Definitia, obiectul si izvoarele dreptului financiar; normele si raporturile specifice

DEFINITIA, OBIECTUL SI IZVOARELE DREPTULUI FINANCIAR; NORMELE SI RAPORTURILE SPECIFICE

1.1. Definitia si obiectul dreptului financiar

Literatura de specialitate releva faptul ca "stiinta dreptului financiar pu­blic se afirma intr-o interferenta deosebita cu stiinta finantelor publice"[1]. De altfel conceptele specifice finantelor publice[2] stau la baza ideilor si teoriilor dreptului financiar care sunt reflectate in continutul reglementarilor juridice privitoare la bugetul public, impozite, taxe, cheltuieli bugetare etc.

In privinta definirii dreptului financiar, se apreciaza[3] ca aceasta este data de ansamblul actelor normative care reglementeaza relatiile de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor banesti ale statului si ale institutiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale societatii.

Dreptul financiar se concentreaza predilect asupra notiunilor, teoriilor si reglementarilor juridice referitoare la[4]:

bugetul de stat si procedura elaborarii, aprobarii si executarii lui;

cheltuielile bugetare si finantarea institutiilor publice;

teoria impozitelor, legislatia si procedura fiscala;

cuprinsul si procedura bugetului asigurarilor sociale de stat, a bu­ge­telor locale si fondurilor speciale;

teoria si operatiunile creditului public intern si extern;

controlul financiar.

1.2. Izvoarele dreptului financiar

Intre izvoarele dreptului financiar evidentiem existenta a patru categorii de norme juridice:

a)         Prevederile constitutionale. Acestea stabilesc competenta organelor puterii le­gislative si executive in materie de buget public, cuprinzand si dispozitii pri­vitoare la organizarea si functionarea Curtii de Conturi.

b)         Legile. Intre acestea se detaseaza:

legea privind finantele publice;

legile bugetare anuale;

legile fiscale.

c)          Acte normative emise de organele centrale ale autoritatii executive. Aici se includ:

ordonantele guvernamentale;

hotararile de guvern;

instructiunile, ordinele si precizarile Ministerului de Finante.

d)         Hotarari ale consiliilor locale. Prin acestea se aproba anual bugetele pro­prii ale unitatilor administrativ-teritoriale, masurile de executare si con­turile de executie a acestor bugete; tot prin hotarari ale consiliilor locale se stabi­lesc cotele unor impozite si taxe locale si se acorda anumite inlesniri fiscale.

Unele lucrari[5] aseaza intre izvoarele dreptului financiar si re­gulamentele, normele si alte acte cu caracter normativ emise de Banca Nationala a Romaniei.

1.3. Normele si raporturile de drept financiar

Definite drept "reguli de conduita stabilite sau recunoscute de stat, care cuprind drepturile si obligatiile subiectilor participanti la raportul de drept financiar si a caror respectare este asigurata de catre stat"[6], normele juridice financiare prezinta o anumita specificitate in raport cu ceea ce reprezinta in general norma juridica[7], diferentiindu-se semnificativ prin sanctiune.

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

Sanctiunea, care se constata de catre organele fiscale si financiare, in acest context, poate imbraca forme ca:

amenda fiscala;

aplicarea majorarilor de intarziere, dobanzilor si penalitatilor;

suspendarea finantarii etc.

Raporturile de drept financiar sunt, de fapt, "relatii sociale care iau nas­te­re si se sting in procesul constituirii, repartizarii, si utilizarii fondurilor banesti ale statului si care sunt reglementate de normele juridice financiare"[8], putandu-se grupa, in functie de sfera de cuprindere a finantelor publice, in:

raporturi juridice bugetare;

raporturi juridice fiscale;

raporturi juridice de control financiar si fiscal;

raporturi juridice de credit public etc.

Raporturile de drept financiar se nasc numai in cadrul activitatii financiare infaptuite de stat si organele sale. In cadrul acestor raporturi, fara exceptie, unul dintre subiecte este statul, printr-un organ de specialitate care intra in raportul juridic de pe pozitia de purtator al autoritatii de stat. Aceasta particularitate creeaza o pozitie de subordonare a tuturor celorlalte subiecte participante, fata de subiectul purtator al autoritatii de stat.

Raporturile de drept financiar se nasc, se modifica si se sting pe baza manifestarii unilaterale de vointa a statului, prin forme specifice prevazute de normele juridice financiare.

Aceasta particularitate ofera posibilitatea executarii directe a creantelor fiscale de catre organele de stat, fara a fi necesara, in acest sens, o hotarare judecatoreasca.

[Sursa: D.D. Saguna, Drept financiar si fiscal, vol. I, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1996, p. 83]

In tabelul nr. 1.3.1. redam pe scurt unele elemente care reflecta faptul ca raporturile juridice financiare se disting, fata de celelalte raporturi de drept, prin­tr-o serie de particularitati.

Tabel nr. 1.3.1. Repere privind diferentierea raporturilor juridice financiare fata de celelalte raporturi de drept

[Sursa: Adaptare dupa D.D. Saguna, op. cit., p. 85]

1.4. Pozitia dreptului financiar in cadrul sistemului de drept

In mod evident, dreptul financiar face parte integranta din drep­­tul public[9], cuprinzand totalitatea normelor juridice prin intermediul carora se mobili­zeaza, se administreaza si se repartizeaza fondurile banesti destinate sa­tisfa­cerii nevoilor publice[10].

Intelegerea unei discipline atat de complexa si, in acelasi timp, pro­fun­da, presupune detinerea de cunostinte din aproape toate ramurile de drept, dar si din economie (finante publice). Reprezentarea grafica din figura nr. 1.4.1. suge­rea­za existenta legaturilor dintre dreptul financiar si alte discipline.

Fig. 1.4.1. Legaturile dreptului financiar cu alte discipline

In prezent, conceptul de drept financiar capata un contur din ce in ce mai pronuntat, aceasta importanta ramura a dreptului impunandu-se tot mai mult in cadrul sistemului contemporan de drept.