Bugetul Uniunii Europene

Bugetul Uniunii Europene

1. Cadrul financiar 2007 - 2013

Pe masura ce Comunitatea Europeana s-a extins, echilibrul financiar al bugetului comunitar s-a deteriorat, anii '70 si '80 fiind o perioada de tensiuni din ce in ce mai accentuate, marcata de functionarea dificila a procedurilor bugetare si neadaptarea crescanda a resurselor financiare la nevoile comunitare.

Pentru a evita aparitia crizelor bugetare, in 1988 institutiile Comunitatii au convenit asupra unei metode agreata de toate Statele membre, metoda destinata imbunatatirii derularii procedurii bugetare, concomitent cu respectarea stricta a disciplinei privind cheltuielile din bugetul comunitar.

Astfel au fost elaborate primele perspective financiare, al caror succes in termeni de previzionare a cheltuielilor si disciplina bugetara au condus la intocmirea cadrului financiar, care este un program plurianual (sapte ani) de cheltuieli, prin care sunt garantate resurse financiare suficiente pentru a finanta activitatile pe termen lung ale Uniunii Europene.

Cadrul financiar actual acopera perioada 2007 - 2013 si se adreseaza cu precadere dezvoltarii durabile, cetateniei europene si priveste Europa ca partener mondial cu statut egal cu marile state dezvoltate industrial. Astfel, se urmareste :

- marirea competitivitatii Uniunii Europene si, in consecinta, prosperitatea Statelor Membre ;

- stimularea economiei europene si crearea de locuri de munca, asigurand, totodata, o protectie adecvata a mediului natural;

- instituirea notiunii de cetatenie europeana, intr-un spatiu caracterizat de libertate, justitie si securitate;

- intarirea rolului Uniunii Europene in lume.

Cadrul financiar cuprinde nivelurile maxime - numite « plafoane » - pentru marile categorii de cheltuieli - « rubrici » din bugetul Uniunii Europene pentru perioada multianuala respectiva.

Ansamblul cadrului financiar reprezinta un acord interinstitutional intre Parlamentul European, Consiliul European si Comisia Europeana. Acest acord contine, de asemenea, regulile si procedurile ce permit sa se asigure o gestiune anuala adecavata, preceduri de revizuire, ajustari tehnice etc.

Cadrul financiar nu este o programare financiara indicativa, deoarece sumele pe care le cuprinde reprezinta plafoane de cheltuieli pentru Statele Membre implicate si, de asemenea, nu poate fi asimilat unui buget plurianual, deoarece procedura bugetara anuala ramane indispensabila pentru determinarea nivelului efectiv al cheltuielilor aferente exercitiului financiar respectiv, in special in ceea ce priveste repartitia alocatiilor din fondurile europene pentru diferitele categorii de cheltuieli din clasificatia bugetara.

Aceasta clasificatie este corespunzatoare strategiei de dezvoltare a Uniunii Europene si, in consecinta, se articuleaza in jurul marilor prioritati politice definite pentru perioada respectiva.

Fiecare rubrica comporta o suma reprezentand creditul total de angajament, precum si creditul total de plata, ambele defalcate pe ani si pe destinatii. De asemenea, prin cadrul financiar se arata cat reprezinta plafoanele respective ca pondere in Venitul National Brut, ceea ce permite sa se realizeze corelatia cu resursele proprii, dimensionate tot ca procent in Venitul National Brut.

Ca masura de prevedere, in Cadrul financiar se insereaza, intre resursele proprii si plafonul creditelor de plata, o suma ca marja pentru cheltuielile neprevazute. Aceasta marja are un dublu rol :

- serveste ca marja de securitate pentru a evita un derapaj financiar cauzat de inregistrarea unei rate de crestere inferioara previziunilor si, in consecinta, resurse proprii mai mici decat s-a estimat ;

- permite revizuirea diverselor plafoane din Cadrul financiar atunci cand este nevoie sa se efectueze cheltuieli care nu au fost inscrise initial in programarea financiara.

2. Veniturile bugetului Uniunii Europene

1. Scurt istoric al resurselor financiare ale bugetului Uniunii Europene

Odata cu intrarea in vigoare, in anul 1952, a Tratatului de la Paris, cand s-a creat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECA), aceasta a dispus de venituri proprii.

Dimpotriva, in Tratatul de la Roma (1957), prin care se instituiau cele doua organizatii comunitare care au stat la baza crearii Europei unite, respectiv Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana pentru Energia Atomica (EURATOM) se prevedea finantarea acestora prin contributia Statelor Membre.

De asemenea, se prevedea ca resursele proprii ale CEE sa fie introduse odata cu instituirea Uniunii vamale. Pe aceasta baza, prin Decizia Consiliului European, din 1970, au fost inlocuite contributiile nationale cu un sistem de resurse proprii, care cuprindeau prelevari agricole, taxele vamale colectate de Statele Membre pentru produsele importate dinafara Uniunii Europene si o resursa destinata echilibrarii bugetului CEE, prin aplicarea unei cote de maximum 1% din asieta TVA. Din cauza intarzierilor produse de introducerea si armonizarea asietei TVA in Statele Membre, resursa TVA a cunoscut o aplicare generala abea in 1980.

Ulterior, acest sistem a fost succesiv modificat, pentru a se adapta cerintelor conjuncturale si specificitatii Statelelor Membre. Astfel, cota TVA a fost marita la 1,4% din asieta TVA prin Decizia Consiliului European din 1985 si s-a introdus un mecanism de corectie a dezechilibrelor bugetare in favoarea Marii Britani - asa numita « compensatie britanica » - echivalenta cu 66% din dezechilibrul bugetar al acesteia. Costul finantarii acestei compensatii a fost repartizat intre celelalte State Membre, in functie de contributia acestora bazata pe TVA si ulterior, respectiv in 1988, in functie de contributia Statelor Membre, bazata pe indicatorul PNB/VNB , exceptie facand Germania, a carei parte a fost redusa cu o treime.

Reforma finantelor comunitare din 1988 a modificat si diversificat structura resurselor proprii ale Comunitatii Europene, in primul rand prin crearea unei noi categorii de venituri care sa permita echilibrarea bugetului comunitar, categorie bazata pe PNB-ul Statelor Membre.

Astfel, pentru a asigura cresterea resurselor prelevate de Comunitate, prin Decizia Consiliului European intrunit la Bruxelless in 1988, s-a stabilit un plafon global de pana la 1,20% din PNB-ul Comunitatii din 1992, plafon ce s-a aplicat si in 1993 si 1994.

Ulterior, acest plafon a crescut treptat, de la 1,21% din PNB in 1995 pana la 1,27% din PNB in 1999.

Cota maximala din asieta TVA a fost diminuata de la 1,4% la 1% in 1999, iar asieta TVA luata in calcul pentru determinarea resurselor proprii ale Uniunii Europene a fost limitata, de asemenea, in etape, la 50% din PNB, in loc de 55% cat era anterior. De altfel, Statele Membre beneficiare ale Fondului de Coeziune au putut limita asieta TVA la 50% din PNB inca din 1955.

Tinand seama de observatiile Statelor Membre, in special de presiunea exercitata de Austria, Germania, Olanda si Suedia, in legatura cu dezechilibrele bugetare, care se traduc prin diferente intre contributiile lor la bugetul comunitar si alocatiile obtinute, in 1999 s-a realizat, la intrunirea Consiliului European de la Berlin un acord politic in ce priveste revizuirea sistemului financiar aplicabil urmatorilor sapte ani, adica pentru Agenda 2000.

Potrivit acestui nou sistem :

- s-a mentinut plafonul de 1,27% din PNB ;

- procentul din resursele proprii traditionale ale bgetului Uniunii Europene retinut de Statele Membre in vederea finantarii cheltuielilor de percepere a veniturilor comunitare a fost marit de la 10% la 25% ;

- cota marginala a resursei TVA s-a diminuat de la 1% la 0,75% in 2002 si 2003 si la 50% in 2004 ;

- regulile privind compensarea britanica s-au modificat, astfel fiind neutralizate castigurile exceptionale ale Marii Britanii, ce decurg din cresterea preentului resurselor proprii traditionale obtinute din contributiile celorlalte State Membre. De asemenea, parte4a ce revine Austriei, Germaniei, Olandei si Suediei pentru finantarea compensarii britanice s-a diminuat la 25% din valoarea sa normala ;

- deoarece, in prevederile financiare pentru fundamentarea bugetului Uniunii Europene se utilizeaza in prezent Sistemul European al conturilor Nationale (SEC 95), in care notiunea de Produs National Brut (PNB) a fost inlocuita cu cea de Venit National Brut (VNB), notiuni considerate echivalente, pentru a mentine nivelul resurselor proprii, procentul din VNB a fost fixat la 1,24%.

Odata cu extinderea de proportii a Uniunii Europene, s-a hotarat si adaptarea sistemului resurselor proprii la situtia actuala, incepand cu 1 ianuarie 2007. Astfel, Consiliul European a emis Decizia din decembrie 2005, iar Comisia Europeana, pentru a aplica aceasta decizie, a adoptat in luna martie 2006 o propunere a noii decizii a Consiliului privind sistemul resurselor proprii ale Comunitatii europene, principalele modificari fata de Agenda 2000 fiind :

- inlocuirea sistemului de calcul a resursei TVA, considerat complex si opac, cu o cota fixa aplicabila la 0,30% din asieta TVA a fiecarui Stat Membru ;

- numai pentru perioada 2007-2013, patru tari vor beneficia de o cota redusa aferenta resursei TVA, pentru ca obligatiile lor bugetare fata de Uniunea Europeana aferente acestora sa fie usurate : 0,225% pentru Austria ; 0,15% pentru Germania si 0,10% pentru Olanda si Suedia ;

- de asemenea, tot numai pentru perioada 2007-2013, doua tari beneficiaza de reducerea contributiilor lor anuale bazate pe VNB in vederea diminuarii obligatiilor lor bugetare : Olanda beneficiaza de o reducere anuala bruta de 605 milioane Euro si Suedia de o reducere bruta de 150 milioane Euro, exprimate in preturi 2004 ;

- corectia britanica va fi ajustata, excluzand din calculul cheltuielilor ne-agricole din noile State Membre care au intrat in Uniunea Europeana in 2004 si 2007. Aceasta ajustare va fi aplicata progresiv, intre 2009 si 2011.

2. Sistemul actual al resurselor financiare in bugetul Uniunii Europene

In urma discutarii si aprobarii de catre toate Statele membre, Consiliul European a adoptat, in unanimitate, Decizia nr.2000/597/CE, Euratom, prin care sunt stabilite regulile fundamentale ale sistemului resurselor proprii. Aceste reguli stipuleaza ca:

- nivelul total al resurselor proprii necesare pentru a finanta cheltuielile prevazute in bugetul Uniunii Europene este determinat de totalul acestor cheltuieli, asa cum rezulta din "cadrul financiar" si din bugetul annual al Uniunii Europene;

- nivelul total al resurselor proprii nu poate depasi 1,24% din Venitul National Brut al Uniunii Europene.

In anul 2007, resursele financiare totale ale bugetului Uniunii Europene sunt repartizate astfel:

Resursele proprii ale bugetului Uniunii Europene sunt compuse din patru mari categorii:

- resursele proprii de origine agricola, care in cadrul bugetului anual 2007, cuprind :

- taxele vamale

- taxele agricole

- cotizatiile « zahar ».

- taxele vamale percepute la granitele Uniunii Europene ;

- resursa bazata pe TVA ;

- resursa bazata pe VNB.

Intre primele doua categorii nu exista deosebiri semnificative, deoarece impozitele privind importul de produse agricole si de produse non-agricole sunt supuse acelorasi reglementari.

Aceste resurse sunt prelevate de la agentii economici de catre Statele Membre, in contul bugetului Uniunii Europene. Pentru aceasta operatiune, Statele Membre retin 25% din ceea ce incaseaza, cu titlul de compensatie pentru cheltuielile generate de colectarea respectivelor impozite si taxe.

Taxele vamale (aplicate produselor non-agricole) si taxele agricole sunt aplicate importurilor de produse ce provin din tari aflate inafara Uniunii Europene, pe baza Tarifului vamal comun.

Cotizatiile « zahar » sunt varsate de producatorii de zahar pentru a finanta restituirile aferente exportului de zahar. Aceste prelevari reprezinta numai circa 3% din veniturile totale ale bugetului Uniunii Europene.

Resursa proprie bazata pe taxa pe valoarea adaugata este prelevata asupra asietelor TVA ale Statelor Membre, asiete ce sunt armonizate in acest scop, in conformitate cu reglementarile comunitare.

Procentul ce se preleveaza din asieta armonizata este acelasi pentru fiecare Stat Membru, iar pentru a usura povara asupra acestora, asieta TVA ce este luata in considerare pentru stabilirea obligatiei fiecarui Stat membru fata de Uniunea Europeana a fost limitata la 50% din Venitul National Brut respectivului Stat. Aceasta regula urmareste ca Statele membre mai putin prospere sa nu fie obligate sa plateasca o contributie bazata pe TVA prea mare, comparativ cu capacitatea lor contributiva, deoarece consumul - si, de aici, TVA, care este un impozit pe consum - tinde sa reprezinte un procent mai ridicat din VNB intr-o tara cu un nivel de viata mai scazut.

Resursa bazata pe VNB are menirea de a echilibra veniturile si cheltuielile bugetului Uniunii Europene, adica de a acoperi financiar partea din buget neacoperita de celelalte categorii de venituri. Din VNB al fiecarui Stat Membru se preleveaza acelasi procent, in conformitate cu regulile comunitare.

La resursele proprii ale bugetului Uniunii Europene se adauga si « alte venituri », care sunt in volum foarte mic - de exemplu, in bugetul Uniunii Europene aferent anului 2007, aceste alte venituri reprezinta circa 1%. Aceasta sursa financiara este compusa din impozite si alte prelevari operate asupra remuneratiilor personalului administratiei comunitare, dobanzi bancare, contributii ale tertelor tari la anumite programme comunitare (de exemplu in domeniul cercetarii), rambursari ale ajutoarelor comunitare ce nu au fost utilizate, penalizari de intarziere, precum si din exercitiul bugetar anterior. De notat ca soldul bugetar anual luat in considerare se calculeaza ca diferenta intre resursele proprii si cheltuielile realizate in respectivul exercitiu bugetar.

Un element important ce trebuie avut in vedere in in dimensionarea resurselor financiare ale bugetului Uniunii Europene il reprezinta asa numita « compensatie britanica », care face parte din sistemul resurselor proprii.

Mecanismul de compensare in favoarea Marii Britanii a fost pus in functiune in 1985 pentru a corecta dezechilibrul intre contributia acestei tari la resursele financiare ale bugetului Uniunii Europene si totalul alocatiilor bugetare care ii erau destinate. Ca urmare a modificarilor intervenite in sistemul de finantare a bugetului Uniunii Europene, inclusiv prin extinderea Uniunii, acest mecanism a fost modificat de mai multe ori, dar principiile sale fundamentale au ramas aceleasi.

Dezechilibrul in cauza este calculat ca :

- procentul ce revine Marii Britanii din totalul « cheltuielilor repartizate » din bugetul Uniunii Europene catre Statele Membre (%_GBCh_rep) ;

- ponderea procentuala a Marii Britanii in totalul resurselor proprii bazate pe TVA si pe VNB ale bugetului Uniunii Europene (%_GBRes proprii _{TVA si VNB}) ;

- diferenta rezultata, masurata in puncte procentuale, se inmulteste cu totalul cheltuielilor din bugetul Uniunii Europene repartizate intre Statele Membre si reprezinta dezechilibrul pe care il percepe Marea Britanie.

D%_GB = %_GBCh_rep - %_GBRes proprii _{TVA si VNB}

Dezechilibrul Marii Britanii = D%_GB * Cheltuieli comunitare repartizate

Suma ce se ramburseaza Marii Britanii pentru a corecta acest dezechilibru se ridica la 66% din nivelul calculat.

Compensatia britanica = 66% * Dezechilibrul Marii Britanii

Costul acestei corectii este acoperit de celelalte 26 de State Membre, iarrepartitia acestuia se realizeaza in doua faze :

- proportional cu resursa VNB a fiecarui Stat Membru la bugetul Uniunii Europene ;

- partea de acoperire a compensatiei britanice ce revine Germaniei, Olandei, Austriei si Suediei este limitata la 25% din valoarea sa normala, diferenta fiind redistribuita intre celelalte 22 State membre.

Pentru anul 2007, corectia britanica se ridica la 5,3 miliarde Euro.

3. Cheltuieli bugetului Uniunii Europene

Incepand cu anul 1988, este elaborat un cadru financiar pe termen mediu, numit "perspective financiare", prin bugetul anual stabilindu-se plafoane anuale de cheltuieli, ce se incadreaza in planul aprobat pentru cei sapte ani.

Plafoanele anuale impuse de perspectivele financiare sunt utile pentru a mentine cheltuielile in limitele stabilite.

Cadrul multi-anual bugetar este adoptat atat de Parlamentul European, cat si de Consiliul European si creaza baza pentru adopatrea bugetului anual, care poate intra in faza de executie numai dupa adoptarea sa de catre Parlament si ratificare a de catre Presedintele acestuia.

Procedura bugetara este fixata prin Tratatul de creare a Comunitatii Europene, modificat ulterior prin Tratatul de la Amsterdam.

Daca Parlamentul si Consiliul European nu s-au pus de acord dupa cate doua lecturi ale proiectului de buget, parlamentul are dreptul sa-l respinga in totalitate, iar procedura bugetara se reia de la inceput.

Bugetul devine executoriu dupa ratificarea sa de catre presedintele Parlamentului European.

Schema si termenele de realizarea a diverselor etape ce compun un ciclu bugetar complet, pentru exercitiul N, se prezinta astfel