IMPRUMUTUL PUBLIC - clasificarea imprumuturilor publice, reglementarea imprumuturilor publice

IMPRUMUTUL PUBLIC

1. Aspecte teoretice

Imprumutul public este "un instrument financiar folosit de stat pentru a re­partiza intre generatiile prezente si cele viitoare sarcinile rezultate dintr-o chel­tuiala publica prea mare, care nu poate fi acoperita prin impozitele si taxele cu­rente sau prin alte resurse ordinare ale bugetului de stat"[1]

Altfel spus, "imprumuturile publice sunt venituri extraordinare la care se recurge in caz de dezechilibru bugetar, adica atunci cand veniturile ordinare sunt insuficiente pentru a face fata cheltuielilor, precum si din necesitati de trezorerie, respectiv cand se ivesc unele goluri temporare de resurse bugetare".[2]

In astfel de situatii,[3] autoritatile publice centrale si locale se adreseaza per­soanelor fizice si juridice care dispun de resurse banesti temporar disponibile, so­licitandu-le sa le incredinteze o parte din acestea pentru acoperirea diferentei din­tre cheltuielile si veniturile bugetului de stat sau bugetelor locale.

Acestui context i se circumscrie conceptul de datorie publica care re­pre­zinta "totalitatea obligatiilor pecuniare la un moment dat, rezultate din im­pru­muturi in lei si in valuta, pe termen scurt, mediu sau lung, contractate de stat in nume propriu sau garantate de acesta, precum si obligatiile statului catre tre­zoreria proprie, pentru sumele avansate temporar in vederea acoperirii deficitelor bugetului de stat".[4]

Imprumuturile contractate de catre autoritatile publice pot avea diferite destinatii,[5] cum sunt:

acoperirea cheltuielilor publice de interes national pentru obiective de investitii productive care nu se pot finanta din resursele bugetare curente;

functionarea serviciilor publice;

scopuri militare;

asigurarea ordinii interne;

rambursarea datoriei publice scadente;

refinantarea datoriei publice;

plata dobanzilor si castigurilor corespunzatoare;

acoperirea deficitelor bugetare.

Potrivit profesorului Gh.D. Bistriceanu, indiferent ce destinatie se da im­­prumutului, creditorul urmareste obtinerea unui venit care constituie in­sasi ra­tiu­nea acordarii lui; evident, cuantumul acestui venit difera in functie de desti­na­tia imprumutului, de nivelul dobanzii pe piata financiara, de durata de timp pen­tru care se acorda imprumutul etc.

Imprumuturile de stat au la baza solvabilitatea statului. Ele se pot con­tracta de catre stat fie direct cu persoane fizice si juridice care dispun de mijloace banesti, fie cu institutii financiare specializate (case de economii, banci, societati de asigurare sau reasigurare etc.), care atrag disponibilitatile banesti de pe piata finan­ciara si le pun la dispozitia statului pe o anumita perioada de timp.

Intreaga activitate referitoare la contractarea si garantarea de impru­mu­turi interne si externe rambursabile pe termen mediu sau lung si gestionarea dato­riei publice se exercita de catre Guvern, prin Ministerul Finantelor, in limita su­mei aprobata de Parlament.

Institutiile publice locale pot angaja imprumuturi pentru necesitatile proprii privind administratia publica locala. Ministerul Finantelor are imputernicirea sa avizeze contractarea imprumuturilor de catre administratiile publice locale nu­mai dupa constatarea existentei posibilitatilor de rambursare.

Oferta de resurse de imprumut[6] este formata din:

capitalurile banesti temporar disponibile ale diversilor agenti eco­no­mici activi;

veniturile rentierilor;

capitalurile si rezervele libere ale bancilor, ale institutiilor finan­cia­re, de asigurari si reasigurari;

economiile banesti ale diferitelor categorii de populatie.

Rambursarea imprumuturilor de stat, plata dobanzilor aferente datoriei publice interne, precum si a cheltuielilor ocazionate de emisiunea si plasarea va­lo­rilor mobiliare reprezinta cheltuieli in bugetul de stat si se efectueaza din veni­turile bugetare care se incaseaza ulterior, adica din impozite si taxe, din eventuale ex­cedente bugetare, din imprumuturi de stat pentru refinantarea datoriei publice interne, din alte surse.

Imprumuturile de stat se realizeaza prin emisiuni de valori mobiliare cum sunt:

obligatiuni;

bonuri de tezaur;

titluri de renta sau alte inscrisuri de stat.

Emisiunea de valori mobiliare reprezinta imprumuturi de stat. Vanzarea si rascumpararea acestora, precum si plata dobanzilor si a altor speze aferente se fac direct de catre Ministerul Finantelor sau prin intermediul altor institutii finan­ciare.

In ceea ce priveste forma inscrisului (titlului) exista titluri: nominative, la purtator si mixte (nominative in ce priveste capitalul, dobanda si la purtator relativ la de­tinatorul inscrisului).

Pentru imprumuturile contractate pe termen scurt, statul poate emite bonuri de tezaur, certificate de datorie, polite de tezaur etc. Bonurile de tezaur pot fi lombar­da­te (depuse in gaj) la banci si vandute la li­ci­tatie, unde cursurile sunt variabile. Spre deosebire de celelalte inscrisuri, politele de te­zaur, potrivit dreptului cambial, pot fi scontate la banci, se pot executa silit etc. Bonurile nu sunt purtatoare de dobanda, iar detinatorii lor le pot folosi si pentru plata unor furnizori, a impozitelor etc.

In cazul imprumuturilor pe termen mijlociu si lung, statul emite obligatiuni sau titluri de renta. Pentru imprumuturile fara termen, statul emite titluri de renta perpetua.

Renta perpetua rezerva statului facultatea de a rambursa imprumutul pri­mit, fara insa sa-l oblige la aceasta rambursare, subscriitorii avand numai dreptul la renta.

Unele inscrisuri ale imprumuturilor de stat sunt cu circulatie libera si pot fi negociate, iar altele nu se pot negocia sau lombarda.

[Sursa: Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, op. cit., p. 126]

Potrivit economistului francez Gaston Jčze,[7] autoritatile publice ar tre­bui sa instituie unele reguli in privinta creditului public, deoarece impru­mu­tul nu constituie pentru buget un venit propriu-zis, ci o anticipare de venituri (in­car­candu-se pe nedrept generatiile viitoare cu sarcinile generatiilor prezente).

Intre aceste reguli, le enumeram pe urmatoarele:

imprumutul nu este justificat decat data cheltuiala este de o utilitate ne­contestabila si daca suma imprumutata este in raport cu aceasta uti­litate;

nu trebuie sa se recurga la imprumut decat data cheltuiala este prea ri­dicata pentru a fi acoperita de impozit sau de alte resurse ordinare ale statului;

imprumutul nu trebuie sa serveasca niciodata la plata cheltuielilor ordinare;

imprumutul poate fi intrebuintat pentru acoperirea cheltuielilor ex­tra­ordinare (de plasament sau productive - lucrari publice);

imprumutul poate fi folosit, alaturi de impozit, pentru acoperirea chel­tuielilor extraordinare prilejuite de razboi.

2. Imprumutul public - trasaturi si tipologie

● Imprumuturile publice prezinta o serie de trasaturi[8] cum sunt:

au caracter contractual, exprimand acordul de vointa al partilor. Sta­tul, prin institutiile sale de specialitate, stabileste conditiile de emisiune si de ram­bursare, marimea si formele veniturilor ce se ofera la imprumutul public (do­banda, castiguri etc.), fara sa consulte in prealabil pe eventualii subscriitori;

statul nu ofera o garantie speciala subscriitorilor, in afara de veni­tu­rile sale bugetare viitoare

in mod obisnuit, au caracter facultativ, ceea ce inseamna ca sub­scri­erea la aceste imprumuturi este benevola. In diferite tari s-au practicat si im­prumuturi fortate, obligatorii, indiferent de vointa subscriitorilor, in imprejurari exceptionale (amenintarea integritatii teritoriale si a independentei tarii, in caz de razboi, pentru refacerea economiei distrusa de razboi sau de calamitati ale naturii, cand au loc crize economice etc.);

au caracter rambursabil, adica suma subscrisa se restituie la un ter­men fix stabilit sau se amortizeaza treptat prin tragere la sorti periodica a obli­gatiunilor.

Prin exceptie, exista si imprumuturi perpetue, la emiterea carora nu se sta­bileste termen de rambursare, dar la care statul plateste numai o anumita do­banda pe o durata de timp nedeterminata. Dupa o perioada de timp, statul poate rascumpara obligatiunile imprumuturilor respective;

sunt purtatoare de dobanzi, de castiguri ori ofera ambele forme de con­traprestatii, la care se adauga adesea si alte avantaje materiale. In unele ca­zuri, ulterior lansarii si subscrierilor la imprumut, statul poate recurge la conver­siu­nea[9] datoriei contractate.

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

● Asa cum se poate intui, fie si numai in baza expunerii de fata, imprumutul pu­blic prezinta unele avantaje, dar si dezavantaje.[10]

Intre avantaje, le mentionam pe urmatoarele:

consolideaza patrimoniul statului prin valorile viitoare reale create ca urmare a intrebuintarii in folos public a sumelor de bani im­pru­mutate;

sunt mijloace de incurajare a economiilor banesti si de activare a unor capitaluri particulare usurand plasarea de capital autohton in eco­nomia nationala.

Aceste avantaje sunt incontestabile insa numai pentru imprumuturile con­tractate de stat de la cetatenii si agentii economici autohtoni, in scop de in­ves­tire in economia nationala.

Dezavantajele imprumuturilor de stat sunt urmatoarele:

angajeaza generatiile viitoare obligandu-le sa suporte cheltuielile de rambursare contractate mai ales pe termene indelungate;

reduc capitalul particular circulant din economia nationala, cu con­secinte de impiedicare a procesului normal de dezvoltare a pro­duc­tiei, influenteaza cresterea si micsorarea capacitatii contributive a cetatenilor.

● Clasificarea imprumuturilor publice[11]

(1) In functie de piata pe care se contracteaza:

Imprumuturile publice interne se contracteaza pe piata financiara nationala. Aceste imprumuturi au ca sursa capitalurile active temporar disponi­bi­le, capitalurile rentierilor, veniturile banesti vremelnic disponibile, economiile ba­nesti ale producatorilor mici si mijlocii si diferite alte surse.

Imprumuturile publice externe se contracteaza pe piata financiara externa. In aceste imprumuturi se plaseaza capitalurile diferitelor societati si in­sti­tutii financiar-bancare internationale. Imprumuturile publice externe se con­trac­teaza de catre tari care nu au disponibilitati de capital in interior, care au o do­banda prea ridicata pe piata interna si doresc sa plateasca o dobanda mai mica la imprumuturile provenite din alte tari.

(2) Din punctul de vedere al venitului care se acorda subscriitorilor exista:

Imprumuturi cu dobanda la care statul acorda subscriitorilor o anumita dobanda pe an.

Imprumuturi cu dobanda si castiguri la care statul acorda o do­banda anuala, precum si castiguri, dar numai obligatiunilor care ies castigatoare prin tragerile la sorti periodice de amortizare.

Imprumuturi cu castiguri pentru care suma ce ar fi putut fi acor­data ca dobanda se plateste sub forma de castiguri, insa numai detinatorilor de obligatiuni care ies castigatoare la tragerile la sorti periodice de amortizare.

Imprumuturi fara pierdere sunt acelea in care toate obligatiunile emise sunt purtatoare de castiguri. La fiecare tragere, in suma castigurilor este cu­prinsa si valoarea obligatiunilor, iar pe masura platii castigurilor imprumuturile se sting.

(3) Din punctul de vedere al termenului pot fi:

Imprumuturi pe termen scurt, contractate pe o perioada de timp pa­na la un an.

Imprumuturi pe termen mediu, care se contracteaza pe 3-4 ani.

Imprumuturi pe termen lung, care se contracteaza pe mai multi ani.

Imprumuturi fara termen (perpetue) sunt acelea in ale caror conditii nu sunt prevazute termene de stingere (de amortizare). La un imprumut astfel con­tractat statul plateste un venit anual numit renta. Intrucat statul nu este obligat sa le stinga intr-un anumit termen, el se poate limita la un timp indelungat numai la plata dobanzilor catre creditori. Practic, stingerea acestor imprumuturi are loc prin cumpararea de catre stat a tuturor obligatiunilor existente pe piata.

(4) Din punctul de vedere al caracterului pot fi:

Imprumuturi voluntare (patriotice), prin care statul se adreseaza sen­timentului si spiritului de datorie al cetatenilor. "Cunoscut fiind faptul ca in materie de venituri (dobanzi si castiguri) patriotismul este uneori destul de redus, in majoritatea cazurilor subscrierile la aceste imprumuturi aduc dezamagiri pen­tru stat" (Gh. Bistriceanu, 1995).

Imprumuturi fortate (obligatorii), care se contracteaza de catre stat cand are nevoie urgenta de bani. Imprumutul fortat este un act de constrangere din partea puterii publice, facand ca imprumutul sa dobandeasca natura unui im­pozit.

3. Reglementarea imprumuturilor publice

Potrivit Legii finantelor publice, se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin recurgerea la emisiune monetara sau prin finantarea di­recta de catre banci.

Refinantarea datoriei publice interne si finantarea deficitului bugetului de stat se asigura prin imprumuturi de stat.

Ministerul Finantelor este autorizat sa contracteze si sa garanteze im­pru­muturi de stat de pe piata financiara interna si externa, in vederea asigurarii fondurilor necesare refinantarii datoriei publice interne, finantarii deficitului bugetar la nivelul inregistrat la finele fiecarui an si a echilibrului balantei de plati externe, in limitele aprobate prin lege.

Deficitul bugetului de stat din anul curent si din anii precedenti, pentru care nu s-au contractat imprumuturi de stat, se finanteaza din disponibilitatile aflate temporar in contul general al trezoreriei statului. Ministerul Finantelor este autorizat sa stabileasca dobanda pentru finantarea deficitului bugetului de stat prin disponibilitatile aflate temporar in contul general al trezoreriei statului.

Legea anuala privind aprobarea bugetului de stat poate autoriza Mi­nisterul Finantelor ca, pe parcursul executiei bugetului de stat, pentru a face fata cheltuielilor statului pana la incasarea veniturilor aprobate, daca va fi necesar, si cu aprobarea Guvernului, sa emita bonuri de tezaur sau alte instru­mente specifice, purtatoare de dobanda si a caror scadenta nu poate depasi sfar­situl anului financiar.

Bonurile de tezaur sau alte instrumente specifice sunt puse in circulatie prin Banca Nationala a Romaniei, pe baza conventiei de agent, incheiata de aceasta cu Ministerul Finantelor, in numele statului.

Totalul bonurilor de tezaur si al altor instrumente specifice aflate in circulatie nu va putea depasi 8 % din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat.

Emiterea bonurilor de tezaur si a altor instrumente specifice se poate face numai in primele 10 luni ale anului financiar, iar retragerea lor trebuie sa se faca fara a depasi anul financiar in care au fost emise.

Banca Nationala a Romaniei poate acorda imprumut fara dobanda, pen­tru acoperirea decalajului temporar dintre veniturile si cheltuielile bugetului de stat, pe seama resurselor de creditare ale acesteia. Acest imprumut urmeaza a fi rambursat pana la sfarsitul anului financiar respectiv, pe seama veniturilor bu­getare sau a unui imprumut de stat efectuat in conditiile legii. Imprumutul acordat de Banca Nationala a Romaniei nu poate depasi intr-un an financiar 10 la suta din totalul cheltuielilor bugetului aprobat, precum si dublul capita­lu­lui acesteia si al fondului de rezerva constituit.

Potrivit Legii finantelor publice locale,[12] consiliile locale, judetene si Con­siliul General al Municipiului Bucuresti pot aproba contractarea de impru­mu­turi interne sau externe, pe termen mediu si lung, pentru realizarea de in­vestitii publice de interes local, precum si pentru refinantarea datoriei publice lo­cale.

Datoria publica locala repre­zinta o obligatie generala care trebuie ram­bursata, conform acordurilor inche­iate, din resursele aflate la dispozitia unitatii administrativ-teritoriale, cu excep­tia transferurilor de la bugetul de stat cu destinatie speciala.

● Instrumentele datoriei publice sunt, in principal, urmatoarele:

titluri de valoare;

imprumuturi de la bancile comerciale sau de la alte institutii de credit.

Emiterea si lansarea titlurilor de valoare se pot face direct de catre au­toritatile publice locale sau prin intermediul unor agentii sau al altor institutii spe­cializate.

Consiliile locale, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucu­resti, dupa caz, pot angaja imprumuturi interne fara garantia Guvernului, cu conditia informarii prealabile a Ministerului Finantelor. Astfel, certificatele de trezorerie, cotate in prezent ca oferind cele mai bune randamente la depozitele banesti, au deja concurenta. O data cu aparitia Legii finantelor publice locale (nr. 189/1998) si a administratiei publice locale (nr. 215/2001), primariile si consiliile judetene pot contracta pe piata financiar-monetara credite prin emisiune de obligatiuni municipale (incepand cu anul 2001).

3.1. Datoria publica interna

Datoria publica interna[13] reprezinta o obligatie neconditionata si irevo­ca­bila a statului de rambursare a imprumuturilor contractate in lei, de plata a dobanzilor si a altor costuri aferente.

● Instrumentele datoriei publice interne a statului includ, fara a se limita nu­mai la acestea:

titlurile de stat in moneda nationala;

imprumuturile de stat de la Banca Nationala a Romaniei;

imprumuturile de stat de la bancile comerciale din Romania;

imprumuturile de stat de la alte institutii de credit din Romania si de la agentii guvernamentale.

Ministerul Finantelor este autorizat sa emita titluri de stat, exprimate in moneda nationala si in valuta:

in forma materializata, ca inscrisuri imprimate, cuprinzand men­tiuni obligatorii referitoare la emitent, valoarea nominala, rata do­ban­zii, scadenta, modul de transmisiune si alte elemente specifice fiecarei categorii de titluri;

in forma dematerializata, ca titluri pentru care emisiunea, proba­tiu­nea si transmisiunea drepturilor incorporate se evidentiaza prin inscriere in sistemul de inregistrare in cont.

Ministerul Finantelor poate delega unor agenti sau altor institutii de­sem­nate in acest scop atributii operationale privind emisiunea de titluri de stat.

Titlurile de stat dematerializate si cele emise in forma materializata sunt instrumente negociabile.

Ministerul Finantelor elaboreaza regulamente care stabilesc regimul titlurilor de stat si care trebuie sa cuprinsa, in special, dar nu exclusiv, norme cu privire la:

emisiunea titlurilor de stat in forma materializata sau prin inre­gis­tra­rea in cont si la conditiile de emisiune;

valoarea nominala, rata dobanzii, prime, scadente, rascumparari si plati;

proceduri de oferta, conditii si modalitati de vanzare a titlurilor de stat;

inregistrarea si administrarea titlurilor de stat.

In legatura cu scadenta titlurilor de stat exprimate in moneda natio­na­la, aratam ca acestea pot fi emise pe termene de tipul:

scurt;

mediu;

lung.

Titlurile de stat pe termen scurt sunt bonurile de tezaur si certificatele de trezorerie, fie purtatoare de dobanda, fie cu discont, precum si alte instru­mente ce pot fi create de emitent in conditiile legii.

Titlurile de stat pe termen mediu sau lung sunt obligatiunile de stat cu o scadenta de peste un an si maximum 5 ani de la emisiune, respectiv de peste 5 ani de la emisiune, fie purtatoare de dobanda, fie cu discont, emise conform clau­zelor imprumutului de stat.

Titlurile de stat vor fi oferite spre vanzare sub conditia ca oferta sa in­cluda cel putin urmatoarele elemente:

denumirea, data emisiunii si valoarea titlurilor de stat oferite;

forma imprumutului de stat reprezentat prin titlurile aferente - cu discont sau purtator de dobanda;

rata dobanzii, metoda de calcul si datele la care se plateste doban­da, daca este cazul;

data scadentei si clauza rambursarii in avans, daca este cazul.

Prin lege sunt interzise orice acorduri sau practici concertate ale parti­ci­pantilor la piata titlurilor de stat, care au ca obiect sau ar putea avea ca efect distorsiuni ale concurentei pe piata, in special cele privind:

randamentul si pretul titlurilor de stat;

volumul titlurilor de stat oferite sau cerute;

structura portofoliului de titluri de stat ale fiecarui participant la piata si strategia de gestiune a portofoliului;

implicarea in tranzactii care ar putea constitui acte de concurenta neloiala fata de alti participanti la piata.

3.2. Datoria publica externa

Datoria publica externa[14] reprezinta o obligatie neconditionata si irevo­ca­bila a statului de rambursare a imprumuturilor contractate de pe piata exter­na, de plata a dobanzilor si a altor costuri aferente.

Sursele de plata pentru serviciul datoriei publice externe sunt, dupa caz, urmatoarele:

cheltuielile prevazute cu aceasta destinatie in bugetul de stat;

Fondul de rezerva la dispozitia Guvernului, potrivit legii bugetului de stat;

sumele rezultate din recuperarea creantelor statului roman;

sumele incasate de catre institutiile financiare mandatate de Mi­niste­rul Finantelor pentru a administra imprumuturile externe con­trac­tate de acesta, in numele si in contul statului de la beneficiarii finali de imprumuturi, destinate investitiilor si importurilor;

sumele incasate de Ministerul Finantelor de la beneficiarii finali ai imprumuturilor, in baza acordurilor subsidiare de imprumut, in­che­iate in conditiile acordurilor de imprumut intervenite intre sta­tul roman si organismele financiare internationale;

sumele prevazute in bugetele beneficiarilor de imprumuturi, in ba­za acordurilor subsidiare de imprumut si de garantie incheiate in­tre Ministerul Finantelor, consiliile judetene sau locale si agentii eco­nomici de sub autoritatea acestora, in conditiile acordurilor de im­prumut intervenite intre statul roman si organismele financiare in­ternationale;

sumele prevazute in bugetele autoritatilor publice judetene sau lo­cale pentru imprumuturi externe contractate direct de catre aces­tea, in conditiile legii;

sumele prevazute in bugetele agentilor economici care au con­tractat imprumuturi externe cu garantia statului;

fondul de risc, pentru situatiile in care sunt executate garantiile emise de Ministerul Finantelor pentru imprumuturile externe con­trac­tate de agentii economici.

Instrumentele datoriei publice externe sunt urmatoarele:

titlurile de stat in valuta, emise pe pietele financiare externe;

imprumuturile de la guverne straine, agentii guvernamentale strai­ne, institutii financiare multilaterale sau de alte organizatii inter­na­tio­nale;

imprumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;

imprumuturile directe de la investitori privati, pe termen scurt, me­diu sau lung;

imprumuturile de la bancile straine sau de la companii straine;

alte imprumuturi, dupa caz.

● BIBLIOGRAFIE

1.     Gh. Bistriceanu, Gh. Ana, Finante, EDP, Bucuresti, 1995

2.     Paula Apatean, Noul sistem public de pensii, Ed. Scripta, Bucuresti, 2000.

3.     Axenciuc, Victor, Istoria economica a Romaniei, Ed. Fundatiei "Romania de maine", Bucuresti, 1997.

4.     Bistriceanu, Gh., Ana, Gh., Finante, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995.

5.     Bodnar, Maria, Patrascoiu, Lidia, Roxin, Luminita, Finante - mo­neda, ASE, Bucuresti, 1994.

6.     Bostan, Ionel, Control financiar, Ed. Polirom, Iasi, 2000.

7.     Bostan, Ionel (et col.),, Drept financiar public, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 200

8.     Bostan, Ionel, Controlul fiscal, Ed. Polirom, Iasi, 2003.

9.     Bostan, Ionel, Drept bugetar, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2004.

10.  Condor, Ioan, Drept fiscal si financiar, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti, 199

11.  Drosu-Saguna, Dan, Drept financiar si fiscal, Ed. All Beck, Bucuresti, 200

12.  Filip, Gheorghe (et col.), Finantele, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2001.

13.  Gliga, Ioan, Drept financiar public, Ed. All, Bucuresti, 1994.

14.  Hoanta, Nicolae, Evaziunea fiscala, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti, 1997.

15.  Lazar, Costinel (et col.),, Teorie economica generala, Ed. Economica, Bucuresti, 1993.

16.  Maurice, Duverger, Finances publiques, PUF, Paris, 1978.

17.  Mosteanu, Narcisa Roxana, Impozite si taxe, Ed. Economica, Bucuresti, 2001.

18.  Nitulescu, G., "Primariile se imprumuta", in Revista Capital, nr. 41/2001.

19.  Talpos, Ioan, Finantele Romaniei, Ed. Sedona, Timisoara, 1995.

20.  Trotabas L., Cortenet J.M., Finances publiques, (quatrième édition) Dalloz, 1981.

21.  Vacarel, Iulian, (et col.), Finante publice, EDP, Bucuresti, 2002.

22.  Voinea, Gheorghe, Finante locale, Ed. Junimea, Iasi, 2002.

23.  Whitehead, Geoffrey, Economia, Ed. Sedona, Timisoara, 1997.

24.  Zaharescu, Barbu, Economie politica, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1948.

25.  *** Legea nr. 81/1999 a datoriei publice, M. Of. nr. 215/17 mai 1999.

26.  *** Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, publicata in M. Of. nr. 140/2000.

27.  *** Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, publicata in M.Of. nr. 597/13 august 2002.

28.  *** Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finantele publice locale, publicata in M.Of. nr. 618 din 18 iulie 200

29.  *** Legea nr. 486/2006 din 27 decembrie 2006 a bugetului de stat pe anul 2007, publicata in M.Of. nr. 1043 din 29 decembrie 200

30.  *** Legea nr. 487 din 27 decembrie 2006 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2007, publicata in M.Of. nr. 1047 din 29 decembrie 200

31.  *** OG nr. 36/25 august 1995, cu privire la perfectionarea unor reglementari referitoare la datoria publica interna, (care modifica si completeaza Legea nr. 91/1993, privind dato­ria publica), art. 1(1), M. Of. nr. 202/31 august 1995.

32.  *** O.U.G. nr. 146/31 octombrie 2002, privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, publicata in M.Of. nr. 824/14 noiembrie 2002.

33.  www.parlament.ro

34.  www.mfinante.ro

35.  www.rcc.ro