Formele si cauzele inflatiei

1. In functie de amploarea procesului inflationist se cunosc mai multe forme de inflatie[1]:

a.     inflatia taratoare (moderata) caracterizata prin cresterea generalizata a pretu­rilor bunurilor din cosul de referinta cu 2% - 3% anual;

b.     inflatia deschisa, caracterizata printr-o crestere a preturilor cuprinsa intre 3% si 10%;

c.      inflatia galopanta sau inflatia de doua cifre, care conduce la dublarea pretu­rilor in decursul unui an;

d.     hiperinflatia, caracterizata prin cresteri ametitoare ale preturilor.

2. In functie de procesele care o declanseaza, inflatia poate fi:

a.     inflatie prin cerere;

b.     inflatie prin costuri;

c.      inflatie structurala.

a. Inflatia prin cerere se caracterizeaza printr-o crestere a cererii globale care devine in exces fata de oferta globala, care este inelastica sau indiferenta. In cazul acestei forme, produsul global (PIB-ul, PNB-ul), de regula, sporeste. Asa cum rezulta din figura urmatoare prin cresterea cererii sub impulsul unui soc, pretul si cantitatea de echilibru sporesc de la P₀, PNB₀ la P₁, PNB₁, ca expresie a modificarii echilibrului de la E₀ la E₁, care se adapteaza atat prin preturi, cat si prin cantitati.

Fig.17. Diagrama inflatiei prin cerere.

Cresterea cererii globale este determinata de:

sporirea veniturilor salariale fara a avea acoperire in cresterea productivitatii muncii;

cresterea cererii guvernamentale ca urmare a cresterii cheltuielilor publice finantate, mai ales, prin deficite bugetare sau datorita unui excedente al balan­tei de plati;

sporirea puternica a volumului creditelor din economie.

Premisa inflatiei prin cerere este ca oferta de moneda si veniturile agentilor economici sa creasca mai rapid decat oferta de bunuri, ceea ce inseamna ca masa monetara sporeste mai intens decat PNB (PIB).

M.Friedman considera ca inflatia este, pretutindeni si totdeauna, un feno­men monetar care isi gaseste expresie in ecartul inflationist - absolut si relativ.

Ecartul inflationist absolut reflecta excesul de moneda neacoperit cu bunuri aflate pe piata. El se determina ca diferenta, la nivelul economiei nationale, intre cere­rea solvabila nominala-data de masa monetara aflata la dispozitia agentilor economici nonbancari, si oferta reala de bunuri economice marfare.

Ecartul inflationist relativ arata cate unitati monetare sunt in plus la 100 de unitati de oferta reala. El se deter­mina ca raport procentual intre ecartul inflationist absolut si oferta reala de bunuri marfare.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

O contributie decisiva la instalarea inflatiei prin cerere are elastici­tatea pro­ductiei, in special cea de bunuri durabile si de capital. Daca oferta este elastica sau de elasticitate unitara in raport cu cererea, procesul inflationist, prin mecanismul indirect, nu se declanseaza. El se declanseaza si se autointretine atunci cand elasticitatea pro­ductiei de bunuri durabile si de capital este inelastica.

Rigiditatea ofertei globale de bunuri economice este determinata de absenta sau insuficienta stocurilor de resurse economice. Aceasta insuficienta apare atunci cand stocurile nu pot fi reinnoite in ritmul necesar din diverse motive, cum sunt raritatea resurselor si lipsa mijloacelor de plata, mai ales a celor de plata externa.

Inflatia prin cerere, de regula, inainte de a se manifesta in intreaga economie, se produce in anumite sectoare economice. Dezechilibrele infla­tioniste aparute in unele ramuri si sectoare economice se extind pe cai, cum sunt:

transmiterea majorarilor de preturi pe seama relatiilor dintre firme; livrarile unor firme, reprezinta intrari pentru altele. Pretul de vanzare al firmelor furni­zoare reprezinta cost de productie pentru firmele care   achizitioneaza. Prin urmare, are loc o transmitere in lant a modificarilor de preturi;

cresterea cheltuielilor populatiei, posibila prin cresterea veniturilor, ceea ce spo­reste cererea de produse ale unor ramuri economice anterior echilibrate;

cresterea generala a veniturilor, ca urmare a presiunii salariatilor care solicita "alinierea" veniturilor la nivelul celor din ramurile economice unde sunt mai ridicate;

sporirea cererii pe baza unor comportamente speculative, care constau in:

o       stocari de marfuri de catre vanzatori in vederea obtinerii de castiguri din cresterea preturilor;

o       constituirea de depozite de bunuri economice de catre cumparatori in vede­rea prevenirii unor cresteri de preturi dezavantajoase;

accelerarea vitezei de circulatie a banilor ca urmare a deprecierii lor.

Posibilitatile de declansare a procesului inflationist sunt mai mici sau mai mari in functie de categoria de agenti economici in posesia carora ajunge sporul de masa monetara pusa in circulatie.

Daca excesul de masa monetara ajunge in special la producatori, investi­tiile sunt stimulate, creste produsul global, iar posibilitatile proce­sului inflationist sunt reduse. Cand sporul de masa monetara ajunge, in special, la con­sumatori si speculatori, efectul de crestere a preturilor este preponderent, iar procesul inflationist se declanseaza cu intensitate.

b. Inflatia prin costuri consta in aparitia unei cereri globale suplimentare, in exces fata de oferta globala, care ramane in urma datorita cresterii costurilor din diverse motive, cum sunt:

deprecierea cursului de schimb al monedei nationale, ceea ce mareste preturile factorilor de productie si ale bunurilor de consum provenite din import;

pierderea sau restrangerea unor piete de desfacere, ceea ce conduce la cres­terea costului mediu fix;

atragerea in circuitul economic a unor factori de productie mai rari cu preturi mai mari;

cresterea costurilor salariale in ritmuri superioare productivitatii muncii.

Restrangerea ofertei de bunuri economice la nivel micro si macroeco­nomic are loc deoarece, datorita cresterii preturilor factorilor de productie, vor fi achizitionate in cantitati mai mici, ceea ce asigura o oferta mai redusa.

c. Inflatia structurala este determinata de schimbarile structurale din economie care conduc la modificarea cererii si ofertei agregate in sens contrar: cererea agregata creste, iar oferta agregata scade (vezi fig.18).

Inflatia structurala se manifesta in conditiile cresterii mai rapide a anu­mitor ramuri economice, ceea ce atrage o mobilizare importanta de factori de productie spre ele in detrimentul altora.

Fig.18. Inflatia structurala.

Printre cauzele care genereaza inflatia structurala se afla:

aparitia de noi capacitati de productie cu noi tehnologii, ceea ce necesita fonduri de finantare. In majoritatea cazurilor, pentru finantare se recurge la credite interne sau la venituri fara corespondent in realizarea unor bunuri economice, ceea ce mareste cererea de bunuri economice;

cresterea costurilor datorita cuprinderii in ele a sarcinilor fiscale,   sociale si a riscurilor implicite de activitatea economica;

neconcordante intre structura materiala a cererii si ofertei datorita unor antici­pari incorecte asupra structurii viitoare a cererii;

subventionarea preturilor sau costurilor din anumite sectoare, cand conduce la sustinerea preturilor pentru produse excedentare.

Inflatia are si cauze de ordin psihologic. Astfel, teama pentru o posibila cres­tere viitoare a preturilor determina agentii economici si indivizii sa-si foloseasca eco­nomiile pentru cumpararea de bunuri economice. Prin urmare, are loc cresterea cererii de bunuri economice in raport cu oferta, ceea ce determina cresterea preturilor.

Pe termen scurt, evolutia inflatiei este influentata de relatia dintre dinamica cererii globale si a ofertei globale. Ca regula generala, cererea este elastica la factorii cresterii si inelastica la scadere, iar oferta este elastica la scadere si inelastica in fata majoritatii factorilor de crestere[2].

Din aceste motive, cand creste cererea globala are loc atat cresterea ofertei, cat si a ratei inflatiei. Cand cererea globala creste, sporesc masa monetara, cheltuielile guvernamentale etc.

Ca regula, rata inflatiei sporeste mai lent decat masa monetara deoa­rece o parte din sporul de masa monetara ajunge la producatori, iar oferta are o elasticitate mai mica decat cea a cererii.

O importanta deosebita prezinta anticiparile[3] facute de agentii economici asupra inflatiei; daca rata previzionata a inflatiei creste, are loc cresterea inflatiei efective si reducerea produc­tiei. Micsorarea productiei determina cresterea inflatiei si somajului.