Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi


Finante


Qdidactic » bani & cariera » finante
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un bun sistem de control economic, financiar si gestionar



Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un bun sistem de control economic, financiar si gestionar


Pentru a raspunde multiplelor cerinte de ordin economic, juridic si social, controlul economic, financiar si gestionar trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

1. In primul rand trebuie sa aiba un caracter unitar. Ne referim aici la faptul ca orice forma de control trebuie sa plece de la o conceptie clara cu privire la continutul, organizarea si metodologiile sale. Caracterul unitar inlatura posibilitatea unor paralelisme sau suprapuneri in desfasurarea controlului, dar si riscul omiterii unor sectoare, obiective sau laturi ale activitatilor economice. Asta implica o buna organizare a muncii, cunoasterea temeinica a formelor si metodelor de control, respectarea riguroasa a periodicitatii controlului, fara a exclude, insa, unele actiuni de control inopinate care sa surprinda realitatea fenomenelor la un anumit moment dat.

2. In al doilea rand, controlul economic, financiar si gestionar trebuie sa fie multilateral si sistematic. Pentru aceasta, el trebuie sa cuprinda toate laturile activitatilor economice, iar fiecare organism sau forma de control trebuie sa aiba precis delimitate atributiile si competentele lor.

3. Pe de alta parte, controlul economic, financiar si gestionar trebuie sa aiba un profund caracter democratic. Intelegem prin aceasta ca el trebuie sa fie exercitat de o retea larga de organe de control si cu participarea unui numar mare de specialisti in domeniul economic si mai ales in cel contabil, financiar si fiscal.



4. In egala masura controlul economic, financiar si gestionar trebuie sa se caracterizeze prin operativitate si promptitudine. Pentru a avea eficienta scontata, orice actiune de control trebuie declansata la momentul potrivit si desfasurata intr-un timp cat mai scurt pentru a nu stingheri activitatile controlate si pentru a nu permite acoperirea formala a deficientelor existente.

5. In conditiile unui adevarat stat de drept controlul economic, financiar si gestionar trebuie sa indeplineasca si un rol educativ, determinandu-i pe protagonistii vietii economice sa respecte legile tarii, sa ocroteasca avutul public si privat, sa asigure protectia consumatorului si sa nu recurga la mijloace de concurenta neloiala.

6. De asemenea, controlul economic, financiar si gestionar trebuie sa aiba un caracter constructiv, concretizat in obligarea organelor de control sa sprijine, in calitatea lor de specialisti, unitatile si activitatile controlate, indicandu-le caile legale de urmat pentru prevenirea, identificarea si lichidarea propriilor neajunsuri. Un asemenea demers are la baza obiectivitatea si principialitatea examinarii problemelor si deriva din ratiunea ca nimeni nu este indreptatit sa aduca vatamari inutile agentilor economici si reprezentantilor lor.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright