Fazele procedurii contenciosului administrativ

Fazele procedurii contenciosului administrativ

Procedura contenciosului administrativ cuprinde doua faze: procedura prealabila sesizarii instantei competente si procedura in fata instantei de contencios administrativ.

a) Procedura prealabila are in vedere dispozitiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit carora inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia.

In cazul actului administrativ normativ, plangerea prealabila poate fi formulata oricand.

Procedura prealabila

De asemenea, potrivit alin.(3) al art. 7, este indreptatita sa introduca plangere prealabila si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul in care a luat cunostinta, pe orice cale, de existenta acestuia, in limitele termenului de 6 luni calculat de la data emiterii actului.

Procedura prealabila este conceputa pentru a oferi celui interesat mijloace legale mai variate, mai rapide si mai putin costisitoare pentru apararea unui drept recunoscut de lege, nicidecum pentru a-i limita sau ingreuna accesul la justitie.

Ratiunea procedurii prealabile consta in a obliga autoritatea emitenta sau autoritatea ierarhic superioara, daca aceasta exista sa se pronunte cu privire la revocarea in tot sau in parte a actului, autoritatea avand dreptul de a revoca in mod unilateral actele respective.

Revocarea actelor administrative trebuie efectuata de catre autoritatea publica in cauza cu respectarea acelorasi reguli de forma avute in vedere la emiterea actelor.

In cazul actelor ilegale, efectul revocarii nu se produce numai pentru viitor, ci se extinde si pentru trecut „ex tunc”, de la emiterea actului pana la anularea lui; un act ilegal este considerat ca n-a existat.

Legea reglementeaza o singura situatie in care autoritatea nu mai poate revoca actul administrativ emis si anume atunci cand acesta este nelegal si a intrat in circuitul civil producand efecte juridice, caz in care legiuitorul a recunoscut dreptul autoritatii publice emitent de a se adresa chiar ea instantei de contencios administrativ solicitand constatarea nulitatii actului administrativ emis.

Trebuie mentionat ca procedura prealabila are caracter obligatoriu, adica instanta de contencios administrativ va respinge actiunea ca fiind prematur introdusa, daca reclamantul nu a sesizat, mai intai, autoritatea emitenta sau autoritatea ierarhic superioara, daca aceasta exista.

Plangerea prealabila se adreseaza autoritatii emitente in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului.

In cazul actelor administrative unilaterale, legea da posibilitatea ca plangerea sa se poata introduce si peste termenul de 30 de zile, insa numai pentru motive temeinice si nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului. Cu privire la natura juridica a acestui termen, ea este stabilita explicit de lege, care statueaza ca acesta este un termen de prescriptie.

De o asemenea prelungire a termenului de adresare a plangerii prealabile beneficiaza si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Numai ca in acest caz, terta persoana nu mai este obligata sa motiveze depasirea termenului de 30 de zile, pentru ea termenul curgand de la data la care a luat cunostinta despre existenta actului, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii lui. Pentru a se incadra in cele 6 luni, persoana trebuie sa faca dovada momentului cand a aflat despre existenta actului.

Procedura prealabila nu este obligatorie

- in cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici

- in cazul actiunii care privesc cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau dispozitii din ordonante

- in cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, in cazul in care nu se raspunde solicitantului in termenul legal

- in cazul exceptiei de nelegalitate.

De vreme ce lege statueaza ca o astfel de procedura nu este obligatorie, apreciem ca titularii actiunii in contencios administrativ ar putea totusi sa recurga la procedura recursului gratios, sesizand autoritatea publica despre vatamarile produse prin actul administrativ pe care 1-a emis. Daca insa, legea ar fi statuat ca procedura prealabila in respectivele cazuri nu este necesara, o asemenea optiune a subiectelor de sezina nu ar mai fi fost cu putinta. Sustineam acest punct de vedere tinand seama de faptul ca odata sesizata in cadrul procedurii prealabile, autoritatea publica emitenta ar putea sa-si indrepte greseala, revocand sau chiar anuland actul administrativ asupra caruia a fost sesizata.

Potrivit art. 7 alin.(6) din lege, plangerea prealabila in cazul actiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificatia concilierii in cazul litigiilor comerciale, dispozitiile Codului de procedura civila fiind aplicabile in mod corespunzator. In acest caz, plangerea trebuie facuta in termen de 6 luni, care va incepe sa curga:

a) de la data incheierii contractului, in cazul litigiilor legate de incheierea lui;

b) de la data modificarii contractului sau, dupa caz, de la data refuzului cererii de modificare facute de catre una dintre parti, in cazul litigiilor legate de modificarea contractului;

c) de la data incalcarii obligatiilor contractuale, in cazul litigiilor legate de executarea contractului;

d) de la data expirarii duratei contractului sau, dupa caz, de la data aparitiei oricarei alte cauze care atrage stingerea obligatiilor contractuale, in cazul litigiilor legate de incetarea contractului;

e) de la data constatarii caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, in cazul litigiilor legate de interpretarea contractului.'

b) Procedura in fata instantei de contencios administrativ incepe cu introducerea actiunii la instanta de contencios administrativ.

Potrivit art. 11 alin.(l) din lege, cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la

a) data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila;

b) data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii;

Procedura judiciara

c) data expirarii termenului de solutionare a plangerii prealabile, respectiv data expirarii termenului legal de solutionare a cererii;

d) data expirarii termenului de 30 de zile, daca prin lege nu se prevede un alt termen, calculat de la comunicarea actului administrativ emis in solutionarea favorabila a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile;

e) data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor administrative.

Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de un an de la data comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data incheierii procesului-verbal de conciliere, dupa caz

Lucrare: Comportamentul politic asimilat grupurilor Referat: Structura organizationala a UE

Ipotezele de la lit. a) si b) au in vedere atat existenta actului administrativ unilateral tipic pentru care persoana vatamata s-a plans autoritatii emitente si aceasta a raspuns la plangerea prealabila, cat si actul administrativ atipic, manifestat prin refuzul autoritatii publice  nejustificat de persoana care se adreseaza instantei de contencios administrativ.

Termenul de 6 luni incepe sa curga de la data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila si data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii dovedita cu data postei.

Ipoteza de la lit. c) si d au in vedere actul administrativ atipic, cand autoritatea publica tace.

Textul de la lit. e) se refera la contractele administrative cand, potrivit regulilor concilierii in materie comerciala, rezultatul concilierii trebuie consemnat intr-un inscris denumit de Legea contenciosului administrativ „proces-verbal”. Acest document face dovada finalizarii procedurii concilierii in urma careia litigiul nu a fost solutionat pe cale amiabila, astfel ca de la data incheierii lui curge termenul de 6 luni pentru sesizarea instantei de contencios administrativ.

Legea da posibilitatea ca in cazul actelor administrative unilaterale actiunea sa se introduca si peste termenul de 6 luni, cu conditia prezentarii unor motive temeinice si a incadrarii in termenul de 1 an de la data comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data incheierii procesului-verbal de conciliere, dupa caz.

Se intelege ca „motivele temeinice” vor fi apreciate de catre instanta de contencios administrativ, fata de „motivele temeinice” invocate pentru depasirea termenului de depunere a plangerii prealabile, cand ele sunt apreciate de autoritatea publica sesizata.

In cazul suspendarii, potrivit legii speciale, a procedurii de solutionare a plangerii prealabile, termenul de 6 luni curge dupa reluarea procedurii, de la momentul finalizarii acesteia sau de la data expirarii termenului legal de solutionare, dupa caz, daca a expirat termenul de cel mult un an.

Pentru actiunile formulate de Avocatul Poporului, Ministerul Public, prefect si Agentia Nationala a Functionarilor Publici termenul de 6 luni curge de la data cand s-a cunoscut existenta actului nelegal, dar nu mai tarziu de 1 an de la data comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data incheierii procesului-verbal de conciliere, dupa caz

Legea stabileste expres ca termenul de 6 luni este un termen de prescriptie, in timp ce termenul de 1 an este un termen de decadere, dupa expirarea caruia nu se mai poate cere anularea actului administrativ si nici obligarea autoritatii publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Calcularea termenelor se face potrivit Codului de procedura civila pe zile libere, neintrand in calcul ziua cand a inceput si nici cand s-a sfarsit.

In cazul ordonantelor sau dispozitiilor din ordonante care se considera a fi neconstitutionale, precum si in cazul actelor administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale legea prevede principiul imprescriptibilitatii actiunii in fata instantei de contencios administrativ, ele putand fi atacate oricand.

Actiunea in contencios administrativ trebuie sa cuprinda elementele de identificare a partilor conflictului juridic (numele si prenumele sau denumirea reclamantului si paratului), domiciliul (sediul), obiectul cererii.

Potrivit prevederilor art. 12 din lege, reclamantul anexeaza la actiune copia actului administrativ pe care il ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii sale. In situatia in care reclamantul nu a primit niciun raspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata prin numarul si data inregistrarii la autoritatea publica, precum si orice inscris care face dovada indeplinirii procedurii prealabile, daca acest demers era obligatoriu. In situatia in care reclamantul introduce actiune impotriva autoritatii care refuza sa puna in executare actul administrativ emis in urma solutionarii favorabile a cererii ori a plangerii prealabile, va depune la dosar si copia certificata dupa acest act

La primirea cererii, instanta dispune citarea partilor si poate cere autoritatii al carei act este atacat sa ii comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei

In situatia in care reclamantul este un tert vatamat intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept sau cand actiunea este introdusa de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanta va cere autoritatii publice emitente sa ii comunice de urgenta actul atacat impreuna cu documentatia care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.

Instanta va proceda in mod corespunzator si in cazul actiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.

Daca autoritatea publica nu trimite in termenul stabilit de instanta lucrarile cerute, conducatorul acesteia va fi obligat, prin incheiere interlocutorie, sa plateasca statului, cu titlu de amenda judiciara, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.

De regula, introducerea actiunii nu suspenda executarea actului administrativ contestat. Totusi, Legea contenciosului administrativ reglementeaza posibilitatea suspendarii actului administrativ, atat inainte de sesizarea instantei de contencios pentru solutionarea fondului problemei, adica in perioada procedurii prealabile (art. 14), cat si o data cu formularea actiunii principale (art. 15).

Astfel, in temeiul art. 14 alin.(l) din lege, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, cu respectarea procedurii prealabile, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond. In cazul in care persoana vatamata nu introduce actiunea in anularea actului in termen de 60 de zile, suspendarea inceteaza de drept si fara nicio formalitate.

Instanta solutioneaza cererea de suspendare, de urgenta si cu precadere, cu citarea partilor.

Cand in cauza este un interes public major, de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusa si de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicandu-se in mod corespunzator.

Hotararea prin care se pronunta suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.

Asadar, in ceea ce priveste titularul cererii de suspendare, acesta este persoana vatamata intr-un drept sau un interes legitim, intelegand ca este vorba despre persoanele prevazute la art. 1 alin.(l) si (2) din lege.

In legatura cu conditiile in care cererea de suspendare trebuie formulata, legea cere sa fie vorba despre cazuri bine justificate si sa se previna o paguba iminenta, conditii care trebuie intrunite cumulativ.

La acestea se mai adauga si conditia ca cererea de suspendare sa fie formulata o data cu sesizarea autoritatii publice sau ierarhice. De buna seama ca reclamatia administrativa se depune la autoritatea publica respectiva, iar cererea de suspendare la instanta de contencios administrativ competenta.

Cererea de suspendare trebuie sa fie insotita de dovada sesizarii autoritatii publice emitente sau ierarhic superioare, adica de dovada demararii procedurii prealabile. Rezulta deci, ca cererea de suspendare este admisibila daca persoana vatamata face dovada sesizarii prealabile a autoritatii publice emitente a actului administrativ a carei suspendare se cere sau autoritatii ierarhic superioare. In plus, acoperirea ulterioara a cestui viciu apreciem ca nici nu ar putea fi acceptata, de vreme ce legea circumstantiaza momentul solicitarii suspendarii si anume, o data cu sesizarea autoritatii publice care a emis actul administrativ sau ierarhic superioare. Ar rezulta ca sesizarea autoritatii publice ar trebui sa se faca cel mult in ziua in care se cere instantei de contencios administrativ suspendarea actului si mai tarziu, adica ulterior acestei date. In sustinerea acestei opinii amintim si dispozitiile art. 109 alin.(2) din Codul de procedura civila, potrivit carora „in cazurile anume prevazute de lege, sesizarea instantei competente se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, in conditiile stabilite de lege. Dovada indeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata”.

In literatura de specialitate s-a emis si opinia potrivit careia se poate trece la solutionarea pe fond a cererii de suspendare si daca sesizarea organului emitent se face dupa inregistrarea acesteia la instanta competenta, daca viciul initial este practic „acoperit” pana la primul termen de judecata la care se va pune in discutie acest aspect.

In ceea ce priveste alin.(3) al art. 14, acesta are in vedere suspendarea unui act administrativ normativ, caz in care sesizarea instantei este facuta de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizarea oricarei persoane. Ministerul Public poate cere suspendarea unui act administrativ normativ cand in cauza este un interes public major, de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ. Asadar, actiunea de suspendare a Ministerului Public este limitata la acte administrative normative si la conditia ca acestea sa produca efectele negative enumerate mai sus.

Cererile de suspendare formulate in temeiul art. 14 alin.(l) si (3) se solutioneaza de urgenta si cu precadere , cu citarea partilor, hotararea prin care se pronunta suspendarea fiind executorie de drept. Ea poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare, recursul nefiind suspensiv de executare.

In ipoteza in care se emite un nou act administrativ cu acelasi continut ca si cel suspendat de catre instanta, acesta este suspendat de drept, in acest caz nu este obligatorie plangerea prealabila.

Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleasi motive.

Suspendarea executarii actului administrativ are ca efect incetarea oricarei forme de executare, pana la expirarea duratei suspendarii.

Asa cum am aratat, suspendarea actului administrativ poate fi solicitata si prin actiunea principala, art. 15 alin.(l) din lege statuand ca suspendarea executarii actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant, pentru motivele prevazute la art. 14, si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat. In acest caz, instanta poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odata cu actiunea principala sau printr-o actiune separata, pana la solutionarea actiunii in fond

Rezulta ca persoanele care pot solicita suspendarea actului administrativ sunt persoanele care au calitatea de subiect de sezina a instantei de contencios administrativ, mai putin prefectul si Agentia Nationala a Functionarilor Publici, deoarece atacarea actului administrativ de catre aceste autoritati duce la suspendarea de drept a acestuia, nemaifiind necesara o cerere in acest sens.

Textul legal nu prevede in mod expres conditiile necesare pentru solicitarea suspendarii, dar intr-o interpretare logica, se intelege ca trebuie dovedit cazul bine justificat si prevenirea unei pagube iminente, adica aceleasi conditii pe care reclamantul trebuie sa le dovedeasca la pentru cererea de suspendare formulata in temeiul art. 14 alin.(l) (suspendarea solicitata in timpul procedurii prealabile).

Legea nu mentioneaza daca actul administrativ unilateral a carui suspendare se cere are caracter normativ sau individual, dar avand in vedere definitia data la art. 2 alin.(l) lit. c), raspunsul nu poate fi decat in sensul ca notiunea de act administrativ unilateral cuprinde ambele categorii de acte.

Suspendarea poate fi dispusa numai pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei.

Dispozitiile referitoare la judecarea de urgenta si cu precadere, ca si cele referitoare la citarea partilor sunt valabile si pentru suspendarea actului administrativ formulata in temeiul art. 15. De asemenea, hotararea prin care se pronunta suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare

In ipoteza in care se emite un nou act administrativ cu acelasi continut ca si cel suspendat de catre instanta, acesta este suspendat de drept, in acest caz nu este obligatorie plangerea prealabila.

Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleasi motive.

Suspendarea executarii actului administrativ are ca efect incetarea oricarei forme de executare, pana la expirarea duratei suspendarii.'

In ipoteza admiterii actiunii de fond, masura suspendarii, dispusa in conditiile art. 14, se prelungeste de drept pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei, chiar daca reclamantul nu a solicitat suspendarea executarii actului administrativ in temeiul alin. (1).

Asa cum am precizat anterior, Legea contenciosului administrativ reglementeaza si suspendarea de drept a actului, atunci cand sesizarea instantei de contencios administrativ este facuta de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, in cadrul tutelei administrative. Semnalam ca desi legea recunoaste calitatea de subiect de sezina si Avocatului Poporului si Ministerului Public, care pot actiona in cadrul contenciosului obiectiv, actiunile introduse de acestia nu atrag automat suspendarea de drept a actului administrativ.

Suspendarea actului administrativ poate fi ceruta in cadrul actiunii principale, ca un capat de cerere, alaturi de capatul de cerere pentru anularea in tot sau in parte a actului administrativ sau printr-o actiune separata, ulterioara actiunii principale, care trebuie sa fie formulata pana la solutionarea actiunii in fond, reclamantul fiind obligat sa faca dovada existentei actiunii in anularea actului administrativ. Daca cererea de suspendare formulata in temeiul art. 15 este respinsa, ea nu mai poate fi reiterata in recurs.

Avand in vedere dispozitiile legale, cererea de suspendare a actului administrativ contestat nu poate fi conexata cu actiunea principala, prin care s-a cerut anularea actului, deoarece, pe de o parte, aceasta poate fi ceruta si in perioada procedurii prealabile, adica anterior sesizarii instantei cu judecarea fondului, iar pe de alta parte, hotararea pronuntata este executorie de drept. Solutia conexarii nu ar asigura nici urgenta suspendarii actului administrativ justificata de prevenirea producerii unei pagube iminente sau de protejarea interesului public major, de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ.

Cererile adresate instantei de contencios administrativ se judeca de urgenta si cu precadere in sedinta publica, in completul stabilit de lege.

Pentru cererile formulate in baza Legi contenciosului administrativ se percep taxele de timbru prevazute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru cauzele neevaluabile in bani, cu exceptia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.

Potrivit art. 3. lit. m din Legea nr. 146-1997, cererile formulate in baza Legii contenciosului administrativ de cei vatamati in drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxeaza astfel:

- cererea pentru anularea actului sau, dupa caz, recunoasterea dreptului pretins, precum si pentru eliberarea unui certificat, unei adeverinte sau oricarui alt inscris 4 lei

- cererea cu caracter patrimonial, prin care se solicita si repararea pagubelor suferite 10% din valoarea pretinsa, dar nu mai mult de 39 lei

Hotararile se redacteaza si se motiveaza in cel mult 30 de zile de la pronuntare, astfel cum se prevede in art. 17 alin.(3) din lege.

Fara astfel de celeritate a judecatii, de multe ori solutionarea litigiului juridic nu mai prezinta utilitate pentru apararea drepturilor sau intereselor celor administrati.

Conform art. 18 alin.(l) si (3) din lege, instanta, solutionand cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate sa pronunte una din urmatoarele solutii:

1) sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ;

2) sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt inscris;

3) sa oblige autoritatea publica sa efectueze o anumita operatiune administrativa

4) in cazul solutionarii cererii, sa hotarasca asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru.

Cand se cere anularea, in tot sau in parte, a actului administrativ. instanta analizeaza actiunea sub aspectul vatamarii reclamantului in drepturile sau interesele sale legitime prin actul administrativ.

Analizand actiunea sub aspectul dreptului sau al interesului legitim, .instanta de contencios apreciaza daca acestea au fost incalcate si in caz afirmativ, pronunta anularea lui, in tot sau numai in parte. Ca urmare a anularii totale sau partiale a actului, instanta nu va elibera ea insasi un alt act si nici nu-1 va modifica, in cazul anularii lui partiale. De asemenea, instanta nu va putea preciza nici cum anume trebuie modificat actul administrativ partial anulat. Daca ar face aceste lucruri, instanta s-ar substitui autoritatii publice competenta a emite actul administrativ, incalcandu-se astfel principiul separatiei puterilor in stat.

Si atunci cand se cere obligarea autoritatii publica sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt inscris si sa efectueze o anumita operatiune administrativa instanta pronunta obligarea autoritatii publice de a satisface cererea reclamantului, fara sa poata emite ea insasi actele solicitate de acesta ori sa efectueze o anumita operatiune administrativa.

Potrivit art. 18 alin.(2) din lege, instanta este competenta sa se pronunte, in afara situatiilor prevazute la art. 1 alin. (6), si asupra legalitatii operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii.

In cazul admiterii cererii, instanta este in drept sa se pronunte si asupra despagubirilor materiale si morale cerute de reclamant.

Desi contenciosul administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004 este un contencios de plina jurisdictie, in cazul in care reclamantul a cerut numai anularea actului administrativ, fara a cere, prin aceeasi actiune, si despagubiri, intrucat intinderea pagubei nu-i era cunoscuta la data judecarii actiunii in anulare, el are dreptul la o actiune separata pentru solicitarea acestor despagubiri.

Cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei.

Potrivit, art. 19 alin.2 din lege, cererile se adreseaza instantelor de contencios administrativ competente, in termenul de un an prevazut la art. 11 alin. (2).

Apreciem ca pentru evitarea unor confuzii, art. 19 alin.(2) nu mai trebuia sa faca trimitere la termenul prevazut la art. 11 alin. (2), deoarece, in realitate, cele doua termene au naturi juridice distincte si se calculeaza de la momente diferite.

Dispozitiile privitoare la termen se aplica, in mod corespunzator, si contractelor administrative.'

Practica admiterii repararii banesti a daunelor morale a ocazionat solutii diverse, justificate de multitudinea situatiilor de fapt cu care instantele judecatoresti au fost sesizate.

In ceea ce priveste cuantumul acestor despagubiri, dificil de stabilit, instantele de judecata trebuie aiba in vedere ca sumele de bani pe care le acorda cu titlu de daune morale sa aiba efecte compensatorii.

Asemenea sume nu trebuie sa constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor; sumele de bani acordate trebuie sa poata fi calificate numai ca despagubiri.

Legea reglementeaza prin art. 18 alin.(4) si solutiile pe care le poate pronunta instanta atunci cand obiectul actiunii in contencios administrativ il formeaza un contract administrativ. Astfel, in functie de starea de fapt, instanta poate:

a) dispune anularea contractului administrativ, in tot sau in parte;

b) obliga autoritatea publica sa incheie contractul la care reclamantul este indrituit;

c) impune uneia dintre parti indeplinirea unei anumite obligatii;

d) suplini consimtamantul unei parti, cand interesul public o cere;

e) obliga la plata unor despagubiri pentru daunele materiale si morale.

Atat solutiile pronuntate in cazul unui act administrativ, cat si cele pronuntate in cazul contractelor administrative pot fi stabilite sub sanctiunea unei penalitati aplicabile partii obligate, pentru fiecare zi de intarziere