Structura functionala a administratiei publice

STRUCTURA FUNCTIONALA A ADMINISTRATIEI PUBLICE

1. Consideratii generale

Constructia sistemului administratiei publice este legata, de sarcinile care revin acestui sistem.

De aceea, alaturi de criteriul teritorial, in structura sistemului administratiei publice un rol deosebit are si criteriul functional care ii determina latura functionala. Criteriul functional al structurii sistemului administratiei publice ne arata ce fel de activitate desfasoara diferitele parti componente ale acestui sistem. Din acest punct de vedere, vor constata o demultiplicare a sistemului administratiei publice intr-o varietate de forme organizatorice prin care se realizeaza administratia publica ca activitate prin care se organizeaza executarea si se executa legea ca expresie a interesului general al colectivitatii sociale organizat in stat. Aceasta demultiplicare in structura functionala a sistemului administratiei publice are un aspect calitativ si unul cantitativ. Aspectul cantitativ ne arata numarul organelor care compun sistemul administratiei publice, cel calitativ, ne arata natura activitatilor pe care aceste organe o desfasoara intr-un domeniu sau altul de activitate. Astfel se contureaza, din punct de vedere juridic, notiunea de organ al administratiei publice care indeplineste activitatea de organizare a executarii si de executare a legii potrivit unei competente materiale.

Organele administratiei publice sunt constituite, in cadrul sistemului administratiei publice, in vederea realizarii unor sarcini cu caracter general de organizare si conducere printr-o activitate dispozitiva, actele sunt create in vederea realizarii unor sarcini de prestatie, ca servicii publice. Diversitatea sarcinilor ape care le realizeaza aceste organe din punct de vedere functional determina si varietatea formelor de organizare. Astfel, unele sunt organizate sub forma ministerelor, a unor agentii, secretariate de stat, a primariilor si prefecturilor, s.a. Altele, in special cele care indeplinesc sarcini de prestatie economica sau social-culturala, sunt organizate in regii autonome societati comerciale, ca institutii social-culturale care poarta diverse denumiri (universitati, licee, spitale, teatre, biblioteci etc.).

2. Constructia sistemului administratiei publice dupa criteriul functional

Structura functionala a sistemului administratiei publice, este inseparabil legata de structura teritoriala a acestuia, deoarece, existenta acestui sistem este de neconceput fara o implantare teritoriala si o functionalitate care sa-i asigure finalitatea, care se exprima in sarcinile ce revin sistemului administratiei publice.

Cateva probleme care se pun in legatura cu aspectul functional al sistemului administratiei publice.

Prima, este aceea de a sti ce determina dimensiunile sistemului administratiei publice. Din cele aratate rezulta legatura indestructibila dintre sarcinile care revin sistemului administratiei publice si componentele sistemului (cantitativ si calitativ). Cu cat sunt mai numeroase si mai complexe sarcinile administratiei publice cu atat este mai amplu si diversificat sistemul acestei administratii. Dar la aceeasi masa de sarcini pot exista mai putine organe ale administratiei publice si in functie de felul in care sunt concepute aceste sarcini de forurile care au competenta  in ceea ce priveste organizarea administratiei publice. In primul rand organele puterii politice, respectiv puterea legiuitoare si puterea executiva – care apreciaza utilitatea unor organe sau altele din punct de vedere al interesului general, care este un interes public. In aceasta privinta trebuie subliniat ca nu este neaparat necesara existenta unor organe specializate pentru fiecare tip de sarcini care revin administratiei publice, sau neaparat sa fie creat un organ special cand se iveste o sarcina noua pentru administratia publica. Mai multe sarcini care revin administratiei publice pot fi realizate de un singur organ, iar aparitia unor sarcini noi pot fi realizate cu organe deja existente in sistemul administratiei publice. Din acest punct de vedere se impune o rationalizare a structurii sistemului administratiei publice atat din punct de vedere functional cat si teritorial. Principiile unei astfel de rationalitati sunt oferite de stiinta administratiei in tehnologia de organizare metodica.

Document online: Pozitia geopolitica a Romaniei Eseu: Principalii factori de risc si amenintare la adresa stabilitatii si pacii

O alta problema este aceea a constructiei sistemului administratiei publice pe principiul autonomiei functionale. Potrivit acestui principiu partile componente ale sistemului administratiei publice trebuie sa dispuna de autonomie in functionalitatea lor, determinandu-li-se atributiile si compartimentele lor organizatorice. Prin componente organizatorice avem in vedere personalul, mijloacele materiale si cele financiare, competenta, personalitatea juridica si organizarea controlului.

Prin aceste elemente se exprima autonomia functionala a unei parti componente a sistemului administratiei publice, asigurandu-se functionalitatea rationala a componentei respective (organul) si pe cale de consecinta a sistemului administratiei publice in ansamblu, prin integrarea armonioasa a fiecarui organ a administratiei publice in totalitatea acestor organe.

Deci, ca o concluzie la aceasta problema, mentionam ca prin structura functionala a administratiei publice intelegem diviziunea sau indiviziunea sarcinilor administratiei publice sau distribuirea diferitelor sarcini care revin administratiei intre organe distincte.

Problema structurii functionale a administratiei publice se pune atat pe plan central cat si pe plan local, dupa cum vom vedea in continuare.

3. Structura functionala la nivelul administratiei centrale

Aceasta problema prezinta importanta pentru faptul ca ministerelor si celorlalte organe centrale ale administratiei publice le revine sarcina realizarii prevederilor in diferite domenii sau ramuri de activitate. Acestora li se subordoneaza diferite institutii, intreprinderi cu ajutorul carora sunt indeplinite sarcinile administratiei in domeniile sau ramurile de activitate respective.

De felul in care se structureaza administratia ministeriala depinde in mare masura eficienta intregii administratii publice deoarece ministerele sunt principalele organe directoare carora li se subordoneaza diferite organe, institutii si intreprinderi de stat prin care se infaptuiesc sarcinile administratiei. Numarul ministerelor este in corelatie directa cu masa de servicii pe care le are de indeplinit administratia publica. Desigur, este de dorit ca administratia publica sa cuprinda un numar cat mai mic de prea mare pe venitul national. Dar un numar restrans de ministere ridica dificultati care fac administratia de stat ineficienta.

Impartirea sarcinilor pe diferite ministere fragmenteaza structura administratiei publice ori, actiunea administratiei trebuie sa aiba o unitate. De aceea este necesara o subordonare a tuturor ministerelor unei autoritati supreme. In aceasta privinta exista mai multe posibilitati practicate de diferite administratii. Poate exista un organ personal, primul ministru, caruia i se subordoneaza ministrii si pe care trebuie sa-l consulte inainte de a lua vreo masura. Este apoi regimul prezidential in care presedintele statului este seful administratiei (executivului) si deci, autoritatea suprema pentru toti ministri.

In prezent in Romania se pune problema competentei si a promovarii numai pe baza competentei functionarilor administratiei de stat.

4. Structura functionala la nivelul administratiei locale

Sarcinile deosebit de complexe ale administratiei publice care constau in prescriptiuni si prestatiuni nu pot fi realizate numai prin administratiile ministeriale. Aceste sarcini se realizeaza printr-un mare numar de institutii si intreprinderi de interes republican si prin organe locale ale administratiei publice, precum si prin institutii si intreprinderi de interes local. Institutiile si intreprinderile de stat de interes republican sunt create in scopul realizarii unor prescriptiuni. Din acest punct de vedere, ele au sarcini mult mai simple si limitate si din aceasta cauza sunt mai omogene si mai specializate decat cele ale administratiei ministeriale. Asa de exemplu, sarcinile unei universitati sunt mai simple si mai omogen specializate decat acelea pe care le are Ministerul Invatamantului. De aici si necesitatea autonomiei depline universitare. Aceste organe ale administratiei publice au un statut juridic care le fac sa se deosebeasca de administratia ministeriala. Au personalitate juridica distincta de aceea a ministerelor si o competenta proprie care le ingaduie sa faca acte juridice. Ele dispun si de o anumita autonomie de actiune in domeniul in care sunt specializate. Trebuie precizat insa ca ele nu pot fi independente de administratia ministeriala ci, se subordoneaza ministerelor, care au drepturi multiple de control asupra activitatilor acestor administratii neministeriale, mai ales asupra deciziilor lor.

In ceea ce priveste administratia locala, aceasta se poate prezenta, din punct de vedere functional, intr-o unitate sau diversitate de organe. De exemplu, la comune, primaria realizeaza sarcinile administratiei locale.

Autonomia functionala a organelor administratiei publice se axeaza pe structura functionala a administratiei si implica stabilirea unei competente rationale pentru fiecare parte componenta a sistemului de organe ale administratiei publice, astfel incat sa asigure perfecta functionalitate a partilor si a ansamblului sistemului organelor administratiei publice.