Taxa de rescont

Taxa de rescont

Manevrarea taxei de rescont se bazeaza pe o modalitate de refinantare - rescontul - si pe rata dobanzii aferenta acestei refinantari - taxa de rescont oficiala a bancii centrale.

1. Tehnica resontului

Rescontul este o tehnica de refinantare a bancilor comerciale, care le pune in legatura directa cu banca centrala, fara a recurge la piata interbancara. Astfel, prin rescont, bancile comerciale imprumuta lichiditati direct de la banca centrala, careia ii cedeaza in schimb titlurile private (trate, bilete la ordin etc.), pe care le detin in portofoliul lor si pe care le-au obtinut prin operatiuni de scont efectuate anterior cu clientii lor (de unde si denumirea de "rescont"). Titlurile respective reprezinta, asadar, credite cu dobanda pietei (taxa de scont), acordate de bancile comerciale economiei.

Rata dobanzii la care o banca comerciala, care a acordat deja credite economiei, se refinanteaza (taxa de rescont), este stabilita cu anticipatie si in mod unilateral de banca centrala, care devine, prin rescontarea titlurilor, finantatorul final al creditelor respective.

In trecut, rescontul a constituit principala cale de refinantare a bancilor comerciale, iar taxa de rescont a fost principalul instrument de politica monetara. In prezent, ponderea acestei forme de refinantare este sub 2%-3%, ceea ce a diminuat foarte mult rolul acestui instrument.

Explicatia reducerii importantei rescontului si inlocuirii sale treptate cu operatiunile de open market rezida in modificarea rolului bancii centrale. Astfel, daca, in trecut, banca centrala a fost in principal o banca a bancilor", insarcinata cu alimentarea cu lichiditati a bancilor comerciale, in prezent ea a devenit in primul rand autoritatea monetara" a tarii respective, adica un for insarcinat cu elaborarea si aplicarea politicii monetare. Or, banca centrala nu-si poate indeplini corect acest rol decat in masura in care controleaza propria sa productie de moneda primara", ceea ce inseamna ca ea trebuie sa reziste nu numai presiunilor Trezorerie publice, ci si cererilor de refinantare  mai mult sau mai putin automata din partea bancilor comerciale.

In Romania, titlurile private se folosesc inca pe scara redusa, iar, ca urmare, procedura scontului si a rescontului este practic inexistenta.

2. Efectele modificarii taxei de rescont

Taxa de rescont constituie atat rata dobanzii de refinantare oficiala a bancii centrale, cat si rata dobanzii directoare pentru ansamblul dobanzilor formate in economie.

Astfel, ca rata oficiala de refinantare, taxa de rescont protejeaza bancile impotriva fluctuatiilor valorii titlurilor pe care le detin, asigurandu-le un profit cunoscut cu anticipatie. Intr-adevar, pentru a dispune de o sursa de refinantare la un cost definit, este suficient ca o banca comerciala sa detina in permanenta un anumit portofoliu de titluri private de genul celor primite la rescontul bancii centrale.

In aceste conditii, majorarea sau reducerea taxei de rescont constituie, intr-adevar, un instrument de politica monetara eficace, deoarece masura respectiva influenteaza marimea costurilor de refinantare ale bancilor comerciale.

Cresterea taxei de rescont, de exemplu, determina, pe de o parte, devalorizarea portofoliului de titluri ale bancilor, iar pe de alta parte, refinantarea in conditii dezavantajoase a titlurilor vechi, ceea ce, in principiu, duce la limitarea activitatii bancilor comerciale si, deci, la incetinirea ritmului de crestere a volumului creditelor noi acordate  si a ofertei de moneda.

Eseu: Subsistemul metodologic managerial Lucrare: Oboseala in munca - cauzele oboselii

In perioadele de restructurari esentiale ale unei economii, cum sunt cele ale tranzitiei de la economia centralizata la economia de piata, somajul structural reprezinta principala forma de somaj.

Somajul structural apare atunci cand schimbari importante in cererea de munca

_{determina o nepotrivire intre calitatile si competentele profesionale ale muncitorilor, cerute si}

oferite pe piata muncii. Daca salariile ar fi complet flexibile si costurile mobilitatii geografice si ocupationale ar fi reduse, atunci acest tip de somaj ar fi rapid eliminat de ajustarile pietei. In practica, aceste conditii nu sunt intotdeauna indeplinite, iar somajul structural poate apare ca o problema foarte serioasa.

Intr un mod asemanator se pot analiza si dezechilibrele geografice in cautarea fortei de munca. In aceste situatii se identifica un somaj regional.

Somajul structural apare datorita schimbarilor esentiale ale cererii de munca, vis-a vis de salariile rigide si costurile ridicate ale mobilitatii ocupationale si geografice. Somerii inclusi in somajul structural au o mai mica probabilitate de a trece de la statutul de somer la cel de angajat. Orice masuri de politica sociala indreptate spre cresterea acestei probabilitati, au drept scop diminuarea somajului structural. Exemple de asemenea politici sunt cele de subventionare a instruirii somerilor, de imbunatatire a informatiilor despre conditiile locurilor de munca si de reducere a costurilor migrarii interne.

Somajul structural a fost atribuit, dupa cum s-a putut constata, diferentelor dintre cererea si oferta de forta de munca in conditiile costurilor ridicate de ajustare a ofertei la necesitatile pietei. Teorii economice dintre cele mai recente afirma ca cel putin un segment al somajului poate fi atribuit comportamentului producatorilor de maximizare a profitului. Concret, s-a demonstrat ca somajul structural poate apare si daca anumiti producatori platesc salarii mai mari decat salariul considerat eficient pentru a creste productivitatea si/sau reduce deplasarile de personal. Decizia voluntara a acestor producatori este cea care mentine salariul la un nivel ridicat, si acesta nu va fi coborat nici daca alti muncitori de pe piata muncii (someri) isi ofera serviciile la un salariu mai mic.

Angajatii cu salarii mici isi vor dori sa lucreze in firmele cu salarii mari si, atata timp cat exista posibilitatea unor slujbe vacante pe viitor, ei se vor "atasa" sectorului cu salarii mari, preferand sa astepte aparitia unui loc liber. Prin urmare, datorita acestui comportament, apare un somaj de asteptare.

In functie de raportul cerere-oferta pe diverse piete si de impactul acestora asupra piatei muncii, teoria economica a pus in evidenta doua forme de somaj:

1. Somajul clasic ca urmare a retinerii intreprinzatorilor de a produce o cantitate mai mare de bunuri si servicii. Chiar daca exista cerere efectiva, intreprinzatorii nu sunt interesati in largirea capacitatilor de productie si in angajarea de forta suplimentara de productie deoarece firmele fie sunt in pierdere de competitivitate - ca urmare a costurilor de productie mai mari -, fie ca nu-si asuma noi riscuri; acest tip este numit si somaj prin eficienta a

productiei ³

2. Somajul ciclic sau somaj prin insuficienta cererii, care apare atunci cand cererea de bunuri si servicii din toate sectoarele economiei (economia reala, sectorul menaje sau restul lumii) este mai mica decat oferta. Consecinta este o oferta de forta de munca mai mare decat cererea .

Somajul frictional sau cel structural pot apare chiar daca, la nivel agregat, cererea totala de munca egaleaza oferta. Somajul ciclic este asociat cu fluctuatiile in ciclul afacerilor si apare atunci cand o scadere a cererii agregate pe piata bunurilor si serviciilor determina o scadere a cererii agregate de forta de munca, simultan cu inflexibilitatea ssupra si in cap. VIII &2.3 supra. Dupa cum am aratat, natura si amploarea efectelor respective depind de suprastructura financiara a tarii si de circumstantele concrete in care se afla economia.

De exemplu, in cazul in care intreprinderile au o mare nevoie de credite si nu exista alte surse de finantare, cresterea taxei de rescont este initial ineficace. Aceasta, deoarece absenta altor surse de finantare constrange intreprinderile sa se imprumute de la banci, chiar daca imprumuturile respective au un cost ridicat. Ulterior, incepe sa se resimta insa presiunea exercitata de cresterea dobanzilor platite asupra nivelului costurilor intreprinderilor debitoare, iar, ca urmare, acestea vor fi nevoite sa sa-si restranga activitatea. Ineficacitatea initiala, iar apoi amploarea impactului resimtit in faza a doua sunt, astfel, cele doua caracteristici ale acestui instrument de politica monetara. Ca urmare, utilizarea acestui instrument este insotita adesea de diverse procedee menite sa ii atenueze efectele: taxe de rescont multiple, primire la rescont peste plafoanele existente, interventii ale bancii centrale pe piata interbancara prin operatiuni de open market etc.

In trecut, taxa de rescont a constituit principalul instrument de politica monetara, printre altele si datorita simplitatii si claritatii sale. In prezent, taxa de rescont este utilizata mai degraba ca un instrument secundar, in cadrul unor facilitati speciale oferite de banca centrala bancilor comerciale.