Locul serviciilor in economia nationala

Preocuparile pentru delimitarea sferei serviciilor si-au gasit punct de plecare in teoria clasificarii sectoriale a ramurilor economiei.

Colin Clark a realizat in 1940 clasificarea activitatilor economiei pe ramuri, avand la baza clasificarea pe care Allen Fisher a facut-o in 1926.

Intemeietorul clasificarii sectoriale a ramurilor economiei nationale este considerat Jean Fourastié, care a perfectionat clasificarile anterioare.

Clasificarea facuta de Jean Fourastié se pastreaza in linii mari si astazi si cuprinde: sectorul primar-agricultura, vanatoarea si pescuitul si industria extractiva (care este inclusa in prezent in sectorul secundar); sectorul secundar- activitatile industriei prelucratoare (dupa unii si constructiile) si sectorul tertiar- toate celelalte activitati desfasurate in economie.

Criteriul principal dupa care s-a facut clasificarea este cel al nivelului si dinamicii productivitatii muncii.

Se apreciaza ca productivitatea muncii se situeaza la cote medii in sectorul primar, la cote ridicate in sectorul secundar si la cote scazute in sectorul tertiar.

Sectorul secundar inregistreaza si un grad foarte ridicat de patrundere a progresului tehnic, in timp ce sectorul tertiar e perceput ca avand cel mai scazut nivel. Acest lucru e insa discutabil, avand in vedere ca dezvoltarea serviciilor este o consecinta directa a progresului tehnic.

Progresul tehnic este o rezultanta si o premisa a expansiunii si dezvoltarii serviciilor. Exemple: serviciile de cercetare-dezvoltare, telecomunicatii, serviciile informatice etc.

O alta problema pe care aceasta clasificare a economiei pe sectoare o ridica este cea a continutului sectorului tertiar. Se considera ca sectorul serviciilor coincide cu sectorul tertiar, insa sfera serviciilor e mai larga. Si in primele doua sectoare ale economiei se intanlesc servicii ce servesc productiei materiale si sunt integrate acesteia (exemplu: compartimentele de intretinere si reparatii din intreprinderi care servesc doar interesele acestora, serviciile de management, cercetare stiintifica pentru nevoi interne, etc.). In acest sens, Orio Giarini si Walter R. Stahel afirma: "fenomenul real nu consta in declinul si cresterea a trei procese sau sectoare verticale, separate, ci in intrepatrunderea si integrarea lor orizontala, progresiva( . ) noua economie a serviciilor nu corespunde economiei sectorului tertiar in sens traditional, ci se caracterizeaza prin faptul ca functiile de servicii sunt predominante in prezent in toate tipurile de activitati economice"[1].

Ca urmare, sfera serviciilor o depaseste pe cea a sectorului tertiar.

Rodica Minciu prezinta foarte sugestiv raporturile dintre sectoare si sfera serviciilor.

Fig. 2  Delimitarea sferei serviciilor

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

(Sursa: Ioncica, M.; Minciu, R.; Stanciulescu, G., op.cit., p.41)

Serviciile sunt intr-o continua expansiune, aparand noi si noi categorii, lucru ce a dus la eterogenizarea tertiarului. Se vorbeste de un nou sector in cadrul acestuia numit sector cuaternar.

In sectorul cuaternar au fost cuprinse serviciile cele mai dinamice: cercetarea stiintifica, invatamantul, sectorul informatic, telecomunicatiile, etc. Unii includ in acest sector si sanatatea, cultura, educatia, activitatile legate de timpul liber, numindu-l chiar "sectorul grijii pentru om".

Se propune, pentru simplificare, considerarea identitatii dintre sfera serviciilor si sectorul tertiar.         

Locul pe care serviciile il ocupa in prezent in economia unei tari este rezultatul evolutiilor inregistrate in viata economica si sociala a acelei tari.

Cauzele care au generat cresterea sectorului tertiar pot fi urmatoarele:

1. aparitia noilor norme de consum;

2. schimbarile rapide ale conditiilor de productie si de piata care obliga agentii economici la o flexibilitate mai mare si la un control mai strict al costurilor;

3. substituirea avantajelor competitive axate pe castigurile productivitatii asociate cu economiile la scara, prin avantajele fixate pe cunoastere, informare si calitate;

4. cresterea incertitudinii si riscului asociate cu activitatile firmei.

Serviciile s-au pozitionat ca premisa si ca rezultanta a dezvoltarii economico-sociale.

Sfera serviciilor s-a extins in ultimele decenii, serviciile sunt mai pregnante, mai scientizate si prestate, in modalitati aparte de clasica fabricatie uzinala. Daca, in stadiul precedent, progresul economic era dictat de progresul tehnologic, in prezent determinante in activitatea economica sunt serviciile cele mai moderne ( financiar-bancar, de intretinere, cercetare-dezvoltare, consultanta-consiliere, intermediere, reclama-publicitate, asigurari ) si serviciile primare, care au capatat o pondere cat mai mare.

Existente dintotdeauna, serviciile au crescut in pondere si s-au diversificat datorita deplasarii interesului atat a agentilor economici, cat si a fortei de munca. In prezent, gradul de satisfacere a nevoilor primare a ajuns la un nivel ridicat, cererea indreptandu-se spre un alt tip de nevoi, acoperite de sectorul tertiar. Oferta a inceput sa fie organizata in forme specifice, prin externalizarea a tot mai multe activitati, care au inceput sa fie organizate stiintific, pe baze lucrative, studiind piata, diversificand si nuantand produsele, perfectionand oferta. Sfera serviciilor a crescut si datorita aparitiei a tot mai multe servicii cu adevarat noi sau specializate din altele mai complexe ( Know-how, audit, intermediere financiara, publicitate, analiza riscului, conseil, inginerie, subcontractare intretinere, personal interimar, contabilitate, juridic etc.).

Procesul de aparitie si dezvoltare a serviciilor moderne poarta marca acelor intreprinzatori "de tip Schumpeterian" care si-au asumat riscul inovatiei in sectorul tertiar ( si nu tot in traditionalele "produse"); efortul si meritul lor a constat si in a convinge investitorii (precum marile banci) sa investeasca in mod durabil in asemenea domenii, in inventarea de noi metode de management, pentru a mari si "industrializa productia tuturor elementelor ce tin de era informatica (calculatoare, programe, retele etc.), concomitent cu "personalizarea" acesteia.  Difuzarea algebrei formale si ciberneticii a contribuit la dezvoltarea de noi practici manageriale, difuzarea metodelor statistice, psihologia sociala si comportamentala au stimulat dezvoltarea analizelor de opinie si comportamentale. O data cu toate aceste schimbari in abordarea vietii economice, a crescut si spiritul de servire a agentilor economici, in conditiile in care concurenta limiteaza conditiile de lucru si cererea actuala generala este in continua diversificare.