Riscul in activitatea de creditare

1. Conceptul de risc. Tipuri de risc. Riscul de credit.

Bancile sunt confruntate cu o serie de riscuri in activitatea lor generate, pe de o parte de conditiile interne (organizarea, conducerea, calitatea personalului, sistemul informatic adoptat, etc.), iar pe de alta parte de factori externi (mediul economic, politic, relatiile cu partenerii sai agenti economici, persoane fizice, alte banci, institutii financiare, etc.)[1].

Stabilitatea unei banci, increderea de care se bucura in randul clientilor bancari si nebancari se fundamenteaza pe calitatea si modul de gestionare a activelor si pasivelor.

Analizand mai departe elementele din activul si pasivul bilantului si, chiar pozitiile extrabilantiere ale societatilor bancare, putem sesiza riscurile pe care o banca si le-a asumat in diferite operatiuni, precum si modul cum reuseste sa le controleze.

Privind bilantul unei banci putem aprecia prudenta cu care abordeaza anumite operatiuni sau dimpotriva "agresivitatea" necontrolata, adica riscurile asociate pozitiilor de activ (calitatea portofoliului de credite, structura acestuia pe termene de rambursare, pozitia imprumuturilor mari acordate, etc.) cu cele de pasiv (dependenta de anumite resurse, insuficienta capitalului propriu, statutul actionarilor principali etc.).

Reglementarile de prudentialitate au un impact considerabil asupra gestiunii unei banci deoarece ele consolideaza echilibrele financiare ale bilantului si in consecinta posibilitatile de desfasurare a eficiente.

Pentru o banca se poate afirma ca riscul reprezinta expunerea directa sau indirecta pe o scara cu variatie larga la pierdere cu impact nefavorabil asupra venitului, capitalului si rezervei sale.

Practica din mediul bancar pune in evidenta o serie de tipuri de risc, si anume:

riscul de credit;

riscul ratei dobanzii;

riscul de lichiditate;

riscul de pret;

riscul de schimb valutar;

riscul de tranzactie (operational);

riscul legislativ;

riscul de strategie;

riscul de reputatie;

Din punct de vedere metodologic, in scopul unei analize pertinente, evaluarea riscurilor se face separat.

Riscul de credit este riscul nerealizarii veniturilor scontate, determinat de incapacitatea debitorului de  a actiona in termenii si conditiile contractului incheiat cu banca.

Riscul de credit este intalnit in operatiunile bancare in care performantele debitorului au tendinta de deteriorare, fondurile bancii fiind deja angajate, investite.

Banca este datoare sa identifice gradul de risc care insoteste orice cerere, sa faca o evaluare pe scara de acceptare a riscului si sa ia o decizie. O rata a dobanzii mai ridicata, si o monitorizare mai atenta a societatii sunt metode de compensare a unui risc crescut.

Gradul de risc al unei societati este in functie de:

viabilitatea interna a intreprinderii;

impactul posibil al factorilor externi.

2.Principalii factori de risc in finantarea societatilor comerciale. Managementul riscului de credit.

Banca ia in considerare la analiza de credit a unui agent economic o serie de factori de risc (interni si externi) si anume:

statutul de functionare al societatii;

performantele financiare;

performantele echipei de conducere;

clientii si furnizorii - calitatea acestora;

piata produsului;

concurenta;

costul materiilor prime si a materialelor si stabilitatea sistemului de aprovizionare, precum si repartitia geografica a acestuia;

contractele interne si / sau externe;

garantia acceptata de banca la acordarea creditului;

rata dobanzii;

fluctuatiile de pe piata valutara ce pot afecta atat activitatea de import, cat si cea de export a agentilor economici;

politica guvernamentala (ex.: impozitarea agentilor economici, taxe vamale, contingentari, licente la import sau export etc.) care poate determina o profitabilitate mai scazuta;

alti factori ce pot modifica negativ activitatea societatilor comerciale (ex.: rata inflatiei, factorii sociali).

Riscul creditului se manifesta prin aceea ca dobanzile sau sumele imprumutate nu pot fi platite sau rambursate. Reprezinta un risc de angajare, pentru prevenirea caruia exista trei tipuri de masuri :

- preventive

- operative

- curative

Masuri preventive

Orice operatiune de creditare presupune in sine luarea in calcul a unui risc cert. Acesta consta in :

a)     riscul insolvabilitatii clientului, care poate duce la pierderea sumei imprumutate

b)     riscul imobilizarii, atunci cand clientul nu respecta angajamentul achitarii la scadenta a sumei convenite.

Garantiile prezentate cu ocazia contractarii unui credit pot fi garantii personale, constituite in functie de persoana debitorului si garantii reale, constituite in functie de consistenta bunurilor debitorului. Garantiile personale nu ofera avantaje juridice asupra debitorului, in schimb garantiile reale ofera creditorului un drept real asupra elementelor de patrimoniu cu care debitorul garanteaza sau apartinatoare tuturor persoanelor girante.

O conditie primordiala si fundamentala in acordarea unui credit o reprezinta capacitatea potentialului client de a produce profit. Acest element prezinta o importanta mai mare decat constituirea de garantii, in masura in care executarea silita este un mijloc extrem pe care banca il foloseste pentru recuperarea creditului acordat. In vederea estimarii riscului, pe langa capacitatea de a produce venituri, se mai verifica si :

originile si angajamentele legale ale intreprinzatorului;

organizarea tehnica si administrativa a respectivei intreprinderi;

raportul Capital propriu / Capital strain;

raporturile cu clientii si personalul;

motivele solicitarii imprumutului si destinatia sa;

criteriile adoptate pentru distribuirea profitului;

contractele debitorului;

garantii reale ale acestuia : imobiliare , mobiliare .

Un alt element important in estimarea si prevenirea riscului este oportunitatea repartizarii creditului intre diferiti intreprinzatori ce opereaza in diverse sectoare ale economiei, pe termene diferite, pentru disiparea riscului ce decurge din schimbarea conditiilor pietei.

Banca trebuie totodata sa stabileasca o rata a dobanzii care sa acopere atat rata inflatiei cat si rata dobanzii percepute la B.N.R., in cazul recurgerii la refinantare, pentru asigurarea profitului. De asemenea, pentru operatiile de scontare, banca trebuie sa-si asigure o taxa a scontului suficient de mare pentru acoperirea taxei rescontului, perceputa de B.N.R.

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

Masuri operative

In primul rand, banca trebuie sa incheie in conditii avantajoase contractul de creditare. Pe langa aceasta, banca mai urmareste :

verificarea operatiunilor din contul de disponibil din credite, perceperea comisionului de neutilizarea in cazul in care debitorul nu utilizeaza banii conform contractului de creditare;

perceperea unui comision de gestiune;

oprirea unei marje de siguranta a bancii (3-5% din valoarea creditului );

verificarea zilnica a extraselor de cont ale bancilor;

verificarea regularitatii incasarilor si platilor din cont;

verificarea periodica a documentelor contabile ale agentului debitor (balanta de verificare, bilantul contabil, contul de profit si pierderi ) atat in cadrul bancii cat si la resedinta clientului;

in cazul creditelor pentru investitii, se va verifica evolutia obiectivului pe toate etapele realizarii sale, prin deplasare la fata locului;

urmarirea felului in care clientul isi achita obligatiile contractuale, respectiv plata dobanzii lunare si a transei de rambursare a imprumutului, conform contractului; banca are dreptul sa opreasca sumele din contul de disponibil al clientului, daca se constata nereguli;

urmarirea garantiilor depuse de client, pana la sfarsitul perioadei de creditare. Daca se constata deficiente, contractul este stopat;

efectuarea de controale inopinate;

in cazul nerambursarii la scadenta, sumele ramase restante se vor trece intr-un cont special de credite restante, si pentru aceasta suma se va percepe o dobanda majorata;

evolutia organizarii si gestionarii ;

efectuarea de analize periodice asupra patrimoniului;

situata materiala a girantilor;

in cazul cambiilor, se urmari si situatia platitorului si a avalistului;

daca in momentul perceperii ratei lunare a dobanzii, debitorul nu are bani in contul de disponibilitati, se vor analiza cauzele, iar sumele se vor colecta in contul "venituri de realizat din dobanzi" si corespunzator in contul analitic al clientului "decontari privind incasari din dobanzi ale . "; in momentul in care clientul va avea bani in cont, sumele se vor opri in contul de disponibil al clientului si se vor colecta in contul "Venituri din dobanzi bancare".

Masuri capitale

Banca are dreptul sa intrerupa contractul de credit in cazul in care se constata neindeplinirea obligatiilor contractuale, sau daca activitatea agentului descreste. Daca si dupa avizarea debitorului, acesta nu isi achita datoriile, banca recurge la masuri extreme: executia garantiilor reale (prin scoaterea acestora la licitatie si incasarea contravalorii creditului), reclamarea clientului la un tribunal de comert, recuperarea sumelor de la giranti (banci, persoane fizice sau juridice).

O alta masura de evitare a riscului este constituirea unui fond de rezerva (marja de siguranta a bancii, sume repartizate din profitul bancii).

3. Constituirea provizioanelor

Conform normelor BNR, societatile bancare sunt obligate ca sa limiteze riscul de credit si sa depuna toate eforturile pentru a-si incasa debitorii, cu scopul de a proteja depozitele persoanelor fizice si juridice. In scopul determinarii riscului de credit si limitarii acestuia, societatile bancare trebuie  sa-si clasifice creditele acordate in una din urmatoarele cinci categorii :

1.    standard

2.     in observatie

3.     substandard

4.     indoielnic

5.     pierdere

Clasificarea creditelor se face tinand cont de evaluarea performantele financiare ale clientului si de capacitatea acestuia de a-si onora datoria la scadenta. Analiza portofoliului de credite al unei banci comerciale se realizeaza cu ajutorul tehnicilor denumite generic "credit scoring",tehnici ce se diferentiaza in functie de natura clientelei .Criteriile ce sunt avute in vedere in evaluarea performantelor financiare ale clientilor sunt stabilite de fiecare societate bancara. Fiecare criteriu este caracterizat de un numar de puncte si de un anumit coeficient. Pentru fiecare criteriu ,se pondereaza numarul de puncte cu coeficientul de importanta corespunzator criteriului respective. Prin insumarea produselor astfel obtinute, se stabileste un punctaj in functie de care agentii economici sunt clasificati dupa bonitate. In urma evaluarii , creditele sunt incluse in una dintre urmatoarele categorii :

Categoria A - in cazul in care performantele financiare sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobanzii si a ratei. Totodata se prefigureaza mentinerea si in perspectiva a performantelor financiare la un nivel ridicat;

Categoria B - in cazul in care performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot mentine acest nivel in perspectiva mai indelungata;

Categoria C - in cazul in care performantele financiare sunt satisfacatoare, dar au o evidenta tendinta de inrautatire;

Categoria D - in cazul in care performanta financiara este scazuta si cu o evidenta ciclicitate la intervale scurte de timp;

Categoria E - in cazul in care performantele financiare arata pierderi si exista perspective clare ca nu pot fi platite nici ratele nici dobanzile.

Serviciul datoriei este apreciat ca :

Bun - in situatia in care ratele si dobanzile sunt platite la scadenta sau cu o intarziere de maxim 7 zile;

Slab - in situatia in care ratele si dobanzile sunt platite cu o intarziere de pana la 30 de zile;

Necorespunzator - in situatia in care ratele si dobanzile sunt platite cu o intarziere de peste 30 de zile.

In urma coroborarii criteriilor de mai sus, creditul este clasificat conform matricei de mai jos :

Tabelul 1.1. Matricea creditelor

Societatile bancare clasifica portofoliul lor de credite, conform metodologiei de mai sus, de doua ori pe an, respectiv la sfarsitul lunilor iunie si decembrie. De asemenea sunt obligate sa raporteze Bancii Nationale a Romaniei (respectiv Directiei Autorizare, Reglementare si Supraveghere Prudentiala a Societatilor Bancare) clasificarea creditelor acordate, in termen de 30 de zile de la data pentru care se intocmeste raportarea.

In functie de calitatea debitorilor si a creditorilor carora le corespund, Banca Nationala a Romaniei a elaborat normele de calcul al provizioanelor de risc si de stabilire a ratei dobanzii astfel:

Tabelul 1.2. Provizionarea tipurilor de credite.

La determinarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fi micsorata doar cu valoarea angajamentelor aparute din :

Garantii neconditionate  de la Guvernul Romaniei sau de la Banca Nationala a Romaniei;

Garantii neconditionate de la bancile inregistrate in una dintre tarile din categoria A (Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Coreea de Sud, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Mexic, Norvegia, Noua Zeelanda, Olanda, Portugalia, Polonia, Marea Britanie, Spania, SUA, Suedia, Turcia, Ungaria );

Garantii neconditionate de la alta banca din Romania;

Depozite gajate, plasate la banca insasi;

Colaterale acceptate de conducerea bancii.

Dobanzile aferente creditelor acordate clientelei, alta decat cea bancara, neincasate la scadenta de cel putin 90 de zile, se considera in categoria "Pierdere", iar bancile trebuie sa calculeze si sa constituie, lunar, provizioane specifice de risc la nivelul de 100% din valoarea acestora, existenta in sold la finele fiecarei luni, indiferent de nivelul garantiilor si de situatia in care se afla creditele acordate la care se refera dobanzile, respectiv daca sunt curente, restante sau in litigiu. Bancile trebuie sa evidentieze in contabilitate aceste dobanzi, in analitice distincte ale conturilor de dobanzi restante sau indoielnice, prevazute in Planul de conturi bancar. Sumele din aceste analitice trebuiesc evidentiate pentru fiecare debitor.

Creditele acordate si orice alte plasamente, certe si lichide, constituite de catre banci la alte banci autorizate sa functioneze in Romania si / sau in strainatate, precum si dobanzile aferente neincasate la scadenta de cel putin 30 de zile, se considera in categoria "Pierdere", iar bancile trebuie sa calculeze si sa constituie lunar provizioane specifice de risc la nivelul de 100% din valoarea acestora, existenta in sold la finele fiecarei luni, indiferent de nivelul garantiilor.

Provizioanele specifice de risc pentru creditele acordate in devize, pentru plasamentele la banci in devize, precum si pentru dobanzile aferente, se constituie in devizele respective.

Sumele aferente provizioanelor specifice de risc sunt incluse in cheltuielile lunii pentru care s-a efectuat calculul, indiferent de rezultatul financiar al perioadei, inregistrat de banca. Bancile sunt obligate sa raporteze lunar Bancii Nationale a Romaniei (respectiv Directiei Autorizare, Reglementare si Supraveghere Prudentiala a Societatilor Bancare ) situatia provizioanelor specifice de risc, in termen de 15 zile de la sfarsitul lunii pentru care se intocmeste raportarea.

sa dispuna de proceduri administrative si de control intern adecvate, care sa permita supravegherea si gestionarea riscului de credit, precum si incadrarea permanenta a indicatorilor de solvabilitate, a expunerilor mari (expuneri nete fata de un singur debitor, a carei valoare reprezinta cel putin 10% din fondurile proprii ale bancii ) si a imprumuturilor acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca, personalul propriu, precum si familiilor acestora, in limitele prevazute de norme.

sa tina evidenta (extracontabil) grupurilor de persoanelor fizice si/sau juridice care     reprezinta un singur debitor.

sa incheie tranzactii care conduc la expuneri mari numai pe baza unei decizii luate de  Consiliul de Administratie, bazata pe un raport al unui comitet de risc, care sa cuprinda cel putin analiza tranzactiei, a situatiei financiare si a bonitatii persoanelor fizice sau juridice reprezentand un singur debitor, precum si analiza structurii grupului, daca este cazul.

Restrictii

Nivelul unei expuneri mari nu poate depasi 20% din fondurile proprii ale bancii, iar suma totala a expunerilor mari nu va putea depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale bancii;

Capitalul propriu Expunerea neta

Fonduri proprii Expunerea neta

Indicatorul de solvabilitate poate fi exprimat in doua moduri :

a)            b)

In cazul         a) Indicatorul de solvabilitate trebuie sa fie minim 12%

b) Indicatorul de solvabilitate trebuie sa fie maxim 8%

Suma totala a imprumuturilor nete acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca nu poate depasi 20% din fondurile proprii ale bancii (5% in cazul personalului propriu , inclusiv familiile acestora ).

Prudenta - fundamentala in activitatea de creditare

Pentru realizarea principiului fundamental al bancare, operatiunile de creditare au la baza prudenta bancara. In acest sens in activitatea de creditare, rolul esential il constituie cuantificarea si gestionarea riscului de creditare, minimizarea expunerii bancii la risc si maximizarea profiturilor obtinute. Prin risc de creditare sau risc de insolvabilitate a debitorului, risc de nerambursarea sau risc al deteriorarii activelor bancare intelegem posibilitatea producerii unui eveniment cu consecinte negative pentru client si banca, in sensul nerecuperarii sau recuperarii partale a sumei imprumutate, dobanzilor si/sau comisioanelor datorate.

In activitatea de creditare banca are o expunere la risc, care reprezinta valoarea actuala a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suporta. Din acest motiv se impune o gestionare cat mai buna a riscurilor bancare (inclusiv a riscurilor de creditare).

Gestionarea riscului reprezinta un proces continuu pe toata durata creditarii, avand in vedere diversitatea afacerilor pe fondul unei instabilitati economice generale. Cu cat riscul este detectat mai din timp cu atat consecintele vor fi mai mici.

Riscurile in activitatea de creditare se pot imparti in :

1.     Riscuri "subiective", determinate de comportamentul adoptat de banca in relatia cu anumiti clienti si anume :

Nerespectarea metodologiei prevazute in normele de creditare;

Superficialitate in analiza solicitarii de credit;

Necorelarea informatiilor financiare cu cele nefinanciare;

Controlul si evaluarea necorespunzatoare a garantiilor;

Redactarea defectuoasa a documentelor juridice (contract de credit, contracte de garantii,etc );

Documentatie incompleta si neactualizata;

Incredere prea mare in anumiti clienti.

2.     Riscuri "obiective", aparute ca urmare a unei conjuncturi create, care sunt independente de actul de vointa al bancii :

Reaua credinta a clientului - riscul de frauda;

Incorectitudinea imprumutatilor, lipsa de efort managerial sau omisiunea de a furniza bancii informatii prompte si exacte;

Cazuri de forta majora- incendii, inundatii, greve, boicot, moartea unui asociat sau actionar principal

Politice, fiscale si de mediu - acte de razboi, politici restrictive de taxe si impozite, alte restrictii legale;

Comercial sau de piata, care se manifesta in principal prin realizarea partiala a veniturilor prognozate, realizarea partiala a fluxului de numerar;

Riscul voluntar;

Riscul de garante - se refera in principal la deprecierea morala si fizica a bunurilor aduse in garantie, instrainarea lor, fluctuatiile pietei, executarea dificila a acestora.

Pentru evaluarea si diminuarea riscurilor subiective si obiective se

procedeaza astfel:

- eliminarea tuturor riscurilor ca urmare a neglijentei bancii in analiza, intocmirea documentelor juridice si acordarea creditelor;

riscul de frauda si riscul de informatie pot fi contracarate printr-un chestionar amanuntit, compararea acestor informatii cu cele din analiza documentelor contabile, a documentelor de previziune pe perioada creditarii, precum si a constatarilor din teren

riscurile de forta majora eliminate prin asigurarea impotriva lor

pentru riscurile care nu pot fi asigurate (de natura comerciala, politica, fiscala, etc.) se va aprecia capacitatea clientului de a se adapta la modificarea conjuncturii economice. De asemenea se impune o analiza minutioasa a fluxurilor financiare prezentate , compararea lor cu perioadele anterioare precum si cu dimensiunea afacerii

acordarea creditelor in valuta, de preferinta clientilor exportatori, cu incasari in valuta la nivelul creditului si dobanzilor aferente

acceptarea de garantii cu posibilitati certe de valorificare, cu situatie juridica clara si cu stare tehnica corespunzatoare.

Restrictii in activitatea de creditare

Banca nu acorda credite pentru:

rambursarea altor credite in lei sau valuta, curente sau restante, sau a dobanzilor generate de acestea;

efectuarea unor tranzactii speculative, sau pentru activitati economice, care nu au baza de materii prime si desfacerea asigurata;

constituirea sau majorarea capitalului social;

participarea la licitatie pe piata valutara  interbancara;

pentru organizatii non-profit;

in cazul clientilor a caror conducere nu are integritate morala sau prezinta un comportament necooperant fata de banca;

sponsorizari, reclama, publicitate;

orice activitate interzisa prin lege a fi desfasurata de catre solicitantii de credite;

agentii economici care inregistreaza pierderi sau se afla in stare de incetare de plati nu pot beneficia de credite. Fac exceptii agentii economici la care pierderea a fost accidentala, ori s-a realizat prin specificul ciclic al (turism, constructii montaj, industria alimentara, etc.).