Continutul si sfera de cuprindere a serviciilor

Evolutia economiei moderne inscrie intre orientarile sale fundamentale dezvoltarea si diversificarea serviciilor. Constituite astazi intr-un sector distinct al economiei, caracterizate printr-un dinamism inalt, serviciile isi pun amprenta asupra activitatii desfasurate in celelalte compartimente, asupra modului de valorificare a resurselor umane si natural - materiale, avand o contributie majora la progresul economic si social.

Expansiunea serviciilor, cresterea rolului lor in viata societatii se manifesta ca trasaturi ale evolutiei in majoritatea tarilor lumii, argumentand, pentru etapa actuala, denumirea de "societate a serviciilor".

1.1. Conceptul de serviciu

Importanta crescanda a serviciilor in economie, ascensiunea rapida si evolutia spectaculoasa din ultimele decenii au intensificat preocuparile pentru cunoasterea acestui sector.

Exista numeroase acceptiuni ale termenului in viata cotidiana.

Astfel, serviciile pot fi privite ca ocupatii (indatoriri) ale unor persoane, ca functii, actiuni, sau munci prestate in folosul cuiva, ca organisme sau subdiviziuni facand parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic. De asemenea, termenul de servicii este asociat si ideii de tertiar sau sector tertiar avand doua acceptiuni diferite: pe de o parte, ansamblul de "meserii" (de exemplu, contabili, secretare, vanzatori etc.) care se exercita in societati de servicii (banci, companii aeriene . ) sau in intreprinderi industriale ori agricole; pe de alta parte, ansamblul unitatilor de productie, individualizate din punct de vedere statistic, a caror activitate principala consta in oferirea de servicii si care corespunde notiunii statice de ramura.

Alti autori apreciaza ca termenul de "servicii" poate fi utilizat in patru modalitati diferite si anume: service industry - cu referire la intreprinderile cu activitate intangibila sau nestocabila, service products - insemnand rezultatul obtinut de industria serviciilor dar si de alte sectoare economice, service ocupations - vizand indatoririle / tipologia muncii lucratorilor din domeniul serviciilor si service functions - ca activitati implicate in munca desfasurata in interiorul economiei primare sau in afara acesteia.

Ca termen de specialitate, notiunea de serviciu acopera un domeniu mult mai restrans delimitat de sensul de utilitate, de valoare de intrebuintare. In acest context, serviciile sunt definite ca activitati utile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale.

Evident ca serviciile ca efecte ale unor bunuri (exemplu: automobilul, televizorul) sau ale actiunii unor factori naturali (exemplu: stralucirea soarelui, izvoarele termale) sunt indispensabile omului, cel mai adesea insa, transformarea, din potentiale in efectiv, a calitatilor bunurilor si factorilor naturali reclama interventia muncii omului. Abordarea serviciilor ca o categorie economica, presupune restrangerea la acele activitati ce implica anumite relatii speciale de productie. Si in acest cadru, oarecum mai limitat, exista o paleta larga de interpretari ale notiunii, determinate de profunzimea cercetarilor si scopul in care au fost elaborate, de aspectul luat in discutie etc.

Definirea serviciilor face necesara aducerea in discutie a unor elemente suplimentare de identificare, de delimitare a lor in raport cu celelalte activitati din economie. Cele mai multe dintre definitiile existente in literatura de specialitate au ca obiect separarea serviciilor de bunuri, determinarea continutului serviciilor ca sector distinct al economiei.

In privinta delimitarii servicii-bunuri, teoreticienii mobilizeaza unul sau mai multe criterii reprezentand continutul activitatii sau rezultatul acesteia, forma de exteriorizare a serviciilor, particularitatile realizarii actului de vanzare - cumparare, relatia dintre productie si consum etc.

Majoritatea definitiilor pun accent pe faptul ca serviciile sunt activitati al caror rezultat este nematerial si deci nestocabil, nu se concretizeaza in produse cu existenta de sine statatoare.

Prin comparatie, in cazul productiei materiale, a bunurilor, rezultatul se poate separa de procesul de creare avand o existenta spatiala si temporala distincta; obiectele (bunurile) pot fi transportate (deplasate) in spatiu, pot fi stocate, iar consumarea lor se realizeaza, de regula, in alte locuri si momente decat cele in care au fost produse.

Cu toate ca astfel de definitii par acceptabile, evidentiind deosebirea dintre bunuri si servicii, ele nu sunt lipsite de ambiguitati.

In practica, este foarte dificil a distinge serviciile de bunuri intrucat, in mod frecvent achizitionarea unui bun include si un element de serviciu, dupa cum in mod similar, un serviciu presupune, cel mai adesea, prezenta unor bunuri tangibile.

De exemplu, automobilul este considerat un bun desi el este cumparat pentru serviciul pe care il ofera (de transport, de deplasare dintr-un loc in altul); totodata, acesta este insotit la cumparare de servicii cum ar fi garantia sau facilitatile financiare. Pe de alta parte, un serviciu reprezentat de un pachet de vacanta include numeroase componente tangibile - folosirea unui avion, un transfer cu autocarul, o camera de hotel, o masa la restaurant etc.

In consecinta, toate activitatile pot fi plasate pe o scala undeva intre a fi un serviciu pur (rezultate intangibile) si un bun pur (nici un serviciu intangibil adaugat bunului tangibil) (vezi fig. 1.1) ceea ce face aproape imposibila delimitarea lor.

Fig. 1.1. Continuitate bunuri-servicii

La acestea se adauga si faptul ca astazi un numar important de servicii imbraca o forma concreta, palpabila (serviciile cinematografice, editoriale, informatice inmagazinate in benzi magnetice, pelicule, carti, discuri etc.) punand sub semnul incertitudinii forma de exteriorizare a rezultatului activitatii in calitate de criteriu de demarcatie intre bunuri si servicii.

In conexiune cu forma de prezentare a rezultatului activitatii de servicii, alte definitii aduc in discutie o alta caracteristica a serviciilor si anume simultaneitatea productiei si consumului lor. Neavand o existenta obiectuala, serviciile nu se pot pastra sau transporta, consumul realizandu-se in chiar momentul producerii lor (uneori presupunand si participarea nemijlocita a utilizatorului).

Alti autori, pornind de la specificitatea activitatii de servicii, pun accentul, in particularizarea acestora, pe efectele obtinute. In acest spirit, serviciile sunt, in general, intelese ca activitati sociale utile prin care se satisfac nevoi materiale si spirituale ale populatiei, dar si ale intreprinderilor, organizatiilor economice si institutiilor. Ele se pot defini ca schimbari in conditia unei persoane sau a unui bun apartinand unei unitati economice, la cererea primului agent economic. Intr-o asemenea definitie, diferenta intre bunuri si servicii este privata prin prisma producatorului: daca in cazul bunurilor producatorul nu stie, de regula, cine

Bunuri pure

Servicii pure

Cherestea

Mobila

Detergenti

Parfum

Masa la restaurant

Repararea constructiilor

Linii aeriene

Educatie

Consultanta manageriala

Dominatie a tangibilelor

Dominatie a intangibilelor

achizitioneaza produsul, prestatorul unui serviciu se afla in relatie directa cu utilizatorul, prestatia realizandu-se la comanda speciala a acestuia.

Alte definitii surprind alte particularitati ale serviciilor cum ar fi cele determinate de modul de desfasurare a relatiilor de vanzare - cumparare. Astfel, serviciile sunt definite drept rezultatul unei activitati umane caracterizate prin intangibilitate, destinate vanzarii prin mecanismele pietei sau distribuite prin programe si institutii special constituite sau o prestatie supusa schimbului, in esenta intangibila si care nu da loc nici unui transfer de proprietate.

Caracterul muncii - productiva sau neproductiva - depuse in sfera serviciilor si corespunzator natura social-economica a acestora reprezinta un nou criteriu de delimitare a serviciilor pus in valoare de alte definitii.

O definitie ofera Dictionarul de economie, potrivit caruia serviciile reprezinta "un sector al economiei" acestea impartindu-se in :

- 1) productive, activitati prin care se creeaza sau se adauga valoare produselor sau care ajuta la mentinerea, la conservarea valorii de intrebuintare a acestora (ex. cercetarea stiintifica, ambalarea si depozitarea produselor, curatatoriile si spalatoriile chimice, repararea si intretinerea locuintelor etc.)

- 2) servicii neproductive, activitate depusa in ramurile de servire social-culturala, sanitara etc., utila societatii, dar care nu creeaza venit national.

In concluzie, nici raportarea la criteriile de evaluare a muncii nu aduce prea multa clarificare in problema delimitarii intre bunuri si servicii.

Asa cum s-a aratat mai sus, multe definitii si-au propus drept termen de referinta in delimitarea serviciilor fata de celelalte componente ale economiei caracteristicile cele mai reprezentative ale acestora.

Dar, o astfel de abordare nu s-a dovedit suficient de convingatoare (sunt tot mai multe servicii care nu intrunesc una sau alta dintre caracteristici) motiv pentru care numerosi autori au considerat oportuna fie completarea definitiilor elaborate, fie inlocuirea lor cu o enumerare a activitatilor de natura serviciilor. Astfel de definitii se intalnesc la majoritatea specialistilor, ele continand o lista mai larga sau mai concentrata a activitatilor cuprinse in sfera serviciilor. O asemenea definitie considera ca sfera serviciilor include, dar nu se limiteaza la, contabilitate, publicitate, servicii financiare si bancare, comunicatii, servicii de informatii si prelucrarea dalelor, educatie, angajare, engineering si constructie, franchising, ingrijirea sanatatii, asigurari, inchirieri, management-consulting, cinematografie, transport, turism, justitie si alte afaceri, servicii profesionale si tehnice. Dincolo de imposibilitatea enumerarii tuturor

activitatilor, ceea ce da nastere la controverse, acest gen de definitie este greu de utilizat, nu este operationala.

Interesant de observat totusi, in relatie cu acest tip de definitii, ca unii autori aduc in atentie ideea constituirii serviciilor intr-un sector distinct al economiei, care se identifica total sau partial cu sectorul tertiar.

Serviciile reprezinta o activitate umana, cu un continut specializat, avand ca rezultat efecte utile, imateriale si intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Totodata, serviciile sunt activitati de sine statatoare, autonomizate in procesul adancirii diviziunii sociale a muncii si sunt organizate distinct intr-un sector denumit si sectorul tertiar.

Trebuie mentionat ca, pe langa definitiile care acopera intreaga sfera a serviciilor, se intalnesc si abordari ale unor componente ale acestora, cum ar fi: serviciile comerciale (après vente) - activitati ce insotesc procesul comercializarii, caracterizandu-se prin faptul ca nu au o existenta de sine statatoare, ci completeaza sau faciliteaza actul de vanzare-cumparare a marfurilor; servicii de marketing - incluzand ansamblul activitatilor pe care producatorul sau distribuitorul le ofera utilizatorului pentru ca folosirea marfurilor sa fie cat mai eficienta.

1.2. Caracteristicile serviciilor

Serviciile reprezinta, un domeniu particular de activitate in cadrul economiei. Ele imbraca o serie de trasaturi caracteristice, decurgand din specificul muncii desfasurate in aceasta sfera, trasaturi ce permit identificarea lor si care pot constitui totodata, criterii de delimitare a serviciilor fata de celelalte componente ale activitatii economice si sociale. Aceste trasaturi isi pun amprenta, de asemenea, si asupra modului de comercializare a serviciilor. In acelasi timp, pornind de la faptul ca sfera serviciilor este foarte larga si eterogena, se impune mentiunea ca aceste trasaturi nu se regasesc in totalitatea lor la fiecare tip de serviciu in parte, exceptiile neafectand insa abordarea lor unitara.

Astfel, serviciile se caracterizeaza, in primul rand, prin forma lor nemateriala. Munca prestatoare de servicii nu se concretizeaza de regula, in bunuri cu existenta obiectuala, ci se manifesta sub forma unor activitati sau faze ale unor procese fie de productie, fie de consum.

Desi cele mai multe dintre servicii au aceasta trasatura, limitarea sferei serviciilor doar la activitatile nemateriale ar echivala cu o reducere a dimensiunilor acesteia la numai o parte a ei.

Intr-adevar, unele servicii au o expresie materiala, dar de o forma specifica (suport material) si corespunzator, o existenta de sine statatoare (de exemplu, discuri, benzi magnetice, pelicule, film, softuri, carti).

Caracterul nematerial al serviciilor argumenteaza pentru acestea si denumirea de "invizibile", iar comertul cu servicii este consacrat drept "comert invizibil". Comertul invizibil, prin natura lui este mai dificil de realizat, mai greu de controlat si cuantificat. De exemplu, in comertul international, serviciile nu pot fi "surprinse" la trecerea frontierelor si prin urmare pot ocoli "barierele" vamale traditionale. De asemenea, caracterul nematerial face ca multe servicii sa nu fie "transferabile", "comercializabile", in afara locului realizarii, ele trebuind sa fie produse "in situ" (pe loc, la resedinta consumatorului). Aceasta implica probleme deosebite in cazul comertului international, probleme legate de dreptul de acces pe o piata, de libertatea de stabilire in strainatate etc.

Serviciile se caracterizeaza de asemenea, prin nestocablitate. Neavand, de regula, o forma materiala, serviciile nu pot fi stocate si pastrate in vederea unui consum ulterior.

Aceasta caracteristica prezinta unele avantaje in desfasurarea activitatilor respective, in asigurarea unei eficiente ridicate ca urmare a eliminarii dificultatilor legale de distributia fizica a serviciilor, de manipularea lor, de creare a unor conditii specifice de depozitare, pastrare etc.

Totodata, lipsesc cheltuielile aferente acestor procese, are loc o reducere a imobilizarilor de fonduri, se poate vorbi de o accelerare a "rotatiei acestora prin scurtarea drumului producator-consumator. In acelasi timp, aceasta caracteristica determina o serie de neajunsuri, mai ales in asigurarea echilibrului oferta - cerere si realizarea efectiva a serviciilor. Astfel, serviciile odata oferite dar neulilizate reprezinta pierderi de mijloace umane si materiale (de exemplu, oferta de locuri de cazare, dintr-un mijloc de transport, dintr-o sala de spectacole, dintr-o unitate de asistenta medicala etc.), ele neputand fi pastrate.

De asemenea, absenta stocurilor nu permite adaptarea ofertei la fluctuatiile cererii sau corectarea unor variatii in distributia acesteia in timp sau spatiu. In aceste conditii, satisfacerea integrala a nevoilor presupune dimensionarea ofertei la cota maxima a cererii si inevitabil nefolosirea unor capacitati de productie in momentele de mai mica intensitate a cererii, imobilizarea unor capitaluri etc.

Aceasta caracteristica este, poate, mai putin evidenta in cazul unor servicii (cele care de regula, au o forma materiala), cum ar fi cele informatice, servicii pentru care o operatiune nerealizata la un moment dat poate fi efectuata mai tarziu. Desi operatiunea in cauza poate fi amanata, in realitate, conditiile nu vor mai fi niciodata aceleasi, daca nu pentru client, cel putin pentru prestator. Totodata, faptul de a putea stoca informatii in memoria unui calculator nu este, strict vorbind, un stocaj de servicii. In masura in care serviciul informatic nu este prestat decat in legatura directa cu ordinatorul, timpul neutilizat este pentru acesta "definitiv" pierdut.

Caracteristica de nestocabilitate este tratata de unii autori ca perisabilitate sau non-durabilitate (desi notiunile nu se suprapun intrutotul). Daca in marea lor majoritate serviciile

dispar in momentul incetarii actiunii de producere a lor, exista totusi prestatii avand caracter mai durabil ca: asigurarile, garantiile financiare, protectia juridica, bancile de date, apararea nationala etc., mai ales, prin efectele pe care le genereaza.

Serviciile sunt, de asemenea, intangibile, ele nu pot fi percepute, evaluate utilizand unul din simturile fizice. Absenta unor proprietati tangibile face imposibila aprecierea si verificarea calitatii unui serviciu inainte de cumparare sau chiar de consum (de exemplu, spectatorul unei reprezentatii teatrale nu stie, in momentul in care plateste biletul, in ce masura prestatia va raspunde asteptarilor sale; turistul nu cunoaste in detaliu ce i se ofera la locul de destinatie si, mai ales calitatea prestatiilor; o intreprindere solicita si achita un serviciu de reparatie fara sa poata aprecia eficienta functionarii utilajului dupa executarea lucrarii etc.).

Ca urmare, apare neincrederea clientului si, corespunzator, o anumita retinere in formularea deciziei de cumparare. In aceste conditii, vanzarea serviciilor necesita eforturi sporite de cunoastere a cererii si de stimulare a ei, de castigare a increderii si de reducere a incertitudinii prin adaugarea unei evidente fizice exprimate prin calitatile personalului, caracteristicile echipamentelor, nivelul preturilor etc.

O alta caracteristica a serviciilor o constituie coincidenta, in timp si spatiu, a productiei si consumului lor - cunoscuta in literatura de specialitate si sub denumirile de inseparabilitate sau indivizibilitale.

Faptul ca serviciile se exteriorizeaza, in cele mai multe cazuri, sub forma unor activitati impune, pentru realizarea propriu-zisa a lor, prezenta in acelasi loc a prestatorului si beneficiarului, simultaneitatea executiei si consumarii lor. Lipsa acestor conditii are repercusiuni atat asupra volumului activitatii desfasurate in sfera serviciilor cat si mai ales, asupra aportului acestui sector la satisfacerea nevoii sociale; orice neconcordanta de timp sau loc se soldeaza cu pierderi de oferta si/sau cu cereri neacoperite.

Un exemplu concludent il ofera, in acest sens, serviciul de transport (de bunuri sau persoane); nesincronizarea ofertei si cererii in aceasta situatie se reflecta fie intr-o folosire incompleta a capacitatii de transport, in unele perioade, deci o oferta nerealizata, fie in suprasolicitarea ei in perioadele de varf si, corespunzator, in cereri nesatisfacute. Consecinte asemanatoare rezulta si din neasigurarea echilibrului spatial. O distributie in profil teritorial, necorelata cu cererea, a retelei unitatilor prestatoare de servicii de reparatii si intretinere a bunurilor electrocasnice, de exemplu, conduce la o supraaglomerare a unora (iar ca urmare, servicii de slaba calitate sau imposibilitatea satisfacerii tuturor cererilor) si la o utilizare incompleta a capacitatii altora, respectiv, irosirea ofertei.

Caracteristica privind simultaneitatea in timp si spatiu a productiei si consumului este - in opinia unor autori - cea mai reprezentativa si se regaseste la aproape toate serviciile indiferent

ca sunt prestate de om sau masina, ca satisfac nevoi materiale sau spirituale, ca sunt destinate persoanelor individuale sau agentilor economici etc. Din acest motiv ea este considerata trasatura fundamentala a serviciilor si principalul criteriu de delimitare a acestora fata de celelalte activitati din economie.

Prin modul lor de desfasurare serviciile sunt inseparabile de persoana prestatorului, ele incetand sa mai existe din momentul incheierii actiunii acestuia (exemplu, serviciul pe care-l presteaza medicul, profesorul, actorul etc. nu are o existenta de sine statatoare, separata de persoana celui care-l executa).

Din aceasta caracteristica decurg cateva particularitati referitoare la organizarea si comercializarea serviciilor. In primul rand, comercializarea serviciilor presupune contactul direct intre producator (prestator) si beneficiar si o participare nemijlocita, activa a clientului - consumator la realizarea serviciului. Aceste conditii reclama, pe de o parte, un efort continuu de adaptare a prestatorului la cerintele si personalitatea fiecarui client si, pe de alta parte un sistem adecvat de comunicare intre cei doi parteneri.

In acest context, vanzarea directa fiind singurul canal de distributie, este necesara o buna cunoastere a nevoilor pietei si o riguroasa delimitare a sferelor de actiune, acelasi producator neputandu-si oferi serviciile simultan pe mai multe piete (in mai multe locuri).

In al doilea rand, fiind strans legata de prezenta si participarea lucratorului, calitatea serviciului este determinata de nivelul pregatirii profesionale, de talentul, indemanarea, corectitudinea, pasiunea etc. cu care il executa. De aici, dificultatea de "standardizare" a serviciilor.

In al treilea rand, inseparabilitatea de persoana prestatorului limiteaza posibilitatile de diversificare a serviciilor, astfel, o intreprindere sau un lucrator nu pot executa, de regula, decat un numar redus de operatiuni (servicii), fiecare necesitand nu numai o calificare speciala ci si mijloace de productie adecvate. Toate acestea se reflecta intr-o specializare ingusta a unitatilor prestatoare, cat si intr-un numar impresionant de prestatori de servicii si, corespunzator, in dificultati de organizare unitara a acestora.

Acestor aspecte mai trebuie adaugat si faptul ca datorita rolului deosebit si contributiei mari a muncii manuale in realizarea serviciilor, patrunderea progresului tehnic in sectorul serviciilor se fac mai lent decat in celelalte compartimente ale economiei si cu eforturi mai mari.

Serviciile prezinta si caracteristica de eterogenitate sau variabilitate inteleasa atat in raport cu sectorul tertiar privit in ansamblul sau - constituit din activitati cu un continut diferit - cat si cu fiecare serviciu in parte, ca variatie dependenta de specificul prestatorului si/sau utilizatorului. Aceasta caracteristica influenteaza negativ posibilitatea de standardizare a

serviciului, de a alcatui o structura sortimentala sau de marca, de a interveni in controlul calitatii prestatiei.

Pe langa trasaturile analizate, serviciile se mai particularizeaza prin faptul ca vanzarea acestora nu presupune transferul titlului de proprietate, ca pretul serviciului este un pret al cererii etc.

1.3. Serviciile si sectorul tertiar

Preocuparile pentru delimitarea sferei serviciilor, pentru definirea continutului si caracterului ei si, mai ales, pentru exprimarea unitara a tuturor serviciilor - de o mare eterogenitate si complexitate de altfel - si-au gasit reflectarea in acceptarea teoriei clasificarii sectoriale a ramurilor economici, drept punct de pornire in stabilirea sferei de cuprindere a serviciilor a sensurilor sale de evolutie.

Aceasta clasificare a fost realizata de Colin Clark¹ in 1940, avand la baza impartirea pe care Allen Fisher o face, in 1926, economiei nationale in vederea efectuarii unor cercetari statistico-matematice. Ulterior (in 1954), ca este perfectionata de Jean Fourastié , considerat de altfel si intemeietorul clasificarii sectoriale a ramurilor economiei.

Conform acestei teorii, economia se imparte in trei sectoare avand comportament economic diferit: sectorul primar - ce cuprinde agricultura, vanatoarea si pescuitul si industria extractiva (componenta care dupa acceptiuni mai recente este inclusa in sectorul secundar); sectorul secundar - alcatuit din activitatile industriei prelucratoare (si potrivit unor opinii si constructiile) si sectorul tertiar - ingloband toate celelalte activitati desfasurate in economie, sector corespunzand sferei serviciilor.

In privinta comportamentului economic, acesta este caracterizat prin nivelul si dinamica productivitatii muncii - criteriu de baza al clasificarii, prin nivelul progresului tehnic si, in special, prin receptivitatea fata de acesta. Astfel, se considera ca in sectorul primar nivelul si cresterea productivitatii muncii se situeaza la cote medii, in sectorul secundar la cote ridicate iar in sectorul tertiar la cote modeste. De asemenea, sectorul secundar este apreciat ca inregistrand cel mai inalt grad de patrundere a progresului tehnic, in timp ce tertiarul este caracterizat ca fiind total nereceptiv fata de acesta.

C. Clark, The conditions of Economic Progress, London, 1941.

A. G. B. Fischer, The Class of Progress and Security, 1926.

J. Fourastié, Le grand éspoir du XX-ème siècle, Gallimard, Paris, 1963.

Astfel conceputa, clasificarea sectoriala a ramurilor economiei are deosebite semnificatii teoretice si practice, mai ales in privinta cuprinderii si analizarii ca un tot unitar a activitatilor sociale utile, a ramurilor si domeniilor vietii economico-sociale, a reflectarii legaturilor lor interfunctionale, a evidentierii modului in care se grupeaza activitatile din sfera productiei materiale si din afara acestora etc. Ea prezinta insa si unele limite, determinate, in principal de inconsecventa aplicarii criteriilor, de adaptarea lor la evolutia realitatii economice etc.

Una dintre limite, cu efect direct asupra problemei supusa atentiei, consta in faptul ca sectorul tertiar se dovedeste prea "stramt" pentru a cuprinde in totalitate serviciile. Desi, in concordanta cu modelul initial, identitatea dintre sfera serviciilor si sectorul tertiar este, in general, acceptata, in literatura de specialitate exista puncte de vedere diferite cu privire la continutul sectoarelor si chiar in privinta numarului acestora si, indirect, in raport cu sfera de cuprindere a serviciilor.

Astfel, activitatile de natura serviciilor care servesc productia materiala si sunt integrate acesteia (se desfasoara in interiorul intreprinderilor producatoare de bunuri si de multe ori nu pot fi disociate si evidentiate statistic separat de productia propriu-zisa) sunt cuprinse in ramurile respective - industrie, agricultura, constructii - si deci in sectoarele I si II. Astfel de servicii se refera la: repararea constructiilor si utilajelor, automatizarea unor lucrari, culegerea si prelucrarea informatiilor, management, protectia mediului, cercetare stiintifica etc. Prin urmare, se poate aprecia ca sfera serviciilor este mai larga, mai cuprinzatoare decat sfera sectorului tertiar, ingloband o serie de activitati nemateriale desfasurate in sectoarele primar si secundar (vezi fig. 1.2).

Totodata, trebuie aratat ca dimensiunile sferei serviciilor se modifica permanent in sensul largirii ei, atat ca rezultat al cresterii nevoii de servicii cat si pe seama productiei materiale a transformarilor ce au loc in structura acesteia (sectorul primar si secundar).

Fig. 1.2. Sfera de cuprindere a serviciilor.

Sectorul tertiar

SFERA

SERVICIILOR

Sectorul primar

Sectorul secundar

O alta limita a modelului initial al clasificarii sectoriale se refera la criteriile de separare a ramurilor pe sectoare si, in mod deosebit, la receptivitatea mai scazuta a tertiarului, respectiv a serviciilor, fata de progresul tehnic. Acest punct de vedere este infirmat de realitate care demonstreaza patrunderea progresului tehnic in toate domeniile vietii economice si sociale, deci si in sfera serviciilor. Insasi aparitia si expansiunea serviciilor reprezinta consecinta directa a progresului tehnic, iar pe de alta parte, acesta nu poate fi conceput fara dezvoltarea corespunzatoare a serviciilor de invatamant, cercetare stiintifica, informatica, telecomunicatii etc.

De asemenea, are loc astazi un proces de modernizare prin informatizare si introducerea de noi tehnologii, a unui numar tot mai mare de servicii (firme prestatoare), tocmai ca efect al receptivitatii lor fata de progresul tehnic.

Dezvoltarea si multiplicarea serviciilor, aparitia de noi categorii, precum si ritmurile diferite de evolutie ale activitatilor componente ale sferei serviciilor au accentuat eterogenitatea acesteia, determinand noi abordari. Una dintre ele se refera la scindarea tertiarului, respectiv la desprinderea din cadrul lui a unor servicii in special si constituirea lor intr-un sector distinct - sectorul cuaternar.

Potrivit primelor delimitari, in sectorul cuaternar au fost cuprinse ramurile cele mai dinamice ale serviciilor, cele purtatoare de progres ca: cercetarea stiintifica, invatamantul; mai recent, a fost introdus si "sectorul informatic" cu tot ce cuprinde el - productia de tehnici de interconectare, telecomunicatii si actiune la distanta etc. Alti autori dau un sens mai larg acestui sector, incluzand aici, pe langa cele mentionate, si sanatatea, cultura, activitatile legale de timpul liber, ceea ce i-a condus la denumirea cuaternarului ca "sector al grijii pentru om".

In concluzie, se poate accepta ca, dincolo de limitele si imperfectiunile deja prezentate, sectorul serviciilor, prin dimensiuni si trasaturi definitorii, exprima cel mai fidel sfera serviciilor. Pornind de aici, analizele ulterioare cu privire la locul si rolul serviciilor se va face apel la identitatea sferei serviciilor cu sectorul tertiar, informatiile existente nepermitand evidentierea si separarea serviciilor din componenta celorlalte sectoare. In acelasi timp, trebuie subliniat ca aceasta acceptiune, relativ mai limitata nu va afecta concluziile referitoare la sensurile de evolutie si dinamica sferei serviciilor.