Aprecierea starii de dezechilibru financiar

APRECIEREA STARII DE DEZECHILIBRU FINANCIAR

Starea de dezechilibru financiar a unei intreprinderi este determinatǎ de regulǎ de o serie de modificǎri semnificative in randul indicatorilor de echilibru financiar, cauza acestui dezechilibru fiind de regulǎ fie diminuarea semnificativǎ a fondului de rulment, fie cresterea in exces a necesarului de fond de rulment.

1.DEZECHILIBRUL FINANCIAR DETERMINAT DE DIMINUAREA SEMNIFICATIVA A FONDULUI DE RULMENT

Practica economicǎ a demonstrat faptul cǎ o firmǎ care inregistreazǎ profit poate intalni o stare de dezechilibru generatǎ de urmǎtoarea situatie: necesarul de fond de rulment este mai mare decat fondul de rulment (NFR > FR).

Valoarea fondului de rulment nu este o dimensiune intangibilǎ si legatǎ doar de cifra de afaceri, ci o rezultantǎ a unui anumit numǎr de parametri si a deciziilor de politicǎ economicǎ si financiarǎ promovate de conducerea intreprinderii. Astfel, in bunǎ mǎsurǎ, asa cum rezultǎ si din cele prezentate anterior, fondul de rulment depinde de creditul acordat clientilor (care la randul sǎu este in functie de cifra de afaceri, conditiile de platǎ impuse clientului, riscului existentei unor clienti rǎu platnici sau mai putin solvabili, etc), creditul acordat de furnizori si volumul stocurilor. Dacǎ acesti parametri se modificǎ, valoarea fondului de rulment poate suferi fluctuatii. Pentru ajustarea fondului de rulment dezechilibrat, intreprinderea trebuie sǎ procedeze la aplicarea unui numǎr mare de actiuni.

In atentia intreprinderii trebuie deci sǎ stea in special, dezechilibrul dintre fondul de rulment real (mai mic) si fondul de rulment necesar sau de dorit (mai mare). Restabilirea echilibrului intre aceste douǎ fonduri se poate realiza prin majorarea fondului de rulment real panǎ la nivelul celui de dorit si prin diminuarea acestuia din urmǎ panǎ la nivelul fondului de rulment real.

Plecand de la relatiile de calcul ale fondului de rulment putem lesne delimita cauzele care au generat scǎderea acestuia. Cunoscand aceste cauze, se poate interveni in directia restabilirii echilibrului financiar al unei intreprinderi.

Cand determinǎm fondul de rulment ca diferentǎ intre capitalurile permanente si activele imobilizate (FR = CP - Ai), atunci putem spune cǎ diminuarea are urmǎtoarele cauze:

a)     Scǎderea capitalului permanent

Capitalul social este diminuat din urmǎtoarele cauze:

-reducerea capitalului social ca urmare a amortizǎrii pierderilor;

-reducerea capitalului prin rambursarea aportului asociatilor (acest lucru apare insǎ foarte rar in practica economicǎ).

Distribuirea rezervelor este un factor de dezechilibru, toate distribuirile de rezerve pe mai mult de 5 ani antrenand miscarea valorilor mobiliare, lucru care conduce la agravarea situatiei existente. Distribuirea rezervelor reglementate este posibilǎ in cazul rezervelor speciale, create pe termen lung din profit, cu conditia de a le reporta in rezultatul exercitiului in curs la data distributiei prin reducerea impozitului pe profit.

Repartizarea dividendelor conduce de asemenea la diminuarea capitalurilor proprii, avand in vedere faptul cǎ sumele care reprezintǎ rezultatul reportat sunt externalizate cǎtre asociati, nefiind integrate capitalurilor proprii.

Rambursarea de imprumuturi. Din diverse ratiuni, intreprinderea poate sǎ ramburseze anticipat imprumuturile, antrenand astfel efectul de bumerang, efect ce contribuie la dezechilibrul financiar al intreprinderii.

b)     Cresterea imobilizǎrilor

Evolutia pietei determinǎ intreprinderea sǎ achizitioneze noi imobilizǎri, concretizate in investitii productive si neproductive, deoarece suprainvestirea stǎ la baza a numeroase falimente.

Prin investitii intelegem achizitionarea de utilaje, instalatii si echipamente necesare desfǎsurǎrii activitǎtii unei intreprinderi. In acest sens se are in vedere urmǎtoarele douǎ situatii:

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

Cumpǎrarea unor utilaje, instalatii si echipamente pentru inlocuirea celor deja existente. In aceastǎ primǎ ipostazǎ, nivelul de activitate se poate modifica in cazul in care echipamentul nou achizitionat are un nivel foarte ridicat de performantǎ. In cazul in care insǎ nivelul de activitate nu se modificǎ, deci productia nu creste, atunci cifra de afaceri va fi invariatǎ, la fel si necesarul de fond de rulment.

Cumpǎrarea unor utilaje, instalatii si echipamente suplimentare. Intreprinderea isi va mǎri capacitatea de productie si cifra de afaceri, implicit fondul de rulment. In urma cresterii acestor indicatori, profitul intreprinderii va creste, antrenand in mod firesc o marjǎ brutǎ de autofinantare mai ridicatǎ. Intreprinderea va trebui sǎ facǎ fatǎ unei cresteri a necesarului de fond de rulment, dar va beneficia in schimb de o capacitate mai mare de autofinantare.

Evitarea suprainvestitiei este una din ratiunile de a fi a unui plan de finantare. Totodatǎ, si suprainvestirea financiarǎ prin cumpǎrare de tiluri de participare poate in cazul in care este excesivǎ sǎ declanseze dezechilibre in cadrul intreprinderii.

2. DEZECHILIBRUL FINANCIAR DETERMINAT DE CRESTEREA IN EXCES A NECESARULUI DE FOND DE RULMENT

Pornind de la ipoteza cǎ fondul de rulment nu variazǎ, putem aprecia cǎ o crestere in exces a necesarului de fond de rulment poate influenta echilibrul financiar. Ciclul de exploatare declanseazǎ nevoi de finantare de natura stocurilor detinute si creante neplǎtite, iar in contrapartidǎ, aceste nevoi sunt partial satisfǎcute prin datorii de exploatare.

Luand in considerare relatia de calcul a nevoii de fond de rulment ( NFR = Nevoi ciclice - Resurse ciclice), nevoia de fond de rulment va creste fie prin cresterea nevoii de finantare a ciclului de exploatare, fie prin diminuarea surselor de finantare a ciclului de exploatare.

a)  Cresterea nevoilor de finantare a ciclului de exploatare

Stocurile. Urmǎtoarele activitǎti pot contribui la cresterea stocurilor, cu implicatii directe asupra cresterii nevoii de finantare.

- cresterea valorii stocurilor- este cazul acelor produse care stau in stoc mai multe luni. Acest lucru poate crea dezechilibru financiar.

- cresterea volumului stocurilor- acest aspect creazǎ oportunitatea de castig.

Ciclu clienti - vanzǎri. In cadrul acestui ciclu se pot distinge elemente cu implicatii directe asupra necesarului de fond de rulment, cum ar fi:

- cresterea cifrei de afaceri- cresterea acestui indicator are implicatii directe asupra necesarului de fond de rulment. Dacǎ insǎ aceastǎ crestere a cifrei de afaceri nu degajǎ un excedent brut de exploatare suficient, situatia va conduce la un dezechilibu financiar.

- prelungirea termenului de acoperire a creantelor- determinǎ majorarea necesarului de fond de rulment. Este de dorit in consecintǎ sǎ se urmǎreascǎ cu atentie termenele medii de reglare a creantelor.

b) Diminuarea surselor de finantare a ciclului de exploatare

Principala influentǎ in categoria surse temporare de finatare a ciclului de exploatare o are ciclul cumpǎrare - furnizori. Furnizorii achitati nu contribuie la finantarea ciclului de exploatare. Se poate observa cǎ de fiecare datǎ in timpul unui dezechilibru financiar, furnizorii sunt practic nereglati. Acest proces este uneori sistematizat, intreprinderea nereglandu-si datoriile cu furnizorii decat dupǎ o nouǎ relansare, ceea ce face sǎ privim relatia intreprindere-furnizor ca dificil de aplicat pe termen mediu (mai ales dacǎ intreprinderea nu este un client esential al furnizorului neplǎtit).

Asadar, este indicat ca intreprinderea sǎ obtinǎ un termen de amanare a plǎtilor care sǎ ajute la finantarea ciclului de exploatare.

Prin cele expuse anterior am precizat elementele care pot fi susceptibile a crea dezechilibru financiar in cadrul unei intreprinderi. Practic, intreprinderile sunt supuse simultan actiunii unei multitudini de factori, cu efecte reciproc adverse ce se cer studiate si influentate in scopul asigurǎrii unui echilibru dinamic.

1.2.3.       METODE DE RESTABILIRE A ECHILIBRULUI FINANCIAR

Considerǎm cǎ in oricare din situatiile enumerate anterior, o intreprindere este dezechilibratǎ din punct de vedere financiar si este firesc, deoarece echilibrul este dinamic, sau este o luptǎ continuǎ cu dezechilibrele ce apar. Pentru refacerea echilibrului financiar literatura de specialitate sintetizeazǎ trei tipuri de solutii:

1)   O primǎ solutie constǎ in diminuarea necesarului de fond de rulment. In functie de tipul de intreprindere aceastǎ solutie este mai mult sau mai putin putin dificilǎ de aplicat si cu o duratǎ de timp variabilǎ, constand in:

Diminuarea stocurilor, care concurǎ la refacerea echilibrului financiar. Acastǎ actiune este insǎ periculoasǎ, deoarece riscul de rupturǎ a stocurilor, atat la nivelul fabricatiei (materii prime), cat si la nivelul vanzǎrilor (produse finite si mǎrfuri) poate influenta negativ rentabilitatea intreprinderii. Prin urmare, este o actiune exceptionalǎ pentru o duratǎ scurtǎ de timp.

Reducerea cifrei de afaceri este o altǎ actiune de refacere a echilibrului financiar. Aceasta influenteazǎ direct rentabilitatea, de aceea nu este utilizatǎ.

Scurtarea duratei de incasare a creantelor este o actiune sǎnǎtoasǎ si fǎrǎ risc. O bunǎ reorganizare a duratei de incasare a creantelor poate sǎ reducǎ numǎrul de situatii neplǎcute, cre pot produce o serie de dezechilibre financiare.

Cresterea duratei de platǎ cǎtre furnizori este utilizatǎ spontan de cǎtre toate intreprinderile aflate in dificultate.

2)   O a doua ipotezǎ vizezǎ faptul cǎ intreprinderea nu-si intǎreste capitalurile sale permanente si nu este in mǎsurǎ sǎ-si reducǎ necesarul de fond de rulment.

Descoperirea bancarǎ. In mod normal costul descoperirilor bancare este extrem de ridicat. Indiferent de rata aparentǎ a descoperirii, care poate atinge diferite procente, majorarea costului poate apǎrea ca o diferentǎ intre procentul aplicat la data operatiunii si cel existent la data evaluǎrii (plǎtii). Se poate estompa efectul nefavorabil al acestei variatii prin stipularea in contractul de credite a unui comision care sǎ nu depǎseascǎ mai mult de 0,5% din taxa stabilitǎ initial.

Scontul. Ca si in cazul descoperirilor bancare (materializate sau nu printr-un inscris), banca poate fixa clientilor o linie de scont. Aceastǎ linie este cu atat mai ridicatǎ cu cat riscul atasat hartiei poate pǎrea mai mic pentru bancher. Aceastǎ linie poate fi redusǎ, si, in cazul in care se doreste, poate fi chiar anulatǎ. Metoda este costisitoare, deoarece, si in acest caz apare diferenta intre data operatiunii si data plǎtii la nivelul diferentei intre valoarea nominalǎ si cea realǎ.

Aportul in cont curent. Acest mod de finantare apare de multe ori mult mai avantajos decat cele anterioare, cu toate cǎ el este totusi extrem de costisitor. Incovenientul aportului in cont curent constǎ in aceea cǎ un asociat poate sǎ cearǎ rambursarea aportului sǎu zilnic sau lunar, fapt ce se considerǎ a fi un pericol latent pentru buna functionare a activitǎtii intreprinderii.

3)   Consolidarea capitalurilor permanente reprezintǎ o metodǎ al cǎrei risc si cost sunt minime. Punerea in practicǎ a acestei metode se poate realiza prin urmǎtoarele modalitǎti:

Cresterea de capital prin aport in numerar. Din punct de vedere financiar acest mod de finantare prezintǎ toate aspectele privind perfectiunea. Intreprinderea nu trebuie sǎ ramburseze fondurile depuse de actionari si nici sǎ remunereze aporturile, decat dacǎ profitul ii permite, aceastǎ ultimǎ conditie fiind necesarǎ, dar nu si suficientǎ. Ca o revansǎ, aceastǎ remunerare (dividende vǎrsate) este impozabilǎ si deci nu este deductibilǎ. Datoritǎ acestui aspect, marile intreprinderi isi manifestǎ dorinta de a fi cotate la bursǎ, cotarea lor permitand sǎ fie finantate cu cheltuieli neinsemnate de cǎtre milioane de mici purtǎtori de economii.

Cresterea de capital prin aport in naturǎ. Aceastǎ finantare nu modificǎ imediat fondul de rulment deoarece cresterea capitalurilor proprii este contrabalansatǎ de cea a imobilizǎrilor. Cresterea imobilizǎrilor poate in acelasi timp ameliora pe termen mediu nivelul marjei brute de autofinantare. Modificarea fondului de rulment nu se va materializa decat cu conditia ca distribuirea de dividende sǎ fie inferioarǎ cresterii marjei brute de autofinantare.

Imprumuturile pe termen lung (imprumuturi obligatare sau alte imprumuturi). Se stie cǎ imprumutul declanseazǎ un efect de bumerang, si cǎ in perioada de inflatie acest efect este anulat de aceasta, antrenand in mod cert conditii de profit inflationist. Cu toate cǎ este mai putin avantajos decat cresterea de capital prin aport de numerar, imprumutul este in acelasi timp foarte avantajos (atata timp cat nu este indexat). Aceastǎ metodǎ reprezintǎ avantajul de a fi mai putin costisitoare decat descoperirea bancarǎ sau scontul si limiteazǎ in acelasi timp deficientele generate de acestea.

Aportul in cont curent blocat. Acesta este important, deoarece finantarea suplimentarǎ este stabilǎ. Costul aportului in cont curent blocat este foarte greu de suportat pentru intreprindere. De asemenea, o rambursare in totalitate a soldului contului curent poate sǎ creeze perturbatii de naturǎ financiarǎ a intreprinderii.

Avand in vedere aceste aspecte, putem stabili un clasament al mijloacelor de redresare a situatiei financiare. Acestea nu pot fi insǎ considerate ca fiind solutii in rezolvarea acestei probleme. Astfel, literatura de specialitate ne oferǎ urmǎtoarele modalitǎti de actiune:

1. Cresterea de capital prin aport de numerar (sau prin capitalizarea contului curent), cresterea de capital prin aport in naturǎ fiind neutrǎ din punct de vedere economic;

2. Imprumuturi pe termen lung (este de dorit ca intreprinderea sǎ-si intocmeascǎ un plan de finantare in conditii de inflatie, tinand cont de cresterea cheltuielilor financiare in momentele de depreciere monetarǎ);

3. Scurtarea datelor de incasare a creantelor;

4. Aportul in contul curent blocat (mai ales cand actionarii sunt "mari" asociati sau salariati ai intreprinderii, ei nedorind sǎ punǎ in pericol dezvoltarea intreprinderii);

5. Scontarea portofoliului de titluri;

6. Aportul in cont curent neblocat si descoperirile bancare;

7. Prelungirea datelor de platǎ a furnizorilor;

8. Reducerea volumului stocurilor si a activitǎtii de bazǎ (diminuarea cifrei de afaceri).