Politica externa si de securitate comuna (pesc) - tratatul de la Maastricht si PESC

Inceputurile cooperarii politice, la nivel european.

Tratatul de la Maastricht si PESC

Obiectivele PESC si mijloacele de actiune

PESC dupa Tratatul de la Amsterdam

Institutiile si organismele PESC

PESC dupa criza irakiana din 2003

PESC si PSAC in viitoarea Constitutie Europeana

Politica externa a Romaniei din perspectiva PESC si PESA

TEMA XVII

POLITICA EXTERNA SI DE SECURITATE COMUNA (PESC)

A UNIUNII EUROPENE

1. Inceputurile cooperarii politice, la nivel european

Dupa 1990, odata cu disparitia structurii bipolare a lumii si incheierea razboiului rece, cu colapsul Uniunii Sovietice si a Tratatului de la Varsovia, cadrul conflictelor si al amenintarilor conventionale s-a schimbat in mod semnificativ. Noile amenintari, la nivel mondial au cuprins un spectru larg de tensiuni si riscuri precum:

Tensiunile interetnice;

Reimpartirea zonelor de influenta;

Criminalitatea transfrontaliera organizata;

Cresterea instabilitatii politice a unor zone;

Transferul de arme si substante radioactive, de droguri si de fiinte umane;

Proliferarea unor entitati statale slabe, asa numitele „state esuate” (failed states), caracterizate prin administratii ineficiente si corupte;

Terorismul international;

Proliferarea armelor de distrugere in masa (nucleare, chimice, bacteriologice).

La nivel european, amenintarile la adresa pacii si securitatii s-au manifestat, in principal, in urmatoarele domenii:

Dezmembrarea unor state multinationale (Iugoslavia, Cehoslovacia, Uniunea Sovietica);

Intensificarea conflictelor interetnice;

Terorismul international, in care Europa este atat o tinta, cat si o baza de lansare a unor atacuri;

Proliferarea armelor de distrugere in masa;

Aparitia unor structuri statale slabe, indeosebi in Balcanii Occidentali si fostul spatiu sovietic;

Cresterea dependentei energetice a continentului, avand in vedere ca Europa este cel mai mare importator de petrol si gaze naturale. Ori, majoritatea furnizorilor de energie se afla in zone instabile, precum Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Rusia si tarile Caucaziene.

Desi, inca de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial, Europa era preocupata de obtinerea unei anumite independente politice, incercarile ulterioare nu s-au soldat pentru mult timp cu rezultate palpabile. Esecul Frantei in promovarea unei colaborari politice la nivelul Europei Occidentale, a condus la concentrarea eforturilor spre dezvoltarea conlucrarii in plan economic.

De aceea, Tratatul de la Roma (1957) a conferit Comunitatii Economice Europene competente doar in domeniul economic. O buna perioada de timp, forta politica a CEE – in calitate de entitate distinctiva – a fost redusa, ca jucand un rol nesemnificativ in solutionarea problemelor sensibile ale vietii internationale.

Punctul de plecare al cooperarii politice europene dateaza din anii ’70 cand statele membre ale CEE au recunoscut ca proiectul constructiei europene va fi incomplet fara o dimensiune de politica externa si securitate. Astfel, reuniunea ministrilor de externe din tarile comunitare de la Haga (iulie 1970) marca inceputul Cooperarii Politice Europene (CPE). Aceasta viza doar facilitarea schimbului de opinii intre ministrii europeni de externe si armonizarea pozitiilor acestora in scopul consolidarii solidaritatii statelor membre ale CEE in probleme majore de politica internationala.

Ulterior, sefii de stat sau de guverne, reuniti la Copenhaga in iulie 1973, au subliniat necesitatea ca Europa sa se prezinte ca o entitate distincta pe arena mondiala, mai ales in negocierile internationale, sa identifice pozitii comune asupra problemelor majore ale vietii internationale si sa sina cont de consecintele acestora asupra politicii mondiale.

In acelasi sens, Declaratia Consiliului European de la Stutgart din iunie 1983 au convenit noi pasi pe linia dezvoltarii CPE:

Intensificarea consultarii dintre statele membre;

Definirea unor principii si obiective comune, odata cu identificarea unor interese comune;

Coordonarea pozitiilor statelor membre privitoare la aspectele politice si economice ale securitatii;

Cooperarea mai stransa intre misiunile diplomatice ale statelor comunitare in terte tari.

Asadar, in perioada 1970 – 1983 am asistat la un proces incipient de armonizare a pozitiilor in domeniul politicii internationale, in baza unor acorduri informale ce nu presupuneau existenta unor structuri permanente.

Abia Actul Unic European (semnat la Luxemburg, in 1986) a consacrat oficial cooperarea europeana in materie de politica externa si a infiintat un Secretariat al CPE. Totusi, Actul Unic European nu facea referire la o „politica externa comuna”

Tratatul de la Maastricht si PESC

Prin Tratatul de la Maastricht (1992) Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) a fost consacrat drept cel de-al doilea pilon al sau, alaturi de Comunitatea Europeana (pilonul I) si Justitie si Afaceri Interne (Pilonul III). Odata cu aceasta transformare de fond, Uniunea Europeana a devenit o structura economica si politica.

In Tratat se stabileste ca „Politica externa si de securitate comuna inglobeaza toate problemele referitoare la securitatea Uniunii Europene, inclusiv stabilirea, in perspectiva, a unei politici de aparare comune, care ar putea conduce, in viitor, la o aparare comuna”.

PESC releva de cooperarea inter-guvernamentala, procedurile folosite diferind de cele utilizate in Comunitatea Europeana.

De retinut ca este vorba de o politica externa „comuna” si nu „unica”.

3. Obiectivele PESC si mijloacele de actiune

Obiectivele Politicii Externe si de Securitate Comune, asa cum au fost definite in Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene sunt:

Salvgardarea valorilor comune si a intereselor fundamentale, a independentei si integritatii Uniunii;

Intarirea securitatii Uniunii si a statelor sale membre sub toate formele;

Mentinerea pacii si consolidarea securitatii internationale in conformitate cu principiile Cartei ONU, a Actului final de la Helsinki si obiectivele Cartei de la Paris pentru o noua Europa;

Promovarea cooperarii internationale;

Dezvoltarea si intarirea democratiei si a statului de drept, respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Mijloacele de actiune pentru indeplinirea acestor obiective comporta 3 cai :

II.          Realizarea graduala a unei politici externe si de securitate a Uniunii;

II.          Definirea unei politici de securitate si aparare comuna, care ar putea conduce, la timpul potrivit, la o aparare comuna;

Lucrare: Scoala geopolitica romaneasca Referat: Organizarea Tribunalul de Prima Instanta

II. Cooperarea sistematica intre statele membre pentru realizarea politicii lor externe si de securitate;

In legatura cu Realizarea graduala a unei politici externe si de securitate comuna

Pe baza principiilor, a orientarilor generale si a strategiilor comune definite de Consiliul European in care statele membre au interese comune importante, Consiliul Ministrilor poate stabili :

a) actiuni comune

b) pozitii comune

a) Actiunile comune privesc situatiile in care o actiune operationala a Uniunii este considerata necesara. Consiliul stabileste obiectivele generale si particulare, mijloacele ce trebuie puse la dispozitia Uniunii, procedurile, conditiile pentru punerea lor in aplicare si, daca este necesar, durata.

Uniunea Europeana a folosit aceasta oportunitate pentru :

- participarea la structurile Acordului de pace pentru Bosnia-Hertegovina ca si la sprijinirea procesului electoral in aceasta tara (prin trimiterea de observatori).

- restabilirea si formarea fortelor de politie in Albania si Bosnia-Hertegovina;

- trimiterea unei misiuni de medici legisti in fosta R.F.Iugoslavia;

- lupta contra acumularii si raspandirii armelor usoare si de mic calibru;

- eradicarea minelor terestre antipersonal;

- elaborarea unui program de cooperare in favoarea neproliferarii si dezarmarii in Federatia Rusa;

- sprijinirea Autoritatii Palestiniene in lupta contra actiunilor teroriste;

- prevenirea si solutionarea unor conflicte in Africa;

- promovarea unui Pact de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est;

- participarea la instalarea structurilor unei misiuni a Natiunilor Unite in Kosovo;

- trimiterea unei misiuni de observare in Macedonia.

De subliniat ca actiunile comune angajeaza statele membre in luarile lor de pozitie si actiunile acestora.

b) Pozitiile comune definesc pozitia Uniunii asupra unei chestiuni particulare de natura geografica sau tematica. In acest sens, Uniunea a adoptat pozitii comune intr-o serie de probleme ca :

- promovarea neproliferarii si instaurarea unui climat de incredere in Asia de Sud-Est;

- procesul de stabilitate si de buna vecinatate in Europa de Sud-Est;

- lupta impotriva terorismului;

- nerespectarea drepturilor omului in Birmania, Haiti, Cuba, Angola, Rwanda, Afganistan, fosta R.F.Iugoslavia, Etiopia si Eritreea.

Dincolo de simpla condamnare, aceste pozitii comune sunt asociate uneori cu masuri de constrangere, cum ar fi reducerea relatiilor economice sau un embargo asupra armelor. Masurile luate impotriva Iugoslaviei, inainte de democratizarea acesteia, pun in evidenta varietatea sanctiunilor de care dispun Uniunea si statele sale membre :

- restrictii in relatiile comerciale;

- suspendarea tuturor livrarilor de arme;

- interzicerea accesului unor inalti responsabili pe teritoriul statelor membre;

- inghetarea conturilor si bunurilor detinute in strainatate de statul respectiv;

- interzicerea unor noi investitii straine;

- interzicerea zborurilor aeriene cu tarile membre ale Uniunii Europene.

Masuri asemanatoare a adoptat Uniunea Europeana si in legatura cu incalcarea drepturilor omului in Belarus

Statele membre sunt obligate sa sustina pozitiile comune in organizatiile internationale si in conferintele internationale.

Misiunile diplomatice ale statelor membre, delegatiile Comisiei in terte tari si in conferintele internationale se concerteaza pentru a asigura respectarea si punerea in aplicare a actiunilor si pozitiilor comune.

Se poate totusi aprecia ca, in domeniul politicii externe si de securitate comuna, bilantul anilor ’90 este mai degraba slab. In fata crizelor internationale, Uniunea Europeana si-a aratat mai degraba diviziunile si neputinta. Si aceasta in principal din 3 motive :

- nu toate statele membre au aceeasi viziune in privinta relatiilor cu SUA : Franta este cea mai dispusa sa se distanteze de SUA si sa actioneze fara participarea lor, in timp ce Marea Britanie este principalul aliat al Americii in Europa.

- nu toate statele membre ale Uniunii Europene au aceeasi viziune asupra Europei politice. Statele mici si cele neutre nu sunt preocupate de politica de mare putere a Europei. La randul lor, intre statele mari persista divergente in privinta intereselor si traditiilor. Astfel Germania, din cauza trecutului sau, a acceptat doar dupa 1996 sa participe la interventii militare in afara zonei garantate de NATO, in timp ce Franta si Marea Britanie, cu traditii interventioniste mostenite din perioadele anterioare, au interese diferite.

- Uniunii Europene ii lipsesc inca mijloacele operationale pentru a lua parte la actiuni proprii importante intrucat UEO nu i le poate furniza. De aceea, UE a fost in masura sa intervina doar cu forte nationale in cadrul operatiunilor promovate de ONU si NATO.

Din Orientul Apropiat, unde SUA isi promoveaza politica lor cu sprijinul britanicilor, pana in Cipru unde Uniunea nu a reusit sa apropie comunitatile greaca si turca, Europa nu a avut o greutate prea mare pe arena internationala. Nici in Bosnia-Hertegovina, Uniunea nu a reusit sa impuna pacea fara sprijin american. In schimb, Uniunea Europeana a fost principalul furnizor de fonduri pentru Autoritatea Palestiniana si Bosnia-Hertegovina.

Nici in Criza din Kosovo, Uniunea nu a reusit sa impiedice razboiul dintre fortele sarbe si autonomistii albanezi. A avut insa un rol in inceperea negocierilor, prin declansarea interventiei militare a NATO, fara acordul Consiliului de Securitate al ONU.

In legatura cu definirea unei politici de securitate si aparare comuna

Tratatul asupra Uniunii Europene de la Maastricht prevede ca „politica externa si de securitate comuna include ansamblul aspectelor relative la securitatea Uniunii Europene, inclusiv definirea in timp a unei politici de aparare comuna”, care ar putea sa conduca – la timpul potrivit – la o aparare comuna.

Politica de aparare comuna include

- misiunile umanitare si de evacuare din zonele de conflict;

- misiunile de mentinere a pacii;

- misiunile fortelor de lupta pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a pacii.

Aceasta aparare comuna poate fi sprijinita de o cooperare intre statele membre in materie de armament.

De notat ca deciziile si actiunile care au implicatii in domeniul apararii trebuie sa fie elaborate si puse in aplicare – conform prevederilor Tratatului – la cererea Uniunii Europene de catre Uniunea Europei Occidentale (UEO) – parte integranta a UE:

La sfarsitul anilor ’90 , se constata o intensificare a luarilor de pozitie in favoarea unei politici de aparare comune. Astfel, in raportul prezentat de premierul britanic Tony Blair la Sumitt-ul de la Portschach, in octombrie 1998, se sublinia nevoia unei mai mari concentrari asupra chestiunilor care privesc identitatea europeana de aparare.

In acelasi sens s-a pronuntat si cunoscuta Declaratie franco-britanica de la Saint-Malo din 5 decembrie 1998. Declaratia afirma necesitatea ca Uniunea sa se doteze cu capacitati de actiune (forte armate, mijloace de planificare, sistem de informatii) pentru a fi in masura sa joace un rol pe scena internationala. Initiativa franco-britanica a fost aprobata si de Germania.

Cu prilejul Consiliului European de la Helsinki, din decembrie 1999, statele membre si-au fixat ca obiectiv crearea unei „capacitati autonome”. Pe aceasta baza, UE va putea lansa si conduce operatiuni militare, acolo unde NATO nu este angajata. Aceste capacitati, denumite „Forta de Reactie Rapida”, vor trebui sa cuprinda intre 50.000 – 60.000 persoane, sa fie desfasurate intr-o perioada de 60 de zile si pe timp de cel putin un an. Forta de Reactie Rapida va trebui sa asigure misiuni umanitare, de mentinere si restabilire a pacii internationale in conformitate cu Carta Natiunilor Unite. Decizia de interventie revine Consiliului, cuprinzand pe ministrii afacerilor externe si ai apararii din statele membre. Aceasta forta nu se va substitui nici NATO si nici UEO, actionand independent de acestea.

In legatura cu cooperarea sistematica intre statele membre pentru promovarea politicii lor externe si de securitate.

In acest sens, statele membre se concerteaza asupra intaririi si dezvoltarii solidaritatii politice reciproce, abtinandu-se de la orice actiune contrara intereselor Uniunii sau susceptibila a-i stirbi eficacitatea.

De aceea, statele membre se informeaza reciproc si se concentreaza in cadrul Consiliului asupra oricarei chestiuni de politica externa si de securitate prezentand un interes general.

De asemenea, reprezentantii acestora isi coordoneaza actiunile in cadrul organizatiilor si al conferintelor internationale. Ei se informeaza permanent si procedeaza la evaluari comune.

4. PESC dupa Tratatul de la Amsterdam.

Prevederile Tratatului asupra Uniunii Europene in legatura cu PESC au fost revizuite in 1997, prin Tratatul de la Amsterdam.

Astfel:

Pentru imbunatatirea eficacitatii, profilului si vizibilitatii politicii externe comune s-a instituit functia de Inalt Reprezentant al UE pentru PESC. Sarcina acestuia este de a contribui la formularea, dezvoltarea si implementarea deciziilor politice ale tarilor membre ti a reprezenta guvernele statelor membre ale UE in discutii cu terte tari.

In iunie 2000, prin decizia Consiliului European de la Köln, aceasta functie a fost ocupata de Javier Solana, fost secretar general al NATO. De mentionat ca el este, concomitent, si secretar general al Consiliului Uniunii si secretar general al Uniunii Europei Occidentale (UEO).

Intr-o anexa a Tratatului de la Amsterdam se stipula:

Infiintarea, in cadrul Secretariatului General al Consiliului, a unei Unitati de planificare politica si avertizare timpurie sub autoritatea Inaltului Reprezentant pentru PESC, ca structura operativa pentru luarea rapida a deciziilor;

Procedura de decizie, intemeiata pe principiul obtinerii constructive se va aplica si problemelor vizate de PESC. Aceasta prevedere permite luarea deciziilor in ciuda obtinerii uneia sau mai multe state membre, daca voturile lor ponderate nu depasesc o treime din totalul voturilor.

Institutiile si organismele PESC

In cadrul PESC sunt implicate :

a)         institutiile Uniunii Europene (Consiliul European, Consiliul Ministrilor, Parlamentul European si Comisia);

b)         organismele specifice (Comitetul politic si de securitate, Comitetul militar al Uniunii Europene, Statul Major al Uniunii).

- Consiliul European defineste principiile si orientarile PESC, inclusiv chestiunile cu implicatii asupra apararii si decide asupra strategiilor comune care vor fi puse in aplicare de UE.

- Consiliul Ministrilor este organul de decizie al PESC. Acesta ia hotararile necesare pentru definirea si punerea in aplicare a orientarilor stabilite de Consiliul European, stabilind pozitii comune si actiuni comune.

Tratatul de la Amsterdam (1999) a schimbat sistemul de vot in cadrul Consiliului. Daca prin Tratatul de la Maastricht se stabilise ca, in problemele PESC, Consiliul sa hotarasca in principiu pe baza de unanimitate, la Amsterdam s-a introdus conceptul de „abtinere constructiva” : un stat care se abtine de la vot isi poate insoti votul printr-o declaratie prin care accepta ca decizia Consiliului sa angajeze Uniunea.

Potrivit acestei proceduri, statul respectiv nu este obligat sa aplice decizia Consiliului, dar nu impiedica adoptarea acesteia de catre celelalte state membre.

Ca o derogare de la regula majoritatii, Consiliul statueaza prin majoritate calificata atunci cand, pe baza unei strategii comune, acesta adopta actiuni comune, pozitii comune sau orice alta decizie.

Atunci cand este necesar ca Uniunea sa incheie un Acord cu un stat, cu mai multe state sau cu diferite organizatii internationale, Consiliul, in unanimitate, autorizeaza presedintia sa angajeze negocieri.

In definirea si punerea in aplicare a PESC, Consiliul este asistat de un Comitet politic si de securitate, compus din directorii politici din ministerele de externe ale statelor membre.

Consiliul este asistat, de asemenea, de catre Secretarul general al Consiliului, Inalt reprezentant pentru politica externa si de securitate comuna. („Domnul PESC”, in prezent Javier Solana, fost secretar general al NATO). Acesta contribuie la formularea, elaborarea si punerea in aplicare a deciziilor politice. De asemenea, el actioneaza in numele Consiliului si la cererea Presedintiei Consiliului conduce dialogul politic cu terte parti. „Domnul PESC” dispune de o Unitate de planificare a politicii si de alerta rapida, in scopul de a-i oferi evaluari asupra unor evenimente si situatii sensibile.

In sfarsit, pentru punerea in aplicare a politicii europene in materie de securitate si aparare, Consiliul a creat un Comitet Militar si un Stat-Major al Uniunii Europene, precum si un Institut de studii de securitate si un Centru satelitar al Uniunii. Ultimele doua organisme sunt de fapt structuri ale UEO, integrate in Uniunea Europeana.

Consiliul poate, atunci cand considera necesar, sa numeasca reprezentanti speciali, carora le este conferit un mandat de legatura cu chestiuni politice deosebite (de ex. pentru Orientul Mijlociu, Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Bosnia-Hertegovina, Afganistan)

- Comisia Europeana are puterea de a sesiza Consiliul de orice chestiune relativa la PESC si a-i face propuneri. Ea poate, de asemenea, sa solicite Presedintiei convocarea de urgenta a unei reuniuni a Consiliului.

- Parlamentul European este consultat de catre Presedintie asupra principalelor aspecte care privesc PESC, fiind tinut la curent, in mod regulat, cu evolutia acestei politici. Parlamentul poate, de asemenea, sa adreseze Consiliului intrebari si sa formuleze recomandari. Anual, Parlamentul organizeaza dezbateri asupra progreselor realizate in domeniul aplicarii PESC.

PESC dupa criza irakiana din 2003

Criza irakiana din 2003 a scos la iveala insemnate tensiuni intre SUA si unele tari europene, indeosebi Franta, Belgia si Germania (membre ale Uniunii Europene), precum si Federatia Rusa. Acestea se refera indeosebi la organizarea relatiilor internationale dupa incetarea „razboiului rece”, dizolvarea URSS si a Tratatului de la Varsovia. Disparitia uneia din cele doua superputeri, adica a Uniunii Sovietice, a facut ca SUA sa se manifeste ca singura superputere, intr-o lume unipolara.

In acelasi timp, Uniunea Europeana, care reprezinta cea mai importanta forta economica si comerciala a lumii, nu se mai multumeste sa joace un rol secundar in plan politic. Ea este tot mai putin dispusa sa accepte, fara consultare, deciziile unilaterale ale Americii.

Intr-o carte intitulata „Of Paradise and Power. America and Europe in the New World Order”, cunoscutul analist american Robert Kagan, fost student la universitatile Yale si Harvard, fost diplomat in Departamentul de Stat si actual colaborator la ziarul „Washington Post” spunea : „ Este timpul sa incetam sa pretindem ca Europenii si Americanii ar imparte aceeasi viziune asupra lumii, sau chiar ca ar trai pe aceeasi planeta”. Iar in continuare spune : „De aceea, asupra marilor probleme strategice si internationale, americanii sunt veniti de pe Marte, iar europenii de pe Venus : sunt rare punctele asupra carora ei se inteleg, iar neintelegerea dintre acestia nu inceteaza sa creasca. In plus, aceasta stare de lucruri nu este tranzitorie ( . ) Ratiunile acestui clivaj transatlantic sunt profunde, vechi si vor dura. Atunci cand este vorba sa cearna amenintarile, sa defineasca provocarile, sa conceapa ori sa aplice o politica externa si de aparare, SUA si Europa nu mai fac o cauza comuna”.

Fermentii acestei „fronde” au fost, in timpul crizei irakiene, Franta si Germania, care au refuzat sa urmeze SUA in razboiul impotriva regimului de la Bagdad.

Pozitia Uniunii Europene nu a fost, insa, una unitara, atata timp cat Marea Britanie, Italia, Spania, Portugalia si tarile din Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania, au sprijinit interventia armata americana impotriva regimului de la Bagdad. S-a apreciat ca aceasta situatie s-a datorat, in buna masura, absentei unei reale politici externe comune si, mai ales, absentei unei politici de securitate si aparare in Uniunea Europeana.

Care este pozitia SUA fata de incercarile Uniunii Europei de a promova o politica proprie in domeniul securitatii si cooperarii ? SUA, in principiu, nu se opune, folosind expresia „da, insa” (yes, but). Adica aceasta politica promovata de Europa sa nu contravina politicii americane si, mai ales, sa nu fie total independenta de NATO. SUA nu se opune, asadar, in totalitate ambitiilor geo-strategice ale Uniunii Europene cu conditia ca SUA sa ramana implicate, chiar daca nu intotdeauna se va afla la comanda.

Discutiile din Consiliul de Securitate pentru adoptarea unei noi rezolutii privind Irakul, care sa asigure o mai directa implicare a ONU in stabilizarea si democratizarea tarii, arata ca raporturile transatlantice sunt inca tensionate. SUA, care suporta tot mai greu povara cheltuielilor umane si materiale, nu sunt dispuse sa cedeze pozitiile ocupate in urma actiunilor militare. La randul lor, Franta, Germania si Rusia vor sa joace un rol mai important in perioada post-conflict.

Se poate totusi aprecia ca statele membre ale UE sunt tot mai constiente de nevoia unei politici coerente de securitate si aparare comuna.

PESC si PSAC in viitoarea Constitutie Europeana

Proiectul Tratatului instituind o Constitutie pentru Europa face referiri atat la Politica Externa si de Securitate Comuna, cat si la Politica de Securitate si Aparare Comuna (PSAC), ca parte integranta a PESC. Asadar, in proiectul Constitutiei Europene, noul concept PSAC (Politica de Securitate si Aparare Comuna) inlocuieste vechiul concept PESA

Proiectul Constitutiei contine prevederi distincte cu privire la actiunile externe ale Uniunii Europene si cuprind o serie de elemente, precum:

Politica comerciala comuna;

Politica externa comuna;

Politica comuna de securitate si aparare;

Dezvoltarea cooperarii;

Asistenta umanitara.

Principalele obiective ale actiunilor externe ale Uniunii Europene au in vedere respectarea a doua principii:

a)          Actiunile externe trebuie sa se bazeze pe principiile care au guvernat crearea, dezvoltarea si largirea Uniunii Europene si anume:

Democratia;

Suprematia legii;

Universalitatea si indivizibilitatea drepturilor omului si libertatilor fundamentale;

Respectarea demnitatii umane;

Egalitatea si solidaritatea;

Respectarea dreptului international in conformitate cu principiile Cartei Natiunilor Unite;

Salvgardarea valorilor comune ale UE, a intereselor fundamentale, a securitatii, independentei si integritatii sale;

Consolidarea si sprijinirea democratiei;

Mentinerea pacii, prevenirea conflictelor si intarirea securitatii internationale in conformitate cu principiile Cartei ONU;

Incurajarea integrarii tuturor tarilor in economia globala, inclusiv prin abolirea restrictiilor in comertul international;

Imbunatatirea calitatii mediului si managementul sustenabil al resurselor naturale, pentru a asigura o dezvoltare durabila;

Sprijinirea populatiilor si regimurilor care se confrunta cu dezastre naturale sau produse de om; promovarea unui sistem international bazat pe o cooperare multilaterala intarita si o buna guvernare la nivel global.

b)          Actiunile externe trebuie sa urmareasca maximizarea cooperarii statelor membre in toate domeniile si largirea U.E.

Pentru punerea in practica a acestor obiective si principii, proiectul Constitutiei Europene prevede instituirea functiei permanente de ministru al Afacerilor Externe al Uniunii, care va asigura reprezentarea externa a Uniunii Europene. Acesta va fi unul din vicepresedintii Comisiei Europene si, totodata, membru al Colegiului Comisiei.

El va conduce Politica Externa si de Securitate Comuna, fiind responsabil de relatiile externe si de coordonarea actiunilor externe ale Uniunii, inclusiv de prezidarea Consiliului Afacerilor Externe, ca structura a Consiliului de Ministri.

In privinta Politicii de Securitate si Aparare Comuna (PSAC), proiectul Constitutiei subliniaza ca acesta va presupune articularea progresiva a unei politici comune de aparare, care va conduce la o aparare comuna atunci cand Consiliul European va decide in unanimitate. De asemenea, PSAC va trebui sa respecte obligatiile impuse anumitor state membre de apartenenta la NATO si sa asigure compatibilitatea sa cu politica de securitate si aparare a NATO.

Proiectul de Constitutie aduce si unele elemente noi in sfera PSAC:

a) Extinderea misiunilor de tip „Petersberg”, care vor include:

Operatiuni comune de dezarmare;

Misiuni de salvare umanitare;

Servicii de asistenta si consultanta militara;

Misiuni de prevenire a conflictelor si de mentinere a pacii;

Misiuni ale fortelor combatante de management al crizelor, inclusiv impunerea pacii si stabilizarea post-conflict;

Asadar, proiectul Constitutiei Europene prefigureaza utilizarea impreuna a resurselor militare cu cele civile, ca si posibilitatea participarii UE la misiuni de mentinere a pacii, prevenire a conflictelor si intarire a securitatii in afara granitelor UE.

b) Infiintarea unei Agentii Europene pentru Dezvoltarea Capacitatilor de Aparare, Cercetare, Achizitii si Armamente, la care sa participe toate statele interesate.

c) Aplicarea cooperarii structurate la misiunile internationale, ceea ce presupune ca realizarea unor misiuni in scopul apararii valorilor si intereselor Uniunii sa fie incredintata unui grup de state membre care dispun de capacitatea si vointa de a executa acele misiuni.

Prin urmare, cooperarea structurala va fi rezervata acelor state ale caror capacitati militare satisfac cerintele ridicate si care au incheiat angajamente reciproce in domeniu cu un grad de constrangere mai accentuat(more building commitments) in contextul noilor misiuni de tip „Petersberg).

d) posibilitatea cooperarii mai stranse a statelor Uniunii in sfera apararii reciproce.

Spre deosebire de NATO, Uniunea Europeana Face distinctie intre cazurile de agresiune armata si atacurile teroriste. Ori, cooperarea mai stransa (closser cooperation) in domeniul apararii se aplica cazurilor de agresiune armata si se supune prevederilor art.51 din Carta ONU, in timp ce clauza de solidaritate devine operationala in cazul unor atacuri teroriste si calamitati naturale sau produse de om.

Clauza de solidaritate prevede mobilizarea tuturor resurselor UE, inclusiv a resurselor militare, pentru:

Prevenirea amenintarilor teroriste pe teritoriul UE;

Protejarea populatiei si a institutiilor de atacurile teroriste;

Acordarea de asistenta statelor membre pe teritoriul carora a avut loc un atac terorist sau un dezastru.

8. Politica externa a Romaniei din perspectiva PESC si PESA

Printre primele capitole de negocieri cu Uniunea Europeana inchise de Romania, inca in iunie 2000, ai fost cap. 26 (Relatii externe) si cap. 27 (Politica Externa si de Securitate Comuna). Prin aceste capitole, Romania s-a angajat sa accepte acquis-ul comunitar si ca va fi gata sa-l aplice odata cu aderarea la UE in anul 2007, fara a necesita perioade de tranzitie.

In Documentul de pozitie a Romaniei referitor la cap. 27, se arata ca „Romania este pregatita sa accepte si sa aplice acquis-ul in domeniul Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC) a Uniunii Europene (UE). Structurile necesare transpunerii acesteia in practica au fost create, iar politica externa si de securitate a Romaniei se bazeaza pe aceleasi principii si are aceeasi orientare cu cea promovata de Uniunea Europeana”.

Romania s-a aliniat celor patru domenii ale aqcuis-ului, relevante pentru acea perioada, privind PESC si anume:

Respectarea restrictiilor privind relatia cu Iugoslavia, in timpul regimului Milosevici;

Respectarea restrictiilor privind relatiile cu regimul taliban din Afganistan;

Embargoul privind livrarea de arme si echipamente militare pentru Etiopia si Eritreea;

Aplicarea restrictiilor de acordare a vizei pentru membrii juntei militare din Birmania/Myanmar.

Toate rapoartele periodice privind progresele inregistrate de Romania pe calea aderarii, elaborate de Comisie in ultimii ani, subliniau ca Romania a continuat sa-si alinieze pozitiile cu deciziile si declaratiile Uniunii Europene si, atunci cand a fost invitata, s-a asociat la pozitiile si actiunile comune ale U.E.

Se apreciaza ca, la momentul aderarii, Romania nu se va confrunta cu probleme in aplicarea acquis-ului referitor la protectia diplomatica si consulara.

De asemenea, Romania a declarat ca va urmari si implementa cerintele ulterioare ale acquis-ului in domeniul PESC. Prin Documentul de pozitie referitor la cap.27, Romania s-a angajat ca, la momentul aderarii, sa subscrie la obiectivele cuprinse in art. 2 al Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeana si sa transpuna in practica obiectivele PESC, stipulate in prevederile respectivului Tratat.

Este important pentru Uniunea Europeana faptul ca Romania se comporta ca un actor regional responsabil in eforturile de intarire a stabilitatii si securitatii in Sud-Estul Europei si la granita de Est a Uniunii.

Romania trebuie sa-si finalizeze punerea la punct a structurilor administrative, in cadrul MAE, pentru participarea la PESC.

Romania considera ca proiectul de constructie europeana in domeniul securitatii si apararii reprezinta o etapa superioara in procesul de dezvoltare a capacitatii U.E. de a gestiona, prin mijloace militare si nemilitare, crizele care pot interveni pe continentul european sau in vecinatatea acestuia. In acelasi timp, Romania insista pe mentinerea complementaritatii acestui proces cu cel al consolidarii NATO, in asa fel incat apararea europeana sa nu se contrapuna efortului euro-atlantic de aparare. In Documentul de pozitie aferent cap.27 se arata ca Romania „iti exprima disponibilitatea si interesul deosebit de a fi implicata activ in aranjamentele ce vor fi convenite pentru cooperarea cu statele terte si de a participa pe deplin la Politica Europeana de Securitate si Aparare Comune, dupa aderarea la Uniunea Europeana”.

Romania a apreciat ca participarea timpurie la PESC poate constitui o oportunitate importanta de pregatire pentru aderarea la Uniunea Europeana in etapa premergatoare acesteia, iar participarea la PESA, o continuare fireasca a participarii la PESC