Teoria economica si revolta impotriva ratiunii

1. Revolta impotriva ratiunii

Este adevarat ca unii filozofi s-au aratat predispusi sa supraestimeze forta ratiunii umane. Ei credeau ca omul poate descoperi, prin rationamente, cauzele finale ale evenimentelor cosmice, telurile inerente pe care le urmareste sursa primara atunci cand zamisleste universul si stabileste cursul evolutiei sale. Ei perorau despre "Absolut" ca si cum ar fi vorbit despre ceasul lor de buzunar. Ei nu se dadeau inapoi de la a vesti valori eterne absolute si de la fixa coduri morale cu caracter de obligativitate neconditionata pentru toti oamenii.

Lor li s-a adaugat o lunga filiera de utopisti. Acestia elaborau scheme de paradisuri terestre, in care era tinuta sa guverneze doar ratiunea pura. Ei nu realizau faptul ca ceea ce numeau ratiune pura si adevar manifest era plasmuirea propriei lor inchipuiri. Ei isi arogau cu nonsalanta infailibilitatea si sustineau adesea intoleranta, oprimarea violenta a tuturor celor cu pareri diferite si a ereticilor. Ei urmareau dobandirea de puteri dictatoriale, fie pentru ei insisi, fie pentru persoane dispuse sa le puna planurile in aplicare cu acuratete. Nu exista, in opinia lor, nici o alta cale de mantuire pentru omenirea suferinda.

Iata-l pe Hegel. El era un ganditor profund si scrierile sale reprezinta un tezaur de idei stimulatoare. Dar era urmarit de iluzia asa numitului Geist, Absolutul revelat ca atare prin cuvintele sale. Pentru Hegel nu exista nimic ascuns in univers. Din nefericire, limbajul lui e atat de ambiguu incat a putut da nastere la interpretari diferite. Hegelienii de dreapta i-au interpretat scrierile ca pe o preamarire a sistemului de guvernare autocratica prusac, si a dogmelor bisericii prusace. Hegelienii de stanga au extras din ele ateism, radicalism revolutionar intransigent si doctrine anarhiste.

Iata-l pe Auguste Comte. El stia cu precizie ce-i rezerva omenirii viitorul si, desigur, se considera pe sine insusi legislatorul suprem. Considera, bunaoara, ca anumite studii astronomice sunt inutile si dorea sa le interzica. Planuia sa inlocuiasca crestinismul cu o noua religie si desemnase o doamna pentru a o inlocui, in aceasta noua biserica, pe Sfanta Fecioara. Comte ar putea [p.73] fi disculpat sub cuvant ca era nebun, in acceptiunea cea mai deplina pe care o da patologia acestui termen. Dar cum ramane cu adeptii sai?

Se pot enumera multe fapte asemanatoare. Dar ele nu reprezinta argumente impotriva ratiunii, rationalismului si rationalitatii. Visurile acestea n-au absolut nimic de-a face cu intrebarea daca ratiunea este sau nu instrumentul adecvat si unic pe care-l poate intrebuinta omul in stradania sa de a dobandi atata cunoastere cata ii este accesibila. Cautatorii de adevar onesti si constiinciosi n-au pretins niciodata ca ratiunea si cercetarea stiintifica pot raspunde la toate intrebarile. Ei sunt pe deplin constienti de limitele inerente mintii umane. Ei nu pot fi tinuti responsabili pentru vulgaritatile filozofiei lui Haeckel si simplismul variilor scoli materialiste.

Filozofii rationalisti s-au straduit intotdeauna ei insisi sa indice atat limitele teoriei apriorice cat si pe cele ale cercetarii empirice. [1] Intaiul reprezentant al economiei politice britanice, David Hume, utilitaristii si pragmatistii americani nu sunt, desigur, vinovati de a fi exagerat puterea omului de a atinge adevarul. Filozofia ultimelor doua sute de ani ar putea fi invinovatita cu mai multa indreptatire de prea mult agnosticism si scepticism, decat de un exces de incredere in potentialul mintii umane.

Revolta impotriva ratiunii, atitudunea mentala caracteristica a epocii noastre, n-a fost cauzata de lipsa de modestie, de precautie si de autocenzura a filozofilor, nici de nereusitele survenite in evolutia stiintelor naturale moderne. Performantele uimitoare ale tehnologiei si terapeuticii vorbesc de la sine, intr-un limbaj cu neputinta de ignorat. Atacurile indreptate impotriva stiintelor moderne sunt sortite esecului, fie ele venite din partea intuitionismului si a misticismului, sau a oricarui alt punct de vedere. Revolta impotriva ratiunii urmareste insa un alt tel. Ea nu este indreptata impotriva stiintelor naturale, ci impotriva teoriei economice. Atacul impotriva stiintelor naturale nu este decat consecinta logic necesara a atacului impotriva teoriei economice. Era cu neputinta ca ratiunea sa fie detronata doar intr-un singur domeniu si sa nu fie pusa sub semnul intrebarii si in alte ramuri ale cunoasterii.

Marea revolta s-a nascut din situatia istorica existenta la jumatatea secolului al XIX-lea. Economistii demolasera in intregime iluziile fantasmagorice ale utopistilor socialisti. Deficientele sistemului clasic nu le permiteau sa inteleaga de ce orice plan socialist este, in mod necesar, irealizabil. Dar cunostintele lor erau suficiente pentru a demonstra zadarnicia tuturor schemelor socialiste produse pana in vremea lor. Ideile comuniste erau condamnate. Socialistii [p.74] erau absolut incapabili sa ridice vreo obiectie in calea criticilor devastatoare ale schemelor lor sau sa avanseze vreun argument pentru acestea. Totul parea sa indice ca socialismul era mort pe vecie.

O singura manevra ii putea scoate pe socialisti din acest impas. Ei trebuiau sa atace logica si ratiunea si sa substituie rationamentelor intuitia mistica. Rolul istoric de a fi propus aceasta solutie i-a revenit lui Karl Marx. Pe baza misticismului dialectic al lui Hegel, el si-a arogat cu nonsalanta capacitatea de a prezice viitorul. Hegel pretindea ca stie ca Geist-ul, in faurirea universului, dorea sa instituie monarhia prusaca a lui Frederic Wilhelm al III-lea. Insa Marx era mai bine informat cu privire la planurile Geist-ului. El stia ca resortul ultim al evolutiei istorice este instaurarea mileniului socialist. Socialismul va sosi inevitabil, "cu inexorabilitatea legilor naturii". Si, deoarece dupa Hegel fiecare nou stadiu istoric este superior si mai bun celui precedent, este mai presus de orice indoiala ca socialismul, stadiul ultim si final al evolutiei omenirii, va fi perfect din toate punctele de vedere. Este, in consecinta, inutil sa se discute detaliile legate de modul de functionare al societatii socialiste. La vremea cuvenita, istoria se va ingriji de toate. Ea nu are trebuinta de sfaturile muritorilor.

Ramanea insa de depasit principalul obstacol: criticile devastatoare ale economistilor. Marx avea solutia la indemana. Ratiunea umana, a spus el, este constitutiv inadecvata pentru a descoperi adevarul. Structura logica a mintii difera de la o clasa sociala la alta. Nu exista nimic de felul unei logici cu validitate universala. Ceea ce produce mintea nu poate fi decat "ideologie", adica, in terminologia marxista, un manunchi de idei indaratul carora se ascund interesele egoiste ale clasei sociale careia ii apartine ganditorul. In consecinta, mintea "burgheza" a economistilor este cu desavarsire incapabila de a produce altceva decat apologii ale capitalismului. Invataturile stiintei "burgheze", produse ale logicii "burgheze", nu le servesc la nimic proletarilor, clasa aflata in ascensiune si destinata sa aboleasca toate clasele si sa transforme pamantul intr-o Gradina a Edenului.

Insa, desigur, logica proletarilor nu este doar o logica de clasa. "Ideile logicii proletare nu sunt idei partizane, ci emanatii ale logicii pur si simplu." [2] Mai mult, gratie unor privilegii speciale, logica anumitor burghezi alesi nu este manjita de pacatul originar de a fi burghez. Karl Marx, fiul unui avocat instarit, casatorit cu fiica unui nobil prusac, precum si colaboratorul sau Frederick Engels, un manufacturier instarit de textile, nu s-au indoit niciodata ca ei insisi sunt exceptati de la lege si, indiferent de originea lor burgheza, sunt inzestrati cu puterea de descoperi adevarul absolut. [p.75]

Descrierea conditiilor istorice care au facut cu putinta popularitatea unei doctrine atat de rudimentare cade in sarcina istoriei. Teoria economica are o alta sarcina. Ea trebuie sa analizeze atat polilogismul marxist, cat si alte forme de polilogism, modelate dupa acesta, pentru a le da in vileag erorile si contradictiile.

2. Aspectul logic al polilogismului

Polilogismul marxist afirma ca structura logica a mintii difera in functie de apartenenta la diferite clase sociale. Polilogismul rasial difera de cel marxist numai in masura in care el atribuie rasei o structura specifica a mintii si sustine ca membrii unei anumite rase, indiferent de afilierea lor de clasa, sunt inzestrati cu aceasta structura logica specifica.

Nu este necesar sa criticam aici conceptele de clasa sociala si de rasa, asa cum intervin ele in aceste doctrine. Nu este necesar sa-i intrebam pe marxisti cand si cum isi schimba un proletar care izbuteste sa acceada in randurile burgheziei modul sau proletar de a gandi intr-unul burghez. Este zadarnic sa le cerem rasistilor sa explice care logica specifica anume caracterizeaza persoanele care nu sunt de o extractie rasiala pura. Exista obiectiuni mult mai serioase de avansat.

Nici marxistii, nici rasistii, nici adeptii vreunui altfel de polilogism nu s-au hazardat vreodata dincolo de a declara ca structura logica a mintii difera in functie de diversele clase, rase si natiuni. Ei nu s-au avantat niciodata pana la a demonstra cu precizie in ce fel difera logica proletarilor de logica burghezilor, sau logica arienilor de cea a non-arienilor, sau logica germanilor de cele a francezilor si a britanicilor. In opinia marxistilor, teoria ricardiana a costurilor comparative este nefondata fiindca Ricardo era burghez. Rasistii germani condamna aceeasi teorie deoarece Ricardo era evreu, iar nationalistii germani fiindca era englez. Anumiti profesori germani au avansat impotriva validitatii doctrinelor lui Ricardo toate aceste trei argumente laolalta. Insa nu este suficient sa respingi o teorie in intregime dezvaluind datele biografice personale ale autorului ei. Ceea ce se urmareste este, in primul rand, cladirea unui sistem logic diferit de cel aplicat de catre autorul criticat. Apoi ar fi necesar un examen punct cu punct al teoriei contestate, pentru a arata unde anume intervin, in desfasurarea rationamentelor sale, inferente care - desi corecte din punctul de vedere al logicii autorului - sunt invalide din punctul de vedere al logicii proletare, ariene sau germane. Si, in cele din urma, ar trebui sa se explice la ce fel de concluzii trebuie sa duca inlocuirea inferentelor viciate ale autorului cu inferentele corecte, derivate din logica proprie criticului. [p.76] Dupa cum stim cu totii, asa ceva nu s-a incercat nicicand si nici nu se va incerca vreodata de catre nimeni.

Lucrare: scrisoare de intentie si cresterea vanzarilor Lucrare: Notiunea de calitate

Se constata apoi faptul ca exista dezacorduri privitoare la probleme esentiale printre persoanele care apartin aceleiasi clase, rase sau natiuni. Exista din nefericire, spun nazistii, germani care nu gandesc corect, in acceptiunea germana a termenului. Dar daca un german nu gandeste, in mod necesar, intotdeauna asa cum ar trebui, ci poate gandi in acelasi fel cu un om inzestrat cu o logica non-germana, cine va stabili care dintre ideile germane sunt intr-adevar germane si care ne-germane? Profesorul Franz Oppenheimer spunea: "Individul greseste adesea in urmarirea intereselor sale; o clasa nu greseste niciodata pe termen lung." [3] Afirmatia sa pare sa sugereze infailibilitatea votului majoritar. Insa nazistii au respins ideea de luare a deciziilor prin vot majoritar, socotind-o in mod vadit ne-germana. Marxistii elogiaza cu ipocrizie principiul democratic al votului majoritar. Insa ori de cate ori se pune problema de a-l testa in practica, ei prefera domnia minoritatii, atata vreme cat e vorba de domnia propriului lor partid. Sa ne amintim ca Lenin a dizolvat cu forta Adunarea Constituanta aleasa sub auspiciile propriei sale guvernari, in urma votului persoanelor adulte, deoarece numai o cincime din membrii sai erau bolsevici.

Un adept consecvent al polilogismului ar trebui sa sustina ca ideile sunt corecte in masura in care autorul lor apartine clasei, natiunii, sau rasei corespunzatoare. Insa consecventa nu este una dintre virtutile adeptilor polilogismului. Astfel, marxistii sunt gata sa-i atribuie epitetul de "ganditor proletar" oricarei persoane ale carei doctrine le sunt lor pe plac. Pe toti ceilalti ii defaimeaza, demascandu-i, fie ca inamici ai clasei din care fac parte, fie ca tradatori sociali. Hitler a fost suficient de onest pentru a admite ca singura metoda care-i statea la dispozitie pentru a-i distinge pe adevaratii germani de corcituri si de straini era sa enunte un program autentic german pentru a vedea cine este gata sa-l sustina. [5] Un om cu parul inchis la culoare, ale carui trasaturi fizice nu corespundeau deloc prototipului rasei ariene de stapanitori blonzi, isi aroga darul de a fi descoperit unica doctrina adecvata mintii germane si de a-i expulza din randurile germanilor pe toti cei ce nu acceptau aceasta doctrina, oricare ar fi fost trasaturile lor fizice. Nu mai este nevoie de alte dovezi ale nesinceritatii intregii doctrine.

3. Aspectul praxeologic al polilogismului

O ideologie, in acceptiunea marxista a termenului, este o doctrina care, [p.77] desi eronata din punctul de vedere al logicii corecte a proletariatului, este benefica pentru interesele egoiste ale clasei care a elaborat-o. O ideologie este in mod obiectiv vicioasa, dar ea serveste interesele clasei ganditorului tocmai datorita caracterului sau vicios. Numerosi marxisti cred ca au demonstrat aceasta afirmatie prin sublinierea faptului ca oamenii nu tanjesc dupa cunoastere numai de dragul cunoasterii. Telul omului de stiinta este de a deschide calea actiunii incununate de succes. Teoriile sunt intotdeauna elaborate tinand seama de perspectivele utilizarii lor in practica. Nu exista nimic de felul stiintei pure sau al cautarii dezinteresate a adevarului.

Putem admite, de dragul discutiei, ca toate eforturile de atingere a adevarului sunt motivate de consideratii care tin de utilitatea sa practica, in vederea atingerii vreunui tel. Dar aceasta nu ne ofera raspunsul la intrebarea de ce s-ar dovedi o teorie "ideologica" - i.e., falsa, mai capabila de a aduce servicii decat una corecta. Faptul ca aplicarea practica a unei teorii atrage dupa sine rezultatele prezise pe baza teoriei este considerat pretutindeni o confirmare a corectitudinii sale. Este paradoxal a spune ca o teorie viciata este, din vreun punct de vedere, mai utila decat una corecta.

Oamenii intrebuinteaza arme de foc. Pentru imbunatatirea acestor arme, ei au elaborat stiinta balisticii. De buna seama insa, tocmai fiindca urmareau sa vaneze sau sa se ucida unii pe altii, balistica pe care au elaborat-o este una corecta. O balistica care ar fi doar "ideologica", n-ar fi de nici un folos.

In ochii marxistilor, ideea ca oamenii de stiinta trudesc doar de dragul cunoasterii nu este decat o "vanitate aroganta" a lor. Astfel, ei afirma ca Maxwell a fost atras spre teoria sa a undelor electromagnetice de lacomia afaceristilor pentru telegrafia fara fir. [6] Pentru problema ideologiei este irelevant daca teoria aceasta este sau nu adevarata. Intrebarea este daca presupusul fapt ca industrialismul din secolul al XIX-lea considera telegrafia fara fir "piatra filozofala si elixirul tineretii" l-a condus pe Maxwell la formularea unei teorii corecte sau a unei suprastructuri ideologice a intereselor egoiste de clasa ale burgheziei. Este neindoielnic ca cercetarea bacteriologica a fost stimulata nu numai de dorinta combaterii bolilor contagioase, ci si de dorinta producatorilor de vinuri si branzeturi de a-si ameliora metodele de productie. Insa rezultatul obtinut nu a fost in nici un caz " ideologic", in acceptiunea marxista a termenului.

Ceea ce l-a indus pe Marx sa inventeze doctrina sa a ideologiilor a fost dorinta de a surpa prestigiul teoriei economice. El era pe deplin constient de incapacitatea sa de a respinge obiectiunile avansate de economisti impotriva practicabilitatii [p.78] schemelor socialiste. De fapt, era atat de fascinat de sistemul teoretic al teoriei clasice britanice, incat credea cu tarie in infailibilitatea ei. El fie nu a auzit niciodata despre indoielile pe care teoria clasica a valorii le nasteau in mintea savantilor scrupulosi, fie, daca a auzit vreodata de ele, nu le-a inteles importanta. Propriile sale idei economice abia daca depasesc prin ceva o versiune incalcita a ricardianismului. Cand Jevons si Menger inaugurau o noua epoca a gandirii economice, cariera sa de autor de scrieri economice era deja sfarsita; primul volum din Das Kapital fusese deja publicat cu cativa ani inainte. Singura reactie a lui Marx la teoria marginala a valorii a fost amanarea publicarii volumelor ulterioare ale principalului sau tratat. Ele au devenit accesibile publicului abia dupa moartea sa.

Dezvoltand doctrina ideologiei, Marx tinteste exclusiv spre teoria economica si spre filozofia sociala utilitarista. Singura sa intentie este de a distruge reputatia doctrinelor economice, pe care era incapabil sa le respinga prin mijloacele logicii si al rationamentelor. El a dat doctrinei sale forma de lege universala, valida pentru intreaga epoca istorica a claselor sociale, deoarece o afirmatie aplicabila doar unui individ sau unei imprejurari istorice individuale n-ar fi putut fi considerata o lege. Din aceleasi motive, el nu i-a restrans validitatea doar la sfera gandirii economice, ci a inclus sub incidenta ei toate ramurile cunoasterii.

Serviciul pe care teoria economica burgheza il facea burgheziei era, in viziunea lui Marx, dublu. Mai intai, ii ajuta pe burghezi in lupta lor impotriva feudalismului si despotismului monarhic, iar mai apoi, din nou, in lupta lor impotriva clasei proletare pe cale de afirmare. Ea furniza o justificare morala si rationala a exploatarii capitaliste. Era, pentru a intrebuinta o expresie aparuta dupa disparitia lui Marx, o rationalizare a intereselor capitalistilor. [8] Capitalistii, rusinati in subconstientul lor de lacomia josnica ce le motiveaza propria conduita si dornici sa evite oprobriul societatii, si-ar fi incurajat sicofantii, economistii, sa proclame doctrinele care i-ar putea reabilita in opinia publica.

Desigur, recursul la notiunea de rationalizare ne furnizeaza o descriere psihologica a incitativelor care au impulsionat un om sau un grup de oameni sa formuleze o teorema, sau o intreaga teorie. Dar el nu ne spune nimic referitor la validitatea sau non-validitatea teoriei [p.79] avansate. Daca se demonstreaza ca teoria in chestiune este defectuoasa, notiunea de rationalizare ramane o interpretare psihologica a cauzelor care i-au predispus pe autorii lor la eroare. Insa daca nu suntem in masura sa detectam nici o greseala in teoria avansata, nici un fel de apel la conceptul de rationalizare nu-i poate stirbi validitatea. Daca ar fi adevarat ca economistii nu urmareau, in mod subconstient, decat sa justifice interesele nedrepte ale capitalistilor, teoriile lor inca ar putea fi intru totul corecte. Nu exista nici un mijloc de a demonta o teorie eronata, altul decat de a o respinge prin rationament discursiv si de a-i substitui una mai buna. Cand evaluam teorema lui Pitagora sau teoria costurilor comparative, nu ne intereseaza factorii psihologici care i-au condus pe Pitagora si pe Ricardo sa elaboreze aceste teoreme, desi lucrurile acestea pot fi importante in ochii istoricului si ai biografului. Pentru stiinta, singura intrebare relevanta este daca aceste teoreme rezista sau nu probei examinarii rationale. Datele sociale si rasiale ale autorilor lor sunt lipsite de relevanta.

Faptul ca oamenii, in urmarirea intereselor lor egoiste, incearca sa faca uz de doctrine mai mult sau mai putin acceptabile de opinia publica este adevarat. Mai mult, ei sunt dornici sa inventeze si sa propage doctrine care le-ar putea fi de folos in urmarirea propriilor lor interese. Dar aceasta nu explica de ce asemenea doctrine, favorabile intereselor unei minoritati si contrare intereselor restului populatiei, sunt acceptate de opinia publica. Indiferent daca asemenea doctrine "ideologice" sunt produsul unei "false constiinte", care forteaza omul sa gandeasca necontrolat intr-un mod care deserveste interesele clasei sale, sau daca ele sunt produsul unei distorsionari deliberate a adevarului, ele trebuie sa infrunte alte ideologii, ale altor clase, si sa incerce sa li se substituie. Se manifesta, asadar, o competitie intre ideologii antagoniste. Marxistii explica victoriile si infrangerile suferite in asemenea conflicte ca pe niste consecinte ale interventiei unei providente istorice. Asa numitul Geist, mitica sursa initiala, lucreaza dupa un plan prestabilit. El calauzeste omenirea, printre stadiile preliminare, catre beatitudinea finala a socialismului. Fiecare stadiu este produsul unui anumit nivel de dezvoltare al tehnologiei. Celelalte caracteristici ale sale se epuizeaza in indispensabila suprastructura ideologica a acestui nivel de dezvoltare a tehnologiei. Geist-ul il determina pe om sa descopere la momentul oportun ideile tehnologice adecvate stadiului in care traieste si sa le puna in practica. Tot restul este o excrescenta a nivelului tehnologic. Rasnita manuala a facut societatea feudala; rasnita cu aburi a facut capitalismul. [9] [p.80] Vointa si ratiunea umana joaca numai un rol secundar in schimbarile acestea. Legitatea inexorabila a dezvoltarii istorice ii sileste pe oameni - independent de vointa lor - sa gandeasca si sa se comporte in felul care corespunde bazei materiale a epocii in care traiesc. Oamenii se amagesc inchipuindu-si ca sunt liberi sa aleaga intre diverse idei si intre ceea ce numesc ei adevar si eroare. Nu ei insisi gandesc, ci providenta istorica este cea care se manifesta in gandurile lor.

Aceasta este o doctrina in intregime mistica. Singura proba avansata in favoarea ei este recursul la dialectica hegeliana. Proprietatea privata capitalista este cea dintai negatie a proprietatii private individuale. Ea atrage dupa sine, cu inexorabilitatea legilor naturii, propria-i negatie, care este proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie. [10] Insa o doctrina mistica bazata pe intuitie nu isi pierde misticismul prin invocarea unei alte doctrine, nu mai putin mistice. Aceasta stratagema nu raspunde nicidecum la intrebarea de ce trebuie un ganditor sa elaboreze in mod necesar o ideologie adecvata intereselor clasei sale. De dragul argumentatiei, putem admite ca gandurile unui om trebuie sa dea nastere la doctrine favorabile intereselor sale. Dar sunt interesele omului in mod necesar identice cu cele ale intregii sale clase? Insusi Marx a fost nevoit sa admita ca organizarea proletarilor intr-o clasa si, in consecinta, intr-un partid politic, este necontenit repusa in discutie de rivalitatea muncitorilor insisi. Este un fapt de netagaduit ca exista un conflict de interese ireconciliabil intre acei muncitori care sunt angajati la salariile stabilite de sindicate si cei care raman neangajati datorita faptului ca impunerea ratelor salariale sindicale impiedeca cererea si oferta de munca sa-si gaseasca pretul la care ar coincide. Nu este mai putin adevarat ca interesele muncitorilor din tarile relativ suprapopulate si ale celor din tarile relativ subpopulate sunt antagonice, in ce priveste problema barierelor impotriva migrarii. Asertiunea ca interesele tuturor proletarilor implica in mod uniform substituirea capitalismului cu socialismul este un postulat arbitrar al lui Marx si al celorlalti socialisti. Faptul ca ideea socialista ar fi o emanatie a gandirii proletare si ca ar fi, de aceea, cu siguranta benefica pentru interesele proletariatului ca atare, nu poate fi cu siguranta demonstrat prin simpla asertare.

O interpretare populara a vicisitudinilor politicilor britanice de comert international, bazata pe ideile unor Sismondi, Frederick List, Marx si ale Scolii Istorice germane, suna astfel: In a doua parte a secolului al XVIII-lea si in cea mai mare parte a secolului al XIX-lea, interesele de clasa ale burgheziei britanice necesitau politici [p.81] liber schimbiste. De aceea, economia politica britanica a elaborat doctrina liberului schimb, iar manufacturierii britanici au organizat o miscare populara, care a izbutit in cele din urma sa aboleasca tarifele protectioniste. Ulterior, conditiile s-au modificat. Burghezia britanica nu mai putea face fata competitiei manufacturierilor straini si avea imperios nevoie de tarife protectioniste. In consecinta, economistii au asezat o teorie a protectiei in locul ideologiei depasite a liberului schimb, iar Marea Britanie s-a intors la protectionism.

Cea dintai eroare implicata in aceasta interpretare este ca ea priveste "burghezia" ca fiind o clasa omogena, compusa din membri ale caror interese sunt identice. Un om de afaceri este intotdeauna silit sa-si adapteze mersul afacerilor la conditiile institutionale din tara sa. Pe termen lung, in calitatea sa de antreprenor si capitalist, el nu este nici favorizat nici vatamat de prezenta sau absenta tarifelor vamale. El se va orienta spre productia acelor marfuri pe care, in situatia data, le poate produce in modul cel mai profitabil. Ceea ce poate sa dauneze sau sa priasca intereselor sale pe termen scurt sunt numai modificarile aranjamentelor institutionale. Insa asemenea modificari nu afecteaza diversele ramuri de afaceri si diversele intreprinderi in acelasi fel si in aceeasi masura. O masura care prieste unei ramuri sau intreprinderi poate fi neprielnica altor ramuri sau intreprinderi. Ceea ce conteaza pentru oamenii de afaceri este numai un numar limitat de articole supuse barierelor vamale. Iar cu privire la aceste articole interesele diverselor ramuri si firme de afaceri sunt indeobste antagoniste.

Interesele fiecarei ramuri sau firme pot fi favorizate de tot felul de privilegii acordate de catre guvern. Dar daca privilegiile sunt acordate in aceeasi masura si celorlalte ramuri si firme, atunci fiecare om de afaceri pierde pe de o parte - nu numai in calitate de consumator, ci si in calitate de cumparator de materii prime, produse semifinite, masini si alte echipamente - tot ceea ce castiga pe de alta. Interesele egoiste de grup il pot face pe un om sa solicite protectie pentru propria sa ramura sau firma de afaceri. Ele nu il pot nicicand motiva sa solicite o protectie universala, pentru toate ramurile sau firmele, daca nu este sigur ca va fi protejat intr-o masura mai mare decat celelalte industrii sau intreprinderi.

De asemenea, manufacturierii britanici nu erau interesati de abolirea tarifelor vamale impuse asupra cerealelor (Corn Laws), mai mult decat orice alti cetateni englezi. Proprietarii funciari se opuneau abrogarii acestor legi deoarece o reducere a preturilor la produsele agricole implica o reducere a rentelor percepute pe pamant. Ideea de interes special de clasa al manufacturierilor nu poate fi sustinuta decat pe baza legii de fier a salariilor, lege de mult infirmata, corelate cu doctrina nu mai putin gresita conform careia [p.82] profiturile ar fi o consecinta a exploatarii muncitorilor.

Intr-o lume organizata pe baza diviziunii muncii, fiecare schimbare trebuie sa afecteze, intr-un fel sau altul, interesele pe termen scurt ale unui mare numar de grupuri. De aceea, este intotdeauna usor sa se afirme ca orice doctrina favorabila modificarii conditiilor existente este un paravan "ideologic" al intereselor speciale ale unui anumit grup de persoane. Asemenea demascari constituie preocuparea principala a multor autori contemporani. Nu Marx a inventat aceasta procedura. Ea era bine cunoscuta cu mult inaintea lui. Cea mai bizara manifestare a ei a constat in tentativele unor autori din secolul al XVIII-lea de a explica credintele religioase ca pe niste inselatorii frauduloase, puse la cale de preotii avizi de putere si avutie, atat pentru ei insisi, cat si pentru aliatii lor, exploatatorii. Marxistii si-au insusit aceasta pozitie, etichetand religia "opiul maselor". [12] Adeptilor acestor doctrine nu le-a trecut nici o clipa prin minte ca acolo unde exista interese egoiste pro trebuie sa existe, cu necesitate, si interese egoiste contra. Faptul ca un eveniment a slujit unei anumite clase nu constituie nicidecum o explicatie satisfacatoare a unui eveniment. Intrebarea la care trebuie sa raspundem este de ce restul populatiei, ale carei interese erau defavorizate, n-a reusit sa stavileasca tentativele celor favorizati de evenimentul in cauza.

Fiecare firma si fiecare ramura de afaceri este, pe termen scurt, interesata in sporirea vanzarii produselor sale. Pe termen lung insa, predomina o tendinta de egalizare a incasarilor in diferitele ramuri de productie. Daca cererea pentru produsele unei ramuri creste, ridicand profiturile, ramura in cauza atrage mai mult capital, iar rivalitatea noilor intreprinderi reduce profiturile. Incasarile nu sunt nicidecum mai ridicate in domeniul vanzarii de articole socialmente daunatoare, decat in vanzarea de articole socialmente benefice. In cazul in care o ramura de afaceri este scoasa in afara legii si cei angajati in ea risca sa fie pusi sub acuzatie, penalizati si incarcerati, profiturile lor brute trebuie sa fie suficient de ridicate pentru a compensa riscurile implicate. Dar aceasta nu afecteaza nivelul incasarilor nete.

Cei bogati, aflati deja in posesia unitatilor de productie existente, nu sunt manati de nici un interes specific de clasa sa mentina libera competitie. Ei se opun confiscarii si exproprierii averilor lor, insa interesele lor bine conturate sunt mai degraba favorabile masurilor care-i impiedeca pe noii veniti sa le pericliteze pozitia. Aparatorii liberei initiative si ai liberei competitii nu apara interesele bogatilor [p.83] de astazi. Ceea ce doresc ei este sa li se dea mana libera necunoscutilor care vor fi intreprinzatorii de maine si a caror ingeniozitate va face viata generatiilor viitoare mai agreabila. Ei cer ca drumul sa ramana deschis pentru noi imbunatatiri economice. Ei sunt aparatorii progresului material.

Succesul ideilor liber schimbiste in secolul al XIX-lea a fost repurtat sub influenta teoriilor economiei clasice. Prestigiul ideilor acestea era atat de mare incat cei ale caror interese egoiste de clasa erau defavorizate de ele n-au fost in masura sa impiedice acceptarea lor de catre opinia publica si realizarea lor prin masuri legislative. Ideile sunt cele care determina cursul istoriei, nu istoria cea care determina cursul ideilor.

Este inutil sa polemizam cu misticii si vizionarii. Afirmatiile lor se bazeaza pe intuitie si ei nu sunt dispusi sa le supuna unei examinari rationale. Marxistii pretind ca ceea ce proclama vocea lor interioara este auto-revelatia istoriei. Daca alte persoane nu aud aceasta voce, aceasta nu dovedeste decat ca ele nu sunt alese. Este o insolenta daca cei care bajbaie prin intuneric indraznesc sa-i contrazica pe inspirati. Decenta ar trebui sa-i determine sa-i determine sa se tarasca intr-un colt si sa pastreze linistea.

Insa stiinta nu se poate abtine de la a gandi, desi este limpede ca ea nu va reusi niciodata sa-i convinga pe cei ce neaga suprematia ratiunii. Stiinta trebuie sa insiste asupra faptului ca recursul la intuitie nu poate transa intrebarea care din mai multe doctrine antagoniste este cea indreptatita si care sunt gresite. Este un fapt incontestabil ca marxismul nu este singura doctrina propusa in zilele noastre. In afara marxismului mai exista si alte "ideologii". Marxistii sustin ca aplicarea acestor doctrine alternative ar dauna intereselor celor multi. Dar sustinatorii doctrinelor acestea spun exact acelasi lucru despre marxism.

Desigur, marxistii considera ca o doctrina este viciata daca originea autorului sau nu este proletara. Dar cine este proletar? Doctorul Marx, manufacturierul si "exploatatorul" Engels, sau Lenin, vlastarul aristocratiei rusesti, nu erau in nici un caz de origine proletara. Insa Hitler si Mussolini erau proletari autentici, care-si petrecusera tineretea in saracie. Conflictul dintre bolsevici si mensevici, sau cel dintre Stalin si Trotki nu pot fi prezentate ca fiind conflicte de clasa. Ele erau conflicte intre diverse secte de fanatici, care se numeau unii pe altii tradatori.

Esenta filozofiei marxiste este aceasta: noi avem dreptate deoarece suntem purtatorii de cuvant ai clasei proletare, aflate pe cale de afirmare. Rationamentele discursive nu ne pot invalida doctrinele, deoarece ele sunt inspirate de puterea suprema care determina destinele omenirii. Adversarii nostri se inseala din cauza ca le lipseste intuitia care ne calauzeste noua [p.84] mintile. Nu este, desigur, vina lor ca, datorita afilierii lor de clasa nu sunt echipati cu logica autentic proletara si sunt orbiti de ideologii. Decretele impenetrabile ale istoriei sunt cele care ne-au ales pe noi si i-au damnat pe ei. Viitorul ne apartine noua.