Consultant fiscal, expert contabil, auditor financiar - activitati care au la baza controlul

In Monitorul Oficial nr. 732/28.08.2006 a fost publicata HG nr. 1.052/ 9.08.2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Camerei Consultantilor Fiscali, data in baza art. 14(2) din OG nr. 71/2001(M. Of. nr. 538/1.09.2001), aprobata cu modificari prin Legea nr. 198/16.04.2002 si suspendata a fi aplicata pana la 31 decembrie 2006 prin OG nr. 94/2004, Sectiunea 24 (M. Of. nr. 803/31.08.2004).

Cum s-a nascut aceasta noua profesie libera si independenta de consultant fiscal vom incerca sa aratam in continuare, fiindca istoria mutilarii profesiei de expert contabil legiferata prin OG nr. 65/1994 - aprobata prin Legea nr. 42/1995, modificata prin OG nr. 89/1998 (aprobata prin Legea nr. 186/1999), modificata prin OUG nr. 75/1999, OG nr. 71/2001 - s-a facut gradat, prima data prin OUG nr. 75/1999, aprobata prin Legea nr. 133/2002 si a doua oara prin OG nr. 71/2001, aprobata cu modificari prin Legea nr.

Activitati care au la baza controlul
Dupa 1990, paralel cu sistemul organizat de control al statului, au mai aparut, legiferate distinct in economia romaneasca, si alte forme de exercitare a unor activitati care au la baza controlul, cum ar fi:
- expertiza contabila - OG nr. 65/1994, aprobata prin Legea nr. 42/1995, modificata prin OG nr. 89/ 1998 (aprobata prin Legea nr. 186/1999), OUG nr. 75/1999, OG nr. 71/ 2001 etc.;
- auditul financiar- OUG nr. 75/1999, aprobata prin Legea nr. 133/5.04.2002 si modificata prin OG nr. 67/31.08.2002;
- auditul public - OG nr. 119/ 1999, aprobata prin Legea nr. 301/2002, modificata prin Legea nr. 672/2002 si Legea nr. 84/2003;
- consultantul fiscal - OUG nr. 71/2001, aprobata prin Legea nr.
Aceste activitati se exercita insa de persoane fizice (sau juridice) specializate si atestate, care sunt organizate ca asociatii profesionale cu caracter nepatrimonial: Corpul Expertilor Contabili si al Contabililor Autorizati, Camera Auditorilor Financiari, Camera Auditorilor Publici si Camera Consultantilor Fiscali.
Auditul public este exercitat si de stat prin Ministerul Finantelor Publice in cadrul caruia functioneaza Directia generala a auditului public intern, care are in subordine directiile de audit public teritoriale.
In plus, prin Legea nr. 672/2002 s-au infiintat Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI) - organ consultativ central infiintat pe langa UCAAPI si Uniunea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI), ca unitate centrala responsabila de armonizarea si implementarea principiilor si standardelor de control si audit, care functioneaza in cadrul MFP, in subordinea directa a ministrului finantelor.

Auditul public intern face acum parte din controlul intern.
Ordonanta Guvernului nr. 119/1999 ramane in vigoare pentru activitatile de control intern, control financiar preventiv si control financiar preventiv delegat, iar Legea nr. 672/2002 reglemen-teaza de la 1 septembrie 2002 auditul public intern, ca lege distincta, asa cum este OUG nr. 75/1999 pentru auditul financiar, care a fost modificata prin OG nr. 67/2002 si care a determinat aparitia Legii nr.
La baza tuturor acestor forme de activitate sta insa tot controlul financiar. Nici una din aceste activitati nu poate fi exercitata fara a se efectua un control financiar tematic pentru un anumit obiectiv sau un control de gestiune.
Deci, nici expertul contabil si nici auditorul - financiar sau public - nu se pot substitui controlului financiar-contabil, care s-a organizat primul si fara de care celelalte activitati nu pot exista.
Cu toate acestea, activitatea de audit financiar, reglementata prin OUG nr. 75/1999, aprobata prin Legea nr. 133/2002, se considera a fi un supercontrol independent care nu implica nici control financiar-contabil, nici expertiza contabila, ceea ce nu este corect si loial fata de celelalte doua activitati care s-au nascut inaintea acestuia - controlul si expertiza.

Diminuarea rolului expertizei contabile
Inca de la infiintarea sa prin OG nr. 75/1999, auditul financiar a mutilat activitatea de expertiza contabila definita de art. 6 din OG nr. 65/1994, prin eliminarea lit. c) 'efectuarea de analize economico-financiare, audit financiar- contabil si evaluari patrimoniale'; prin Legea nr. 133/25.04.2002 de aprobare a ordonantei s-a mentinut aceasta abrogare.
Insa, Camera Auditorilor Financiari nu s-a multumit cu atat si a emis o noua Ordonanta de Guvern cu nr. 08.2002 pentru modificarea si completarea OUG nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, prin care se elimina aproape in totalitate art. 6 - cu exceptia lit. a) - al OG nr. 65/1994 privind activitatea expertilor contabili careia ii mai ramane ca obiect exercitarea activitatii de contabil autorizat cu studii superioare sau medii, dupa caz, nu si de expertiza.
Asupra art. 6, lit. e) din OG nr. 65/ 1994 a mai intervenit si OG nr. 71/ 2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala.

Vom enunta art. 6 din OG nr. 65/ 1994 comparativ cu art. 3 al OG nr. 67/2002 de modificare a OUG nr. 75/ 1999 si art. 17 al OG nr. 71/2001:

1. Art. 6 din OG nr. 65/1999 initial:
'Art. 6. - Expertul contabil poate executa pentru persoanele fizice si juridice urmatoarele lucrari:
a) tine sau supravegheaza contabilitatea si intocmeste sau verifica si certifica bilantul contabil;
b) acorda asistenta privind organizarea si tinerea contabilitatii;
c) efectueaza analize economico-financiare, audit financiar-contabil si evaluari patrimoniale;
d) efectueaza expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice ori juridice in conditiile prevazute de lege;
e) executa alte lucrari cu caracter financiar-contabil, fiscal, de organizare administrativa si informatica;
f) indeplineste, potrivit dispozitiilor legale, atributiile prevazute in mandatul de cenzor la societatile comerciale.'
Din acest text a fost abrogat oficial, prin OUG nr. 75/1999, lit. c), iar prin OG nr. 71/2001 si lit. e).

2. Art. 17 din OG nr. 71/2001 aprobata prin Legea nr. 198/2002:
'Art. 17. - Consultantii fiscali si societatile comerciale de consultanta fiscala pot desfasura, pe langa activitatea de consultanta fiscala, cu respectarea conditiilor prevazute de actele normative in materie, si activitati de:
a) expertiza contabila;
b) audit financiar;
c) instruire si perfectionare in domeniul fiscal.'

3. Art. 3 din OUG nr. 75/1999 modificat prin OG nr. 67/2002 (M. Of. nr. 649/31.08.2002):
'Art. 3. - (1) Auditorul financiar este persoana fizica sau persoana juridica ce dobandeste aceasta calitate in conditiile prezentei ordonante de urgenta.
(2) Auditorii financiari persoane fizice sau persoane juridice, care au dobandit aceasta calitate si sunt membrii ai Camerei Auditorilor Financiari din Romania, in exercitarea independenta a profesiei pot desfasura:
a) activitatea de audit;
b) activitatea de audit intern;
c) activitati de consultanta financiar-contabila si fiscala;
d) activitati de asigurare a managementului financiar-contabil;
e) activitati de pregatire profesionala de specialitate in domeniu;
f) activitati de expertiza contabila;
g) activitati de evaluare;
h) activitati de reorganizare judiciara si lichidare.'
Dupa cum se vede, prin OG nr. 71/ 2001 nu s-a abrogat din OG nr. 65/ 1994 numai lit. e) referitoare la lucrari cu caracter fiscal, asa cum se spune in finalul ordonantei, ci si lit. d) si c), fara obligatia ca pentru profesia de consultant fiscal sa se ceara expres si atestarea prealabila de expert contabil sau auditor financiar, fiindca consultantul fiscal face si expertiza contabila (lit. d) din OG nr. 65/1994), si audit financiar (lit. c) din OG nr. 65/1994), iar prin OG nr. 67/ 2002 de modificare a OUG nr. 75/1999 s-au abrogat toate literele, cu exceptia lit. a), din OG nr. 65/1994, fiindca auditorul financiar face acum activitatile art. 6, lit. b)-f) din OG nr.




Autor: expert contabil Virginia GRECEANU

Sursa : https://www.avocatnet.ro/content/articles?id=7619

Analiza: Metode financiare de evaluare a proiectelor de investitii Proiect: Procesul politico-juridic in Uniunea Europeana

Conform abordarii traditionale a riscului in plasamentele financiare, riscul este caracteristic acelei situatii decizionale in care decidentul poate asocia o probabilitate matematica unei succesiiuni de evenimente. Implicit, incertitudinea este acea situatie in care evolutia evenimentelor nu poate fi exprimata sub forma unei legi sau ecuatii probabilistice.

Avand in vedere gradul de incertitudine asociat evolutiei pretului activelor financiare si castigurilor generate de acestea, fiecare investitor va cauta sa asocieze o probabilitatte ata a evolutiei ulterioare a pretului, cat si a castigului din investitia in activele financiare. Teoria moderna a portofoliului se bazeaza pe modele care incearca o estimare si o proiectie cat mai buna a raportului risc/castig, pe un orizont de timp cat mai mare.

Toate modelele sunt constituite insa sub rezerva faptului ca nici o situatie nu poate sintetiza comportamentul uman, intelegerea fenomenului investitional si a riscului fiind perceputa diferit la nivel individual. Prin urmare, modelelel devin instrumente de lucru valoroase, dar perfectibile, decizia apartinand, pana la urma, investitorului.

Teoria moderna a portofoliului. Modele preliminare

Riscul portofoliului reprezinta problema esentiala pentru fiecare investitor. Comportamentul investitorilor pe pietele de capital este determinat in principal de relatia risc - randament. Selectia portofoliilor optime a devenit obiectul unor modele si teorii care s-au dezvoltat continuu.

Teoria moderna a portofoliului se bazeaza pe doua categorii de modele:

normative (prescriptive)

pozitiviste (descriptive)

Dezvoltarea unei teorii a portofoliului a fost impusa de trei factori:

1. Pe de o parte existenta unei nevoi tot mai mari de investitii din partea unui public din ce in ce mai larg.

Variabilitatea in timp a consumului si a castigurilor determina publicul larg sa investeasca sau sa-si economiseasca eficient castigurile din perioada in care acestea depasesc net consumul. Nevoi din ce in ce mai sofisticate imping detinatorii de capital sa-si invinga aversiunea fata de riscuri si sa trateze pietele financiare ca un mijloc eficient de sporire a castigurilor lor.

2. Dezvoltarea pietelor financiare si a instrumentelor de plasament oferite de acestea au impus gasirea unor mijloace sofisticate de management al portofoliului.

3. Utilizarea modelelor de analiza investitionala permite obtinerea unor importante economii de scara, efectul final fiind dezvoltarea unei adevarate industrii de intermediere financiara, bancile si companiile de investitii avand un rol din ce in ce mai activ pe pietele financiare.

Majoritatea modelelor sunt modele normative, insa exista si modele care nu pot fi incluse in nicuna din  cele doua categorii: de exemplu, modelul Modigliani - Miller sau modelelel bazate pe eficienta pietelor financiare dezvoltate de Eugene Fama.

In categoria modelelor normative sunt incluse si modelele de baza ale teoriei moderne a portofoliului:

1. Modelul de alocare a activelor (al lui Harry Markowitz);
2. Modelul diagonal de selectie (dezvoltat de William Sharp).

In ciuda aparentei lor perfectiuni, modelele mormative au fost reformulate continuu fiind adaugate noi ipoteze, fie corectate cele care au fost infirmate de piata. Toate modelele normative se bazeaza pe ideea ca fiecare investitor urmareste masimizarea castigului sau in conditii de risc, echilibrul fiind rezultatul confruntarii pe piata a acestor comportamente.

Modelele pozitiviste pot fi, la randul lor, impartite in doua mari categorii:

1. Modele bazate pe utilitate;
2. Modele bazate pe arbitraj.

Modelele "utilitariste" considera ca in cazul deciziei investitionale fundamentate pe profitul risc-castig, randamentul asteptat nu trebuie privit in sens brut, ci prin prisma utilitatii pe care o ofera investitorului. O categorie aparte de modele sunt cele care pun accentul pe ipoteza eficientei pietelor financiare si pe independenta succesiunii in timp a pretului activelor financiare. Ipoteza pietelor eficiente a fost dezvoltatta de Eugene Fama in 1965 si ofera o alta perspectiva asupra comportamentului investitional, considerand ca pe o piata activa pe care opereaza investitori nationali si bine informati, pretul activelor reflecta in totalitate informatiile disponibile pe piata. Prin avantajul reducerii riscurilor, modelelel prezentate au starnit interesul analistilor si au determinat cresterea investitiilor.

Teoria moderna a portofoliului a fost precedata de o serie de modele preliminare care au incercat sa gaseasca explicatii referitoare la comportamentul investitorilor pe piata si la luarea deciziei de investitii in conditii de risc si incertitudine.

Constructia unui portofoliu eficient in conditiile unor piete mai mult sau mai putin efeciente a devenit o problema complexa ce necesita elaborarea unor instrumente adecvate. Prin abordarile preliminare teoriei moderne a portofoliului sunt teoriile martingale si submartingale si teoria fair game.

Modelul fair game a fost prezentat pentru prima oara in 1900. Ele evidentiaza faptul ca luarea deciziei de plasament pe pietele financiare se bazeaza pe doua tipuri de probabilitati:

1. O probabilitate matematica ce poate fi asociata evenimentelor pur aleatoare;
2. Dependente de producerea unor evenimente viitoare.

Aceasta categorie este una subiectiva, ea nu poate fi observata in evolutia anterioara a pretului activelor financiare. In acest mod se poate spune ca preturile pe piata evolueaza corect, reflectand toate evenimentele ce pot fi cunoscute pe piata la momentul deciziei, dar nu si evenimente care ar putea sa apara ulterior.

Modelul random walk a fost initiat in 1953 cand s-a observat ca actiunile pe piata urmeaza o evolutie relativ aleatoare, aparent haotica. Si concluzia acesti model este fundamentala pentru teoria moderna a portofoliului: randamentul unui activ la memmebtul T+1 este independent de informatiile disponibile la momentul T;  nici cea mai buna estimare bazata pe informatiile disponibile in prezent nu poate explica evolutia castigurilor asteptate pentru o perioada viitoare.

Modelul Markowitz

Pietele financiare internationale ofera o gama variata de alternative de plasament. De cele mai multe ori portofoliile sunt combinatii intre titluri fara risc si titluri cu risc. Investitotrii cu aversiune la risc vor prefera titlurile mai putin riscante (titluri de stat, obligatiuni), in timp ce, cei care prefera riscul, vor opta pentru instrumente cu risc ridicat (actiuni).