Economia si rationalitatea economica

Economia si rationalitatea economica. Structurile economiei

Prin continutul si rolul sau, economia - termen sinonim cu activitatea economica, cu economia reala, reprezinta o latura inseparabila a actiunii sociale.

Activitatea economica poate fi definita ca fiind lupta impotriva raritatii, proces complex ce reflecta faptele, actele,  comportamentele si deciziile oamenilor cu privire la atragerea si utilizarea resurselor economice in vederea producerii, circulatiei, repartitiei si consumului de bunuri in functie de nevoile si interesele economice.

Activitatea economica este inainte de toate o activitate umana.

1)     Din punct de vedere al raporturilor dintre om si natura pot fi grupate in:

a.     activitati practice;

b.     activitati teoretice.

2)     Din punct de vedere al energiei umane folosite pot fi grupate in:

a.     activitati fizice;

b.     activitati intelectuale.

3)     Din punct de vedere al sistemului valorilor existente in societate activitatile pot avea caracter:

a.     pozitiv sau negativ;

b.     moral sau imoral;

c.      progresist sau reactionar;

d.     legal etc.

4)     Din punct de vedere al continutului si finalitatii activitatii economice desfasurate de oameni, activitatile pot fi grupate in:

a.     activitati creative;

b.     activitati de repetare si reproducere;

c.      activitati de reproducere la aceeasi scara sau pe scara mai mare;

d.     activitati de distrugere;

e.     activitati de organizare sau dezorganizare.

De-a lungul timpului, a avut loc un amplu proces de diversificare, specializare si integrare a activitatilor economice, cunoscut sub denumirea de diviziune sociala a muncii, care reprezinta procesul obiectiv de desprindere, diferentiere, separare-autonomizare si combinare a diferitelor genuri de activitati si de fixare a acestora, prin functiile indeplinite, ca momente inseparabile ale actiunii social-economice.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Ca rezultat al dezvoltarii societatii, al adancirii diviziunii sociale a muncii, structura economiei reale cuprinde patru mari grupuri de activitati care s-au format si functioneaza pe baza unor relatii orizontale: productia, distributia (repartitia), circulatia (schimbul) si consumatia.

Productia consta in transformarea intrarilor (input-urilor), resurselor, factorilor de productie in iesiri (output-uri) de bunuri economice, realizate de catre agenti economici specializati, in scopul obtinerii de profit. In functie de rezultatele ei productia poate fi:

productie materiala, cand rezultatul consta in bunuri materiale (bogatie materiala);

prestari de servicii - reprezinta acele activitati care transforma intrarile in rezultate specifice, adica bogatie imateriala (transporturi, activitati turistice etc.).

Distributia (repartitia) cuprinde acele activitati economice prin care bunurile materiale si serviciile sunt orientate spre destinatiile lor, distribuindu-se si redistribuindu-se venitul participantilor la viata economica si intre membrii societatii.

Circulatia (schimbul) se refera la transportul, depozitarea, conservarea si schimbul de produse si servicii, pentru ca bunurile economice create sa fie puse la dispozitia detinatorilor de venituri pe calea vanzarii-cumpararii sau pe alte cai.

Consumatia consta in actele de utilizare a bunurilor economice create, repartizate si introduse in circulatie, pentru satisfacerea diferitelor trebuinte, fiind ultimul stadiu al miscarii bunurilor economice. In cadrul acestui proces au loc numeroase subprocese cum sunt:

consumatia productiva (intermediara) care consta in consumarea unor bunuri materiale si servicii pentru crearea altor bunuri si servicii;

consumatia neproductiva (consum final) reprezentata de consumarea bunurilor economice pentru satisfacerea trebuintelor personale;

atestarea utilitatii bunurilor economice si manifestarea acestora ca bunuri economice reale.

Economia ca entitate complexa indestructibila, este cercetata din unghiuri diferite, astfel incat, in functie de gradul de agregare, structura pe verticala a economiei ierarhizeaza activitatile pe patru niveluri:

1.     Microeconomia ca parte a stiintei economice se ocupa cu studiul comportamentelor individuale, in ideea de a intelege si explica cum hotarasc producatorii ce, cat si cum sa produca si cum isi cheltuiesc consumatorii veniturile pentru a-si satisface necesitatile la cel mai ridicat nivel posibil. Microeconomia nu studiaza doar comportamentul producatorilor si al consumatorilor, ci, pe baza acestora, explica si functionarea generala a sistemului economic in ansamblul sau.

2.     Macroeconomia reprezinta domeniul specializat al disciplinei economice, care studiaza ansamblul activitatilor economice, folosind variabile agregate, la nivelul unei economii nationale:

cantitatea totala de bunuri si servicii realizate la nivelul intregii economii;

totalul veniturilor realizate la dimensiune nationala;

nivelul utilizarii resurselor de productie;

comportamentul general al preturilor.

3.     Mezoeconomia - este definita ca fiind ramura care abordeaza si cerceteaza viata economica la nivelul ramurilor, subramurilor si zonelor economice.

4.     Mondoeconomia cuprinde economiile nationale ale tuturor statelor lumii, interdependentele economice dintre state, generate de diviziunea internationala a muncii, functionarea pietei mondiale si a circuitului economic mondial.

CONCEPTE DE BAZA - TEMA 1           

Economie - termenul de economie politica a fost creat in 1615 de Antoine de Montchrestien pornind de la trei cuvinte grecesti:

oikos - care inseamna casa, gospodarie;

nomos - care reprezenta lege, randuiala;

polis - cetate, societate.

Idei si teorii economice exista din antichitate (Aristotel, Platon, Xenofon). O buna perioada de timp, economia politica s-a identificat cu stiinta economica, constituita in secolele XVIII-XIX, in secolul XVIII fiind considerata stiinta a avutiilor, dupa expresia lui Adam Smith. Dupa publicatia lui Alfred Marshall din 1890, Principiile Economics-ului (Principles of Economics), economistii neoclasici renunta la termenul de political economy in favoarea celui de economics, care sugereaza caracterul obiectiv, riguros, atribuit analizei economice.

Economie reala - totalitatea activitatilor economice care sustin oferta agregata de bunuri si servicii, ce au ca scop principal satisfacerea nevoilor consumatorilor persoane fizice /juridice. Intensitatea si nivelul economiei reale poate fi calculata prin intermediul urmatorilor indicatori macroeconomici:

produsul intern brut;

comertul exterior;

nivelul productiei agricole;

salariul mediu nominal net;

nivelul populatiei ocupate in fiecare ramura a economiei nationale;

populatia ocupata la nivelul intregii economii etc.

Economia reala este studiata, analizata si definita in functie de capacitatea tehnica si tehnologica, de nivelul si structura costurilor, de nivelul rezultatelor, de ramura in care un agent economic isi desfasoara activitatea etc.

Activitatea economica - proces complex ce reflecta faptele, obiceiurile si hotararile pe care le iau oamenii in ceea ce priveste atragerea si intrebuintarea resurselor economice in scopul producerii, circulatiei, repartitiei si consumului de bunuri, in functie de interesele si nevoile economice.

Nevoi - ceea ce oamenii resimt, direct sau indirect, ca fiindu-le necesare pentru existenta, pentru formarea si manifestarea personalitatii lor.

Raritatea proprietatea resurselor de a fi insuficiente in raport cu nevoile.

Legea raritatii resurselor economice - legea conform careia cantitatea, calitatea si structura resurselor economice se modifica mai lent decat intensitatea, amploarea si structura nevoilor umane, resursele fiind limitate in raport cu trebuintele indivizilor. Cresterea eficientei economice constituie factorul determinant intre estomparea tensiunilor ce apar intre nevoi si resurse.

Legea economica - reprezinta reflectarea modului de structurare, organizare, interconditionare si functionare a diferitelor verigi ale vietii economice;

relatia esentiala intre procesele si fenomenele economice;

raportul repetabil intre indivizii participanti la activitatea economica.

Cost de oportunitate sau cost de optiune, reprezinta un concept initiat de scoala neoclasica, care exprima cea mai buna alternativa de alocare a resurselor, sacrificata in favoarea alternativei alese.