Conditiile actiunii in contencios administrativ

CONDITIILE ACTIUNII IN CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Conditiile care trebuie indeplinite pentru a putea fi introdusa o actiune in contencios administrativ sunt urmatoarele:

1) - o conditie ce priveste calitatea reclamantului;

2) - prin actul administrativ sa fie vatamat un drept sau un interes recunoscut de lege;

3) - conditia ca vatamarea dreptului sa fie urmarea unui act administrativ sau a refuzului unei autoritati administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege sau in termenul prevazut de lege.

4) - conditia indeplinirii procedurii administrative prealabile ;

5) - introducerea actiunii in termen de 30 de zile;

6) - actul administrativ sa nu fie emis anterior intrarii in vigoare a legii.

Reglementarile in vigoare care stabilesc aceste conditii sunt: art. 52 din Constitutia Romaniei din 21 noiembrie 1991, republicata in 2003[1] si Legea 554/2004.

1. Calitatea reclamantului

1.1. Reglementarea calitatii reclamantului in vechea Lege a contenciosului administrativ nr. 29/1990

Calitatea ceruta de vechea Lege a contenciosului administrativ nr. 29/1990 era aceea de persoana fizica sau juridica. Folosirea de catre legiuitorul din 1990 a acestei formule a fost o inovatie fata de reglementarile anterioare in materie. Astfel, legea 1/1967, sub inspiratia Constitutiei din 1923 si a Legii contenciosului administrativ din 1925, folosea o formula generala pentru a desemna reclamantul in actiunea de contencios administrativ, adica termenul “cel vatamat”[2].

Formula generica din vechea reglementare oferea posibilitatea oricui de a se plange in justitie, indiferent de calitatea pe care o are ca subiect de drept in raporturile cu o autoritate administrativa. Calitatea procedurala este subintelesa ca o conditie necesara pentru folosirea actiunii in contencios administrativ.

Fiind vorba de un recurs jurisdictional[3] se intelege de la sine ca reclamantul, pentru a putea intenta un recurs trebuia sa aiba capacitatea generala de a putea sta in justitie, capacitate reglementata de dispozitiile dreptului comun, privitoare la capacitatea persoanelor fizice sau juridice, cum este Codul civil, Codul de procedura civila, Codul comercial, etc.

Doctrina de la acea vreme sesiza tot doua categorii de persoane: persoanele fizice si persoanele juridice. Legea contenciosului administrativ din 1925 intrebuinta o formula larga, cand declara ca “oricine se pretinde vatamat in drepturile sale”, poate recurge la instantele determinate de lege, intelegand, fara indoiala, prin termenul oricine, toate persoanele fizice sau juridice, fara nici o distinctie in calitatea lor de subiecte titulare de drepturi si indatoriri.[4] Singura conditie care se cerea pentru persoanele juridice era sa aiba o existenta legala.

Calitatea reclamantului in actiunea de contencios administrativ, conform Legii 29/1990, de persoana fizica sau juridica, era determinata de situarea sa ca administrat, ca particular, in raportul juridic in care se afla cu autoritatea administrativa.

Referitor la persoanele fizice, aceasta calitate de reclamant o puteau  avea, in afara particularilor, chiar si functionarii acestor autoritati administrative, atunci cand se aducea atingere drepturilor pe care le au, prin acte administrative emise de autoritatile administrative carora le apartineau respectivii functionari.

In ceea ce priveste persoanele juridice Legea 29/1990 deschidea  posibilitatea actiunii in contencios administrativ pentru organele administratiei publice cu situatie autonoma in sistemul organelor administratiei publice. In comparatie Legea 1/1967, prin art. 14 alin. d, elimina categoric aceasta posibilitate, aratand ca nu se putea constitui ca reclamant impotriva unui act administrativ un organ de stat.

Cu privire la calitatea reclamantului in actiunea in contencios administrativ, potrivit Legii 29/1990, se ridica problema exercitarii acestei actiuni de catre prefect, impotriva actelor administrative emise de organele si judetene ale administratiei publice. In acest sens, Legea 215/2001 a administratiei publice locale, prevede in art. 135(1) urmatoarele : “Ca urmare a exercitarii controlului asupra legalitatii actelor adoptate sau emise de organele locale ori judetene, precum si de presedintele consiliului judetean, prefectul poate ataca in fata instantei de contencios administrativ aceste acte in termen de 30 de zile de la comunicare, daca le considera ilegale, dupa indeplinirea procedurii prevazute la art. 50 (2), cu exceptia celor de gestiune curenta . “. Procedura prevazuta la art. 50(2) se refera la faptul ca aducerea la cunostinta publica a hotararilor cu caracter normativ se face in termen de 5 zile de la data comunicarii oficiale catre prefect.

La acel moment a aparut in doctrina problema dreptului prefectului de a folosi actiunea in contencios administrativ pentru a ataca actele organelor administratiei publice locale. Interesa la acel moment justificarea interventiei prefectului in actiunea in contencios administrativ, in sensul identificarii calitatii in care acesta putea introduce actiunea in contencios, deoarece se spunea ca nu o poate face nici ca persoana fizica, nici ca persoana juridica.

Discutiile doctrinare de la acea vreme erau urmatoarele:

daca se incerca sa se explice aceasta interventie a prefectului, in calitate de persoana fizica, rationamentul logic nu ajuta deoarece, lui nu i se vatama nici un drept, pentru ca natura raporturilor juridice stabilite intre el si administratia publica locala, prin functia pe care o ocupa, nu privesc drepturile subiective ale lui ca si cetatean, ci se limiteaza strict la niste raporturi de supra-veghere a respectarii legalitatii in activitatea organelor care compun administratia publica locala;

ca persoana juridica, nici nu se punea problema, chiar daca se putea spune ca prefectul reprezinta institutia prefecturii, ca persoana juridica, dar  prefectura este un organ al statului, subordonat Guvernului.

Aceasta situatie juridica sui generis o putem explica, si este valabila si in ce priveste abordarea data de noua Lege a contenciosului administrativ 554/2004,  prin prisma pozitiei pe care o are prefectul si anume:

prefectul este reprezentantul Guvernului in teritoriu, fapt pentru care se subordoneaza acestuia si obiectivul pe care l-a avut legiuitorul in momentul in care a reglementat activitatea administratiei publice locale, pe baza principiul autonomiei, a fost ca puterea executiva sa aiba posibilitatea sa supravegheze totusi modul in care se respecta legea si la nivelul administratiilor locale, fapt pentru care l-a delegat pe acesta, ca autoritate tutelara, pentru realizarea acestei supravegheri;

prefectul, dupa cum am amintit mai sus, exercita un control de tutela administrativa asupra administratiei publice locale, in sensul ca aceasta din urma nu se subordoneaza ierarhic acestuia, dar acesta isi realizeaza functia de supraveghere a legalitatii prin intermediul justitiei, singura posibilitate de control care nu afecteaza principiul autonomiei locale.

In urma prezentarii raporturilor juridice in care se afla prefectul putem trage concluzia ca prefectului nu i se putea da dreptul sa controleze direct legalitatea actelor administrative emise de organele administratiei publice locale, deoarece nu ar mai fi functionat principiul autonomiei locale si se trecea la centralism, si singura posibilitate pe care legiuitorul a avut-o a fost aceea de a alipi langa subiectii de drept generali care au calitatea de a introduce actiune in contencios administrativ – persoane fizice si persoane juridice – si acest subiect de drept impropriu, respectiv prefectul, chiar daca nu intruneste conditia vatamarii unui drept personal. 

1.2. Reglementarea calitatii reclamantului in noua Lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004

Noile reglementari in materia contenciosului administrativ instituite prin Legea 554/2004 dau o alta perspectiva contenciosului administrativ roman, transformandu-l dintr-un instrument ce avea ca scop principal protectia drepturilor cetatenilor impotriva eventualelor abuzuri ale administratiei intr-un instrument de control mai larg asupra legalitatii mai multor organisme cu atributii de realizare a interesului general.

Astfel, conform art. 1 din Lege, orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim se poate adresa instantei de contencios competente.

In art. 2, alin. 1, lit. a) din Lege, este definita persoana vatamata ca fiind „ orice persoana fizica sau juridica ori grup de peroane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vatamate prin acte administrative”. Mai mult, aceste dispozitii legale asimileaza persoanei vatamate si organismele sociale care invoca vatamarea unui interes public prin actul administrativ atacat. Din acest punct de vedere Legea 554/2004 este net superioara vechii Legi a contenciosului administrativ nr. 29/1990 deoarece da definitii legale anumitor termeni, fapt ce ajuta la o mai buna si uniforma aplicare a legii.

Alt element de noutate este acela ca se da posibilitatea folosirii actiunii in contencios administrativ mai multor categorii de subiecti de drept, dupa cum urmeaza:

a) - se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept Aceasta reglementare da posibilitatea contestarii unor acte administrative care, chiar daca nu sunt adresate, subiectului ce le contesta produc efecte juridice care-i vatama drepturile sau interesele legale.

b) - Avocatul Poporului, ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale organice, in baza unei sesizari a unei persoane fizice, daca apreciaza ca ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritatii administrative nu poate fi inlaturat decat prin justitie, poate sesiza instanta competenta de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate

c) - Ministerul Public, atunci cand, in urma exercitarii atributiilor prevazute de legea sa organica, apreciaza ca incalcarea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime a persoanelor se datoreaza existentei unor acte administrative unilaterale emise cu exces de putere publica, va sesiza instanta de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vatamate. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate;

d)       - cand Ministerul Public apreciaza ca, prin excesul de putere, concretizat in emiterea unui act administrativ normativ, se vatama un interes public, va sesiza instanta de contencios administrativ competenta de la sediul autoritatii publice emitente; In aceasta situatie, instanta, din oficiu sau la cerere, poate introduce in cauza organismele cu personalitate juridica interesate.Prin organisme sociale interesate legea intelege structuri neguvernamentale, sindicate, asociatii, fundatii si alte asemenea, care au ca obiect de activitate protectia drepturilor diferitelor categorii de cetateni sau, dupa caz, buna functionare a serviciilor publice administrative.

Document online: Pozitia geopolitica a Romaniei Eseu: Principalii factori de risc si amenintare la adresa stabilitatii si pacii

e)       - autoritatea publica emitenta a unui act administrativ nelegal poate sa solicite instantei constatarea nulitatii acestuia, in situatia in care actul nu mai poate fi revocat, intrucat a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice. In cazul admiterii actiunii, instanta se va pronunta, la cerere, si asupra legalitatii actelor civile incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor civile produse;

f)        - persoana vatamata in drepturile sale sau in interesele sale legitime, prin ordonante sau dispozitii din ordonante ale Guvernului neconstitutionale, se poate adresa instantei de contencios administrativ, in conditiile Legii 554/2004;

g)       - in conditiile acestei legi, actiunile in contencios administrativ pot fi introduse de prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si de orice persoana de drept public vatamata intr-un drept al sau, dupa caz, cand s-a vatamat un interes legitim. Prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, actele emise de autoritatile administratiei publice locale, daca le considera nelegale. Agentia Nationala a Functionarilor Publici poate ataca in fata instantei de contencios administrativ actele autoritatilor publice centrale si locale prin care se incalca legislatia privind functia publica.

Legea 554/2004 impune obligativitatea participarii in instanta a reprezentantului ministerului public.

Aceste noi reglementari au darul de a dinamiza procedura de judecare a litigiilor de formeaza contenciosul administrativ, angrenand in acest proces si alte organe ale statului cu atributii directe in aplicarea legii.

2. Conditia vatamarii unui drept sau unui interes legitim 

Aceasta este alta conditie pe care o instituie Legea nr. 554/2004, care leaga folosirea actiunii in contencios administrativ de vatamarea drepturilor sau intereselor recunoscute de lege pe care le pretind persoanele fizice sau juridice. Prin comparatie vechea Lege a contenciosului administrativ nr. 29/1990 stabilea numai conditia vatamarii unui drept nu si a unui interes legitim.

Pentru folosirea actiunii in contencios administrativ, reclamantul trebuie sa fie beneficiarul unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, pe care legea il recunoaste si pe care autoritatea administrativa parata are obligatia sa-l  respecte si, eventual, sa-l realizeze in favoarea reclamantului.

In ce priveste aceasta conditie a dreptului vatamat, in afara de sursa acestui drept, se mai pune problema structurii lui.

Analizand din punct de vedere istoric aceasta problema, jurisprudenta formata in aplicarea Legii contenciosului administrativ din 1925, a dat o inter-pretare mai larga conceptului de drept vatamat, intelegand prin aceasta nu numai un drept propriu-zis, ci si: “un interes direct si personal al celui care reclama protectia legii . ” sau chiar: “un drept supus unei conditii sau chiar si un drept eventual”. Aceasta interpretare era acceptata de doctrina ca fiind propice protejarii celor administrati contra eventualelor abuzuri ale autoritatilor administrative, fara a se merge pana la confuzia intre drept si interesele directe si personale ale reclaman-tului, ca in sistemului contenciosului administrativ francez. 

Inaintea aparitiei Legii 554/2004, Jurisprudenta Curtii Supreme – Sectia de Contencios Administrativ a retinut in privinta structurii dreptului vatamat ca, pentru a introduce o actiune in contencios administrativ, este necesara vatamarea unui drept si nu a unei simple vocatiuni. [6] Jurisprudenta nu a extins posibilitatea ca sa poata fi contestata si prejudicierea unui interes legitim.

Aceasta problema s-a rezolvat prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care include si posibilitatea contestarii unui act administrativ care lezeaza un interes legal.

Aceasta lege defineste termenul de drept vatamat, interes legitim privat si interes legitim public, astfel:

Prin drept vatamat se are in vedere orice drept fundamental prevazut de Constitutie sau de lege .

Prin interes legitim privat se intelege posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat.

Prin interes legitim public se intelege posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept fundamental care se exercita in colectiv ori, dupa caz, in considerarea apararii unui interes public.

3. Conditia vatamarii unui drept sau interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri

Conform art. 1, alin. 1 din Legea 554/2004, vatamarea dreptului sau interesului legitim trebuie sa se faca de catre o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri.

Conform acestei conditii vatamarea trebuie sa se faca, in primul rand, de catre o autoritate publica. Tot Legea contenciosului administrativ este aceea care stabileste, in art. 2, alin. 1. lit. b), un inteles legal acestui termen. Astfel, prin autoritate publica, in sensul legii, se intelege orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autoritatilor publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public.

Vatamarea dreptului trebuie sa se faca :

printr-un act administrativ;

prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri;

refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim sau

prin faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal.

3.1. Notiunea actului administrativ in sensul Legii 554/2004

Interesant de analizat este sensul pe care il da Legea 554/2004 notiunii de act administrativ. In art. 2, alin. 1, lit. c), din Lege, este considerat act administrativ  actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice.

Inainte de aparitia acestei legi s-au purtat diferite discutii legate de posibilitatea atacarii in contencios administrativ atat a actelor administrative cu caracter individual cat si a celor cu caracter normativ, deoarece Legea 29/1990 nu facea nici o distinctie.

Intr-o opinie (cea doctrinara) o astfel de conditie era satisfacuta numai in cazul in care intervenea un act administrativ individual, pentru ca numai un astfel de act poate vatama un drept care apartine unei persoane fizice sau juridice. Un act administrativ cu caracter normativ nu poate produce o astfel de vatamare in mod direct, trebuie sa vina un act individual care sa-l aplice pe cel normativ.

In alta opinie (cea jurisprudentiala) puteau fi atacate atat actele administrative individuale, cat si cele normative, deoarece Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 folosea termenul de “act administrativ”, fara sa faca distinctie intre cel individual si cel normativ, pe principiul unde lege nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem[7].

Aceste doua opinii abordeaza din perspective diferite problema. Opinia doctrinara are la baza argumentul ca un act administrativ normativ nu vatama direct un act normativ si deci actiunea ar fi inadmisibila, dar totusi exista posibilitatea, ca in speta de mai jos, sa se produca o vatamare a unui drept subiectiv, in mod indirect. Opinia jurisprudentiala are la baza principiile de interpretare a normelor juridice.

Trebuie sa observam totusi ca jurisprudenta mai veche aplica solutia data de doctrina, respectiv aceea a inadmisibilitatii actiunii in contencios administrativ pentru actele administrative cu caracter normativ[8].

Trecand mai departe putem observa ca Legea 29/1990 cuprindea numai partial contenciosul administrativ, ocupandu-se numai de litigiile in care erau implicate doar actele administrative nu si alte acte juridice, cum ar fi de exemplu contractele administrative si actele de gestiune.[9]

Noua lege a contenciosului administrativ asimileaza actului administrativ, in materia contenciosului administrativ, si contractele incheiate intre autoritatile publice care au ca obiect:

punerea in valoare a bunurilor proprietate publica;

executarea lucrarilor de interes public;

prestarea serviciilor publice;

achizitiile publice.

De asemenea, legea asimileaza actelor administrative si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal.

Vatamarea drepturilor reclamantului poate sa provina si din manifestarea negativa a vointei juridice a respectivelor subiecte de drept. Suntem in fata relei vointe a celor care organizeaza executarea legii si care constituie tot o manifestare de vointa juridica din partea autoritatilor publice.

Legea 554/2004 defineste ce se intelege prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri precum si ce se intelege prin refuzul nejustificat de a solutiona o cerere, astfel:

nesolutionarea in termenul legal a unei cereri reprezinta faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul de 30 de zile de la data inregistrarii cererii, daca prin lege nu se prevede un alt termen;

refuzul nejustificat de a solutiona o cerere reprezinta exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea. Prin exces de putere legea intelegand exercitarea dreptului de apreciere, apartinand autoritatilor administratiei publice, prin incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prevazute de Constitutie sau de lege.

Necesitatea instituirii posibilitatii de a ataca refuzul nejustificat al satisfacerii unei pretentii juridice referitoare la un drept recunoscut de leg rezulta din aplicarea principiul legalitatii activitatii administratiei publice si din particularitatile capacitatii juridice pe care o au subiectele de drept administrativ in exercitarea competentei, respectiv obligativitatea exercitarii acestei competente.

Principiul legalitatii in exercitarea competentei unei autoritati administrative inseamna dreptul si obligatia acesteia de a interveni prin manifestarea vointei sale juridice si de a satisface astfel pretentiile juridice intemeiate pe valorificarea unor drepturi conferite diferitelor subiecte de drept, persoane fizice sau juridice.

3.2. Problema operatiunilor administrative

Conditia ceruta de Legea nr. 554/2004 pentru a folosi actiunea in contencios administrativ este ca vatamarea dreptului sa se faca printr-o manifestare de vointa juridica, exprimata intr-un act administrativ, care sa vatame un drept sau un interes recunoscut de lege care apartine unei persoane juridice sau fizice.

Per a contrario nu vor putea face obiectul actiunilor in contencios administrativ simplele fapte materiale sau operatiunile administrative care nu produc prin ele insele efecte juridice, acestea putand fi contestate numai prin contestarea actului administrativ la a carui emitere au contribuit.

Cu privire la operatiunile administrative interesul distinctiei fata de actele administrative este deosebit de important pentru ca multe din acestea prezinta aspecte care dau posibilitatea considerarii lor ca acte administrative.

Aceste operatiuni se realizeaza in cadrul activitatii administratiei publice, pe baza si in executarea legii, si de aceea produc efecte juridice dar nu prin ele insele ci prin efectul normelor juridice care le reglementeaza.

De exemplu, avizele care au aparenta unor acte juridice, dar efectele juridice pe care acestea le produc se datoreaza normelor juridice care le reglementeaza si nu cuprind o vointa juridica proprie a unei autoritati publice de natura a forma o situatie juridica noua, cum se intampla in cazul actelor administrative [10].

Legatura care se face intre actele administrative si operatiunile materiale se face datorita formei scrise pe care o au si a invocarii competentei autorilor lor, a semnaturilor si stampilelor, precum si a altor aspecte de forma pe care le regasim la ambele categorii.

Operatiunile administrative pot fi verificate sub aspectul legalitatii lor numai in legatura cu actul administrativ care face obiectul actiunii in justitie.

4. Conditia indeplinirii procedurii administrative prealabile

In Capitolul II din Legea 554/2004 este reglementata procedura de solutionare a cererilor in contenciosul administrativ, care incepe cu etapa procedurii prealabile.

Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Plangerea se poate adresa in egala masura organului ierarhic superior daca acesta exista.

Aceasta procedura se aplica si in ipoteza in care legea speciala prevede o procedura administrativ-jurisdictionala, iar partea nu a optat pentru aceasta.

Este indreptatita sa introduca plangere prealabila si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul in care a luat la cunostinta, pe orice cale, de existenta acestuia, in termen de 6 luni.

Plangerea prealabila formulata trebuie solutionata in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii.

In cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau a celor care privesc cererile celor vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante, precum si in cazul actelor administrativ-jurisdictionale nu este obligatorie procedura prealabila.

Plangerea prealabila in cazul actiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificatia concilierii in cazul litigiilor comerciale, dispozitiile din Codul de procedura civila fiind aplicabile corespunzator.

Plangerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul de 30 de zile, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie.

5. Introducerea actiunii in termen 

Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual sau recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termende 6 luni de la:

- data primirii raspunsului la plangerea prealabila sau, dupa caz, data comunicarii refuzului, considerat nejustificat, de solutionare a cererii;

data expirarii termenului legal de solutionare a cererii, fara a depasi un an;

data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii de conciliere, in cazul contractelor administrative.

Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusa si peste termenul de 6 luni, dar nu mai tarziu de un an de la data emiterii actului.

In cazul actiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agentia Nationala a Functionarilor Publici, termenul curge de la data cand s-a cunoscut existenta actului nelegal. Actiunile pot fi introduse in acest caz si peste 6 luni, dar nu mai tarziu de un an.

Ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se considera a fi neconstitutionale, precum si actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricand.

Termenul de 6 luni este termen de prescriptie iar termenul de un an este termen de decadere.