Organizarea sistemului bancar

ORGANIZAREA SISTEMULUI BANCAR

Bancile isi desfasoara activitatea in conditii asemanatoare cu ale celorlalte societati comerciale pe actiuni; sub aspect functional, pot fi retinute insa particularitati notabile. Organizatoric, conducerea, administrarea si controlul sunt la fel ca la societatile pe actiuni: bancile dispun de un for suprem de conducere(adunarea generala), de structuri care le asigura gestiunea curenta(presedinte, consiliu de administratie, comitet de directie), de organe proprii de control(comisie de cenzori si controlul intern al bancii). Conform art. 24 din Legea nr.58/98 privind activitatea bancara, structura organizatorica, conducerea si administrarea societatilor bancare se stabilesc prin statutele proprii, iar infiintarea comitetului de risc, comitetului de administrare a activelor si pasivelor, precum si a comitetului de credite este obligatorie.

Activitatea curenta a bancilor

Spre deosebire de societatile comerciale, independente in elaborarea propriului management, bancile sunt obligate, in temeiul art. 38 din Legea 58/98, sa respecte in activitatea lor, reglementarile emise de Banca Nationala a Romaniei(BNR) pentru aplicarea politicii monetare, de credit, valutare, de plati, de asigurare a prudentei bancare si de supraveghere a societatilor bancare.

In conformitate cu directivele BNR, functionarea bancilor se particularizeaza prin urmatoarele: societatile bancare sunt obligate sa obtina din partea BNR autorizatia de functionare, ele isi constitue fonduri specifice, pastreaza rezerve obligatorii la BNR si respecta normele stricte de garantare a solvabilitatii, nu pot fi constituite sub forma de societati cu raspundere limitata, capitalul social trebuie varsat integral numai sub foma baneasca in momentul subscrierii. Actiunile emise de societatile bancare sunt nominative, iar inregistrarea societatilor bancare in registrul societatilor bancare, tinut de BNR, este obligatorie. Totodata , BNR, prin functiile exercitate de indrumare si control, de constituire si functionare, include atat transformarea si lichidarea societatilor comerciale bancare de nationalitate romana, cat si a sucursalelor si a reprezentantelor in Romania ale bancilor din strainatate.

Conform Legii nr. 58/98, art. 3 si standardelor internationale bancile comerciale isi deschid filiale, sucursale si agentii in teritoriu. Filialele din Romania ale unei societati bancare sunt considerate persoane juridice, iar sucursalele sunt considerate reprezentante ale societatilor bancare. Deci, filiala trebuie sa posede, pe de o parte, un patrimoniu propriu, delimitat in ansamblul patrimoniului societatii bancare iar, pe de alta parte, are personalitate juridica proprie. Sucursala se infiinteaza la initiativa si din fondurile bancii care ii afecteaza capitalul necesar si o organizeaza, insa ea nu devine persoana juridica de sine statatoare. Sucursala spre deosebire de filiala, se caracterizeaza printr-o dubla subordonare fata de banca: pe de o parte, dependenta de ordin economic, iar, pe de alta parte, cea de natura juridica. Sucursala incheie contracte cu terte persoane in numele bancii, in calitate de mandatar sau in nume propriu, in caliate de comsionar. Agentia se infiinteaza la initiativa bancii, exercitand atributii fie de mandatar, fie de comisionar.

Structura organizatorica a bancii

Organigrama este o reprezentare grafica a activitatilor pe care banca le desfasoara. Doua tipuri de organigrame pot fi utilizate: orgranigrama ierarhica si orgranigrama functionala.

Orgranigrama ierarhica reprezinta structura de ansamblu a bancii, evidentiind subdiviziunile organizatorice ale bancii si raporturile dintre ele, numarul nivelurilor ierarhice. Acest tip de organigrama permite izolarea responsabilitatilor prin identificarea factorilor de decizie si a modului de transmitere a deciziilor, dand o imagine de ansamblu asupra functionarii si dimensiunii bancii.

Orgranigrama functionala permite indentificarea activitatilor bancii si a nivelurilor ierahice de exercitare a acestor activitati.

Principalele activitati dintr-o banca pot fi grupate astfel:

Activitatea de exploatare, asigura relatiile directe cu clientela. Aceste activitati se exercita in principal prin unitatile teritoriale ale bancii. Misiunea principala a acestei activitati este aceea de a vinde produse si servicii clientilor bancii.

Activitatea de productie trateaza operatiile initiate de exploatare: evidenta conturilor clientilor, calculul dobanzilor si comisioanelor.

Activitatea de asistare vizeaza activitati legate de: resursele materiale si de personal; marketing, juridic, relatii externe, piete de capital, trezorerie si inginerie financiara.

Unitatile centralei

In structura organizatorica a unei banci, centrala ocupa un loc aparte, ea fiind centrul vital al bancii, datorita functiilor si rolului pe care-l joaca in cadrul bancii. Centrala elaboreaza strategia de dezvoltare a bancii; stabileste politica de creditare-dezvoltare in tara si in strainatate sau de fuziune si de achizitii; efectueaza studii de marketing; acorda servicii de consultanta, audit; organizeaza actiuni de pregatire a resurselor umane; initiaza colaborari cu banci din tara si strainatate; asigura lichiditati si fonduri de creditare unitattilor subordonate(filiale sucursale, agentii); stabileste nivelul dobanzilor si comisioanelor; stabileste plafoane de credite pentru unitatile subordonate; contacteaza imprumuturi si plasamente de pe piata interbancara; asigura echilibrul intre resurse si plasamente; elaboreaza norme pentru fiecare activitate si serviciu in parte; angajeaza, promoveaza, concediaza personalul de conducere din unitatile subordonate. Din cele expuse rezulta rolul determinant al managementului centralei in desfasurarea activitatilor tuturor unitatilor teritoriale, intre centrala si unitati stabilindu-se relatii de subordonare.

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

In teritoriu, unitatile centralei - filiala, sucursala si agentia - actioneaza ca reprezentante ale acesteia, aplicand politica si strategia centralei bancii. Structura organizatorica are in componenta compartimente care asigura desfasurarea activitatii la nivelul teritoriului unde ele actioneaza. Conducerea acestor unitati este asigurata de director, director economic, sef agentie(filiala, sucursala), contabil-sef si comitetul de credite constituit din cadrele de conducere ale unitatii respective.

Resursele bancare

O banca isi poate constitui resursele din resurse proprii si resurse atrase. Din punctul de vedere al gradului de stabilitate, resursele proprii provin din resurse stabile, care pot fi plasate pe termen lung si constituite din capitalul social cash, din fondul de rezerva si primele legate de capitalul social varsat. Alte resurse sunt cele temporare care pot fi plasate pe termen foarte scurt si scurt. Acestea se constituie din rezerva generala pentru riscul de credit, din provizioanele pentru riscul de credit, din dividendele de plata si impozitele constituite pana in momentul in care devin exigibile.

Resursele atrase reprezinta partea cea mai atractiva din resursele bancii. In acest mod, banca isi poate duce la indeplinire functia de investitii in economie. Resursele proprii se regasesc intr-un procent nesemnificativ in investitiile facute de banca.

Capitalul bancar are un rol major de la constituirea bancii si pana la lichidarea ei. El indeplineste urmatoarele functii:

protejeaza deponentii in eventualitatea insolvabilitatii si lichidarii bancii;

absoarbe pierderile neanticipate in vederea mentinerii increderii clientilor pentru situatiile de stress, astfel incat banca sa-si poata continua nestingherita activitatea;

serveste la achizitionarea de cladiri si echipamente pentru desfasurarea activitatii;

serveste ca o limita impusa pentru expansiunea nejustificata a activelor bancare.

Prin constituirea Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar, prima functie este asigurata. Fondurile de risc si provizioanele ii permit bancii sa-si continue activitatea in perioadele dificile, pana cand nivelul si fluxul castigurilor este restabilit. A treia functie determina necesitatea crearii conditiilor pentru derularea activitatii, deoarece nu deponentii trebuie sa fie cei care furnizeaza fonduri pentru deschiderea unei banci sau pentru achizitionarea dotarilor aferente bancii. Prin limitarea expansiunii nejustificate a activelor bancare se poate:

limita cresterea unei banci;

imbunatati calitatea activelor bancare;

controla posibilitatea unei banci de a-si asigura cresterea prin datorii;

ajunge la cresterea rentabilitatii activelor.

RESTRUCTURAREA SECTORULUI BANCAR

Atinsa de criza economica care zguduie Romania, restructurarea sectorului bancar costa anual tara cca 2,2-2,5% din PIB sau, dupa alte estimari, luand in calcul si cheltuielile privind dobanzile aferente, cca 50 % din totalul cheltuielilor bugetare .

In intervalul 1990-1999, patru banci au fost declarate falimentare: Dacia Felix, Credit Bank, Albina si Bankcoop, iar mamutul Bancorex a fost absorbit de Banca Comerciala Romana. S-a ajuns la aceasta situatie datorita managementului defectuos si implicarii puterii politice in activitatea bancilor. Totul a fost posibil prin alcatuirea defectuasa a bilantului bancilor respective sau reesalonarea creditelor care nu mai puteau fi recuperate.

O noua politica monetara

Pentru atingerea obiectivului unei inflatii reduse, eventual exprimata cu o singura cifra, trebuie controlata baza monetara, iar alaturi de aceasta, ca variabila intermediara, trebuie urmarita si masa monetara in sens larg(M2). Ca instrumentar analitic se poate folosi cadrul dat de indicii agregati; rolul principal il are indicele conditiilor monetare, care reuneste evolutiile agregatelor monetare, ale ratelor dobanzilor, cursului de schimb, rezervelor monetare etc. Un obiectiv principal al politicilor monetare in perioada urmatoare il constituie remonetizarea economiei romanesti prin metode neinflationiste. Instrumentele politicii monetare trebuie dezvoltate astfel incat sa asigure o eficacitate sporita politicii monetare pe masura cresterii gradului lor de compatibilitate cu economia de piata. In acest scop este necesar:

o          sa se completeze infrastructura necesara utilizarii instrumentelor monetare conforme cu economia de piata;

o          sa se insiste pe utilizarea instrumentelor ce asigura sterilizarea definitiva a eventualelor lichiditati in exces;

o          sa se asigure preponderenta operatiunilor de piata in gestionarea lichiditatii. Instrumentele de natura administrativa(ex. rezervele minime obligatorii), raman in plan secundar;

o          sa se urmareasca recastigarea de catre BNR a unei pozitii de creditor net in raport cu sistemul bancar, necesara exercitarii unei influente efective asupra evolutiei pe termen scurt a ratelor nominale ale dobanzii.

Succesul deplin al eficacitatii politicii monetare depinde si de reducerea dominantei fiscale, care va permite atat prelungirea orizonturilor investitionale, cat si reducerea treptata a ratelor dobanzii.

Obiective ale restructurarii

Pentru atingerea unei inflatii de 18% in anul 2001, trebuie sa se mentina caracterul restrictiv al politicii monetare, prin controlul bazei monetare. Regimul cursului de schimb al leului este cel de devalorizare controlata. Visul unei evolutii de numai 2-3% anual al cursului de schimb, fata de nivelul de echilibru nu va putea fi atins decat prin revigorarea economica puternica.

Se spera - dar fara relansarea bazei economice acest lucru nu va putea fi realizat - intr-o tendinta relativa de reducere a deficitelor de cont curent si chiar a decalajului dintre importuri si exporturi. De asemenea, se spera in sporirea intrarilor autonome de capital si se doreste reducerea restrictiilor in ceea ce priveste iesirile de capital, care vor fi facute gradual, plecand de la scadentele lungi catre cele scurte, iar plafonul cumulativ asupra indatorarii externe a sectorului privat va fi relaxat, astfel incat, cu incepere din 2003, doar tranzactiile de mari dimensiuni sa fie supuse avizarii bancii centrale.

Sistemul bancar romanesc continua sa ramana sensibil chiar daca, in ultimul timp, s-a apreciat ca acesta se consolideaza incet, dar sigur. In mediile bancare de la sfarsitul anului 2000 s-a vehiculat chiar ideea potrivit careia anumiti oficiali din BNR ar urmari subminarea sistemului bancar romanesc. Norma BNR nr. 10/2000 stipuleaza ca unei banci care a intrat in procedura de faliment i se retrage automat si autorizatia de functionare. Insa, potrivit Legii bancare, autorizatia unei banci poate fi retrasa numai de catre Consiliul de Administratie al BNR. Adoptarea acestei norme, la care s-a adaugat retragerea posibilitatii de reorganizare judiciara, dar si lansarea unor zvonuri de discreditare au facut parte din scenariul pus la cale pentru falimentarea Bancii Internationale a Religiilor.

O alta decizie discutabila a BNR a fost si scoaterea sistemului national de decontari de sub incidenta bancii centrale si trecerea acestuia in administrare privata la societatea TransFonD. Privatizarea activitatii de decontare a bancilor comerciale si a institutiilor financiare a dus la aparitia unor costuri suplimentare din cauza tarifelor impuse de TransFonD. Pana la crearea TransFonD aceasta operatiune era efectuata gratuit de catre BNR. Initial, BNR detinea 34,1% din capitalul social al TransFonD, insa ulterior aceasta participare a fost diminuata la 33,33%, majoritatea detinand-o un grup de banci cu capital preponderent strain. In aceste conditii, BNR nu poate interveni in deciziile pe care le ia Consiliul de Administratie al TransFonD si nici nu mai are drept de veto.

Precizam ca prin sistemul national de plati se fac decontari de 3 miliarde de dolari SUA/zi. "Opera" BNR contravine chiar statutului propiu. In Legea nr. 101/1998 este prevazut la articolul 23 ca "Banca Nationala a Romaniei coordoneaza si supravegheaza sistemele de plati de interes national", iar la articolul 57 se specifica faptul ca "BNR nu poate participa cu capital direct sau indirect la nici o societate comerciala sau regie autonoma, cu exceptia propriilor sale intreprinderi de imprimare a biletelor de banca si de batere a monedei metalice si a altor societati care pot contribui la realizarea atributiilor sale". De asemenea, la art. 28 din aceeasi lege se prevede expres faptul ca "functionarea contului general al Trezoreriei Statului (deschis la BNR) si inregistrarea operatiunilor in acest cont se stabilesc prin conventii incheiate intre BNR si ministrul finantelor". In pofida acestor prevederi legale, precum si a celor din Ordonanta nr. 66/1994 privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului si din Legea nr. 81/1999 privind datoria publica, BNR a infiintat Societatea Nationala de Transfer de Fonduri si Decontari - TransFonD in luna iulie 2000, avand ca actionari BNR, cu numai 33%, si 28 de banci comerciale, majoritatea cu capital privat. Modul in care a fost constituita aceasta societate a intrat in atentia Consiliului Concurentei, care apreciaza ca societatea nationala de decontari reprezinta un monopol pe piata bancara.

Supravegherea bancara

Calitatea slaba a activelor unei banci este determinata de doi factori. Factorul principal este reprezentat de politicile, planurile si managementul defectuos. Al doilea factor, anume conditiile economice, contribuie la esecul bancilor, dar nu in mod direct. Aproape 60% din bancile care au dat faliment in SUA intre 1983-1992 s-au dovedit a avea un consiliu de directori care, fie nu aveau cunostintele bancare necesare, fie au fost pasivi in supervizarea afacerilor bancii. Managerii bancii trebuie sa urmareasca, prin derularea activitatii bancii, realizarea atat a interesului public cat si a interesului actionarilor. Interesul public consta in existenta unui sistem bancar cu banci sigure, in care populatia sa-si poata plasa economiile, si care sa asigure o sursa importanta de credite pentru afaceri si persoane fizice. Interesul actionarilor consta in asigurarea viitorului investitiilor acestora.

Activitatea bancara trebuie sa se bazeze pe politici anuale scrise, care trebuie revizuite cel putin o data pe an pentru a se determina ce schimbari sunt necesare. In Romania este necesara efectuarea unui audit financiar anual al fiecarei banci. De asemenea, ar fi foarte necesare reglementari in sistemul bancar care sa ceara dezvaluirea intereselor membrilor conducerii bancilor. Intre supraveghetorii si conducerea unei banci trebuie sa existe o relatie de colaborare si nu de adversitate.

Comitetul BASEL pentru supraveghere bancara recomanda urmatoarea structura pentru luarea unei decizii bancare. Pe de o parte, Consiliul de Directori, ce are rol de supervizare si directorii executivi, persoane cu experienta in domeniul bancar. Printre strategiile si tehnicile ce stau la baza unei conduceri eficiente trebuie sa existe prevederi privind monitorizarea riscului, in special pentru zonele cu conflict de interese(relatiile bancii cu marii actionari, membrii conducerii etc.), stimulentele financiare care trebuie oferite atat conducerii, cat si angajatilor, precum si informatiile necesare ce trebuie puse la dispozitia publicului si a membrilor bancii.

Exista patru forme principale de supraveghere bancara:

supravegherea din partea Consiliului de Directori sau a Cosiliului de Supraveghere

supravegherea din partea unor persoane neimplicate in activitatea de conducere

linia directa de supraveghere pentru anumite zone de activitate si

supravegherea prin managementul independent al riscului si auditului bancar.

Teoretic, supervizorii bancilor nu au interesul sa protejeze o anumita banca sau pe actionarii acestora, ci, sistemul bancar in general. Proprietatea statului asupra unei banci influenteaza strategia si obiectivele bancii, precum si structura interna de conducere a acesteia.

Politica cursului de schimb si a balantei de plati

In perioada 2000-2002, regimul cursului de schimb va fi realizat prin flotare controlata. Cu incepere din 2002-2003, daca intrarile de capital vor confirma stabilitatea unor fluxuri substantial sporite, se vor examina regimuri alternative de curs mai predictibile, al caror avantaj consta in consolidarea si accelerarea convergentei monetare. Aceasta ar facilita si o eventuala repozitionare a cursului real al monedei nationaale, in conditiile in care nivelul sau fundamental ar fi modificat pe termen lung datorita finantarii externe stabile.

In perioada 2000-2002, demararea cresterii economice impreuna cu ajustarile structurale preconizate, ar trebui sa conduca, in conditiile mentinerii echilibrului cursului de schimb) la persistenta unor deficite ale contului curent. Schimbarile operate la nivelul sectorului real vor avea ca impact redimensionarea cererii de import, cu reducerea segmentului inelastic exprimat de industriile slab restructurate, insotita de o crestere a cererii de consumuri intermediare importate, precum si de o relaxare a plafonului ce limiteaza capacitatea de export a economiei(unde trebuie sa isi spuna cuvantul castigurile de productivitate si eficienta din sectoarele care vor exporta marfuri).

Pe termen mediu, statul va urmari ca finantarea deficitului de cont curent sa se faca prin influxuri negeneratoare de datorii. Adancirea reformelor structurale ar putea servi drept mijloc pentru atragerea fluxurilor de investitii straine directe.

Serviciul datoriei externe publice si public garantate a Romaniei(bazat pe angajamentele existente) va cunoaste o crestere usoara pana in 2002, urmata de o anumita reducere intre 2003-2005. Continuarea liberalizarii contului de capital se va realiza in conditii de compatibilitate cu legislatia si practicile comunitare. Daca la momentul 2000, intrarile de capital erau in marea lor majoritate liberalizate, reducerea restrictiilor in ceea ce priveste iesirile de capital va fi facuta gradual, plecand de la scadentele lungi catre cele scurte, iar plafonul cumulativ asupra indatorarii externe a sectorului privat va fi, de asemenea, relaxat in mod progresiv, incat cu incepere din anul 2003, doar tranzactiile aferente de mari dimensiuni sa fie supuse avizarii bancii centrale.