Administratie
Definitia, rolul si functiile finantelor publice - rolul statului in viata economicawww.preferatele.com |
Rolul statului are ca principal obiectiv asigurarea bunastarii sociale a cetatenilor acestuia. Aceasta subliniaza necesitatea luarii in considerare intr-o maniera mult mai sistematica a efectelor redistributive a cheltuielilor publice, pentru a sublinia felul in care diferitele programe de servicii publice pot conduce la realizarea obiectivelor de natura sociala, economica, ecologica, si nu in ultimul rand pot asigura cresterea economica si atenuarea disparitatilor sociale.
1.1 Rolul statului in viata economica
Rolul statului in economie a fost, si continua sa fie, o tema mult dezbatuta, dand nastere unor conceptii si doctrine in acest sens, care se impart in general in adepte ale interventionismului statal si impotriva acestuia, conturand conceptia clasica si cea moderna. Conceptia clasica reflecta doctrina liberala, prezenta in perioada capitalismului ascendent, intre secolele al XVIII-lea si al XX-lea, urmata de conceptia moderna - adepta interventionismului statal, care isi face simtita influenta in perioada de sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX. In ultima decada a secolului al XX-lea se face simtita tot mai intens o influenta neoliberala, care sustine cu vigoare necesitatea retragerii influentei directe a statului in economie, ramanandu-i posibilitatea interventiei prin parghii si mecanisme indirecte de reglare a sistemului economic statal. Se poate observa o succesiune a acestor conceptii de-a lungul istoriei, dupa o perioada de economie liberala clasica, in care statul era implicat doar in crearea si protejarea institutiilor de piata si a unui sector public foarte limitat, incepand din anii de dupa primul razboi mondial, si mai cu seama din anii marii depresiuni economice din 1929-1930, guvernele au parasit doctrinele liberale clasice, intervenind in viata economica pe fondul necesitatii solutionarii unor grave probleme sociale
In secolul al XVIII-lea, pe fundalul ideilor fiziocrate si ca urmare a celor doua revolutii: una tehnica, care a permis Angliei sa devina o mare forta industriala, si una juridica, ia nastere o noua doctrina economica, si anume liberalismul. Liberalismul economic a dat nastere „statului jandarm”, tipic perioadei de inceput a societatii capitaliste, si pana la inceputul primului razboi mondial (intre sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XX-lea). Aceasta epoca s-a caracterizat printr-un surprinzator avant economic, fiind o perioada prospera si infloritoare pentru toate marile state. In perioada liberala, viata economica era dominata de ideea de superioritate a initiativei private, dictonul care guverna era : „laisez-faire, laisez passer, le monde va de lui meme”.
In aceasta perioada statului i se atribuiau doar sarcinile traditionale: apararea nationala, ordinea publica si relatiile diplomatice. In raport cu viata economica, statul era chemat doar sa stabileasca „regulile jocului”, si sa supravegheze respectarea acestora, de unde deriva si denumirea de „stat-jandarm”.
Principiile care guvernau aceasta doctrina vizau reducerea la maxim a cheltuielilor publice care erau considerate un consum irecuperabil de produs intern brut, cu impact negativ asupra dezvoltarii economice. In plus, statul era considerat un prost administrator al resurselor, comparativ cu sectorul privat, singurul capabil sa obtina eficienta. De aceea, finantelor publice le revenea rolul de a asigura resursele banesti necesare functionarii normale doar a sectoarelor administrative de stat mai sus mentionate. Toate categoriile de bunuri si servicii trebuiau asigurate de sectorul privat.
Nu se admitea sub nici o forma dezechilibrul bugetar deoarece excedentul era rezultatul unui nivel excesiv de impozitare, iar deficitul era creator de inflatie. Doar in cazuri de forta majora statul putea apela la imprumuturi. Impozitele aveau un caracter neutru, avand un singur rol, de a asigura statului resursele banesti minime necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice de interes national, reduse ca numar, fara a putea fi considerate instrumente de politica financiara la dispozitia statului.
Aceasta perioada a liberalismului economic, a statului jandarm, a durat atat timp cat economia s-a bucurat de expansiune, pana cand economia si societatea capitalista nu a cunoscut fenomene de criza si profunde dezechilibre macroeconomice. Adeptii acestei conceptii clasice au fost: Adam Smith, Francois Quesney, Jean Baptiste Say.
Etapa urmatoare debuteaza odata cu primul razboi mondial, si sub diferite forme se intalneste si astazi. Este vorba despre doctrina interventionalismului statal, care se caracterizeaza prin cresterea rolului statului in viata economica, fata de perioada anterioara, in special datorita razboiului si a marii crize din 1929. Locul statului jandarm este luat de statul bunastarii care isi largeste sfera de interventie. Principalul sustinator al acestei ideologii John Maynard Keynes care considera ca pentru a supravietui si functiona eficient, economia de piata trebuie sprijinita de stat. In locul liberului schimb, Keynes militeaza in favoarea politicii economice de interventie limitata a statului in economie, aflandu-se sub directa influenta a crizei economice din 1929-1933. Confruntat cu dificultatile crizei economice, dar si cu problemele generate de razboi, statul si-a extins activitatea, pe langa sarcinile traditionale din liberalism, si-a asumat rolul de a inlatura disfunctionalitatile existente pe piata, de a stimula cresterea economica, de a ameliora situatia materiala a persoanelor afectate de razboi si criza.
Dirijismul statal, promovat de Keynes in acea perioada prevede implicarea statului in atenuarea ciclicitatii economice, pentru a promova activitatea economica in perioada de recesiune, si de a frana ritmurile de crestere economica in expansiune, pentru a diminua efectele nefavorabile. Aceste interventii se realizeaza prin intermediul parghiilor economice, cum sunt impozitele, rata dobanzii, cheltuielile publice. Conform acestei conceptii, bugetul nu trebuie sa fie obligatoriu echilibrat, de aceea majoritatea statelor au acceptat deficitul bugetar pentru a stimula crearea locurilor de munca, in vederea reducerii somajului, care constituia o problema majora in acea perioada. Trebuie accentuat faptul ca interventia statului nu este inteleasa in sens etatist, ci doar sub forme de dirijism, in scopul atenuarii dezechilibrelor macroeconomice, mai ales in perioadele de recesiune.
Critica facuta liberalismului clasic de catre dirijisti i-a determinat pe economistii liberali sa reexamineze mesajul liberal pentru adaptarea lui la realitatea lumii contemporane. Acest liberalism nu a fost denumit neoliberalism, si are ca adepti pe Maurice Allais, Ludwig Ehardt, Ludwig von Mises, Friedrich A. Hayek.
Iulian Vacarel in lucrarea sa „Finante Publice” prezinta „neoliberalismul” ca fiind doctrina care sustine necesitatea retragerii statului din economie, renuntarea acestuia la folosirea taxelor, impozitelor, subventiilor de la buget si a altor instrumente financiare si monetare de influentare a actiunilor economice, lasarea pietei sa se autoregleze prin mijloacele sale specifice. Aceasta conceptie specifica pentru ultimele decenii ale secolului al XX-lea si pentru perioada actuala, inceputul secolului al XXI-lea este denumita de unii autori interventionalism corector.
Acest tip de interventionalism statal s-a conturat in contextul economic actual, in care crizele si dezechilibrele macroeconomice majore s-au atenuat semnificativ. Statul nu mai intervine direct pe piata, ci instrumentele financiare sunt folosite pentru a influenta indirect procesele economice si sociale. Este perioada masivelor privatizari ale intreprinderilor publice, de reducere a poverii fiscale fata de perioada anterioara pentru a stimula initiativa privata, lasarea pietei sa se autoregleze prin fortele sale, cererea si oferta.
Tot in aceasta perioada, in unele state din Europa de Est si URSS s-a facut simtita o forma a interventionalismului statal dus la extrem, denumita socialism si care a avut ca punct de plecare opera lui K. Marx si Engels. Acest arhetip de stat apare in forma sa pura, in conditiile aplicarii doctrinei socialiste clasice care, preocupata in mod unilateral de justitia de clasa si de egalitate, pledeaza pentru sporirea la maximum a interventiei statului in economie, pentru generalizarea proprietatii de stat asupra mijloacelor de productie, prin desfiintarea celei private, pentru introducerea planificarii centralizate in economia nationala. Natiunea era condusa conform acestei doctrine economice de un partid unic, care era singurul organ de decizie. Proprietatea privata a fost inlaturata, majoritatea bunurilor fiind produse de intreprinderile cu capital de stat.
Economia de piata disparuse fiind inlocuita de cea centralizata in care statul era omniprezent. Statul decidea ce se produce si cat prin intermediul planurilor. Nu exista initiativa privata, totul era dictat de catre partidul unic, inclusiv distribuirea resurselor financiare era realizata de catre stat pe baza obiectivelor prevazute in planurile centralizate.
Acest tip de stat s-a abatut de la conceptia democrata cu privire la rolul statului intr-o economie. Interventionismul milita pentru rolul activ al statului, insa nu intr-o asemenea masura care atrage efecte negative privind dezvoltarea viitoare a tarii.
In perioada actuala, de la inceputul sec XXI asistam la un neoliberalism statal, o combinatie intre doctrina liberala, clasica, cu cea interventionista, promovata de Keynes. Statul intervine indirect in economie, lasand piata sa se autoregleze. Proprietatea de stat s-a retras, lasand locul celei private capabila sa ofere o eficienta sporita in ceea ce priveste utilizarea fondurilor banesti din economie. Rolul statului se indreapta tot mai mult spre latura sociala, lasand actiunile economice in seama societatilor private, pe fondul unei sustinute dezvoltari economice. Insa, incepand cu anul 2008 economia mondiala se confrunta cu o perioada de criza financiara, declansata in SUA si intinzandu-se cu repeziciune in economiile emergente. In aceasta etapa neoliberalismul pare sa se adanceasca, sa se indrepte tot mai mult spre interventionalism. In acest sens statele elaboreaza planuri de salvare nationale, planuri pentru a limita efectele nedorite ale crizei. Etapa privatizarilor pare sa se fi incheiat, si chiar mai mult tot mai multe banci sunt nationalizate pentru a scapa din fata falimentului, care ar provoca efecte tragice intregii societati. Statele intervin intens in viata economica prin sustinerea directa a societatilor lovite de criza pentru a preveni cote ridicate ale somajului ce ar urma sa se atinga ca urmare a inchiderii sau restrangerii de activitate a firmelor. De asemenea se iau masuri de scadere a fiscalitatii pentru a relansa economia, in vederea iesirii din impas.
Se poate observa din aceasta analiza ca gradul de interventie a statului in economie variaza in functie de faza ciclului economic in care se afla economia. Acest lucru este determinat nu numai de considerente economice, ci si de latura psihologica a firii umane. Astfel ca in perioadele de expansiune, cand economia este prospera, rolul statului este marginalizat, se pledeaza pentru un interventionalism minimal, indreptat spre liberalism economic. In schimb atunci cand economiile se confrunta cu dezechilibre majore, cu perioade de criza, statul este cel chemat sa faca fata situatiei create. Fortele pietei, atat de capabile de autoreglare in expansiune, trebuie salvate si repuse in functiune de mecanismele statului, prin interventii directe si majore pe piata.
Complexitatea functiilor statului contemporan, precum si cresterea rolului interventionist al acestuia in perioada actuala, influenteaza tot mai mult legatura dintre cheltuielile publice si viata economico-sociala a fiecarei tari.
Statul intervine in viata economica a oricarei natiuni, iar aceasta interventie se face simtita intr-un sens general prin intermediul celor doi indicatori bugetari: veniturile si cheltuielile publice, in procesul redistribuirii produsului intern brut (PIB) intre membrii societatii.
Rolul cheltuielilor publice reiese din repartitia veniturilor bugetare pe destinatiile prevazute in legea bugetului de stat. Totodata prin intermediul cheltuielilor publice statul asigura cetatenilor accesul la bunuri si servicii publice, care in alte conditii nu li s-ar fi putut pune la dispozitie avand in vedere interesul scazut sau nul al investitorilor din sectorul privat vis a vis de aceste categorii de bunuri si servicii, sau imposibilitatea lor de a le oferi din cauza costurilor ridicate pe care le implica. Necesitatea constituirii de resurse financiare la nivelul bugetului de stat se face simtita in toate tarile, indiferent de nivelul de dezvoltare. Deci functia de repartitie are un caracter obiectiv, pe cand procesul propriu zis de redistribuire are un caracter subiectiv care depinde intr-adevar de gradul de dezvoltare economica a tarii
|
Destinatiile cheltuielilor publice la nivelul unui stat sunt:
a) servicii publice generale;
b) aparare, ordine publica si siguranta nationala;
c) cheltuieli social-culturale;
d) servicii si dezvoltare publica, locuinte, mediu, ape;
e) actiuni economice.
Destinatia cheltuielilor publice sufera modificari de la o perioada la alta datorita actiunii a numerosi factori, se pot modifica proportiile in care resursele statului finanteaza actiunile economice, de aparare, cele social-culturale si altele. Aceste modificari au ca efect fie imbunatatirea conditiilor de viata, accelerarea cresterii economice, protectia mediului, sau dimpotriva pot avea efecte inverse celor mentionate mai sus
Aceste cheltuieli sunt finantate diferentiat in functie de gradul de dezvoltare economica si sociala a statului. Astfel in tarile dezvoltate un loc prioritar in finantare il au actiunile cu caracter social-cultural, cum e cazul invatamantului, sanatatii, culturii, protectiei sociale, iar actiunile cu caracter economic sunt situate pe un plan secundar. In cazul tarilor in curs de dezvoltare, cum este si cazul Romaniei, prioritatile sunt inversate, actiunile economice au prioritate in fata celor social-culturale. Fiecare categorie de cheltuieli publice este impartita din punct de vedere economic in cheltuieli curente (salarii, bunuri, servicii, dobanzi si subventii), si in cheltuieli de capital. In general ponderea cheltuielilor curente in totalul cheltuielilor publice este mai ridicata fata de ponderea cheltuielilor de capital.
Rolul finantelor publice vizeaza dimensiuni de maxima importanta ale vietii social- economice si ecologice ale unei tari, dintre care se pot mentiona: dezvoltarea si modernizarea unor ramuri economice de interes national; protectia mediului; limitarea efectelor crizei economice; reducerea somajului; reducerea decalajelor dintre diferite regiuni ale tarii; satisfacerea nevoilor de invatamant, sanatate, protectie sociala, locuinte; acordarea de credite externe; plata dobanzilor si comisioanelor la creditelor primite; achitarea cotizatiilor datorate organismelor internationale.
Scopul principal al finantelor publice este asigurarea unor conditii demne de viata pentru toti cetatenii tarii. Acest obiectiv nu este legat in mod direct si proportional cu nivelul de participare al fiecarui cetatean la resursele financiare ale statului, contributia fiecaruia este dematerializata, conform principiului unitatii bugetare.
Cheltuielile publice la nivel national au un rol important si in gestiunea crizelor economice alaturi de celelalte parghii fiscal-monetare. Astfel in perioadele de recesiune cresterea nivelului cheltuielilor publice are rolul relansarii cresterii economice, a nivelului de ocupare, in vederea iesirii din impas. Cheltuielile publice nationale servesc, la modul general, la indeplinirea misiunii statului in materie de aparare, protectie sociala, ordine publica, locuinte si a serviciilor socio-culturale. Cheltuielile publice au de asemenea rolul de a oferi o dimensiune a sectorului public dintr-o tara. Dimensiunea sectorului public este masurata pentru a servi comparatiilor internationale prin ponderea ocuparii fortei de munca din sectorul public in totalul fortei de munca, ponderea cheltuielilor publice in produsul intern brut (PIB), si prin ponderea veniturilor fiscale in PIB
Nu trebuie neglijat nici rolul cheltuielilor angajate la nivel local pentru buna functionare a economiei nationale. Administratia publica centrala, ca factor de decizie, transfera competentele autoritatilor administratiei publice locale de la nivelul judetelor, comunelor sau oraselor. Transferul de competente se face concomitent cu asigurarea resurselor necesare finantarii acestora. Fundamentarea cheltuielilor publice locale trebuie sa se realizeze tinand cont de necesitatile de dezvoltare economica, cele social-culturale precum si de cele necesare functionarii administratiei locale.
Avand in vedere competentele autoritatilor administratiei publice locale in vederea asigurarii serviciilor publice de interes local, acestea se clasifica in competente exclusive, competente partajate si competente delegate. Cheltuielile publice locale legate de atingerea competentelor exclusive la nivelul unui judet se indreapta spre urmatoarele domenii: administrarea aeroporturilor de interes local; administrarea domeniului public si privat al judetului; administrarea institutiilor de cultura de interes judetean; administrarea unitatilor sanitare publice de interes judetean; serviciile de asistenta sociala cu caracter primar si specializate pentru victimele violentei in familie; serviciile de asistenta sociala specializate pentru persoanele varstnice; alte competente stabilite conform legii
Pe langa aceste doua niveluri ale cheltuielilor publice, nationale si respectiv locale, de la 1 ianuarie 2007 in Romania se poate vorbi si despre cheltuielile bugetare la nivel de Uniune Europeana, a carei stat membru este si Romania, si la al carei buget contribuie alaturi de toate celelalte 26 de state membre.
Cheltuielile publice unionale au rolul de a conduce U.E spre obiectivul prioritar declarat ca pana in 2010 economia UE sa devina cea mai competitiva si dinamica din lume, capabila de o crestere economica durabila, cu mai multe locuri de munca si cu o mai mare coeziune sociala (obiectiv stabilit de Consiliul European, la Lisabona in martie 2000). In acest sens, bugetul pe anul 2008 al Uniunii Europene, la capitolul de cheltuieli cuprindea sase directii majore finantate din fonduri europene, care se muleaza obiectivului general mentionat mai sus. Cele sase destinatii ale cheltuielilor uniunii pe anul 2010 sunt :
1.crestere durabila ( competitivitate, coeziune);
2.resursele naturale ( agricultura, dezvoltare rurala, mediu, pescuit);
3.libertate, securitate si justitie;
4.cetatenie ( sanatate publica, protectia consumatorului, etc.);
5.UE - actor mondial (cheltuieli pentru preaderare, ajutoare umanitare, politica europeana pentru vecinatate, politica externa, cheltuieli pentru securitatea comuna);
6.cheltuieli administrative (cheltuieli de personal, cheltuieli pentru consolidarea institutiilor UE).
1.3 Functiile finantelor publice
Finantele publice sunt indispensabil legate de existenta statului, si de rolul sectorului public in economie, a carui evolutie a fost analizata in subcapitolul anterior. Astfel, ele exprima “relatii sociale, de natura economica care iau nastere in procesul de constituire si utilizare a resurselor financiare publice intre stat, pe de o parte, si membrii societatii pe de alta parte, in vederea satisfacerii nevoilor de interes general a societatii” . Din aceasta definitie se poate extrage cu usurinta rolul finantelor publice, si anume acela de a satisface nevoile de interes general, sau nevoile colective.
Dintr-o simpla analiza a fiintei umane, se poate observa ca omul, pentru a exista, are nevoie de o serie de bunuri pentru a-si acoperi necesitatile. Pot fi identificate nevoi individuale, cum sunt cele legate de locuinta, hrana, imbracaminte, care pot fi satisfacute prin intermediul bunurilor private, procurate prin mecanismele pietei, in cantitatea dorita contra unui pret. Pe langa aceste nevoi individuale omul are si numeroase nevoi colective, sau sociale, ca de exemplu: apararea, ordinea publica, securitate nationala, servicii publice, care sunt satisfacute prin bunuri sau organismele statului. Interventia autoritatilor publice pentru asigurarea nevoilor colective este determinata de incapacitatea sectorului privat de a le oferi, fie din cauza costului prea ridicat al acestora pe care nu si-l poate permite, fie ca este vorba de o activitate neprofitabila, iar initiativa privata este nula in acest sens. Se stie ca scopul oricarei societati private este maximizarea profitului, in timp ce scopul sectorului public este maximizarea bunastarii sociale.
Cea de-a treia categorie de nevoi, se refera la nevoile semi publice, care pot fi satisfacute atat prin intermediul bunurilor publice, cat si prin cel al bunurilor private. Din aceasta categorie fac parte educatia, ocrotirea medicala, protectia sociala, cultura, etc.
Caracteristicile bunurilor publice si private sunt prevazute in tabelul urmator:
Tabelul 1.1: Caracteristici bunuri publice/bunuri private
Bunuri publice |
Bunuri private |
1. satisfac nevoi colective 2. consum indivizibil 3. consum neconcurential 4. consumatorii nu participa direct la finantarea lor 5. asigurate prin organismele statului 6. subordonate scopului de maximizare a bunastarii sociale |
1. satisfac nevoi individuale 2.cantitati limitate, beneficiaza doar cel care achizitioneaza 3. consum concurential 4. acces conditionat de plata pretului 5. procurate prin mecanismele pietei 6. subordonate scopului de maximizare a profitului |
Din definitia initiala, pot fi desprinse si functiile finantelor publice. Academicianul I. Vacarel in lucrarea sa „Finante Publice” a ilustrat doua functii majore ale finantelor publice, si anume: functia de repartitie si functia de control. Insa, in randul specialistilor nu exista o unanimitate de pareri in ceea ce priveste functiile finantelor publice. Unii autori propun si o a treia functie, cea de interventie a statului in economie, insa aceasta functie este continuta de cele doua mai sus mentionate, de aceea nu este necesara definirea ei separat.
In continuare se vor prezenta succint cele doua functii ale finantelor publice.
Functia de repartitie a finantelor publice este formata la randul ei din doua subfunctii, care se concretizeaza in doua etape:
a) etapa de constituire a fondurilor publice. Aceasta etapa are un caracter obiectiv, deoarece statul pentru a-si indeplinii rolul sau si pentru a putea functiona are nevoie de fonduri banesti. Astfel iau nastere o serie de relatii economice intre stat si persoanele fizice si juridice in calitate de contribuabili, in procesul constituirii fondurilor bugetare. Metodele de prelevare a resurselor banesti de la contribuabili iau forma impozitelor, taxelor, contributiilor, chiriilor, etc. Fondurile publice provin in cea mai mare parte din distribuirea PIB, dar si din imprumuturi din strainatate, sau din fonduri externe nerambursabile.
b) cea de-a doua etapa a functiei de repartitie este distribuirea fondurilor publice pe destinatii. Daca prima etapa avea un caracter obiectiv, dat de necesitatea constituirii lor indiferent de oranduirea sociala si de gradul de dezvoltare economica a statului, aceasta etapa a distribuirii are un caracter subiectiv. Acest subiectivism este dat de modul in care partidele politice stabilesc prioritatile nationale, de gradul de dezvoltare economica a tarii.
Principalele destinatii ale resurselor financiare publice sunt: apararea nationala, ordine publica, invatamant, sanatate, cultura, protectie sociala, locuinte, mediu, actiuni economice (infrastructura, industrie, agricultura, turism, etc.), alte actiuni, datorie publica. Insa volumul fondurilor publice atrase de aceste destinatii ca procent din PIB difera de la o tara la alta, si chiar in interiorul aceleiasi tari, la momente diferite. Actiunile socio-culturale sunt prioritare in tarile dezvoltate, pe cand in tarile in curs de dezvoltare au prioritate actiunile economice.
Prin intermediul finantelor publice „se realizeaza o lunga redistribuire a veniturilor intre membrii societatii, in scopul corectarii inegalitatilor dintre indivizi, pentru a asigura conditii demne de viata pentru toti cetatenii” . Nu trebuie trecuta cu vederea importanta stabilirii prioritatilor nationale, spre care vor fi alocate fondurile publice, capacitatea autoritatilor publice de a le intui corect deoarece exista o directa si stransa legatura intre acestea si dezvoltarea economica viitoare a tarii.
Cea de-a doua functie a finantelor publice este functia de control, care doar teoretic este separata de prima, deoarece din punct de vedere practic cele doua functii sunt simultane.
Aceasta functie vizeaza constituirea fondurilor in economie, repartizarea fondurilor pe beneficiari si eficienta utilizarii resurselor financiare. Controlul este realizat prin intermediul organelor de control financiar ale statului: Curtea de Conturi, organe ale Ministerului Economiei si Finantelor, ale ministerelor, Garda Financiara, etc., si asigura combaterea unor acte de indisciplina in utilizarea resurselor financiare ale statului.
Schematic, procesul redistribuirii PIB prin intermediul finantelor publice se reprezinta astfel
Figura 1.1: Procesul redistribuirii PIB prin intermediul finantelor publice
Se poate observa ca prin colectarea resurselor financiare publice, si prin finantarea cheltuielilor publice are loc un proces de redistribuire a veniturilor in societate. Rolul si impactul finantelor publice asupra economiei este major si complex. Statul, prin exercitarea functiei sale, contribuie in mod direct la cresterea economica si la optimizarea gradului de ocupare a fortei de munca, ca principale obiective avute in vedere. Un sistem sanatos al finantelor publice contribuie la stabilitate macroeconomica si sprijina politica monetara in mentinerea unor preturi stabile, creeaza cadrul pentru reducerea impozitelor generate de distorsiuni sau pentru cresterea cheltuielilor publice productive
In acest context, dupa cum se poate observa din figura precedenta, „cheltuielile publice exprima relatii economico-sociale in forma baneasca, care se manifesta intre stat, pe de o parte, si persoane fizice si juridice, pe de alta parte, cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor financiare ale statului in scopul indeplinirii functiilor acestuia ”
Cheltuielile publice concretizeaza cea de-a doua faza a functiei de repartitie a finantelor publice si anume distribuirea fondurilor publice pe destinatii. Prin cheltuieli publice, statul acopera bunurile si serviciile publice considerate prioritate. Serviciile publice au un rol major in dezvoltarea economica si sociala, si pot stimula dezvoltarea societatii.
Nivelul si destinatia cheltuielilor publice au evoluat de-a lungul istoriei in functie de rolul statului in economie, de dimensiunea acceptata a sectorului public, astfel:
in perioada „statului jandarm”, cheltuielile publice erau reduse la minimum, si aveau ca destinatii doar ordinea publica, apararea nationala, politica si relatiile externe, restul functiilor erau lasate la indemana initiativei private;
In perioada „statului bunastarii” optica liberala s-a schimbat, s-a accentuat rolul statului in special in asigurarea bunastarii sociale a cetatenilor si implicit destinatiile cheltuielilor publice s-au extins, pe langa cele traditionale s-au adaugat invatamantul, sanatatea, protectia sociala;
In perioada actuala, a statului focalizat pe asigurarea dezvoltarii economice, sfera cheltuielilor publice inglobeaza in plus fata de cele precedente infrastructura, cheltuieli pentru incurajarea si sustinerea intreprinderilor din diverse sectoare a exporturilor si productia in general.
Cheltuielile publice la nivelul unui stat indeplinesc urmatoarele roluri majore:
influenteaza cererea agregata la nivel national;
sunt folosite ca parghii economice de catre stat, cu rol in stabilizare economica, relansarea economica in perioadele de criza, dezvoltarea economica;
asigura accesul neconditionat al populatiei la bunuri si servicii publice;
au drept scop asigurarea bunastarii sociale, a unui trai mai decent pentru toti membrii societatii.
Cheltuielile publice sunt finantate din resurse financiare publice, constituite din impozite, taxe, contributii; datorie publica, imprumuturi de stat, sau in ultima instanta prin emisiune monetara, actiune ce poate avea efecte devastatoare pentru economie. In sens general, cheltuielile publice sunt formate din cheltuieli curente si de capital. Trebuie sa se faca distinctie intre cheltuieli publice si cheltuieli bugetare, intrucat cele doua notiuni nu sunt sinonime, existand o relatie de la intreg la parte, si anume, cheltuielile bugetare sunt o parte a cheltuielilor publice care se finanteaza din fondurile bugetului de stat, bugetelor locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele institutiilor publice autonome.
Angelescu Coralia, Ciucur Dumitru coord – Economia Romaniei si Uniunea Europeana, cap. 10, autor Iacob Doina - Politica fiscala, principii de politica fiscala din perspectiva curentelor doctrinare, disponibil online https://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=421&idb=.
Angelescu Coralia, Ciucur Dumitru coord – Economia Romaniei si Uniunea Europeana, cap. 10, autor Iacob Doina - Politica fiscala, principii de politica fiscala din perspectiva curentelor doctrinare, disponibil online https://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=421&idb=.
Contact |- ia legatura cu noi -| | |
Adauga document |- pune-ti documente online -| | |
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| | |
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| |
|
|||
|
|||
Analize pe aceeasi tema | |||
| |||
|
|||
|
|||