Atacarea in justitie a actelor autoritatilor administratiei publice locale si judetene

Atacarea in justitie a actelor autoritatilor administratiei  publice locale si judetene

Nu se poate admite ca, prin aplicarea principiului autonomiei locale, sa se incalce legea, principiul legalitatii fiind consacrat ca principiu fundamental in Constitutia Romaniei republicata, in art. 1 (5).

Prefectul poate ataca in termenele prevazute de lege, in fata instantei de contencios administrativ actele emise de autoritatile administratiei publice locale, daca le considera nelegale (art. 3 (1) din Legea nr. 554/2004, noua lege a contenciosului administrativ, modificata prin Legea nr. 262/2007).

In ceea ce priveste expresia “ prefectul poate ataca”[1] ,prezenta si in legea nr. 340/2004 in art. 26 (1), nemodificata prin O.U.G. nr. 179/2005, in literatura de specialitate s-a pus problema interpretarii ei.

S-a afirmat ca suntem in prezenta unei aparente contradictii pentru ca, pe de o parte, este utilizata o terminologie nonimperativa, ceea ce implica dreptul prefectului de a aprecia legalitatea unui act, iar pe de alta parte, este reglementata obligatia acestuia de a exercita controlul de legalitate, ca una din principalele sale atributii.

Totusi, consacrandu-se obligatia prefectului de a exercita controlul de legalitate, prezenta normelor imperative era evidenta.[2] In sprijinul acestei idei unii autori au adaugat ca, avand in vedere principiul conform caruia drepturile organelor statului sunt in acelasi timp si obligatii legale ale acestora, prefectul are nu numai dreptul, dar si obligatia de a ataca in fata instantei de contencios administrativ actele autoritatilor publice locale, daca le considera ilegale.[3]

Actualmente interpretarea expresiei “ prefectul poate ataca’’ nu mai este o problema, dat fiind faptul ca art. 26 din Legea nr. 340/2004 a fost modificat prin O.U.G. nr. 179/2005 si va avea urmatorul cuprins: “In exercitarea atributiei cu privire la verificarea legalitatii actelor administrative ale consiliului local, ale consiliului judetean sau ale primarului, prefectul, cu cel putin 10 zile inaintea introducerii actiunii in contenciosul administrativ, va solicita autoritatilor care au emis actul, cu motivarea necesara, reanalizarea actului socotit nelegal, in vederea modificarii sau, dupa caz, a revocarii acestuia”.

S-ar putea interpreta in cadrul acestui articol faptul ca autoritatile administratiei publice locale sunt subordonate prefectului, atata timp cat acesta exercita un control asupra actelor acestora. Este o interpretare gresita totalmente, intrucat potrivit Constitutiei (art.123 (4) ), intre prefecti pe de o parte, si consiliile locale, cele judetene, presedintii acestora din urma, si primari, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare. Coroborand art. 3 (1) din Legea nr. 554/2004 cu art. 24 (1) lit. f) din Legea nr. 340/2004 modificata prin O.U.G. nr. 179/2005, concluzia ce reiese este ca prefectul verifica legalitatea actelor autoritatilor administratiei publice locale si judetene, atacandu-le, daca le considera nelegale, in fata instantei de contencios administrativ.

Inainte de toate, controlul prefectului nu se refera la toate actele juridice care emana de la aceste autoritati, ci numai la actele administrative ale acestora. Controlul prefectului nu priveste, de pilda, contractele pe care aceste autoritati le-au incheiat, oricat de neconforme cu legea ar fi acestea.

Asa cum am vazut, reglementarea actuala rezolva una din cele mai discutate probleme, punand capat acestor controverse prin modificarea art. 24 (1) lit. f), care nu mai excepteaza de la controlul legalitatii actele de gestiune.

Nu vor putea fi atacate in fata instantei de contencios administrativ, de catre prefect, nici actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul si nici actele de comandament cu caracter miliatar. De asemenea, nu vor putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ nici actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara. Actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor, pot fi atacate numai pentru exces de putere. In aceste din urma situatii, nu va putea opera suspendarea judecatoreasca (art. 5 din Legea nr. 554/2004, modificata).

Un alt aspect care trebuie retinut este faptul ca verificarea legalitatii de catre prefect poate parcurge numai o faza necontencioasa- faza administrativa, sau atat faza necontencioasa, cat si faza contencioasa- judecatoreasca.

Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale prevede obligatia autoritatilor locale de a comunica prefectului actele emise de ele, prin intermediul secretarului local sau judetean in termen de cel mult 10 zile, daca legea nu prevede altfel (art. 58 (1) lit. h) ). In situatia in care secretarul sau primarul apreciaza ca un act e ilegal, ei au obligatia sa il sesizeze pe prefect despre aceasta, in termen de 3 zile, cu indicarea eventualelor obiectii (art. 49 (2) și art. 68 (1) lit. b) ).

Pronuntarea prefectului asupra legalitatii actului verificat nu reprezinta un act juridic sau o decizie (ordin), deoarece nu determina soarta juridica a actului vizat.[4]

Conform art. 26 (2) din Legea nr. 340/2004, cu cel putin 10 zile inainte de a introduce actiunea, prefectul va solicita autoritatii care a emis actul, cu motivarea necesara, reanalizarea actului socotic nelegal, in vederea modificarii, sau, dupa caz, a revocarii acestuia. Autoritatea in cauza va hotari dupa propria ei apreciere, modificarea, completarea, revocarea sau mentinerea actului, comunicand sau trebuind sa comunice prefectului hotararea luata, in legatura cu situatia juridica a propriului act anterior adoptat sau emis, in functie de care va fi sau nu sesizata instanta. Prefectul nu are nici un drept de anulare a actului, nici dreptul de aprobare a acestuia, nici dreptul de substituire, adica dreptul de a emite el insusi actul, daca nu aproba actul organului tutelat sau daca acesta ramane pasiv.[5]