Comunitatea Europeana intre 1958 si 1969 - tratatul de la Maastricht, tratatul de la Nisa

EVOLUTIA COMUNITATILOR EUROPENE

1. Unificarea institutionala

Pentru ca existenta unor institutii paralele nu este eficienta, statele fondatoare ale Comunitatii iau masuri pentru unificarea institutionala. Cum am constatat deja, primul pas a fost facut prin Conventia de la Roma, incheiata la 25 martie 1957, odata cu tratatele constitutive.

Urmeaza Tratatul de la Bruxelles din aprilie 1965, in vigoare de la 1 iulie 1967, prin care se decide fuziunea institutiilor comunitare. Cele trei Consilii de Ministri sunt inlocuite cu un Consiliu unic, iar cele doua Comisii si Inalta Autoritate, cu o Comisie unica. Incepe sa functioneze o singura administratie, iar bugetul de functionare al Comunitatilor e unic.

De retinut: tratatele raman separate din punct de vedere juridic, la fel si Comunitatile. Prin urmare, atributiile institutiilor comunitare difera in functie de domeniul in care ele actioneaza. De exemplu, pana la iesirea din vigoare a TCECO, la solutionarea unei chestiuni de industrie siderurgica, Comisia dispunea de competentele extinse ale fostei Inaltei Autoritati. Analog, intr-o problema de energie atomica (lucru valabil si in prezent), Comisia aplica totdeauna TEuratom.

2. Comunitatea Europeana intre 1958 si 1969. Criza scaunului gol

Comunitatea obtine mari succese economice. In plus, uniunea vamala se realizeaza in 1968, cu un an si jumatate mai devreme decat s-a stabilit prin TCEE.

Pe de alta parte, prezenta generalului de Gaulle in fruntea Frantei blocheaza orice evolutie spre o integrare politica. De aceasta personalitate se leaga primele doua mari crize din viata Comunitatii: a) respingerea candidaturii britanice si b) criza scaunului gol.

In 1963, Franta respinge candidatura la Comunitatile Europene a Marii Britanii, fara a se consulta in prealabil cu celelalte state membre.

Urmarind, pe de o parte, sa impiedice generalizarea votului cu majoritate calificata, prevazuta de TCEE incepand cu 1 ianuarie 1966 si, pe de alta parte, sa limiteze puterile Comisiei, Franta decide la 30 iunie 1965 sa-si retraga reprezentantii din institutiile comunitare de tip interguvernamental, de unde si numele sub care a ramas cunoscuta aceasta situatie (criza scaunului gol).

Criza ia sfarsit prin Compromisul de la Luxemburg din 29 ianuarie 1966. Prin acest act, se accepta ca, atunci cand un stat invoca interesele sale vitale intr-o chestiune supusa votului majoritar, statele sa se angajeze sa intreprinda toate eforturile pentru ajungerea la un acord unanim. Persista insa dezacordul in ce priveste consecintele neatingerii acordului.

Partenerii Frantei sustin ca se va trece la votul majoritar, dar Franta considera ca decizia nu mai poate fi luata. Cu alte cuvinte, statul francez sustine crearea unui drept de veto impotriva literei si spiritului tratatelor constitutive. Consecinta este ca, cel putin pana la revizuirea tratatelor prin Actul Unic European, intrat in vigoare la 1 iulie 1987, se impune de facto votul in unanimitate, in dauna votului cu majoritate calificata. Practic, Aranjamentul de la Luxemburg a contribuit la ingreunarea procesului de decizie in cadrul Comunitatii Europene, prin crearea unei „cutume” de a cauta in toate cazurile consensul, chiar si atunci cand tratatele  dispun ca deciziile se iau cu majoritate calificata.

3. Evolutia Comunitatii dupa 1969

Demisia generalului de Gaulle deblocheaza evolutia Comunitatii Europene.

La Comunitatea Europeana adera noi membri: in 1973, Marea Britanie, Danemarca si Irlanda, in 1981, Grecia, in 1986 adera Spania si Portugalia.

Pe plan institutional, in 1974 se decide intalnirea sefilor de stat sau de guvern ai statelor membre, sub numele de Consiliul European, iar din 1979, Parlamentul European va fi ales prin vot universal direct.

In cateva randuri, este subliniata necesitatea reformarii Comunitatii (mentionam raportul prim ministrului belgian Leo Tindemans (1976), raportul „Celor Trei Intelepti” (octombrie 1979), proiectul de „Act European” al ministrilor de externe german Genscher si Colombo (1981), precum si proiectul de Tratat privind Uniunea Europeana adoptat de Parlamentul European in februarie 1984, inspirat de marele militant federalist Altiero Spinelli, la acea data europarlamentar). Expertii arata ca, pe masura ce Comunitatea se extinde, luarea deciziilor in unanimitate nu mai poate da rezultate. In alta ordine de idei, pentru a se realiza efectiv libertatea de circulatie ceruta de piata comuna, sunt necesare masuri mai delicate, cum ar fi eliminarea obstacolelor netarifare. Acestea constau in diferentele dintre regimurile fiscale, ca si cele dintre normele tehnice, sanitare s.a.m.d., la care sunt supuse marfurile.

4. Actul Unic European (AUE)

In iunie 1985, Comisia da publicitatii Cartea alba, ce cuprinde un program legislativ pentru suprimarea obstacolelor din calea liberei circulatii, in vederea realizarii pietei interioare, un spatiu fara frontiere (actul prevede circa 300 de masuri, cu termenul de adoptare la 31 decembrie 1992). Consiliul European de la Milano din iunie 1985 aproba Cartea alba si masurile de reforma a tratatelor, necesare pentru functionarea Comunitatii.

AUE este semnat in februarie 1986 si intra in vigoare la 1 iulie 1987. AUE reformeaza simultan cele trei tratate constitutive, creand cadrul pentru realizarea pietei interioare (pietei unice). Astfel, in domeniile ce tin de piata interioara, Consiliul va decide cu majoritate calificata. Creste rolul Parlamentului in procesul legislativ, prin introducerea procedurilor de cooperare si de aviz conform. AUE consacra oficial si denumirea de Parlament European. Pe de alta parte, se recunoaste formal existenta Consiliului European. De asemenea, pentru a descongestiona activitatea Curtii de Justitie, este prevazuta crearea Tribunalului de Prima Instanta (TPI). Acesta, infiintat printr-o decizie a Consiliului din 1988, nu este considerat o noua institutie, pentru ca TPI isi desfasoara activitatea pe langa CJ.

5. Crearea Uniunii Europene prin Tratatul de la Maastricht

Tratatul  de  instituire  a  Uniunii  Europene este semnat la Maastricht in 7 februarie 1992 si intra in vigoare la 1 noiembrie 1993, fiind ratificat cu dificultati de state.

Lucrare: Scoala geopolitica romaneasca Referat: Organizarea Tribunalul de Prima Instanta

Structura sa tehnica e complicata, pentru ca articolele sunt marcate atat cu cifre, cat si cu litere. Textul e insotit de 17 protocoale inserate in Actul final si de 33 de declaratii, semn al numeroaselor compromisuri intre diversele interese nationale.

- Titlul I cuprinde dispozitii comune referitoare la trasaturile si obiectivele UE;

- Titlul II modifica TCEE, transformand Comunitatea Economica Europeana (CEE) in Comunitatea Europeana (CE);

- Titlul III aduce modificari TCECO;

- Titlul IV modifica TEuratom;

- Titlul V contine dispozitii privind politica externa si de securitate comuna (PESC);

- Titlul VI este consacrat cooperarii in materie de justitie si afaceri interne (JAI).

- Titlul VII cuprinde dispozitii finale.

De la 1 noiembrie 1993 (intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht) pana la 23 iulie 2002 (iesirea din vigoare a TCECO), vom avea patru tratate constitutive: TUE, TCE, TCECO si Euratom.

Tratatul de la Maastricht creeaza Uniunea Europeana, o structura eterogena, construita pe trei fundamente sau piloni.

Primul  pilon cuprinde cele trei Comunitati (CECO, CE si Euratom). Schimbarea denumirii CEE in CE arata ca s-a depasit stadiul de Europa a negustorilor, prin extinderea in alte sfere: educatie, cultura, sanatate, mediu etc. Pe langa pilonul comunitar, s-au introdus doi piloni interguvernamentali, politica  externa si  de  securitate  comuna (PESC) – pilonul 2 si cooperarea  in  justiție  si  afaceri  interne (JAI) – pilonul 3.

Explicatia acestei structuri complexe este urmatoarea. S-au infruntat doua interese contradictorii. Pe de o parte, in fata evenimentelor din viata internationala (cum ar fi caderea comunismului, conflictele din fosta Iugoslavie etc.), statele au dorit sa initieze o politica externa comuna si sa creeze premisele pentru a permite, intr-un viitor mai indepartat, definirea unei aparari comune. Alte presiuni erau determinate de pericolul raspandirii infractionalitatii si a imigratiei ilegale. In fata acestor solicitari, era nevoie de un raspuns coerent din partea noii Uniuni. Pe de alta parte insa, statele nu erau pregatite sa accepte, in aceste domenii, renuntarile la suveranitate pe care le implica metoda comunitara. Atunci, au creat colaborari de tipul celor internationale clasice, fara caracter supranational, ce s-au alaturat fundamentului comunitar existent.

Noii piloni beneficiaza de un cadru institutional unic – institutiile comunitare (Comisia, Consiliul, Parlamentul, Curtea de Justitie, precum si Curtea de Conturi, care prin acest tratat a dobandit rangul de institutie), impreuna cu Consiliul European, care este prevazut ca o institutie a Uniunii. In pilonii 2 si 3 puterea de decizie apartine statelor. Practic, sunt folosite serviciile institutiilor comunitare, dar atributiile acestora sunt mult mai mici decat cele pe care le detin in sfera comunitara.

Statele au consimtit sa faca un pas spre o uniune politica, infiintand Uniunea Europeana, dar au procedat cu jumatati de masura, pentru ca UE nu a inlocuit Comunitatile existente. O ilustrare a acestei „timiditati” o reprezinta si faptul ca UE nu a primit personalitate juridica.

Alte noutati:

Ca obiectiv de integrare economica, Tratatul de la Maastricht prevede trecerea la o uniune economica si monetara (UEM), in trei etape, culminand cu adoptarea unei monede unice.

Este introdusa cetatenia Uniunii;

La nivel institutional, creste rolul Parlamentului European. Acesta e consultat la numirea presedintelui Comisiei si aproba numirea acesteia. Se instituite procedura de codecizie, care ii confera Parlamentului puterea de a legifera alaturi de Consiliu.

Se extinde votul cu majoritate calificata in cadrul Consiliului;

Pentru menajarea susceptibilitatilor, s-au creat mecanisme de integrare diferentiata. La trecerea la moneda unica, Danemarca si Marea Britanie au beneficiat de clauza opting out, ceea ce inseamna ca puteau decide liber daca adopta sau nu moneda unica. De aceeasi clauza  a beneficiat Marea Britanie si in materie sociala.

6. Tratatul de la Amsterdam

Tratatul e semnat la 2 octombrie 1997 si intra in vigoare la 1 mai 1999. El prevede comunitarizarea partiala a celui de-al treilea pilon. Aceasta inseamna ca unele domenii din pilonul 3 (vizele, azilul, imigratia etc.) trec in sfera comunitara. In consecinta, pilonul 3 este redenumit cooperarea judiciara si politieneasca in materie penala (in limbajul obisnuit, se foloseste in continuare aceeasi prescurtare – JAI).

In materie institutionala, Parlamentul dobandeste noi puteri, prin extinderea si simplificarea procedurii de codecizie. Se introduce cooperarea consolidata (intensificata), care permite statelor care au capacitatea si dorinta necesare sa progreseze mai repede pe calea integrarii. Respectarea drepturilor fundamentale devine o conditie de aderare. Mai mult, se prevede ca violarea grava a acestora poate atrage suspendarea drepturilor statului membru in cauza (art. 7 TUE). Sub aspect formal, se simplifica tratatele constitutive, prin eliminarea dispozitiilor caduce si renumerotarea articolelor.

Reformele nu sunt insa suficiente. In conditiile maririi numarului de membri, functionarea cu niste mecanisme proiectate pe vremea cand Comunitatea era compusa doar din sase membri risca sa duca la un blocaj. Mentionam ca in 1995 au aderat Austria, Finlanda si Suedia si se anunta un mare val de state din Est. Este nevoie de o noua revizuire.

7. Tratatul de la Nisa

Tratatul este semnat la 26 februarie 2001 si intra in vigoare la 1 februarie 2003.

In cadrul Comisiei, creste puterea presedintelui, iar din 2005 Franta, Marea Britanie, Italia si Spania renunta la al doilea comisar. Dupa largirea Uniunii, numarul definitiv al membrilor Comisiei va trebui sa fie mai mic de 27 si se va institui un sistem de rotatie egalitara intre statele membre.

In Consiliu se extinde votul cu majoritate calificata si se modifica modul de ponderare a voturilor. In Parlament, numarul deputatilor e plafonat la 732 si se modifica repartitia locurilor pe state, de la 1 ianuarie 2004, cu efecte de la inceputul legislaturii 2004-2009. Pentru cresterea eficacitatii justitiei comunitare, o parte din competentele CJ sunt preluate de TPI. Se prevede posibilitatea infiintarii unor camere jurisdictionale, ce ar primi unele competente ale TPI.

Un moment important il constituie proclamarea oficiala de catre presedintele Parlamentului, presedintia Consiliului si presedintele Comisiei a Cartei Drepturilor Fundamentale, la reuniunea Consiliului European de la Nisa din decembrie 2000. Din cauza dezacordului dintre state insa, Carta nu este inclusa in tratat, astfel incat nu primeste deocamdata forta obligatorie.

8. Evolutia de dupa Tratatul de la Nisa

La 1 mai 2004 adera Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria.

La Consiliul European de la Laeken din 15 decembrie 2001 se decide o alta procedura de revizuire a tratatelor, folosita anterior la redactarea Cartei Drepturilor Fundamentale. Astfel, se infiinteaza o Conventie pentru viitorul Europei, ce a pregatit proiectul de Constitutie europeana. Acesta este baza de plecare in negocierile din cadrul conferintei interguvernamentale ce stabileste textul final.

La 29 octombrie 2004, sefii de state si de guverne ai celor 25 de state membre semneaza Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa, care ar urma sa intre in vigoare dupa ratificarea de catre toate statele, in interval de 2 ani. In 2005 Tratatul constitutional a fost respins la referendumurile organizate in Franta si Olanda, ceea ce pare a-i fi compromis soarta. Notam cateva din prevederile sale. Constitutia, care era menita sa inlocuiasca Tratatele CE si UE, are 4 parti:

- Partea intai stabileste infiintarea UE, precum si valorile, obiectivele, competentele, procedurile si institutiile sale.

- Partea a doua cuprinde Carta Drepturilor Fundamentale.

- Partea a treia descrie politicile si modul de functionare al UE.

- Partea a patra contine prevederile finale si procedura de adoptare si revizuire a Constitutiei.

Constitutia elimina cei trei piloni si confera personalitate juridica UE. Precizeaza competentele si rolul Uniunii. Instituie functia de presedinte al Consiliului European, cu un mandat de doi ani si jumatate, ce poate fi innoit o singura data, precum si functia de ministru al afacerilor externe al Uniunii, care va fi si membru al Comisiei.

La aceasta ora, responsabilii europeni cauta solutii pentru a salva macar cateva din elementele acestui (poate prea) ambitios proiect.

La 25 aprilie 2005 Romania si Bulgaria semneaza Tratatul de aderare si intra in UE la 1 ianuarie 2007. Aderarea este un proces incheiat, dar integrarea efectiva va fi mult mai dificila.