Unificarea paneuropeana azi

Consiliul European, intrunit in 1990, la Dublin, aproba un punct de vedere comun referitor la unificarea Germaniei, cat si la relatiile cu tarile din Europa Centrala si de Est. La 29 mai 1990 este semnat la Paris, un acord prin care se stabileste ca BERD sa acorde sprijin financiar noilor democratii din Europa Centrala si de Est. Dupa numai douazeci de zile (19 iunie 1990) se semneaza Acordul de la Schengen cu privire la eliminarea controlului pasapoartelor cetatenilor la granitele dintre statele membre ale CE. Acordul de la Schengen (parafat in localitatea omonima din Luxembourg) a fost semnat de Belgia, Germania, Franta, Luxemburg si Olanda. Grupul Statelor Schengen a fost marit in 1990 prin aderarea Italiei. Portugalia si Spania se alatura acestora in 1991, iar Grecia in 1992. 

La 20 iunie 1990 au inceput negocierile pentru constituirea SEE, iar o saptamana mai tarziu, Consiliul European decide organizarea unei conferinte interguvernamentale consacrate Uniunii Politice Europene, in paralel cu cea consacrata UEM. La 1 iulie 1990 incepe aplicarea primei faze a UEM, iar la 4 si 16 iulie, Cipru si, respectiv, Malta solicita aderarea la CE. La 3 octombrie are loc reunificarea Germaniei, in timp ce la Paris, 34 de sefi de state si de guverne ai tarilor membre OSCE semneaza Carta pentru Noua Europa.

Anul urmator 1991, aduce cateva evenimente semnificative pentru viata Comunitatilor Europene. La 14 aprilie se inaugureaza Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare. In iulie, Suedia solicita aderarea la CE. In noiembrie, Comisia Europeana decide infiintarea unui Birou European pentru Ajutor Umanitar. La 10 decembrie, Consiliul European intrunit la Maastricht ajunge la un acord asupra primei versiuni de lucru a proiectului Tratatului cu privire la Uniunea Europeana. Tot in decembrie se semneaza un "Acord asupra Europei', cu cele trei tari central si est europene considerate cele mai avansate pe drumul integrarii europene, Cehoslovacia, Polonia si Ungaria. La 17 decembrie este semnata Carta Europeana cu privire la energie.

La 7 februarie 1992, la Maastricht (Olanda), ministrii de externe si de finante ai statelor membre au semnat Tratatul de Constituire a Uniunii Europene, urmand ca parlamentele tarilor respective sa ratifice acest tratat. La 1 iunie, Consiliul European impune embargo-ul impotriva Serbiei si Muntenegrului, ca raspuns la razboiul declansat pe teritoriul fostei Iugoslavii, in special datorita situatiei din Bosnia-Hertzegovina. De-a lungul anului, statele membre ratifica Tratatul cu privire la Uniunea Europeana, cu exceptia Danemarcei, unde va fi necesara organizarea unui nou referendum.

Anul 1993 este, de asemenea, un an important in istoria CE. La 1 ianuarie intra in functiune Piata Europeana Unica. La 1 februarie incep negocierile de aderare cu Austria, Finlanda si Suedia si se semneaza acordul comercial cu tara noastra, un acord asemanator cu cele semnate cu Ungaria si Polonia in 1988 si, respectiv, 1989. Acelasi acord este semnat in luna martie cu Bulgaria. Populatia Danemarcei accepta dupa un al doilea referendum, Tratatul cu privire la Uniunea Europeana. Consiliul European intrunit in iunie la Copenhaga confirma ca admiterea Austriei, Finlandei, Suediei si Norvegiei va fi finalizata pana in anul 1995 si da asigurari tarilor asociate din Europa Centrala si de Est (inclusiv Romaniei), ca vor putea deveni membre depline ale CE imediat ce vor fi satisfacute conditiile politice, administrative si economice necesare. La Conferinta comuna a Parlamentului European, Consiliului si Comisiei Europene, reunite la 25 octombrie 1993, a fost adoptata Declaratia cu privire la democratie si transparenta si s-a aprobat Proiectul cu privire la conditiile generale ale indatoririlor Avocatului Poporului. La 29 octombrie, Consiliul European intrunit la Bruxelles declara intrarea in actiune a prevederilor Tratatului Uniunii Europene si confirma aplicarea, incepand cu 1 ianuarie 1994, a Uniunii Economice si Monetare. La 1 noiembrie, procedurile de ratificare a Tratatului Uniunii Europene fiind indeplinite, acesta intra legal in functiune. Consiliul European, reunit la Bruxelles, in 10 si 11 decembrie, traseaza un plan de actiune pe termen scurt si mediu, bazat pe Carta Alba a Comisiei Europene, referitoare la cresterea economica, competitie si politica utilizarii fortei de munca si un plan initial referitor la justitie si afaceri interne. De asemenea, s-a convenit convocarea unei conferinte internationale in vederea incheierii unui pact de stabilitate pentru Europa Centrala si de Est. La 13 decembrie, Consiliul European da forma definitiva Acordului de creare a Zonei Economice Europene.

La 1 ianuarie 1994 acest acord intra in aplicare. Totodata, incepe etapa a doua a UEM, iar Institutul Monetar European isi deschide portile. In luna martie, Comitetul Regiunilor, stabilit prin Tratatul cu privire la Uniunea Europeana, isi tine sesiunea inaugurala. Tot in aceasta luna, ministrii de externe ai tarilor membre ale UE adopta o decizie prin care se stabilesc regulile de urmat in vederea luarii deciziei de primire a noi membri. Concomitent, cu continuarea negocierilor de aderare ce au loc intre Uniune si Austria, Suedia, Finlanda si Norvegia, doua alte tari isi depun candidatura: Ungaria si Polonia. In zilele de 26 si 27 mai, la Paris are loc conferinta inaugurala a Pactului de Stabilitate in Europa. UE aproba primirea Austriei, Suediei, Finlandei si Norvegiei ca membri ai sai; daca insa parlamentele si populatia Austriei, Suediei si Finlandei aproba intrarea in Uniune, populatia Norvegiei respinge la 28 noiembrie, prin referendum, aceasta decizie (in ciuda hotararii luate de guvernul acestei tari). Parlamentul European, Consiliul si Comisia Europeana adopta programul financiar pentru perioada 1995-1999, ce tine cont de perspectiva largirii Uniunii. La 30 noiembrie, Consiliul European adopta primele actiuni in baza prevederilor Tratatului Uniunii Europene, in cadrul cooperarii in domeniile justitiei si afacerilor interne. La 10 decembrie 1994, Consiliul European intrunit la Essen (Germania), stabileste orientarile generale de actiune pentru consolidarea strategiei in domeniul cresterii economice si a competitivitatii produselor, a cresterii gradului de ocupare a fortei de munca, facand referire asupra modului de combatere a somajului. Se cade de acord, de asemenea, asupra unei strategii destinate strangerii legaturilor cu tarile asociate din Europa Centrala si de Est, precum si a ajutarii acestora sa devina mai apropiate de standardele Uniunii. Se reitereaza hotararea de a stabili un parteneriat euro-mediteranean. Tot in decembrie se semneaza la Lisabona, Tratatul cu privire la Carta Europeana a Energiei.

Incepand cu 1 ianuarie 1995 Austria, Finlanda si Suedia devin membre ale Uniunii Europene. La 1 februarie, Acordurile Europene de Asociere intre Uniunea Europeana, pe de o parte si Bulgaria, Romania, Slovacia si Republica Ceha intra in functiune. La 21 martie, la Paris, se semneaza Pactul de Stabilitate in Europa. La sfarsitul aceleiasi luni intra in aplicare Acordul de la Schengen, incheiat intre Belgia, Franta, Germania, Luxembourg, Olanda, Portugalia si Spania. In aprilie, la acest tratat se alatura si Austria. In luna mai, Comisia Europeana stabileste masurile practice necesare pentru introducerea unei monede unice.

La 22 iunie 1995, Romania solicita oficial aderarea la Uniunea Europeana, fiind urmata la 5 zile de Slovacia. La 12 iulie, Parlamentul European numeste Avocatul Poporului (Ombudsman). La sfarsitul aceleiasi luni se semneaza un acord cu privire la cooperarea in domeniul politicii intre statele membre ale Uniunii Europene. Letonia solicita in luna octombrie sa fie admisa in Uniune. Consiliul European reunit in decembrie, la Madrid, decide introducerea monedei unice europene, Euro, incepand cu 1 ianuarie 1999.

La 1 ianuarie 1996, Republica Ceha solicita aderarea la Uniunea Europeana. La aceeasi data se semneaza Acordul cu privire la uniunea vamala dintre Turcia si UE. In martie, Curtea Europeana de Justitie hotaraste ca atunci cand un stat membru al UE violeaza o lege comunitara, acel stat este responsabil pentru pierderile sau pagubele cauzate unei persoane particulare. La 29 martie, la Torino, se inaugureaza Conferinta interguvernamentala destinata revizuirii Tratatului de la Maastricht. La 1 iunie, Slovenia solicita aderarea la UE. In zilele de 14 si 15 iunie, la Roma, are loc o conferinta tripartita, cu participarea institutiilor comunitare, a statelor membre si a partenerilor sociali, cu privire la cresterea economica si ocuparea fortei de munca. Intre 27 si 29 iunie la Lyon are loc o reuniune a Grupului G 7, care adopta trei documente: o declaratie cu privire la terorism, un comunicat cu privire la economie ("sa facem un succes din globalizare, spre beneficiul tuturor') si o declaratie referitoare la securitatea internationala ("spre sporirea securitatii si a stabilitatii intr-o lume mai cooperanta').

La 1 iulie 1996, Consiliul European adopta cadrul normativ necesar acordarii de ajutoare pentru reconstructia statelor rezultate din dezmembrarea fostei Iugoslavii. In septembrie, cele 15 state membre ale Uniunii Europene semneaza o conventie cu privire la extradare si un protocol referitor la protectia intereselor financiare ale Uniunii Europene. In octombrie Consiliul European aproba un plan de actiune pentru interzicerea totala a minelor anti-personal. La 5 decembrie, la Conferinta de la Londra se adopta un plan pentru a consolida pacea in Fosta Iugoslavie. Danemarca, Finlanda si Suedia semneaza acordul de la Schengen cu privire la libera circulatie a persoanelor.

    In 1997, Consiliul European stabileste o conventie referitoare la documentele judiciare si altele decat judiciare in probleme de drept civil si comercial, in scopul uniformizarii procedurilor legale si juridice in aceste domenii. De asemenea, in luna mai se semneaza o conventie cu privire la lupta impotriva coruptiei ce implica functionari de stat.

    In iunie se adopta de catre Consiliul European o hotarare cu privire la infiintarea unui Centru European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei. Tot in iunie se adopta un nou plan de actiune referitor la Piata Unica Europeana. La Amsterdam, Consiliul European aproba trecerea la cea de a treia faza a Uniunii Economice si Monetare si adopta o rezolutie cu privire la cresterea economica si ocuparea fortei de munca, doua directii de actiune prioritare in domeniul integrarii europene si nu numai atat, doua domenii carora li se acorda mare atentie atunci cand se elaboreaza directiile strategice de asigurare a securitatii si stabilitatii regionale.

    In iulie Comisia Europeana prezinta programul "Agenda 2000-pentru o Europa mai puternica si mai larga', cat si opiniile Comisiei referitoare la cererile celor zece state care au solicitat aderarea la Uniunea Europeana.

    La 2 octombrie 1995 se semneaza de catre ministrii de externe ai statelor U.E. Tratatul de la Amsterdam, ce completeaza Tratatul cu privire la Uniunea Europeana.

    In noiembrie Comisia Europeana adopta norme referitoare la regenerarea surselor de energie, iar in decembrie o Carta Verde cu privire la realizarea convergentei in domeniile comunicatiilor, mass-mediei si al tehnologiilor informationale. La Ottawa se semneaza Conventia cu privire la minele terestre anti-personal, la care este parte si tara noastra. Tot in decembrie Consiliul European interzice reclamele facute produselor din tutun.

    Consiliul European intrunit la Luxemburg la 12 si 13 decembrie ia decizia de a lansa procesul de largire a Uniunii Europene.

    In martie 1998 Comisia Europeana recomanda ca numai 11 state din cele 15 membre sa adopte euro drept moneda unica de la 1 ianuarie 1999. La 30 martie la o reuniune la nivelul ministrilor de externe se ia decizia de a se lansa procesul de largire a U.E. prin luarea in considerare a celor 10 state solicitante si in plus a solicitarii facute de Cipru.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

    Un Consiliu special tinut in luna mai 1998 decide ca 11 state membre ale U.E. intrunesc conditiile necesare pentru adoptarea unei monede unice. Urmand acestei decizii, guvernele acestor 11 state au ales presedintele, vicepresedintele si pe ceilalti membri ai Consiliului de Administratie ai Bancii Centrale Europene, cu sediul in Germania. Aceasta banca a fost infiintata la 1 iunie 1998.

    La 15-16 iunie are loc o reuniune a Consiliului European la Cardiff, stabilind elementele esentiale ale strategiei U.E. pentru continuarea dezvoltarii economice si a reformei economiei astfel incat sa se promoveze cresterea economica, prosperitatea, sa se creeze noi locuri de munca si sa sporeasca protectia sociala. S-au identificat caile prin care institutiile europene sa fie mai aproape de oameni, s-a stabilit cadrul general pentru negocierile cu privire la Agenda 2000 si s-a lansat o noua dezbatere cu privire la dezvoltarea viitoare a Uniunii.

    La 1 ianuarie 1999 se lanseaza oficial moneda unica europeana, euro, adoptata oficial de Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia si Spania.

    La 15 martie 1999 toti membrii Comisiei Europene demisioneaza ca urmare a acuzatiilor de frauda, proasta gestiune si nepotism.

    La 24-25 martie are loc la Berlin o sesiune speciala a Comisiei Europene, unde se stabileste un acord general cu privire la programul "Agenda 2000'.

    La 1 mai incepe aplicarea oficiala a Tratatului de la Amsterdam. La Köln, Consiliul European adopta prima strategie comuna a U.E. cu privire la relatiile cu Rusia, o declaratie cu privire la Kosovo, cat si o decizie cu privire la intarirea politicii internationale comune a uniunii.

    Se dezvolta parteneriatul dintreU.E., Statele Unite si Japonia pe de o parte, dintre U.E. si Grupul G 8 (cele sapte state puternic industrializate plus Rusia), dintre U.E. si statele din alte regiuni, precum America Latina, pe de alta parte.

    In octombrie, la reuniunea speciala a Consiliului European, ce a avut loc la Tampere, in Finlanda, se decide intocmirea unui proiect al Cartei Uniunii Europene a Drepturilor Fundamentale. Tot in luna octombrie se publica de catre Consiliul European primul raport anual cu privire la drepturile omului.

    In discutiile dintre U.E. si Rusia un loc important il ocupa situatia din Cecenia, in special cea a populatiei civile, inclusiv a refugiatilor. Astfel de discutii vor continua si pe parcursul anului urmator, 2000.

    In decembrie Comisia Europeana decide constituirea unei asociatii comunitare care sa acorde asistenta destinata reconstructiei in zona Balcanilor Occidentali (Programul CARA).

In 10 si 11 decembrie 1999 are loc o reuniune a Consiliului European la Helsinki, care ia o decizie de importanta majora in ceea ce priveste tara noastra. La reuniune se decide inceperea concomitenta a negocierilor destinate admiterii in U.E. cu Romania, Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria si Malta si sa ii fie recunoscuta Turciei cererea de admitere in uniune. Cele 6 tari cu care au inceput astfel negocierile se alaturau unui grup de alte sase state (Ungaria, Slovenia, Polonia, Estonia, Cipru si Cehia) cu care convorbirile incepusera anterior. In acest fel nu se mai face o departajare a candidatilor la aderare inainte de negocierile propriu-zise. Durata acestora va fi insa determinata de performantele fiecarei tari candidate in parte si apreciate in mod individual.

Uniunea Europeana are in prezent(1999) 15 state membre, cu o populatie de cca 375 milioane locuitori, la care s-ar putea adauga prin aderarea celor 10 tari central si est-europene alte 108 milioane locuitori (si peste 1 milion kmp), ceea ce ar reprezenta o piata si o putere economica si stiintifica (ulterior poate politica si militara) uriasa. In aceasta perspectiva, toate institutiile comunitare se afla in plin proces de restructurare si transformare.

Inca din 1994, Maurice Allais, reputatul economist francez, laureat al Premiului Nobel, arata ca in absenta unor masuri corespunzatoare pentru o noua structura institutionala, inclusiv pentru o uniune politica, continuarea procesului de integrare pe modelul abordat in prezent ar reprezenta o sinucidere pentru Europa. Indiferent de costuri, UE va trebui sa se largeasca - declara in toamna anului 1996, la Bruxelles, Jacques Santer, pe atunci presedintele Comisiei Europene.

Conform hotararii Consiliului European, intrunit la Copenhaga in 1993, aderarea fiecarei tari va avea loc de indata ce aceasta va fi capabila sa-si asume obligatiile ce-i revin prin satisfacerea conditiilor economice si politice pe care le implica aderarea. Calitatea de membru implica rezolvarea urmatoarelor reguli:

- tara candidata sa aiba institutii stabile, care garanteaza demo­cratia, primatul legii, drepturile omului, respectarea si protectia minoritatilor;

- existenta unei economii de piata functionale, avand capacitatea de a face fata presiunilor concurentiale si fortelor de piata din cadrul UE;

- capacitatea de a-si asuma obligatiile ce rezulta in urma aderarii, inclusiv aderarea la obiectivele politice, economice si monetare ale Uniunii.

consiliul European de la Essen, din decembrie 1994, a recunoscut importanta vitala a pietei interne, dar si faptul ca alinierea la aceasta reprezinta o grea sarcina pentru tarile asociate. A fost elaborata o Carta Alba - prima incercare de descriere coerenta a pietei interne - a carei anexa de 450 pagini descrie legislatia-cheie a pietei interne in 23 de sectoare diferite, cu precizarea masurilor pe care Comisia Europeana considera ca tarile asociate ar trebui sa le adopte in mod prioritar. Carta Alba indica si ce structura trebuie implementata in vederea aplicarii legislatiei. Unele tari asociate au considerat ca, in fapt, Carta Alba stabileste standarde mai inalte pentru ele decat pentru tarile deja membre; astfel, stadiul de implementare a unor prevederi legislative este departe de a fi satisfacator in statele deja membre. Acelasi Consiliul European lua o hotarare istorica pentru tarile asociate central si est-europene: aderarea acestora la Uniune in perspectiva anului 2000. Calendarul aderarii parea a fi astfel stabilit. El urmeaza sa devina operational dupa rezolvarea unor probleme interne vizand perfectionarea mecanismului de functionare a UE. Dupa parerea Barbarei Von Qw, perspectivele de integrare ale tarilor asociate au ramas la fel de indepartate. UE nu are inca elaborata o strategie realista privind extinderea catre rasarit. Un astfel de scenariu ar fi trebuit sa fixeze un orar mai concret al sosirii "trenului european" in fiecare statie de pe parcursul central si est-european.

In 1996 expertii europeni au constatat o ameliorare neta a starii generale a economiei europene, care a intrat intr-o "faza de crestere pozitiva", pe fondul careia s-a desfasurat si CIG de la Torino, denumita si "Maastricht II". S-a emis chiar parerea ca evolutia Europei unite ar putea fi simplificata daca CIG ar convoca o Adunare Constituanta care sa elaboreze Constitutia UE.

La Consiliul European de la Dublin, din decembrie 1996 s-a hotarat ca CIG sa se termine la sfarsitul lunii iunie 1997, urmand ca la sase luni dupa aceasta, adica la inceputul lui 1998, tarile aflate in faza de preaderare sa inceapa negocierile de aderare. Intr-un comunicat de presa, emis la 21 ianuarie 1997, Comisia Europeana afirma ca negocierile cu TECE vor fi dificile si de lunga durata.

In iunie 1997, la incheierea CIG, "cei 15" hotarau la Amsterdam o revizuire a Tratatului de la Maastricht care nu fusese aprobat initial de Danemarca (prin referendum national, abia al doilea referendum aprobandu-l). Tratatul de la Amsterdam promoveaza principiul "cooperarii intarite", care deschide portile Europei cu "doua viteze" sau cu "geometrie variabila". Belgia, Franta si Italia - deci tari de "prima viteza", au sprijinit anexarea la Tratat a unei declaratii "in care sa se specifice ca negocierile de largire a comunitatii nu vor putea fi incheiate inainte ca reforma institutiilor UE sa fie dusa pana la capat".

Documentele privind reforma UE au fost prezentate la intrunirea de la Dublin, din luna decembrie 1996 a Consiliului European. Principalele divergente care trebuiau solutionate au fost: reducerea sau sporirea numarului de comisari europeni; ritmul reformelor comunitare (mai lent sau mai rapid); sustinerea drepturilor nationale in favoarea celor supranationale; rolul parlamentelor nationale. Cancelarul Helmuth Kohl a propus lansarea unui nou ciclu de negocieri "Maastricht III", fapt care a produs ingrijorare printre sefii de guvern ai "celor 15".

La 29 martie 1996 au inceput, la Torino, lucrarile CIG a UE care isi propunea: a) sa elaboreze un proiect de reforma a actualelor institutii comunitare, pentru a putea face posibila extinderea UE;

b) sa definitiveze o politica externa si de securitate comuna;

c) sa instaureze un spatiu juridic si politienesc comun.

In luna aprilie 1996, Parlamentul European a adoptat raportul redactat de Arie Oostlander privind integrarea TECE si viitoarea largire a UE. Raportul Oostlander avertiza asupra "unei largiri prea grabite", care ar putea periclita functionarea pietei unice europene.

Potrivit CIG (Torino, iunie 1996), UE trebuia sa incheie, pana la reuniunea la varf de la Amsterdam (iunie 1997), propria sa reforma. Apoi, dupa alte zece luni ar fi trebuit sa inceapa negocierile de aderare cu cele 10 ZECE (Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovenia, Slovacia si Ungaria₎, Cipru si Malta. Maltezii au respins deja aderarea tarii lor la UE: Partidul Laburist din Malta a castigat alegerile generale de la sfarsitul lunii octombrie 1996, respingand prin programul lor electoral aderarea tarii la UE. Vor reusi expertii UE sa deblocheze mecanismul rigid creat pentru "integrarea economica si politica a UE", mecanism ce include "multe reguli care tind sa blocheze schimbarea si flexibilitatea, necesare pentru anumite derogari"? Din acest motiv, multi experti pun accentul pe integrarea flexibila, care se sprijina pe competente si nu pe tari si combina pe o baza comuna, un set bine definit de politici comune la care toate tarile membre trebuie sa participe, cu posibilitatea de a se integra in dimensiunile altor politici, in interiorul unui parteneriat voluntar deschis.

La intalnirea la varf din decembrie 1997 s-a lansat propunerea ca anual sa fie facute reevaluari ale progreselor fiecarui stat candidat pentru a elimina in acest fel nu numai discriminarile dar si posibila lipsa de informare. Se vor stabili modalitati clare de analiza a ritmului de evolutie al fiecarei tari aspirante si se vor gasi instrumente specifice de apropiere intre UE si statele candidate.

Constructia europeana actuala se bazeaza pe aplicarea asa-numitului 'principiu de subsidiaritate'. In virtutea acestui principiu, Uniunea nu intervine decat in domeniile ale caror probleme nu pot fi rezolvate pe o baza exclusiv nationala sau regionala.

'Planul Schuman', care a condus la constituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, apoi 'Euratomul' (Comunitatea Europeana a Energiei Atomice), 'Piata Comuna', devenita ulterior, Comunitatea Economica European sau Comunitatile Europene, cele trei tratate de baza (de la Roma, Maastricht, Amsterdam), la care aveau sa adere succesiv celelalte state din Europa Occidentala, nu au fost de-a lungul ultimilor mai bine de cincizeci de ani, decat etapele unui proces federativ, bazat pe principiul in virtutea caruia reconstruirea, dezvoltarea, consolidarea si, mai ales, supravietuirea tarilor europene, nu puteau fi concepute 'unul fara celalalt', ci, numai 'unul impreuna cu celalalt'. Complexul de culpabilitate al Germaniei (nevoita sa-si 'asume' si, mai ales, sa compenseze monstruozitatile nazismului), 'miracolul' german (datorita caruia Republica federala devine un 'urias' economic), precum si francofilia renanului Helmut Kohl si militantismul proeuropean al liderilor celor doua natiuni au asigurat timp de mai multe decenii buna functionare a masinariei europene, bazata pe asa-numitul motor franco-german.

Intre timp insa, situatia in Europa a evoluat datorita, in principal, noii atitudini britanice fata de Uniunea Europeana. Laburistul Tony Blair, care a preluat guvernarea dupa mai bine de 18 ani de 'domnie' a partidului conservator (Margaret Thatcher, urmata de John Major, se opusese implicarii mai active a Marii Britanii in procesul de unificare europeana), s-a afirmat ca un 'euro-optimist' convins. In acest context se profileaza 'trinomul' Franta - Germania - Maria Britanie, ale carui decizii pot influenta in mod esential, evolutia europeana.

Disonantele Uniunii Europene pe scena internationala, dificultatea de a se exprima 'ca o singura voce' in dezbaterile mondiale se datoreaza, in primul rand, divergentelor de fond care exista intre principalii parteneri privitor la anumite probleme 'sensibile'. Este vorba de asa-numitele 'exceptii' care sunt, in realitate, crizele ce se produc in sanul celor 27 de tari membre, in diverse momente ale evolutiei cooperarii europene, fie pe plan intern, intre ei, fie extern, in relatiile cu restul lumii.

 Anumite alimente, de pilda, asa-numitele produse 'transgenice' (Organisme Genetic Modificate - OGM), in primul rand porumbul, dar nu numai, carnea provenita de la vite hranite cu hormoni, importata in principal din SUA, dar care intra in concurenta directa cu productia agricultorilor francezi, sector important al electoratului, ar putea, zic francezii, dauna sanatatii consumatorilor si, de aceea, partenerii din UE ar trebui sa se opuna desfacerii ei pe teritoriul european. Un alt exemplu a fost conflictul franco-britanic privitor la carnea de vita produsa in Marea Britanie, 'suspecta' de a fi infestata cu virusii maladiei Kreutzfeld-Jacob (sindromul 'vacii nebune'). In afara de dificultatile inerente provocate de aceste 'exceptii' franceze, structura adoptata in cadrul Uniunii Europene, in ce priveste relatiile internationale si politica de securitate colectiva este inca departe de credibilitatea necesara. Analistii si comentatorii politicii internationale isi amintesc de faimoasa intrebare pusa candva de ex-secretarul de stat al SUA, Henry Kissinger: 'Europa, ce numar de telefon?'. Totusi, noul elan, noul 'suflu' al Uniunii pare evident in masura in care s-a reusit depasirea crizelor din ultimii ani: 'caderea' Comisiei Santer pentru probleme de coruptie, criza politicii agricole, incordarile intre anumiti parteneri etc. Atat din punct de vedere politic, cat si pe terenul competitiei economice a mondializarii, Uniunea Europeana are acum la inceput de mileniu, in ciuda diferentelor si 'exceptiilor' care o slabesc, sansa de a se exprima, mai mult ca niciodata, ca o singura voce.

Acordul privind Spatiul Economic European a fost semnat in mai 1991, a  intrat in vigoare in ianuarie 1994 si cuprinde toate statele membre UE si statele parte la Acordul European de Liber-Schimb (AELS): Norvegia, Islanda si Lichtenstein, cu exceptia Elvetiei. Acordul permite extinderea celor patru libertati fundamentale ale Uniunii Europene (libera circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor) la statele membre AELS, in schimb, statele AELS fiind obligate sa adopte acquis-ul comunitar pe domeniile acoperite de acord. Romania a trimis pe 27 iulie 2005, solicitarea sa de a adera la Spatiul Economic European, in conformitate cu prevederile Tratatului de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, articolul 6, paragraful 6. Obligatia oricarui stat candidat de a adera la Spatiul Economic European este prevazuta si in  articolul 128 din Acordul privind Spatiul Economic European (SEE), in conformitate cu care: "orice stat care adera la Uniunea Europeana trebuie sa solicite sa devina simultan membru al SEE".

Intre 1 iulie si 31 decembrie 2005, presedintia rotativa a Uniunii Europene a revenit Regatului Unit al Marii Britanii, care a incercat sa dezvolte agenda mostenita de la presedintia luxemburgheza, in cadrul prevederilor din Programul Strategic Multianual al Consiliului European, pentru intervalul 2004-2006. Presedintia britanica a UE a avut ca prioritati recunoscute: rolul Europei in lume; continuarea Programului/Agendei Doha in domeniul comertului; dezvoltarea unei strategii pentru Africa; analiza schimbarilor climatice; reforma zaharului; intarirea relatiilor cu Rusia si Ucraina; intarirea cooperarii in vederea asigurarii pacii, stabilitatii si reformei in Orientul Mijlociu; reforma economica si justitia sociala; imbunatatirea sistemului legislativ din UE; analiza directivei privind serviciile; initierea unui program de implementare a Planului de actiune privind serviciile financiare; asigurarea dezvoltarii durabile si a protectiei mediului; analiza regulamentului privind produsele chimice; intarirea relatiilor intre UE si SUA; securitatea si stabilitatea continentului (sau, altfel spus, contra-terorismul si extinderea); continuarea luptei impotriva terorismului; analiza procesului de extindere a UE; viitorul mijloacelor financiare ale UE.

Procesul de extindere continua: 'Uniunea Europeana este pregatita sa inceapa negocierile cu Croatia, daca aceasta va coopera cu Tribunalul international pentru crimele de razboi comise in fosta Iugoslavie. In ce ne priveste, sprijinim si aspiratiile de aderare ale altor state din vestul Balcanilor, dar acestea trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii realizate de toate tarile candidate', a spus minstrul de externe Jack Straw, nuantand unele aspecte ale politicii Marii Britanii fata de UE. Astfel de nunate au existat si in discursul primului ministru britanic, rostit pe 24 iunie 2005, in parlamentul englez. Tony Blair si-a inceput expunerea punand degetul pe rana, mai exact pe criza prin care trece Uniunea: 'In fiecare criza exista o oportunitate', a spus el, adaugand ca aceasta oportunitate exista si acum, daca Europa are curajul sa o foloseasca. Blair a argumentat ca orice proiect, orice ideal supravietuieste doar prin schimbare: 'Dupa 50 de ani de existenta, Uniunea Europeana trebuie sa se innoiasca, impletind valorile europene cu cele ale lumii in care traim'. Cuvantul cheie din discursul premierului britanic a fost 'modernizarea'. Tony Blair a vorbit despre necesitatea de a moderniza bugetul european, modelul social si strategia economica a Uniunii. Toate acestea sunt esentiale pentru cresterea Europei. Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a fost de parere ca problemele ridicate de divergentele privind bugetul european demonstreaza ca e nevoie sa se atinga un consens pentru a se evita 'paralizarea UE'. Uniunea se afla intr-un 'moment decisiv', iar Marea Britanie este pusa in situatia de a-si testa 'pragmatismul' demonstrat in diferite momente istorice.

Premierul Blair a apreciat ca cei care vorbesc despre inghetarea extinderii se inseala: 'Procesul nu trebuie vazut ca un joc inchis, in care membrii vechi pierd, iar cei noi castiga. Daca am opri extinderea, s-ar putea ca pe termen scurt sa pastram niste locuri de munca, dar, pe termen lung nu ajungem nicaieri', a mai spus Tony Blair. 'SUA sunt singura superputere a lumii. Dar China si India vor fi, in cateva decenii, cele mai mari economii ale lumii, fiecare dintre ele avand populatii de trei ori mai mari decat cea a intregii UE. Ideea Europei unite si lucrand impreuna este esentiala pentru ca natiunile noastre sa fie destul de puternice pentru a ne pastra locul in aceasta lume. Acum, dupa aproape 50 de ani, trebuie sa ne reinnoim. Nu e nici o rusine in asta. Toate institutiile trebuie sa o faca. Si putem sa o facem. Dar numai daca reunim idealurile europene in care credem, cu lumea moderna in care traim'.

Teste de autoevaluare.

La ce data a fost constituita Organizatia pentru Cooperare Economica Europeana?

Prin ce se evidențiaza planul SCHUMAN" ?

La ce data  a intrat in vigoare acordul privind spațiul economic european?