderii administrative si chiar penale a primarului depinde de natura procesului penal care, poate depasi patru ani(durata actualului mandat), ceea ce nu este de natura sa impuna o comportare corespunzatoare, responsabila a acestuia in spiritul legii si in mod deosebit in interesul comunitatii.

De asemenea, abateri ca: lipsa de interes in activitate, nepregatirea, incompetenta, abuzurile marunte, consumul excesiv de alcool, nereceptivitatea, favoritismul, incalcarea regulilor unei licitatii legale etc., nu sunt sanctionate de lege daca sunt savarsite de primar. Deci, pentru aceste abateri, legiuitorul nu a instituit inca o responsabilitate a primarului si implicit nici o raspundere, de natura a le preveni sau combate in mod operativ, desi Constitutia o cere. Pentru inlaturarea acestei scapari a legiuitorului, Guvernul,prin Ordonanta de urgenta nr. 22 din 29 mai 1997, instituie responsabilitatea primarului prin modificarea art. 41 din Legea nr. 69/1991, republicata si asupra cazurilor de 'neindeplinire sau de refuz repetat al atributiilor in exercitarea carora actioneaza'. Socotim ca nici prin aceasta formulare, nu se instituie o responsabilitate pentru primar de natura a asigura o protectie corespunzatoare intereselor colectivitatilor locale si ale Statului si o eficienta sporita a activitatii primarului.

Am facut aceasta paranteza, deoarece credem ca reglementarea responsabilitatii si raspunderii juridice a autoritatilor publice pentru drepturile vatamate ori pentru lezarea interesului public, cat si pentru infaptuirea acestora sunt esentiale pentru un stat de drept, in mod deosebit pentru garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale oamenilor, precum si a intereselor lor legitime.

RESPONSABILITATE SI RASPUNDERE. IMPORTANTA DELIMITARII CONCEPTUALE.

Intr-o lucrare de drept civil francez din perioada interbelica, gasim o explicatie etimologica a notiunii de responsabilitate precizandu-se ca termenul cuprinde latinescul 'spondeo', ceea ce in contractul verbis din vechiul drept roman semnifica legarea solemna a debitorului fata de creditorul sau, pentru a executa o anumita obligatie asumata prin contact.

In Institutiile lui Gaius se arata ca o obligatie verbis se incheia solemn printr-o intrebare si un raspuns precum: - 'Fagaduiesti tu solemn ca vei da?' (Dari spondes) -'Fagaduiesc solemn!' (Spondeo); -'Vei da?' -'Voi da!'; -'Promiti?' -'Promit!'; -'Te legi?' -'Ma leg!'; -'Promiti cu buna credinta?' -'Promit cu buna credinta!'; -'Vei face?' - 'Voi face!' .

In limba latina, spondeo, respondeo, sponsum, sponsa, sponsio, inseamna a promite, a se obliga fata de zei.

De fapt, termenul 'responsabilitate' include doua cuvinte latine: verbul 'spondeo', care inseamna a promite solemn, a garanta, a raspunde pentru cineva si substantivul 'res', care inseamna lucru motiv, cauza, realitate, afacere, chestiune,interes, avantaj etc.

Desprindem de aici concluzia ca notiunea de responsabilitate juridica inseamna legatura stabilita printr-o promisiune solemna sau prin lege, sa faca sau sa nu faca ceva, ori sa suporte ceva intr-o afacere, chestiune, lucrare, realitate etc., ca urmare a incalcarii unor obligatii anterioare.

In literatura de specialitate, opiniile cu privire la responsabilitatea juridica sunt diferite.

Alessandra Levi arata ca responsabilitatea juridica nu este altceva decat obligatia subiectului de a indeplini o datorie (o obligatie) care inlocuieste o obligatie anterioara ce nu a fost indeplinita .

Decenciere-Ferrandiere arata ca 'responsabilitatea poate fi definita ca un ansamblu de obligatii care se nasc in sarcina unui subiect din cauza faptului, actiunii sau omisiunii celui caruia ii este imputabil. Cand aceste obligatii sunt sanctionate prin dreptul exitent pozitiv, responsabilitatea este juridica iar in celelalte cazuri responsabilitatea este numai morala'.

Intr-o alta opinie, responsabilitatea ar fi un raport juridic de constrangere avand ca obiect sanctiunea juridica.

Dupa alti autori, responsabilitatea este o forma de reactie sociala, de represiune venind din partea societatii pentru unele actiuni reprobabile imputabile persoanei. Bineinteles, este vorba de o reactie institutionalizata si organizata numai de o lege in limitele si pentru faptele sau actele prevazute de lege.

De asemenea, in opinia majoritara a autorilor romani, 'responsabilitatea' este definita prin intermediul categoriei de 'obligatie', respectiv obligatia de a suporta o privatiune ori de a repara un prejudiciu .

Astfel, prof. I. Oancea, priveste responsabilitatea penala in sensul de obligatie a celui care a savarsit o fapta ilicita de a suporta sanctiunea juridica, precum si ca pe un raport juridic, fara a opera o distinctie intre elementele de continut ale acestuia si norma juridica insasi . I. Iovanas, intelege responsabilitatea juridica, ca 'o expresie a condamnarii de catre stat a unei conduite ilicite care consta intr-o obligatie de a suporta o privatiune.'

Alti autori apeleaza pentru definirea raspunderii juridice la categoria de situatie juridica. Este de observat ca, definitiile expuse au o trasatura comuna in sensul ca toate considera responsabilitatea ca o obligatie de suportare a unei sanctiuni juridice, ceea ce este discutabil; dupa parerea noastra sanctiunea nu reprezinta decat un instrument de realizare a responsabilitatii juridice.

Lucrare: Scoala geopolitica romaneasca Referat: Organizarea Tribunalul de Prima Instanta

Tot in sensul de mai sus, al depasirii conceptiei potrivit careia responsabilitatea juridica constituie doar o obligatie de suportare a unei sanctiuni juridice, este si parerea prof. Mircea Costin, care sustine ca responsabilitatea juridica isi are temeiul in faptul ilicit si reprezinta un complex de drepturi si obligatii care formeaza un raport de constrangere, ce apare intre Stat ca unicul subiect activ si autorul faptei ilicite, ca subiect pasiv.

Desi constituie un progres fata de celelalte definitii, nu putem trece cu vederea unele imprecizii, in sensul ca nu face distinctie intre responsbilitatea, raspundere si constrangere, responsabilitatea fiind redusa la raportul juridic de constrangere, or dupa cum vom incerca sa demonstram, intre acestea exista deosebiri de esenta. De asemena, este di scutabila reducerea responsabilitatii numai la autorul faptei ilicit.

Intr-un dictionar francez de drept, Max Legrand trateaza responsabilitatea juridica sub trei forme:

responsabilitatea penala care este definita ca o institutie juridica guvernata de mai multe principii[29];

responsabilitatea civila pe care o defineste ca obligatie ce ne este impusa de lege, de a raspunde de pagubele pe care noi le-am cauzat;

responsabilitatea functionarilor publici si ministeriali definita ca fiind responsabilitatea civila speciala a acestora.[30]

Indiferent de unele neclaritati, retinem ca autorul se refera nu la o simpla obligatie ci la o institutie juridica guvernata de mai multe principii.

Analizand diferitele forme ale responsabilitatii juridice din toate domeniile dreptului, ajungem la constatarea ca responsabilitatea juridica reprezinte mai mult decat un complex de drepturi si obligatii corelative, cum sustine un autor ,

dupa parerea caruia, raspunderea juridica este 'institutia' ce cuprinde ansamblul normelor juridice care vizeaza raporturi ce se nasc in sfera activitatii defasurate de autoritatile publice, in temeiul legii impotriva tuturor acelor care incalca sau ignora ordinea de drept, in scopul asigurarii respectarii si promovarii ordinii publice si binelui public'. Si aceasta definitie, este adevarat mai completa, pune in mod gresit semnul egalitatii intre responsabilitate si raspundere, aspect la care ne vom referi pe larg in cele ce urmeaza.

Din practica observam ca sunt cazuri cand desi responsabil declarat de lege, nu raspunde deoarece fapta prejudiciabila nu este cunoscuta de cei in drept , sau partea vatamata nu vrea sa reclame, ori a intervenit prescriptia etc. Spre exemplu, in cazul cand Statul desi a platit particularului daune cauzate de greseala functionarului public, apreciind ca este in interesul serviciului, nu-l actioneaza 'in regres' pe functionarul vinovat si evident, acesta nu raspunde, desi este responsabil pentru fapta respectiva. In astfel de situatii, mai putem vorbi de raspunderea juridica a acestui functionar? Noi credem ca nu. Dar cand suntem in prezenta unui caz concret, in care la plangerea partii vatamate, instanta a stabilit despagubirile ce le acorda, precum si eventual o sanctiune, pentru functionarul X? Consideram ca de-abia acum cand instanta a stabilit raspunderea lui X, fata de Z, ne aflam in fata raspunderii juridice a functionarului X, deci a responsabilitatii materializate de autoritatea competenta. Sa presupunem ca X,in pofida hotararii judecatoresti definitive de stabilire a raspunderii, refuza sa-si execute obligatiile ce-i revin din aceasta hotarare in cazul Y. Intr-o astfel de situatie va trebui sa se apeleze la constrangerea lui X prin executarea silita pentru realizarea raspunderii, uzand de forta Statului, caz in care avem de-a face cu raspundere infaptuita.

Observam deci, ca orice om liber si stapan pe faptele sale, are intotdeauna responsabilitate, dar raspunderea efectiva nu o are decat in cazuri concrete, stabilita pe baza legii de catre instanta sau autoritatea administrativa competenta dupa caz. In practica, instanta de judecata sau autoritatea administrativa, atunci cand aplica legea in cazul concret, stabileste mai inainte daca subiectul are responsabilitate si numai dupa aceea verifica daca acesta raspunde pentru fapta respectiva in imprejurarile date, ceea ce invedereaza inca o data diferenta dintre responsabilitate si raspundere. De exemplu, in dreptul administrativ, in vederea tragerii la raspundere pentru o fapta a sa (greseala pesonala sau de serviciu) trebuie mai intai sa se verifice daca persoana este sau nu functionar public si daca prin lege i s-a declarat si delimitat responsabilitatea sa, respectiv competenta de a raspunde, adica:

daca la data faptei ocupa legal functia publica

daca faptul sau actul administrativ au fost savarsite in executarea atributiilor sale legale de serviciu sau in legatura cu serviciul;

daca exista temei legal, deci un act normativ prin care acesta este declarat responsabil pentru faptele sale.

Dupa aceasta prima etapa de stabilire a existentei responsabilitatii, in cazul in care se vizeaza raspunderea functionarului public, se verifica daca exista vreo cauza, care o inlatura (raspunderea) ca de exemplu: cazul fortuit, constrangerea, starea de necesitate ) etc. In situatia in care nu exista nici o cauza de inlaturare a raspunderii, urmeaza stabilirea vinovatiei, respectiv a greselii personale de serviciu,

Observam ca, in acest caz, temeiul raspunderii juridice administrative a acestui functionar public, este actul autoritatii administrative sau hotararea judecatoreasca data in cauza, inclusiv actul sau faptul juridic produs, cauzator.

Din cele de mai sus, rezulta prin urmare ca responsabilitatea juridica este o institutie juridica prin care legiuitorul exprima vocatia la raspundere juridica a unor persoane, pentru eventualele fapte si acte juridice savarsite direct sau indirect, prin alte persoane, ori prin lucruri aflate in administrarea lor. Referindu-ne la dreptul public, responsabilitatea este institutia juridica, prin care orice persoana de drept public este declarata de legiuitor ca potential raspunzatoare pentru anumite fapte si acte juridice ce le poate savarsi in elaborarea, organizarea, executarea, respectarea legii si infaptuirea justitiei, personal sau prin alte persoane ori prin lucruri aflate in administrarea sa. Spre deosebire de responsabilitate (care este o raspundere in abstract, o capacitate, o vocatie la raspundere), raspunderea juridica este raspunderea concreta stabilita dupa o anumita procedura de autoritatea competenta (instanta sau autoritatea administrativa) finalizata intr-o sanctiune, insotita sau nu de anularea actului ilegal, restabilirea situatiei anterioare, fixarea despagubirii pentru actul sau faptul ce a cauzat daunele constatate, luarea masurilor de siguranta aplicate sau acordate conform unei proceduri prevazute de lege.

Desi nu ne-am propus sa facem o comparatie sub toate aspectele intre responsabilitatea si raspunderea juridica , am mai adauga la cele de mai sus ideea ca responsabilitatea juridica izvoraste din lege si se fundamenteaza numai pe aceasta , pe cand raspunderea juridica isi are sursa in hotararea instantei judecatoresti sau in actul autoritatii administrative de stabilire a acesteia. Responsabilitatea juridica se declara de lege, spre deosebire de raspunderea juridica, care se stabileste de instanta sau autoritatea administrativa competenta . A declara responsabilitatea prin lege fara a reglementa concomitent modul de transformare a acesteia in raspundere si de infaptuire concreta a raspunderii, inseamna a o lipsi de continutul ei juridic, iar partea vatamata de posibilitatea realizarii dreptului ei.

Simpla prevedere si reglementare prin lege a responsabilitatii juridice, nu echivaleaza cu despagubirea sau garantarea despagubirii partii vatamate. Nestabilirea de legiuitor a organelor competente si a procedurii de transformare a responsabilitatii in raspundere, precum si modul de infaptuire a acesteia, face inactiva responsabilitatea juridica.

Astfel de situatii constatam de exemplu in prezent, in cazurile responsabilitatii ministeriale (art. 108 pct. 3 din Constitutie ) si responsabilitatii primarului cand actioneaza ca reprezentant al Statului (art. 43, pct. 1 din Legea nr. 69/1991 ). In aceasta situatie s-au gasit politistii de la 18 mai 1994, data intrarii in vigoare a Legii nr. 26/1994 si pana la 11 iulie 1995 cand a intrat in vigoare Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, precum si ulterior regulamentele Consiliilor de Onoare si Consiliilor de Judecata; magistratii de la data intrarii in vigoare a Constitutiei din anul 1991 ) si pana la 13.08.1992, cand a intrat in vigoare Legea de organizare judecatoreasca prin care s-a reglementat in mod concret procedura materializarii responsabilitatii in raspundere si organele care o infaptuiesc. Orice persoana de drept public, poate fi responsabila penal ), civil sau administrativ, pentru faptele sale, dar nu pentru toate acestea raspunde; spre exemplu, raspunderea juridica a functionarului public poate fi inlaturata din lipsa de probe, sau indeplinirea termenului de prescriptie, de inactiunea partii vatamate, ori de cazul fortuit etc. Responsabilitatea juridica are caracter general ipotetic, pe cand de raspundere juridica putem vorbi numai in cazul concret dupa ce aceasta a fost stabilita de autoritatea competenta.

Responsabilitatea juridica este anterioara faptei savarsite, spre deosebire de raspundere, care apare numai

dupa producerea faptului sau actului juridic generator[44]. Raspunderea se stabileste de catre autoritatea competenta, ulterior responsabilitatii, respectiv dupa savarsirea faptei, iar constrangerea administrativa intervine numi atunci cand raspunderea nu se realizeaza de buna voie. Dupa unii autori, responsabilitatea este legata de dimensiune 'interna a agentului, pe cand raspunderea de dimensiunea 'externa' a acestuia . Raspunderea este un efect al responsabilitatii agentului (persoana publica, functionar public, persoana privata), pentru fapta generatoare de raspundere .

Constrangerea administrativa este o infaptuire cu forta a raspunderii juridice. Si din punctul de vedere al efectelor juridice, sociale si chiar economice exista deosebire intre responsabilitate si raspundere juridica. Simpla declarare a responsbilitatii juridice nu este suficienta pentru reglementarea relatiilor sociale. Aceasta, pana nu se materializeaza in raspundere concreta, nu produce efecte juridice, economice, sociale, avand doar un caracter preventiv, pe cand raspunderea juridica concretizata presupune in mod obligatoriu efecte juridice, sociale, economice, cu caracter preventiv, reparatoriu, educativ si constrangator.

Drepturile si obligatiile sunt virtuale in cadrul responsabilitatii juridice, pe cand in cazul raspunderii juridice sunt cuantificate, delimitate pentru ca apoi sa fie materializate; or, evident numai in cadrul activitatii de materializare poate interveni constrangerea administrativa. Fata de diferentierile semnalate credem ca se impune o folosire precisa a conceptelor de responsabilitate si raspundere, atat in dreptul pozitiv, in practica judiciara, cat si in doctrina juridica. Or infaptuirea conceptelor constitutionale de 'garantare-ocrotire', este strans legata de modul de reglementare a responsabilitatii, raspunderii si constrangerii juridice.